Enel a jefuit cât a putut de mult, fără să facă investițiile necesare realității din teren, în urma expansiunii și dezvoltării urbane/rurale, și a degradării rețelei preluate de la statul român. Vă dau un exemplu: acum că sunt în derulare programele cu fotovoltaicele, numai o stație de putere pentru transformarea-receptarea energiei electrice, costă câteva zeci de milioane de euro, spre suta de milioane!
Procedura de renunțare a Enel-ului nu este una de azi pe mâine, este de durată, pe pași bine stabiliți și în curs de negociere.
OMV i-a transmis lui Hohanu că este interesată să preia această afacere bănoasă, derulată de Enel. Aia cu gazele de la Marea Neagră este un simplu zvon, o fentă. Austriecii știu că acolo este "felia" americanilor.
Dar OMV are niște pretenții, așa cum are împăratul față de vasalul său. Pretenția este ca statul român să răscumpere acțiunile Enel, să le "liciteze" către OMV, dar într-un parteneriat investițional: adică statul român să finanțeze tot ce ține de lucrările de infrastructură, iar austriecii să se ocupe cu încasatul banilor.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu