Explorând Câmpina – un oraș la poalele munților
Zile călduroase de august, zile libere de Sfânta Maria Mare, zile care ne îndeamnă la plimbare deși cele mai multe obiective turistice sunt sufocate la propriu de vizitatori. Răsfoiesc pliantele adunate de la ultimele târguri de turism desfășurate în București pentru a descoperi locuri frumoase. Alegerea mea se îndreaptă spre zona submontană, pentru un pic de răcoare, dar nimeresc exact în orașul în care sunt cele mai multe zile însorite într-un an calendaristic. Totuși, nu renunț… mă îndrept către Câmpina.
Așezare și acces. Cum depășim Ploieștiul apare șirul de dealuri submontane, astfel că la Câmpina suntem exact la limita dintre Câmpia Ploieștilor și Subcarpații de Curbură. În amfiteatrul natural creat de confluența râurilor Prahova și Doftana s-a cuibărit efectiv așezarea omenească atestată documentar la începutul veacului al XVI-lea. Poziția geografică propice dezvoltării vieții social-economice, drumul comercial care ducea spre Transilvania, statutul de vamă conduce la dezvoltarea târgului. Secolul la XIX-lea îi aduce statutul de „Texas al României”, descoperirea zăcămintelor de petrol constituind un adevărat impuls de dezvoltare pe toate planurile.
În Câmpina ajungem pe bătrânul DN 1 care în această zonă încă ne lasă să circulăm pe două benzi pe sens. După ce parcurgem circa 23 km aproape în linie dreaptă, trecând pe lângă deviația ce ne duce către Palatul „Micul Trianon” (vezi impresii) și Conacul Pană Filipescu (vezi impresii), ajungem în Bănești, locul unde vedem din mersul automobilului monumentul închinat pionierului aviației Aurel Vlaicu, prăbușit pe aceste meleaguri în 13 septembrie 1913 în încercarea temerară de a traversa Carpații.
Coborând dinspre Bănești, traversăm podul pesta apa Doftanei și ne încadrăm pe breteaua din dreapta pe DJ 102L, șosea care poartă numele de Bulevardul Carol I în oraș și îl străbate în mare parte.
Pas cu pas prin Câmpina
De un real ajutor ne-a fost harta de mari dimensiuni, amănunțită, primită de la standul Centrului de Informare Turistică Câmpina în cadrul Târgului de Turism. Distanțele mai mari între obiective le-am parcurs cu autoturismul, prilej cu care am observat că și acest mic orășel este destul de circulat și duce lipsă de locuri de parcare. Am observat și câteva indicatoare turistice, dar destul de puține.
Am început periplul câmpinean cu un superb monument istoric de factură religioasă: fostul schit Slobozia. Un adevărat complex de clădiri, înconjurat de natură, aduce liniște și spirit de rugăciune în rândul celor care îi pășesc pragul. Biserica „Sf. Nicolae” datează din veacul al XVIII-lea, iar casa parohială din secolul următor. Am poposit mai mult timp în curtea spațioasă, pe o bancă la umbra unui nuc bătrân.
Următorul obiectiv l-am privit din spatele unui gard în hărmălaia provocată de vreo trei câini vagabonzi aciuați lângă clădire. Pe Aleea Parcului am descoperit capela Hernea, un superb monument în stil baroc lăsat în paragină. Primăria este cea care administrează locul din 2015, dar în afară de tencuieli căzute, ornamente prăbușite și decopertarea unui perete până la cărămidă nu se observă nici o îmbunătățire (de fapt există o schimbare – strada respectivă a fost asfaltată). Dumitru Hernea este unul din oamenii cei mai bogați ai Câmpinei, posesor al multor sute de hectare de teren în sudul orașului, loc unde el a declanșat exploatarea petrolului. Capela este ridicată în 1886 după moartea lui Hernea de către inginerul care l-a ajutat să exploateze „aurul negru”. De ani de zile citesc în presă despre planurile de reabilitare, fără a se întâmpla nimic concret (campinatv.ro/News/Article ... -sua-in-romania).
În drum spre Primărie am făcut câțiva pași pe pietonalul umbros de pe Bulevardul Culturii, prin vegetația densă am putut observa drumul național din vale. Biblioteca Municipală „Dr. Constantin I. Istrati” ne apare în cale, chimistul savant fiind unul din reperele culturale ale orașului, primul întemeietor al unei biblioteci publice în urbea câmpineană. Case cu o arhitectură deosebită răsar pe mai multe străzi, traforaje de lemn împodobesc pridvoare pline de flori. Într-o curte aerisită se află impunătoarea Casă cu Grifoni, de fapt Vila Ștefănescu, nume provenit de la proprietarul său, Gheorghe Ștefănescu – prosper om de afaceri, implicat cum se putea altfel decât în tranzacții cu petrol. Acesta construiește între 1901-1902 palatul în stil Beaux-Arts, prima clădire iluminată electric din Câmpina. În perioada interbelică generosul om de afaceri dăruiește palatul „Școlii de Maiștri Sondori și Rafinori”, unicat în lume la începutul veacului al XX-lea. Privesc spre cupolele din tablă de zinc, încheiate cu roze ale vânturilor; între cupole stau maiestuoși cei doi grifoni, ființele mitologice care au generat supranumele clădirii. Aspectul este foarte îngrijit, restaurarea recentă a pus în valoare clădirea care azi găzduiește Primăria Câmpinei. O discretă fântână arteziană aruncă jeturi de apă în fața intrării străjuite de coloanele dorice; mi-au plăcut mult ancadramentele ferestrelor, în stil italian.
La început de Calea Doftanei vedem impozanta clădire a Colegiului Național „Nicolae Grigorescu”, fost liceu „Dimitrie Barbu Știrbey”, prințul care a contribuit la dezvoltarea zonei. O parte din clădirea liceului de azi (aripa din Calea Doftanei) este construită în 1929 de cunoscutul arhitect Toma T. Socolescu, iar aripa din Mihai Eminescu este finalizată în 1937. Am remarcat ancadramentele ușilor de acces, bogat decorate cu motive românești, dar și chenarele ferestrelor, coloanele de la foișor ori decorațiunile de fier forjat de la uși.
Revenim în Bulevardul Carol I și ne continuăm periplul. Ne atrage atenția un turn cu ceas – este Casa cu ceas, opera a aceluiași vestit arhitect Toma T. Socolescu. Construită în perioada interbelică pentru un bogat om de afaceri, de această dată Dumitru Ștefănescu, ne atrage atenția prin balcoanele de lemn, arcade trilobate, dar și foișorul turnului.
În apropiere, pe strada Dreptății, zărim silueta Sinagogii, o clădire neoclasică ridicată la 1904-1905. Dacă în momentul construcției edificiului religios erau în oraș peste 100 de familii de evrei, în ziua de azi nu mai sunt decât câteva persoane de cult mozaic. Clădirea a fost reabilitată și probabil ar fi utilă introducerea ei într-un circuit cultural muzeistic.
La bulevard, lângă Spital, rezistă încă clădirea Cinematografului Central, construcție din 1959, loc unde am înțeles că nu se mai difuzează filme de peste 20 de ani. O frumoasă clădire placată cu cărămidă roșie se află în apropierea ruinelor descoperite de arheologi prin 2015 și bănuite a fi rămășițele unui mare centru comercial, posibil Vama Prahovei.
Mai facem câțiva pași pe lângă un șir de blocuri și găsim Biserica Adormirea Maicii Domnului, refăcută din temelii la 1833 de familia boierească a Lupoienilor, pe temelii mult mai vechi. Lăcașul de cult nu are dimensiuni foarte mari, mi-a plăcut pridvorul cu stâlpi albi și inscripția frumos colorată de pe „Casa parohială”.
La distanță mică, pe strada Golești, se află Biserica romano-catolică „Sfântul Anton de la Padova”, frumoasă construcție în stil romanic, cu accente neogotice. Întrucât specialiștii sosiți la exploatările de petrol din zona Câmpinei începând cu a doua jumătate a secolului al XIX-lea erau majoritari romano-catolici s-a impus construcția unui lăcaș de cult. Inginerul german Anton Raky face proiectul bisericii și cumpărăr terenul, astfel că între 1904-1906 apare zveltul lăcaș de cult. Zidită din piatră adusă de la cariera din Albești Muscel biserica romano-catolică atrage atenția prin turnul pătrat; ancadramentele ușilor și ferestrelor sunt confecționate din piatră de Rusciuk. În curte sunt statuile lui Iisus Milostiv, Fecioara Maria și a Sfântului Anton de Padova, precum și o mică clopotniță.
Un popas mai lung am făcut pe malul Lacului Bisericii sau Lacul Miresei, loc de agrement reamenajat de Primărie acum câțiva ani. Legendele urbane pomenesc de scufundarea unei bisericii pline cu enoriași sau despre povestea unei mirese care s-a aruncat în apă în ziua nunții, refuzând mariajul cu un bogat bătrân și urât. Cert este că acum există o alee de promenadă, bănci pentru odihnă, iluminat public, pontoane pentru pescari (poate ar trebui introduse câteva hidrobiciclete/bărci – au existat la un moment dat). Din mijlocul oglinzii de apă țâșnește o fântână arteziană, există și un loc de joacă pentru copii și un restaurant cu terasă și ponton. Locul e destul de curățel, am găsit toalete curate, pe apă mai plutesc însă gunoaie și au crescut alge. Printre copaci zărim șă câteva construcții metalice aparținând secularei rafinării „Steaua Română”.
După un timp ne îndreptăm spre ieșirea din oraș pe același bulevard Carol I, nu înainte de a ne opri la Muzeul memorial „Nicolae Grigorescu”. Casa construită la începutul veacului al XX-lea este locul unde celebrul pictor și-a trăit ultimii ani din viață. Distrusă în 1918, casa este reconstruită și devine muzeu memorial. Pridvorul de lemn împestrițat de mușcate roșii și acoperișul de șiță dau un farmec aparte locului. În curte se află bustul pictorului, realizat din bronz în 1957.
La circa 500 m distanță nu putem să nu oprim din nou – Castelul Iuliei Hașdeu ne introduce într-o lume fermecată. Construit de scriitorul Bogdan Petriceicu Hașdeu între 1894-1896 în memoria fiicei sale Iulia, plecată prea devreme din lumea pământenilor, castelul ascunde o mulțime de legende și, mai ales, simboluri. O descriere completă găsiți pe site-ul oficial al muzeului: muzeulhasdeu.ro/index.php?meniu=72.
Pe lângă parcul castelului Iulia Hașdeu se ajunge la Școala de Agenți de Poliție „Vasile Lascăr”; e o zonă cu multe case frumoase și grădini cu pomi fructiferi unde veți găsi și mai multe pensiuni. Bulevardul Carol I ne va conduce către aglomeratul DN 1 după această vizită interesantă în orașul Câmpina.
Incursiunea în urbea câmpineană, străvechi punct de vamă, dar și prosper orășel industrial la un moment dat, a constituit o plimbare plăcută printre vechi și nou. Am găsit străduțe cu vile vechi, adevărate exemplare de arhitectură de diverse tipuri, biserici, muzee și locuri de plimbare. În același timp nu am putut să nu sesisez aglomerația de pe străzile centrale, lipsa locurilor de parcare în principalele puncte de atracție turistică, mizeria din câteva puncte, dar și aspectul de „harababură” a unor zone. Cred că ar fi necesară amplasarea mai multor indicatoare turistice în oraș pentru îndrumarea vizitatorilor. Una peste alta, am reușit să văd cea mai mare parte a obiectivelor turistice din Câmpina, un oraș pe care până acum doar l-am tranzitat în drum spre Valea Doftanei.
Alegeri inspirate!
O oază de liniște - fostul schit Slobozia din Câmpina
Urmare de aici
Nu ambiționez să demonstrez ceva anume. M-aș bucura însă să fiu prezent, încurajator, optimist pentru cel care se întâmplă să treacă prin apropiere. – Părintele Moga.
Situat în zona dealurilor submontane de pe valea râului Prahova, un areal propice dezvoltării așezărilor umane, orașul Câmpina (vezi impresii) găzduiește importante obiective cultural-istorice și religioase. În cadrul plimbării prin „orașul însorit” ne-am oprit prima dată la biserica „Sf. Nicolae” a fostului schit Slobozia. O cunoșteam doar din mediul virtual, din articole și fotografii încărcate pe Internet, dar și de pe FB unde @balasa violeta a postat imagini frumoase din acest loc.
Acces și poziționare. Ieșind de pe DN 1 ne încadrăm pe DJ 102i și urcăm ușor spre oraș; la primul sens giratoriu virăm dreapta pe strada Câmpului, apoi iar dreapta pe strada Nucilor. E vorba de doar 1,5 km de la intrarea în oraș, există indicator către monumentul istoric. Adresa exactă este strada Nucilor nr. 9, cartier Slobozia. Spațiul este destul de larg în zona parohiei astfel că există destul de multe locuri de parcare pe strada care se și înfundă în acel loc.
Scurt istoric. Cercetările arheologice efectuate în jurul casei parohiale au scos la iveală urme ale unei necropole din epoca bronzului, oasele, ceramica și piesele de podoabă aparținând mai multor culturi (Monteoru, Noua, Tei). De asemenea, au fost identificate gropi de var din epoca medievală.
Schitul Slobozia este atestat documentar prin hrisovul domnului Ștefan Cantacuzino din 1714 care întărea o situație mai veche. Grecul Damaschin, stareț la Mănăstirea Sinaia construiește la sfârșitul veacului al XVIII-lea prima biserică din zid la Slobozia, metoh al Sinaiei – este înmormântat în 1820 în incinta ctitoriei sale câmpinene. Vitregiile vremurilor au dus la ruinarea acestei biserici și la reconstrucția ei din temelii la 1858 de către Eforia Spitalelor Civile. Din biserica lui Damaschin sunt refolosite pietrele calcaroase de la soclu, ancadramentul ușii și pisania, ștearsă intenționat.
La 1896 lăcașul de cult devine biserică parohială a Cătunului Slobozia. Din 1990 vine slujitor la această parohie preotul Petre Moga. În 1995 începe construcția unei noi bisericii, în stil muntenesc.
Vizita la complexul religios Slobozia
Ne aflăm pe o terasă înaltă situată deasupra râului Doftana, loc prielnic construirii unui lăcaș de cult. Am parcat autoturismul la umbra unui mare copac și ne îndreptăm spre portiță pășind pe pietre de râu.
Ne întâmpină o clopotniță-lumânărar, un turn pătrat cu mai multe caturi, având dublu rol. Este construit cu câțiva ani în urmă respectând stilul arhitectural muntenesc. O mică cișmea acoperită cu olane și spații cu flori ornamentează prima parte a curții.
Ne oprim în fața bisericii „Sf. Nicolae”, pe corpul văruit în alb al lăcașului icoana de hram a Sfântului Nicolae constituind o pată de culoare. Ocolim biserica, nu foarte mare ca dimensiuni, pe o alee din piatră de râu; vedem temelia din tuf calcaros, ancadramentul vechi al ușii de acces din piatră șlefuită și piatra pisaniei – urmele bisericii ctitorite de grecul Damaschin. În pridvorul bisericii câteva panouri ne lămuresc cu privire la istoricul bisericii și ne prezintă o schiță a ansamblului religios. În spatele bisericii se mai observă crucile de piatră ale vechiului cimitir care se afla în curtea schitului.
Întregul ansamblu arhitectural religios a fost transformat, conceput și pus în aplicare în teren după 1991, cu ajutorul unor specialiști în arhitectură și amenajări peisagistice. Au fost puse în valoare curbele de teren, spațiile verzi alternează cu mici fânețe, livada cu rondurile de flori. Piatra a fost utilizată cu bun gust în amenajări (parapeți, trepte, zone ornamentale), zărim câțiva trovanți („pietre vii”), au fost amplasate bănci în câteva puncte cheie ale curții, arbuști ornamentali, trandafiri și alte specii florale colorează curtea. Am fost singuri în curtea complexului și ne-am simțit învăluiți într-o stare de bine, de liniște deplină. Oriunde îți îndreptai privirea întâlneai colțuri de „frumos”.
În curtea de jos, într-un spațiu deschis, se află biserica-catedrală cu hramul „Pogorârea Duhului Sfânt”, construită în perioada 1995-2000. Ne-a impresionat lăcașul armonios care nu „zgârie” cu nimic ochiul sau mediul înconjurător. Arhitectul Livia Câlția și toată echipa care a contribuit la edificarea acestui ansamblu religios a realizat un proiect excepțional. Portalul de marmură e impresionant, el facilitează accesul în biserică și cuprinde cuvintele pisaniei. Programul iconografic a fost realizat în zece ani în tehnica frescă de către pictorul Grigore Popescu-Muscel (doxologia.ro/icoane/fresc ... duh-din-campina). Noi am admirat doar pictura din pridvor care abundă de simboluri, universul imaginilor religioase fiind impresionant. La demisol se află paraclisul de iarnă, biblioteca, pangarul și spații tehnice, iar în podul bisericii a fost amplasată arhiva
Un alt element de valoare al ansamblului este casa parohială, o clădire istorică cu reale valențe tradiționale. Este vorba despre fosta stăreție a grecului Damaschin care la 1796 … au zidit şi niste case înalte, sub care era un beci în faţa pământului şi deasupra cinci odăi cu balcon scos în afară şi biserica lîngă metoh de zid. Casa a fost refăcută la 1840, apoi restaurată în 1991 păstrându-se aceeași planimetrie.
În curtea lăcașului de cult am observat și alte construcții interesante pe care le voi enumera mai jos. Casa prăznicar, construită din materiale recuperate în timpul lucrărilor la biserica nouă, are o frumoasă prispă decorată cu stâlpi sculptați din lemn și conține o sală multifuncțională pentru activități sociale, culturale și misionare, o locuință, o bucătărie și grupuri sanitare. Alături de prăznicar se află o frumoasă cruce de lemn de mari dimensiuni.
O altă clădire cu trăsături deosebite ne atrage atenția: așa-numita grădiniță, de fapt fostul grajd cu fânar al schitului de altădată. Datând din 1842, conform unei inscripții de pe o grindă, grajdul a fost recondiționat și amenajat pentru a găzdui activități educative pentru o grupă de 24 de copii. În spatele acestei grădinițe au fost amenajate locuri de joacă și spații pentru copii: Căsuța Sfintei Vineri – o locuință țărănească în miniatură cu prispă și foișor, dar și castelele cu tobogan.
Așezământul Pastoral Misionar „Acasă la Sfântul Nicolae” își desfășoară activitatea pe ateliere (biblic, cultural-istoric, ecologic, muzical etc.) și are drept scop întărirea legăturilor în cadrul comunității parohiale.
Concluzii. După un popas de câteva minute pe o bancă la umbra unui nuc viguros, privind cu nesaț la locul în care ne aflam, ne-am dat seama de armonia și atmosfera de liniște care domnește în sânul acestui spațiu sacru. Nu ocoliți ansamblul parohial „Sf. Nicolae” din Câmpina, este unul din locurile restaurate și îmbunătățite cu gust și în ideea apropierii omului de Dumnezeu fără a-l copleși prin mărime și opulență.
La plimbare prin stațiunea Breaza
Pe valea râului Prahova, la intrare în trecătoarea Carpaților, străvechi drum de legătură între Transilvania și Țara Românească, se află o mică stațiune balneară, loc de relaxare și odihnă. Pitoreasca localitate prahoveană Breazaatrage prin peisajele naturale din zona subcarpatică, prin aerul puternic ozonat și clima blândă. După incursiunea în orașul Câmpina (vezi impresii) am hotărât să facem o scurtă plimbare și în așezarea de peste râu.
După ce ajungem din nou în DN 1 în preajma comunei Cornu, mai parcurgem circa 800 m și apare breteaua spre stânga, o intersecție unde tronează un mare semn metalic cu înscrisul „Breaza”. Traversăm podul peste râul Prahova și începem periplul prin satele componente ale orașului Breaza – da, Breaza este oraș de prin anii '50. Drumul județean 101R străbate sat după sat pe o distanță de aproximativ 11 km, până se „varsă” tot în DN 1.
Întreaga zonă e împânzită efectiv de case, tradiționale ori de vacanță, pe costișe urcă ulițe și străzi asfaltate, o vegetație bogată îmbracă toate spațiile libere. Am citit că având în vedere forma de relief pe care este așezat orașul – o creastă subcarpatică cocoțată la 70 m deasupra albiei Prahovei – pericolul de alunecări de teren este imens, în ultimii 20 de ani înregistrându-se degradări progresive ale solului (evz.ro/breaza-orasul-cond ... disparitie.html). De altfel, alunecări de teren importante au avut loc și în zona Nistorești-Șotrile, pe partea stângă a râului Prahova, de exemplu pe DJ 207 despre care am scris în articolul care prezintă serpentinele de pe Valea Fiarelor (vezi impresii).
Orașul Breaza, ca de altfel multe din așezările românești, își trage denumirea dintr-o frumoasă legendă: în această zonă de intens păstorit au poposit o turmă de oi venită de peste munți cu ciobanul și ciobănița aferentă. Într-o dimineață femeia adoarme lângă ceaunul cu lapte pus la fiert, doborâtă de munca obositoare. Laptele neastâmpărat se umflă, dă în foc, câțiva stropi sar pe obrazul ciobăniței marcând-o pe viață și aducându-i porecla de „Breaza”. O altă variantă a legendei ne spune că tânăra ciobăniță cu pletele negre avea și o șuviță de păr alb, acest fapt provocând pe semenii ei să o numească „Breaza” – și astăzi se spune despre oi că sunt „breze”: au o dungă albă pe fondul general de culoare închisă. Această variantă este susținută și de hidronimul „Valea Căruntei” care desparte cele două așezări: Breaza de Jos și Breaza de Sus.
Șoseaua urcă pe costișă, traficul e destul de intens, abia avem timp să ne aruncăm privirea spre casele cu prispe și curțile pline de flori. Primul obiectiv urmărit îl descoperim într-un spațiu deschis, pe marginea drumului județean – este Monumentul Eroilor din Breaza de Jos. Un soclu alb, zvelt, având Crucea drept decorație pe cele patru fațete și un vultur de bronz cu aripile desfăcute în vârf. Obeliscul este realizat în 1928 de Emil Wilhelm Becker, autor al numeroase lucrări de valoare pe pământul românesc (ro.wikipedia.org/wiki/Emi ... _Wilhelm_Becker).
Următoarea oprire o facem la Biserica „Sf. Nicolae” situată în Breaza de Sus. Lăcașul de cult a constituit un punct de referință în dezvoltarea așezării, un nucleu de unde au radiat ulițele și gospodăriile în epoca medievală. Cel mai vechi monument din localitate ne întâmpină îmbrăcat în straie de lucru – au loc acțiuni de restaurare și refacere atât la interior, cât și la interior (schimbarea șiței de pe acoperiș, schimbarea pardoselii din biserică și a geamurilor de la pridvor, amenajări exterioare, etc.). Preotul participă activ la aceste lucrări, dar a stat 2 minute de vorbă cu noi.
Biserica e construită în 1777 pe locul unui schit mai vechi, ctitori fiind preotul Ivan Duhovnicul și popa Mihai, dar și alte familii de localnici, zugrăviți în tabloul votiv din interior. Bisericuța seamănă izbitor cu cele vizitate de mine cu puțin timp în urmă pe Valea Olăneștiului (vezi impresii). La exterior sunt medalioane pictate, o frumoasă icoană de hram, coloane colorate, iar în pridvor cele două scene: Judecata de Apoi și Raiul. Un ancadrament frumos de piatră înconjoară ușa de acces deasupra căreia se află pisania săpată în piatră cu litere chirilice. În grosimea zidurilor din pronaos se află o scară care duce la turla-clopotniță de pe biserică. Preotul estima că în circa două luni se vor încheia toate lucrările de restaurare.
Lângă această veche biserică descoperim Monumentul Celor Trei Regi un ansamblu realizat în 1934, în stil modernist. Dacă acum cuburile de piatră nu ne mai sugerează mare lucru, atunci monumentul cinstea activitatea a trei regi ai României: Carol I, Ferdinand și Carol al II-lea. Basoreliefuri de bronz realizate de sculptorul Ion T. Aldea erau amplasate pe aceste coloane: stema țării, coroana regală și un basorelief cu chipurile regilor. Toate au dispărut în timpul regimului comunist.
Vis-a-vis de biserica „Sf. Nicolae” începe strada Gării pe care ne încadrăm frumușel. Am apreciat faptul că existau indicatoare turistice, chiar la începutul acestei străzi eram atenționați asupra obiectivelor ce le puteam vedea de-a lungul arterei. Aflăm astfel că aici se află casa artistului Ion Manolescu, casa în care a locuit scriitorul Paul Goma, vila unde au poposit în vacanțe Radu Beligan și Virgil Ogășanu.
Pe strada Gării se află unul din cele trei monumente triptice de piatră din seria „Cinstiți memoria înaintașilor” existente în orașul Breaza. Basoreliefurile de bronz realizate de sculptorul de origine brezeană Gheorghe Tudor în anul 1939 îi reprezintă pe Grigore Georgescu, Popa Din și Ion Bondoc. Conceptul monumentelor este unic, cele trei portrete reunesc câte un personaj din popor, un preot și un intelectual. Pe soclu este redată următoarea frază: „Amintiți-vă cuvintele regale: Credința, munca și eroismul unui neam se reazimă pe cultul înaintașilor. Societatea Cultul Eroilor, Casele Naționale 1939”.
Coborâm câteva serpentine abrupte și ajungem la clădirea mică și în stare vizibilă de degradare: Gara Breaza. Calea ferată Ploiești-Brașov a fost dată în folosință în anul 1879 și făcea pe atunci legătura între România și Austro-Ungaria; de asemenea, este prima linie ferată electrificată de la noi. Gara Breaza a fost construită în 1932 după planurile inginerului V. I. Niculescu. Clădirea în stil neoromânesc, din piatră, este compusă dintr-un corp cu etaj, unde se aflau birourile impiegatului/șefului de gară, casa de bilete și probabil locuințe de serviciu și un corp în care este sala de așteptare și frumosul peron cu arcade. În acest loc s-au filmat scene din filmul „Steaua fără nume”, comedia romantică scrisă de Mihail Sebastian. Înspre nord se văd pereți de stâncă, depozite de gresii așezate în straturi.
Ne întoarcem în centrul administrativ al orașului Breaza și parcăm pe o stradă laterală. Ne plimbăm puțin prin Parcul Brâncoveanu, rămășița de 3 ha a frumosului parc în stil englezesc constituit în jurul reședinței familiei Bibescu-Brâncoveanu. Pe atunci printre arborii de diverse specii avea alei lungi, ronduri de flori și iaz de agrement. Pătrundem pe o frumoasă poartă în micul loc de relaxare a brezenilor amenajat cu bănci, câteva chioșcuri și un locde joacă pentru copii. Într-o latură se află abandonat conacul Bibescu-Brâncoveanu. Clădirea cu origini pierdute în negura istoriei se bănuiește a-și avea nucleul din vremea lui Toma Cantacuzino care era în veacul al XVII-lea proprietarul moșiei. Ajunge în posesia marelui ban Grigore Brâncoveanu, a cărei fiică adoptivă, Zoe, se mărită cu domnul Țării Românești, Gheorghe Bibescu. Acesta îmbunătățește conacul ridicându-i încă un etaj. Naționalizată de regimul comunist, clădirea a găzduit un spital TBC, apoi a fost transformat în hotel. Actualmente retrocedată clădirea este acum închisă, neîngrijită. Lângă parc se află stadionul Parc cu tribune și o mică bază sportivă.
Peste drum se află construcția modernă a Primăriei cu spații verzi bine îngrijite. Alături vedem Centrul Cultural „Ion Manolescu”, sediu și al bibliotecii orășenești. Dinspre munți se apropie amenințători nori plumburii, tunetele răzbat înfundate.
Totuși casele frumoase observate pe drum ne îndeamnă să facem câțiva pași pe bulevardul Republicii. Trecem pe lângă Arta Casnică Breaza, o întreprindere cu vechi rădăcini în epoca postbelică (1948). În localitate mai există câteva firme care produc celebra ie de Breaza(adevarul.ro/locale/ploies ... b923/index.html), deși în vremea de azi nu se mai respectă modelele clasice, culorile și materialele de altădată.
Vedem și două case încadrate în lista monumentelor istorice: casa Virgil Neagoe, cu un frumos pridvor sprijinit pe stâlpi de lemn și datând de la 1840 (păcat de treptele îmbrăcate în gresie) și casa cu prăvălie Alexandru Bondoc, o frumoasă clădire cu dantelării de lemn construită la sfârșitul secolului al XIX-lea și care își păstrează și azi funcția comercială. De asemenea, am privit cu nesaț și alte case cu pridvoare inundate în flori, traforaje de lemn sub streașini, perdele tradiționale la ferestre, grădini cu un colorit superb. Pe strada Victoriei am văzut o frumoasă vilă cu aspect montan, monument istoric, numită casa general Ceaușu. Ridicată la începutul secolului al XX-lea acum se află în plin proces de restaurare.
Plimbarea prin Breaza a fost relaxantă și o recomand celor care vor să se plimbe o oră-două într-o zonă submontană; aș fi continuat această incursiune prin așezările Brezei, dar și spe punctele de belvedere aflate pe dealurile din împrejurimi dacă nu ar fi început o ploaie torențială. Nu mi-a plăcut însă suspiciunea cu care te privesc proprietarii în momentul în care le admiri curtea cu flori și casele; dacă tot ai amenajat și întreținut totul atât de bine și te afli la strada principală mi se pare normal ca cei care se plimbă să se oprească să admire locul. Voi reveni însă la Breaza pentru scurte drumeții și descoperirea tuturor monumentelor sale.
Alegeri inspirate!
RăspundețiȘtergereEnglish to Portuguese Translation
English To Tagalog Translation