duminică, 27 august 2023
sâmbătă, 26 august 2023
Ceaiul de smochin
Soția, mare amatoare de tratamente naturiste, a reținut de pe Internet câteva proprietăți ale smochinului sub formă de ceai și se îngrijește de ceva timp să nu ne lipsească, zilnic, de pe masa cana cu ceai de frunze al acestui pom meditarean.
Un articol recent dezvăluie aceste beneficii miraculoase ale frunzelor smochinului. Personal, am constatat o reducere puternică a frecventei urinărilor nocturne, nocturie. Cu vreo patru ani în urmă, după moartea de cancer de prostată a unui coleg și prieten, am luat-o pe calea controalelor medicale, la medici primari, profesori universitari care au decis că am cancer, așa-ziși medici cu renume, de fapt niște incompetenți în specialitatea lor. Norocul meu că in final am nimerit peste un medic rezident, la inceput de carieră, de toată isprava. Mi-a făcut setul de analize și controale specifice. În final a decretat: - Nu aveți nimic. Mergeți liniștit acasă. Concluzie: Și în Medicină sunt mulți potlogari.
Beneficiile miraculoase ale ceaiului din frunze de smochin. Balsam pentru stomac, reduce rapid glicemia şi topeşte grăsimile din sânge

Potrivit unui articol publicat în revista „Evidence-Based Complementary and Alternative Medicine”, frunzele de smochin conțin compuși fenolici, acizi organici și substanțe volatile, care conferă efecte hipoglicemice, antioxidante, antiinflamatorii, hipolipemice și antimicrobiene.
Acest tip de ceai este benefic şi în cazul persoanelor hipertensive şi a celor care au probleme cardiovasculare. De altfel, experții în medicină naturopată recomandă ceaiul din frunze de smochin pentru reglarea nivelului de colesterol și trigliceride din sânge. Totodată, aceștia sunt de părere că ceaiul din frunze de smochin ajută la creșterea colesterolului bun din sânge, HDL, potrivit specialiştilor citaţi de revistamedicinas.ro.
Atât smochinele, cât și ceaiul din frunze de smochin sunt recunoscute pentru proprietățile laxative. Astfel, specialiștii în nutriție recomandă persoanelor care se confruntă cu probleme digestive ceaiul din frunze de smochin. Ajută la combaterea constipației, dar și la stimularea digestiei.
În plus, frunzele din smochin conțin compuși recunoscuți pentru proprietățile antibacteriene. Astfel, acestea pot ajuta la reducerea riscului de a dezvolta infecții, în timp ce extractul din frunze de smochin este responsabil de inhibarea dezvoltării bacteriilor orale.
De altfel, frunzele proaspete sunt aplicate pe furuncule și negi. Conțin suc de lapte, pe baza căruia se creează unguente speciale. Ele ameliorează inflamația, mâncărimea pielii. Puteți aplica aceste frunze pentru vitiligo, direct pe pete.
Mod de preparare a ceaiului din frunze de smochin
Pentru a prepara acest tip de ceai este nevoie de 500 ml de apă şi de două linguri de frunze uscate de smochin.
Într-un ibric, pune apa la fiert și las-o până când dă în clocot. Ulterior, redu focul și adaugă frunzele. Lasă-le să fiarbă pentru cinci minute. Apoi se stinge focul, se lasă ceaiul să se răcească şi se strecoară. Consumă două cești pe zi, însă fără a adăuga zahăr, miere ori alți îndulcitori.
Beneficii multiple pentru sănătate ale ceaiului din frunze de smochin
– ajută la scăderea în greutate
– normalizeaztă nivelul glicemiei
– stabilizează tensiunea arterială
– vindecă anemia
– balsam pentru stomac
– previne constipaţia
– îmbunătăţeşte sănătatea inimii şi a vaselor de sânge
– tratează herpesului
Azi 12 septembrie mai adaug ceva interesant:
La figue :
Les figues appartiennent à la famille des mûriers, connue scientifiquement sous le nom de Moraceae. Elles ont un goût sucré et une gamme d’éléments nutritifs.Elle peut être mangée fraîche ou séchée.Elle peut être ajoutée aux bonbons et à diverses recettes de salades et de plats de légumes, tandis que les figues sont utilisées dans la préparation de sauces et de jus de fruits. Ce fruit est très populaire dans le monde entier, la saison des figues fraîches va de juillet à septembre, tandis que les figues sèches sont disponibles toute l’année.
Les bienfaits des feuilles de figuier :
Le figuier est largement répandu dans les pays tropicaux et subtropicaux et se caractérise par ses grandes feuilles de forme distinctive.Bien qu’il soit considéré comme comestible, il est utilisé dans très peu de recettes.Il est souvent utilisé comme aromatisant des aliments en emballant des légumes et du riz. Ces documents contiennent un ensemble d’avantages pour la santé du corps humain, mais ils ont besoin d’études supplémentaires et de preuves scientifiques pour prouver leur efficacité. Voici certains de ces avantages:
- Il a des propriétés anti-hyper-glycémiques, il réduit les besoins en insuline de l’organisme, ce qui le rend idéal pour les diabétiques en général et les diabétiques de type 1 en particulier. Des tests sanguins du tout.
- Aide à réduire les taux de triglycérides dans le sang, car une graisse corporelle élevée peut augmenter le risque d’obésité et de maladie cardiaque.
- Les feuilles de vigne bouillies peuvent atténuer les symptômes de la bronchite.
- Il peut aider à soulager les symptômes des ulcères en mâchant et en avalant quotidiennement deux feuilles de figuier.
- Le thé à la feuille de figue est utile pour les problèmes cardiovasculaires et hypertensifs, et le thé à la feuille de figue peut être préparé en faisant bouillir les feuilles dans de l’eau pendant environ 15 minutes.
- Les feuilles de figuier sont utilisées pour traiter diverses maladies, telles qu’un taux de cholestérol élevé, l’eczéma, le psoriasis et le vitiligo.
- Les feuilles de figuier aident à réduire le niveau d’enzymes hépatiques qui augmentent pendant la cirrhose et d’autres maladies du foie.
Ceaiul de măslin
Un articol de Petrut
In Biblie, maslinul este supranumit „copacul vietii”. Vechii egipteni au fost prima civilizatie care a folosit frunzele de maslin in scopuri medicinale, descoperirile fiind duse mai departe apoi de catre greci prin celebrul Hipocrate, „parintele” medicinei de astazi.
Cu toate astea, multi dintre noi nu cunoastem nici astazi o buna parte dintre secretele vindecatoare ale frunzelor de maslin.
Cercetarile in domeniu sugereaza faptul ca frunzele de maslin ar putea fi intr-adevar un excelent agent antiviral, intrucat s-a dovedit faptul ca blocheaza un sistem de tip viral dupa momentul infectiei. Acest fapt pare sa deschida noi oportunitati terapeutice neadresate inca de antibioticele farmaceutice existente in prezent.
Iata cateva dintre beneficiile importante ale extractului de frunze de maslin:
– Intareste sistemul imunitar
– Previne bolile virale si gripele
– Calmeaza infectiile in gat, sinuzita si simptomele de pneumonie
– Vindeca simptomele specifice artritei, psoriazisului, sindromului de oboseala cronica si racelilor comune
– Actioneaza precum un agent antimicrobian imunostimulator in tratamentul cancerului
– Modifica tiparul infectios in cazul imbolnavirilor cu virusul HIV, demonstrand potential chiar pentru vindecarea completa a bolii
– Asigura un puternic efect antibacterian si antimicotic in micozele piciorului si ale unghiilor, respectiv in cazurile de infectie cu chlamidia si candida.
– Inhiba progresia osteoporozei
– Sustine eforturile de slabire
– Ofera protectie impotriva declinului cognitiv
Printre proprietatile antiinfectioase ale frunzelor de maslin se numara si abilitatea de a impiedica productia si schimbul de aminoacizi intre tulpinile virale si abilitatea de a inactiva transmisia virusurilor contagioase pornind de la nivelul membranelor celulare si pana la sporii externi ai virusurilor infectioase.
Reteta de ceai din frunze de maslin
De-a lungul timpului, frunzele de maslin au reprezentat inclusiv un simbol al pacii si armoniei, iar efectele sale terapeutice se incadreaza si ele in tipar datorita efectelor relaxante si linistitoare. Ceaiul din frunze de maslin aduce organismului un aport important de antioxidanti puternici impotriva gonoreei, tuberculozei, virusului influenza, meningitei, hepatitei B, herpesului, aterosclerozie, botulismului, malariei, ulcerelor stomacale, difteriei, infectiilor urinare si encefalitei.
Cea mai sanatoasa varianta de ceai presupune folosirea de frunze verzi de maslin deshidratate fortat pentru a le mentine proprietatile benefice.
Ingrediente:
15-20 de frunze de maslin
200-300 ml de apa clocotita
Instructiuni:
Adauga frunzele la apa clocotita si lasa-le sa fiarba timp de 10 minute, apoi ia apa de pe foc si las-o la racit timp de 15 minute. Poti indulci si imbogati gustul ceaiului cu miere si zeama de lamaie. Pentru a profita din plin de efectele benefice ale acestui ceai, se recomanda repetarea curelor pe o perioada de cateva saptamani.
Despre autor:
Petrut s-a alaturat echipei Secretele pentru a veni in sprijinul oamenilor cu informatii despre o viata sanatoasa. Ref: drhoffman. Pe Petrut il puteti gasi pe facebook!
Foc și moarte. Autorități buimace. Opoziția latră la lună.
Cătălin Drulă (USR): Premierul Ciolacu pozează în mare decident, dar omite să spună că firma fiului primarului PSD face zeci de milioane de lei profit anual din acel depozit GPL / România sub PSD este un stat care nu poate asigura siguranța cetățenilor
Cătălin Drulă, președintele USR, a afirmat, sâmbătă seara, că premierul Ciolacu pozează în mare decident, dar omite să spună că firma fiului primarului PSD din Caracal face zeci de milioane de lei profit anual din acel depozit GPL unde au avut loc exploziile de la Crevedia. Drulă susține că „România sub PSD este un stat care nu poate asigura siguranța cetățenilor săi".
„România trece din nou printr-o tragedie. Surse afirmă pentru presă că firma care administra depozitul GPL din Crevedia aparține fiului primarului PSD. În acest sistem corupt și decăzut moral, 26 de pompieri ajung la spital pentru că intervin la explozie. Patru pacienți în stare gravă sunt trimiși în Italia și în Belgia", se arată în declarația liderului USR.
„Premierul Ciolacu pozează în mare decident, dar omite să spună că firma fiului primarului PSD face zeci de milioane de lei profit anual din acel depozit GPL. România sub PSD este un stat care nu poate asigura siguranța cetățenilor săi", mai afirmă Cătălin Drulă.
Context. O explozie a avut loc, sâmbătă, la o stație GPL din Crevedia, pe DN1A. Cel puțin o persoană a murit și alte 46 sunt spitalizate, dintre care 8 intubate. O a doua explozie a avut loc, în urma căreia 26 de pompieri au fost răniți. Există pericolul unei noi explozii. Detalii aici.
Articol din G4Media
vineri, 25 august 2023
Atât s-a putut!
Planeta Mică a pierdut!
Postat la: 25.08.2023 | Scris de: ZIUA NEWS

Ultimele trei zile au confirmat pe deplin tot ce am spus (și părea „nebunie") în ultimul an și jumătate: SUA și ce a mai rămas din imperiul său, ce am numit „Planeta Mică", au pierdut pentru totdeauna supremația lumii. Zilele de 22-24 August 2023 au fost punctul de cotitură, punctul de rupere al dominației mondiale a SUA, momentul de la care „Planeta Mică" a pierdut iremediabil controlul și autoritatea asupra fostelor lor colonii, și odată cu aceasta, supremația politico-economică.
Ultimele trei zile au confirmat pe deplin tot ce am spus (și părea „nebunie") în ultimul an și jumătate: SUA și ce a mai rămas din imperiul său, ce am numit „Planeta Mică", au pierdut pentru totdeauna supremația lumii.
Zilele de 22-24 August 2023 au fost punctul de cotitură, punctul de rupere al dominației mondiale a SUA, momentul de la care „Planeta Mică" a pierdut iremediabil controlul și autoritatea asupra fostelor lor colonii, și odată cu aceasta, supremația politico-economică.
În Africa de Sud, la Johannesburg, s-a hotărât extinderea formatului BRICS, alături de Brazilia, Rusia, India, China şi Africa de Sud alăturându-se de la 1 Ianuarie 2024 și Arabia Saudită, Iranul, Etiopia, Egiptul, Argentina şi Emiratele Arabe Unite. Nu știm de ce doar aceste 6 țări au fost acceptate în BRICS+ din cele 22 care au solicitat să intre în BRICS... probabil pentru că o creștere etapizată asigură un proces decizional mai suplu și o dezvoltare mai temeinică a structurilor economic-financiare. Vom reveni pe această temă.
Ce înseamnă BRICS+ în cifre? 36% din suprafața Terrei, 45% din populația umană, 38,3% din producția industrială a lumii, 48,7% și 54,7% din producția de grâu și de orez, 79,2% din producția de Aluminiu, 77,4% din cea de paladiu și 30,7 din producția anuală de aur. Dar mai ales 80% din producția de petrol a lumii, producție care va fi vândută cu precădere între țările BRICS+ și care nu va mai fi tranzacționată în dolari... adică nu doar că „Planeta Mică" va rămâne cu rezervoarele goale (probabil asta e și unul din motivele de grabă pentru trecerea la „electric"), dar mai ales...
PETRO-DOLARUL A MURIT! Și odată cu aceasta și dominația SUA asupra lumii, căci așa cum, la nivel istoric, semnul că un imperiu atinge hegemonia regională/mondială este că moneda sa reprezintă baza pentru comerțul internațional, tot la fel și reversul medaliei: atunci când moneda imperiului nu mai reprezintă principală monedă de schimb sau de economisire este semnul că imperiul nu mai e imperiu, ci a devenit deja istorie.
Dar efectele vor fi mult mai ample: prin „dedolarizare" întregul Sistem Monetar Internațional „post Bretton Woods" (bazat exculksv pe Dolar) este deja, de facto, prăbușit, deși nu se recunoaște încă. Semnul, devalorizarea cu peste 30% a dolarului (și implicit a apendicelui Euro) în ultimii trei ani și jumătate, devalorizare pe care noi o simțim brutal, sub forma de inflație, sub formă de sărăcire generală a populației și subțiere a clasei de mijloc.
Și asta s-a întâmplat înainte ca Petro-Dolarul să fie de facto abolit odată cu extinderea BRICS-ului... stați să vedeți ce va veni! Mai ales în momentul în care BRICS+ va da asaltul economic final asupra "Planetei Mici", atunci când cele 11 țări vor vinde masiv fondurile de trezorerie ale SUA. Faptul că acest lucru se va întâmpla la momentul stabilit e certificat de faptul că unul dintre principalii creditori ai SUA, China, și-a redus deținerile de titluri de stat SUA, dețineri care de acum un an au scăzut sub 1.000 de miliarde de dolari, pentru prima dată în ultimii 12 ani... semnul e clar, idiot să fii să nu-l vezi. Cert, va avea costuri financiare importante și pentru cei din BRICS+, însă efectul va fi devastator pentru SUA și Planeta Mică... și mai important, pentru noi, pentru participanții involuntari la această istorie
Însă, în ciuda tragediilor noastre personale, ale celor care trăim pe „Planeta Mică", vor exista și efecte pozitive: datoriile suverane ale statelor vor deveni insignifiante prin devalorizarea dolarului. Asta deja s-a întâmplat prin devalorizarea cu 30% ce a avut deja loc, și unul din principalii beneficiari este, paradoxal, chiar... SUA, cea mai îndatorată țară din lume! Culmea, chiar și România profită din jocul ăsta mare: practic creșterea datoriei publice din guvernările Orban-Câțu de aproximativ 40% din cea preexistentă a fost anihilată de inflație...
Revin cu o remarcă însă asupra formulei de extindere a BRICS-ului: De ce Arabia Saudită, Iranul şi Emiratele Arabe Unite? E simplu, ca să se ajungă la 80% din producția de petrol a lumii. De ce Argentina? Pentru că împreună cu Brazilia reprezintă aproape 80% din America de Sud ca populație, ca bogății. Dar de ce Arabia Saudită Egiptul și mai ales... Etiopia? Hai.. Egiptul, e de înțeles - prima putere militară și a treia putere economică a Africii, istoria, Nilul, dar mai ales Canalul Suez! Și acum înțelegem de ce Etiopia... Etiopia care are rolul de a controla prin interpuși - Eritreea și Djibouti intrarea în Marea Roșie.
Da, lucrurile se leagă, nimic nu este întâmplător și este ireversibil! De aceea, chiar și presa corect politică de pe „Planeta mică" a trebuit, în mod voalat, să recunoască acest lucru: „Polarizarea geopolitică tot mai profundă, în urma invaziei Rusiei în Ucraina şi a relaţiilor tot mai slabe ale Chinei cu Statele Unite, stimulează eforturile Beijingului şi Moscovei de a transforma BRICS într-o contrapondere la Occident." relatează Reuters.
Să repetăm: „Polarizarea geopolitică tot mai profundă, în urma invaziei Rusiei în Ucraina..."! Acum puteți înțelege de ce am spus (și continui să o fac) că Putin a câștigat războiul din Ucraina chiar dacă nu ar păstra în final nicio palmă din teritoriile cucerite: războiul ăla „mic", care părea local, a declanșat cele mai mari schimbări geopolitice din ultimele 400-500 de ani, Occidentul, „Lumea civilizată", „Planeta mică" pierzând iremediabil hegemonia asupra lumii! Și asta s-a nimerit să fie pe durata vieții noastre... „atât s-a putut"!
Dan Chitic
joi, 24 august 2023
Vizionează „Mesaje revoltătoare: Gravida de 25 de ani s-a rugat până în ultimul moment de medicii din Botoşani” pe YouTube
Sunt total revoltat. Atât pot spune: Criminalilor!
"Securisti"
miercuri, 23 august 2023
Conducția osoasă. Căști.
foto: A.M.
Ce este conducția osoasă?
Conducția osoasă este transmiterea sunetului prin oasele craniene înspre urechea internă. Orice persoană sănătoasă, inclusiv cei cu probleme auditive, pot auzi prin conducția osoasă.
Chiar o mare parte din cum îți auzi propria voce se face prin conducția osoasă. Este și motivul pentru care vocea ta pare diferită față de cum o aud alții (dacă te înregistrezi, vei suna diferit).
De ce este vocea mea diferită pentru alții?
Vocea ta pare mai groasă și mai adâncă din cauza conducției osoase, care transferă undele joase mai bine. Dacă asculți o înregistrare a vocii tale, va suna diferit decât te aștepți.
Cum funcționează căștile cu conducție osoasă?
Căștile normale creează vibrații sonore prin împingerea aerului, acele vibrații apoi călătoresc prin canalul auditiv până la timpan, care trimite semnalele către creier la final.
Căștile cu conducție osoasă funcționează complet diferit.
Ele nu folosesc conducția prin aer, trimițând vibrațiile direct către urechea internă folosind oasele.
Căștile creează vibrații pe care urechea internă le poate înțelege. Iau muzica și calculează undele corecte care vor fi “auzite” de către cohlee corect. Urechea internă aude diferit față de timpan, așa că vibrațiile trebuie să fie diferite.
Dacă pui căști cu conducție osoasă lângă urechea ta, nu vei auzi muzica pentru că timpanul nu este sensibil față de semnalul lor.
Trebuie să le ții apăsate pe craniu, de obicei pe tâmplă sau obraz, ca sunetul să ajungă la urechea internă.
Cum auzi folosind conducția osoasă?
Auzul normal folosește aerul.
Sunetul este o vibrație pe care oamenii o pot auzi cu timpanul prin aer. După ce timpanul “aude”, acesta trimite vibrațiile sonore către urechea internă (cohleea) care transformă vibrațiile într-un semnal electric pe care creierul îl poate înțelege.
Auzul normal folosește vibrațiile din aer și timpanul ca prim pas în a transfera sunetul.
Conducția osoasă trece complet peste aer și timpan.
Căștile bazate pe conducția osoasă trebuie să atingă oasele (și pielea) ca să transmită vibrațiile sonore către urechea internă fără a folosi timpanul.
Așa că, respectivele căști cu traducătoare electromecanice își dau seama cum să transmită semnalul electric în vibrații pe care urechea internă le poate înțelege, omițând timpanul complet.
Vibrațiile se duc din căști în urechea internă prin oase, iar după ea, creierul “aude” sunetul.
Singurul dezavantaj în această conducție este o mică lipsă de bass în calitatea sunetului.
Evoluția conducției osoase în căști
Prima dezvoltare a conducției osoase
Faptul că osul poate transfera sunet a fost descoperit mult mai devreme decât prima oară când această tehnologie a fost aplicată (în 1500 de către Girolamo Cardano)
Prima dată când conducția osoasă a fost folosită, a fost în secolul 18 și 19 de faimosul compozitorul german Ludwig van Beethoven.
A compus muzică mușcând o bară atașată pianului, pentru a lăsa vibrațiile sonore să călătorească înspre urechea lui internă prin bară și propriile oase. A creat multe capodopere clasice folosind această metodă.
Primul aparat auditiv folosind conducția osoasă, așa numit “bone-anchored hearing aid (BAHA)”, a fost implantat în 1977 de un doctor suedez numit Anders Tjellström. Astăzi se pot găsi aparate auditive exterioare și interioare care folosesc conducția osoasă cu succes.
Astăzi, multe gadget-uri folosesc conducția osoasă, se pot găsi în caști, dar și în tehnologie portabilă ca Google Glass care trimite sunetul către purtător prin oase. Acel tip de comunicare este practic imposibil de detectat din exterior, în timp ce ține purtătorul perfect conștient de mediul înconjurător.
Este tehnologia de comunicații folosită de obicei în armată, cât și în competițiile sportive.
Avantajul este că poți comunica cu echipa ta în condiții nefavorabile ca spre exemplu într-o cursă de iahturi pe mare, sau într-un birou ocupat în timp ce menții abilitatea să și auzi, ca să poți asculta muzică, video-uri sau a vorbi cu oameni de lângă tine.
Care au fost primele dispozitive audio care au folosit conducția osoasă?
Primele dispozitive audio care au folosit conducția osoasă au fost făcute la începutul secolului 19. În Martie 1935 a fost eliberat primul brevet pentru o asemenea invenție. Era un telefon cu conducție osoasă în loc de difuzor normal.
În următoarele câteva decenii, multe alte dispozitive au fost inventate. În 1957 a fost brevetată o cască de pilot care permitea comunicarea lângă motoare zgomotoase de avion.
Primul radio și player de muzică a apărut în anii 1980. Era făcut pentru sporturi, ca să permită oamenilor să audă în continuare sunetul din jur cât era activat. Firul player-ului era atașat de claviculă așa că era folosită conducția osoasă.
Și conform brevetului dat de către USA, primele căști folosind conducția osoasă au fost brevetate în 1994 de către H. Werner Bottesch. Funcționau și arătau similar cu căștile moderne care folosesc conducția osoasă.
Care au fost primele căști folosind conducția osoasă pentru utilizatori?
Cele mai bune căști cu conducție osoasă în 2020
Cea mai mare autoritate în căștile cu conducție osoasă sunt cele de la AfterShokz. Oferă diferite modele de la căști wireless cu Bluetooth până la căști cu fir, dar alte companii nu sunt cu mult în spate.
Deci vrei să știi care sunt cele mai bune căști cu conducție osoasă chiar acum?
Ar trebui să verifici căștile AfterShokz Air. Aceste căști open-air sunt emblematice brandului și oferă cea mai bună performanță în această categorie.
Au cea mai lungă viață de baterie (și în stand by), un design ergonomic care este ușor și stă pe cap și ultimul Bluetooth – poți face și apeluri cu ele.
Care sunt cele mai accesibile căști cu conducție osoasă?
Dacă cauți ceva sub 500 RON, ar trebui să încerci modelele de căști mai vechi de la AfterShokz.
Tot cu Bluetooth și rezistente la transpirație (IP55), cu o performanță de încredere, sunet bun și potrivire ok. Căștile AfterShokz Trekz Titanium oferă cea mai mare calitate/preț.
Deși poți găsi și căști cu conducție osoasă mai ieftine, nu oferă la fel de multe și nu au aceleași performanțe (fără Bluetooth, viață de baterie mică, durabilitate scăzută). Trekz Titanium este un produs consacrat cu mulți clienți satisfăcuți pentru un preț redus.
Sunt și căști cu conducție osoasă pentru copii?
Momentan, nu există nici un model decent de căști cu conducție osoasă pentru copii, majoritatea fiind făcute pentru adulți și așa că nu se vor potrivi pe capul unui copil mai mic.
Benzile mari nu se vor potrivi pe capul copiilor, conducția osoasă nu va funcționa corect. În cazul în care copilul tău este un pic mai mare și are un cap mai mare, căștile normale s-ar putea să îi vină.
În plus, mai există o problemă, căștile dedicate copiilor au un limitator de volum să păstreze copilul în siguranță de la a surzi de la un volum prea ridicat. Căștile cu inducție osoasă pentru adulți nu au acest limitator așa că nu sunt recomandate copiilor mici.
Poți oricând să verifici cele mai bune căști pentru copii care sunt sigure, se potrivesc bine, și arată cool, aici.
Articol preluat din:
-
Aur, aur, aur! Barca de 8 plus 1 aduce al treilea succes al României la Jocurile Olimpice, după 20 de ani După 4 medalii la Jocurile Olimpic...
-
România strigă hoții la Paris: Sabrina Voinea, declarații disperate, cu lacrimi în ochi Gimnasta Sabrina Maneca-Voinea a declarat că se simt...
-
Biserica Ortodoxă, reacție virulentă, după imaginile revoltătoare de la Jocurile Olimpice: Este de natură demonică! Purtătorul de cuvânt al ...