MAMA MEA ESTE ȘAMAN, ARE CEAIURI DIN VULCAN
Mi-e dor s-o văd pe maică-mea intrând pe poarta casei, cu coșul plin de plante pentru ceai, într-o zi de vară în care n-ai vrea să schimbi nimic, căci totul e liniștit și la locul lui. Afară e o zăpușeală plăcută și miroase a iarbă arsă de soare, curtea noastră din Vulcan e plină de flori, cățeii dau din coadă și un pepene baban e pus deja la rece, în fântână. O văd pe mama chiar acum, obosită după plimbarea în pădure, suflând greu, încântată și mulțumită de recoltă. „Gata, mă și apuc să le pregătesc de uscat și să le urc în pod!”, îmi zice, iar eu doar o privesc, puțin încurcată, că nu prea știu cum s-o ajut, nu le am nici cu grădinăritul, nici la plante sălbatice nu mă pricep. Dar le prețuiesc mult, pentru că m-au scos din multe încurcături pe care pastilele au eșuat să le rezolve.
Am mai spus, cred, că o asemăn pe mama cu un fel de șaman modern, deși a lucrat ca asistentă medicală timp de 43 de ani și a fost, deci, foarte bine conectată la beneficiile medicinei clasice. Dar, dacă la spital dădea bolnavilor medicamente făcute în laborator, acasă le-a ales aproape mereu pe cele din natură. E de ajuns să-i spui ce problemă de sănătate ai, că-ți răspunde imediat: „Ceai de salvie!” sau „Coada șoricelului și mușețel, stai că-ți fac acum!”. Și-ți prepară pe loc câte-o licoare fierbinte din plante, culese de ea, care-ți îmbunătățesc starea în doar câteva minute.
Mama are câte un remediu din plante, cum sunt astea de aici, pentru aproape orice afecțiune: ca un vraci veritabil, are ceai de mentă, pentru răceli, are mușețel, pentru probleme cu stomacul sau pentru comprese, urzici – pentru necazuri cu pielea, are sunătoare și valeriană pentru când ești trist sau stresat. O mică farmacie verde și înmiresmată pe care o păstrează în pod, de ani de zile, spre norocul nostru, fiindcă niciunul dintre noi nu se pricepe la plante la fel de bine ca ea.
Apoi, de când o știu, face sirop de brad și are o rețetă bizară, pe care o urmează cu strictețe. La final, când toate ingredientele sunt așezate în damigeană, mama îngroapă siropul în pământ, la noi în curte, și-l scoate când știe ea că-i gata, zice că numai atunci e bun de băut și „face minuni”. Și chiar face, știți și voi ce grozav e, oricât de sceptici am vrea să fim când vine vorba de remedii naturiste.
Eu + merișoare, propolis, senna și passiflora = Love
Eu am fost mulți ani cam sceptică, mi-am zis că toate ceaiurile, siropurile și tincturile din plante nu pot avea efect de unele singure, ci trebuie mereu dublate de pastile. Nu că aș fi înnebunită să iau tablete, dimpotrivă! Dar în ultimii ani, de fiecare dată când am avut câte o problemă de sănătate și am apelat din start la plante, m-am convins că ele sunt de ajuns ca să trateze anumite afecțiuni, fără alte ajutoare. Ca mai toate femeile pământului, am avut o infecție urinară recurentă, de care ghiciți cu ce am reușit să scap, acum câțiva ani? Cu ceai de merișoare, care de altfel e și folosit, ca extract cu efecte extraordinare, în medicamentele din farmacii. Am o dermatită seboreică ce-și face de cap, uneori, pe fața mea. Singurul remediu cu care pot s-o țin sub control e tinctura de propolis, despre care v-am mai povestit. Pentru constipație, cel mai eficient a fost ceaiul cu extract de senna, mai bun decât orice laxativ care vine frumos ambalat, în magazine, cu sigla vreunei firme cunoscute pe cutie. Iar când eram deprimată și am vorbit cu mama despre asta, mi-a recomandat tablete din passiflora (floarea pasiunii), deși – sau poate tocmai pentru că – a lucrat într-un spital de neuro-psihiatrie și cunoaște bine efectele pe care le pot avea unele antidepresive.
Dacă voi n-aveți o bunică, o mătușă, o vecină sau o mamă ca a mea, care să culeagă plante, să le usuce și să vi le ofere ca terapie, uitați AICI un magazin peste care am dat de curând: îi spune „Livada cu ceai” și mă face să mă gândesc la pădurile și livezile de-acasă, din Vulcan, pe unde cutreieră mama în căutare de minuni.
Semnat de Corina Stoica
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu