Vin sărbătorile!

Ca in fiecare an aștept sărbătorile cu mare bucurie, mirosul bucatelor, pregătite cu mare drag de părinți pentru copiii lor, aura zilelor din Ajunul Craciunului, Craciunul si Anul Nou.


Eram o familie fugarită de Securitate pentru nesupunere la colectivizarea forțată. Părinții lăsaseră totul in sudul țări și se stabiliseră într- un oraş din Ardeal, de fapt o comună la aceea vreme, era prin anii ' 50 ai veacului trecut, unde funcționau două fabrici cu producție militară. Câțiva ani, cei patru membrii ai familiei noastre am locuit într-o singură cameră și un antreu.


Masina cu gaz lampant era obiectul cel mai de preț. 


Singurul care lucra era tata, un foarte bun meseriaș în ale tâmplăriei, sa-i fie țărâna ușoară. Salariului lui foarte mic ajungea cu greu să ostoiască foamea celor patru guri și să plateasca datoriile.


Și in aceste condiții, tata a strâns câteva salarii pentru a-mi cumpăra un acordeon ca să-mi îndeplinească dorința de a cânta la acest instrument. Aveam 9-10 ani pe atunci. Am urmat cursurile Școlii Populare de Artă. 

Acordeonul mi-a adus satisfacții în vacanțele petrecute în Regat la bunicii mei. Duminicile reprezentau singurele zile de odihnă, pe vremea aceea, iar balul de la Căminul Cultural era evenimentul cel mai așteptat de tinerii satului care se  incingeau la joc. Cum unul din vioriști lipsea și Ion "țiganul"era  lăutarul ce ar fi trebuit să cânte de unul singur la scripca lui, unul din prieteni m-a recomandat că aș putea completa taraful. Așa am ajuns să cânt în satul meu de baștină. Parcă și acum aud îndemnurile flăcaului, Nelu, care conducea horele și sârbele. Comunismul a destrămat aceste tradiții. Tinerii au migrat la oraș. Bătrânii s-au stins unul câte unul. Cimitirul satului este plin de crucile strămoșilor mei, cunoștințelor, vecinilor care atunci erau în etate. 


Azi acest instrument se odihnește undeva prin casă. Nu m-am despărțit niciodată de  el care este obiectul amintirilor mele din Ardeal, zilelor de sărbătoare, colindelor pe care le cântam împreună cu fratele meu cunoscuților și necunoscutilor, prilej cu care strângeam ceva creițari.


Amintirea Pluguşorului este deosebită. Câțiva colegi si fratele meu ne pregăteam din vreme pentru aceste zile de sărbătoare. Biciul si buhaiul erau confecționate cu mult înainte.  Părul din coadă de cal trebuia procurat cu ceva efort. Acordeonul îl luam la fiecare sărbătoare de sfârșit de an pentru a distra auditoriul, vecini, prieteni, rude etc. de pe valea Cugirului. 


Cuvintele Plugușorului sună ca un un imn al Sarbatorilor de iarnă:


Plugușorul – versurile vechi, originale


Aho, aho, ho-ho,


Mâine anul se-nnoieşte,


Pluguşorul se porneşte,


Şi începe a brăzda,


Pe la case si-a ura.



Iarna-i grea, omătul mare,


Semne bune anul are,


Semne bune de belşug,


Pentru brazda de sub plug.



Doamne, binecuvîntează


Casa care o urează


Pluguşor cu patru boi,


Pluguşor mînat de noi.



Sus pe cer că străluceşte


O stea mare ce vesteşte


Că se curmă de-acum


Al nevoilor pe drum.



Asta-i steaua românească


A unirei Si-a-nfrătirei,


Stea de viaţă, stea de spor,


Stea de bine viitor.



Fă-o, Doamne, să lucească,


Steaua noastră romвnească,


Si să stea tot între noi,


Să nu mai avem nevoi.




 


Toata lumea ne ascultă,


Că avem dreptate multă,


Că destul am suferit,


Fără ca să fi greşit.



De acum ni se cuvine


Ca să mai trăim si bine,


Să se ducă dintre noi


Orice grijă şi nevoi;



Să se ducă hăulind


Si cu dinţii clănţănind;


Să se ducă pe pustie, între noi să nu mai vie;



Anul Nou ne-aduce nouă


Timp mai bun şi viaţă nouă,



N-o să fim tot moldoveni,


N-o să mai fie munteni,


Ci-ntr-o Tară Romвnească,


Liberă şi voinicească,



Noi si ei tot să trăim,


Si-ntre noi să ne iubim,


Si cît lumea vom trăi,


Şi-n tărie vom spori.



Anul Nou ne-aduce nouă


Timp mai bun şi viaţă nouă;


Anul Nou o să ne fie început de veselie.




 


Mari pe mici n-or prigoni,


Mici pe mari nu vor rîvni.


În frăţie şi dreptate


Au să fie legi lucrate.



Noi cu ei mâna vom da


Şi-ntr-o horă vom juca.


Dumnezeu, care ne-ascultă,


Ne întinde hrană multă,


Şi pămîntul ce-om avea


Grâu de aur ne va da.