marți, 23 decembrie 2025

Guvern de papagali. Reforme la Paștele Cailor. Taxe, impozite cât casa. Așa se îndestulează Bugetul .

Cât mai rezistă românii?

Articol din Ziare.com


"

Românii, nemulțumiți și pașnici. Motivele pentru care nu există proteste majore în țară. Sociolog: „E un butoi cu pulbere”


Protest în România / FOTO: Bogdan Chircan (Facebook)

Potrivit celui mai recent sondaj de opinie realizat de CURS, 75% dintre cei intervievați cred că „România se îndreaptă într-o direcție greșită". Taxele și impozitele majorate au generat o scădere puternică a puterii de cumpărare în rândul unui număr important al populației, unele afaceri au falimentat ori pregătesc închiderea activității, dar nemulțumirile nu au fost exprimate prin proteste de mare amploare.

În România, inflația este de cinci ori mai mare decât media europeană, iar față de Franța, de aproape zece ori mai mare, potrivit datelor oficiale. La Paris, Bruxelles și Sofia au avut loc mari mișcări sociale, inclusiv cu violențe de stradă în 2025. În țara noastră, protestele au fost sporadice și fără succese notabile: alegătorii au cerut reluarea turului 2 al prezidențialelor, iar cadrele didactice, organizate în pâlcuri de nemulțumiți, au solicitat retragerea măsurilor de austeritate etc.

Sociologul Bogdan Ficeac remarcă „o anumită delăsare" din partea populației. Potrivit analistului, cetățenii s-au obișnuit să nu obțină nimic dacă ies la proteste.

„Probabil că e o anumită delăsare. Oamenii au mai ieșit în stradă în perioada lui Băsescu. Ieșiseră și la vot vreo 8 milioane, dintre care 7 l-au trimis acasă, prin referendum. Dar Băsescu a avut câțiva oameni la CCR care au decis că s-a anulat votul. A mai fost tevatura de la Sectorul 1 și știm că procurorul care a făcut ancheta a fugit din țară, iar cel care a gestionat toată situația aia dubioasă e bine merci. Și a mai fost situația cu votul anulat de CCR la final de 2024. Au ieșit milioane de oameni la vot, dar votul lor nu contează. Mai mult, există temeri că oamenii se pot alege cu dosar penal în urma participării la proteste dacă vorbesc sau strigă ceva 'ce nu trebuie'", a declarat Ficeac, pentru Ziare.com.

În plus, românii sunt mai pacifiști și mai răbdători decât alte popoare, susține Ficeac.

„Pe de altă parte, e o situație foarte tristă, dar românul are o răbdare mult mai mare decât alții și, din nefericire, în momentul în care răbufnește, o face când nu mai suportă. Pot să dau exemplul cunoscut de toată lumea: de ce suntem noi singura țară din lume în care sistemul comunist s-a prăbușit într-o baie de sânge? Nici măcar în mama comunismului, în Rusia, nu s-a prăbușit sistemul într-o baie de sânge. În România a fost masacru.

În plus, există și o anumită blazare a oamenilor că dacă ies, ori nu ies, tot aia e, că oricum nu se întâmplă nimic. Se gândesc că poate vine un moment când îi prind la cotitură pe politicieni, așteaptă să vadă ce se va întâmpla", a comentat analistul.

Anularea alegerilor din decembrie 2024 ar fi tăiat încrederea populației că ar putea produce schimbări prin mișcări de stradă, consideră sociologul.

„În mare parte, anularea alegerilor a avut un efect de blazare pentru populație. Să fim sinceri, pe mulți i-a luat prin surprindere rezultatul alegerilor. Mulți se așteptau la o bătaie între Ciolacu și Simion, ori între Ciolacu și Ciucă. Liberalii au investit puternic în campania lui Ciucă și apoi prin Kensington, în campania lui Georgescu. Astfel, a creat bulgărele de zăpadă împreună cu alți influenceri și, când PSD l-a umflat în voturi pe Simion ca să intre candidatul PSD cu cel al AUR, nu a mai intrat candidatul PSD… În turul 2 au ajuns doi candidați - Georgescu, despre care mare lucru nu se știa sau lucruri concrete despre ceea ce ar putea face, iar Lasconi - cu un procent relativ mic de susținători… Restul oamenilor au rămas dezamăgiți și cu această frustrare, că ‘a fost votul nostru’.

Acum mai există și alegeri anticipate. Anularea alegerilor a întărit nemulțumirea. AUR a ajuns la 40%. Nu știu dacă cei care votează AUR cunosc programul, miniștrii pe care ar urma să-i desemneze. Dar nemulțumirea e ridicată pentru că politica a ajuns la un nivel atât de jos și până și voturile sunt furate și nu mai contează. Și Ceaușescu, dacă nu-i chema pe oameni la miting, trecea și cu revelionul ăla. S-a încercat și în ‘87, s-a tot încercat și la Iași, și la Brașov. Dar aici, în ‘89, a venit Ceaușescu în întâmpinare cu acel miting. A pocnit apoi petarda aia și a ieșit ce a ieșit", a menționat Bogdan Ficeac.

Între timp, clasa politică din România demonstrează că „nu are măsură", susține Ficeac.

„Din păcate, avem și o clasă politică fără măsură. Merge ori într-o extremă, ori în cealaltă. Asta se vede și acum: ori facem o justiție în care merg prescrierile, toate astea, iar lumea care trebuie să scape scapă, ori vor să vină ăia care făceau dosare la comandă, pentru a-i decapa pe unii sau pe alții. Nu avem un echilibru, o cale de mijloc. În afară de Suedia, peste tot sunt pensii speciale, dar nicăieri nu există o pensie mai mare decât salariul sau nu s-a ajuns la aberațiile din România", a punctat sociologul.

Motivele de nemulțumire ale populației sunt justificate, consideră sociologul. Reformele mult promise sunt „acoperite" cu taxe și impozite majorate, remarcă Ficeac.

„Toată lumea vede că nu se face nicio reformă. Și în vremea lui Băsescu, FMI spunea să nu mai fure, se luau pe rând băieții deștepți din energie, problemele de la CFR Călători și alte companii, nicăieri nu spunea că trebuie să se taie pensii și salarii. Concluzia lui Băsescu a fost că FMI ne-a spus să tăiem pensii și salarii. Așa și astăzi: reforma administrativă nu se face, eficientizarea nu. Poate că unele instituții trebuie desființate cu totul și poate că la altele trebuie chiar mărite salariile. În schimb, la noi numai taxe și impozite mărite. Oricât i-ai spune omului că se face reformă, chiar și cei care susțin guvernul, spun ‘să ne mai gândim și la oameni, că nu prea e reformă ceea ce facem acum’. Alții sunt mai violenți. E un butoi cu pulbere, o nemulțumire care mustește și nu știi la chestiuni de genul ăsta cum va apărea ceva din care se va isca o vâlvătaie", a mai precizat Ficeac.

Pentru luna ianuarie, sindicaliștii din educație au anunțat că iau în calcul organizarea unei noi greve generale.

75% dintre români consideră că direcția în care se îndreaptă țara nu este cea potrivită, în timp ce doar 21% aprobă actualele politici de la vârful statului.

„Sondajul conturează o imagine generală dominată de neîncredere, pesimism şi presiune economică. Datele indică un climat social tensionat, în care percepţiile negative privind direcţia ţării, funcţionarea instituţiilor şi evoluţia nivelului de trai se suprapun şi se alimentează reciproc", arată un comunicat al CURS.

"

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

Viața trăită la Moscova, văzută de o familie de români, nu numai prin ura față de ruși.

Moscova pentru o familie de români: „Instagramul e colorat, bogat, fițos și scump. Viața a devenit un coșmar” Ilie Rădeanu și soția sa, crea...