N-aș fi scris un rand dacă n-aș fi văzut cum o mână de oameni conduși de acest cumnat al meu n-ar fi realizat multe pentru obștea unde a viețuit și pentru biserica din localitate.
Cine trece prin satul Farcașele de Jos, județul Olt poate vedea cum un om și câțiva locuitori, cred că destul de săraci, preotul satului ii zicea, azi, "maestru", au muncit cot la cot și prin efortul lor susținut au realizat o livadă de pomi, au betonat alei, au introdus încălzire pe lemne în biserică, au ridicat o clădire mare, dotată cu o bucătărie imensă, utilată cu tot ce trebuie, pentru realizarea pomenilor, parastaselor celor dispăruți, au construit o clopotniță, un depozit de lemne. Numele acestui cumnat nu va fi scrijelit nicăieri în interiorul sau în afara bisericii.
La parastasul după înmormântarea dispărutului au participat peste o suta cincizeci de oameni ai satului, rude, copii, frați, cumnați, vecini, prieteni etc.
Comunitatea, cred, a contribuiut cu sume de bani pentru realizarea investițiilor la biserică.
O remarcă de pe traseul București - Farcașele. Au apărut mini orașe, sateliți ai Bucureștiului. Bragadiru, Mihăilești, sunt doar câteva exemple. Marile și micile lanțuri de marketuri sunt prezente în zonă. Firmele de distribuire materiale de construcții, en-gros - uri sunt și ele aici. Câmpurile sunt bine lucrate. Nu mai vezi zone părloagă. Și o remarca generala: satele din sudul României, până mai de curând foarte prăfuite, cu case gri, s-au schimbat mult la față. Multe vile, chiar foarte opulente, unele cu kitschul de rigoare, palate țigănești cu duiumul, drumuri bune. Construcții în zone periculoase, inundabile.
O Românie, un amalgam, în transformare. Eu as carcteriza-o: sat fără câini.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu