Rezistenta supravieţuitorilor de la Canalul morţii

Rezistenta supravieţuitorilor de la Canalul morţii

                                 

 

Odată cu înaintarea trupelor ruseşti ce se numeau de "eliberare" au trecut la organizarea ocupaţiei  sovietice prin acapararea tuturor organelor care asigurau ordinea în Stat: Siguranţa Generala, Serviciul Special de Informatii (S.S.I.), Po­litia, Jandarmeria si Armata, infiltrându-le cu reprezentanţi ai N.K.V.D.-ului având în subordine elemente din emigraţia basarabeana si bucovineană, români si neromâni, fugiţi în URSS si întorcându-se acum în furgoanele sovietice.

Este bine să cunoaştem noii stăpâni, toţi şcoliţi la NKVD, fiindca ei vor fi cei ce vor dicta, restul fiind simpli executanţi ai planului de subjugare politică, economică si socială.

Cel care răspundea fata de Stalin era Dimitrie Georgievici Fedicin, împuternicit pentru România si care aparţinea Diviziei Informaţiilor externe a N.K.V.D.ului.

Conducerea pe teritoriul ţării "eliberate" o avea Borisov ajutat de Leontiev.

Din conducerea N.K.V.D. mai făceau parte: Erbacov, Erenin, Hajkin, Listrov, Malasciuk, Muhin, Turov si Petrov Vasiliev. Acesta era instalat la Craiova şi ga­ranta ordinea în spatele frontului, fiind de o ferocitate ce îngrozise pe toţi, chiar pe comuniştii români ce-i stăteau la dispoziţie. O oarecare destindere s-a simţit dupa 9 Iulie 1946 când a fost împuşcat în timpul manifestaţiei de la Craiova, cu ocazia venirii lui Petru Groza.

Pentru a-si asigura controlul informaţiilor a fost numit şef al cenzurii ma­iorul rus Lewin, tot NKVD-ist si şeful serviciului Educaţie si Cultură al arma­tei, unul Walter Roman din divizia Horia, Cloşca si Crisan, venit tot din URSS.

Magistratura îsi pierduse inamovibilitatea.

Deci toate pârghiile de represiune erau dirijate de la Kremlin si nu aveai cui să te plângi.

Serviciul Secret al Armatei era condus de Emil Bodnăras, omul Moscovei.

Toate serviciile de ordine si siguranţă au fost infiltrate numai cu oamenii noi, veniţi să ne "împărtăşească" din experienţa "luminoasă" a răsăritului.

Peste tara românească s-a aşternut întunericul, si sângele a început să curgă,

Din 1944 până în 1952 a fost numit ca sef al S.S.I  în sediul din Calea Plevnei, un anume Serghei Niconov care a si devenit – Nicolau -, iar soţia lui Nina a trecut pe post de secretară a lui Gheorghe Gheorghiu-Dej.

Ca adjuncţi a avut pe Didenco Vanea devenit Gheorghe Vidrascu şi Iosif Ranghet, si ca şefi de secţii au fost numiţi numai ruşi dintre care unii s-au românizat.

Scoală de spionaj ce se instalase în str. Sf. Ionică a fost preluată de Goncearuc devenit Petrescu Petre, având ca ajutor pe Mauriciu Alexandru.

S.S.I. si-a creat imediat nuclee de conducere în toate judeţele ţării.

Conducerea partidului comunist din România era controlată de Pantusa-Pantelei Bodnarenco, devenit Gheorghe Pintilie, un criminal (care a omorît pe Şt. Foriş) si pe care l-a căsătorit cu Ana Grosman (fostă căsătorită cu Sorin Toma si Constan­tin Pârvulescu) si care a devenit secretara  Anei Pauker apoi cu răspunderi ministeriale. El era un beţiv notoriu si analfabet.

Pe 15 Aug.1948 a devenit directorul general al Securităţii Poporului având gradul de general locotenent si cu doi subdirectori, amândoi generali: Alex. Nicolschi si Vladimir Mazuru.

Direcţia Securităţii poporului avea 10 direcţii, plus a Securităţii Bucu­reşti. Cele care priveau în mod direct pe arestaţi erau:

Direcţia I. a Informaţiilor interne condusa de col. Birtas Gavril.

Directia  III Penitenciare si miliţie condusă de maior Stoilescu Coman;

Direcţia V. Cercetări penale condusa de Dulgheru Misa si Lepădătescu Mircea, ambii colonei.

Direcţia Secutitaţii Bucureşti condusă de  Sepeanu Teodor, lt. col.

Aceasta formă de organizare lua fiinţa la un an după suprimarea partidelor politice, condamnarea conducătorilor naţional ţărănişti aşa cum se hotărîse pe 7 Martie 1945 de delegaţii ruşi, ca sarcina data comuniştilor români reprezen­taţi de Ana Pauker, Constantin Doncea si Constantin Pârvulescu. Se trecea acum la o nouă fază: "Trebuia ca reprezentanţii opoziţiei politice să fie închişi. Se va încerca prin toate mijloacele racolarea acelor opozanţi care se bucură de stima populaţiei autohtone. Dacă nu cedează trebuie compromisi prin campanie de de­nigrare, trebuie lichidaţi prin asa-numite "întâmplări neprevăzute" sau închişi sub acuzaţia de crimă de drept comun. Numai în cazuri cu totul speciale se ad­mit procese politice, sub acuzaţia de "înaltă trădare.

Acum sosise timpul organizării politiei represive si au pornit la drum cu 3.973 cadre care au urmat şcoli speciale de a teroriza populaţia după metodele sovietice, neuitând să le ia si angajamentul:

"Jur sa urase din tot adâncul fiinţei mele pe toţi duşmanii patriei si popo­rului muncitor."

Acestor circa 4.000 de cadre li se adăugau cei 42.187 de agenţi informatori de care dispuneau în 1948. Tot acest personal a împânzit întreg teritoriul ţă­rii, înfiinţându-se 12 Direcţii regionale:

Regionala Braşov având ca director pe col. Iosif Kalbuşek ajutat de  maior Adalbert Izsak si având în subordine 18 birouri de securitate.

Regionala Cluj condusă de col. Minai Patriciu ajutat de lt. col. Cheorghe Cuteanu având 14 birouri de securitate în subordine.

Regionala Craiova cu maior Eugen Vistig ajutat de maior Vasilescu si cu 18 birouri de securitate în subordine.

Regionala Galaţi condusa de col. Mauriciu Ştrul ajutat de Gheorghe Babu cu 30 de birouri de securitate în subordine.

Regionala Iaşi cu Nicolae Pandelea ca director si maior Aurel Ceia ca ad­junct, cu 15 birouri de securitate în subordine.

Regionala Oradea cu lt .col. Ludovic Czeller cu şefi de serviciu căpitanii Tom P. Elekis, Tiberiu Grad, N. Drentea si Ion Retezan cu 14 birouri de securitate.

Regionala Piteşti cu  col. Mihail Nedelcu, adjunct Mr. Ioan Martin si 21 de birouri de securitate.

Regionala Ploieşti cu lt. col. Const. Câmpeanu ajutat de Racovschi Mănescu si 118 birouri de securitate.

Regionala Sibiu lt. col. Gheorghe Crăciun având adjunct pe căp. Lucian Moldor si 20 birouri de securitate.

Regionala Suceava, cu lt. col. Ioan Popic cu 19 birouri de securitate.

Regionala Timişoara cu lt. col  Coloman Ambru, având adjunct pe Aurel Moiş si 19 birouri de securitate.

Regionala Constanta având director pe căp. Nicolae Doicaru si ajutoare pe loc Năstase Repi, Gheorghe Manolache si în subordine 18 birouri de securitate.

Aceştia erau cei ce au dezlănţuit genocidul împotriva neamului românesc în nu­mele celei mai diabolice dictaturi condusă de la Kremlin.

Ei erau cei care zi si noapte urmăreau tot ce mişcă, tot ce se discuta în bi­rouri, pe străzi, în autobuze, la cozi pana-n mijlocul familiei.

Ei erau cei ce năvăleau în mijlocul nopţii ca bandiţii, care semănau spaima, frica, groaza în sânul familiilor, al vecinilor, al întregii societăţi care se afunda în haos.

Dacă nu  găseau "victima" luau ca ostateci membrii familiei, chiar pe copii.

Ei erau cei ce te băteau până leşinai, te jucau în picioare si după aceia te întrebau cum te cheamă, ce ai făcut, şi in bătaie de joc ce cauţi acolo?

Victima era obligată să se acuze, să inventeze vine imaginare, absurde, să-si aducă membrii familiei, prietenii, alături de ei în infern.

Prin metode de neimaginat pentru o minte sănătoase erai mânat în pumni si-n picioare, prin hrube pe care nu le vedeai, legat la ochi si cu cătuşe americane la mâni, si de multe ori si cu lanţuri la picioare, strigându-ţi la ureche cele mai obscene înjurături, până ce iscăleai ceea ce îţi puneau în fata.

Şi câţi n-au mai apucat să iscălească fiind omorîţi în zisa anchetă?

Iar cei ce rezistaseră probei "focului" erau duşi tot orbeşte, tot legaţi si plini de răni nevindecate, betegiti, ca vai de lume, la fabrica de procese ce lucra zi si noapte, de foarte multe ori pană-n zori.

Era vai de tine dacă încercai să negi declaraţiile date, si să-ţi scoţi căma­şa pentru ca oamenii nelegiuirilor să vadă prin ce ai trecut! Şedinţa de "jude­cată" se suspenda si erai dus ca din nou să te convingă anchetatorii să recu­noşti neadevărurile evidente sculptate în trupuri.

"Au fost mulţi care au îndrăznit să le spună călăilor pe nume în faţa sinedriului noii anarhii instaurate.

Si aceşti pretinşi judecători după ce te ocărau, îţi luau si cuvântul, multumindu-se să pronunţe cifrele înscrise în coltul "dosarului", te aruncau  "legalizat" în infern, unde te luau în primire  cerberii - Direcţiei a  IlI-a.

 

 

 

LUMEA NECOMUNISTA

 

La poartă te aşteptau doi monştri:

Maromete Gh. Nicolae, născut pe 3 Mai 1912 în com. Topana, satul Gherăiesti, jud. Olt, fost om de serviciu la Primăria Capitalei în timpul generalului V. Dombrovschi, a ajuns în luna Mai lt. comandantul Jilavei unde a tronat până în Aprilie 1952, având ca ajutoare o mulţime de călăi printre care excela în ex­cese  Ivănică Ilie. Acesta, se născuse pe 24 Feb.1910 în com. Prunişor, jud. Mehe­dinţi, cu gradul de plutonier, comandantul subofiţerilor din paza penitenciarului Jilava, din toamna anului 1949 până în 1954. El era cel care împuşca pe cei con­damnaţi la moarte prin "sentinţe", sau neoficial schingiuia si tortura până la exterminare.

Aceste două figuri sinistre, înconjuraţi de ceilalti colaboratori subordonaţi, te aşteptau în poarta Fortului 13 si te luau în primire, întrecându-se în a lo­vi cu ciomegele şi proferând injuriile cele mai obscene.

Miile de oameni, dintre cei mai reputaţi care  i-a cunoscut România, au cu­noscut trecerea prin furcile caudine, ieşind schilodiţi, unii pentru tot res­tul vieţii, sau supuşi la umilinţe dintre cele mai înjositoare.

Si câţi au fost omorîţi în astfel de condiţii numai Dumnezeu îi mai stie.

Dacă genocidul se manifesta prin torturi si inanitie, el era generalizat în toate închisorile de pe teritoriul tării. El se mai caracteriza printr-o întrecere între închisori care-şi gaseau un titlu de glorie în aruncarea în gropile comune, fără număr.

 

 

SUBORDONARE MOSCOVEI PANA LA MORMÂNT

 

După ce URSS se obligase, fără a fi rugată, să ne ducă pe drumul fericit al socialismului, ne-a fixat obiective în toate domeniile, si printre cel mai impor­tant era distrugerea "rămăsitelor" regimurilor burgheze.

Doar Stalin indicase lichidarea opoziţiei, doar el ne trimisese consilieri si tot el în 1947 dispusese să se treacă la construirea Canalului Dunare-Marea Neagră care să fie mormântul reacţiunii.

Modelul sovietic dovedise eficacitatea exterminării prin munca forţată, a ace­lora ce supravieţuiau anchetelor şi închisorilor.

In 1949 pe baza tehnică, a memoriului tehnico-economic întocmit de comisia sovieto-român, s-a hotărît începerea lucrărilor canalului lung de 38 Km. ce trebuia să facă un al patrulea braţ al Dunării, de la Cernavoda la Capul Midia. Si, în mărinimia" lor rusii ne-au dat specialişti, printre ei pe şeful comisiunii sovietice pentru proiectarea canalului Saposnikov, pe consilierul  Vorobiov, niste utilaje cu defecţiuni care au produs accidente mortale, porţile necorespunză­toare ale ecluzei de la Midia si multe alte rebuturi, pe bani bineînţeles.

Românii în schimb pe 21 Sept.1949 cu o structură lucrativă formată din di­rector g-ral Gheorghe Hossu, prim director general adjunct Mayer Grilnberg si doi directori  generali adjuncţi care erau ochii si urechile partidului: Vasile Posteucă si D. Antoci, au trecut la treabă.

Restul, mâna de lucru, cu lopata, târnăcopul, ranga si roaba, era formată din mii de deţinuţi la început si când numărul lor a crescut la zeci si zeci de mii. Li s-a shimbat denumirea în "forte MAI", sau "forte speciale" şi în sfârşit pe adevăratul lor nume de "forte efective", fiindcă lor le era destinată munca în condiţii de exterminare.

De-a lungul celor 38 de Km. au apărut lagărele de muncă forţată cu denumiri ca Midia, Luminiţa, Năvodari, Stânca, Culmea, Peninsula, Galeş, Poarta Albă, Km.31, Medgi­dia, Constanta, Ovidiu, Km.4, Saligny, Cernavoda, locuri pe unde treci trebuie să te închini si să aprinzi făclii, fiindcă paşii îţi trec peste oseminte.

Era lucrare faraonică în care femeile si bărbaţii, cei mai buni fii ai pămân­tului românesc, trudeau zi si noapte, cu târnăcopul lovind în pământul argilos sau pietros, de săreau scântei, ca-ntr-un foc de artificii si cu jugul după gât, da, fă­ră să se mai mire cineva, cărau poveri nemăsurate, cădeau în genunchi, se ridicau si iar porneau, mânaţi de strigăte sălbatice: dăi până mori, dăi până mori.

Toată această muncă a fost în zadar, fără obiectiv, sau, era unul nemărturisit public dar stiut de toţi cei ce se încovoiau sub povară.

Numai o unealtă a lui Stalin, în demenţa ei, cu părul vâlvoi şi pumnul ridicat striga pe 23 August 1949 începerea "uriaşei lucrări pe care o construim fără burghezie si împotriva ei...". In turbarea ei îsi contrazicea tătucul care spu­sese ca acolo să fie mormântul burgheziei si ea să si-l sape.

Elementele constitutive ale genocidului erau prezente de la plecarea spre ca­nal în dube supraaglomerate, pe căldură toridă sau ger de crăpau pietrele si pâ­nă  la exterminare sau plecarea în lanţuri, se întâlneau la tot pasul si perma­nent promiscuitatea, malaria, lipsa de apă potabilă ce duceau la dezinterii cauzatoare de moarte, lipsa de medicatie, lipsa de alimente murindu-se de inanitie, lipsa de îmbrăcăminte (lucrându-se iarna dezbrăcăti, lipsa măsurilor de protecţia muncii, murind oameni sub surpări de maluri sau electrocutaţi pe utilaje cu in­stalaţii neizolate, la care se adăugau bătăile barbare ale miliţienilor, ale gărzii, continuate la întoarcerea în lagăr pentru neîndeplinirea normei, chiar în poarta lagărului, sau pentru motive imaginare pentru întreţinerea teroarei, sau pentru cereri îndreptăţite socotite proteste. Munca pe ploaie în plin câmp, sau pe timp de noapte, munca pe ger de -20°.

Anul începerii Canalului morţii însemna, si începerea marii represiuni sân­geroase. Executarea partizanilor din munţii Banatului, înăbuşirea în sânge a răs­coalei ţărăneşti din Bihor si Suceava, aproape în acelaşi timp si deportarea ce­lor ce scăpaseră cu viată acelor măceluri, precum si lupta cu partizanii din Muntele Mare conduşi de maiorul Dabija.

Pe 15 August fuseseră arestaţi în toată tara peste 5.000 naţional ţărănişti într-o noapte aşa cum avusese loc arestarea celor 5-000 legionari, cu peste un an înainte, în 15 Mai 1948.

 

 

 

DIRECŢIA IlI-a si a V-a înfrăţite în PERPETUAREA GENOCIDULUI.

 

Direcţia penală condusă de Misu Dulgheru si Mircea Lepădătescu cu şefii re­gionalelor primiseră sarcină de partid să inventeze motive pentru arestarea a cat  mai mulţi "duşmani" si să urgenteze finalizarea înscenărilor pentru ca fabricile de procese să legalizeze munca organelor represive pentru a trimite "forţă de muncă"  direcţiei penitenciarelor unde  era aşteptată de mr. Coman Stoilescu, căp. Augustin Cosma si lt. Grigore Filipescu. Aceştia deja trecuseră amenajarea terenului prin încadrarea lagărelor de exterminare prin muncă forţată cu cele mai destoinice  elemente. Să trecem în revistă câteva din aceste elemente care au organizat la fata locului si au condus acţiunile genocidului.

ALBON I. Augustin, n. 22-05-1910 la Turda, ceaprazar de meserie, fost agent al siguranţei burgheze infiltrat între comunişti pe care-i servise  inspectoratu­lui de la Oradea, a ajuns după "eliberarea "tării director general al penitencia­relor si inspecta mersul lucrărilor din avion. In Martie 1951 a venit pe un şan­tier de la Tasaul si a început să strige la noi: Bandiţilor cu gamela sa săpaţi canalul. Vă hrăneşte clasa muncitoare de pomană. Mă uit de sus si vă privesc cum trândăviţi pe banii statului, bandiţilor! Scurt si a plecat. S-a dus la finul lui Liviu Borcea, unul dintre cei mai fiorosi comandanţi, pe care-l făcuse sef la Mi­dia. De fapt lucraseră împreuna pentru Oradea Mare si în toamna lui 1954 au ajuns în catacombele de la Jilava, cu câte 10 ani fiecare sau poate mai mult.

COZMICI H. Eftimie, n. 10-07-1910 în com. Isaccea-Tulcea a ajuns până la gradul de lt. col. îndeplinind funcţia de inspector cu atribuţii de control si îndruma mare în penitenciare si lagărele de muncă forţată.

 

 

 

 

Lagărul PENINSULA:

 

Stan si Ghinea, educatori politici veniţi de la Cernavoda.

DOBRESCU, fost hamal, a fost comandant în 1950

ZAMFIRESCU, fost hamal a patronat crimele lui Ghirion si ale studenţilor ree­ducati veniţi de la Piteşti.

COJAN Gheorghe, n. în 1922 la Hârsova, ajutor de comandant, a bătut pe doctorul Traian Mihăilescu pentru că a scutit prea mulţi bolnavi si a folosit la detinuti penicilina destinată "porcilor securitătii”. In 1952 a plecat maior la Midia.

BURGHISAN Petre, căpitan comandant scurt timp, plecat la Galeş unde s-a dovedit un zbir, făcând pereche bună cu politicul Serban.

CORNATEANU Eugen, n. 1905 la Brezoi-Vâlcea comandant, căpitan.

LAZAR Tibo, fost şofer, comandant venit în 1952 de la Făgăraş unde îngrozise pe deţinuţi. La Peninsula când bătea, devenea sadic mergând până la desfigurare cum a fost cazul lui Minică si Maxim. Singurul care l-a înfruntat a fost Radina Remus. Până la urmă Lazăr a ajuns tot şofer.

CHIRION, ofiţer politic, originar din com. Podeni-Prahova, figură lombroziană, de o răutate feroce, care tortura, lucra cu studenţii reeducaţi si a împuşcat în colonie deţinuţi. A fost si el dat afară, ajunsese funcţionar la PECO-Buc.

VORNICU, locotenent, bătea. A ajuns comandant la Ovidiu.

Sălăjan ofiter;

SILISTEANU ofiţer politic;

Pârlea, ofiter politic.

VRAJITORESCU, sergent , din Buzău, bătea pe cei ce nu munceau.

IONESCU Gh. Ion, sergent din corpul de gardă, bătea.

SERBAN, sergent din miliţie, o mare bestie, bătea si pe un deţinut, Cioată din Dâmbovita, pe care după ce l-a jucat în picioare lâsându-l în nesimţire, l-a aruncat în groapa cu var. Noroc că nu era var mult, dar a rămas infirm pe viată.

GEORGESCU, lt. major, ţigănos, comandant, de o sălbăticie în care putini l-au întrecut si care fusese anchetatorul răsculaţilor din Babadag în 1950-51.

Somesan, Lăzăroiu, Gheorghiu, Florea si alţii erau figuri odioase prin comportamentul lor ce au contribuit la tragedia canalului.

 

 

Lagărul MIDIA

 

Loc de exterminare prin munca forţată, aşezat la malul Marii Negre în apropie­rea unde ar fi trebuit să se verse Dunărea în Marea Neagră. Prin el au trecut acei cărora le expiraseră pedepsele, cei cu pedepse administrative aduşi de la Ocnele Mari sau arestatii din 1951 si 1952 fără sentinţe penale.

"Aici e Midia. Aici ati venit să muriţi", erau cuvintele stârpiturii de ofi­ţer politic, ce purta pe deasupra si numele de fiară :Lupu.

Figuri odioase care se întreceau în terorizarea deţinuţilor politici:

TIMOFTE Gheorghe, n. 1914 la Nicseni, jud.Botoşani, a fost primul comandat din 1949-1951. A ajuns până la gradul de colonel datorită "realizărilor".

FILIP Ion, n. 1927  la Iclandu Mare, jud .Mureş, căpitan politic, în 1951.

COJAN Gheorghe, căpitan venit de la Peninsula în 1952, avansat maior

            NAGHI Augustin, n. 1931 la Cluj, ofiţer politic între 1952-53.

GHERASIM Vasile, n. 1925 în sat Tâmăuca, jud.Mureş, locţiitor 1953-54.

CRACIUNESCU Miron, n. 1929, din jud. Olt, prezent la Midia 1953-54.

ALEXANDRESCU Gheorghe, colonel; FLORESCU, lt. major; POPESCU Vasile, sublt.; TALMACIU, sergent din Tecuci; TAMPLARU, sergent; OANCEA Const., plutonier; TANASOV, plutonier de langâ Hârsova; TUFA, plut. de lângă Harsova; VIDRASCU, căp. BOGDAN, plutonier.

BORCEA Liviu, locotenent, de pe la Turda, finu lui Albon, care i-a depăşit pe toţi în monstruozităţi. Când oamenii se întorceau istoviti după 12 ore de muncă el îi aştepta în poartă si le spunea: Si tu ai să mori...Si tu ai să mori... La baracă îi aştepta o ciorbă lungă, apă fiarta cu bălării, din când în când câ­teva grăunte de arpacas, sau sfeclă furajeră. In lagăr mai crease o secţie spe­ciala, izolata cu trei rânduri de sârmă ghimpată în care erau duse scheletele periculoase care de abia mai făceau umbră pământului si pe care le hrănea cu o jumătate de raţie. Ducându-se în mijlocul lor, aceştia credeau că li se va îm­bunătăţii regimul, dar pe un ton rastit i-a întrebat de ce nu muncesc.

Uluiţi au răspuns :nu mai avem putere, nu avem mâncare.

Dar urletul lui i-a amuţit: "Nu vreţi să mai munciţi, sabotaţi aruncând mancarrea în W.C-uri. Aici e mormântul vostru.

Invăţătorul Gheorghe Popa, învăţător din com. Băsesti-Bacău, voluntar în primul război mondial decorat cu "Virtutea Militară" pentru eroismul din - Triunghiul morţii -, descrie situaţia de la Midia în 1952: "Ajunsesem numai piele si os. Coas­tele se numărau si la baie se vedeau de parcă erau tablă ondulată. Umerii obra­zului deveniseră proeminenţi ca la mongoli, fata se lungise, buzele se subţiasera si cu greu acopereau dinţii care se clătinau ca mărgelele. La înălţimea mea de 1,80 m. aveam 59 kg. si foamea ma chinuia..."

La tot acest  genocid a contribuit si doctorul deţinut Radu Liviu pe care toţi care au trecut pe acolo îl arată la fel de vinovat, din cauza neacordării asistentei medicale si nici a scutirii celor bolnavi. Executa ordinul lui Borcea: "Şi bolnavii trebuie să-si câştige mâncarea."

In luna Ianuarie 1953 din cauza gerului si a inaniţiei oamenii mureau pe car­pete si i-a scos afara din infirmerie ca sa-i transporte. Un caine de miliţian, în bătaie de joc a pus furtul cu apă pe cadavre, spunând în deradere că îi scalda. Afară erau  -18°. Cadavrele udate au îngheţat imediat cu mâinile si picioarele, în poziţii arborescente, spre râsul sadic al d-lui major.

Tot în Ianuarie 1953 dr. Radu Liviu a plecat la lagărul Năvodari si s-a aran­jat ca să rămână la infirmerie dr. Ion Jovin.

După ce  sanitarul i-a predat instrumentarul si inventarul infirmeriei l-a dus si la o magazie fără sa-i spună de ce. Când s-a oprit în fata unei sure, sa­nitarul a descuiat lacătul si a smucit usa, doctorul a îngălbenit si a întrebat: Ce este asta? In fată avea o stiva de cadavre îmbrăcate sau dezbrăcate, aruncate unul peste altul. Gerul îsi pusese amprenta pe acest tablou macabru. Sa tot fi fost 50-60. Sanitarul a explicat că nu pot fi îngropaţi pană nu vine doctorul circumscripţiei Năvodari pentru întocmirea procesului verbal. Si aceasta se întâmplă din două-n două săptămâni.

Cu gândurile răvăşite, doctorul Jovin pleca de la acesta sura-Mausoleu, cu sanitarul spre infirmerie, când s-a auzit strigând după ei:

- Ce umblaţi ca zănatecii, în loc sa fiţi la munca? Era vocea lui Borcea însotit de politicul Lupu.

- Sa trăiţi, merg cu dom doctor la... si n-a apucat decât să arate cu mâna în direcţia infirmeriei, ca Lupu a răcnit: Asta doctor? Cine l-a pus? La roaba cu el...si comandantul a complectat "ii dam noi doctorat”.

Parca cerul s-a luminat şi o povară i s-a ridicat după suflet lui Jovin.

Peste două zile s-a dat la adunarea brigadierilor o lista cu 120 de inapţi, făcută de dr. MAI Budu, făcuta la sfârşitul lui Decembrie 1952 si ţinuta secret. Au plecat la lagărul – Castelu - cu consemnul lui Borcea, cine poate să nu mă­nânce de pomană. Dar ajunşi acolo în câteva zile, 7 dintre ei au dispărut fara să ridice vreun pai.

Daca ne reamintim, pe data de 9 Decembrie 1949, sub egida O.N.U. s-a încheiat o con­venţie pentru prevenirea si reprimarea crimei de genocid. Ceea ce se petrecea în lagarele de munca forţată din România era la 4 ani după această hotârîre.

 

 

Lagărul de exterminare POARTA ALBA

 

Cel mai mare lagăr de pe Canalul Morţii, un fel de centru de triere care avea o capacitate între 12-15.000 de deţinuţi, printre care se găseau si cei de drept comun, o anexă am putea spune a administraţiei, dintre ei folosindu-se ca brigadieri, şefi de echipe si elemente ce terorizau pe politici. Dar nu toti erau asa de ticăloşi. Erau depăşi de cadrele administraţiei, adevăraţii criminali fioroşi, ce inventau tot felul de metode în scopul exterminării si prin muncă.

PAVEL, comandant în 1950 provenit din hamal în portul Constanta.

SILISTEANU, lt. ofiţer politic făcea si pe ajutorul de comandant.

Câmpeanu, sublt. politic în 1950, a trecut apoi la Constanta si Piteşti.

DAMSA Bujor, căpitan, şeful pazei.

FECIORU Ion, n. 1928 la Cucerdea (lângă Târnâveni), venit în 1954, lt. Major de la Midia. comandant. Era o fiară cu misiunea de a extermina inapţii rămaşi după în­chiderea Canalului si aduşi la Poarta Alba. Mai târziu a fost maior supraveghe­tor la lagărele din Bălţile Dunării unde sărea cu calul pe deţinuţi, ca si Maromente ajuns pe aceleaşi locuri.

MORARU, ofiţer politic, o brută plină de cruzime.

Pârlea, ofiţer politic trecut si pe la Peninsula.

NAZARU, ofiţer politic.

HARALAMBIE, colonel

MUSA PURICEL

CIUBOTARU Ghita a fost  om politic  1954-56.

 

 

 

RIPOSTA ÎMPOTRIVA MUNCII  DE EXTERMINARE

 

In fata sistemului de exterminare prin munca forţată după ce oamenii erau epuizati prin foamete si bată s-au găsit deţinuţi politici care au protestat prin refuzul de a munci, sau dacă erau scoşi forţat pe poarta şantierului nu pu­neau mâna pe scule pentru a face norma. Unii continuau acest protest prin de­clararea grevei foamei. Desigur aceste atitudini, erau cu risc pentru cei ce-si le asumau, dar în acelaşi timp puneau pe gânduri pe călăi si reprezentau un sprijin moral pentru cei neputincioşi si oropsiţi a trudei continui.

La lagărul Peninsula au fost deseori astfel de atitudini pline de demnitate cu hotărîri de sacrificiu. Printre ei , număr o mică parte:

BRANESCU Bucur, profesor de istorie din Bucureşti care de la începutul muncii fortate, s-a împotrivit si a fost în nenumărate rânduri pedepsit cu carcera.

MIHADAS Teodor, profesor, macedonean de origine, adversar al muncii forţate a avut de suportat vexaţiunile si rigorile administraţiei, dar n-a cedat.

RADINA Remus, fost sublocotenent de cavalerie, s-a împotrivit nu numai muncii forţate, dar si ai injosirii omului prin injurii si bătăi, făcând nenumărate greve ale foamei si setei, reuşind să înfrângă cerbicia călăilor. După înfiinţarea bri­găzilor de pedepsiţi, izolat,  la brigăzile  "0-1 si 0-2" unde a fost dus si el.

Pe data de 12 Septembrie 1952. De acolo au fost trimişi în lanţuri pe 1 Noiem­brie 1952, din cauza atitudinii intransigente, 15 deţinuţi politici, la Poarta Albă, într-o închisoarea amenajata în acest scop de pedeapsă. Dar nu au ajuns bi­ne acolo si din aceleaşi brigăzi de pedepsiţi conduse de torţionarii Muresan Gavrila si Zubrinschi Pavel (?) încă 7 deţinuţi au refuzat munca pe 11 Noiembrie. Radina Remus a anunţat că nu va mai lucra niciodată la Peninsula si a fost dus la carceră. A doua zi împreună cu Petre Gheorghe, Bănică Matei, Matei Hang, Tofoleanu Ion si Man Nistor, pusi în lanţuri au luat drumul închisorii Poarta Albă.

Cosereanu Alexandru, un tânăr de abia terminase liceul, după trecerea prin se­curitatea Bacău si Galaţi a ajuns la Peninsula piele si os, infometarea, conditiile si brigadierul Neagu Teodor îl forţa la muncă. Azi asa, mâine asa până într-o zi când pe şantierul Mamaia si-a adunat toate forţele, a ridicat ranga deasupra ca­pului brigadierului, care a scăpat ca prin minune ca să nu fie făcut una cu pă­mântul. Şantierul si-a oprit activitatea, iar el înfăşurat în sârmă ghimpată a plecat, fără să mai lucreze vreodată la Peninsula si nici pe alte şantiere.

Personal am refuzat munca forţată, când eram scos cu forţa pe şantier nu făceam nici un sfert de normă, am fost în nenumărate rânduri pedepsit cu carcera, am reuşit să salvez peste 20 de intelectuali din brigada tortionarului reeducat Lie Pompiliu si cu mine să se desfiinţeze brigăzile de pedepsiţi, 0-1 si 0-2.

După aceia în Septembrie 1953 am fost dus, după o săptămână de greva foamei, pe targa la Poarta Albă unde erau adunaţii toţi inapţii de pe canal si coman­dantul Fecioru Ion încerca exterminarea lor prin înfometare si lipsă de medicamente.

Alte crime oribile petrecute la Peninsula:

MADGEARU Mircea a fost împuşcat pe 17  Octombrie 1950 pe şantier la Penin­sula. Fusese sublocotenent condamnat în organizaţia "Valurile Dunării."

DUMITRACHE Ion, n. 11-09-1916, subofiter-tehnician din Pietrosita-Dâmbovita a fost împuşcat  în noaptea 20/21 Aprilie 1951, în beciul de cartofi de Madan Constantin (profesor-teolog-basarabean), împreună cu Bogdănescu Ion (student medicină, reeducat la Piteşti, brigadier la 13-14 unde studenţii chinuiau), cu pistolul dat de ofiţerul politic Chirion. Dupa aceia l-au târât cu lanturile la picioare până la gardul de sârmă ghimpată, ca să simuleze o evadare. Dar legat.

SIMIONESCU Ion, doctor, fost ministru al Sănătătătii, dat de politicul Chirion pe mâna studenţilor reeducaţi, a fost chinuit zi si noapte, bătut, cu coastele rupte, forţat la muncă până pe 12 Iulie 1951 când a fost împuşcat pe şantierul Cărămidăria de lângă Constanta, în plină zi.

NOAPTEA Sfântului Bartolomeu din 21 Iunie 1951, organizata la 10 ani de când trupele române au reintrat să dezrobească Basarabia, a fost o noapte de groază când 15-20 deţinuţi au fost adunaţi din barăci si duşi la brigada studenţească nr. 13, unde au fost bătuţi în timp ce acordeoanele cântau ca să nu se audă stri­gătele de durere. In zori leşinaţi, au fost aruncaţi în şanţurile din jurul ba­răcii, uzi cu găleţi cu apă ca să se trezească.

Toate  si altele ce se petreceau în lagăr am avut o sansă si împreună cu Constantin Ionascu am reuşit să le trimite  în scris, printr-un civil, postului de radio Ancara si am fost informaţi că s-au transmis.

In luna Septembrie a venit o comisie de la Bucureşti si pe circa 10-12 tor­tionari i-au pus în lanţuri si au plecat din Peninsula. La scurt timp au fost desfiinţate brigăzile studenţeşti si cei rămaşi împărţiţi la alte brigăzi.

Nu trebuie uitat că în 1951  au fost arestaţi 80.000 de ţărani, cifră confirmată de autorităţi, care erau socotiţi adversari ai colectivizării pe care i-au adus în Dobrogea si i-au înghesuit în lagărele existente, în condiţii total inumane, care au mărit numărul celor expuşi exterminării. La aceştia trebuie să adăugăm pe cei 40.320 majoritatea ţărani, ridicaţi pe 18 Iunie 1951 si duşi pe Bărăgan, sub cerul liber, obligaţi să trăiască în cea mai neagră promiscuitate, în bordeie, fără apă, mâncare si medicamente, descurcându-se cu ajutorul lui Dum­nezeu, dar mărind numărul exterminaţilor.

Valurile masive au continuat în Februarie-Martie cu cei judecaţi de urgentă pentru "denigrarea" stabilizării monetare" si cei peste 15-000 arestati pe 15 August 1952, intelectuali ai satelor si foşti prefecţi, primari sau notari de după 1918 si care mai erau în viată, indiferent de vârsta sau dacă erau bolnavi. Aduşi la "grămada", de subsuori, în bastoane si fără nici un mandat.

Această situaţie era de-a dreptul dramatică pentru deţinuţi, cu cât faraonica lucrare a canalului se apropia de eşec, dovedindu-se nerealizabila, cu tot concur­sul genial al ştiinţei si tehnicienilor sovietici. Finalizarea nu era posibilă nici din punct de vedere tehnic, vărsarea apelor Dunării prin noul canal era în­greunată de curentul circular al Mării Negre care ar fi împotmolit gura de vărsare, dar si din punct de vedere economic. Ruinase economia tării. Soluţia salvatoa­re a conducerii de partid a fost să-l însărcineze pe Pintilie să rezolve.  Si scolitul Moscovei a avizat: sabotaj. Toate fortele dure ale Direcţiei securităţii au sărit să dea o mână de ajutor si au plecat la Constanta să-l sprijine pe Nicola Doicarul, ajuns zbirul Dobrogei. Până la 1 August 1952 au fost arestaţi peste 50 ingineri si tehnicieni, prin metode NKVD-iste "convinşi" să-si recunoască vina de sabotori si au spus-o cu voce tare, în procesul înscenat ce a început Vineri 29 August 1952 în care din 10  "inculpaţi" în primul lot, 5 au fost condamnaţi la moarte, dintre care 3 au si fost executaţi pe  14 Oct.1952. Sarcina de partid fu­sese îndeplinita si cei ce o regizaseră nu erau alţii decât Alexandru Drăghici, Iosif Chisinevschi, Gheorghe Pintilie, Alexandru Nicolschi, Vladimir Mazuru, Misu Dulgheru, Gogu Popescu si Garabedian, asistaţi permanent de consilierii sovie­tici  MAXIMOV, MIHAILOVICI si TIGANOV.

Când după doi ani înscenarea a fost casată si oamenii eliberaţi sub declaratie că nu vor spune niciodată pe unde au fost si ce-au văzut, morţii chiar nu au mai vorbit, ei au rămas morţi înscrişi în genocidul românesc.

Paralel cu forţarea începerii lucrărilor de la Canalul Dunăre-Marea Neagră, consilierii sovietici, care erau eminenta cenuşie a comuniştilor impuşi în Româ­nia au declanşat încă două acţiuni de răsunet, care au fost sortite tot eşecului.

I. Stalin, în diabolica lui previziune de expansiune a comunismului si de a "preîntâmpina" războiul pe care încerca să-l arunce în spatele imperialiştilor, a trimis în România o grupă de consilieri sovietici sub conducerea generalului maior AFANASIEV care să-i pună pe comunistii români să ia măsuri împotriva "imi­nentului" pericol de război imperialist si a "agresiunii teroriste" ce amenin­ţau democraţiile populare. Sub concepţia strategica si tactic-operativă a Statului Major General al armatelor sovietice, pe  1 Iunie 1950 au început lucrări­le de fortificaţii, de pe litoralul Mării Negre, din Banat si Oltenia pe o lungi­me de 500 Km., executându-se 10.000 de obiective, turnându-se peste un milion M.C de beton armat si a costat statul român circa 1,5 miliarde lei.

Cum totul era planificat în "geniala" concepţie stalinistă pe data de 15 Iu­nie 1950 forţele nord-coreene au si trecut paralela 38° spre sud.

Riposta americană a fost promptă si pe 29 Iunie preşedintele Truman a auto­rizat bombardarea aeriană si debarcarea forţelor terestre U.N.U. Această con­fruntare a durat până pe 17 Iunie 1953 când s-a semnat acordul de armistiţiu, ru­sii afirmând că este posibilă coexistenta paşnică între cele două sisteme.

Scopul lucrărilor din România era si justificarea menţinerii trupelor URSS pe cheltuiala statului român. Deci lucrările de fortificaţie nemaiavând obiec­tiv, rusii au motivat românilor că a fost o acţiune de sabotaj si Gheorghiu Dej

..'.'  a găsit vinovaţi pe "ofiţerii proveniţi din vechea armată "burghezo-mosierească", hotărând sancţionarea "vinovaţilor". Pe Sept. 15/19-12-1953 au fost condamnaţi 10 ofiţeri superiori, în frunte cu generalul maior Grigore Ionescu. Peste 2 ani, în 8-12-1955 dovedindu-se nevinovăţia, "sabotorii" au fost gratiati.

II. Razboiul odată pornit trebuie alimentat cu muniţie. Rusii practici au hotărît sa fie făcută în tarile de democraţie populară fiindcă ele vor fi ţinta imperialistilor. Sarcina revenea în principal României si Cehoslovaciei.

Inginerii români care lucraseră în timpul războiului la fabricile de muniti au fost chemaţi si trimişi la Mărgineni-Plopeanca. Au sosit si consilierii sovi­etici la început cu ing. Filin care în scurt timp a plecat să organizeze fabri­cile din Cehoslovacia, rămânând la conducere generalul Petrov care avea în subordine printre alţii pe Şeşerin, Nicolaev si alţii. Numiseră ca director un ţigan basarabean, pe nume Silaev, care nu pricepea meseria respectivă dar vorbea ruseste cu rusii care veneau numai în inspecţii de la Bucureşti.

Au dat dispoziţie sa se confecţioneze obuze de 150 mm, si bombe Brandt de 120 mm, sa se desfiinţeze tratamentul termic, care era capital în buna reuşi­ta si să se dea o producţie de 4 ori mai mare decât cea din timpul războiului. Ing. Gheorghe Mazilu considerat piesa principală în această producţie tehnică a fost dus în Februarie 1953 si la Tohan sa reorganizeze procesul de producţie.

Moartea lui Stalin avusese loc pe 5 Martie 1953 dar metodele lui erau vii.

Pe 21/22 Mai 1953 inginerii români care lucraseră la fabricarea muniţiilor au fost arestaţi. Şapte cadre tehnice de valoare au fost terorizata 2 ani pentru a se recunoaşte sabotori si nereusind să-i convingă, cu toate metodele folosite, au înscenat un proces de discuţii duşmănoase spunând despre unii că au calificat pe consilierii sovietici drept mărginiţi si jerpeliţi, iar pe alţii că nu au de­nunţat. Era în anul când si inginerii cu fortificaţiile au fost graţiaţi.

Am amintit că pe 5 Martie 1953 a murit călăul omenirii si la această dată se găsea adus în Poarta Albă, după o grevă de la Galeş, împotriva regimului de exter­minare, Remus Radina bolnav de hepatită. La infirmeria de acolo. doctorul Traian Mihăilescu i-a transmis în şoaptă vestea morţii lui Stalin.

Tot doctorul Traian Mihailescu i-a arătat registrul cu morţii din spitalul Poarta Albă, al căror număr te îngrozea. Numărul se ridica chiar la 20 pe zi, în majoritate ţărani la vârsta de 40-50 ani, aduşi epuizaţi de muncă si nehrăniti, prea târziu pentru a mai putea fi salvaţi.

Si cum numărul mare era si la celelalte lagăre de muncă forţată si cum ideea de sabotaj doar o initiasera atunci consilierii sovietici, noul ministru de In­terne Alexandru Drăghici a pus-o în aplicare si în acest caz, aruncând vina mor­ţilor în spatele doctorilor deţinuţi politici. Si gata instrumentarea procesu­lui de sabotaj, fiind aduşi de pe şantiere doctorii cei mai buni, Traian Mihăiles­cu de la Poarta Albă, Ştefan Brândusoiu de la Peninsula, cele doua unităţi cu mortalitate mare si au găsit la comandă martori ai acuzării în turnătorii Andronescu din Câmpulung Muscel, Blazian si alţii, indicati de ofiţerii politici. Cu toate eforturile făcute nu s-a reuşit să se însceneze procesul de sabotaj.

In această chinuitoare perioadă prin care treceam, pentru mulţi fără de sfâr­şit , au apărut ca o certitudine semnele destinderii ce se întrezăreau din discur­sul preşedintelui Statelor Unite D. Eisenhower ce s-a publicat în presa română pe 16 Aprilie 1963 si care au ajuns si la cunostinta deţinuţilor, prin interme­diul civililor de pe şantierele canalului. O frază semnificativă din discurs:

"Setea de pace e prea mare, ora istoriei prea târzie, pentru ca vreun guvern să-si poata bate joc de speranţele oamenilor, rezumându-se doar la cuvinte, promisiuni si gesturi."

In infernul comunist din România s-au petrecut acţiuni spectaculare. Lipsiţi de legături între ei, deţinuţii politici erau uniţi în acţiunile împotriva opre­siunii si teroarei pe care administraţiile închisorilor le duceau pentru ex­terminarea lor prin orice mijloace.

Când preocuparea Ministerului de interne era să aplice o nouă armă a sabota­jului pentru a-si acoperi eşecurile, atunci în acel an 1953, în aceiaşi noapte de 6 Iunie s-au produs două evadări celebre în sistemul concentrational din Româ­nia, socotit până atunci o imposibilitate.

In aceiaşi noapte au evadat de la mina de plumb Cavnic, 14 deţinuţi, iar de la mina, tot de plumb. Valea Nistrului, 4 deţinuţi.

Prin HCM 2.404/17 Iulie 1953 s-a hotărît încetarea lucrărilor Canalului.

Un alt document care arată grija de a şterge urmele fărădelegilor săvârşite la Canalul Dunăre-Marea Neagră este Ordinul nr. 002582 al Marelui Stat Major din 9-10-1953 prin care se cere distrugerea prin ardere a lucrărilor de mobilizare mână de lucru la D. G. C., precum si toată corespondenta în legătură cu lucrările de mobilizare la lucru a personalului din rezerva armatei. Răspunsul vine urgent prin procesul verbal din 16-10-1953 confirmându-se arderea cu martori si însirarea pe 3 pagini a pieselor distruse de pe anii 1951,1952 si 1953, cuprinzand registre de evidentă, fise personale, copii după caracterizări, drepturile concen­traţilor, tabele cu cetăţeni străinii. După noi potopul, cu alte cuvinte.

 

 

 

LUCRĂRILE CANALULUI AU ÎNCETAT DAR SUFERINŢELE DEŢINUŢILOR AU CONTINUAT

 

Sa fi fost 19 Iulie 1953.

Brigadierii anunţa la Peninsula ca toată lumea cu bagajele sa iasă pe platou.

Dinspre administraţie se îndreaptă spre infirmerie 7-8 miliţieni în frunte cu preacunoscutul col. Constantinescu Marin zis  "dubă", fiecare cu câte un par în mână. Si deodată vedem sărind pe ferestrele barăcii infirmeriei, pe cei bol­navi, unii în cârje sau baston si loviţi pe la spate, că nu puteau fugi.

Erau trimişi la baracă sa-si ia bagajele si să se încoloneze pe platou.

Cei de la grefă strigau pe pedepse si formau grupe de câte 40, si care odată constituite erau pornite pe poarta lagărului, spre mustaţă. In curând ne-am lămu­rit că se găsea acolo un tren. Asa s-au format 20 de grupe cu cei ce aveau pedepse peste 5 ani si au luat drumul Transilvaniei, jumătate la Aiud, restul la Gherla, după criteriile pe care numai administraţia le ştia.

O altă dispoziţie aduna pe toţi bolnavi, inapţii canalului si-i ducea la Poarta Albă, într-un fel de spitalizare, după cum vom vedea, dar să şi mai lu­creze ceva.

La Peninsula cei rămaşi au trecut la treabă pentru lucrările de demolare a liniilor ferate, baracamente, cu aceiaşi lozincă: Mai repede, dăi până mori.

 

 

 

HOTARIREA DEFINITIVA: NU MAI LUCREZ

 

Am refuzat ieşirea la lucru. M-au dus în poartă ca alte dăti si m-au împins cu consemnul dacă nu vrea, trageţi în el. Am ajuns pe şantier, dar nu am lucrat. M-au pedepsit o săptămână de carceră. Era vară si era acceptabil.

După ieşirea de la carceră am refuzat în continuare ieşirea la lucru, si am fost izolat. Am declarat greva foamei cerând plecarea la închisoare. După 8 zile au venit doi ofiţer cu doctorul ca să mă alimenteze forţat .Doctorul m-a consul­tat si le-a spus că am probleme cu inima si trebuie să fiu dus. Mă aşteptam să mă ducă la infirmerie. Peste 2 ore m-au luat cu targa si m-au suit într-o maşină dubă si m-a trezit la spitalul Poarta Albă. Am fost dus în spital si doctorul Jovin m-a întrebat de ce fac greva foamei. I-am spus că nu mai vreau să muncesc si am cerut să mă ducă la închisoare.

Foarte bine, aici unde te-au adus nu se mai munceşte. Aici sunt adunaţi toţi bolnavii de pe canal care au supravieţuit si se încearcă refacerea lor. Ai să stai 2-3 zile după încetarea grevei si după aceia mergi în secţia de inapţi si vom face tot ce se poate ca să te punem pe picioare. Poţi veni când vrei cu gru­pul ce vine zilnic la vizită, poţi să te odihneşti cât vrei si nimeni nu te tri­mite la corvezi dacă nu vrei. In aceste condiţii am renunţat la greva si după câteva zile am ajuns la secţia inapţilor.

Erau 6 barăci a câte 50-60 deţinuţi izolate într-un tare mai mare, si unde am găsit o mulţime de cunoscuţi si de pe la alte lagăre de muncă forţată, dar marea majoritate erau bătrâni, arestaţi administrativi din 15 August 1952. Mulţi de abia se mişcau si aşteptau eliberarea. Li se promiseseră cărţi poştale ca să ceară medicamente si alimente sau îmbrăcăminte până la 5 kg.

Dar a mai trecut timp. Era doar comandant Fecioru Ion si politicul Moraru preocupaţi numai de continuarea politicii de exterminare. Asta le era meseria.

Incerc să redau numele acestor supravieţuitori ai muncii forţate de la canal cu menţiunea că merită să fie menţionaţi fiindcă merită deoarece asupra lor s-a încercat o nouă acţiune de exterminare prin foame, ger si lipsă de medicamente. Acei care au murit în această perioadă, după închiderea canalului si la Poarta Albă, îi voi trece la sfârşit si nu chiar pe toţi.

 

 

 

ADUNAŢI DE PRIN LAGARILE DE EXTERMINARE SI SUPUŞI  Unei  ALTE  EXTERMINĂRI

 

ALBU Ion, doctor;  ALBU Vasile, preot;  ANDREI , bijutier din Tecuci; BALAN Şte­fan, preot greco-catolic, consilier la Episcopia din Lugoj; BERNEA Ernest, profesor de filozofie, sociologie, o bibliotecă ambulantă si de mare caracter; BRETAN Luci­an, un ardelean cumsecade; BONTEANU Ilie, student la politehnică; BOZDOC Ion, avo­cat, fost deputat, preşedintele organizaţiei PNT din jud. Mureş, administrativ; BRATILA Petre, doctor din Ploieşti, om de suflet care se dăruia pentru cei în sufe­rinţă; BREJCAN, doctor condamnat pentru sprijinirea partizanilor din Făgăraş continua să sprijine si aici pe cei în suferinţă; BRATESCU Toma, preot ortodox din com. Negreni de Vlasca, preşedintele organizaţiei comunale PNT, arestat adminis­trativ, foarte slăbit din cauza muncii forţate de la Galeş; CAPATÂNA Iuliu, căpi­tan; CARATAS, colonel; CAZACU Marcel, elev ,bolnav de inimă din cauza muncii fortate, numai suflet si dăruire pentru cei din jur, bucurându-se când putea face un bine si o făcea de multe ori lipsindu-se pe sine; CELEA Ferdinand, profesor; CEPI Stere, un macedonean solidar cu ceilalţi si tare slăbit; CHIRNOAGA, colonel; CALIMAN Nicolae, doctor din Braşov, fruntaş PNT, candidat de deputat, arestat  si cu soţia pentru activitatea depusă în sprijinirea lui Iuliu Maniu; CHITTA Iulian, avocat, fost prefect de Maramureş, un om de nădejde care a făcut mult pentru judetul lui, în primul rând scoaterea judeţului de sub autoritatea rusească în 1945; CIOATA, tânăr din jud. Dârabovita scăpat din încercarea de asasinat a sergentu­lui Serban care-l aruncase în groapa cu var. Acum era paralizat de picioare; CIGU Dumitru, macedonean din Bistrita-Năsăud a murit în 1956 la închisoare la 75 ani; COSGAREA Emil, doctor din Făgăraş, fost deputat PNT; CRIŞU, croitor din Bucureşti; DEMIAN Titus, avocat din Satu Mare, preşedintele PNT al judeţului, deputat; DEVE CH. umorist; DIMITRIU Lucian, maior de cavalerie, un adevărat luptător din re­zistentă, a făcut parte din mişcarea generalului Garlaont de la Craiova; DRINCU Ion, avocat si secretarul org. PNT din jud. Arad; FRUMA Ion-Bubu, avocat din Sibiu si Bucureşti, fruntas PNL;  DUMITRU Ion-Nelu, tânăr din Giulesti-Bucuresti, arestat în legătură cu grupul din jurul lui Ionut Stoica; GALETARIU, doctor chirurg din Timişoara, membru P.N.L; GRORGESCU Ion-Serică, doctor, primar al oraşului Ur­laţi, paralizat din cauza unui securist care l-a lovit cu cizma pentru că dăduse medicamente unui deţinut bolnav fără aprobare; GEORGESCU Puiu, un tânăr din Câmpina arestat împreună cu fratele său; GHERMAN Victor, ţăran din Râmeţi-Alba ares­tat în 1945 în grupul partizanilor maiorului Nicolae Dabija; GHERGHEASA Vasile preot din com. Galu-Neamţ ; HAIDUC Iosif, tânăr fotograf din Oradea Mare; HAIMOVICI Milan, preot protestant din Galaţi care a trăit viata creştină dăruindu-se si solidarizându-se cu cei în suferinţa purtând cu demnitate lanţurile; HERLEA Alex., profesor universitar de la Cluj-Braşov condamnat ca P.N.T.; HOZAN Nicolae, doc­tor din Sibiu, cu studii la Viena, a făcut parte din  "Garda Naţională" în 1918 la Alba Iulia, ataşat partidului agrarian al lui Octavian Goga;  ILIE Ioan, direc­torul Şcoalei Normale din Craiova, presedintele org. judeţului Dolj la PNT, depu­tat, un mare caracter, bolav de diabet, a sosit în al 7-a an de detenţie din "sâr­mele" de la Midia;  IONESCU Stelian, avocat;  IUSCO Gavrilă, un tânăr din Maramu­reş, foarte inimos si gata de a acţiona împotriva abuzurilor; JALBA, fost ofiţer din jud. Olt ; JINGA Victor, profesor universitar, fost ministru arestat pentru activitate PNT în jud. Braşov, plin de demnitate; JOVIN Ion, doctor (a îngrijit pe Iuliu Maniu), profesor universitar, tot timpul s-a dăruit pentru salvarea deţinu­ţilor în timpul celor 7 ani cât a stat nejudecat; LAZEANU, asistent universitar la Academia Comercială; LUNGULEAC Ion, cea mai negativă figură, student condamnat cu centru Universitar Iaşi, a trecut prin reeducarea din Piteşti alături de Turcanu, a ajuns la Peninsula în brigăzile de tortionări, si-a turnat unchiul care-l crescuse si ajuns la Peninsula i-a încredinţat taina că are îngropaţi nişte cocosei, a fost internat de TBC la spitalul civil de la Via unde a turnat infir­miera pe care o rugase să-i anunţe mătuşa printr-un bilet. Aici era ocolit de toată lumea; LAZAR Constantin; MARIN Nicolae fost comisar; MACIUCA, plutonier; MICLE Alexandru, avocat din Satu Mare arestat ca PNT;  MARCU Toma, preot din Buf­tea, unul dintre cei ce duceau o viată de apostolat în slujba salvării suflete­lor; MARGINEANU Ion, student la Medicina din Cluj;  MICLE Iuliu; MICU Emil, confe­renţiar la Academia Comercială din Braşov; MOGA  M., student; MIHU D., fost prefect de Sibiu; METZ Ladislau, doctor de la Timişoara; MOREANU Ilie(?) maior, după 1990 a ajuns general; MUCICHESCU, maior de cavalerie din Râmnicul Vâlcea;  NÂSTASE Cornel, avocat din Braşov fost prefect al judeţu­lui Trei Scaune înainte de 1940; NECŞULESCU Constantin, preot din com. Pantelimon-Constanta arestat pentru ajutorarea partizanilor din Babadag, un om de curai si săritor în împrejurările cele mai grele; NASTASE Dumitru, din Drăgăşani stabi­l