miercuri, 27 aprilie 2022

Vine foametea, băi manciurienilor!


Articol PROTV 

"Dacă Rusia decuplează Germania de la livrările de gaze urmează o recesiune, iar întreaga Uniune va fi afectată

Inevitabilul s-a produs. Rușii au început să oprească livrările de gaze către Europa. Gazprom a anunțat că primele vizate sunt Polonia și Bulgaria.

Motivul invocat de ruşi? Au refuzat plata în ruble. Din același motiv, ar putea urma și alte state. România nu are contracte directe cu Gazprom, iar producția internă este suficient de mare încât să ne descurcăm pentru moment.

Prima țară care va rămâne fără gaze rusești este Polonia. Oficialii de la Varșovia transmit că s-au pregătit pentru acest moment.

Reprezentanţii Gazprom i-au anunţat şi pe vecinii bulgari că le închid robinetul de gaz. Ministrul Energiei de la Sofia a precizat că deocamdată țara are suficiente resurse. Polonia și Bulgaria ar fi primele state ale căror contracte pe termen lung trebuiau plătite în ruble dar oficialii au refuzat să facă asta.

Alexander Nikolov, ministrul Energiei din Bulgaria: „Partea bulgară și-a îndeplinit în totalitate obligațiile și a făcut toate plățile conform contractului în vigoare. Evident, gazul este folosit ca o armă politică și economică. Bulgaria nu va negocia sub presiune, Bulgaria nu este de vânzare."

Kiril Petrov, premierul bulgar: „Am avut o conversație telefonică cu premierul grec Kyriatos Mitsotakis, care a confirmat că totul merge conform planului, construcția interconectorului va fi finalizată în iunie."

Interconectorul Grecia-Bulgaria este esențial pentru Europa. Pe aici ar urma să ajungă pe continent gaze lichefiate din mai multe surse, inclusiv de la americani. Despre alte soluții se discută acum în regim de urgență la nivel european.

Primele care vor avea nevoie de ajutor vor fi Polonia și Bulgaria, țări care erau puternic dependente de gazul rusesc. Polonia importa în jur de 50%, iar Bulgaria 80, chiar până la 90%. Noi importăm mult mai puțin, cam 20% din cât avem nevoie. Un punct vulnerabil este și Germania, supranumită motorul Europei. Aproape jumătate din gazele folosite sunt de la ruși. În cazul în care va fi decuplată, ar trebui să-și oprească o parte din industrie. Asta ar duce fără îndoială la recesiune, avertizează chiar analiștii din Germania. În acest scenariu, afectată din punct de vedere economic va fi întreaga Uniune, inclusiv România.

Țara noastră nu are contracte directe cu Gazprom și chiar dacă vom rămâne fără gaz rusesc, ne-am putea descurca pentru o vreme. Depozitele sunt pline în proporție de 20%, iar din vară ar urma să creștem producția internă cu 1 miliard de metri cubi, adică aproape 10% din consumul anual, dacă începe exploatarea zăcământului de lângă Midia. Pentru asta, compania care exploatează zăcământul ar fi cerut să fie modificată legea offshore aflată în dezbatere în Parlament.

Anul viitor ar urma să fie introduse gaze în sistemul național și din zăcământul de Caragele, judeţul Buzău.

Mihnea Cătuți, Energy Policy Group: „În momentul de față suntem într-un excedent, adică producem mai mult decât consumăm, dar asta și pentru că a venit vremea bună. Testul adevărat va fi la iarnă, cel mai bun aliat al lui Putin este iarnă. De fapt, acesta ar fi un indicator că acesta va fi un conflict de durată. Trebuie neapărat să ne gândim că am putea fi inclusiv o sursă de export către regiune, către Bulgaria, care este mult mai expusă în acest moment."

Pe fondul acestor tensiuni, prețul gazului pe piețele internaționale a crescut cu 20 de procente după ce scăzuse în ultimele săptămâni. Presiuni sunt și asupra prețului petrolului. Rosneft, cel mai important grup petrolier rus, ar fi cerut la licitații plata anticipată în ruble, după modelul Gazprom. Ministrul german al Economiei, Robert Habeck, a anunțat însă de marți că Germania nu mai este dependentă de petrolul rusesc."

Gogule, mănânci crumpeni? Să nu-ți rupi dinții!








Mai e voie de la împărăție să râdem?







"Mai e voie să râdem? Oficial, încă da. Neoficial, nu ştiu dacă aţi observat deja acest lucru, parcă nu mai e chiar de bon ton să o faci deoarece te vei simţi automat stingher printre mutrele crispate, solemne, încruntate şi pline de importanţă ale oficialilor care, astfel, compensează pe cât pot lipsa lor de eficienţă şi chiar carenţele profesionale. DE ACELASI AUTOR După sancţiunile Consiliului UE, care va fi cyber-răspunsul ruşilor, c... Noul concept al „păcii ruse“: Moscova construieşte în Siria o replică ... Poveste de vacanţă cu lideri politici fericiţi şi pistoalele lor cele ... E foarte la modă ca omul politic să fie grav şi preocupat deoarece, aşa a fost învăţat la cursurile pe repede înainte în materie de relaţii publice, numai astfel va putea trimite către publicul spectator mesajul că cum îşi este o victimă a credinţelor şi ideilor sale, aşa cum îşi sacrifică fiecare clipă a vieţii pentru binele public din care, cum ştim cu toţii, se trage binele partidului şi se scurge (de la picătură la fluviu, după merit şi poziţionare ierarhică la nivel local şi central) şi cel personal. De asta devine din ce în ce mai nepotrivit să râzi în public, sensibilităţile politicienilor fiind ascuţite la maximum deoarece se apropie singura perioadă importantă a vieţii lor, adică alegerile care să le confirme scaunul actual sau să le dea altul, din ce în ce mai sus, mai bănos şi mai bine apărat. Practic, n-ai cum să găseşti o temă publică în care să nu existe potenţialul unui scandal de proporţii. Şi, de aici, sentimentul oricărui oficial că atacul nu este întâmplător, face parte dintr-o campanie naţională şi o conspiraţie globală menită să discrediteze naţiunea şi să planteze sâmburii sediţiunii în sufletul altfel duios şi sensibil de natură mioritică în spaţiu carpato-danubiano-pontică. Iată de ce, tradiţional, orice glumă este interzisă şi este interpretată ca înjurătură la onorabilele mame ale membrilor uneia dintre profesiunile de elită ale naţiunii, spre exemplu Armata şi Biserica, acţiune asimilată automat ca tentativă de destabilizare a naţiunii şi echilibrelor sale interne."

Citeste mai mult: adev.ro/qcs13y

Un alt personaj:


Orice asemănare este întâmplătoare :





Îmi pleacă prietenii la ceruri.



Și-a ales ziua de Paște să ne părăsească. Dumnezeu să te odihnească în pace, Nelule! 

Rugăminte sau ordin? Eminescule, tu ce zici?






"O OBRĂZNICIE

Ambasada Ucrainei în România, (împreună cu Uniunea Ucrainenilor din România) s-au adresat primarului general al Capitalei, Nicușor Dan, cu rugămintea de a se alătura altor capitale europene și de a examina posibilitatea redenumirii unei părți a Șoselei Pavel D. Kiseleff ( pe care se află Ambasada Federației Ruse în România), în „Șoseaua Ucraina”. Un asemenea act ar reprezenta (în viziunea părții ucrainene) un gest de solidaritate extrem de important al României față de poporul ucrainean, supus agresiunii Rusiei putiniste. (Se știe că Vladimir Putin consideră că Ucraina este un stat artificial, iar ucrainenii ar fi în fapt -tot ruși. ). Nu m-ar mira ca partea română să cedeze, pentru că românii pot fi (adesea) cutremurător de blegi. Pe scurt: solicitarea Ucrainei mi se pare exagerată, reprezentând o formă de imixtiune neadmisă în ceea ce s-ar numi- memoria istorică românească. Pentru lămurirea părții ucrainene: Pavel D.Kiseleff (Pavel Kiseliov- mai corect) a trăit în perioada 1788-1872 și a rămas în istorie ca o figură luminoasă de reformator rus. Om de arme, administrator, diplomat înzestrat, a fost guvernatorul Moldovei și Țării Românești în perioada 1829-1834, adică în intervalul de timp corespunzător ocupației militare a acestora, de către trupele Imperiului Rus. A avut un rol esențial în coordonarea comisiei care a conceput Regulamentele Organice (1831 și 1832)- acestea reprezentând, în fond- primele Constituții din spațiul românesc (evident- înțelese în sensul contextului politico-istoric de atunci). Când a plecat înapoi în Rusia,boierimea din cele două Principate l-a regretat profund, păstrându-i o amintire frumoasă, pe deplin meritată. Kiseleff a fost și ambasadorul Imperiului Rus în Franța (în perioada 1856-1862), calitate în care a susținut unirea Moldovei cu Țara Românească, rămânând până la sfârșitul vieții sale un prieten al românilor. De aceea numele său a fost dat ulterior, cunoscutei șosele bucureștene. Semnificativ este faptul că nici măcar în perioada 22 iunie 1941-23 august 1944 (când România s-a aflat în război cu URSS) nu s-a pus problema schimbării denumirii sale. Ideea a venit însă acum, cu motivația invocată de către Ambasada Ucrainei. Gestul nu e doar o gafă, ci- și o formă de desconsiderare profundă a României. Pentru că tu treci printr-o tragedie, ar trebui ca toți ceilalți să-ți îndeplinească orbește dorințele, în numele unei solidarități prost înțelese. Și nu e doar atât: acolo unde sunt în loc de bărbați politici patrioți- un șir de momâi, apare logică încercarea unora de a forța nota la extrem. Eu îți dau un deget, iar tu îmi vrei întreaga mână. În consecință- o solicitare absurdă, căreia primăria generală a Bucureștilor nu ar trebui să-i dea curs. Dar, cine știe...."

Prof. Cristian Sandache

Mihai Eminescu

CIOCLII APOCALIPSEI

Voi ce stați pe la tribune și în jilțul guvernării,
Voi ce vă hrăniți orgolii doar din lacrimile Țării,
Slugi vândute altor neamuri, cioclii veacului ce moare,
Zornăiți în pungi arginții, îmbuibați pe-a noastră jale.

Răsfoind prin cartea lumii, citesc pagini de milenii
Strâng în tolbă adevăruri de prin cronicile vremii,
Văd tirani ce varsă sânge, voievozi ce-adus-au pace,
Dar prin voi, ca niciodată, răul firele își toarce.

Ne-ați vândut pământ și codrii, toată zestrea milenară,
Ne-ați ucis și bucuria, ați pus doliu peste Țară.
Pleacă fiarele din codru, de durere toate gem,
Și asupra voastră cade al străbunilor blestem.

Căci în cugetele voastre numai e nimica sfânt,
Pervertire și minciuna și în fapte și-n cuvânt.
Nu sunteți decât paiațe, pe sub hainele cu ștaif,
Ochii voștri n-au lumină, sufletul vă e bolnav.

Iar din sufletele pure, astăzi vreți să smulgeți crinii,
Și în templul curăției, să-nflorească mărăcinii.
Să pătați tot ce-i candoare, toate florile de Har
Însă nu puteți Luminii, voi să puneți stăvilar!

Cioclilor apocaliptici, plini de-a iadului duhoare,
Ne batjocoriți CREDINȚA și CHIVOTUL din ALTARE!
Ne-ați ucis cu nepăsare și bunicii și părinții,
Ne-ați îngenuncheat sub biruri și ne-ați pus sub pază sfinții.

Trădători de Neam și Țară, ca păduchii stând în frunte,
N-auziți pe Mihai-Vodă, greaua-și bardă cum ascute?
Ascultați cum cântă lemnul! Vlad Drăculea vine-acușa,
Nu simțiți pe sub izmene, cum vă gâdilă țepușa?

Bravi cârmaci aveam pe vremuri, însă azi domnesc mișeii, 
Rup bucăți din trupul Țării, precum hienele și leii, 
Însă va-nvia dreptatea,  Neamu-acesta s-o trezi
Și în groapa ce ne-o sapă, oasele le-or putrezi! 

Vreau ca pana mea săracă, cântul lui Tirteu să fie, 
Sufletul acestei Nații să-l ridice, să-l învie, 
Și de-o fi să mă doboare, brațul fiarei de ATEU, 
Iau cu mine plânsul țării și îl duc lui DUMNEZEU.


Domnilor, moș Teacă și Blajinul s-au preumblat prin Kiev. O întrebare pentru ei de la un cititor:
"Despre reinfiintarea celor 200 scoli romanesti si alinierea la a ue a ucrainei in ce priveste drepturile minoritatilor s-a vb un picut ? Despre recunoasterea nedreptatii ruperii bucovinei de nord din bucovina noastra si rectificarea acuzatiilor ca noi am fost invadatorii s-a discutat putin ?"


Adevărații patrioți români și-au spus punctul de vedere în orice perioada istorică:











Iată bogăția mea!