Prim-ministrul Ungariei, Viktor Orban, a făcut o alegere surprinzătoare în privinţa vaccinului anti-Covid cu care a ales să-şi imunizeze populaţia.
Ungaria, care a devenit săptămâna trecută primul stat membru UE care a cumpărat vaccinul rusesc Sputnik V, este de asemenea primul stat din UE care aprobă vaccinul chinezesc Sinopharm împotriva COVID-19.
Viktor Orban a declarat că un acord privind achiziţia vaccinului ar putea fi încheiat în curând.
Guvernul ungar monitorizează îndeaproape rezultatul inoculărilor în masă cu acest vaccin în Serbia vecină, a mai spus el. Orban a mai spus că personal va alege vaccinul chinezesc, întrucât în el are cea mai mare încredere.
În Ungaria, 364.909 de persoane au fost infectate până acum cu COVID-19, iar 12.374 au murit de noul coronavirus, potrivit datelor guvernului.
Sistemul maghiar de sănătate este pus la grea încercare, întrucât peste 3.600 de oameni sunt încă în spitale. Guvernul a extins restricţiile antiepidemice până pe 1 martie.
Printre ele se află o interdicţie de circulaţie pe timp de noapte începând cu ora 19.00 GMT, iar restaurantele şi cafenelele sunt deschise numai pentru livrări.
Şi Serbia a ales vaccinul chinezesc. Vecinii de la Vest au primit un milion de doze de Sinopharm, devenind prima ţară europeană care începe un program de vaccinare cu acest ser.
It was dependably so fascinating to going by your site. What an extraordinary data, thank you for offering. This will help me such a great amount in my learning. Translation Dubai
RăspundețiȘtergereEnglish to Nynorsk Translation in Dubai