Tudor Vladimirescu este unul dintre personajele exponențiale ale istoriei românilor, un preferat al publicului larg. Moartea sa a fost cumplită, marcată de trădare și tortură. Cei care l-au ucis au vrut de fapt să-l jefuiască și să-i folosească oamenii în scopurile proprii.
Tudor Vladimirescu este cunoscut, inclusiv din manualele de istorie, drept unul dintre primii mari revoluționari români, cel care a ridicat poporul împotriva boierilor, a domnilor fanarioți dar și a turcilor. Așa cum arată cercetările mai recente, revoluția lui Tudor Vladimirescu de la 1821, așa cum a fost promovată mai ales în anii comunismului, a fost de fapt o revoltă anti-otomană și anti-fanariotă, și mai puțin o revoluție bazată pe considerente de clasă socială.
De altfel, Tudor a fost susținut atât de o parte a boierimii. Revolta sa a fost dependentă și de ajutorul dat de Imperiul Èšarist, ajutor care nu a mai venit. În consecință răscoala lui Vladimirescu s-a stins, iar căpitanul de panduri a sfârșit într-un mod îngrozitor. Cercetările dar și documentele arată că Tudor Vladimirescu a fost ucis de fapt pentru fi deposedat de o presupusă comoară dar și pentru preluarea comenzii trupelor sale.
Lui Tudor Vladimirescu i s-a propus să conducă o revoltă anti-otomană , mascată de o revoltă socială contra boierimii.
Omul asupra căruia și-au îndreptat privirile fruntașii boierimii a fost slugerul Tudor (Theodor) din Vladimiri, numit de aceea și Vladimirescu.(...) Capacitatea de comandă și prestigiul de care se bucura în Oltenia erau temeiuri hotărâtoare de a-i încredința lui conducerea mișcării de emancipare , scria istoricul Florin Constantiniu în lucrarea sa O istorie sinceră a poporului român .
Propriu-zis, așa zisa revoluție a lui Tudor Vladimirescu, a fost de fapt o conspirație boierească anti-otomană și anti-fanariotă iar comandatul de panduri din Gorj nu acționa de capul lui. La 15 ianuarie 1821, cei trei mari boieri ai Èšării Românești, Grigore Brâncoveanu, Grigore Ghica și Barbu Văcărescu, cei care alături de alți trei boieri români aveau să facă parte din căimăcămie după moartea lui Vodă Șuțu, aveau să autorizeze punerea în mișcare a revoltei lui Tudor Vladimirescu.
Fiindcă este să se facă obștescul folos neamului creștinesc și patriei noastre(...) pe dumneata sluger Teodore te-am ales să ridici norodul în arme și să urmezi precum ești povățuit , se arăta în scrisoare boierilor către Tudor Vladimirescu.
În paralel, comandantul de panduri se înțelege, în secret și cu membrii Eteriei, o organizație revoluționară de eliberare a Greciei de sub stăpânirea otomană, condusă de Alexandru Ipsilanti. Inițial revolta trebuia să izbucnească în Pelopones dar Alexandru Ipsilanti a decis să mute teatrul de operațiuni în Èšările Române, pentru a crea o diversiune. Așa se ajunge la înțelegerea cu Tudor Vladimirescu.
Acesta ridică o armată de panduri dar și contingente de moșneni. După ce asigură garnizoane în mănăstirile din Oltenia pentru a face față unei acțiuni militare turcești, Tudor pleacă cu armata sa către București. Totul este bine pus la punct.
Pentru a-i păcăli pe turci, este lansată Proclamația de la Padeș, în care Tudor vrea să arate că de fapt revolta este îndreptată împotriva boierimii având motive sociale. Ba chiar căimăcămia, trimite scrisori disimulate și chiar planifică o intervenție armată împotriva revoltaților. Este adevărat că o parte a țăranilor profită de această revoltă și se răfuiesc cu boierii, dar armata lui Tudor este ținută în frâu cu o mână de fier.
Revolta lui Tudor Vladimirescu depindea total de ajutorul pe care spera să-l primească de la ruși, contra otomanilor. De altfel, aceasta era și speranța eteriștilor. Prima lovitură pentru mișcarea lui Tudor Vladmirescu a venit din partea rușilor.
Èšarul Alexandru I, aflat la Congresul Sfinței Alianțe de la Laybach a dezavuat mișcarea eteristă dar și pe cea a lui Tudor din Vladimiri. Adică, pe scurt, s-a dezis de aceste mișcări. Ba mai mult, contele Capodistria, ministrul de Externe rus anunța încă de pe 23 februarie 1821 lipsa de sprijin față de cauza lui Alexandru Ipsilanti și a lui Tudor Vladimirescu. Ba chiar și-a exprimat acordul pentru intervenția otomană în Principate și liniștirea apelor.
Marii boieri munteni, care de fapt veniseră cu ideea începerii acestei revolte, văzând că nu primesc ajutorul rusesc au fugit la Brașov și l-au lăsat pe Tudor Vladimirescu singur cu toată Adunarea Norodului în calea turcilor.
Tudor a fost practic condamnat. Și asta în condițiile în care și pandurii l-au lăsat baltă. Motivul era unul simplu, Tudor Vladimirescu a instituit o disciplină prea rigidă în timpul marșului către București, dar și după, stârnind nemulțumirea și resentimentele unei bune părți a pandurilor.
Și asta mai ales după ce a dispus executarea mai multor panduri pentru jaf și insubordonare. Pentru a face față situației, Tudor Vladimirescu a sechestrat o parte din boierii rămași la București și a încercat să negocieze și cu turcii. Acest lucru i-a adus efectiv pieirea. Rămas fără sprijin din partea rușilor și a boierilor, Tudor Vladimirescu a pierdut definitiv susținerea pandurilor, nemulțumiți că nu au parte de pradă, nemulțumiți de disciplina prea strictă și mai ales de perspectiva înfrângerii.
În oastea pandurilor se produsese o ruptură profundă între Tudor și ostașii săi. Disciplina severă, absența unor beneficii și perspectivele întunecate subminaseră încrederea în comandant. Tudor a voit ca toți căpitanii să-și formuleze înscris totala lor subordonare față de el, dar patru au refuzat , preciza Florin Constantiniu în aceeași lucrare.
Așa se face că atunci când Iordache Olimpiotul, comandatul eterist, a venit să-l ridice pe Tudor Vladimirescu din tabăra lui, nimeni nu s-a opus.
Complotul împotriva lui Tudor Vladimirescu a fost organizat de căpeteniile eteriste, Iordache Olimpiotul, Ioan Farmache, Hagi Prodan și Dimitrie Macedonschi, evident la ordinele lui Alexandru Ipsilanti. De altfel, motivul principal al înlăturării lui Tudor Vladimirescu, a fost dorința lui Ipsilanti de a pune mâna pe pandurii comandantului gorjean și de a pleca cu ei în Grecia, acolo unde izbucnise revolta anti-otomană.
Mai mult decât atât, atât Ipsilanti cât și ceilalți comandanți eteriști, știau că Tudor avea o avere considerabilă și bănuia că acesta dispunea și de sume mari de bani pe care le-ar fi primit de la boieri pentru cumpărarea armelor. Pe scurt, Tudor Vladimirescu a fost luat, de sub ochii pandurilor pasivi, din propria tabără, pentru avere și trupe.
Tudor a fost dus la Târgoviște unde a intrat pe mâna căpeteniei eteriste, Vasile Caravia, renumit pentru cruzimea sa. Comandatul de panduri a fost torturat două zile la rând, Caravia încercând să afle unde-și ține banii.
A supus pe Tudor la tot felul de chinuri, numai pentru a afla unde a ascuns banii, căci credea că are sume mari de bani pentru cumpărarea de arme și muniție pentru panduri, iar descoperirea lor interesa pe toți, mai mult decât acțiunile lui Tudor , scria Ivan Liprandi, un memorialist rus.
Se spune că Tudor Vladimirescu a suportat totul cu stoicism și nu le-a dezvăluit nimic. Așa că l-au luat și, pe malurile Dâmboviței, Caravia l-a împușcat apoi l-au tăiat cu săbiile. După ce l-au decapitat, i-au aruncat trupul și capul într-o fântână părăsită. După altă variantă a fost străpuns cu sulițele și mai apoi aruncat în râu.
