Nopțile sunt lungi, liniștea mă îndeamnă la a citi, a căuta povești frumoase despre locurile unde viețuim.
Spațiul bucureștean și nordul capitalei noastre sunt pline de multe urme ale moșilor și stramosilor noștri.
Mai jos adaug un șir lung de compilații cu scopul de a reliefa o zonă a Bucureștiului.
Încă de pe vremea copilăriei mi-a plăcut să caut lucruri, oameni, fapte, istorii interesante. Iată un exemplu:
Fiecare cartier din București ascunde o istorie, mai veche sau mai nouă, fiecare așezare ori mahala s-a concentrat în jurul unui punct, fie el religios (mănăstire sau biserică), administrativ (cetate, centru de conducere) sau rezidențial (palat, conac). Așa s-a întâmplat și în cazul cartierului Grant, apărut pe fosta moșie a boierilor Golescu.
Palatul Belvedere (Conacul Golescu-Grant). În anul 2012 această construcție impunătoare, cunoscută în vremea sa și drept „Casa cu Turn”, a fost restaurată și amenajată drept Centrul de recreere și dezvoltare personală „Conacul Golescu Grant”, sub tutela Primăriei Sectorului 6. În ziua de 1 iunie 2012 acest centru a fost inaugurat printr-o mare serbare la care am fost inspirat să particip – prilej cu care am putut admira monumentul istoric.
Moșia boierilor Golești se întindea la jumătatea secolului al XIX-lea de la fosta barieră a Târgoviștei (zona Gării de Nord de astăzi) până în zona fostei fabrici de țigări (BricoDepot), în Sud urma cursul Dâmboviței până aproape de Cotroceni, iar în Nord atingea drumul Piteștilor. Undeva între anii 1812-1815 boierul cărturar Dinicu Golescu construiește pe această moșie o reședință, se pare că pe urmele unei case mai vechi. Clădirea trece de-a lungul timpului prin mai multe transformări de la un stil neoclasicist ajungând acum să afișeze o reinterpretare arhitecturală neoromânească (din anii 40) și chiar un etaj în plus.
Mai multe plăcuțe amplasate în curtea conacului ne-au ajutat să aflăm date istorice despre viața acestei proprietăți care ajunge drept zestre la Ana/Anca Golescu (căsătorită cu Alexandru Racoviță, ispravnic de Craiova), apoi la fiica acesteia Zoe Racoviță. Nepoată a lui Dinicu Golescu, Zoe se căsătorește în 1850 cu Effingham Grant, un tânăr britanic care lucra ca reprezentant al unei firme de asigurări englezești la Consulatul britanic din Țara Românească. Cei doi soți vor repara conacul primit drept zestre, vor reamenaja parcul existent și iazurile, vor remodela aleea de acces. Într-o scrisoare din 1862 Effingham Grant scria despre grădina conacului: Odinioară grădina de la Belvedere era una din splendorile împrejurimilor Bucureștiului. Acum nu se mai păstrează mare lucru din acest parc doar câțiva arbori bătrâni, între care se detașează cu măreție un dud – grădina și aleea principală de acces au fost distruse de construcția căminelor din zonă. Turnul estic ne atrage atenția prin aspectul său de culă, prin efigiile atașate pe fațadă și meterezele remodelate. Pe una din fațade se află o logie cu balustrade traforate (motive vegetale). Am vizitat și o parte din interioare, totul a fost modernizat, puține elemente arhitecturale s-au păstrat; am observat zidurile destul de groase, în turn nu am avut acces.
Effingham Grant a ocupat un loc important în dezvoltarea industrială a Bucureștiului, dar și în viața socială a urbei dâmbovițene. În 1863 înființează prima turnătorie din București („Fonderia de la Belvedere”) unde se puteau turna felurite piese de fier și repara locomobile. În 1864 deschide Manufactura de Tutun Belvedere, prima de acest gen din Principate, care după nici 15 ani devine de interes public sub numele Regia Monopolurilor de Stat. Omul de afaceri britanic, naturalizat în România, va încerca și o idee comercială nouă: cultivarea de orhidee în grădina conacului, fără succes însă. Dorind să vină în sprijinul sutelor de angajați ai fabricii de tutun grant parcelează o parte din terenurile din jurul conacului pentru a se construi aici locuințe de serviciu. Sora sa, Maria, se va căsători cu C. A. Rosetti și va deveni un publicist cunoscut în epocă (ea va fi și modelul tabloului „România revoluționară” a lui Rosenthal – amănunte în cele două părți ale articolului: zf.ro/ziarul-de-duminica/ ... adescu-10399637). Cei doi fii ai cuplului Zoe- Effingham Grant au făcut carieră în domenii diferite: Nicolae Grant a devenit un pictor cunoscut (am văzut tablori ale lui la Conacul Golescu de lângă Pitești), iar Robert Effingham Grant ajunge inginer și construiește vechiul Pod Grant ai cărui piloni se mai pot vedea și astăzi (abecedar-ul.blogspot.ro/2 ... ului-grant.html).
Prin toamna anului 2014 m-am plimbat puțin pe străzile liniștite ale parcelării Belvedere-Grant (vezi aici: armyuser.blogspot.ro/2011 ... -belvedere.html), dar și ale parcelării CFR, destinată angajaților căilor ferate (unde încă există strada denumită Zinca Golescu). Manufactura de tutun a fost modernizată pe parcursul anilor, anumite clădiri industriale având acum caracter de monument istoric – nu se poate intra în curte pentru a le vedea. Putem admira în schimb Turnul de apă, aflat în parcarea BricoDepot – construit în 1908 din beton armat; castelul de apă avea un rezervor de 150 mc.
Pe strada Cărvunarilor se află o replică a Catedralei Mitropolitane de la Timișoara, și anume Biserica Belvedere, cu hramurile „Sfinții Apostoli Petru și Pavel” și „Sfânta Mare Muceniță Ecaterina”. Ridicată între 1934-1940 de arhitectul Ioan Traianescu (care a făcut și planurile de la Timișoara; vezi aici detalii: arhitectura-1906.ro/2016/ ... licist-profesor) biserica a fost edificată prin eforturile angajaților de la Fabrica de tutun și a celor de la CFR... Dacă în 2009 era încă înconjurată de schele, în 2014 restaurarea se încheia-se, monumentala biserică etalându-și splendida arhitectură (bisericabelvedere.ro/istoric). Alături de biserică a apărut și o mică capelă în stil grecesc.
Lângă Conacul Golescu-Grant se află și Stadionul Regie al echipei de fotbal Sportul Studențesc. Construit în 1920, arena sportivă are circa 10.000 de locuri. Din păcate echipa întemeiată în anul 1916 se află în colaps, nici nu mai știu dacă există având în vedere scandalurile din sportul românesc. Îmi aduc aminte când eram elev la școala generală din cartier mergeam pe lângă terenurile de tenis ale clubului studențesc și căutam mingi de tenis scăpate peste gard. În 2015 se discuta chiar despre demolarea vechiului stadion și construirea unuia modern, de 25.000 de locuri, în perspectiva găzduirii celor patru meciuri din cadrul Euro 2020. Vom vedea!
În cartier mai există câteva clădiri vechi: Maternitatea Giulești (inițial, construcția din anii 20, a fost școală de ucenici ai CFR; abia din 1951 se transformă în spital) și Trezoreria Sectorului 6, o clădire ridicată în perioada interbelică, dar neclasată drept monument istoric. Amintim aici și Biserica „Sf. Ilie-Grant” , lăcaș de cult construit în 1918 pe un teren donat de familia Grant.
Deși străduțele pe care s-au ridicat clădiri solide, cu etaj, pentru angajații CFR-ului păstrează parfumul epocii interbelice pe alocuri, traficul auto e în continuă creștere. Câteva artere sunt utilizate intens de cei care doresc scurtarea distanței între zona Basarab și cartierul Crângași. O frumoasă clădire de colț, datată 1927, îmi atrage atenția – probabil la parter a funcționat o prăvălie. Un vechi indicator rotund ne arată locul unde s-a aflat cândva un telefon public. Și pe aceste străzi au apărut vile cochete și modificări ale vechilor clădiri de locuit – nu mai este cartierul muncitorilor simpli.
Update octombrie 2016. Deși articolul de față l-am scris acum câteva zile chiar astăzi problemele m-au adus din nou în Cartierul Grant; am profitat de situație și m-am plimbat puțin pe străduțe. Casele standardizate se transformă de la un an la altul, sunt modernizate, supraînălțate. Am identificat trei modele de indicatoare stradale, unele cred chiar din perioada interbelică. Pe strada Zinca Golescu găsiți capace de canal din anul 1929 produse de fabrica metalurgică a fraților Schiel din Brașov. Strada Ing. Nicolae Teodorescu debutează cu două case standard cu etaj, tip special, și se detașează între străzile cartierului prin prezența spațiului verde existent pe mijlocul arterei. Cert este că peste tot sunt parcate o mulțime de autoturisme, iar unele modernizări sunt kitch-uri vizibile.
Recomandare. Cei care vor să-și înscrie copiii la activități extrașcolare, recreative, culturale și sportive pot apela la Centrul de recreere și dezvoltare personală „Conacul Golescu Grant”, găzduit de fostul conac Golescu-Grant. Găsiți informații suplimentare la adresa web: protectiacopilului6.ro/di ... -grant_pg_0.htm.
Din Wikipedia:
Effingham Grant s-a născut pe insula Guernsey, Marea Britanie, fiind primul copil și singurul fiu al locotenentului Edward Effingham Grant (n. 1795) și Marie Grant (n. Marie Le Lacheur în 1789). Effingham a avut 5 surori, printre care și Maria Rosetti.[1]
Secretar al Consulatului britanic
În 1837 tânărul Grant găsește un post liber la Consulatul Britanic din Valahia, sub comanda lui Sir Robert Gilmour Colquhoun, care se va ocupa de formarea acestuia.
Un an mai târziu, sora sa, Maria Rosetti, îi face o vizită și decide să se mute și ea la București, căsătorindu-se ulterior cu C.A. Rosetti.[2]
Se împrietenește cu Dinicu Golescu și se mută la palatul Belvedere al logofătului.
La 1850 Effingham Grant se căsătorește cu Zoe Racoviță, fata lui Alexandru Racoviță și a Anei Golescu și nepoata lui Dinicu Golescu. După căsătorie, familia intră în posesia Palatul Belvedere și moșiei aferente, moștenite de Zoe.[3]
La 1854 Sir Robert Gilmour Colquhoun este numit consul al Bosniei și decide să părăsească țara. Effingham Grant decide atunci să renunțe la viața de diplomat și să se dedice afacerilor.
Filantrop și om de afaceri
La 1863 Grant înființează Fonderia E. Grant et comp. Belvedere, prima turnătorie din București.
La 1864 britanicul pune bazele primului atelier de prelucrare a tutunului din țară, Manufactura de tutun Belvedere. Firma devine apoi Regia Monopolurilor Statului în 1879. Effingham parcelează terenul din jurul manufacturii și îl vinde muncitorilor, dând naștere la ceea ce va deveni cartierul Regie.
La 1865 Grant începe să se ocupe de o nouă afacere nemaîntâlnită în țară, creșterea de orhidee. Mai târziu această afacere a dat denumirea de Strada Orhideelor, denumire care se păstrează și astăzi.
Urmași
Unul dintre fiii cuplului a fost Nicolae Grant, un cunoscut pictor român.
Un al doilea fiu al cuplului a fost inginerul constructor Robert Effingham Grant, care a participat la construcția Podului Grant și care l-a denumit în acest mod în cinstea tatălui său.
Referințe
- ^ Maria Rosetti(în engleză), Priaulx Library
- ^ http://www.fzr.ro/stire_detaliata/RAPID_ONLINE/Cei_ce_ne_au_dat_nume___/9565.htm[nefuncțională]
- ^ Madalina Ionescu (2008-07-22 11:32:57), Cartierul bucurestean Grant, "botezat" de o familie boiereasca, Ziare.com Verificați datele pentru:
|date=(ajutor)
Maria Rosetti (nume original: Mary Grant, n. 1819, Guernsey – d. 1893) a fost o activistă, jurnalistă și eseistă română de origine scoțiană. Soră a lui Effingham Grant, secretar al consulatului Marii Britanii în București și soție a politicianului C. A. Rosetti, ea a jucat un rol activ în Revoluția de la 1848 din Țara Românească. Ea este de asemenea amintită pentru prietenia de durată cu pictorul Constantin Daniel Rosenthal și cu Pia Brătianu, soția politicianului din Partidul Național Liberal, Ion Brătianu. Soții Rosetti au avut opt copii: Mircea, Ion, Vintilă (jurnalist și scriitor), Horia, Elena-Maria, Toni, Floricel și Libertate Sophia, toți făcându-se remarcați prin activitatea lor în sfera politică.
Fiică a armatorului Edward Grant, un locuitor al insulei Guernsey, și a soției acestuia, Marie Le Lacheur, Maria aparținea de Biserica Anglicană. [2] Familia Grant, care s-a stabilit ulterior în Plymouth, susținea că se trage din neamul scoțian Grant din Cannon, dar acest aspect nu e cert.[2]
Biografia
În 1837, fratele ei mai mic, Effingham, era numit secretar al lui Robert Gilmour Colquhoun, consul Britanic în Țara Românească; la puțin timp după, Maria a ajuns în București, unde lucra drept guvernantă. [2] Astfel l-a întâlnit pe Rosetti, prieten apropiat al lui Effingham Grant și membru al familiei de boieri Rosetti, care s-a îndrăgostit de ea. [2] Mary Grant era angajată a familiei colonelului Ioan Odobescu, oferind lecții copiilor săi, inclusiv fiului său Alexandru, viitor politician.[2]
Grant s-a căsătorit cu C. A. Rosetti la casa familiei sale din Plymouth, într-o ceremonie anglicană la data de 31 August 1847; cei doi s-au căsătorit din nou în Viena, într-o ceremonie de rit ortodox.[2] La cea din urmă au fost prezenți frații Alexandru și Ștefan Golescu, nașii cuplului și colegi ai lui Rosetti.[2] Conform istoricului Paul Cernovodeanu, Mariei i-a fost greu să se integreze în cercurile boierești, dar “datorită calităților sale înnăscute, prin inteligența și cultura sa, a reușit să reziste și să se impună.”
În timpul Revoluției de la 1848, soțul ei a jucat un rol important în ralierea populația Bucureștiului spre cauzele revoluționare, făcând parte din Guvernul Provizoriu. În ciuda faptului că tocmai dăduse naștere primului său copil, Maria Rosetti s-a implicat în demersurile revoluționare prin a se alătura protestatarilor care cereau recunoașterea Constituției de la Islaz și a noului guvern. [3] [4] Odată cu intrarea trupelor otomane în țară, ce au înăbușit rebeliunea, Rosetti a fost arestat de Otomani și, împreună cu alți actori importanți ai revoluției, transportat cu barca din Giurgiu către Svinita, oraș condus de austrieci, lângă portul dunărean Orșova. [5] [6]Împreună cu pictorul Constantin Daniel Rosenthal și Dimitrie Bolintineanu, Maria a urmărit de la mal bărcile, știind că prizonierii vor fi eliberați în baza unui pașaport. Ea și-a vândut din lucruri pentru a-i putea duce soțului pașaportul în cauză, folosind pretextul copilului nou-născut pentru a-l vedea pe Rosetti [23] Soții Rosetti s-au îndreptat apoi spre Franța. [7] [6] [8] Rolul Mariei Rosetti în stadiile finale ale Revoluției a fost subliniat de Jules Michelet în eseul Madame Rosetti din 1851 [2] [6] [8] și de soțul ei prin comparația cu Anita, soția insurgentului Italian Giuseppe Garibaldi. [9] Maria Rosetti a și asistat la cursurile lui Jules Michelet la College de France, fapt care a ajutat-o în activitatea publicistică. [4]
În jurul anului 1850, Rosenthal a terminat una dintre cele mai apreciate picturi ale sale, România Revoluționară.[10] [9]Personificare a națiunii, aceasta o înfățișează pe Maria Rosetti în costum popular românesc, conform cu idealul revoluționar al femeii ca eroină, pastrătoare a tradiției, cu rol nobil, dar pasiv. [5] [6][11] Artistul a decedat în iulie 1851, după ce încercarea sa de a traversa Țara Românească a fost întreruptă de autoritățile austrieci, care l-au torturat până la moarte în orașul sau natal, Budapesta. [12] În 1878, Maria Rosetti a scris un articol în revista sa, Mama și copilul, în cinstea prietenului sau decedat: „[Rosenthal a fost] unul dintre cei mai buni și mai credincioși oameni pe care Dumnezeu i-a creat după chipul său. A murit pentru România, pentru libertățile sale, a murit pentru prietenii săi români. [...] Acest prieten, acest fiu, acest martir din România este un israelit, se numea Daniel Rosenthal".[13]
Maria și C. A. Rosetti au avut opt copii, din care doar patru au supraviețuit până la maturitate: [2] Libertate Sofia (sau Libby, născută în iunie 1848) și trei fii născuți în exil, anume Mircea, Vintilă și Horia. [2] Fratele ei a locuit și el în țară și s-a căsătorit cu Zoe, fiica politicianului Alexandru Racoviță (printre copiii lor aflându-se și pictorul Nicolae Grant). [2] Prin fratele ei, Maria Rosetti era distant rudă cu medicul Carol Davila și fiul său, scriitorul Alexandru Davila. [14]
Cariera
În timpul anilor 1850, atât înainte, cât și după Tratatul de la Paris din 1856, care i-a permis să se întoarcă în Principatele Dunărene, Maria Rosetti și soțul ei au susținut Partida Națională și Unirea Țării Românești cu Moldova sub Alexandru Ioan Cuza. [2] [6]Ca urmare a adoptării noii legi a învățământului din 1864, Maria Rosetti a înființat în 1865 un internat de fete, asigurându-se astfel că idealurile educaționale vremii au în vedere bunăstarea cât mai multor oameni, indiferent de gen. [15] Maria Rosetti a făcut parte și din Consiliul permanent al Instrucțiunii Publice, fiind responsabilă de buna organizare a unor școli de fete din București și din Iași. [15]Tot în 1866 activa și în “Comitetul pentru ajutorul celor lipsiți de hrană”, ocupându-se de strângeri de fonduri împreună cu figuri precum Alexandrina Ghica și Maria Cantacuzino.[16] Ea a colaborat cu C. A. Rosetti în cadrul mai multor publicații, inclusiv Românul, înainte de a-și publica propria revistă, Mama și copilul, prima dedicată cu precădere femeilor. [17][8][6][18] Având în vedere educarea mamelor cu copii mici și fiind motivată de schimbările sociale aduse de unire, [19] revista a fost publicată doar între anii 1865 și 1866, primele două volume fiind printate în doar 2500 de exemplare. [4] Astfel, Rosetti este prima jurnalistă română, înaintea Mariei Flechtenmacher. [17][19] Maria Rosetti a scris două articole-program, unul intitulat “Către mame”, iar celălalt, “Copii”. Primul articol punea accent pe rolul jucat de femeie în constituirea națiunii, făcându-se apel la identitatea cititoarelor, atât ca mame, cât și ca românce, datoare sa le ofere o educație adecvată copiilor pentru binele colectiv. Astfel, revista oferea atât sfaturi pentru mame, cât și articole educative pentru copii pe teme de istorie și științe. [18] Scopul revistei, în cuvintele Mariei Rosetti, era următorul: “Eu cred că trebuie sa fie buni (copiii), că trebuie apoi să aibă conștiință de datoria lor către ei înșiși și către ceilalți și să îndeplinească acele datorii și drept ambițiune le-aș dori aceea de a vedea Patria lor astfel, ca pretutindeni și totdeauna să poată ține capul sus zicând: “Sunt român!”. A lucra pentru aceasta și a vă ajuta în lucrarea voastră, iată dorința mea, ținta mea publicând acest mic ziar.” [20]
Maria Rosetti a fost implicată ulterior în organizarea evenimentelor caritabile și a ceremoniilor publice: între anii 1866-1867, a strâns fonduri pentru a combate foametea și, în 1871, a organizat serbări în localitatea moldoveană Putna.[2] Prestigiul ei a crescut în mod special după 1875, când C. A. Rosetti a devenit parte a conducerii Partidului Național Liberal. [21] Prin intermediul ziarului Românul, a strâns bani pentru 70 de familii afectate de arestarea unui grup de oameni in Plumbuita.[22] A inițiat și o listă de subscripție în ziarul Apărătorul dreptății în favoarea revoluționarilor polonezi. [22] De asemenea, în 1877, când România își proclama independența și se alătura Imperiului Rus în Războiul Anti-Otoman, Maria Rosetti strângea fonduri pentru a ajuta răniții, punând bazele unor spitale în Craiova și Turnu Măgurele cu sume depășind 110.000 de lei.[2] [21] [23] [24] Ea conducea de asemenea Comitetul femeilor, în care erau angrenate și Elena Cantacuzino, Elena Rifoveanu, Elena Sutu, Maria Bilcescu, Maria Cernat, Maria Falcoianu, Ana Calendero, Adela Felix, Caterina Polihronie, multe fiind și soții de medici. Ele strângeau atât fonduri, cât și donații, organizau loterii cu lucruri personale, toate în mod vădit pentru libertatea țării, făcându-se apel și la solidaritatea proprietarilor de grădini și teatre pentru depozitarea donațiilor. [25] Pentru rolul său activ în sfera acțiunilor caritabile a primit Diploma Societății Naționale a Crucii Roșii din Belgia, devenind membru de onoare. [23]
Moartea
La moartea ei s-a publicat un necrolog în ziarul liberal Voința Națională, în care aceasta era proclamată una dintre cele mai remarcabile femei ale generației sale. [2] Scrierile sale din 1860 au fost adunate într-un volum în 1893, însoțite de introducerea lui Michelet. [8] O stradă din centrul Bucureștiului, lângă bulevardul Magheru, este numită în onoarea ei – constituie o extensie a străzii C. A. Rosetti. De asemenea, o școală din cartierul Floreasca este numită după Maria Rosetti. Mai multe monografii ale vieții ei au fost publicate în anii regimului comunist. [8] Prin intermediul carierei sale de jurnalistă, a adus contribuții în cadrul luptei de eliberare a femeilor. [2] La 18 februarie 1893, în ziarul “Vocea Botoșanilor”, contribuția ei era sintetizată astfel: “Ne amintim că ori de câte ori presa era încătușată, d-na Maria Rosetti, sub forma unor ziare prin care se adresa copiilor, mamelor, familiilor, întreținea neatins focul patriotismului și conducea ea mai departe lupta; ceea ce nu era permis soțului, soția scria sub alte forme și reproducea fidel gândirea luptătorilor de la 1848.” [26]
Galerie
Tânărul avea atunci 33 de ani și se numea Carol Davila. Era celebrul medic venit din Franța ca să se identifice cu istoria medicinei românești, înnobilându-ne cu numeroasele sale acte științifice.
Nunta lor s-a ținut în primăvara anului 1861, la 30 aprilie. Ana purta la rochia de mireasă violete de Parma – floarea-simbol a iubirii lor. Li s-au născut mai apoi patru prunci: Alexandru – viitorul autor al primei drame moderne din literatura română, „Vlaicu Vodă” –, Elena (Petricari), Zoe (Cuțarida) și mezinul Carol Nicolae.
Ana i-a fost soțului său colaboratoare de nădejde în muncă. De asemenea, s-a îngrijit de buna funcționare a azilului de orfane, înființat prin donație publică de Elena Cuza și susținut mai târziu și de Regina Elisabeta.
România îi datorează lui Carol Davila infinită recunoștință pentru multele realizări, cu precădere pentru înființarea primei școli de Medicină și Farmacie de la noi, ai cărei absolvenți obțineau diplomă de licență recunoscută în toată Europa. Soției sale, Ana, țara noastră îi datorează o adâncă plecăciune pentru munca de instruire și educare a copilelor fără părinți de la azilul „Elena Doamna”, din dealul Cotrocenilor. Chiar în curtea amintitului azil avea să se mute ea la viață veșnică, la vârsta de doar 40 de ani. Moartea sa a fost un accident nefericit: din nebăgare de seamă, un farmacist i-a dat stricnină în loc de chinină. Zece ani mai târziu, i s-a alăturat și Carol Davila, pentru a petrece împreună eternitatea.
Monumentele lor funerare au fost înscrise din anul 2010 pe lista monumentelor istorice din București, ca și bustul „Dr. Davila”, realizat de Constantin Brâncuși și amplasat în curtea Spitalului Militar. În 1890, Karl și Carol Storck au realizat o sculptură reprezentând-o pe Ana Davila în costum național. Alături de ea, simbolul copilăriei nefericite – o copilă sărmană, cu picioarele goale, cum erau cele de a căror educație se îngrijise ea la azilul pentru orfane. Este primul monument sculptural din București închinat unei femei. Tot Karl Storck avea să realizeze și statuia lui Carol Davila din fața Facultății de Medicină din capitală.
În pictură, Ana Davila a fost reprezentată de Sava Henția – care era profesor de desen la azilul „Elena Doamna” – și de Theodor Aman; în fotografie, de Carol Popp de Szathmari.
Doamna Ana Davila, fosta domnișoară Ana Golescu Racoviță, rămâne astfel în memoria colectivă a Bucureștiului și a țării. Ei i se asociază chipul feciorelnic aprins de fiorii iubirii de la prospețimea unui buchet de violete culese de un îndrăgostit care nu s-a temut de frigul iernii într-o noapte de poveste înscrisă în răbojul destinului ca o viață de om.
Centrul de Recreere şi Dezvoltare
Personală „Conacul Golescu Grant”
Centrul de Recreere şi Dezvoltare Personală „Conacul Golescu Grant” este un compartiment subordonat Direcţiei Generale de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului Sector 6, care se adresează tuturor copiilor de pe raza sectorului 6, reprezentând locul unde aceştia îţi pot pune în practică abilităţile şi aptitudinile, exprimându-şi într-un mod creativ pasiunile şi talentele artistice, culturale, sportive, tehnico-ştiinţifice.
Instituţia este situată în str. Aleea Tibleş, nr. 64, într-o clădire având statutul de monument istoric, ce a purtat în trecut denumirile de “Palatul Belvedere” şi “Palatul Grant”. În clădirea centrală sunt amenajate 12 săli de activităţi și o sală de aşteptare pentru părinţi. Locaţia dispune de o curte generoasă, unde este amenajată o sală de sport multifuncțională şi un loc de joacă pentru copii. Unitatea este dotată cu mobilier modern şi aparatură de ultimă generaţie, toate acestea asigurând desfăşurarea în condiţii optime a activităţilor. Cheltuielile de întreţinere sunt asigurate din bugetul DGASPC - sector 6, dar pot fi completate din donaţii.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu