Valter Roman

Valter Roman și momentul cel mai rușinos din istoria Ungariei

Există un asemenea moment „cel mai rușinos din istoria Ungariei”?

Există, cu siguranță, chiar mai multe și avem de ales care este cel

mai cel mai dintre toate! Situația aceasta o întâlnim la toate

popoarele, la toate statele. Dacă mă gândesc la Franța, bunăoară, aș

localiza acel moment la 14 iulie 1789… Iar dacă mă gândesc la români,

eu aș avea de ales între 23 august 1944 și 25 decembrie 1989! Firește,

este loc și pentru alte păreri. Eventual însoțite de explicații!

Deocamdată ne rezumăm la frații noștri de la Budapesta. Și emit

ipoteza că acest moment al lor de rușine în eternitate ar putea fi cel

petrecut în martie 1944, când guvernanții unguri au decis ieșirea din

războiul anti-sovietic. Gest în sine eroic și de mare curaj! Numai că

totul s-a terminat în câteva ore, până când la fața locului au sosit

două avioane care au desantat din înaltul cerului direct în piața

celebrului Parlament de pe malul Dunării câteva zeci de parașutiști,

nu mai mulți, iar nemțălăii dracului, de parcă ar fi fost la ei acasă,

iar Ungaria ar fi fost un sat fără câini, prusacii aceia zic au intrat

în clădirea Parlamentului și au restabilit statu quo-ul în câteva

minute, fără să tragă un foc de revolver. Dacă mai țin bine minte,

l-au scos din funcție și pe amiralul fără flotă și au adus la

guvernare o gașcă de bozgori mai serioși, capabili să respecte

tratatele semnate la începerea războiului!

Toată povestea este mai presus de orice comică rău! Să tot rîzi cu tot

ce ai pe tine! Ce o fi fost în capul bieților honvezi când au declarat

război teribilei armate naziste?! Ce calcule năuce și-au făcut, cu ce

nădejdi, cu ce argumente?! Cu ce armament?!

Eh, aici intervine intervenția istorică și decisivă a lui Valter Roman!

Cine nu știe, afle acum că Valter Roman a fost un fiu de rabin,

crescut în drag de limba maghiară și de ideologia marxist-leninistă!

Născut în Transilvania, intrat în rândurile Internaționalei bolșevice,

a fost însărcinat să se declare român și să ajungă membru al

conducerii Partidului Comunist din România. Astfel că ajunge și la

Moscova, unde va lucra în timpul războiului la serviciul de propagandă

anti-nazistă și anti-antonesciană, pe unde radio și în limba română.

În această calitate ajunge în contact cu multă lume bună din anturajul

lui Stalin, printre care și cu adjunctul ministrului de externe

bolșevic, Litvinov, tot așa, fiu de părinți evrei. Cu acesta Valter

discută și subiectul Transilvania, ajungând și la întrebarea

întrebărilor: Ce se va întâmpla cu Transilvania la sfârșitul victorios

al războiului pentru Apărarea Patriei? Ce intenții are măritul Stalin

cu Transilvania?

Și Valter Roman află ce intenții are Stalin! Află ce decizie a luat

genialul generalisim! Decizia luată era ca Transilvania să revină

României sau Ungariei în funcție de ce atitudine vor lua în următoarea

fază a războiului, care dintre cele două țări va întoarce prima armele

împotriva partenerului german!

Să ne punem acum în situația lui Valter Roman, care ajunge în posesia

unui secret politic/militar atât de important: cunoaște decizia luată

de Stalin! O informație extrem de utilă pentru fiecare dintre cele

două capitale: București și Budapesta! De importanță capitală!

Capabilă să schimbe cursul istoriei fiecărei țări angajate în disputa

pentru Ardealul atât de râvnit! Ce putea să facă comunistul român cu

această informație?

În mare, Valter Roman avea două opțiuni: (1)să stea deoparte și să

lase lucrurile să se desfășoare de la sine sau (2)să intervină în

desășurarea istoriei și să dea mai departe importanta informație uneia

din părți. Caz în care era din nou pus să aleagă între două variante:

să informeze autoritățile de la București sau pe cele de la Budapesta!

Cui să-i facă acest imens serviciu determinând soarta Transilvaniei! A

cui să fie?

Ca membru al Partidului Comunist din România ai putea crede că Valter

Roman va dezvălui marele secret autorităților de la București! În

virtutea unei obligații cetățenești elementare, numită patriotism.

Numai că partidul său se numea „din România”, nu „Român”. În

titulatura sa PC(din)R își dădea adresa, din România, iar nu

apartenența la un popor anume, în slujba căruia își propunea să lupte

pentru un viitor luminos, cel comunist! PC(d)R al lui Valter Roman

era, în fapt, un partid al unor minoritari veleitari din România,

majoritatea evrei sau maghiari, legați de teza programatică că România

este un stat alcătuit prin cotropirea unor ținuturi la care nu avea

dreptul: Basarabia, Transilvania, ba chiar și Dobrogea, un stat așadar

multi-național, sortit desmembrării la primul cutremur istoric! Clipa

adevărului pentru România sosise și urma să se împlinească prin

intervenția magistrală a numitului Valter Roman!

Aceasta era teza înscrisă în programul politic al PCdR. Decizia lui

Valter Roman, trebuie să recunoaștem, nu putea să fie decât una, luată

fără nicio dezbatere interioară, fără nici urmă de remușcări! Ci,

probabil, cu sentimentul stenic că intervine în marea istorie de

partea adevărului și a justiției! Că face o mișcare demiurgică!

Justițiară!…

Nu ne e greu să ne imaginăm cum s-a privit în oglindă Valter Roman în

acele zile! Cu cât respect de sine! Cu câtă mulțumire de sine că trăda

România, al cărei cetățean era, cu un așa de mare folos pentru eternul

adversar Ungaria!

Așa că Valter Roman a plasat informația la Budapesta. Nu cred că a

vîndut-o, ci a dat-o pe gratis, din atașamentul său sufletesc la

interesele Budapestei. Cu reciproca: sabotajul sistematic a tot ce

înseamnă interes românesc, moldo-valah! Țel căruia și-a închinat

întreaga sa viață, se pare! Ba chiar nu numai viața sa, ci și a fiului

său, zisul Petre Roman! Un fel de mică dinastie de trădători de

patrie! În care, cum este și firesc, performanțele fiului vor întrece

izbânzile genitorelui.

Ar mai fi o întrebare: contribuția lui Valter Roman la desfășurarea

istoriei s-a rezumat la transmiterea informației, a „pontului”, sau îi

aparține lui Valter R. și sfatul privind felul cum să acționeze

Budapesta în continuare. Adică gestul penibil al Budapestei de a

declara ieșirea sa intempestivă din Axa Berlin-Roma-Tokio a fost cumva

ideea lui Valter Roman, individ cu multă experiență internațională,

sau a fost ideea lui Horthy, a vreunui consiliu de specialiști

militari din echipa de guvernare? Indiferent de răspunsul pe care îl

dăm la această întrebare faptul în sine rămâne același: un eșec

rușinos, lamentabil, al clasei politice, un eșec al actului de trădare

săvârșit de evreul cominternist.

Foarte probabil este că Stalin a aflat de manevra ticăloasă e evreului

potlogar! E foarte posibil ca celălalt evreu, Litvinov, să fi mirosit

ce secătură de om era Valter al nostru, iar gestul incalificabil al

acestuia să fi contat în sens opus la decizia finală a Moscovei! N-ar

fi fost prima oară când un evreu serios sare decisiv în ajutorul

României! Căci există și asemenea evrei!

Din păcate manevrele anti-românești ale lui Ernst Neulander – acesta a

fost numele cu care a intrat în viață ca evreu maghiar clientul

nostru, au mai avut și momente de reușită! Cu urmări tragice pentru

români! Pentru lumea românească! Mă gândesc la informația pusă în

circulație de Titus Popovici, tovarăș de Comitet Central al PCR cu

tovarășul Valter Roman. Acesta din urmă a considerat că se poate lăuda

cu o vitejie din timpul Războiului Civil din Spania. O ispravă de o

rară ticăloșie: aflat pe frontul războiului amintit, într-un moment de

acalmie, când beligeranții de ambele părți se înțelegeau între ei să

înceteze focul pentru a aduna răniții și alte activități de

gospodărire a tranșeelor, Valter Roman a auzit vorbe românești rostite

într-un grup de combatanți franchiști. Români pe frontul războiului

din Spania?! Nu puteau fi decât niște legionari, cei șapte care

veniseră din România să apere Crucea și Cuvîntul lui Hristos! Și ce

gând i-a trecut prin minte netrebnicului de Valter Roman? A semnalat

unei baterii de artilerie locul unde se află românii pentru a-și

orienta într-acolo tirul ucigaș! Așa au pierit Moța și Marin, eroii

legionari întrați în mitologia populară.

Gestul lui Valter Roman, dacă este real(!), este de o ticăloșie fără

seamăn! Denotă o ură viscerală, animalică, față de români!

Reversul oribilei crime l-au constituit funeraliile celor doi

legionari. Înmormîntarea lor s-a transformat într-o demonstrație de

forță organizatorică a legionarilor care a dovedit întregii lumi cât

de bine organizați erau legionarii! Ce mișcare disciplinată și

eficientă ajunsese Mișcarea!

E drept că felul cum s-au desfășurat acele funeralii i-a băgat în

sperieți pe adversarii Legiunii, pe regele poltron mai ales!

Represaliile gândite și aplicate de rege asupra Mișcării s-au înăsprit

și au culminat prin cunoscutele masacre din noiembrie 1938 și

septembrie 1939, când sute de legionari au fost uciși din ordinul

regelui Carol II fără nici un temei legal, nici măcar o aparență de

legalitate nu s-au ostenit s-o dea crimelor săvârșite!

Mă simt dator să închei acest comentariu povestind cum am ajuns la

informațiile puse în pagină mai sus: în primele luni ale anului 1990,

la insistențele doamnei Mioara Roman, soția lui Petre Roman și fostă

colegă de catedră cu care am fost într-o excelentă colegialitate, i-am

făcut o vizită primului ministru în palatul Victoria. Urma să-l cunosc

și să-mi dau seama ce mare naționalist este. Ca să mă convingă, Petre

Roman mi-a vorbit pe acest subiect despre tatăl său, marele activist

cominternist Valter Roman. În acest scop mi-a dat două cărți

auto-biografice ale tatălui său, din care eu să aflu despre isprăvile

autorului. Pe care le-am citit cu mare atenție, exersându-mi meseria

de filolog, adică de cititor, capabil să afle dintr-un text mai multe

decât a vrut să spună autorul!

M-a pus pe gânduri relatarea discuției pe care a avut-o Valter Roman

cu Litvinov! M-am mirat mai întâi că Valter Roman, ca cetățean român,

nu a făcut nimic pentru ca la București să se afle despre intențiile

lui Stalin cu privire la soarta Transilvaniei. Așa ar fi fost normal!

Apoi mi-am dat seama că numai de la Valter Roman puteau să afle la

Budapesta de deciziile luate la Moscova, ceea ce explica gestul

penibil făcut de liderii unguri la sfârșitul lunii martie 1944. Gest

disperat și ridicol! Penibil, pentru felul cum s-a încheiat.

Citind paginile auto-biografice ale numitului Valter Roman am mai

râmas cu câteva suspiciuni, pe care nu am avut cum să le verific. Mai

întâi cu celebra telegramă primită de Valter Roman de la Nicolae

Titulescu, de a cărei autenticitate mulți tovarăși de baricadă

comunistă s-au cam îndoit. M-aș îndoi și eu! Mai poate fi verificată?

În fine, Valter Roman susține că a urmat cursurile universitare la

Praga, de unde a primit diploma de inginer! Ceva-ceva nu prea se leagă

pe acest subiect și adaug și această suspiciune: dacă există o

asemenea diplomă, nu cumva este falsă?! După război au fost foarte

mulți evreii care și-au arogat calificări inventate! Numai dacă mă

gândesc la evreii ceva mai vârstnici cu care am fost coleg la

Facultatea de filologie și pot da câteva exemple celebre: Ovid

Crohmălniceanu, Ioan Vitner, Paul Cornea, Savin Bratu, nu au avut

pregătirea universitară pentru a preda cursurile ale căror titulari au

fost!

Povesteau marinarii de pe vasul Transilvania, care a făcut câteva

curse cu evrei ce au ales America de Sud după 1945. Au venit evreii pe

vas cu o tiparniță la care s-au fabricat pe drum diplome universitare

pentru toți călătorii. După care noii diplomați se plimbau pe coverta

vasului și se gratulau cu saluturi ceremonioase: Vă salut, domnule

profesor! Vă contra-salut, domnule avocat! Sau doctor ori inginer!…

A rămas de pomină printre evrei un compatriot care, când i s-a oferit

să aleagă gradul didactic cu care să fie angajat la Universitate, a

cerut să fie numit conferențiar, nu profesor! Pasă-mi-te, cum nu

trecuse prin nicio facultate, considerase că titlul de conferențiar

este superior celui de profesor!… Îi suna mai elevat! Mai academic!

Firește, am avut colegi și evrei profesori „pe bune”! Un Iancu

Fischer, un Ștefan Cazimir, o Lucia Wald… Toată cinstea și

considerația! Mă laud că le-am fost coleg.

Ion Coja