Aronia este un arbust originar din zonele aride ale Americii de Nord, ale cărui fructe sunt foarte căutate şi apreciate pentru proprietăţilor lor terapeutice. Este uşor de cultivat şi de întreţinut în orice tip de sol.

 

S-a dovedit a fi un arbust rezistent la boli, pe care nu îl doboară nici frigul dar nici căldurile din ce în ce mai sufocante din ţara noastră.

 

„Aronia nici măcar nu o udăm tot timpul, nu avem picurare la ea, decât din când în când.  Am observat că se simte bine la căldură, nu avem probleme cu ea", spune Dana Tudor, fermier. 

 

Fructele de aronia sunt mici, de culoare neagră sau roşie, în funcţie de specie şi au un gust amărui. Fermierii spun că în România, datorită climei, boabele de aronia sunt mai dulci. Un singur arbust poate produce 4-5 kilograme de fructe. 

Un alt soi foarte rezistent la capriciile vremii, pe care un fermier buzoian l-a adus în România, este murul Navaho. Butaşii cumpăraţi din Elveţia şi plantaţi în sol românesc produc mure cât nuca de mari, dulci, pline de vitamine şi minerale.

 

„Se adaptează climei şi solului nostru şi am reuşit să-i menţinem. Acum sperăm că nu vor creşte temperaturile mai mult, pentru că observăm că avem veri din ce în ce mai calde", spune Dana Tudor. 

 

Murele Navaho au dovedit deja rezistenţă la îngheţul din iarnă, dar şi la temperaturile foarte ridicate şi perioade lungi de secetă. Practic, vorbim despre o plantă care se dezvoltă în orice condiţii de mediu, cu intervenţii minore din partea cultivatorilor.


Aronia, beneficii pentru sanatate

Aronia, beneficii pentru sanatate

Fructele de aronia se coc vara, incepand cu luna august, si sunt recunoscute pentru numeroasele efecte benefice pe care le au. Fructele de aronia sunt mici, de culoare inchisa si au un gust astringent. Dintre toate frunctele, aronia contine cea mai mare cantitate de antioxidanti. Fructele de aronia contin, printre altele, tanin, zaharuri, vitamina C, provitamina A, vitaminele B1, B2, B3, PP si E, saruri minerale si numerosi antioxidanti, fiind astfel deosebit de nutritive. Cu toate acestea, fructele de aronia au putine calorii, fiind astfel recomandate in curele de slabire.

Descopera toate beneficiile pentru sanatate ale aroniei:

Mentine sanatatea tractului urinar

Aronia mentine sanatatea tractului urinar. Infectiile urinare pot fi prevenite sau tratate cu ajutorul acestui fruct care este mult mai eficient decat alte fructe de padure, de asemenea recomandate in tratarea infectiilor urinare, datorita unei doze mai mari de acid chinic care se regaseste in aronia si are capacitatea de a preveni infectiile urinare. De asemenea, aronia are rolul de a reduce dezvoltarea unor micro organisme, inclusiv Escherichia coli care este principa cauza a aparitiei infectiilor urinare.

Imbunatateste circulatia sangelui

Aronia este recunoscuta datorita faptului ca imbunatateste circulatia sangelui, intareste vasele de sange si reduce riscul aparitiei bolilor de inima. Sucul de aronia poate preveni formarea radicalilor liberi, care sunt cauza aparitiei multor afectiuni. In acest fel, aronia poate
impiedica aparitia diabetului si bolilor cardiovasculare.

Fructele de aronia contin o cantitate mare de fenoli, care dezinfecteaza sistemul sanguin si organismul, ajuta la vindecarea ranilor, elimina toxinele din corp, reduc inflamatiile, imbunatatesc elasticitatea vaselor de sange. Aronia ajuta si la combaterea stresului oxidativ in cazul pacientilor care sufera de boli cardiovasculare.

Previne si ajuta in tratamentul diabetului

Aronia este un fruct cu efecte benefice si in cazul celor care sufera de diabet. Aceste superfructe nu cresc nivelul de zahar din sange, mai mult chiar, ajuta la scaderea acestuia. Consumul sucului de aronia este recomandat persoanelor care doresc sa previna aparitia acestei afectiuni si ii ajuta pe cei care sufera de aceasta bola sa tina nivelul zaharului din sange sub control. Unele studii au aratat chiar ca fructul de aronia poate fi bun pentru a preveni si controla diabetul si alte complicatii ale acestei boli.

Protejeaza vederea

Pe langa celelalte beneficii pentru sanatate, aronia este ideala pentru a proteja sanatatea ochilor. Aceste fructe contin o cantitate mare de caroten, care previne distrugerea celulelor si protejeaza ochii impotriva formarii cataractei. De asemenea, aronia este bogata in antioxidanti flavonoizi, cum sunt luteina si zeaxantina, care protejeaza ochii de razele UV, de formarea bolii maculare legata de varsta sau de inflamatii ale ochilor.

Efect antibacterian

Consumul de aronia este recomandat pentru a tine la distanta racelile si infectiile bacteriene de la nivelul calilor respiratorii. Aronia poate fi consumata atat pentru a combate aceste probleme de sanatate, dar si pentru a le preveni.

Intareste sistemul imunitar

Aronia este un fruct bogat in antioxidati si contine o cantitate semnificativa de vitamina C. Aceasta stimuleaza activitatea celulelor albe si ajuta la formarea colagenului in organism. Colagenul are rolul de a reface tesuturile, celulele, vasele de sange si alte organe din corp.

Stimuleaza digestia

Aronia contine multe fibre, fapt care ajuta la o buna digestie. Consumul sucului de aronia ajuta la prevenirea si tratarea constipatiei, balonarii si altor probleme digestive. Sistemul imunitar este intarit datorita faptului ca aronia are compusi chimici care protejeaza intestinele de bacterii.

Efect antioxidant

Printre cele mai importante beneficii ale consumului de aronia este efectul antioxidant pe care il au aceste fructe. Aronia contine o cantitate semnificativa de antioxidanti care elimina radicalii liberi din sange, de la nivelul tesuturilor, piele, organe si previn anumite anomalii care pot aparea la nivel celular.