Gheorghe stă în mijlocul curții și privește la nucul bătrân. Sub coroana lui și-a făcut temele când era mic, la umbra lui a sărutat-o prima dată pe Maria, vecina de peste drum. Acum, la cincizeci de ani, se simte din nou copil.
"Tată, ce faci acolo?" îl strigă fiica lui din pragul casei. Ana n-a fost niciodată aici. La cei șaisprezece ani ai ei, România era doar o poveste spusă seara, despre un loc unde tatăl ei a crescut, unde bunicii ei au îmbătrânit așteptând.
În bucătăria de vară, cuptorul de pâine stă mut și rece. "Aici făcea mama cozonaci în fiecare duminică", îi povestește el Anei, în timp ce mână aspră mângâie cărămizile afumate. Un gândac de bucătărie fuge speriat spre o crăpătură, iar praful danseză în razele soarelui ce pătrund prin acoperișul găurit.
Seara, când se așează pe banca din fața casei, scoate din buzunar cheile de la apartamentul din Madrid. Par atât de străine aici, printre mirosul de iarbă cosită și țârâitul greierilor. Ana doarme deja, obosită după drumul lung, dar el nu poate închide ochii.
"Casa asta trebuie reparată", șoptește către întuneric. Știe că n-o poate lăsa să moară, așa cum n-a putut să-și lase niciodată amintirile să pălească. Poate că e timpul să se întoarcă acasă. De data asta, pentru totdeauna.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu