Când am cumpărat casa, soția mi-a atras atenția că peste drum este linia ferată. Dar eu, vițelul din mine, nu am dat atenție consoartei. Deh! Acum înghite în sec, proprietarule!
De multe ori văd tehnică militară, vagoane cu piatră și vagoane cisternă, pline cu produse petroliere, presupun. Cu câțiva ani în urmă vedeam și vagoane cu cereale și fier vechi. Se tocau fabricile, combinatele! Acum, canci!
Aud că România produce cereale. Unde or fi?
Eram al treilea producător și exportator de armament din Europa. Acum, canci!
Ce armament greu se ascunde în vagoanele acoperite, ferecate. Duduie casa. Am numărat între orele 5.00 și 6.00 peste 20 de trenuri lungi. Parcă treceau tancurile!
S-a dezvoltat România, peste noapte! Canci, canci, canci...și iară canci! Ba, da! A crescut PIB-ul, aud un clarvăzător. Și, și ce dacă! Pensia mea a stagnat din 2017. Este de femeie de serviciu la Enel. Aud că și Șeful de Stat Major al Armatei are indice de salarizare cât un primar de comună. Nu, nu e vorba de Măciucă! E de bine! O treime din militarii activi, aud că au demisionat din forțele noastre militare.
Lasă, bă, comunistule, putinistule, ceaușistule, securistule, parcă aud în surdină! Are cine ne apăra cu tehnică militară de împrumut, bună de tocat până la firul ierbii. Vin globaliștii cu tot ce vrei. Tu numai plătești. Să trăiți bine, spunea Chiorul!
Stau și acum în camera de la stradă. Cred că în ea era biroul Șefului neamț din zonă. Aceasta casă a fost, în Al Doilea Razboi Mondial, sediu al Comandamentului german.
Acum eu sunt șeful. Numai că sunt român. Ochiesc cu S-Pen-ul pe ecranul tabletei. Trag în toate directiile. Foc de mitralieră. Primesc si ricoșeuri. Google, Facebook mă amenință că imi taie liniile de comunicare. Caramba, baieti! Ce-or face când UE le-or zice să-și ia catrafusele și să se limiteze la teritoriul lor național? Știu ei bine la cine mă refer!
Aștept reacții de la foștii mei șefi, trădători de țară!
Vorba unui diplomat chinez, un bun prieten, acum patruzeci de ani: - Vezi ca te caută ambasadorul american!
Trec, trec, trenurile cu armament. Cred că se duc în Ucraina să facă " pace".
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu