joi, 29 august 2019

Cloașterf










































Cloașterf, mai demult Cloaștărf, Cloasterz, Micloșa, Miclești (în dialectul săsesc Klosderf, Kluisderf, Klîsderf, Klîstref, Kliusderf, în germană Klosdorf, Klossdorf, Nickelsdorf, în maghiară Miklóstelke) este un sat în comuna Saschiz din județul MureșTransilvaniaRomânia.

Ansamblul fortificat al Bisericii evanghelice-luterane se numără printre cele mai omogene din Transilvania, fiind opera coerentă a unei singure perioade de construcție (1521-1524), sub conducerea maestrului Ștefan Ungar din Sighișoara. Biserica are aspectul unui masiv reduit, deasupra navei și corului cu bolți în rețea înalțându-se un etaj fortificat, prevăzut cu ferestre de tragere și guri de aruncare. Incintă patrulateră, cu turnuri de colț în plan pătrat, cu acoperiș în pupitru.

Cum mergi de la Brașov, în apropiere de Sighișoara, printre coline transilvane, la doar 3 km de drumul național, poți intra ușor într-o altă realitate: satul Cloașterf. Sigur n-ai auzit până acum de el. Primul lucru magic pe care ți-l dezvăluim este că aici se spune că au trăit odată uriași, și de aceea biserica fortificată din sat.




Aflat sub protecția Sfântului Nicolae, al cărui nume îl poartă, Cloașterf este un sat mic, așezat, cu specific săsesc, despre care, acum ceva timp, un austriac a spus că seamănă cu o stradă din Viena. De aici a plecat un sas să devină general în armata lui Napoleon, tot aici s-a găsit o monedă de aur, de pe vremea lui Alexandru cel Mare, iar oamenii locului erau mari iubitori de dreptate și au fost chiar inițiatorii unei revoluții locale. De asemenea, pentru pasionații de comori vrăjite, se spune că lângă sat, la ruinele unui castel (Castelul Maimuței) se află multe bogății. Din timp în timp, o poartă de fier apare de nicăieri, iar dacă o vezi, o poți deschide cu o mătrăgună. Doar așa poți ajunge la comoară.


La acestea se adaugă comoara naturii: satul este într-o zonă naturală protejată, Sit Natura 2000, Podișul Hârtibaciului-Târnava Mare, unde poți să te bucuri de excursii pe jos sau cu bicicleta (un traseul de bicicletă de 100 de km trece pe lângă sat), poți vedea plante și animale rare, și este așa, simplu, să te reconectezi la ritmul normal al vieții.

Este cea mai veche biserică fortificata din zonă. Nu ratați informatia: Aici este o pensiune frumoasă Cloașterf Haus, nouă, prețurile acceptabile. Vă puteți stabili sediul aici pentru vizite la multele biserici fortificate din zonă : Rhoades, Viscri, Criț, Rupea, Saschiz, Sighișoara.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

Iată bogăția mea!