De ani și ani a doua zi de Paște o dedicăm mamei, singura supraviețuitoare dintre părinții noștri.
Glumim cu ea: I-ai îngropat pe toți, pe tata, cei șapte frați și surorile lui cât și consorții sau consoartele lor, bunii șI străbunii noștri. Râde, se amuză. De obicei eu completez: Ține steagul sus! Îi place, râde și ea și adaugă: Cât o vrea Domnul!
Seara poposim la fratele meu, undeva în apropierea Drăgășanilor, ce are o mândrețe de proprietate cu livadă mare, grădină de legume și o casă aranjată prin efortul propriu împreună cu soția lui. Acum sunt pensionari. Au fost doi muncitori români ce au trudit din greu în instalațiile chimice de la marginea orașului Râmnicu Vâlcea.
Mama este tot acolo, în apropierea Cetățuiei, la poalele Capelei unde este fostul meu liceu " Vasile Roaită", pe undeva pe lângă noua biserică " Toți Sfinții" de la intersecția străzilor Dr Hackman și Căii Traian, cunoscută pe vremea comuniștilor ca Lenin. În fosta curte a părinților s-au ridicat blocuri comuniste la începutul anului fatidic 1989. Pe Cetățuia este înmormântat unul din Domnii Țării Românești, Radu de la Afumați. Tata este și el înmormântat , undeva mai către râul Olt, în noul cimitir, particular, unde sunt acum mii de cruci. Mai sus este cimitirul Eroilor neamului și cimitirului evreiesc. Prin apropiere este și fost mea școală generală numărul doi.
Pe străzi parcă aud glasurile colegilor mei de liceu, unii dispăruți, Poe și Ghiță, băiatul unui acordeonist celebru în oraș pe la jumătatea veacului trecut. De la el păstrez și azi cântecele populare exersate de mine cu sârg la acea vreme. N-am ajuns nicicând mai bun ca maestrul meu. Cu Poe m-am întâlnit adeseori. Locuia în același cartier cu noi în Capitală.
Mama este încă acolo! Se roagă zilnic pentru sănătatea copiilor, nurorilor, nepoților și strănepoților.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu