La interval de cca. două luni am primit aceeași întrebare directă, în față, una de la o persoană foarte apropiate mie, alta, o profesoară pensionară, chiar in cursul zile de astazi : de unde vă luați informația?
Constat cu dezamagire că mulți români cu ceva cultură se ascund in spatele unor uși ce obturează realitatea românească, sunt promotorii interesului congregațiilor multinaționalelor, imperialiștilor de tot felul, spiritului de turmă, imprimat de partidele mari, politice, unele aservite interesului străin, urii împotriva naționalismului, patriotismului, a tot ce este de sorginte românesc. Se promovează concepții de tip LGPT, homosexualitate, transgender.
Chiar azi am auzit de cazul unei familii de români, stabiliți demult in Suedia. Fata lor la împlinirea a 14 ani a primit un plic de la o organizatie statală, guvernamentală, cu mai multe prezervative, o descriere exhaustivă despre LGBT, homosexuali, transgenderi si un îndemn ,aproape, la schimbarea sexului. Se menționa că daca vrea așa ceva va fi ajutată.
Mama fetei îndeamnă pe românii din țară să ia atitudine fermă împotriva unor astfel de practici, devenite comune in vestul dezvoltat.
Chiar asa de proști sunt mulți romani? Tac și inghit in sec. Deșteptarea fraților!
Mulți români și-au pus ochelari de cal. Daca lor le e bine, au tot ce le trebuie, bani, masini scumpe, vile palat, excursii în insule exotice, marea masă cu salarii de mizerie trebuie ignorată, ocolită, ba chiar hulită.
Cine privește numai în patrațelul său, ne înjură când le prezentăm ralitatea dură. Ba chiar ne întreabă de unde avem informația. Așa și cazul doamnei profesoare care mi-a confirmat că ea nu citește decat numai un anumit tip de informații, sportive. Restul nu o interesează. Stă în turnul ei de fildeș din palățelul de la Snagov, construit din resurse numai de ea știute.
Halal să va fie!
Atenție, atenție...!
P.S. Arta de a culege informații am învățat-o demult.
Demersul lui Șoșoacă: Cinci ani de închisoare pentru „știri antiromânești”
Senatoarea Diana Șoșoacă a inițiat un proiect de lege prin care vrea să combată „antiromânismul" prin închisoare! Antiromânismul este, în viziunea politicianului, percepția referitoare la români exprimată ca ură împotriva acestora. Legea vizează și cenzura mass-media!
Diana Șoșoacă a depus pe 28 iulie un proiect de lege prin care vrea condamnarea cu până la 5 ANI DE ÎNCHISOARE a celor care distribuie sau pun la dispoziția publicului știri, informații și materiale considerate „antiromânești", scrie newsweek.ro.
Senatoarea Șoșoacă menționează că, în viziunea sa, „antiromânismul este considerat ca fiind percepția referitoare la românii exprimată ca ură împotriva acestora, precum și manifestările verbale sau fizice motivate de ură împotriva românilor. indreptate împotriva românilor sau a ne-românilor, a proprietaților românilor, a instituliilor comunităților româanești sau a lăcașurilor de cult ale românilor."
Șoșoacă face referire la Emil Cioran, care „a încercat să nu mai fie român, a devenit chiar cel mai mare stilist al limbii franceze, a refuzat să mai vorbească limba română sau să mai revină vreodată în țara natală, dar în ultimul an de viață, bolnav fiind de Alzheimer, a uitat… limba franceză."
„Prezenta iniţiativă legislativă se impune a fi adoptată având în vedere discriminările și jignirile la care sunt supuși românii atât în străinătate, cât și pe plan naţional, atât de către străinii care ne vizitează, cât, mai ales, de minorităţi sau chiar de către românii lipsiţi de orice normă de civilizaţie și respect la adresa României și a cetăţenilor români.
În contextul adoptăriiîi legii antisemitismului nr. 157/2018 §i a legii antitigănismului nr. 2/2021, este inacceptabil să nu adoptăm o lege a antiromânsimului, când din ce în ce mai multe acțiuni sunt îndreptate împotriva poporului român, limbii românee, României, ajungând să avem păreri depreciative la adresa noastră ca popor, deși istoria ne arată că ar trebui să fim unii dintre cei mai mândri din lume", susține Șoșoacă în expunerea de motive de 22 de pagini.
„Art. 4 – Distribuirea sau punerea la dispoziția publicului, prin orice mijloace, de știri și informații, materiale antiromanești constituie infracțiune și se pedepsește cu închisoare de la un an la 5 ani și interzicerea unor drepturi.
Art. 5 – (1) Confecţionarea, vânzarea, răspândirea, precum și deţinerea în vederea răspândirii de simboluri antiromanești constituie infracțiune și se pedepsesc cu închisoare de la 3 luni la 3 ani și interzicerea unor drepturi.
2) Cu aceeași pedeapsș se sancţionează și utilizarea în public a simbolurilor antiromanești.
(3) Nu constituie infracțiune fapta prevăzută la alin. (1) sau (2), dacă este săvârșită în interesul artei sau științei, cercetării ori educației sau în scopul dezbaterii unor aspecte de interes public.
Art. 6 – (1) Constituie infracţiune și se pedepsește cu închisoare de la 3 la 10 ani și interzicerea unor drepturi inițierea sau constituirea unei organizaţii cu caracter antiromânesc, precum și aderarea sau sprijinirea, sub orice formă, a unui astfel de grup", prevede proiectul de lege depus la Senat de Diana Șoșoacă.
Dați o lege ca în Bulgaria! Obligați absolvenții de medicină să serveasca statul român cel puțin trei ani! Dacă nu, să-și plătească studiile.
Se aude?
"Situație îngrijorătore. Peste 200 de localități din mediul rural nu au medic de familie
România se confruntă cu o situație alarmantă. În ciuda faptului că primăriile pun la dispoziție locuințe de serviciu și cabinete, peste 200 de localități din mediul rural nu au medic de familie.
Pe de altă parte, unele comune nu doar că au medici de familie, dar au și policlinici cu cabinete de diverse specialităţi, informează Știrileprotv.
Deși au existat numerose încercări pentru a găsit un medic de familie, comuna Monor, din Bistrița-Năsăud, nu are medic de familie din anul 2015. Doritorii ar beneficia de cabinet şi o locuinţă de serviciu.
31 Jul, 20:40 | Actualitate
31 Jul, 20:25 | Actualitate
31 Jul, 20:11 | Actualitate
„1,2,3 camere mari, baie, o debara acolo, aici are beci" arată dotările locuinței de serviciu un reprezentant al Primăriei.
Vasile Haja, purtător de cuvânt Primăria Monor: „Merg până la Bistriţa, sunt 40 de km. Eram nemulţumiţi că nu vine destul de repede, dar uite ce am ajuns să vedem că nu avem medic, că vine doar de două ori pe săptămână."
Aproximativ jumătate dintre localnici au fost preluați de medicul de familie din localitatea vecină, iar acesta vine în sat de două ori pe săptămână.
Dr. Gabriel Munteanu, medic de familie: „În urmă cu câţiva ani am decis ca o dată, de două ori pe săptămână, să vin în localitate, să consult persoanele care nu se pot deplasa la Şieu."
Ioan Mera – localnic: „Ar fi bine să fie cum a fost odată aici: medic de familie. Să poată interveni cât de rapid, şi un om care are probleme să sănătate să poată apela la dumnealui."
212 localități din mediul rural nu au medic de familie și există 665 de posturi de medic de familie vacante."
Ciolacu, despre alegerile de la PNL Timiș: Voi sunteți urmașii Brătienilor?! Niște circari și marțafoi cu comportament de tip interlop?!
Președintele PSD Marcel Ciolacu a criticat pe pagina sa de Facebook alegerile de la PNL Timiș pe care le-a descris drept o luptă de tip mafiot.
"Voi sunteți urmașii Brătienilor?! Niște circari și marțafoi cu comportament de tip interlop?! Iohannis a cules ce a semănat: PNL- partidul său, a ajuns să facă alegeri cu poliția la ușă!!! Simulacrul alegerilor de la PNL Timiș este imaginea perfectă a acestui partid de terchea-berchea și mațe-fripte cu foamea-n gât care au lăsat România neguvernată, doar pentru a-și căra ei pumni în cap în disputele lor interne.", scrie Ciolacu.
Candidatul Cosmin Tabără a obținut cel mai mare număr de voturi pentru funcția de președinte al PNL Timișoara, fiind declarat câștigător la Conferința de alegeri a organizației.
Scandalul a pornit încă de când s-a aflat că regula pentru acces este aceea ca participanţii la conferinţa de alegeri să fie înregistraţi şi să primească o brăţară pentru a putea să voteze, iar cei care nu sunt pe convocator n-au putut pătrunde în incintă.
Aceştia au început să vocifereze, iar forţele de ordine ale centrului comercial, respectiv ale Poliţiei supraveghează intrarea în mall, unde au loc alegerile.
17 candidaţi s-au înscris pentru funcţia de preşedinte al organizaţiei de Timişoara.
Printre cei care îşi anunţaseră candidatura se numărau şi cei doi rivali de la alegerile din 3 iulie, Raul Ambruş şi Cosmin Tabără.
Preşedintele interimar al PNL Timiş, Alin Nica, i-a transmis liderului liberal, Ludovic Orban, că acţiunile în forţă de la Conferinţa de alegeri a PNL Timişoara reprezintă o pată pe obrazul PNL şi i-a recomandat lui Orban să fie atent cu cine se asociază. Nica a dat asigurări şi că totul va reveni la normal. "Acţiunile de forţă instrumentate astăzi de gruparea bătăuşilor Orban - Ambruş - Chira în Timişoara reprezintă o pată pe obrazul PNL, potrivit News.
Îi recomand lui Ludovic Orban să fie mai atent cu cine se asociază pentru că persoanele cu comportament interlop nu au ce căuta într-un partid liberal. Legat de statutul PNL, e bine că Ludovic Orban îl apară, dar şi mai bine ar fi să-l citească înainte să acţioneze", a scris Alin Nica pe pagina de Facebook.
L-am cunoscut pe Il Luce acum treizeci și ceva de ani. M-a introdus la conducerea UEFA, lucru în baza căruia am sprijinit, ulterior, fotbalul românesc. Am făcut cunoscută cititorilor mei cum l-am ajutat, efectiv, pe Cristian Țopescu să ducă la bun sfârșit o misiune la UEFA, negocierea unui contract de sponsorizare, de fapt primul în istoria fotbalului românesc, plătit de o societate americană, FORD, azi bine cunoscută în România.
Am participat la unul din antrenamentele echipei sale cu o formație italiană, în Elveția. Italienii i-au tras o păcăleală de zile mari. Dacă pe atunci Il Luce împușca suta de dolari, acum împușcă milioanele de Euro:
"
DigiSport: Mircea Lucescu, răsplătit regește de Dinamo Kiev! Câte milioane de euro a primit românul și ce a făcut cu ele
Revenirea lui Mircea Lucescu (76 de ani) în fotbalul ucrainean a fost un real succes. Antrenorul român a cucerit Campionatul, Cupa și Supercupa Ucrainei într-un singur sezon la cârma lui Dinamo Kiev.
Un exemplu concludent pentru ciripitorii din România de pe vremea lui Ceașcă, de ce nu și cei de astăzi. Așa sunt răsplătiți ciripitorii, trădătorii. Au încercat și cu mine, fără succes. Era înainte de '89. Nu știau că în față au un țăran român.
Și câți am cunoscut, personal! Ce bună-i uitarea! Am resetat calculatorul!
A se citi cu atenție! Se aude, turcule?
"De la interpret afgan la persoană fără adăpost în SUA - lungul drum către visul american / "Mi-am cerut scuze copiilor ca i-am adus in SUA"
Zia Ghafoori, soția sa însărcinată și cei trei copii mici ai lor au aterizat în Statele Unite de la casa lor din Kabul în septembrie 2014. El a deținut cinci vize americane - o recompensă pentru 14 ani de serviciu ca interpret la Forțele Speciale SUA din Afganistan. Dar beneficiile s-au oprit aici, scrie BBC.
La sosire, Zia s-a trezit fără adăpost - trimis într-un adăpost de un voluntar bine intenționat care i-a spus că va fi un loc pentru el și familia ca să înceapă o nouă viață.
Șapte ani mai târziu, amintirea încă îl enervează.
Vorbind pentru BBC din Carolina de Nord, unde locuiește acum, și-a amintit că s-a luptat să-și privească copiii în ochi, cerându-și scuze pentru că i-a adus în SUA.
"Nu mi-am putut stăpâni lacrimile", a spus el. "După ce făcusem pentru ambele țări, mă întrebam" asta merit? "
Dar printre colegii săi, Zia, acum în vârstă de 37 de ani, se consideră norocos că a ajuns la SUA.
Zeci de mii de afgani au servit ca interpreți și ghizi locali pentru soldații americani și aliați de la începutul războiului afgan în 2001, când forțele occidentale au invadat să smulgă talibanii de la controlul țării.
Zeci de ani după începerea celui care va deveni cel mai îndelungat conflict al Americii, președintele Joe Biden a promis să retragă trupele americane până la 11 septembrie - chiar și în timp ce talibanii par să fie pregătiți să revină la putere.
Un exod prelungit. Câți interpreți au primit viză și câți au fost uciși de talibani
Biden a promis că o evacuare în masă a interpreților va începe înainte de august, iar vineri, 200 de afgani dintr-un grup inițial de 2.500 au sosit în SUA pentru a-și finaliza cererile de viză și a începe o nouă viață.
Până la 50.000 de interpreți au lucrat cu armata SUA. Din 2008, aproximativ 70.000 de afgani - interpreți și familiile lor - s-au mutat în SUA în baza unei vize speciale pentru imigranți acordată pentru serviciul lor. Dar aproximativ 20.000 de interpreți și familiile lor încă caută o ieșire.
Se confruntă cu un proces de viză greoi și complex și cu amenințarea unui avans rapid al talibanilor în timp ce SUA își abandonează războiul dus de 20 de ani.
Pericolul pentru interpreți - vizați de talibani pentru munca lor pentru americani - este grav. Se estimează că 300 de interpreți au murit din 2009 în timp ce solicitau o viză SUA - un proces care poate dura ani de zile.
Întârzierile l-au paralizat pe Zia.
"Acești oameni s-au ridicat și au luptat pentru a susține ambele țări ... și închidem ochii și îi lăsăm acolo, lăsându-i să moară", a spus el.
"Angajau doar oameni care vorbeau engleza. Nu știam cuvinte militare, mi-au spus "nicio problemă""
I-a plăcut munca, a spus el, în ciuda turneelor lungi de acasă și amenințarea acută de a servi pe primele linii.
El a rezistat cerințelor soției și familiei sale de a se retrage, spunând că este devotat "fraților" săi din forțele armate americane, care i-au dat porecla, "Booyah".
"Am fost ochiul și limba militarilor", a spus Zia.
Pentru Zia, lucrul cu Beretele Verzi a însemnat o apropiere aproape constantă de violență și moarte.
În aprilie 2008, a însoțit forțele SUA în bătălia de pe Valea Shok. La câteva minute de finalul luptei de șase ore, cel mai bun prieten al său, un alt interpret, a fost ucis.
Bătălia a dat naștere celui mai mare număr de Stele de Argint - a doua cea mai mare decorație pentru vitejie - a oricărei bătălii de după Vietnam.
Zia a primit chiar medalia "Purple Heart" pentru rănile sale. Când a ajuns în SUA, șrapnelul din acea zi era încă în corpul său, a spus el.
A solicitat vize americane în acel an, în cadrul unui nou program de vize creat de Congres în 2008 - Viaa specială pentru imigranți (SIV) - concepută special pentru afganii și irakienii care au lucrat alături de trupele americane în ambele conflicte.
Viza lui Zia a durat șase ani pentru a fi aprobată.
Întârzierile au fost inexplicabile, a spus el numind procesul "dezgustător".
"Nu știu de ce durează atât de mult, suntem deja în baza de date a Statelor Unite", a spus el. "Nu știu cine ar putea explica Departamentului de Stat ce au făcut acești tipi pentru ambele țări".
"Nu pot să iau nimic"
Zia și-a primit aprobarea printr-un e-mail în vara anului 2014, în timp ce era de serviciu în Jalalabad, provincia Nangarhar.
El s-a simțit "ciudat", a spus el, descurajat de perspectiva de a lăsa Afganistanul în urmă. - Nu pot să iau nimic din ce construisem.
Talibanii i-au forțat mâna. Familia sa începuse să primească scrisori de amenințare scrise de mână menite să descurajeze cooperarea cu forțele SUA.
La trei luni de la aprobarea lor, Zia și familia sa s-au îmbarcat într-un avion comercial spre Nashville, Tennessee - cântărit de mai multe pungi de haine și o bancnotă de 6.500 USD pentru zbor.
Când au aterizat, nu au găsit niciun suport sau plasă de siguranță...
După câteva săptămâni, un voluntar a sunat înapoi, spunând că i-au găsit familiei un loc unde să locuiască și să-și înceapă viața.
"M-a dus într-un loc al persoanelor fără adăpost", a spus Zia. "M-am uitat în jur și am spus că "acesta nu este un loc în care copiii mei pot crește ".
Nu aveau încotro și Zia s-a simțit din nou trădat de țara care promisese că va avea grijă de el. Copiii săi, prea tineri pentru a înțelege pe deplin, erau speriați și confuzi. În fiecare zi, își întrebau tatăl despre familia și prietenii rămași în urmă și când se întorceau acasă.
'Aceasta este casa ta'. Căpitanul salvator
Disperat, Zia l-a sunat pe fostul său căpitan și i-a spus unde se află.
"Era atât de supărat", a spus Zia. Câteva zile mai târziu, căpitanul său a sosit în Virginia și i-a condus pe Zia și familia sa la casa sa din Carolina de Nord.
"Mi-a spus:" Aceasta este casa ta ", a spus Zia. "Atâta timp cât vrei să trăiești aici, poți."
La revoluție aveam un monitor JVC, foarte deștept și foarte scump la acea vreme, color. Îl luasem din Germania Federală pentru un computer Commodore. Mă costase o avere prin anii '80. Pe el copiii mei au învățat programare, au vizionat filme pe casete Video, au învățat limba engleză, singuri, fără nicio meditație. L-am folosit pe post de TV color până de curând. Mergea perfect și acum. Imaginea și sunetul erau ireproșabile. Am renunțat la el. L-am dat unor țigani, colectori de fiare vechi. Le-am spus ca este bun și merge perfect. S-au uitat la mine mirați. L-au luat și l-au aruncat în dubița lor. Zgomotul a fost pentru mine asurzitor. S-a rupt ceva în mine. O parte din trecut. Concluzia: să trăim în prezent! Mâine, poate nu există. Trecutul este o amintire cu ceva experiențe.
Nepoții sunt urmași de clasă. Cel mai mare a trecut în clasa a VIII-a. Are numai medii de zece. Este olimpic național la informatică, matematică și șah. Participă frecvent la diverse concursuri naționale. A strâns deja mai multe medalii. O întrebare pe care nepotul mi- adresat-o de curand: De ce crezi tu că școala mea nu îmi mai da Bursă de Excelență? Aveam multe răspunsuri. Am tăcut și m-am uitat în zare.
Asta-i sa faci investiții pe termen lung!
Adusesem de afară peste 150 casete cu înregistrări video, filme. O avere pentru România acelor ani, de fapt singura mea avere dobândită după o muncă asiduă în exterior, misiune diplomatică cu care mă mândresc și astăzi. O întrebare : câți copii, fii de țărani sau muncitori ajung în diplomație, astăzi?
Eu gândisem achiziția pentru moștenitorii mei, și bine am făcut. Azi sunt specialiști de clasă în domeniile lor de activitate și muncesc aici în țară. Ca ei sunt mulți români.
Dacă asta înseamnă să fi burghez înseamnă că am învățat carte degeaba, nu am pe deplin terminologia și semnificația cuvantului. Glumesc.
Mi-au plăcut și - mi plac mult noile tehnologii, chiar dacă am o vârstă înaintată. Mai departe un articol interesant, chiar dacă este o publicitate Samsung:
De la televizoarele-suport de milieuri, la ecrane cât o foaie de hârtie. Samsung Neo QLED - vedeta anului 2021
Înainte de anii ’90, cine avea un televizor color era considerat un “burghez". Primul meu televizor color a fost un NEI, cred că era prin ’92 și practic se deschisese o nouă lume. Meciurile, filmele de pe castele video, desenele animate, aveau acum un alt farmec. Într-adevăr, televizoarele color au fost puse în valoare cu adevărat odată cu apariția televiziunii prin cablu. De atunci, tehnologia a evoluat fantastic.
Televizoarele din epoca comunistă erau niște mastodonți, fie că vorbim de celebrele Diamant, Rubin sau Temp. Ocupau un colț sănătos de cameră, dar ele deveniseră și suport pentru celebrele milieuri sau pești de sticlă. Nici primele televizoare color nu erau prea mici, însă ușor, ușor era clară tendința de dezvoltare a ecreanelor și de micșorare a grosimii televizoarelor, spre ciuda producătorilor de milieuri. Țin mine când bunica mea mi- a văzut pentru prima dată televizorul LCD, care avea o grosime de cam 7-10 cm, m-a întrebat unde mai pun milieul sau dacă vreau să îmi facă unul mai îngust, “că așa se poartă maică". :)
Acum tehnologia a evoluat extrem de rapid. Avem televizoare din ce în ce mai subțiri, cu capacități de reproducere a imaginilor extraordinare, cu inteligență artificială etc. Ce să mai, cartofi prăjiți ar mai lipsi să facă.
În materialul de astăzi o să mă opresc asupra noului televizor de la Samsung, denumit Neo QLED. Sigur, denumirea nu îți spune prea multe, Qled-ul fiind tehnologia patentată a celor de la Samsung în producția de ecrane (regăsită la telefoanele mobile, tablete, laptopuri etc). Așdar, ce are atât de inovativ acest Neo QLED?
Cât o foaie de hârtie
Să plecăm, înainte de toate, de la design. Samsung Neo QLED beneficiază de design Infinity One - un ecran aproape fără margini care oferă o experiență de vizionare și mai captivantă într-un design elegant. Adică are o margine de doar 0.8 mm și o grosime de doar 15mm. În plus, cu ajutorul cutiei Slim One Connect, atașabilă în spatele televizoarelor din categoria Neo QLED, vom avea și un “cable management" excelent, atingând și mai bine culmile minimalismului.
Bine, dar chiar merită să fac upgrade la televizorul meu?
Răspunsul pe scurt: da, dacă îți permiți. Este clar că noua gamă de televizoare nu se adresează oricui, însă pentru cine își permite o astfel de “jucărie" nu o să fie dezamăgit. Dincolo că o să ai o experiență ca la cinematograf la tine acasă (pe langă ecranul imersiv care redă fidel orice imagine, te va ajuta și sistemul de sunet cu care vine echipat televizorul), o să poți să faci mult mai multe lucruri pe care, poate, nu le poți face cu televizorul de acasă.
Este timpul să nu mai privim televizorul doar ca pe o “cutie" unde ne uităm la filme sau la emisiunea favorită. Acum, un televizor poate deveni o extensie a spațiului de lucru, de joacă sau a spațiului de antrenament.
Câteva dintre lucrurile pe care le poți face cu noul Samsung Neo QLED 2021:
Samsung Health transformă cu ușurință casa într-o adevărată sală de antrenament, iar noua funcție Smart Trainer îți permite să îți corectezi postura corporală în timp real, la fel ca un antrenor personal. În timpul și după antrenament, Smart Trainer oferă feedback privind performanța, ajută la numărarea exercițiilor și estimează caloriile arse. Nu de alta, dar nu știm ce restricții noi mai urmează și este mai bine să ai un astfel de program decât să alergi în jurul casei.
Că vorbeam de timpurile trecute, mulți dintre noi, cei din generația anilor ’80 ne amintim de celebrele console Terminator. Adevărul e că după ce te jucai vreo 3 ore pe televizoarele de atunci, vreo 30 de minute nu prea mai vedeai bine. :)) Acum ne aflăm la alt nivel. Cu ajutorul a două noi caracteristici unice, Samsung oferă cea mai bună experiență de Gaming pe televizor. Super Ultrawide GameView îți oferă opțiunea de joc nu doar în formatul de ecran 21:9, ci chiar și în formatul ultrawide 32:9. Mai mult, FreeSync Premium Pro atenuează posibilele de-sincronizări ale imaginii, astfel încât să poți să te bucuri de o imagine perfectă pe tot parcursul jocului.
Cu Google Duo, poți folosi telefonul pentru a iniția un apel video de înaltă calitate și de mare viteză la care se pot înscrie până la 32 de persoane. Cu aplicația pre-instalată Google Duo, poți efectua apeluri video și fără un telefon mobil, prin conectarea unei camere web opționale, la portul USB al televizorului. Practic inițiezi un apel “telefonic" cu televizorul. Astea sunt vremurile în care trăim. Există și frigidere care te sună atunci când se întâmplă ceva (cădere de curent, ușă uitată deschis, eroare etc), mașini de spălat care îți trimit notificări când e gata programul de spălare. Îmi și imaginez un mic dialog, stând la o terasă, într-un viitor nu foarte îndepărtat:
Scuză-mă două secunde, că mă sună mașina de spălat.
Nu e nicio problemă…
…da, bagă la spălat doar rufele albe astăzi și folosește doză dublă de balsam.
Funcția PC on TV de pe dispozitivele Samsung îți oferă posibilitatea de a conecta un PC la televizor, permițându-ți să lucrezi sau să înveți de acasă prin intermediul ecranului televizorului, cu un mouse si o tastatură. Mai mult, poți accesa direct MS Office 365 din browserul web al televizorului pentru a crea și edita documente. De asemenea, pentru o experiență mai simplă și intuitivă, poți instala cu ușurință aplicația Easy Connection pe computer și prin conectarea acesteia la contul personal Samsung Account - televizorul se va conecta automat la computerul de acasă sau de la birou, transformând munca de acasă într-o adevărată plăcere. M-am cam aruncat aici, “adevărată plăcere". Să reformulez: “…ușurându-ți munca". :)
Cu siguranță mai sunt și alte scenarii în care poți folosi un astfel de televizor. Important este să ne folosim cât mai mult de tehnologie pentru a ne relaxa sau ajuta în munca de zi cu zi. Și da, inovația, ideea de a fi un early adopter, aduce costuri consistente, dar satisfacțiile pe care le ai folosind ultimile tehnologii disponibile cred că sunt neprețuite.
Citesc cu multă plăcere diverse cărți, eBook-uri. Am creat un grup pe Facebook chiar pe aceasta temă, publicarea de cărți, romane, de specialitate, în format digital. Zilnic primim cereri pentru a avea acces în acest grup. Ma bucură mult când vad că crește rapid numărul de cititori.
Suntem la o vârstă când ne dispar mulți dintre apropiați, prieteni, rude, cunoștințe. Azi am primit vestea tragică că soția unui prieten, ofițer în retragere din armata română cu o carieră dedicată științelor armelor și apărării țării noastre, a trecut la cele sfinte.
Am recitit ( cu mult timp în urmă am citit aceste dezvăluiri; cât or fi de reale?) azi pe Facebook câteva aprecieri ale unui fost șef al Contraspionajului Român cu referiri la îmbulzeala din '89. Va las și pe voi sa trageți concluziile voastre:
"Amintiri din '89 - REVOLUŢIE ?
UITE ce declara şeful Contraspionajului Român!
Col (r.) Paulian Păsărin a fost şeful Serviciului de Contraspionaj. El a condus serviciul de la înfiinţarea sa, în anul 1974, până la dizolvare, în decembrie 1989 . Acesta declara că în decembrie 1989 nu a fost revoluţie, iar evenimentele care au dus la înlăturarea lui Nicolae Ceauşescu şi chiar împuşcarea lui şi a Elenei Ceauşescu, au fost planificate cu mult timp înainte, de Uniunea Sovietică şi Statele Unite.
Paulian Păsărin a murit în anul 2007, iar apropiaţi ai săi au declarat că ultimele sale cuvinte ar fi fost: "Mi-au făcut-o şi ei mie."
Reporter: Domnule colonel, a ştiut Nicolae Ceauşescu ce i se pregăteşte, sau a fost luat prin surprindere de Revoluţia din Decembrie 1989 ?
Paulian Păsărin: Despre evenimentele din 1989 pot să spun adevărul, pentru că am cunoscut faţa nevăzută a lucrurilor, dar nu voi folosi termenul de revoluţie, pentru că nu împărtăşesc această variantă şi vă voi argumenta în continuare de ce. S-a ştiut cu mult timp înainte ce va urma. Au existat informaţii în mediul oamenilor de informaţii şi nu de genul că s-ar putea, ci au fost informaţii certe. Totul a plecat de la o greşeală a lui Nicolae Ceauşescu. La sfârşitul anilor '70, după moartea lui Brejnev, s-a pus problema cine să fie succesorul lui la conducerea Partidului Comunist din Uniunea Sovietică. Printre posibilii succesori a apărut şi Andropov, care era şeful KGB-ului în Uniunea Sovietică. Atunci Ceauşescu a făcut greşeala (nu ştiu dacă sfătuit, sau din proprie iniţiativă, dar cred că a fost o iniţiativă personală), de a ieşi pe postul naţional de televiziune cu părerea că nu este Andropov cel mai potrivit să-l urmeze pe Brejnev la conducerea partidului. De aici au sărit scântei şi de o parte şi de alta, dar mai ales din partea lui Andropov, care a ajuns în poziţia de preşedinte al Uniunii Sovietice. Deci înlăturarea lui Nicolae Ceauşescu a fost pusă la cale la Moscova.
În plan informativ, un subordonat de-al meu a venit şi mi-a spus că, în fiecare zi de marţi şi de vineri ale săptămânii, la blocul din Piaţa Aviatorilor, bloc care era al sovieticilor şi era un cămin-hotel, vin un autocar sau două cu turişti, care a două zi nu făceau altceva decât să împânzească Bucureştiul. În urma verificării informaţiilor am constatat că turiştii verificau pieţele, magazinele, dar mai ales se familiarizau cu dispozitivele de pe traseele pe care circula Ceauşescu. Dacă bărbaţii aveau ca sarcină să monitorizeze intersecţiile şi să vadă lipsurile cu care se confruntă populaţia, femeile au mers până acolo încât îi identificau pe băieţii noştri aflaţi în dispozitiv şi încercau să le facă "ochi dulci", în ideea de a intra în vorbă cu ei. Am mers mai departe cu verificarea şi am aflat că aceste grupuri făceau parte dintr-o divizie amplasată în Basarabia. Unii dintre ei îşi căutau anumite poziţii, din care să poată acţiona cu arme de foc. Eu îmi întăresc afirmaţia prin faptul că toţi care s-au aflat în mulţime şi asupra cărora s-a tras, au fost împuşcaţi de la înălţime, după traiectoria gloanţelor.
R: Coincid clădirile în jurul cărora au stat mai mult presupuşii turişti cu cele din care s-a tras în timpul evenimentelor din Decembrie 1989?
P. P.: Da, cele mai studiate clădiri de către respectivele persoane au fost chiar cele din care sau de pe care s-a tras în mulţime. De exemplu, în jurul Televiziunii au fost instalate acele simulatoare, iar eu cunosc un caz concret, al unui anume Popescu, de pe Zambaccian, care a mânuit tot timpul simulatorul şi a recunoscut ulterior acest lucru. Este un fost agent KGB, care a povestit că a folosit simulatorul, iar pe masă avea un pahar cu apă şi o pastilă, pe care trebuia să o ia, ca să moară, dacă acţiunea ar fi eşuat, iar el ar fi fost prins.
R: Ce se făcea, concret, cu acele simulatoare?
P. P.: Simulatoarele erau de mai multe categorii: de zgomot care imitau trecerea unui tanc, o rafală de mitralieră, o explozie, dar şi simulatoare cu efecte luminoase, cu trasoare. Deci, revenind la întrebarea iniţială, dacă s-a cunoscut sau nu ce urmează, este cert că Ceauşescu a fost informat despre faptul că urma să fie înlăturat. Astfel, pentru că ştia că i se pregăteşte ceva, nu a rămas niciodată pe timp de noapte în URSS, de câte ori s-a dus în vizită, n-a acceptat niciodată să se facă aplicaţii pe teritoriul României, împreună cu celelalte state din Tratatul de la Varşovia şi nici măcar să treacă trupele pe teritoriul ţării, singurul lucru pe care l-a acceptat fiind aplicaţiile pe hartă.
Mulţi spun că ar fi fost vorba despre o trădare a Securităţii, dar Securitatea şi-a făcut datoria, aceea de a culege informaţii, de a le verifica şi de a informa pe preşedinte despre ce se întâmplă, ori noi asta am făcut. Trebuie precizat că eu şi cu oamenii mei ne ocupam strict de securitatea preşedintelui şi nu aveam nici o legătură cu trupele de securitate, care se ocupau de securitatea naţională. Poate am fost acuzaţi că nu am acţionat în timpul evenimentelor din 1989, dar trebuia să te gândeşti întâi la ţară şi apoi dacă e bine sau nu să-l aperi pe Ceauşescu. Dacă ar fi acţionat Securitatea, ar fi însemnat măcel naţional.
Trebuie spus că s-a afirmat că în România a fost genocid şi că sunt 62.000 de morţi, o cifră lansată dinainte de sistemul de dezinformare sovietic, ca să justifice intervenţia militară, o altă variantă pusă la cale de sovietici, dacă varianta începută ar fi eşuat. S-a acţionat cu planuri de dezinformare, s-a acţionat cu zvonuri, propagandă defăimătoare, prin Europa Liberă şi cu mobilizare de oameni, ceea ce s-a întâmplat la Timişoara şi lcureşti. Asta pentru că lumea era nemulţumită şi era uşor de scos în stradă. Iar la acţiune n-au participat numai sovieticii, au participat şi americanii, aceştia din urmă în partea aeriană.
R: Deci, concret, cine şi ce a hotărât în legătură cu soarta soţilor Ceauşescu?
P. P.: Bush cu Gorbaciov s-au întâlnit în vara lui '89 la Malta şi au hotărât înlăturarea lui Ceauşescu de la conducerea României , dar s-a hotărât ca treaba să fie executată pe cale terestră de Uniunea Sovietică şi pe cale aeriană de Statele Unite.
Reţeaua informativă, însă, a fost îmbunătăţită, pentru că, pe lângă serviciile secrete ruse şi americane ce au acţionat în plan informaţional, s-a colaborat şi cu serviciile de informaţii ale evreilor, sârbilor. De altfel, vreau să-i informez pe cititori că primul partid comunist care a rupt legăturile cu Nicolae Ceauşescu a fost Uniunea Comuniştilor Iugoslavi, în frunte cu Miloşevici, iar principala poartă de intrare a trupelor de comando în România, care au declanşat evenimentele de la Timişoara, a fost graniţa sârbească.
R: Am înţeles cine au fost actorii acestor scene, dar care era scopul, ce voiau, de fapt, să facă ?
P. P.: Gorbaciov voia înlăturarea lui Ceauşescu şi o Perestroika, adică schimbarea şi destinderea, care să ducă la un grad mai mare de libertate, dar tot într-un socialism cu un singur partid. De ce? Pentru că Gorbaciov era finul lui Andropov şi a fost şeful direcţiei de dezinformare din KGB, deci acţiona ca un profesionist.
De altfel, la întâlnirea şefilor de state şi de guverne din Tratatul de la Varşovia, care a avut loc la Moscova, s-a întâlnit separat cu fiecare şef de stat, iar când s-a întâlnit cu Ceauşescu i-a spus că trebuie făcută o schimbare, iar aşa cum s-au retras alţii (Honecker a plecat, Brejnev a plecat, Jivkov a plecat), e cazul să se retragă şi el, la al XIV-lea Congres.
Răspunsul lui Ceauşescu a fost destul de categoric, cum că e treaba partidului şi a poporului său, iar atunci Gorbaciov l-a ameninţat, că-l şterge de pe faţa Pământului, la care Ceauşescu a trecut şi el la ameninţări, spunând:
"Dacă te mai amesteci în ţara mea îţi fac din Europa un Vietnam cum n-ai mai văzut niciodată şi-ţi cer Tezaurul, Insula Şerpilor şi Basarabia!"
... Efectul discuţiei lor s-a văzut şi în întâlnirea generală, pentru că Ceauşescu a anunţat că s-a înţeles cu şefii de state şi cu primii miniştrii, ca următoarea întâlnire a primilor miniştrii să aibă loc la Bucureşti şi Gorbaciov din prezidiu i-a zis: "Să vedem dacă mai apuci!...".
R: A fost acea întâlnire de la Moscova semnalul de începere a evenimentelor din decembrie 1989?
P. P.: Categoric! La cererea lui Gorbaciov, a pornit ofensiva şi trebuie să clarificăm ce s-a întâmplat la Timişoara. Se tot vorbeşte de cei 42 de morţi, care au fost împuşcaţi la Timişoara şi arşi în crematoriu la Bucureşti.
Nu au fost oameni din Timişoara, ci oameni din trupele de comando, care trăgeau de aproape în oamenii care manifestau. Au fost depistaţi, împuşcaţi şi duşi la Morgă. Din toţi, n-a venit până acum vreo rudă să spună că le-a fost ars cineva la crematoriu. Ei erau oameni recrutaţi cu ani în urmă din străinătate, e drept români, dar despre care nu se mai ştia nimic. Ei au fost recrutaţi şi pregătiţi în Ungaria şi au fost pregătiţi special. Ei au fost cei care i-au scos pe studenţi afară cu forţa. Mulţi se tem să spună, dar eu ştiu, pentru că am cules informaţii.
R: Pe aceşti oameni din trupele de comando cine i-a împuşcat?
P. P.: Oamenii generalului Nuţă Constantin, şeful Inspectoratului General al Miliţiei i-au împuşcat, iar el a fost trimis la Timişoara de Elena Ceauşescu, pentru că Ceauşescu era în Iran. Iar ca o dovadă că aşa a fost, ungurii au făcut deja monument celor 42 de morţi în Ungaria.
Când a plecat din Timişoara, Nuţă a luat cu el toate documentele şi probele pe care le avea de la acţiunea care a avut loc, inclusiv probe video. Ruşii au ştiut, însă, că acesta are probe împotriva lor, aşa că l-au interceptat în tren la Alba Iulia şi l-au urcat într-un elicopter, care a pierit într-o explozie, iar Nuţă, echipajul şi dovezil e au ars.
Deci, după cum vedeţi, totul a fost pus la punct, spontane fiind doar manifestaţiile oamenilor în stradă, dar şi ieşirea lor a fost provocată de cei care au organizat totul.
Asta pentru ca o simulare de revoluţie a poporului să mascheze intervenţia externă.
In Romania a fost lovitura de stat, principalii organizatori si coordonatori fiind Iulian Vlad, Victor Atanasie Stanculescu caruia uni ii zic Hari Leibovici, Silviu Brucan fost informator sub comanda lui Cristescu pâna dupa razboi si multi altii.
Argumente :
In Ungaria, la Bicske in 1988-1989 a functionat o tabara de pregatire paramilitara condusa de un fost angajat al lui Iulian Vlad, Manea Traian si sotia sa, antrenând pe cei din tabara pentru lupte de strada. In decembrie 1989, dupa ce Iulian Vlad a preluat si granicerii, Manea Traian cu cei antrenati la Bicske a trecut granita fara probleme. Ei au spart vitrinele magazinelor in Timisoara, au dat foc, au impuscat persoane civile de aproape si au atacat unitati militare. La Timisoara, Manea Traian s-a intilnit si cu Hari Leibovici, stabilind strategii. 42 dintre oamenii lui Manea au fost impuscati si trimisi la crematoriul din Bucuresti. Dan Voinea, cel care a devenit general si procuror raspunzator de dosarele revolutiei a fost martor la imbarcarea cadavrelor spre Bucuresti, stiind foarte bine circumstantele, dar dezinformând, asa cum incalcând prevederile legale a judecat strâmb si la ordin legislatia Romaniei pentru a-i asasina pe Ceausesti.
La evenimentele din Timisoara, au avut o participare semnificativa si membrii clanului Cîrpaci, informatori ai securitatii
Participind la intilniri ale Vetrei Romanesti, dar si ale Academiei Daco Romane, condusa de unul dintre cei care l-au impuscat pe gen. Milea l-am vazut de mai multe ori pe Manea Traian, care era angajat al unei fundatii din str Walter Maracineanu, condusa de Gheorghe Ungureanu si incercind sa racoleze persoane ca cele antrenate la Bicske.
Invitat la o adunare a Academiei Daco Romane, cineva l-a intrebat inainte de inceperea sedintei pe Manea Traian daca a fost in Ungaria, iar el a replicat ca "fara el nu ar fi fost revolutie". Actualmente, conform spuselor lui Gheorghe Stroe ,Manea Traian se ocupa de agricultura in jud Buzau.
In 21 dec 1989, când erau adunati in fata CC al PCR diversi salariati, pe Calea Victoriei, prin dreptul Pietei Amzei s-au adunat un grup numeros de persoane, intre care si Nica Leon. Membrii acelui grup aveau fiecare câte un mic pachetel si formulare pentru colete postale (in caz de esuare a operatiunii. Dupa ce au trecut prin trei cordoane de militieni, care nu i-au intrebat nimic, ajunsi in dreptul bisericii Cretulescu, au aruncat petarda care a creat panica. Intre ei, (toti facusera armata la securitate si erau in continuare colaboratori sub comanda unor ofiteri) era si “revolutionarul” Vasile Morosanu, figurant in filmele lui Sergiu Nicolaescu. A fost sfatuit de Mario Bocicor, cu asociatia de revolutionari cuprinzând pe asasinii Ceausestilor sa nu vorbeasca despre aceste lucruri. Acelasi V M a participat si la incendierea parlamentului din Chisinau, când s-a incercat inlaturarea lui Voronin. Si de acolo are un Certificat de revolutionar. Dan Voinea, procurorul ce s-a ocupat de dosarele revolutiei acopera aceste evenimente.
In ziua de 22 dec 1989, la poarta D a CC al PCR, unde actualmente este intrarea la Ministerul Sanatatii, pe la orele 16, a oprit un ARO plin ochi cu lazi din lemn; au fost descarcate lazi de munitie si mitraliera. Seara de pe acoperisul CC al PCR se tragea cu trasoarele descarcate din ARO, la ordinal lui Ion Caramitru, asa cum se convenise. Caramitru zicea “nu trageti in biblioteca” si trasoarele se duceau in biblioteca, “nu trageti in muzeu, ca muzeul….” Si trasoarele se duceau in muzeu“ etc. Intrebati pe Gheorghe Cernat de la Regimentul de Garda care a aprovizionat si a coordonat grupul de tragatori , intre care si Dumitru Furdea si el revolutionar . Ei au ramas in CC pâna in martie. In afara de impuscatii ce urcasera pe acoperisul Muzeului de Arta.
Furdea, Pluto si altii au facut cu rândul la paza camerei tezaurului, in care se aflau peste 4.000.000 usd si alte valori, dupa ce a fost impuscat trezorierul institutiei. In acea camera au fost depuse si trei mape din piele ce contineau CONTURILE SECRETE ALE ROMANIEI IN STRAINATATE. La scurta vreme dupa ce au fost depuse a venit Petre Roman, care a cerut cele trei mape dim piele si a plecat. La scurta vreme a revenit si a cerut celor prezenti sa nu pomeneasca vreodata de cele trei mape, amenintându-i cu moartea.
Inainte cu doar doua zile de evenimentele din Bucuresti, aghiotantul lui Vasile Milea a fost schimbat cu subofiterul Stroe. In 22 dec 1989 dimineata, trebuia sa-i faca insulină lui Ceausescu, prof Iulian Mincu. Milea a iesit din sedinta CEPEX fara centura si pistol, dar la un semn al lui Stanculescu, care astepta pe hol, s-a luat dupa Milea Pîrcalabescu, inarmat. Ajuns in biroul in care era si Stroe, cei doi l-au impuscat pe Milea, fara a sti ca lasasera urme si erau martori. Stanculescu a preluat prerogativele lui Milea. La 25 dec. Stroe a fost facut capitan .
Petre Roman a facut toate demersurile pentru a se imbogati si a dat ordin personal sa fie eliminati potentialii opozanti, eliminindu-i fizic .El a dat ordin, dupa ce a pus mâna pe conturile secrete ale Romaniei sa fie asasinati unii directori si gestionari ai unor intreprinderi de stat din tara si strainatate, care se opuneau instrainarii bunurilor statului.
Petre Neulander a instrainat mai intâi catre rudele sale din Spania, intreprinderi ale statului, cum au fost cele mai mari depozite frigorifice din Europa, aflate pe ţărmul spaniol al Atlanticului construite si administrate de IDERMAI, desfiintat ulterior de Emil Constantinescu (Cazbici). Tot el a anulat contractul cu Airbus pentru 10 avioane cu plata in barter, pentru un nou contract pentru 4 avoiane, dar cu un commision personal de 3,5%, adica 4.000.000 usd. Etc…Corpul de control al guvernului a monitorizat cea mai mare parte a faradelegilor lui . Verificati in arhive.
Vasile Conta"
De ce am făcut aceasta introducere lungă pentru că această doamna aflată acum pe catafalc, soțul acesteia și alți prieteni militari imediat după lovitura de stat mă contraziceau, în lunile anului 1990, vehement, cu privire la rolul armatei române și intervențiilor străine la asa zisă revoluție din 1989.
Sunt lucruri care se scriu, se rescriu. Realitatea e una singură.
Adrian Oianu este designerul român care a readus la viaţă frumuseţea portului tradiţional românesc într-o manieră modernă şi atrăgătoare. Este designerul care a cunoscut aprecierea la vârste foarte fragede, dar pentru care laurii nu au fost decât motivaţia ca să înveţe şi să facă mai mult. Este omul care nu se teme să critice cu riscul de a supăra pe cineva dacă simte că acea critică ar putea aduce o schimbare, o îmbunătăţire. Am vorbit cu el despre începuturi, despre curajul de a renunţa la lucruri deja clădite pentru a face mai mult, despre iubirea pentru oameni, ţară şi decizia de a intra în politică.
Adrian, care a fost primul tău contact cu lumea asta a designului?
Cred că aveam vreo 4, 5 ani atunci. Mama făcea din pasiune croitorie, făcea rochii, era modistă în Constanţa. Făcea rochii pentru cele mai frumoase fete din oraş şi mă punea să fac tivul cu creta. Se purtau rochii cloş – o tăietură pe bié a materialului care se lasă pe corp şi arată foarte feminin, dar tivul nu mai poate fi făcut pe masă. Trebuie să îmbraci omul cu rochia şi să iei tivul pe el, să-i dai linia dreaptă. Trebuia să te apleci cu o linie, cu o cretă, să măsori distanţa de la pământ şi mama, ca să nu mai facă ea chestia asta, mă punea pe mine.
Avea încredere în tine.
Avea încredere în mine, dar mă şi folosea. (n.r.: râde) Mă şi ţinea ocupat în felul ăsta. Aşa am luat contact cu mătăsuri colorate, cu imprimeuri superbe, cu picioare de femei frumoase, cu frumuseţi de fete care se uitau la mine şi-mi spuneau ce drăguţ sunt. Cred că asta a avut un impact asupra mea şi a creierului meu pentru că am rămas preocupat şi fermecat de cum să fac să subliniez această frumuseţe feminină cât mai mult.
Cred că copiii până în 7 ani, dacă sunt expuşi, îşi formează facilităţi. Nu sunt cele care crezi tu sau la care te aştepţi ca părinte, dar i se formează anumite facilităţi în creier în funcţie de ce fel de lucruri sunt în el sau de ce îi este mai uşor. E o chestie de adaptabilitate şi mie asta mi-a devenit foarte uşor. Toată copilăria şi adolescenţa am petrecut-o mai mult sau mai puţin cu mama şi atunci eram tot timpul înconjurat de maşina de cusut şi de materiale.
Până să moară tatăl meu, care a murit de foarte tânăr, la 50 de ani, trebuia să dau la informatică. El a observat că ăsta este viitorul – avea dreptate omul – însă pe mine nu mă atrăgea deloc partea asta, eu eram înclinat spre părţile artistice, creative. După ce a murit el m-am dus să dau la Actorie, dar aici aveam o problemă de dicţie şi profesorul mi-a recomandat să mă fac popă sau avocat, că astea sunt talentele mele. Am dat la Drept, am făcut vreo 2-3 ani de Drept, mergea foarte bine şi uşor, dar între timp mi-am dat seama că e altceva ce vreau mai mult să fac şi mi-e şi mai uşor.
Nu ţi-a fost greu să renunţi? pentru că eram într-o perioadă în care ni se spunea că trebuie să ducem la bun sfârşit ceea ce începem?
Aici spun eu că, în mod paradoxal, tatăl meu mi-a făcut un mare bine ieşind din viaţa asta în perioada respectivă. Brusc eu am putut să mă gândesc singur, foarte liber. Mama era foarte emancipată, destupată şi relaxată şi îmi arăta susţinere în ce direcţie voiam eu. Sigur, cârâia tot timpul.
E rolul mamelor.
E normal. Dar în acelaşi timp nu m-a încorsetat, nu s-a încrâncenat pe ceva. Suferea în taină când vedea că nu mă duc în direcţia în care toată lumea credea că era mai bine. Aşa am ajuns în zona asta, printr-o pasiune care în momentul când s-a trezit în mine am zis că dacă nu fac asta, mor.
A fost vreun moment anume care ţi-a arătat drumul?
Aproape un moment, da. A pornit treptat, dar apoi s-a ajuns la acel moment definitiv. Imediat după revoluţie am început să fac comerţ că toată lumea făcea asta şi eu făceam comerţ cu haine. Încă de pe vremea lui Ceauşescu am început, luam cămăşi de la Brăila, cumpăram de la magazinul de la fabrică, de la Brainconf, le transportam cu trenul şi le vindeam la Bucureşti. Făcând comerţ cu haine mi-am dat seama că sunt atâtea probleme cu hainele de la fabrici şi am zis să văd dacă nu pot eu să produc nişte haine. Am găsit nişte ateliere prin Bucureşti prin care am început să produc tot felul de chestii de fete. Apoi mi-am dat seama că nu ştiu să desenez şi aveam o prietenă bună care făcea şcoala de Arte şi mi-a zis că îmi desenează ea. Eu îi spuneam ce voiam şi ea îmi desena. Mi-am dat seama că nu îmi place nici asta.
Adrian Oianu
Tot îţi lipsea ceva.
Exact! Şi am rugat-o să mă înveţe să desenez. Începând să desenez mi-am dat seama că nu îmi plăcea ce-mi realizau ăştia la atelier pentru că mi se părea că nu înţeleg ce le spun eu. Atunci am zis că trebuie să-mi fac eu atelierul meu. Am luat 2 croitorese de acolo, le-am dat salarii mai mari şi am făcut atelierul în apartamentul în care stăteam în chirie cu încă un prieten. În sufragerie veneau doamnele ca să cumpere sau să le iau măsuri, într-o cameră era atelierul cu fete, într-o cameră dormea prietenul meu şi în alta, eu. Ca-n anii `90!
În bucata asta am realizat că trebuie să mă perfecţionez şi am intrat la un curs făcut de o doamnă care era profesoară la Institutul de Arte. Eram mai avansat decât toţi copiii care făceau cursul ăsta, doamna profesoară era foarte impresionată, atât de impresionată încât atunci când eu am început să fac prezentări de modă a început şi ea să facă. Mai mult am influenţat-o eu pe ea decât ea pe mine. Şi în încercarea de a mi se confirma de ce aveam această dorinţă nebună de a face lucrul ăsta, am început să caut oameni care să-mi ateste, să mă facă să înţeleg dacă sunt pe drumul cel bun sau doar bat câmpii. Şi mă bucur că am făcut asta pentru că mi se pare că sunt mulţi oameni care cred că nu greşesc, că nu au nicio problemă. Eu îmi puneam întrebări.
Tu erai totuşi la o vârstă foarte fragedă când ai conştientizat că ai nevoie de mai mult.
Da. Şi atunci m-am uitat prin jur şi am început să citesc din Cotidianul o rubrică de modă a unui individ, Cristi Crisbăşan. În anii `90 era prima rubrică de modă din România – luau poze de pe internet, din prezentări de modă de pe la Paris sau Milano şi făcea el o cronică. Era un jurnalist pasionat de modă şi care mi-a devenit foarte bun prieten mai târziu.
Ajunsesem în situaţia în care trăiam într-un fel de febră, nu mai ieşeam din casă. Desenam, elaboram, nu mai ştiam ce e, zi sau noapte. Mă ardea! Aşa că l-am căutat la redacţie, am sunat, m-am dus la el la redacţie cu un pachet de desene şi l-am rugat să îmi spună dacă e ceva de capul meu. Era foarte entuziast, mi-a spus că sunt foarte mişto, m-a încurajat. Încurajându-mă am prins mai multă speranţă cum că sunt pe drumul cel bun.
Aveai vreun tipar anume atunci?
În România nu exista nimic. Am fost primul designer independent. Botezatu nu avea curaj să-şi spună designer, era director creativ. Era Casa de modă Venus şi doamna nu-şi putea spune designer pentru că nici nu ştia ce înseamnă.
Tot în anul ăla, la un eveniment la care eu eram în juriu, a întrebat un reporter: “Şi domnul cine e?” Şi era o doamnă româncă care trăia în Italia şi ea a spus: “E designer. E primul designer român.” Şi el a continuat: “A, foarte interesant. Şi ce faceţi: croiţi sau tăiaţi?” Nu ştia cu ce se mănâncă.
N-a trecut o lună de zile de la acest moment şi mă sună Cristi Crisbăşan şi-mi spune că i se dă un premiu pentru jurnalismul de modă şi că are dreptul să cheme un designer, să facă o prezentare de modă. Şi m-a întrebat dacă nu vreau eu s-o fac. Mie mi s-a părut ocazia vieţii şi a fost pentru că acest eveniment a fost organizat în `93. Eram la început, toată lumea citea atunci ziarele, iar eu am avut un succes nebun cu prezentarea în seara respectivă, toată lumea a fost extrem de entuziastă, am apărut a doua zi în vreo 5-6 cotidiene pe prima pagină.
Cum te-ai simţit?
Îţi dai seama! Eram un copil, aveam 23 de ani. Mi s-a părut că sunt buricul pământului, evident. Nu ştiam prea bine ce să fac cu chestia asta care s-a întâmplat peste noapte. Mai mult, directorul Institutului Francez mi-a oferit un carte blanche să fac la institutul francez o prezentare. Era aproape ca şi cum făceam în Franţa, în Occident. M-am pregătit pentru a doua prezentare, aici a fost un vacarm şi mai mare. Oamenii stăteau agăţaţi de coloane la sala Elvira Popescu, la uşă aveam un prieten foarte mare care s-a bătut pentru că nu putea nici să închidă uşa, aşa de mare omor a fost. Doina Levintza a stat pe afară vreo 2 ore că era curioasă să vadă cine e ăsta care a produs acest circ. Zina Dumitrescu, la fel. După care am avut un cocktail din partea Ambasadei Franţei şi am ajuns la o celebritate rapidă, peste noapte, toată lumea mă chema pe la televizor, dar ce a fost interesant a fost că mie nu mi s-a urcat la cap.
Aici voiam să ajung, că în anii ăia în care tu erai pe val, ai ales să pleci.
A mai durat un an circul ăsta, timp în care eu am construit o anxietate puternică. Sunt de felul meu anxios că, na, creativii sunt anxioşi, dar la mine s-a accentuat tocmai pentru că eu mă întrebam dacă asta este tot. Mi-am zis că trebuie să mai fac şcoală şi am făcut tot felul de demersuri şi am ajuns la Instituto Europeo di Design din Milano, unde am obţinut un fel de bursă. E un institut foarte comercial şi foarte bazat pe business. Mi-au dat o chestie pentru 3 luni şi apoi s-a ales praful, că s-a oprit şi eu am rămas pe acolo mort de foame. Abia plecasem, viza era greu de luat. Între timp Catinca Roman făcuse o şcoală în Franţa, iar mie asta îmi dădea o senzaţie de vai capul meu. Aşa cum eram eu disperat am încercat să îmi găsesc ceva de lucru acolo, în domeniu şi am găsit o firmă care producea haine de bărbaţi. Nu-i mergea însă fantastic şi după foarte puţin timp a fost cumpărată de o firmă mare din Turcia. Şi m-am mutat la Istanbul.
Şi-aşa ai ajuns tu la Damat.
Da, printr-o poveste încâlcită, cu prieteni care m-au ajutat. La Istanbul a fost minunat. Istanbulul e frumos, oamenii sunt mişto, aveam mulţi prieteni care veneau tot timpul acolo, modele pentru că oraşul avea foarte dezvoltată moda, aveau reviste de modă. Au fost 2 ani fantastici în care am strâns bani gândindu-mă serios cum fac să mă duc la şcoală, pe undeva. Mi-am făcut nişte prieteni americani, i-am ajutat un pic cât au stat prin Istanbul şi i-am întrebat dacă nu mă ajută şi pe mine să merg la o şcoală acolo. Şi mi-au trimis ei o chemare, un prieten foarte bun, tot american, m-a ajutat să-mi iau viza şi a garantat pentru mine şi aşa am ajuns la o şcoală de stat în Los Angeles. Am stat un an la acest institut, apoi m-am mutat cu o bursă la o şcoală mai bună, o şcoală de design specializată. M-au ajutat profesorii de acolo foarte mult. M-au văzut că aveam experienţă, eram mai mare ca vârstă, mai agitat, mă vedeau că sunt motivat şi m-au băgat în diferite internship-uri, am început să lucrez în industrie. Dar în anul 2 a trebuit să muncesc, să găsesc căi să mai fac bani. Tot timpul am găsit job-uri în zona designului, dar erau momente când aveam 2-3 job-uri diferite. M-am luptat să stau în şcoală cât am putut, dar fiind o şcoală foarte scumpă nu am mai reuşit. Oricum, ce fusese de învăţat învăţasem mai mult sau mai puţin. E adevărat că m-ar fi ajutat foarte mult diploma.
Adrian Oianu
Te-ar fi ajutat, dar te-ar mai fi adus aici?
Nu, probabil că nu. Cert e că am început să lucrez pentru diferite corporaţii mai mari sau mai mici, am intrat în lumea asta a modei de acolo. Nu e la fel de bazată pe creativitate cum este cea din Europa, e mai pragmatică, se bazează şi pe un comerţ foarte dur care trebuie să se întâmple și atunci făceam cam 11-12 colecții pe an. A fost o experiență extraordinară din care am învățat din toate direcțiile fără să-mi dau seama și în momentul în care am început să am mai mult succes mi-am făcut brandul meu, am început să vând în toată America și prin toată lumea – aveam 250 de magazine pe lista mea de vânzări. Și la un târg, la New York, unde mergeam mereu pentru contractări, mi-am dat seama că nu sunt deloc fericit și că ceva îmi lipsește.
Dacă mă întreba cineva ce fac nici nu mai spuneam că sunt în design. Era irelevant. Mă întrebau de unde sunt, spuneam că sunt din România, iar ei nu știau nimic de ea. A urmat o perioadă de criză de identitate masivă. Pornise încă din școală, de când vorbeau colegii mei de viața lor și de locurile din care veneau. Doi dintre ei veneau din Panama, Venezuela, dintr-o deltă cu case lacustre, construite pe apă, părinții erau la nivelul arc, iar ei vorbeau cu ochii în lacrimi de copilăria lor și de viața lor frumoasă, iar eu nu aveam nimic de spus. Atunci am avut un șoc, mi-am dat seama că e ceva în neregulă cu mine. Am avut un moment din ăla de epifanie totală, când mi-au dat lacrimile și am zis că am și eu ceva de spus, că eu vin dintr-o civilizație, dintr-o lume a culturii și civilizației europene. Așa am început să fiu preocupat de problema de identitate și mi-am dat seama că suntem invizibili și eu, în principal. Mi-am dat seama că dacă vreau să găsesc ceva de făcut pe pământ care să mă mulțumească este că asta trebuie să fie în legătură strânsă cu identitatea mea, să-mi găsesc rostul și rostul ăsta nu era acolo. Așa mi-am dat seama și de marea nedreptate a poporului român căruia îi e rușine cu propria identitate.
De unde crezi că vine asta?
Din alint, de la o viață prea ușoară. Mi-a rămas în cap un interviu cu Spike Lee, un regizor american foarte bazat pe militantismul afro-americanilor. Fuseseră niște acte de violență în Harlem și a fost întrebat de ce crede că e atâta violență în cartierele în care sunt afro-americani. El a spus așa: dacă te duci acum în cartier și iei un copil de 12 ani, îi dai un pistol și îi pui în față un alb și un negru și îi spui să împuște unul, el o să îl împuște pe cel negru pentru că viața albului i se pare mult mai valoroasă.
Așa am înțeles și eu acest auto-rasism pe care îl trăiește poporul nostru și îl propagă. Vine dintr-un complex de inferioritate care a fost produs la fel ca și în America, pentru afro-americani, de Europa. Îmi pare rău că trebuie să spun asta, dar noi suntem pro-europeni nu pentru că suntem disperați după europeni, ci pentru că suntem speriați de ce rămânem dacă nu suntem cu Europa. Rămânem români și atunci nevoia noastră hipsterească de a fi ca ei e atât de cruntă.
Avem o problemă uriașă de identitate. Culmea e că de criză identitară au suferit în general intelectualii, oamenii cu carte care sunt capabili să înțeleagă dincolo. Rana vine odată cu capacitatea ta de a-ți construi o personalitate și o viață bazată pe demnitate. Când te duceai cu pașaportul la aeroport, vedea vameșul de unde vii și-ți spunea: ”A, ești român. Tu te duci în partea cealaltă” – n-ai cum să nu suferi când vezi așa ceva.
Tu, totuși, nu ai luat decizia să nu mai spui de unde vii sau cine știe ce altceva. Tu ai căutat să găsești lucrul care să te facă să fii mândru.
Și mai mult, să pot să ajut ca generațiile care vin să nu mai treacă prin ce am trecut și ce am trăit eu. Am descoperit că singurul lucru pe care pot să-l fac eu cu meseria mea este să mă axez pe o promovare și pe un concept de dezvoltare al designului identitar românesc în așa fel încât efectul pe care l-am obținut în ultimii 10 ani cu doamnele care purtau haine de noi să ducă la o percepție mai bună identitară. Se duce cineva în vacanță, se oprește la o cafea, îi este admirată rochia și e întrebată de unde e rochia în loc să i se spună că are un accent din Est. Se schimbă paradigma discuției. Ăsta e demersul meu.
Când te-ai întors din America ai venit cu o idee clară despre ce urma să faci?
Da, am venit obsedat. În America erau construite stiluri de design vestimentar bazate pe tradițiile diferitelor popoare care trăiesc acolo. Erau haine latine, western, asiatice, urbane, de toate. Și atunci am descoperit că zona asta tradițională este un izvor de inspirație și că tot ce se întâmplă în designul vestimentar are legătură cu identitatea. Chanel a construit garderoba femeii bazată pe tradițiile vestimentare venite din civilizația Franței, Valentino și Dolce&Gabbana fac același lucru în Italia, în Anglia sunt alții, în America e Ralph Lauren. Am realizat că un lucru stabil, construit pe o bază bună este doar un lucru venit din rădăcinile tale, inspirat din resursele creative ale poporului și civilizației tale și mi-am dat seama că în România nu face nimeni asta. Mai mult, oamenilor le era rușine cu asta.
Era teama de a fi numit țăran?
Exact! În primii ani și chiar și acum, mai ales prin revistele de modă, se spunea despre mine că ”e Oianu cu țărănismele lui”. În primii 5 ani, foarte conștient de repulsia poporului român față de propria identitate, am încercat să camuflez foarte bine totul în designul contemporan. Nu prea te prindeai, dar dacă mă întrebai, îți spuneam.
Adrian Oianu
Ai băgat influențele astea așa, cu țârâita.
Cu țârâita, da. La început a fost foarte minimal totul, subtil, abstract. M-am jucat mult pe textură, pe materiale, am încercat să stau cât mai departe de orice apropiere de croiuri. Puneam mai mult în valoare croiurile din cămășile tradiționale bărbătești, m-am ferit de ie cât mai mult.
Apoi am avut noroc când la Ambasada Franței a venit un ambasador cu consoarta lui, Philippe, care a funcționat ca orice soție de ambasador. Philippe era un francez pasionat de modă care în tinerețe lucrase pentru Jean Paul Gaultier. Cât a stat aici Henri Paul am fost din nou în preajma Ambasadei Franței, ei m-au încurajat foarte mult. Înainte de plecare acest Philippe a făcut și o colecție inspirată tot din tradiția poporului român, lucru pe care eu îl făceam deja de 10 ani. Ideea era de fapt să găsească o cale să mă finanțeze pe mine să fac o astfel de colecție, dar până la urmă a făcut el. Oricum, indirect m-a ajutat. Toată lumea s-a arătat încântată de idee și atunci am zis că acum pot să o fac și eu mai abitir, că dacă le-a plăcut la francez, trebuia să le placă și la român.
După acest moment am prins mai mult curaj și am început să fiu mai vizibil în această zonă. Între timp m-am gândit cum să fac eu să combin toată experiența mea din America cu tradițiile noastre și așa am făcut Romanian T-shirt, am construit aceste rochii de jerse inspirate din portul tradițional, un material nefolosit la noi, care n-avea niciun pic de tradiție. Am făcut niște rochii foarte lejere care aproape că erau unisex, au și fost mulți băieți gay care le-am îmbrăcat. Pe ele am aplicat ceva ce eu adunam deja de o perioadă de timp, bucăți de broderie recondiționată.
Imediat cum m-am întors în România, obsedat de legătura mea identitară, am trăit ba la Muzeul Satului, ba la Muzeul Țăranului. Acolo am descoperit cămășile tradiționale de vânzare, din magazin și la un moment dat am văzut o grămadă mare în spate. Am întrebat ce-i cu ele și mi s-a spus că sunt rupturi, de aruncat. Ei primeau cămășile de la oamenii care le aduceau de prin țară în consignație. Se vindeau, bine. Nu se vindeau, le dădeau înapoi. Ce nu mai era ok ajungeau cârpe de șters praful sau de șters pe jos. Așa am început să le colectez și, ce să vezi, din ele broderia rezista cel mai bine pentru că era bătută, cusută. Cârpa se rupea și am început să le desfac, să salvez broderiile. Până la urmă am salvat și cârpa și acum chiar am un proiect pe cârpe. Ca să vezi că nimic nu se pierde, totul se recuperează. Acum rebrodez bucățile de cârpă oricât ar fi de mici.
Adrian Oianu
Cum așa?
Am păstrat toate bucățile, cârpele rupte le-am păstrat în saci. Am o cameră plină cu saci și anul trecut m-am gândit ce să fac cu ele și mi-am dat seama că astea sunt materiale de brodat, că sunt țesături făcute în casă. Mă bucur că am găsit o cale să recuperez și să reintroduc în circuit și pânza.
În această perioadă mi-am făcut o întreagă rețea de oameni care îmi aduceau cămăși de peste tot. Aveam oameni care îmi aduceau doar poale rupte, alții îmi aduceau doar mâneci, alții, numai bucăți rupte. Era o adunătură de cârpe. Și ani de zile am colectat lucrurile astea, dar bineînțeles că îmi aduceau și cămăși. Îmi spuneau că nu-s pentru mine, că sunt scumpe și le ceream să mi le arate. Așa am început să colectez și cămăși și am ajuns să am o colecție de 1000 de cămăși una și una. Sunt capodopere ale cusutului manual. Astea au fost salvate de munca din resturi și de profitul companiei mele. Planul este să facem un muzeu al cămășii.
Că tot a venit vorba, tu ești adeptul modei sustenabile. Cum ai ajuns aici?
Sunt mai bine de 15 ani de când am văzut poluarea în creștere și cum se manifesta schimbarea climatică și eu am spus că nu vreau să fiu parte din asta, eu cumpăr doar materiale din stoc.
Trebuie să spunem că industria vestimentară este unul dintre cei mai mari poluatori.
Așa e! Și gândește-te că la tăiat se pierde 30% din material. Îți dai seama ce consum e! Așa că am pornit din start cu producție mică, internă. În loc să fac fast fashion fac slow fashion. Nu se produc materiale pentru mine ci cumpăr doar materiale din stoc. Astea toate sunt însă probleme pentru un business, nu sunt lucruri ușor de făcut, le faci și câștigi și bani. Nu. Astea îți afectează foarte mult câștigurile. Și eu am sacrificat partea asta comercială pentru a construi un business cât mai etic și am adăugat partea de recuperare și reciclare. Așa că trăiesc în propria țară cu această imagine a unui ciudat cinic și neînțeles care spune mereu verde în față lucruri și deranjează cu opiniile lui.
Ce-i drept, am observat că nu prea ții cont de regulile clasice de PR. Vorbești pe pagina oficială de tăiatul arborilor din capitală.
Nu mă interesează partea asta cu PR-ul. Am încercat să le arăt oamenilor că se poate și altfel. Tocmai de-aia de 2 ani am intrat într-un fel sau altul în politică. Am zis că am stat 50 de ani și m-am uitat, a fost plăcut să comentez de pe margine, să zic că sunt proști alții. Dar mi-am dat seama că trebuie să trec și de partea cealaltă, să încerc să și fac, nu doar să vorbesc.
Ce-ți dorești să faci în politică?
După cum ai văzut eu nu-mi doresc niciodată chestii mici. Îmi doresc să schimb lumea. Eu aș vrea să ajung să am destulă influență încât toate valorile, adevărurile și principiile pe care le-am descoperit în viață să le implementez în această țară și să reușim să ieșim din perioada tânără a formării statului român și să intrăm în perioada modernă.
Și acum te întreb: după 2 ani de politică mai crezi că poți face asta?
Nu, nu văd nicio șansă. (n.r.: râde). Dar mai stau. E un alt avantaj al celor 50 de ani – răbdarea. E paradoxal cum omul, când e tânăr, se grăbește cu toate că are toată viața înainte și cu cât înaintează în vârstă începe să aibă răbdare.
Ai observat totuși vreo schimbare în timpul ăsta?
Da, sigur că da. Există o tendință către reformă fantastică și nu vine din partid. Vine din societate și partidele trebuie să se adapteze. Dacă acum 2 ani când am vorbit de mediu au râs de mine, acum s-a băgat în campanie această problemă.
Pentru că au văzut că pe unii îi interesează.
Da, oamenilor le pasă. Sunt oameni de bună credință unii dintre ei, sunt și mulți oameni curați, dar sunt copleșitor de puțini comparativ cu ceilalți pentru moment. Și aici vorbesc de toate partidele, tot oameni sunt și acolo și sunt tot români. Schimbarea vine cu oamenii diferiți, cu oamenii potriviți și care nu vor nimic.
Aceștia sunt cei mai incomozi.
Cei mai incomozi și cei mai dubioși. Și d-aia spun mereu:
Oameni buni, intrați în politică!
Mai sunt oameni buni?
Mai sunt. Exact ăștia care nu intră. Ca să vezi cât de irațională e toată treaba: oamenii de calitate stau afară și se așteaptă ca oamenii lipsiți de calitate umană să facă politici pentru ei. N-ai cum să crezi asta! Votul nu e de ajuns.
Sunt și oameni buni în politică și ei sunt cei care pot produce schimbarea. Nu sunt mulți încă, dar sunt din ce în ce mai numeroși. Și nu se poate să nu ții cont de ei, însă politica se face cu numere. Noi suntem 50, voi sunteți 50. Al 51-lea face diferența. La sfârșitul zilei calitatea actului politic va fi determinată și de cantitatea oamenilor implicați în actul politic. Dacă stai deoparte n-ai cum să te aștepți ca țara asta să înceapă să miște și să aibă coerență ca stat. Doar dacă tu te oprești și intri și tu în treaba asta și aici este un pic de luptă. Te lupți și cu ăia, și cu ăia.
Pentru că eu nu tac mi se spune des că trebuie să ţin cu partidul. Eu ţin cu partidul, dar ştii cu cine ţin mai mult? Ţin cu poporul meu. Ţin cu ţara mea mai mult decât cu partidul. Mie îmi dau lacrimile când văd cum suntem privaţi de oportunităţi. Hoţia din ultimii 30 de ani nu ne-a adus foamea, nu ne-a înrobit, dar ne-a privat de oportunităţi, iar asta e cumplit.
Adrian Oianu
Să mai avem speranţă?
E, sigur că da. Uită-te la mine! Eu sunt numai speranţă. Ştiu cum merg lucrurile, ştiu cum evoluează sistemul economic şi toate lucrurile, dar cu toate astea am intrat în politică şi lupt împotriva curentului.
Ce-ai vrea să se mai întâmple şi să ţi se mai întâmple în viitor?
Aş vrea să se depolitizeze sistemul administrativ în aşa fel încât să începem să construim sisteme economice viabile şi să lăsăm oamenii să aibă acces la oportunităţi pentru că atunci totul se dezvoltă de la sine, nu ai nevoie să intervii.
Trebuie reactivat patriotismul în noi, că acest cuvânt a fost terfelit în comunism. Nu e nicio ţară care să-şi fi revenit după comunism şi la care să nu observi nota patriotică, nota bazată pe noi, pe solidaritate şi valori comune.
Ţi-e frică de ceva?
Încerc să zic că nu. Am multe frici, dar le domin şi la sfârşitul zilei nu mi-e frică de nimic.
