Vizionează „MOROMEȚII | THE MOROMETE FAMILY | Film Romanesc | CINEPUB” pe YouTube

Constantin Brâncuși. Case vechi.

Foarte aproape de Parcul Cișmigiu se afla casa în care a locuit actorul Constantin Tănase la București în perioada 1922-1945, pe strada Puțul cu Plopi. Casa are o amprenta la sol de 90 mp și a fost construită pe un teren de 300 mp , înainte de anul 1900. In apropiere se afla un garaj de 17 mp, iar în spatele casei se aflau fostele locuințe ale servitorilor . Casa are 4 camere locuibile și un demisol generos.

Constantin Brâncuși

„Domnule, eu am purtat opinci. De regulă, opincarii sunt oameni cinstiți care n-au bani să-și cumpere pantofi. Am întâlnit înțelepți în opinci, și am văzut proști cu joben și monoclu.”

- Constantin Brâncuși

Creme

Alifie

Tratament

Cremă  de zi

Un sfârșit de săptămână plăcut!

Sfaturi pentru minte sănătoasă -

1. Faceți baie caldă cât mai des! Chiar dacă nu dorești să o faci și ți-e mai comod să stai în pat, ridică-te și intră sub duș. Te vei elibera de toată energia negativă acumulată peste zi.

2. Pune-ți parfumul cel mai bun și nu uita de zambet. Asta îți va da încredere în tine.

3. Folosiți hainele cele mai bune. Nu aștepta nici o ocazie mai importantă de a-ți pune ceea ce te face să te simți bine și în armonie cu starea ta interioară.

4. Părăsește-ți casa indiferent dacă nu ai pe nimeni de vizitat.

Pune lesa câinelui și ieși afară. Nu ai un câine? Nu-i nimic ia o carte și îndreaptă-te spre cel mai apropiat parc. Sau stai pur și simplu în tăcere și binecuvântează trecătorii. Asta îți va ridica vibrația corpului

5. Zambește în fiecare zi, puțin cate puțin o vei face fără să iți dai seama și te vei simți mult mai bine. Iar cei care te înconjoară îți vor răspunde tot cu zâmbet. Este forma cea mai simplă de a-ți face ziua mai frumoasă.

6. Fă-ți un capriciu bun și delicos. Răsfățați-vă. O pofta nu va ucide pe nimeni.

7. Iubește-te! Sună usor, stiu. Privește-te în oglindă cu respect și seninătate. Dacă nu ai nimic plăcut să-ți spui, rămâi tăcut. Amintește-ți că vocea ta interioară îți vorbește și .. vorbește-ți cu dragoste și blândețe.

Dacă nu înveți să-ți respecți excesul de greutate, înălțimea, dimensiunea bustului, vergeturile, celulita, este ușor pentru cineva să te rănească în intimitatea ta.

8. Aminteste-ți că totul trece. Nimic nu durează pentru totdeauna. Lasă-ți lacrimile să curgă, dar nu rămâne în durere. Nu rămâne ancorat în suferință. Mâine vei începe să vezi cum în ciuda rănilor, te vei vindeca.

9. Elimină din viața ta orice persoană care te-a rănit sau te-a făcut să te simți rău. Nu depinde de ei complet și dacă îți afectează starea de spirit, învață să spui NU, și să ieși din rând.

10. Rămâi cu cei care te fac să visezi, care te determină să te perfecționezi, care văd în tine magia pe care o ai și care te face fericită . 

_____________________

Bianka Luz -

Biserica Ilie Gorgani

De multe ori mă întreb de ce istoria se scrie și rescrie conform perioadelor istorice, într-un fel în socialism, altfel în capitalism, oare să fie pe placul cârmuitorilor zilei.

Așa este și cu istoria bisericii Ilie Gorgani.

De multe ori am poposit, student fiind la Universitatea București, pe treptele acestei biserici, adapostindu-mă de arșița verilor călduroase. Viața a făcut ca locurile mele de muncă să fie distribuite în jurul lăcașului de învățământ unde mi-am lustruit mintea, fie taman în față, la coada Calului, o statuie bine cunoscută a lui Mihai Vitezul, fie în Piața Rosetti, fie în Institutul de Arhitectura, fie în fostul sediu central al cunoscutei instituții, Securitatea, după lovitura de stat sediul MI, nu departe de gradina Cișmigiilor, fie lângă sediul Politiei Capitalei, fie ceva mai departe pe străzi liniștite.

Fiecare cladire pe lângă care am trecut sau trec și astăzi îmi relevă istorii interesante. Unele istorii nu sunt consemnate deloc în lucrări oficiale. Le găsim, însă, în cărți apărute după marea îmbulzeală din '89, revoluție, lovitură de stat. Robert D. Kaplan, referindu-se la biserica Ilie Gorgani, scrie în lucrarea sa, "Fantomele Balcanilor":

Și acum o poveste oficială:

Istoric

Trecătorii care traversează Podul Izvor spre Parcul Cişmigiu, privind în dreapta, întrezăresc printre blocuri o biserică albă, ridicată pe o movilă de pământ, cu un aspect impunător, conferit şi de treptele monumentale din marmură, ce-i străjuiesc intrarea.

Cercetând izvoarele istorice care vorbesc despre spaţiul dintre apa Dâmboviţei şi „balta cea mare a Cişmigiului”, aflăm că pe locul actualei biserici a existat o bisericuţă de lemn, construită cu mult înainte. Textul istoricului G.I. Ionnescu-Gion este primul care menţionează despre această biserică de lemn. Aflăm că movila pe care se află biserica era numită, ca şi astăzi, a Gorganului sau a Gorganilor. Existenţa movilei în acest spaţiu ne poate face să credem că a fost construită artificial, ca zecile de gorgane din Câmpia Bărăganului. Se pare, însă, că ar fi un rest mai rezistent, din podişul de odinioară, în care Dîmboviţa şi-a săpat albia.

Atestare documentară

Cea mai veche menţiune asupra bisericii pare a fi cea pe care o găsim în hrisovul lui Matei Basarab, din 6 august 1639. În timpul domniei lui Şerban Cantacuzino (1678-1688), a fost închinată ca metoh mănăstirii sale de la Cotroceni. Biserica exista şi în timpul lui Constantin Brâncoveanu, în jurul anului 1694, când primeşte de la acesta, ca danie, un clopot.
Ultimele cercetări, mai exact săpăturile arheologice din anul 1953, au dat la iveală faptul că prima biserică de pe dealul Gorganilor nu a fost din lemn, aşa cum susţin majoritatea cercetătorilor, influenţaţi de textul lui Ionnescu-Gion, ci din zid. S-au descoperit resturi ale vechii biserici, propriu-zis, un strat destul de gros de moloz (aproximativ 1 m), ce conţine bucăţi de tencuială cu frescă şi discuri smălţuite. S-a constatat, de asemenea, răzuirea şi tasarea suprafeţei movilei Gorganilor, prin depunerea unui strat gros de pietriş şi de nisip de către cei care au construit întâiul lăcaş de cult. Acest lucru poate fi observat şi astăzi, ori de câte ori se efectuează lucrări administrative ce implică săparea pământului din jurul bisericii. Pământul din jurul ei este plin de moloz rezultat din dărâmarea unei construcţii de zid – cel mai probabil prima biserică – dar şi, lucru foarte interesant, de numeroase oseminte ale celor trecuţi la Domnul mai înainte. Existenţa osemintelor vine în sprijinul ipotezei că, la început, spaţiul din jurul lăcaşului de cult a fost folosit ca cimitir, sau că cimitirul exista dinaintea construirii ei, lucru demonstrat, dacă vrem, şi de etimologia cuvântului gorgan: movilă înălţată deasupra unui mormânt străvechi.

Pisania

Conform pisaniei de la intrare, actuala biserică, cu hramul Sfântul Prooroc Ilie Tesviteanul, a fost zidită din temelii, în timpul domnitorului Ioan Caragea Voevod (1812-1818), ajutat de paharnicul Manolache Hrisoscoleo şi de soţia acestuia, Elena, de clucerul Radu Voinescu, de paharnicul Ştefan Voinescu şi de epitropul Gheorghe Artino, precum şi de breasla neguţătorilor cojocari. Interiorul a fost poleit în timpul domniei lui Alexandru Nicolae Şuţu Voevod, în timpul căruia s-a scris şi pisania, în noiembrie 1819.

Ce inseamnă „Gorgan”?

În ceea ce priveşte actuala denumire, biserica Sfântul Ilie–Gorgani, este interesantă opinia lui Nicolae Iorga, care, în Istoria Bucureştilor, menţiona că „între bisericile vechi, se mai înşiră, pe lângă cele arătate mai sus, aceea […] a Gorganului, pe care n’o cred numită după biata modâlcă de pământ pe care e clădită, ci de acel Gorgan Spătarul, cumnatul lui Matei‑Vodă, care-l ajută credincios în răscoala şi izbânda lui. Cercetări tehnice ar lămuri data întemeierii acestui locaş, care nu se pomeneşte înainte de aceste prime decenii ale secolului al XVII-lea”.

Biserica la începutul secolului al XX-lea

La începutul secolului al XX-lea, mai exact în anul 1935, s-a construit turla principală ce se află deasupra pridvorului şi în care sunt adăpostite şi clopotele bisericii, unul mai mare, cu o inscripţie în limba poloneză, turnat în Polonia, în anul 1834, şi un altul mai mic, cu o inscripţie în chirilică. Se pare că turla precedentă a fost construită din lemn, iar în momentul când a devenit impracticabilă s-a recurs la construirea celei din zid, pe care o putem vedea şi astăzi, şi care dă bisericii o înfăţişare somptuoasă. Se ştie că membrii Mişcării au contribuit la construirea scărilor de marmură, care urcă din str. Silfidelor până la biserică, aşa cum reiese din afirmaţiile arhitectului Nicolae Goga (1912–1995), precum şi din cele ale unor contemporani ai evenimentelor, care au reuşit să scape de prigoana comunistă de după 1945. Pentru construirea scărilor şi-a acordat sprijinul şi primarul de atunci al Bucureştilor, Alexandru Donecu şi secretarul său, N. Catino. Perioada interbelică, plină de frământări politice, şi-a pus amprenta şi asupra bisericii Sf. Ilie – Gorgani care, datorită faptului că a fost locul de rugăciune al membrilor Mişcării Legionare, a fost denumită "biserica legionarilor". În ziua de 13 februarie 1937, aici s-a săvârşit slujba înmormântării pentru Ionel Moţa şi Vasile Marin („doi băieţi viteji” – cum i-a numit Nicolae Iorga), care au căzut în Spania, la Majadahonda, în lupta împotriva comunismului, alături de trupele generalului Franco. La prohod, soborul impresionant de episcopi şi preoţi slujitori l-a avut în frunte pe vrednicul de pomenire Nicolae Bălan, mitropolitul Ardealului.

Arhitectura

Din punct de vedere arhitectonic, biserica are un stil aparte, având la bază un plan grecesc, fiind, totuşi, un produs al artei ecleziale româneşti din secolul al XIX-lea, caracterizată de numeroase împrumuturi şi îmbinări între diferite stiluri. Este construită sub formă de navă, având dimensiunile de 29 x 16 m, interiorul fiind împărţit în trei culoare cu câte două rânduri de strane şi 10 stâlpi de lemn (cinci de-o parte şi cinci de alta), care susţin o boltă semicilindrică, pe centru, iar în laterale tavane tencuite de şipci. La intrare se află pridvorul, pe care se sprijină turla despre care am amintit mai înainte. Portalul uşii de la intrare este sculptat în piatră, cu elemente artistice care aparţin artei post-brâncoveneşti. În interior, în partea sudică, se află şase morminte, acoperite cu lespezi de piatră şi inscripţii chirilice şi greceşti (1814-1834).

Pictura

În 1913, s-a refăcut în tempera pictura iniţială a bisericii, de către Constantin Popescu, continuată fiind de pictorul Corbu. Numele primilor pictori au rămas necunoscute. Mai târziu, în 1936‑1937, pictorul Alexandru Basarab, a zugrăvit biserica într-un stil cu accente occidentale (frescă), pictură ce s-a deteriorat în timp. În anul 1982, s-a hotărât refacerea vechii picturi, lucrările fiind începute de pictorul Pavel Chichişan, care, după ce a pictat Sfântul Altar şi partea superioară a naosului, a trecut la cele veşnice, Elisabeta Ursu terminând lucrarea, în anul 1993. Din pictura precedentă s-au păstrat un medalion cu Sfântul Eustaţiu, în partea sudică, şi două chipuri de heruvimi. Pridvorul a fost pictat în frescă, în anul 2006, de către pictorii Dragoş Cristian Dricu şi Iulian Lembrău, din Craiova.

Catapeteasma

Catapeteasma este formată din icoane zugrăvite în Grecia, la Muntele Athos, dintre care, de o mare valoare artistică, sunt cele zece împărăteşti. Biserica deţine şi o icoană a Sfântului Prooroc Ilie, datată din secolul al XVII-lea, de o deosebită frumuseţe, premiată la Expoziţia de Artă bizantină şi românească de la Berna (Elveţia), în anii 1938-1939. Se pare că această valoroasă icoană ar fi fost icoana de hram a vechii biserici, pe locul căreia s-a construit actualul lăcaş.

Actualmente, biserica are patru preoţi slujitori:
pr. Silviu Tudose (paroh), pr. Vasile Gordon, pr. Emanoil Băbuş și pr. Vasile Crețu

Capitalismul și anacronismul. Invazia României de multinaționale cu produse proaste. Cum să distrugi un popor, o țară!

Insecte moarte în vitrine, produse expirate și frigidere neigienizate și ruginite în magazine Cora din București / ANPC a propus închiderea a două magazine pe o durată de cel mult 6 luni / Reacția hipermarketului

Autoritatea Naţională pentru Protecţia Consumatorilor (ANPC) a propus închiderea unităţilor Cora Pantelimon şi Cora Alexandriei pe o durată de cel mult 6 luni, în urma constatării mai multor abateri importante la cele două magazine în cadrul unui control realizat vineri, relatează Agerpres. Cora asigură că majoritatea neregulilor au fost deja remediate și îi asigură pe clienți că a "implementat toate măsurile de siguranță sanitară și alimentară".

UPDATE Reacția Cora:

• Patru hipermarketuri cora din București au primit controale din partea ANPC în cursul dimineții de astăzi.
• În urma controalelor au fost constatate o serie de situații pe care le rezvolvăm în cel mai scurt timp. Cea mai mare parte dintre acestea au fost deja remediate până la această oră.
• Relația cora cu autoritățile este una constantă și de dialog. Apreciem de fiecare dată observațiile experților ANPC și colaborăm pentru îmbunătățirea activității.
• Îi asigurăm pe clienți că am implementat toate măsurile de siguranță sanitară și alimentară în magazine, care sunt certificate Safeguard, astfel încât aceștia să aibă o experiență plăcută și sigură la cumpărături.
• Magazinele cora sunt deschise pentru toți clienții.

De asemenea, ANPC a decis oprirea temporară a prestării serviciului la raioanele cu vitrină asistată de la unităţile cora Lujerului (mezeluri, cofetărie, peşte, produse alimentare promoţionale) și la Cora Văcărești din incinta Mall Sun Plaza (legume-fructe, gastro, cofetărie, brânzeturi şi carne vrac).

"În urma controlului, au fost înregistrate o serie de abateri importante, care au dus la amenzi contravenţionale în valoare totală de 120.000 lei şi dispunerea unor măsuri complementare importante", a transmis ANPC.

Cele mai frecvente abateri de la legislaţia în vigoare constatate de reprezentanţii Comisariatului Regional pentru Protecţia Consumatorilor (CRPC) din regiunea Bucureşti-Ilfov au fost: comercializare fructe şi legume ca fiind calitatea I, când în realitate acestea prezintă modificări organoleptice de aspect, culoare, consistentă, fiind improprii consumului uman; lipsa informării consumatorilor asupra faptului că, la anumite sortimente de citrice, coaja nu este destinată consumului uman; comercializarea unor produse cu data limită de consum depăşită; nerespectarea temperaturii de păstrare a produselor calde, de minimum +60 grade C, la raionul gastro; nerespectare temperaturii indicate de producători, pentru o serie de produse alimentare; utilizarea unor materii prime cu data limită de consum depăşită; utilizare unor bureţi de sârmă şi coşuri de gunoi fără capac, în zona de gătire.

Alte nereguli constatate au fost existenţa unor ventilatoare ale agregatelor frigorifice, precum şi agregate frigorifice neigienizate; existenţa la vânzare, la vitrina asistată, a unor produse ambalate fără a avea etichete cu data deschiderii pentru a se putea stabili conformitatea acestora; existenţa insectelor moarte sub tăvile de expunere din vitrinele asistate; existenţa unor depuneri masive de praf pe ventilatoarele agregatelor vitrinei asistate; absenţa, de pe etichetele de produs, a menţiunilor prezenţei ingredientelor cu potenţial alergen, în produsele preparate în magazine şi alte deficienţe de etichetare a produselor realizate în unitate; prezenţa unor arsuri de la congelare la produsele congelate sau a unor acumulări de gheaţă în ambalaj; lipsa igienizării la vitrinele frigorifice de la raioanele de produse congelate; utilizarea unor vitrine frigorifice cu rugină, exfolieri ale vopselei, grad avansat de uzură sau în care existau resturi alimentare, acumulări de apă şi mucegai; comercializarea diferitelor tipuri de murături (în oţet), constatându-se faptul că nu se precizează originea oţetului, precum şi faptul că acestea sunt prezentate ca murături în oţet, iar în lista de ingrediente se declară acid acetic.

Câte toamne!

Azi mi-a zis oglinda : Doamnă ,

Ați mai scris în carte o toamnă .

Eu i-am răspuns fără să neg "

S-a mai dus un an întreg.

Nici nu-mi pare o mirare ,

Viața este trecătoare ,

Ştiu că-mi cade neaua în plete

Si mai am în gând regrete .

Ştiu că timpu-mi lasă cute

Si pe față si pe frunte ,

Dar eu nu mă dau bătută,

Viața e un ring de luptă .

Veronica Cozub

Un ostaș român.

pe lângă un geniu:

Versuri Mihai Eminescu - Scrisoarea III


Un sultan dintre aceia ce domnesc peste vro limbă,
Ce cu-a turmelor păşune, a ei patrie ş-o schimbă,
La pământ dormea ţinându-şi căpătâi mâna cea dreaptă;
Dară ochiu-nchis afară, înlăuntru se deşteaptă.
Vede cum din ceruri luna lunecă şi se coboară
Şi s-apropie de dânsul preschimbată în fecioară.
Înflorea cărarea ca de pasul blândei primăveri;
Ochii ei sunt plini de umbra tăinuitelor dureri;
Codrii se înfiorează de atâta frumuseţe,
Apele-ncreţesc în tremur străveziile lor feţe,
Pulbere de diamante cade fină ca o bură,
Scânteind plutea prin aer şi pe toate din natură
Şi prin mândra fermecare sun-o muzică de şoapte,
Iar pe ceruri se înalţă curcubeele de noapte...
Ea, şezând cu el alături, mâna fină i-o întinde,
Părul ei cel negru-n valuri de mătasă se desprinde:
- Las' să leg a mea viaţă de a ta... În braţu-mi vino,
Şi durerea mea cea dulce cu durerea ta alin-o...
Scris în cartea vieţii este şi de veacuri şi de stele
Eu să fiu a ta stăpână, tu stăpân vieţii mele.

Şi cum o privea sultanul, ea se-ntunecă... dispare;
Iar din inima lui simte un copac cum că răsare,
Care creşte într-o clipă ca în veacuri, mereu creşte,
Cu-a lui ramuri peste lume, peste mare se lăţeşte;
Umbra lui cea uriaşă orizontul îl cuprinde
Şi sub dânsul universul într-o umbră se întinde;
Iar în patru părţi a lumii vede şiruri munţii mari,
Atlasul, Caucazul, Taurul şi Balcanii seculari;
Vede Eufratul şi Tigris, Nilul, Dunărea bătrână -
Umbra arborelui falnic peste toate e stăpână.
Astfel, Asia, Europa, Africa cu-a ei pustiuri
Şi corăbiile negre legănându-se pe râuri,
Valurile verzi de grâie legănându-se pe lanuri,
Mările ţărmuitoare şi cetăţi lângă limanuri,
Toate se întind nainte-i... ca pe-un uriaş covor,
Vede ţară lângă ţară şi popor lângă popor -
Ca prin neguri alburie se strevăd şi se prefac
În întinsă-mpărăţie sub o umbră de copac.

Vulturii porniţi la ceruri pân' la ramuri nu ajung;
Dar un vânt de biruinţă se porneşte îndelung
Şi loveşte rânduri, rânduri în frunzişul sunător,
Strigăte de-Allah! Allahu! se aud pe sus prin nori,
Zgomotul creştea ca marea turburată şi înaltă,
Urlete de bătălie s-alungau dupăolaltă,
Însă frunzele-ascuţite se îndoaie după vânt
Şi deasupra Romei nouă se înclină la pământ.

Se cutremură sultanul... se deşteaptă... şi pe cer
Vede luna cum pluteşte peste plaiul Eschişer.
Şi priveşte trist la casa şeihului Edebali;
După gratii de fereastră o copilă el zări
Ce-i zâmbeşte, mlădioasă ca o creangă de alun;
E a şeihului copilă, e frumoasa Malcatun.
Atunci el pricepe visul că-i trimis de la profet,
Că pe-o clipă se-nălţase chiar în rai la Mohamet,
Că din dragostea-i lumească un imperiu se va naşte,
Ai căruia ani şi margini numai cerul le cunoaşte.

Visul său se-nfiripează şi se-ntinde vultureşte,
An cu an împărăţia tot mai largă se sporeşte,
Iară flamura cea verde se înalţă an cu an,
Neam cu neam urmându-i zborul şi sultan după sultan.
Astfel ţară după ţară drum de glorie-i deschid...
Pân-în Dunăre ajunge furtunosul Baiazid...

La un semn, un ţărm de altul, legând vas de vas, se leagă
Şi în sunet de fanfare trece oastea lui întreagă;
Ieniceri, copii de suflet ai lui Allah şi spahii
Vin de-ntunecă pământul la Rovine în câmpii;
Răspândindu-se în roiuri, întind corturile mari...
Numa-n zarea depărtată sună codrul de stejari.

Iată vine-un sol de pace c-o năframă-n vârf de băţ.
Baiazid, privind la dânsul, îl întreabă cu dispreţ:
- Ce vrei tu?
- Noi? Bună pace! Şi de n-o fi cu bănat,
Domnul nostru-ar vrea să vază pe măritul împărat.

La un semn deschisă-i calea şi s-apropie de cort
Un bătrân atât de simplu, după vorbă, după port.
- Tu eşti Mircea?
- Da-mpărate!
- Am venit să mi te-nchini,
De nu, schimb a ta coroană într-o ramură de spini.
- Orice gând ai, împărate, şi oricum vei fi sosit,
Cât suntem încă pe pace, eu îţi zic: Bine-ai venit!
Despre partea închinării însă, Doamne, să ne ierţi;
Dar acu vei vrea cu oaste şi război ca să ne cerţi,
Ori vei vrea să faci întoarsă de pe-acuma a ta cale,
Să ne dai un semn şi nouă de mila Măriei tale...
De-o fi una, de-o fi alta... Ce e scris şi pentru noi,
Bucuroşi le-om duce toate, de e pace, de-i război.
- Cum? Când lumea mi-e deschisă, a privi gândeşti că pot
Ca întreg Aliotmanul să se-mpiedice de-un ciot?
O, tu nici visezi, bătrâne, câţi în cale mi s-au pus!
Toată floarea cea vestită a întregului Apus,
Tot ce stă în umbra crucii, împăraţi şi regi s-adună
Să dea piept cu uraganul ridicat de semilună.
S-a-mbrăcat în zale lucii cavalerii de la Malta,
Papa cu-a lui trei coroane, puse una peste alta,
Fulgerele adunat-au contra fulgerului care
În turbarea-i furtunoasă a cuprins pământ şi mare.
N-au avut decât cu ochiul ori cu mâna semn a face,
Şi Apusul îşi împinse toate neamurile-ncoace;
Pentru-a crucii biruinţă se mişcară râuri-râuri,
Ori din codri răscolite, ori stârnite din pustiuri;
Zguduind din pace-adâncă ale lumii începuturi,
Înnegrind tot orizontul cu-a lor zeci de mii de scuturi,
Se mişcau îngrozitoare ca păduri de lănci şi săbii,
Tremura înspăimântată marea de-ale lor corăbii!...
La Nicopole văzut-ai câte tabere s-au strâns
Ca să steie înainte-mi ca şi zidul neînvins.
Când văzui a lor mulţime, câtă frunză, câtă iarbă,
Cu o ură ne'mpăcată mi-am şoptit atunci în barbă,
Am jurat ca peste dânşii să trec falnic, fără păs,
Din pristolul de la Roma să dau calului ovăs...
Şi de crunta-mi vijelie tu te aperi c-un toiag?
Şi, purtat de biruinţă, să mă-mpiedec de-un moşneag?
- De-un moşneag, da, împărate, căci moşneagul ce priveşti
Nu e om de rând, el este domnul Ţării Româneşti.
Eu nu ţi-aş dori vrodată să ajungi să ne cunoşti,
Nici ca Dunărea să-nece spumegând a tale oşti.
După vremuri mulţi veniră, începând cu acel oaspe,
Ce din vechi se pomeneşte, cu Dariu a lui Istaspe;
Mulţi durară, după vremuri, peste Dunăre vrun pod,
De-au trecut cu spaima lumii şi mulţime de norod;
Împăraţi pe care lumea nu putea să-i mai încapă
Au venit şi-n ţara noastră de-au cerut pământ şi apă -
Şi nu voi ca să mă laud, nici că voi să te-nspăimânt,
Cum veniră, se fă*ă toţi o apă ş-un pământ.
Te făleşti că înainte-ţi răsturnat-ai valvârtej
Oştile leite-n zale de-mpăraţi şi de viteji?
Tu te lauzi că Apusul înainte ţi s-a pus?...
Ce-i mâna pe ei în luptă, ce-au voit acel Apus?
Laurii voiau să-i smulgă de pe funtea ta de fier,
A credinţei biruinţă căta orice cavaler.
Eu? Îmi apăr sărăcia şi nevoile şi neamul...
Şi de-aceea tot ce mişcă-n ţara asta, râul, ramul,
Mi-e prieten numai mie, iară ţie duşman este,
Duşmănit vei fi de toate, făr-a prinde chiar de veste;
N-avem oşti, dară iubirea de moşie e un zid
Care nu se-nfiorează de-a ta faimă, Baiazid!

Şi abia plecă bătrânul... Ce mai freamăt, ce mai zbucium!
Codrul clocoti de zgomot şi de arme şi de bucium,
Iar la poala lui cea verde mii de capete pletoase,
https://Versuri.ro/w/h617
Mii de coifuri lucitoare ies din umbra-ntunecoasă;
Călăreţii umplu câmpul şi roiesc după un semn
Şi în caii lor sălbatici bat cu scările de lemn,
Pe copite iau în fugă faţa negrului pământ,
Lănci scânteie lungi în soare, arcuri se întind în vânt,
Şi ca nouri de aramă şi ca ropotul de grindeni,
Orizontu-ntunecându-l, vin săgeţi de pretutindeni,
Vâjâind ca vijelia şi ca plesnetul de ploaie...
Urlă câmpul şi de tropot şi de strigăt de bătaie.
În zadar striga-mpăratul ca şi leul în turbare,
Umbra morţii se întinde tot mai mare şi mai mare;
În zadar flamura verde o ridică înspre oaste,
Căci cuprinsă-i de pieire şi în faţă şi în coaste,
Căci se clatină rărite şiruri lungi de bătălie;
Cad asabii ca şi pâlcuri risipite pe câmpie,
În genunchi cădeau pedestri, colo caii se răstoarnă,
Când săgeţile în valuri, care şuieră, se toarnă
Şi, lovind în faţă, -n spate, ca şi crivăţul şi gerul,
Pe pământ lor li se pare că se năruie tot cerul...
Mircea însuşi mână-n luptă vijelia-ngrozitoare,
Care vine, vine, vine, calcă totul în picioare;
Durduind soseau călării ca un zid înalt de suliţi,
Printre cetele păgâne trec rupându-şi large uliţi;
Risipite se-mprăştie a duşmanilor şiraguri,
Şi gonind biruitoare tot veneau a ţării steaguri,
Ca potop ce prăpădeşte, ca o mare turburată -
Peste-un ceas păgânătatea e ca pleava vânturată.
Acea grindin-oţelită înspre Dunăre o mână,
Iar în urma lor se-ntinde falnic armia română.

Pe când oastea se aşează, iată soarele apune,
Voind creştetele nalte ale ţării să-ncunune
Cu un nimb de biruinţă; fulger lung încremenit
Mărgineşte munţii negri în întregul asfinţit,
Pân' ce izvorăsc din veacuri stele una câte una
Şi din neguri, dintre codri, tremurând s-arată luna:
Doamna mărilor ş-a nopţii varsă linişte şi somn.
Lângă cortu-i, unul dintre fiii falnicului domn
Sta zâmbind de-o amintire, pe genunchi scriind o carte,
S-o trimiţă dragei sale, de la Argeş mai departe:
"De din vale de Rovine
Grăim, Doamnă, către Tine,
Nu din gură, ci din carte,
Că ne eşti aşa departe.
Te-am ruga, mări, ruga
Să-mi trimiţi prin cineva
Ce-i mai mândru-n valea Ta:
Codrul cu poienele,
Ochii cu sprâncenele;
Că şi eu trimite-voi
Ce-i mai mândru pe la noi:
Oastea mea cu flamurile,
Codrul şi cu ramurile,
Coiful nalt cu penele,
Ochii cu sprâncenele.
Şi să ştii că-s sănătos,
Că, mulţămind lui Cristos,
Te sărut, Doamnă, frumos. "

........................

De-aşa vremi se-nvredniciră cronicarii şi rapsozii;
Veacul nostru ni-l umplură saltimbancii şi irozii...
În izvoadele bătrâne pe eroi mai pot să caut;
Au cu lira visătoare ori cu sunete de flaut
Poţi să-ntâmpini patrioţii ce-au venit de-atunci încolo?
Înaintea acestora tu ascunde-te, Apollo!
O, eroi! care-n trecutul de măriri vă adumbriseţi,
Aţi ajuns acum de modă de vă scot din letopiseţ,
Şi cu voi drapându-şi nula, vă citează toţi nerozii,
Mestecând veacul de aur în noroiul greu al prozii.
Rămâneţi în umbră sfântă, Basarabi şi voi Muşatini,
Descălecători de ţară, dătători de legi şi datini,
Ce cu plugul şi cu spada aţi întins moşia voastră
De la munte pân' la mare şi la Dunărea albastră.

Au prezentul nu ni-i mare? N-o să-mi dea ce o să cer?
N-o să aflu într-ai noştri vre un falnic juvaer?
Au la Sybaris nu suntem lângă capiştea spoielii?
Nu se nasc glorii pe stradă şi la uşa cafenelii,
N-avem oameni ce se luptă cu retoricele suliţi
În aplauzele grele a canaliei de uliţi,
Panglicari în ale ţării, care joacă ca pe funii,
Măşti cu toate de renume din comedia minciunii?
Au de patrie, virtute, nu vorbeşte liberalul,
De ai crede că viaţa-i e curată ca cristalul?
Nici visezi că înainte-ţi stă un stâlp de cafenele,
Ce îşi râde de-aste vorbe îngânându-le pe ele.
Vezi colo pe uriciunea fără suflet, fără cuget,
Cu privirea-mpăroşată şi la fălci umflat şi buget,
Negru, cocoşat şi lacom, un izvor de şiretlicuri,
La tovarăşii săi spune veninoasele-i nimicuri;
Toţi pe buze-având virtute, iar în ei monedă calpă,
Chintesenţă de mizerii de la creştet până-n talpă.
Şi deasupra tuturora, oastea să şi-o recunoască,
Îşi aruncă pocitura bulbucaţii ochi de broască...
Dintr-aceştia ţara noastră îşi alege astăzi solii!
Oameni vrednici ca să şază în zidirea sfintei Golii,
În cămeşi cu mâneci lunge şi pe capete scufie,
Ne fac legi şi ne pun biruri, ne vorbesc filosofie.
Patrioţii! Virtuoşii, ctitori de aşezăminte,
Unde spumegă desfrâul în mişcări şi în cuvinte,
Cu evlavie de vulpe, ca în strane, şed pe locuri
Şi aplaudă frenetic schime, cântece şi jocuri...
Şi apoi în sfatul ţării se adun să se admire
Bulgăroi cu ceafa groasă, grecotei cu nas subţire;
Toate mutrele acestea sunt pretinse de roman,
Toată greco-bulgărimea e nepoata lui Traian!
Spuma asta-nveninată, astă plebe, ăst gunoi
Să ajung-a fi stăpână şi pe ţară şi pe noi!
Tot ce-n ţările vecine e smintit şi stârpitură,
Tot ce-i însemnat cu pata putrejunii de natură,
Tot ce e perfid şi lacom, tot Fanarul, toţi iloţii,
Toţi se scurseră aicea şi formează patrioţii,
Încât fonfii şi flecarii, găgăuţii şi guşaţii,
Bâlbâiţi cu gura strâmbă sunt stăpânii astei naţii!

Voi sunteţi urmaşii Romei? Nişte răi şi nişte fameni!
I-e ruşine omenirii să vă zică vouă oameni!
Şi această ciumă-n lume şi aceste creaturi
Nici ruşine n-au să ieie în smintitele lor guri
Gloria neamului nostru spre-a o face de ocară,
Îndrăznesc ca să rostească pân' şi numele tău... ţară!

La Paris, în lupanare de cinismu şi de lene,
Cu femeile-i pierdute şi-n orgiile-i obscene,
Acolo v-aţi pus averea, tinereţele la stos...
Ce a scos din voi Apusul, când nimic nu e de scos?

Ne-aţi venit apoi, drept minte o sticluţă de pomadă,
Cu monoclu-n ochi, drept armă beţişor de promenadă,
Vestejiţi fără de vreme, dar cu creieri de copil,
Drept ştiinţ-având în minte vre un vals de Bal-Mabil,
Iar în schimb cu-averea toată vrun papuc de curtezană...
O, te-admir, progenitură de origine romană!

Şi acum priviţi cu spaimă faţa noastră sceptic-rece,
Vă miraţi cum de minciuna astăzi nu vi se mai trece?
Când vedem că toţi aceia care vorbe mari aruncă
Numai banul îl vânează şi câştigul fără muncă,
Azi, când fraza lustruită nu ne poate înşela,
Astăzi alţii sunt de vină, domnii mei, nu este-aşa?
Prea v-aţi atătat arama sfâşiind această ţară,
Prea făcurăţi neamul nostru de ruşine şi ocară,
Prea v-aţi bătut joc de limbă, de străbuni şi obicei,
Ca să nu s-arate-odată ce sunteţi - nişte mişei!
Da, câştigul fără muncă, iată singura pornire;
Virtutea? e-o nerozie; Geniul? o nefericire.

Dar lăsaţi măcar strămoşii ca să doarmă-n colb de cronici;
Din trecutul de mărire v-ar privi cel mult ironici.
Cum nu vii tu, Ţepeş doamne, ca punând mâna pe ei,
Să-i împarţi în două cete: în smintiţi şi în mişei,
Şi în două temniţi large cu de-a sila să-i aduni,
Să dai foc la puşcărie şi la casa de nebuni!

Cu mulți ani în urmă.

Din copilărie 💖

         ADRIAN PĂUNESCU 

Să trosnească lemne-n foc

Și să vină multă noapte,

Un pridvor de busuioc,

Cu miros de mere coapte, 

Și să ningă, nins enorm

Pân' la streașină,și peste,

Și pe-un scaun să adorm,

Ca de-un drog,și de-o poveste.

Cu ziarul pe genunchi,

Și cu pleoapele căzute,

Să-mi răsară moartea-n trunchi,

Și pe ochi să mă sărute.

Cei bătrâni,să fie vii 

Pacea lumii fie gata,

Eu,copil între copii 

Și pe-afară tânăr, tata.💖

Și bunica să mă ia,

Să mă ducă-ncet,spre pernă,

Și să simt venind din ea,

Toată liniștea eternă.💖

Să trosnească lemne-n foc,

Sub un biet ibric ,cu lapte

Să miroasă -a busuioc,

Să miroasă-a mere coapte.