marți, 29 iunie 2021

O mostră din panoplia derbedeilor. CCR le-a tăiat macaroana. Credeți că se lasă, cu una cu două ?




Curtea Constituţională a României a declarat marţi neconstituțională revocarea lui Renate Weber din funcţia de Avocat al Poporului, potrivit Realitatea PLUS. Sesizarea a fost făcută de PSD după revocarea acesteia cu majoritatea voturilor din Parlament.
Ludovic Orban, președintele Camerei Deputaților, a anunțat că va ține cont de decizia CCR, dar, „cu siguranță”, Renate Weber nu trebuie să mai ocupe această funcţie.

"Renate Weber a fost revocată, miercuri, din funcţia de Avocat al Poporului, după votul dat în Parlament.

Orban despre Weber: Avocatul PSD şi avocatul intereselor PSD. A fost chiar un “avocat al diavolului”

Ludovic Orban, preşedintele Camerei Deputaţilor şi al PNL, şi-a continuat însă atacurile la adresa Renatei Weber, pe care o numeşte un “avocat al diavolului”, a pus “în pericol” viaţa şi sănătatea românilor.

“Renate Weber nu a fost Avocatul Poporului român, ci avocatul PSD şi avocatul intereselor PSD. A fost chiar un “avocat al diavolului”. Motivul principal pentru care eu am susţinut demiterea doamnei Weber este că a pus în pericol viaţa şi sănătatea românilor.

Sunt cuprinse mai multe puncte de vedere, am avut o argumentaţie suficient de puternică. Eu cred că era un deznodământ aşteptat revocarea doamnei Weber din funcţia de Avocat al Poporului”, a declarat, joi, Ludovic Orban.

Orban a fost întrebat de jurnalişti şi cum comentează acuzaţia potrivit căreia Renate Weber nu ar fi avut dreptul la apărare.

“A fost convocată şi a fost prezentă în Comisiile juridice. Putea să vină să participe (la şedinţa de plen – n.red.). Avea nevoie de invitaţie specială? Aşa cum i s-a transmis că poate să participe la procedurile parlamentare… Ăsta este un pretext, nu este un temei serios. PSD poate să atace la Curtea Constituţională”, a replicat Ludovic Orban.

Un comentariu:

Iată bogăția mea!