Slugile României

"Studiul de faţă tratând „Despre boieri” este o complectare a celor două anterioare 

„Vechimea rumâniei în Ţara Românească şi legătura lui Mihai Viteazul” şi „Despre 

rumâni”. El reprezintă cursul ţinut la Universitate în primăvara anului 1918, expunând rezultate noui în domeniul organizărei sociale din trecutul nostru. Acest studiu trebuia să formeze a treia comunicare la Academie fiind redactat în acest sens în manuscrisul lăsat. 

Am reprodus în mod fidel acel manuscris, deşi sunt indicaţii că în unele părţi autorul intenţiona să aducă oarecari modificări formei. Neavând însă posibilitatea să redau gândul 

ultim al scumpului dispărut, am preferat să-l public aşa cum se găseşte fixat în manuscris. 

 

Bucureşti, 1919 

 

Constantin C. Giurescu"

Deschizând acest studiu al marelui istoric Giurescu constat că țărișoara noastră a intrat într-o nouă formă a lipsei libertăților. Pământuri țării s-a concentrat în mâinile străinilor și unora dintre români cu conturile grase, multe dintre ele realizate prin furt după așa zisă revoluție din '89. 

Românii au devenit slugi și milogi pe pământurile lor. Acele forme zise de asociere, numite chiar Asociații, sunt de acaparare și de subjugare. Mulți țărani stau la mila unor foști tractoriști, ingineri agronomi, samsarii de la orașe, gen Băsescu, Udrea și mulți alții, așa ziși investitori.

Azi, țăranii noștri cei cu pământurile, ba intrate în Asociații, ba vândute au devenit milogii unora. Primesc la sfârșitul fiecărui  an ba câțiva  leuți de la marii arendași sau câțiva săcotei cu grâu și porumb. Halal, democrație!

Ia uitați-vă ce palate, ce averi au apărut în curțile și conturile arendașilor, conducătorii Asociaților!

Iată ce zicea Giurescu:

D ES PR E B OIE RI 

 

"M-am ocupat în două comunicări precedente de şerbi sau rumâni. Trec acum la clasa oamenilor liberi. Am văzut că până către sfârşitul secolului al XVI-lea, libertatea era în strânsă legătură cu moşia. Nu putea fi liber decât acela care era posesorul unei ocine, oricare ar fi fost întinderea ei. Pierderea ocinei atrăgea după sine şi pe aceea a libertăţii. 

Omul fără pământ era şerbul stăpânului moşiei pe care trăia. Intr’o societate astfel 

organizată, clasa oamenilor liberi se confundă deci cu cea a proprietarilor de pământ. 

Obişnuit, aceştia sunt cunoscuţi sub numele de boieri şi moşneni (în Moldova ,,răzăşi”), cei dintâi reprezentând proprietatea mare, ceilalţi pe cea mijocie şi mică, stăpânită aceasta din urmă, mai totdeauna, în devălmăşie. Să cercetăm acum dacă aceste denumiri sunt în legătură cu întinderea; proprietăţii şi felul stăpânirii ei, ori au altă explicare."