Cruciulita sau spalacioasa. Prin ce se distinge aceasta planta de alte buruieni specifice agriculturii romanesti?

Printre speciile de buruieni cu importanta economica se numara si cruciulita sau spalacioasa (Senecio vulgaris L.), care face parte din marea familie Asteraceae. Prin ce se distinge aceasta planta de alte buruieni specifice agriculturii romanesti?

In primul rand, prin faptul ca vegeteaza, concurand aprig plantele de cultura, pe parcursul intregii perioade de vegetatie, iar cand iernile sunt mai blande in decursul intregului an, crescand, inflorind si fructificand permanent (Fig. 1). Din aceasta cauza, infesteaza si reinfesteaza continuu, ceea ce ii permite o inmultire in exces si o face super invaziva.

Fig. 1

In al doilea rand, prin faptul ca isi desfasoara ciclul vegetativ si in conditii precare de hrana si, mai ales de lumina, infestand, de exemplu, solurile de sub coroana pomilor fructiferi, arbustilor, etc.

In sfarsit, in al treilea rand, printr-un anumit grad de rezistenta la erbicide. In aparenta, cruciulita/spalacioasa nu impresioneaza, deoarece are portul ceva mai redus in ciuda ramificatiilor multiple ale tulpinii. Dintre cele 32 de specii ale genului Senecio, este cea care se adapteaza cel mai usor la larga diversitate ecologica, atat la noi, cat si in restul lumii. In momentul de fata, este considerata, atat in Europa, cat si pe alte continente, una dintre buruienile „cu combatere specifica permanenta”. Desigur ca, pentru a se ajunge la o astfel de specificitate in combatere, este necesara si cunoasterea unor date referitoare la biologia si ecologia buruienii.

Biologia cruciulitei

Fig. 2

Aceasta buruiana este, de regula, anuala, cu multe reinfestari in cursul anului agricol si care trece relativ usor peste iarna (ea devenind bienala calendaristic). Radacina ei este de tip fibros, multiramificata, care se raspandeste mult si ocupa un volum destul de mare de sol, patrunzand printre radacinile majoritatii plantelor de cultura. Tulpina este erecta, in general ramificata, uneori chiar de la baza, fapt ce confera plantei aspectul de tufa mai mult sau mai putin extinsa. Talia la care ajunge se inscrie intre 5 – 50, 10 – 60 cm. Spre deosebire de alte „surori”, cruciulita are tulpina glabra (lipsita de peri), doar in varful lastarilor se observa uneori perisori subtiri, incalciti. Frunzele sunt alungite, sub forma de spatula, fiind atenuate la baza; dupa un timp, cele inferioare cad. Frunzele tulpinale au aspect specific, alungit si marginile dintate pana la adanc lobate, penat fidate la sectate. Baza este simpla, sesila pana la auriculara. Florile sunt grupate in antodii racemoase, care in ansamblu formeaza un corimb strans (Fig. 2). Florile radiante lipsesc sau sunt foarte mici, cele centrale sunt tubulare, galbene si lungi cat involucrul. Fructul este achena cilindrica, ingusta, fin brazdata, pubescenta, de 2 – 2,5 mm lungime, cu o coronula la varf (Fig. 3).

Fig. 3

Ecologia

Cruciulita creste intr-un habitat caracterizat printr-o clima moderata si soluri usoare, nisipoase, de la sarace la bogate in humus. Maturarea achenelor are loc tot timpul anului, ca si germinatia. Plantula care rezulta are cotiledoanele lanceolate eliptice, petiolate, cu fruzulitele obovat eliptice si marginea limbului neregulat dintata si lobata.Dinamica populatiilor este mare. Fenologia cruciulitei cuprinde etapele: plantula – rozeta – alungirea / ramificarea tulpinii – infloritul foarte esalonat – maturarea. Specia este deosebit de rezistenta la factorii de mediu, inclusiv la rigorileiernii. Infloritul are loc, de regula, intre lunile martie si octombrie, deci, practic, in tot cursul anului. Cruciulita este raspandita indeosebi pe terenurile cultivate, gradinile de legume, flori, pepinierele s.a., dar si in culturile de cereale, plante tehnice, pe parloage, etc., fiind o specie foarte comuna.

Combaterea

Impotriva acestei buruieni se vor lua masuri mai dure de combatere, avand in vedere ciclul de viata continuu si, mai ales, larga sa adaptabilitate, chiarla conditiile vitrege de vegetatie. Se au in vedere masurile culturale care vizeaza direct distrugerea buruienilor, cum sunt prasilele manuale si mecanice repetate de cate ori este nevoie, dar si lucrarile executate cu orice alt utilaj practic, avandacelasi efect. Se asteapta ca metodele biologice de combatere, cu ajutorul ciupercilor parazite specifice cruculitei, sa aiba un oarecare succes in perspectiva.Deocamdata insa, cea mai sigura cale de a interveni eficace ramane tratamentul cu erbicide specifice, cu recomandarea ca aplicarea lor sa se faca sub stricta supraveghere a specialistilor.

Andrei Chiriloaie-Palad