UNCATEGORIZED

General SIE Aristotel Stamatoiu: de departe a fost unul din cei mai elevati si cultivati oameni din istoria serviciilor secrete de la Bucuresti, un domn din cap pana in picioare. Ma pot lauda ca l-am vazut de doua ori in viata, ultima data la o masa de protocol care a avut loc in Baneasa…

1 august 2021veghepatriei

Serviciul de Informații Externe din Romania a avut o serie de denumiri succesive:

  • Direcţia „A” Informaţii Externe (ianuarie 1951 – septembrie 1953),
  • Direcţia I Informaţii Externe (septembrie 1953 – august 1963)
  • Direcţia Generală de Informaţii– D.G.I. (august 1963 – iulie 1967)
  • Direcţia Generală de Informaţii Externe – D.G.I.E. (iulie 1967 – aprilie 1972)
  • Departamentul de Informaţii Externe – D.I.E. (aprilie 1972 – septembrie 1978)
  • Centrul de Informaţii Externe – C.I.E. (septembrie 1978 – decembrie 1989).
  • Indicative:
  • UM 0123 (august 1963 – iulie 1967)
  • UM 0920 (iulie 1967 – septembrie 1978)
  • UM 0544 (septembrie 1978 – decembrie 1989).

ULTIMUL ȘEF AL C.I.E.

STAMATOIU ARISTOTEL- Ultimul șef al C.I.E.

Aristotel V. Stamatoiu: (n. 6 octombrie 1929, satul BUDIENI, comuna SCOARŢA, judeţul GORJ, fiul lui VASILE și MARIA). În 1952 a finalizat studiile la Academia de Științe Economice. Membru în PCR din 1959. Membru supleant al C.C. al P.C.R. (22 nov. 1984–16 dec. 1987) ; membru al C.C. al P.C.R. (16 dec. 1987–22 dec. 1989).

In 1953 locotenent, ulterior locotenent-major (1953- 1956), căpitan (1956-1961). maior (1861-1966), locotenent-colonel (1966-1969) și colonel (1969-1979). La 21 august 1979 este avansat la gradul de general-maior, iar la 23 august 1984 devine general-locotenent.

  • încadrat în Securitate de la 1 iulie 1953, la Direcția de contrainformații economice. (Direcția 2)
  • Sef birou și lucrător operativ în cadrul Direcției a IV-a contrainformații economice (iulie 1953 – 1961)
  • Adjunct (locțiitor) șef serviciu la Direcția de Contraspionaj (1961)
  • Sef serviciu la Direcția de Contraspionaj (1962 – august 1963)
  • Sef serviciu (august 1963 – septembrie 1967)
  • Adjunct (locțiitor) al șefului Direcției a III-a Contraspionaj din Direcția generalã de contraspionaj (septembrie 1967 – februarie 1973)
  • Sef al Direcției a III-a Contraspionaj C.S.S a MI (1 februarie 1973 – 20 martie 1974) [Ordinul M.I. nr. 1241/01.02.1973, inv. nr. 7401, dosar nr. 4, nenumerotat: Ordinul M.I. nr. II/1308/20.03.1974]
  • revine in funcția de adjunct (locțiitor) al șefului Direcției a III-a Contraspionaj (martie 1974 – aprilie 1980)
  • Sef al Direcției a III-a Contraspionaj (18 aprilie 1980 – 12 aprilie 1982) [Ordinul M.I. nr. II/5050/18.04.1980 și idem, fond MAI/DMRU, inv. nr. 7419, dosar nr. 5, nenumerotat: Decretul prezidențial nr. 101/12.04.1982, anexat la Ordinul M.I.nr. II/1142/12.04.1982.
    • Își schimba apoi domeniul de activitate, fiind numit la conducerea spionajului românesc:
  • Secretar de Stat la Ministerul de Interne și Locțiitor șef, Centrul de Informații Externe (21 aprilie 1982 – 30 noiembrie 1984)
  • șef al Centralei de Informații Externe (CIE), din cadrul Direcției Securității Statului și adjunct al ministrului de Interne (30 noiembrie 1984 – 6 ianuarie 1990)
  • Trecut în rezervă (cu gradul de general de divizie) prin Decretul C.F.S.N. nr. 26/06.01.1990 pentru „fapte incompatibile cu calitatea de ofiţer” Înlocuit de Petre Roman cu gen. Mihai Caraman, în ianuarie 1990.

Din punct de vedere organizatoric, al personalului și al atribuțiilor, spionajul românesc sub conducerea generalului-locotenent Aristotel Stamatoiu era structurat pe următoarele unități:

UM 0544 – CIE
Comandant: general-locotenent Aristotel Stamatoiu
Adjunct: general-maior Ştefan Alexie
În CIE erau încadraţi 715 ofiţeri, 36 ofiţeri specialişti în comunicaţii şi tehnică operativă, 197 de subofiţeri şi 111 angajaţi civili.
Pe plan intern, CIE prin intermediul GOT-urilor (grupuri operative teritoriale) supraveghea legăturile românilor cu diaspora şi participa la acţiuni specifice (precum operaţiunea „Eterul”, nume de cod sub care Securitatea acţiona împotriva postului de radio „Europa Liberă şi a ascultătorilor săi). Pe plan extern, CIE acționa în aceleași direcții ca şi fosta DIE prin cele trei divizii ale sale structurate astfel: Europa şi URSS, SUA şi Canada, America de sud, Africa şi Asia. Şeful ultimei divizii (Asia, Africa şi America de Sud)

UM 0195
Unitatea de contrainformaţii a CIE
Comandant: general-maior Ioan Moţ
Şeful acestei unităţi este ridicat la gradul de general la 21 august 1979 după ce a făcut parte din comisia care a anchetat fuga generalului Ion Mihai Pacepa în SUA, apoi a fost numit la comanda unităţii de contraspionaj (supravegherea ambasadelor RSR din străinătate, prevenirea defectărilor din spionajul românesc).
În această unitate erau încadraţi 386 de ofiţeri, 5 ofiţeri specialişti în comunicaţii şi tehnică operativă, 42 de subofiţeri şi 18 angajaţi civili.(*)

UM 0110 CIE
Comandant: general-maior Victor Neculicioiu
Adjunct: colonel Vasile Lupu
Unitatea 0110 înfiinţată în 1969 (fosta UM 0920/A) după invadarea Cehoslovaciei de către sovietici, se ocupa cu acţiuni de spionaj şi contraspionaj în ţările socialiste şi chiar pe spaţiul sovietic. Activitatea ei avea în vizor acţiunea serviciilor secrete sovietice pe teritoriul României prin ale căror agenturi Kremlinul supraveghea regimul politic de la Bucureşti. Conform declaraţiilor ultimului comandant al UM 0110, Victor Neculicioiu, după 1990, poziţia operaţională a KGB faţă de România era „destul de clară” fiind socotită la fel de ostilă „ca orice alt stat occidental”. Unitatea a fost organizată în patru direcţii, două dintre ele se ocupau exclusiv de operaţiunile KGB şi GRU în România, alta (cu acelaşi efectiv şi resurse ca primele două) era destinată combaterii operaţiunilor spionajului maghiar şi iugoslav şi ultima se ocupa de celelalte servicii de informaţii din ţările socialiste sau ale regimurilor pro-sovietice din Asia, Africa şi America Latină. UM 0110 număra 264 de ofiţeri, 8 ofiţeri specialişti în comunicaţii şi tehnică operativă, 15 subofiţeri şi 17 angajaţi civili.

UM 0525 Cifru
Comandant: general-maior Gheorghe Radu, fusese numit la conducerea acestei unităţi din 1984. Unitatea deţinea rolul principal în cifrarea şi descifrarea comunicaţiilor instituţiilor româneşti cu activitate în exterior.
În unitate erau încadrați 412 ofiţeri, 15 ofiţeri-ingineri, 32 subofiţeri, 16 angajaţi civili25.
Activitatea spionajului românesc în a doua parte a anilor ‘80 este tot mai mult influenţată de conceptul potrivit căruia ofiţerul de securitate este un „activist într-un domeniu special“ (în accepţiunea conducătorului suprem), iar în pregătirea ofiţerului de informaţii, componentele politico-ideologice şi militare dobândesc o pondere tot mai mare. De aici şi starea de spirit tot mai necorespunzătoare a cadrelor, existând nemulţumiri majore legate de lipsa totală a avansărilor în grad (aşa cum se obişnuia în fiecare an la 23 august). Imixtiunea instructorilor politici atât în actul de comandă cât şi în activitatea profesională dar şi încercările de influenţare a comandanţilor în privinţa recompensării cadrelor au inflamat nemulţumirile din rândul angajaţilor CIE.

Ilustrativ pentru rolul docil al Securităţii trasat de conducerea Partidului este şi modul în care acţiunile externe de influenţă şi lobby pentru promovarea României au fost transformate, treptat, în acţiuni specifice cultului personalităţii, Nicolae Ceauşescu fiind identificat automat cu România. (Luminiţa Banu, Acțiunea „Lumina” – Centrul de Informații Externe între lobby și cultul personalității, în „Caietele C.N.S.A.S.”, anul III, nr. 2 (6)/2010, pp. 131-160)

Directoratul lui Aristotel Stamatoiu coincide cu o intensificare a operaţiunilor unităţii AVS, „aport valutar special“ condusă de colonelul Stelian Octavian Andronic, în legătură cu obţinerea unor sume în valută din diferite intermedieri, bani care alimentau conturi secrete, deschise în ţară la Banca Română de Comerţ Exterior. Aceste conturi alimentate de AVS erau, după unele păreri, destinate finanţării unor acţiuni externe, economice sau de altă natură ale Securităţii, precum plantarea unor „dizidenţi“ ai regimului sau a aşa-ziselor „fantome“, agenţi cu o identitate fabricată. În realitate, acestea erau menite să alimenteze atât investiţiile megalomane ale regimului dar şi să acopere cât mai mult din datoria externă a ţării.

Datorită comandamentelor acelor vremuri, cresc în importanţă cele două unităţi aflate sub umbrela CIE, care desfăşurau activităţi cu caracter exclusiv economic: Întreprinderea de Comerţ Exterior „Dunărea“, sub comanda colonelului Constantin Gavril şi Serviciul Independent pentru Comerţ Exterior, codificat UM 0650, aflat sub comanda colonelului Ştefan Alexandru.

Ideea înfiinţării, în 1982, a I.C.E. „Dunărea” a aparţinut, conform celor afirmate de foştii săi subordonaţi, generalului Aristotel Stamatoiu, pe atunci adjunct al lui Nicolae Pleşiţă. El a fost dealtfel şi primul director general al noii întreprinderi având cunoştinţe în domeniu dar şi experienţă din poziţia anterioară de şef al Direcţiei de Contraspionaj din D.S.S., care avea în structură şi un compartiment special (Serviciul Independent pentru Comerţ Exterior – S.I.C.E.) cu rol în asigurarea contrainformativă a comerţului exterior.

ICE Dunărea a fost lichidata in aprilie 1990 (prin H.G. nr.435/ 25.04.1990) – fiind, de altfel, si singura HG care nu figurează pe lista Hotararilor emise in 1990 de Guvern, pusa online la dispoziția publicului in prezent (14.08.2020) pe site-ul http://www.cdep.ro/pls/legis/legis_pck.lista_anuala?an=1990&emi=3&tip=2&rep=0&nrc=300.
Înainte de lichidare, pe 26 decembrie 1989, in urma decretului nr. 4 semnat de Ion Iliescu, DSS si „toate unitățile din subordine” treceau la MApN. Ca unitate (0107) aflata in schema CIE (0544) din DSS, ICE Dunarea era astfel „înghițita” provizoriu de ICE Romtehnica.

ICE Dunărea a fost condusa de:- gen. mr. Aristotel Stamatoiu (trecut în rezervă prin Decretul C.F.S.N. nr. 26/06.01.1990 pentru „fapte incompatibile cu calitatea de ofiţer” și înlocuit, de Petre Roman, cu gen. Mihai Caraman, în ianuarie 1990)- gen.lt. Epifanie Amohnoaie (Director adjunct al I.C.E. „Dunărea” in perioada octombrie 1984 – ianuarie 1990, – (vezi subsol) – trecut în rezervă prin Decretul CFSN nr. 38/09.01.1990)- col. Gheorghe Bădiță, col. Constantin Gavril (în 1989)  și Constantin Rotaru – toți ofițeri acoperiți. In 1989, înainte de lichidare, avea 137 de angajați dintre care 115 ofițeri,10 subofițeri şi 12 civili.

[citește și I.C.E DUNAREA]

Pe 26 decembrie 1989, in urma decretului nr. 4 semnat de Ion Iliescu, DSS si „toate unitățile din subordine” treceau la MApN. Ca unitate (0107) aflata in schema CIE (0544) din DSS, ICE Dunarea era astfel „înghițita” provizoriu de ICE Romtehnica.

Lichidarea ICE Dunărea a fost necesara – justifica, la acea data, guvernul Petre Roman – „in scopul evitării unor paralelisme in activitatea intreprinderilor de comerț exterior” (HG nr. 435). Comisia de lichidare a constatat ca Dunărea a fost o intreprindere extrem de eficienta, unde „toate operațiunile s-au încadrat in indicatorii de preturi si eficienta economica planificați sau aprobați.”

Afacerile se derulau prioritar prin firma CRESCENT, așa-zis ”străină””(fiind înregistrată în străinătate/Cipru) predată, prin testament, după moartea așa-zisului patron, lui Dan Voiculescu.

În cadrul Serviciului Independent pentru Comerţ Exterior lucrau 41 de ofiţeri, 2 subofiţeri şi 2 civili.

Sarcinile acestor unităţi erau de a controla întreprinderile de comerţ exterior ale României şi chiar de a fi parte în negocierea contractelor acestora cu terții. Cadrele CIE sau UM 0544 participau ocazional la asemenea operațiuni.

Cea mai mare parte a ofițerilor angrenați în „acțiuni valutare speciale“ au lucrat sub acoperiri comerciale în Occident, gestionând unele dintre afacerile externe ale regimului comunist.

In aceasta perioada, componenta economică (și îndeosebi comercială) nu numai a CIE, dar şi a întregii Securităţi, este tot mai mult întărită, instituția implicându-se activ în acțiuni comerciale şi de producție prin copierea şi adaptarea de tehnologii sau prin producţia de „tehnică specială“ specifică serviciilor secrete. Pe aceasta din urmă, Securitatea o utiliza pentru nevoile proprii dar o şi comercializa cu succes în cadrul blocului socialist, dar si ţări din Asia și Africa.

Un alt aspect era controlul celei mai mari parte din comerțul exterior al României in orice domeniu – de la vânzarea peste hotare a textilelor până la exportul de cherestea, oțel sau ciment.

Solicitările de „răscumpărări“ pentru sașii și evreii, care doreau să emigreze, au rămas subiectul unei alte afaceri (al cărei debut se regăsește în anii 50) pentru care se puseseră la punct formulare tipizate, prin care se stabilea valoarea fiecărui doritor de viză de emigrare în funcţie de studii, vârstă și stare de sănătate.

Despre amploarea acestor activităţi, în primăvara anului 1990, Iulian Vlad, fostul şef al DSS, mărturisea: „Multe prejudicii s-au adus muncii de securitate, prestigiului instituției şi chiar bunului renume al ţării de către aşa-zisa activitate de aport valutar, pe care o realizau cu prioritate unităţile externe UM 0544 şi UM 0195, precum şi UM 0650 din Securitatea internă. În afară de faptul că sumele respective, de cele mai multe ori, reprezentau o câtime din preţul de vânzare a mărfurilor şi statul oricum le-ar fi încasat în condiţiile unor negocieri corecte, ofiţerii de securitate trebuiau să intre în tot felul de combinaţii cu străinii, nu de puţine ori compromiţătoare, iar controlul activităţii lor şi al valutei nu era sigur. Tot atât de rău era şi faptul că unităţile respective fuseseră într-o bună măsură deturnate de la misiunile pentru care au fost create şi care erau utile ţării. Cu toate încercările pe care le-am făcut de a scoate din preocupările Securităţii această sarcină, sau măcar de o reduce substanţial, nu am reuşit. Dimpotrivă, [Tudor] Postelnicu a ridicat-o la rangul de atribuţie prioritară, pentru îndeplinirea căreia trebuia să-şi aducă contribuţia întregul aparat“ [2]

[ citește și IULIAN VLAD – ULTIMUL ȘEF AL SECURITĂȚII COMUNISTE]

Dupa evenimentele din decembrie, A. Stamatoiu este trecut în rezervă (cu gradul de general de divizie) prin Decretul C.F.S.N. nr. 26/06.01.1990 pentru „fapte incompatibile cu calitatea de ofiţer” -iar prin Decretul CFSN nr. 111 din 8 februarie 1990 (dată la care se aniversează ziua Serviciului de Informaţii Externe), SIE a fost organizat ca structură administrativă autonomă” abilitată să-şi desfășoare activitatea în domeniul informaţiilor externe.

[citește si OFITERII „ILEGALI” – BRIGADA „U”]

(*) Gheorghe Dragomir susține că prin intermediul agenților acestei structuri a CIE, Nicolae Ceaușescu a aflat că i se pregătea debarcarea imediat după întâlnirea de la Malta din decembrie 1989. De asemenea, din aceeaşi sursă aflăm că CIE era bine ancorat din punct de vedere al surselor pe spațiul Orientului Apropiat şi Mijlociu, îndeosebi prin intermediul celor care fuseseră la studii în România)

NOTA: „O bună parte din precizările referitoare la istoricul unităților centrale ale Securității din perioada 1948 – 1953 se datorează lucrării lui Fl. Banu, Un deceniu de împliniri măreţe. Evoluţia instituţională a Securităţii în perioada 1948 – 1958, Bucureşti, Ed. Tipo Moldova, 2010 – precizează Nicolae Ionița, in lucrarea „Șefii unităților centrale și teritoriale de Securitate. 1948-1989„, Caietele CNSAS, anul VII, nr. 1 (13)/2014. „In ceea ce privește aparatul de Informații Externe” – menționează N. Ionița – „lista șefilor de unități prezentată (n.r. in lucrarea menționata) este incompletă, fiind limitata doar la nominalizarea șefilor de direcţie generală, departament sau centru de Informații Interne, datorită absenţei surselor viabile din acest domeniu. Precizarea numelor şefilor de direcţii, divizii sau brigăzi de informații externe, care dețineau o poziție echivalentă cu cea a unui șef de direcție din cadrul Securității interne, nu este posibil decât fragmentar”

[2] Cristian Troncotă, Duplicitarii. O istorie a serviciilor de informaţii şi securitate ale regimului comunist din România. 1965-1989, Bucureşti, Editura Elion, 2003, p. 243.

surse: Liviu Ţăranu, Evoluţia spionajului românesc după defecţiunea generalului Ion Mihai Pacepa (1978-1989) | C.N.S.A.S. SECURITATEA Structuri – cadre Obiective si metode Vol. II (1967–1989) | Desecretizarea arhivelor I.C.E. „Dunărea”. Un fals mister, în „Periscop”, nr. 3/2014, p. 51.

Epifanie A. Amohnoaie
Încadrat în Securitate de la 1 decembrie 1964. Locțiitor al șefului Direcției Spate a M.A.I. (decembrie 1966 – mai 1968) șef al Direcției Serviciilor și Înzestrării din C.S.S. şi M.I. (mai 1968 – august 1974), Sef al Comandamentului Serviciilor şi Înzestrării al Ministerului de Interne (august 1974 – iunie 1979), Şef ai inspectoratului județean al Ministerului de Interne (iunie 1979 – 15 septembrie 1984) Director adjunct al I.C.E. „Dunărea” (octombrie 1984 – ianuarie 1990). Trecut în rezervă prin Decretul CFSN nr. 38/09.01.1990.

Publicat de veghepatriei

42 de gânduri despre „General SIE Aristotel Stamatoiu: de departe a fost unul din cei mai elevati si cultivati oameni din istoria serviciilor secrete de la Bucuresti, un domn din cap pana in picioare. Ma pot lauda ca l-am vazut de doua ori in viata, ultima data la o masa de protocol care a avut loc in Baneasa…”

Lasă un răspuns

Autentificat ca amateescuro. Dezautentificare?