La ceas de dimineață. Sfântul Alexandru.

30 august 2021: Sfântul Alexandru, ”protectorul omenirii”. Ce se spune despre persoanele care poartă numele de Alexandru și Alexandra?

În fiecare an, pe 30 august, creştinii ortodocşi îl sărbătoresc pe Sfântul Alexandru, cel supranumit ”protectorul omenirii”. Sfântul Alexandru este unul dintre cei mai mari ierarhi ai Bisericii și un apărător neînfricat al credinței creștine.

Sfântul Alexandru a trăit la începutul secolului al IV-lea, pe vremea Sfântului Împărat Constantin cel Mare și a fost ucenic al Arhiepiscopul Mitrofan al Bizantului. Ierarhul a dus o viață modestă, fără știința cărților însă, datorită virtuțiilor sale a fost considerat îndeajuns de demn încât să îl slujească pe Sfântul Mitrofan, iar apoi să ajungă el însuși Patriarh.

Ce poate fi mai bine decât să ai alături copiii, nepoții, prietenii dragi, rudele, părinții care mai trăiesc!

De obicei, la tinerețe muncim ca să strângem bani, să acumulăm averi, să ne împlinim profesional, ba unii dintre noi suntem avizi de cunoaștere și ne perfecționăm continuu, mai ieri cumpăram cărți cu duiumul și le îndeseam în biblioteca personală cu gândul că chiar dacă nu aveam timp de a le citi o să facem asta la pensie.

Uităm că vremurile sunt schimbătoare, că era digitală schimbă totul, evoluția societății aduce noi tehnologii, inclusiv în diversele zone ale cunoașterii.

Azi, am o bibliotecă plină de cărți pe un CIP. Fizic, aproape nu se vede nimic. Gândul de a citi, de a mă perfecționa, de a învața limbi străine a rămas viu chiar dacă nu știu la ce îmi vor folosi aceste noi cunoștințe, poate în excursii prin ținuturi noi. Tot gândul că voi socializa cu oameni din alte zone, culturi noi, îmi păstrează vie dorința de cunoaștere.

Cum pensia a venit, remarcăm efemeritatea lucrurilor.

Constatăm că trăirea momentului este cea mai importantă.

Socializarea, inclusiv cu membrii familiei este esențială. Atât prin vorbă și uneori prin fapte nescoase în evidență, acționăm ca familia să nu se răsfire pe mapamond, lucru pe care mulți români l-au uitat atunci când au plecat să - și caute fericirea pe teritorii străine, unii chiar și-au împreunat destinele cu alte nații, s-au căsătorit, au făcut copii acolo, au nepoți care nu mai știu din ce nație provin, vorbesc stricat sau nu vorbesc limba lor strămoșească, limba română.

Din discuțiile prin telefon sau pe Internet, video sau audio, constatăm singurătatea dureroasă pe care prietenii noștri o resimt în acele locuri străine, deși material nu le lipsește nimic. De multe ori copiii, nepoții lor le lipsesc, s-au stabilit în alte zone ale planetei, ba unii nu-și găsesc perechea. Sunt niște dezradacinați, locuitori fără identitate ai globului. Și totuși le lipsește ceva esențial, pământul natal, vorba românească, palvrageala la un pahar de "vorbă", de țuiculiță, binețele consătenilor, prietenii, rudele, neamul lor. Am scris despre asta pe blogul meu personal.

Personal am consiliat mulți prieteni să se gândească bine când emigrează. Am mai spus-o și o repet : acel dor de patrie frânge multe inimi de români.

Sub polata noastră se strânge de multe ori familia pe care am ținut-o aproape. Ni se deschide ușa, poarta chiar la ore târzii. Întindem masa cu multe bunătăți din curtea proprie, împărțim darurile pământului cu ai noștri. Pălăvrăgim până la miezul nopții. Ne împărtășim ideile de viață sau impresiile din excursii, călătorii, ce mai, socializam intens. Rachia de prune, tocmai scoasă din cazan, deschide limbile. O ceapă spartă , o pâine pe vatră, o slană de la mama ei, de acasă, un ghiveci de legume cu iz oriental, pregătit ad-hoc și multe alte bunătăți ce umplu masa noastră însoțesc mesenii în drumul lor spre miezul nopții. Undeva la vecini se aude muzică în surdină. Nimeni nu-i dă atenție. Câinii latră. Vremea se răcorește. Mirosul de struguri din via din apropiere ne gâdilă nările. Nora dă o raită prin livadă. Vine cu un coș plin de fructe, nuci, piersici, prune, mere, struguri, pere. Radiază de fericire. Se simte ca la bunicii ei.

Aud povești care mă pun pe gânduri.

O româncuță și-a împreunat destinul cu cineva din alt neam, religiile celor doi total diferite, nunta oficiată cu fast la o altă biserică, în altă religie decât a celor doi miri, acolo au găsit loc de oficierea cununiei, totul într-o țară din Vestul Europei. Totul pentru imagine. La oficierea cununie nu participă cei doi nasi, ci numai unul. Explicația: dacă cei doi miri își vor desface cununiile, cândva, nașul devine al doilea tată. Astea-s legile statului european, un exemplu pe care România l-a avut de-a lungul timpului. Vine, vine și la noi aceasta cutumă. Nu va fie frică! Nunta mare. Fast, rochii, mulți tineri. S-a mâncat și s-a băut "pe sparte", vorba vine. Un singur fel de mâncare, principal. O sticlă de vin la șapte invitați. Și totuși, spre ceasurile dimineții bărbații erau criță. Ce poate fi mai frumos!😆😆 Masa, dansul și petrecerea s-au făcut pe domeniul unui bogătaș. Cer scuze celor care recunosc evenimentul.

Să ne întoarcem la noi.

Dimineața vedem pe masa de sub polată păhărele goale, semn ca aici s-au dus lupte grele.