miercuri, 31 ianuarie 2024
Doi nepoti vor fi participanti la acest concurs international
Din partea :
Timp de trei zile, Ploieștiul va găzdui singurul concurs internațional de informatică, din România, adresat juniorilor – „InfO(1) Cup„.
Organizat de către Centrul Județean de Excelență Prahova în parteneriat cu Colegiul Național „Ion Luca Caragiale” Ploiești, concursul se află la a patra ediție.
Este singurul concurs din România în care toate comisiile de organizare (științifică, tehnică și secretariat) sunt formate din elevi olimpici. Aceștia sunt elevi ai centrului de excelență prahovean, ai colegiului „I.L. Caragiale” Ploiești, alături de absolvenți, olimpici internaționali ai României, în prezent studenți la universități de prestigiu precum Oxford University, Cambridge University, University College of London, Imperial College of London, Edinburgh University și Bristol University.
La concurs vor participa elevi olimpici din România, membri ai lotului restrâns de juniori, reprezentanți ai centrelor județene de excelenţă sau ale unor colegii de prestigiu, precum și echipe ale unor ţări invitate.
De-a lungul celor trei ediții desfășurate până la acest moment, InfO(1)Cup a reușit să se impună drept unul dintre cele mai competitive concursuri de programare.
luni, 29 ianuarie 2024
Inimă de român
Articol fin HotNews.ro
Adoptat în SUA acum 33 de ani, Antoni se întoarce în Transilvania pentru a-și ajuta cei 27 de nepoți. „A venit tot satul, toată lumea a auzit de mine”

Antoni a reușit să își găsească familia grație The Never Forgotten Romanian Children - Copiii niciodată uitați ai României, însă acest lucru nu ar fi fost posibil dacă mama sa adoptivă, care la rândul ei a fost adoptată, nu ar fi păstrat mai multe lucruri despre el: un album cu poze făcute de ea înainte de părăsi România, în care apar mama, tatăl, frații și bunica lui Antoni și actele originale din țară.
Tânărul mi-a mărturisit că a fost un caz fericit pentru că a fost vorba despre o adopție privată și nu a ajuns la un orfelinat sau un ONG, așa cum s-a întâmplat cu un văr de-al doilea care trăiește tot în Statele Unite.
După ce a contactat comunitatea The Never Forgotten Romanian Children, fondată de o româncă adoptată, în doar 36 de ore vorbea la telefon pentru prima dată în viață cu mama sa naturală pe care o știa doar din fotografiile păstrate de mama adoptivă, care a ajuns în țara noastră datorită presei americane ce a prezentat orfelinatele de aici.
- "În 1990, cred, a fost o emisiune specială la CBS, a fost prima dată, cred, când presa occidentală a fost lăsată să intre în România. Și au mers la orfelinate, au mers să vadă acei copii, iar când familiile occidentale și restul lumii voiau să aibă copii, dar nu puteau, au început să adopte copii români. Și, în mod ironic, la aproximativ două case mai jos de locul unde am fost adus acasă, cu un an înainte, un cuplu adoptase, cam prin 1990, un copil din România.
- Și ei au făcut legătura cu un bărbat care lucra ca "broker de copii", să spunem așa, în zona Sibiu. Și, din câte am înțeles, îmi cunoștea familia. Știa că existau aceste familii de romi care se aflau, să spunem, într-o situație nu tocmai bună în acel moment.
- Era perioadă post-Ceaușescu și erau și romi ceea ce făcea totul mult mai greu", mi-a povestit Antoni despre momentul în care părinții lui adoptivi s-au hotărât să crească un copil născut în țara noastră.
Iar aceștia au fost foarte deschiși cu faptul că au decis să facă din locuința lor din Texas un loc pe care Antoni să-l numească "acasă" și că făcea parte din comunitatea romă.


- "Am fost muzician toată viața mea. Am început să cânt la vioară când aveam trei ani. Și chiar înainte de a absolvi liceul, am făcut un fel de schimbare și am început să cânt. Cineva mi-a descoperit vocea și mi-a dat posibilitatea de a merge la facultate, de a urma o școală pentru asta.
- Apoi m-am mutat în Chicago pentru că mi-am cunoscut soția în timpul facultății, Samantha. Și ea este, de asemenea, cântăreață. Este mezzosoprană. Și așa că amândoi am plecat la Chicago. Ea a făcut facultatea acolo. Și am încerca să facem din viață un concert, am încercat să reușim ca și cântăreți de operă. Și apoi prioritățile noastre s-au schimbat după ce mi-am cunoscut familia pentru prima dată", a declarat Antoni pentru HotNews.ro.
@thisrromericanlife Replying to @rushmore321 Ne-am întâlnit la școala de muzică în Boston \uD83C\uDFB5\uD83C\uDF93 #adopteesoftiktok #adopteevoices #adoptionjourney #romaniatiktok #muzica #opera #viața #howwemet #romania ♬ original sound - ThisRromericanLife

- "Încercăm să aplicăm lecțiile pe care le-am învățat în viața noastră profesională și să încercăm să ajutăm romii și oamenii mei. Acesta este atât un obiectiv personal al meu, cât motivul pentru care vreau să mă întorc acasă, în România. Este atât de greu să stau la masă uneori în fața fraților mei care nu au avut oportunitățile pe care le-am avut eu, crescând în Statele Unite.
- Educația este o modalitate de a rupe ciclurile de sărăcie, și mă uit la frații mei care nu au beneficiat, să spunem, de sistemul de educație post-comunist din România, în ultimii 35 de ani, dar copiii lor beneficiază puțin de asta.
- Ei încă se confruntă cu unele discriminări. Părinții lor nu știu să scrie sau să citească și nu are cine să îi ajute la lecții. Și de aceea soția mea și-a luat un certificat pentru a putea preda engleza ca vorbitor nativ. Scopul nostru e să îi ajutăm să termine liceul și să învețe limba engleza care poate deschide uși", a declarat Antoni.
Tânărul care a fost singur la părinți în SUA a revenit pe pământ românesc la vârsta de 27 de ani, după ce soția lui Sam, i-a stârnit dorința de a-și cunoaște rădăcinile.
- "Am ajuns unde locuiesc ei, unde am tras pe dreapta și dintr-o dată, mama mea stătea acolo, în poarta casei, și am zis, "Oh, wow, e mama mea". A fost un șoc, acum stau în fața ei. Dar noi ne știam, doar că atunci abia ne întâlnim în persoană, pentru că am vorbit foarte mult. Și a fost o sărbătoare incredibilă. A venit tot satul și toată lumea a auzit de mine.
- Și sunt sigur că majoritatea erau verișorii mei, verișori de gradul doi, verișori de gradul trei. Și fratele meu mai mare, avea 10 ani când am fost adoptat. Deci el a fost cel mai conștient dintre frații mei în ceea ce privește ceea ce se întâmpla. Și chiar și când era copil, sunt sigur că nu prea înțelegea ce se întâmpla.
- Nu înțelegea de ce fratele lui a fost luat de la familia mea. Și când a venit la mine, plângea în hohote. Iar eu credeam că sunt lacrimi de bucurie. Dar pentru el, erau lacrimi de furie, frustrare, pierdere și vindecare.
- Pentru că, așa cum am aflat mai târziu, în unele dintre aceste comunități de romi se răspândiseră zvonuri despre ce se întâmplase cu copiii lor. Se spuneau lucruri cum ar fi că ar fi fost folosiți ca donatori de organe și au fost uciși. Așa că fratele meu a crezut că am murit. A crezut că am fost mort pentru cea mai mare parte a vieții mele. Deci, când m-a văzut a fost o ușurare", și-a reamintit Antoni de prima zi în care a ajuns la casa părintească din micuța localitate sibiană.

Antoni a aflat după aceea că mama lui nu voia să-l dea spre adopție, însă tatăl și bunica lui au insistat pentru că aveau nevoie de bani pentru a cumpăra o casă mai mare pentru familia numeroasă. A acceptat totuși să o facă pentru că a văzut că mama adoptivă este o femeie bună și avea încredere că oriunde va ajunge, îi va fi bine. Mama lui a fost în depresie după ce Vasile care a devenit Antoni în SUA a părăsit țara și nu știut nimic despre el vreme de 27 de ani.
Tânărul american cu inimă de român crede că povestea sa este cu adevărat fericită, mai ales că acum se poate întoarce acasă, unde deja a pus bazele unei afaceri împreună cu al său cumnat. Au fondat o firmă de construcții unde soțul surorii lui poate munci pentru el și familia lui, pentru un salariu decent. Discriminarea și prejudecățile din domeniu i-au împins să ia această decizie. Antoni spune că romii care lucreză în construcții, un domeniu greu, primesc salarii mai mici decât românii doar din cauza culorii pielii lor.
- "Am fost în România de cinci ori. Am reușit să-mi recuperez cetățenia, sunt în etapa finală, ceea ce este un lucru pe care majoritatea românilor adoptați nu îl știu, că poți face asta. Cu toții avem alte identități care stau într-o cutie de depozitare. Ăștia suntem noi. Mi-am dat seama că majoritatea oamenilor nu ar face asta. Nu ar spune: "Oh, voi lăsa tot ce știu aici și voi merge acolo".
- Dar pentru mine, când mă duc acasă, când mă duc în România, este singurul loc în care mă simt liniștit. Este singurul loc unde mă simt ca acasă, unde aparțin. Iar faptul că sunt cu familia mea este un alt motiv.
- Să fim împreună și să-i ajut pe copii să aibă un viitor mai bun. Pentru că nu sunt prea mulți oameni ca mine, din câte am înțeles. Văd asta acum. Și nu mi-am dat seama cu adevărat că asta a fost tot pentru mine, că ăsta era scopul meu.
- Și asta devine din ce în ce mai evident datorită oamenilor care îmi scriu", a povestit pentru HotNews.ro Antoni, referindu-se la străinii, inclusiv români, care îl urmăresc pe TikTok, unde a început să îți împărtășească povestea.
@thisrromericanlife Cântecele românești sunt atât de distractiv de învățat!! \uD83E\uDD1F\uD83C\uDFFD\uD83C\uDDF7\uD83C\uDDF4 #romania #mariatanase #tiktokromania #muzica_pe_suflet #teiubesc❤️ #muzic #acasă #frumoasă #fyp #iykyk #viața #cuplacere ♬ original sound - ThisRromericanLife
Pe lângă căldura românilor și muzica autohtonă, Antoni a fost impresionat de gastronomia noastră și de gustul produselor din bătătura casei. Aproape toate mâncarea din Statele Unite ale Americii este procesată și nimic nu se compară cu mâncarea din oalele surorii lui. Un moment dintr-o vizită de acum doi ani, când a venit în România singur, l-a marcat.
- "Mi-era foarte dor de casă și sora mea face sarmale foarte bune. Sunt sigur că toată lumea va spune da, sora mea, mama mea, "my bunica" gătesc cele mai bune sarmele", a spus Antoni glumind. "Și când am plecat la locul de cazare prin Airbnb mi-a dat la pachet sarmale. Și mă simțeam singur, inconfortabil. Și am început să mănânc sarmale, care pot fi o definiție pentru mâncarea care te face să te simți nostalgic sau foarte confortabil.
- Atunci m-am simțit mai bine, mai aproape de ei. Iubesc mămăliga, salata de boeuf, papanași, gogoși, orice murătură, îmi place țuica, este foarte bună și îmi place că oamenii își fac singur alcoolul în România.
- Și îmi amintesc de un episod când lucram cu fratele meu și a venit cu roșii, ceapă verde și castraveți din grădină. Castravetele ăla era cel mai proaspăt și cel mai bun pe care l-am mâncat în viața mea, a fost incredibil", și-a amintit cu plăcere Antoni.
@thisrromericanlife I’m adopted from România… #ofcourse #ofcoursetrend #internationaladoption #romanianadoptee #adopteesoftiktok #romanian #sarmale #cefaci #fyp ♬ original sound - ThisRromericanLife

- "America este o țară foarte scumpă pentru a trăi. Și îți cere să te urci pe o roată de hamster și să începi să alergi. Și dacă te oprești, ți se întâmplă unele lucruri financiare din care nu-ți mai revii niciodată, cum ar fi să îți pierzi casa, sunt lucruri foarte grave. Și ceea ce se întâmplă este că, în America, în sens tradițional, te naști, mergi la școală, mergi la facultate, lucrezi 35 de ani, te pensionezi la 65 de ani și te bucuri de ea. Dar realitatea este că acest lucru nu se întâmplă de fapt. Această parte a visului american este o minciună.
- Poate că a fost adevărat pentru generațiile din trecut, dar nu mai este cazul. Și asta în principal din cauza inegalității uriașe a bogăției care a apărut în această țară. Și noi vrem un ritm de viață diferit, mai lent, care nu este accesibil aici, în State. Dar aș spune, și mă apropii de cel mai important lucru, că în America, este foarte, foarte greu să găsești o comunitate.
- Genul de comunități iubitoare care există în acele orășele mici din Transilvania. Sau faptul că de fiecare dată când mă duc la familia cumnatului meu, ei încep imediat să pregătească cina. Imediat încep să gătească mâncare.
- Sau, de exemplu, într-o zi eram la sora mea și vecinul lor avea legume în plus și a adus pur și simplu un coș. În Statele Unite, toată lumea are garduri. Ne place să punem ziduri și copaci și să nu vorbim cu nimeni. Și nu ne salutăm unii pe alții când mergem pe stradă. Dar trebuie să o faci. Este nepoliticos să nu spui "Salut". Și asta este o problemă de cultură", a explicat Antoni pentru HotNews.ro.
- "Speranța noastră este că putem găsi un loc frumos la țară, un ritm de viață mai lent, să ne conectăm cu adevărat cu oamenii și să încercăm să încurajăm schimbarea, să îi ajutăm pe cei care au nevoie de ajutor și care doresc ajutor.
- Și să ne bucurăm de viață, într-un loc diferit. E o schimbare mare. Un bun prieten de-al meu de acolo mi-a spus la un moment dat, că ar putea fi ca și cum aș veni de pe altă planetă. Dar suntem doar foarte, foarte încrezători în viitor.
- Suntem foarte entuziasmați. Suntem încântați și de provocări. Nu va fi ușor. Ne aducem și cele două pisici, Desdemona și Ophelia. E ca și cum o luăm de la capăt", a povestit Antoni pentru HotNews.ro.
Tânărul se simte norocos că a fost adoptat din România și că a primit șansa să se întoarcă acasă, unde vrea să deschidă minți în privința comunității rome.
"Sper că povestea mea îi va inspira pe oameni să se uite în interiorul lor și să spună: "Hei, ce pot face mai bine?". "Ce pot face mai mult?". Pentru a ajuta alți oameni", a mai spus Antoni pentru HotNews.ro.
De ce toți părinții vor joburi de medici sau ingineri pentru copiii lor nu de instalatori? / O discuție cu un sociolog român și cum crede un laureat Nobel că se schimbă felul în care muncim
Articol din HotNews.ro
Ca atare copiii de medici fac Medicina, copiii de preoți fac Teologia, copiii arhitecților dau la Arhitectură, cei ai judecătorilor fac Dreptul și așa mai departe. E un fenomen foarte vizibil.
"Provocarea cu care se confruntă Europa nu este dacă vor mai avea oamenii joburi, ci dacă sunt țările pregătite pentru tranziția către o lume în care se va lucra cu ajutorul mașinilor inteligente pentru a îmbunătăți calitatea vieții oamenilor. Cum răspund piețele muncii din aceste țări la aceste schimbări?", se întreabă retoric Pissarides.
În perioada 1995-2010, UE a pierdut aproximativ 8% din joburile plătite cu salariul mediu. În schimb, au câștigat 3% ca număr de joburi în ocupații slab plătite și 5% în joburile din sectoarele de vârf.
Trebuie spus, precizează Pissarides, că deoarece locurile de muncă plătite cu salariul mediu scad și sunt înlocuite cu joburi foarte bine sau foarte prost plătite, va duce la creșterea inegalității salariale. Acest lucru este cunoscut în literatura de specialitate ca polarizarea ocupării. Ce joburi le vor rămâne oamenilor? Păi, de exemplu îngrijirea pacienților cu probleme nu va fi niciodată preluată de roboți, spune Pissarides. Dar mai sunt și altele: Sănătatea, sectorul ospitalității sau cel al divertismentului.
- În Uniunea Europeană, rata de dependență demografică a persoanelor vârstnice va crește de la 31% la 54% în 2050, iar din punct de vedere istoric, cheltuielile pentru sănătate și îngrijire au crescut mai mult decât au crescut veniturile. Franța și Germania cheltuiesc aproximativ 12% din PIB pentru sănătate și îngrijire, în timp ce Grecia și Bulgaria, cheltuiesc circa 8%. În ceea ce privește ocuparea forței de muncă, contrastul este și mai mare. Nordicii angajează 15-20% din lucrătorii lor din acest sector, Franța și Germania aproximativ 12%, iar Grecia și economiile planificate anterior din Europa de Est aproximativ 5%.
- În societățile mai puțin bine dezvoltate, membrii familiei, în special cei de sex feminin, fac o mulțime de lucruri neplătite cum ar fi curățenia, gătitul, îngrijirea copiilor și a părinților în vârstă și multe altele. Aceste activități sunt bine documentate în sondajele privind utilizarea timpului. Pe măsură ce standardele de viață cresc și standardele de educație se îmbunătățesc, din ce în ce mai multe dintre aceste activități sunt transferate pe piață unde profesioniștii le fac contra cost. În paralel, membrii gospodăriei care desfășurau aceste activități pot să își caute un job potrivit abilităților lor. Un exemplu este participarea foarte mare la serviciile de sănătate și îngrijire în țările nordice - explicată parțial de stimulentele fiscale și de subvențiile acordate de guvern.. Atunci când o familie primește stimulente pentru a-și duce copilul într-un centru de îngrijire a copiilor, membrii familiei sunt mai liberi să desfășoare o altă activitate economică. Practic, două locuri de muncă plătite sunt create simultan, una pentru îngrijirea copiilor și una pentru membrul familiei, de obicei mama .
- Toți cei trei parteneri : salariați, firme și Guvern au fiecare roluri importante de jucat pentru a asigura o tranziție lină către noua lume. Rolul guvernării este deosebit de important, guvernele trebuind să sprijine acest proces prin eliminarea supra-reglementării. În Europa există încă numeroase legislații excesive privind protecția ocupării forței de muncă. În ciuda eforturilor UE de a supraveghea reforma structurală, procesul nu a fost unul de succes. În opinia mea, responsabilitatea pentru acest eșec a fost impunerea austerității fiscale care a înrăutățit procesul de reformă.
- Cum pregătim societatea pentru venirea roboților și a altor mașini inteligente? Aici, din nou, guvernele joacă un rol important. Noile tehnologii vor necesita noi competențe. Deși recalificarea și învățarea pe tot parcursul vieții devin importante, pregătirea trebuie să înceapă de la școala primară. Lucrătorul viitorului trebuie să aibă un "portofoliu" de abilități pentru a face față unui mediu de lucru în continuă schimbare, care să îi ofere flexibilitate în adaptarea la situații noi.
- Abilitățile sociale sunt subevaluate în prezent și nu sunt predate la școală. Decenii, dacă nu secole de ani de învățământ ne-au condiționat să ne gândim că o educație adecvată este una care predă știința, matematica, literatura, istoria și geografia, dar nu și subiectele "ușurele" precum sociologia și psihologia socială. Acest lucru trebuie să se schimbe, mai ales dacă ținem cont că locurile de muncă din aceste sectoare vor deveni locuri de muncă bine plătite, respectabile și "vânate" de tineri.
- Ocupațiile se adaptează circumstanțelor: de exemplu, aprecierea "alimentelor bio" în restaurante este un fenomen destul de recent și a urmat conștientizarea importanței hranei pentru sănătate și pentru aptitudinea fizică și psihică. Rezultatul este o îmbunătățire a poziției sociale a ocupației unui bucătar-șef, astfel încât acesta este acum o ocupație căutată de tineri. Ar trebui încurajate evoluții similare în alte ocupații.
Tradiție : Unele familii au o istorie în exercitarea anumite profesii, cum ar fi medicină sau inginerie, și doresc ca și copiii lor să le calce pe urme
Cu toate acestea, este esențial ca părinții să-și susțină copiii în alegerea unei cariere care să se alinieze intereselor și pasiunilor pe care copiii le au, mai degrabă decât să-i forțeze să adopte o anumită profesie.
duminică, 28 ianuarie 2024
sâmbătă, 27 ianuarie 2024
E ora 4.00. Cu mintea în colțuri.
joi, 25 ianuarie 2024
Plasturi pentru diabet
Ulei de usturoi
ULEI DE USTUROI – NATURAL
PRODUS INDISPENSABIL BUNEI FUNCTIONARI A MUSCHILOR SI A SISTEMULUI NERVOS
Usturoiul este bine cunoscut pentru proprietatile sale benefice organismului. Acesta faciliteaza o mai buna circulatie a sangelui, asigura protectie cailor respiratorii si impotriva viermisorilor.
Columbofilii de top cunosc aceste proprietati, de aceea acest produs este atat de folosit.
Uleiul de Usturoi Natural este compus din extracte de usturoi pur si ulei de soia rafinat, bogat in acid linoleic si in lionelina.
Uleiul de Usturoi Natural contine de asemenea si vitamina E care influenteaza favorabil fecundarea porumbeilor si este indispensabila bunei functionarii a muschilor si a sistemului nervos.
Administrare
In dezvoltare si in timpul naparlirii
A se amesteca de 2-3 ori pe saptamana ulei de usturoi si Drojdie de bere Vitaminor in Portia zilnica de graunte – 30 de picaturi de ulei de usturoi la un kg de graunte.
In timpul sezonului sportiv
La intoarcerea de la concurs : in ziua respectiva si a doua zi, a se amesteca ulei de usturoi si drojdie de bere intrun mix usor (purificator), 30 de picaturi de ulei de usturoi la kilogram.
In pregatirea pentru un concurs de fond
Uleiul de soia incorporat in uleiul de usturoi Natural este mijlocul ideal pentru a produce (in termen scurt) rezerve de grasime in corpul porumbelului. Pentru pregatirea la o etapa de fond noi va sfatuim ca inainte de concurs cu 4-6 zile (in functie de distante, fond sau fond mare) sa amestecati o picatura de ulei de usturoi per porumbel la ratia de graunte la care mai adaugati si drojdie de bere Vitaminor.
Schisandra
Schisandra chinensis ocupa un loc special in istorie, dupa ce maestrii taoisti, imparatii Chinei si clasele conducatoare au folosit-o alaturi de alte plante celebre, precum ginsengul, fructele de goji si ciupercile reishi.
Schisandra a fost mentionata in vechile texte medicale din China drept o planta cu proprietati deosebite, ce sustinea starea de bine si crestea vitalitatea organismului.
Fructele perfect coapte, uscate la soare, sunt folosite si in prezent in scopuri medicinale, inclusiv in produse dermatocosmetice.
Ce este Schisandra chinensis?
Schisandra este o planta cataratoare, nativa din padurile Chinei de Nord si Nord-Est, din Coreea si Estul indepartat al Rusiei. Varietati salbatice ale acestei plate se intalnesc si in Japonia. Fructele de Schisandra chinensis cresc sub forma de ciorchini cu boabe mici si rosii.
Este interesant faptul ca numele plantei a fost inspirat tocmai de fructele acesteia, al caror gust complex reprezinta o combinatie de arome: dulce, acrisor, amar, sarat si astrigent. Aceasta combinatie neobisnuita de arome se reflecta in numele chinezesc al schisandrei, si anume „wu-wei-zi”, adica „fructe cu cinci arome”.
Dincolo de gustul sau, componentele aromatice din Schisandra chinensis sunt considerate importante pentru intelegerea modului in care actioneaza aceste fructe. Se spune ca secretul puterii acestora consta in proprietatile asociate celor cinci elemente din medicina traditionala chineza, ceea ce inseamna ca Schisandra chinensis actioneaza asupra mai multor „meridiane” din organism, pentru a restabili echilibrul intern si sanatatea.
Compozitia chimica a schisandrei a fost studiata temeinic. Fructele contin zaharuri reductoare si pana la 10% acizi organici (carboxilic, malic, citric, tartric). Semintele contin zaharuri reductoare, alcaloizi si esteri grasi; cu toate acestea, nu se gasesc flavone, glicozide sau taninuri in seminte sau fructe.
Schisandrinele A, B si C sunt compusi chimici bioactivi, extrasi din fructele de Schisandra chinensis. Acestea va pot fi recomandate de medic, putand fi administrate sub forma de pulbere, pastile sau preparate lichide. Schisandra poate fi achizitionata si ca fructe intregi, uscate sau sub forma de suc. In general, ambalajele suplimentelor pe baza de Schisandra chinensis specifica doza recomandata pentru administrare.
Inca nu s-au identificat contraindicatii in ce priveste consumul. Lipsesc totusi informatiile despre siguranta si eficacitatea in timpul sarcinii si alaptarii, asa ca este indicat sa nu folositi schisandra fara recomandarea medicului.
Schisandra chinensis – beneficii pentru sanatate
De mult timp, Schisandra chinensis a fost folosita in medicina traditionala din China si Rusia, pentru o varietate de afectiuni, cum ar fi boli respiratorii, astm, insomnie, tulburari renale si diaree. Clasificata si ca adaptogen, vanatorii si atletii foloseau fructele uscate ale plantei pentru a combate oboseala si a creste rezistenta organismului in conditii de stres fizic.
Intrucat influenteaza aproape orice organ din corpul uman, schisandra este bine cunoscuta pentru faptul ca stimuleaza functiile hepatice si adrenale, dar se pare ca actioneaza benefic si ca tonic cerebral (imbunatatind capacitatea de concentrare si memoria), stimuland digestia, mentinand echilibrul hormonal si hranind pielea.
imunitar si a capacitatii de a reduce inflamatia, acest fruct pare sa contribuie la stoparea dezvoltarii aterosclerozei (intarirea arterelor), echilibreaza glicemia, previne diabetul si aduce organismul intr-un echilibru acido-bazic optim.
In ce priveste prevenirea cancerului, din Schisandra chinensis au fost izolati lignani activi care au proprietati chimio-protectoare. Studiile care au vizat efectele schisandrei asupra organelor, tesuturilor, celulelor si enzimelor au aratat ca aceasta tine sub control productia leucocitelor (care favorizeaza inflamatia) si imbunatateste capacitatea de refacere a tesuturilor. De asemenea, influenteaza pozitiv factorii de activare a trombocitelor, metabolismul, consumul oxigenului, formarea oaselor si toleranta in cazul expunerii la toxine.
Potrivit Centrului Memorial Sloan Kettering, studiile pe animale sugereaza ca Schisandra chinensis creste nivelurile hepatice ale glutationului si activitatea glutation-reductazei, reduce productia citokinelor inflamatorii, favorizeaza apoptoza (moartea) celulelor daunatoare si imbunatateste proliferarea celulara.
5. Sustine desfasurarea functiei sexuale normale
Cercetarile arata ca Schisandra chinensis este benefica pentru fertilitate si sanatate hormonala, stimuland libidoul, prevenind disfunctia sexuala (precum impotenta) si sustinand activitatea organelor de reproducere, inclusiv pe cea a uterului.
Cresterea nivelului de hormoni sexuali determina o mai buna recuperare si dezvoltare a masei musculare, precum si scaderea grasimii corporale. Intrucat stimuleaza productia hormonilor, inclusiv a estrogenului, Schisandra chinensis contribuie la vindecarea oaselor si la cresterea densitatii minerale osoase. Acest lucru este util pentru prevenirea unor boli precum osteoporoza, care este frecventa in randul femeilor in varsta, deoarece acestea sufera modificari ale nivelului hormonilor.
Schisandra chinensis pentru frumusete
Schisandra este si un tonic natural pentru mentinerea frumusetii, aceasta putand proteja pielea de vant, expunere la soare, reactii alergice, dermatita, stres indus de factorii din mediul inconjurator si acumularea toxinelor. Datorita efectelor antiinflamatoare, Schisandra chinensis a fost utilizata pe scara larga pentru a trata bolile dermatologice.
Desi sunt necesare cercetari suplimentare privind efectele schisandrei asupra sanatatii pielii, un studiu din 2015, efectuat pe soareci, a aratat ca extractul de Schisandra chinensis a inhibat umflarea urechilor, deoarece a redus dermatita, filtrarea celulelor imune si productia citokinelor, toate acestea fiind markeri ai tulburarilor inflamatorii ale pielii inclusiv la oameni.
Surse:
https://www.drugs.com/npp/schisandra.html
https://draxe.com/nutrition/schisandra/
Senectuții și produsele seniolitice
**Fisetina** este un flavonoid, un tip de polifenol, prezent în căpșuni și alte fructe (cum ar fi mere, kiwi, struguri) și legume (ceapă, ro...
-
Aur, aur, aur! Barca de 8 plus 1 aduce al treilea succes al României la Jocurile Olimpice, după 20 de ani După 4 medalii la Jocurile Olimpic...
-
România strigă hoții la Paris: Sabrina Voinea, declarații disperate, cu lacrimi în ochi Gimnasta Sabrina Maneca-Voinea a declarat că se simt...
-
⚠️ Nu, domnule Bolojan, nu suntem proștii nimănui. Nici ai dumneavoastră. Am urmărit cu atenție conferința dumneavoastră de pres...