În perioada Războiului Rece, autorităţile comuniste de la Bucureşti au difuzat cu bună ştiinţă o legendă referitoare la scepticismul pe care l-ar fi exprimat un corespondent de presă străin faţă de capacitatea românilor de a realiza anumite produse industriale. Acea legendă a fost legitimată şi răspândită în mod oficial în anul 1983, fără a se indica vreo sursă istorică, de către propagandiştii militari Constantin Olteanu (ministru al Apărării Naţionale, la acea vreme), Ilie Ceauşescu (general doctor şi secretar al Consiliului Politic Superior al Armatei), Vasile Mocanu şi Florian Tucă. Legenda respectivă a fost inserată în volumul „Mişcarea muncitorească, socialistă, democratică, activitatea Partidului Comunist Român şi apărarea patriei la români. Repere cronologice”, sub următoarea formă: „Când muncitorii, tehnicienii şi inginerii de la această uzină („Regia Autonomă I.A.R. Braşov” – nota Petre Opriş), mobilizaţi de comunişti la fapte mari, cu adevărat eroice, au trecut la fabricarea primelor tractoare româneşti, un corespondent de presă străin avea să declare «că atunci când va vedea primul tractor românesc, se va arunca sub roţile lui». Era, evident, o declaraţie demagogică şi propagandistică menită să sădească neîncrederea în capacitatea productivă şi de inteligenţă românească. În ciuda unor astfel de declaraţii, muncind cu dăruire, dând dovadă de un fierbinte patriotism, colectivul muncitoresc din Braşov va adăuga la acest succes altele şi altele, dovedind atât el, cât şi muncitorimea română în general, că poporul nostru este capabil să facă să propăşească economia ţării fără clasele exploatatoare, fără burghezie, împotriva burgheziei şi în condiţii mai bune decât burghezia”.
Scriind în spiritul luptei de clasă, autorii volumului respectiv nu au menţionat numele corespondentului de presă, unde anume a fost publicat comentariul acestuia şi, mai mult decât atât, au apelat la o minciună prin omisiune (aşa-numita „fake news” din zilele noastre) pentru a-şi susţine punctele de vedere naţionaliste şi protocroniste. În realitate, tractoarele la care s-au referit autorii acelui volum nu erau româneşti, ci se realizau la Braşov sub licenţa germană, începând din anul 1946.
Diferite surse orale au menţionat despre 773 tractoare „Hanomag R 40” (model redenumit IAR-22 în România) fabricate în anul 1948 de circa 4200 de salariaţi, iar inginerul-şef Stoian Petrescu a consemnat într-un document întocmit în toamna anului 1948 următoarea situaţie statistică: 235 de exemplare IAR-22 (asamblate până la 14 august 1947), 176 de tractoare (montate în perioada 14 august 1947 – 31 martie 1948) şi 574 de bucăţi (realizate în perioada 14 aprilie 1948 – 30 octombrie 1948).
Nici următoarele trei modele de tractoare, montate în aceeaşi uzină din Braşov în anii ’50, nu au fost româneşti: KD-35, KDP-35 şi „Belarus MTZ-2”. Pentru toate acestea, autorităţile comuniste de la Bucureşti au solicitat şi au obţinut licenţele de fabricaţie din U.R.S.S.
Mai multe detalii despre legenda respectivă pot fi găsite în relatarea din 6 decembrie 1975 a lui Simion Bughici. Fostul ministru al Afacerilor Externe a spus atunci lui Alexandru Eduard Şiperco astfel: „Povestea cu «Tractorul». Pe acolo a trecut şi ziaristul american [Mark F.] Ethridge, care a râs de povestea cu tractorul care se realiza împotriva dorinţei directorului. Noi am considerat-o ca o chestiune de prestigiu. Au fost bătălii, epurări – scoşi. Directorul: «Aşa ceva nu veţi face niciodată! Eu voi fi primul care mă voi pune în faţa tractorului!». Au fost discuţii şi la noi, între două linii: se putea face sau nu? Trebuie să-l facem. Constantin (corect: Ilie – nota Petre Opriş) Trandafirescu, secretar, noul director, Găină. I.A.R. era de stat – subsecretarul de Stat era un liberal tătărescian şi social-democrat care se opunea … Adrian …?”.
O legendă asemănătoare este în cartea de memorii a lui Gheorghe Gaston Marin. Fostul preşedinte al Comitetului de Stat al Planificării (1955-1966) a relatat-o astfel: „Cu toate că am avut relaţii foarte amicale cu Sulzer cu ocazia numeroaselor vizite făcute în Elveţia în anii 1946-1948, precum şi ale lui Sulzer la Bucureşti, în cercuri mai restrânse, Sulzer a spus că a fost de acord să ne vândă licenţa (locomotivei elveţiene diesel-electrice 060-DA, în luna aprilie 1956 – nota Petre Opriş) convins fiind că noi nu vom reuşi să construim locomotivele”.
La rândul lor, liderii politici de la Moscova priveau cu scepticism tentativele autorităţilor comuniste de la Bucureşti de a obţine rezultate economice pozitive în domeniul construcţiilor de maşini şi sunt cunoscute expresiile utilizate de Nikita Hruşciov (în 1953) şi Anastas Mikoian (în 1964) pentru a caracteriza două dintre produsele fabricate la Braşov, în acea perioadă: „Tractorul vostru este un tractor de aur”, respectiv „Dacă faceţi 5000 de camioane, acestea vor fi de aur”.
Cu toate acestea, autorităţile comuniste de la Bucureşti au insistat în anii ’60 pentru a obţine din Uniunea Sovietică mai multe licenţe de fabricaţie a unor produse militare. De exemplu, în anul 1965 s-au solicitat licenţa pentru lovitura BM-21 (utilizată de aruncătoarele de proiectile reactive montate pe autoşasiul ZIS-151) şi documentaţia pentru fabricarea grenadei PG-9 (destinată tragerilor cu tunurile fără recul). Ambele tipuri de muniţie au fost realizate ulterior atât în România, cât şi în alte state membre ale Organizaţiei Tratatului de la Varşovia.
În cazul maşinii sovietice de luptă „Grad”, destinată tragerilor cu proiectile reactive nedirijate, aceasta a fost prezentată miniştrilor Apărării din statele membre ale Organizaţiei Tratatului de la Varşovia în cursul unei convocări speciale, care s-a desfăşurat în perioada 11-13 mai 1965, într-un poligon sovietic situat în apropierea oraşului Lvov (Lwów, în limba polonă). La întoarcerea în ţară, generalul de armată Leontin Sălăjan a întocmit un raport în care a precizat că „aruncătorul cu reacţie «Grad» este superior aruncătorului cu reacţie R-2, de producţie cehoslovacă, din dotare[a armatei române], având bătaia de 20 km, faţă de 8 km, şi 40 [de] ţevi [pentru] lansare, faţă de 24”. Totodată, ministrul român al Forţelor Armate a relatat despre complexul de rachete antitanc dirijate „Maliutka”, superior complexului „Şmel”, care se afla în dotarea armatei române din anul 1962.
La 11 mai 1972, generalul de armată Ion Ioniţă (ministrul Forţelor Armate) i-a propus lui Nicolae Ceauşescu să fie aprobată introducerea modelului de aruncător de proiectile reactive „Grad” („Grindina”) şi a autoşasiului românesc SR-114 (destinat transportului muniţiei 9 M 22 pentru acel aruncător) în „Nomenclatorul cu tipurile de armament şi tehnică militară care se produc în R.S. România după concepţie proprie şi după licenţă (acordată în exclusivitate), care se propun a fi folosite în înzestrarea armatelor statelor participante la Tratatul de la Varşovia în perioada 1976-1980”.
Modelul respectiv de aruncător era prevăzut cu 21 de ţevi (cal. 122 mm) şi se realiza, sub licenţă sovietică, la Întreprinderea de Avioane de la Bacău. Acel produs a fost montat pe autoşasiul SR-114 şi, în primăvara anului 1972, era inclus în oferta trimisă autorităţilor marocane. Modelul prevăzut cu 40 de ţevi pentru lansarea proiectilelor nedirijate a fost instalat ulterior de inginerii militari români pe autoşasiul DAC-665.
Trei ani mai târziu, George Macovescu a efectuat o vizită oficială în Republica Arabă Egipt (17-20 iunie 1975). Cu acel prilej, ministrul Afacerilor Externe a reprezentat partea română la prima sesiune a Comitetului mixt de cooperare economică dintre Republica Socialistă România şi Republica Arabă Egipt.
În anul următor, generalul Ion Ioniţă a trimis lui Nicolae Ceauşescu un raport privind colaborarea militară dintre România şi Republica Arabă Egipt. În documentul emis la 8 aprilie 1976, ministrul Apărării Naţionale a menţionat faptul că, în luna martie 1976, a fost încheiat un nou contract între cele două părţi, în scopul furnizării de componente româneşti pentru pistoalele-mitralieră cal. 7,62 mm, md. 1963 (AKM), aflate în dotarea forţelor armate egiptene. Valoarea contractului semnat era de 4.031.510 dolari şi autorităţile comuniste de la Bucureşti scontau să obţină un curs de revenire bun, de 14,17 lei/$, pentru marfa care urma să fie livrată în perioada 1976-1980.
Contextul în care a avut loc semnarea acelui contract era tensionat deoarece, la 16 martie 1976, tratatul de prietenie şi colaborare dintre Republica Arabă Egipt şi Uniunea Sovietică (încheiat în primăvara anului 1971) a fost denunţat unilateral de autorităţile de la Cairo. În discursul pe care l-a rostit la şedinţa Adunării Poporului, preşedintele Anwar El Sadat a afirmat, printre altele, că sovieticii „refuză să reprogrameze rambursarea datoriilor egiptene” şi „refuză să livreze Egiptului piese de schimb pentru armamentul sovietic, în special motoare de avioane”.
Pentru aprovizionarea în continuare a armatei egiptene cu produse concepute în U.R.S.S., Anwar El Sadat a apelat la Nicolae Ceauşescu. Liderul politic român a oferit atunci mai multe tipuri de produse militare fabricate în România sub licenţă sovietică, iar câţiva specialişti români au ajuns în Egipt, în anul 1976, pentru a prezenta, inclusiv prin trageri experimentale, două aruncătoare de proiectile reactive „Grad”, realizate la Bacău. Autorităţile egiptene intenţionau să cumpere mai multe exemplare şi să le monteze pe şasiurile unor vehicule care urmau să fie importate din S.U.A., Republica Federală Germania sau din alte state.
În paralel, Nicolae Ceauşescu a reuşit să stabilească o legătură confidenţială deosebită între liderii politici ai Egiptului şi Israelului, pentru medierea conflictului dintre cele două ţări.
În acel context foarte complicat, vicepreşedintele egiptean Hosni Mubarak a efectuat o vizită în România, în perioada 27-28 aprilie 1977. Două săptămâni mai târziu, Nicolae Ceauşescu a fost primit la Cairo de preşedintele Anwar El Sadat, într-o vizită oficială de prietenie a liderului român în Republica Arabă Egipt (11-13 mai 1977).
În acelaşi an, Anwar El Sadat a efectuat o vizită de răspuns în România (29-31 octombrie 1977) şi Nicolae Ceauşescu a organizat pentru oaspetele său o rundă de convorbiri la Sinaia, în scopul găsirii unor soluţii de mediere a diferendelor care existau între Egipt şi Israel.
După trei săptămâni de la discuţiile sale din România cu Nicolae Ceauşescu, preşedintele egiptean a efectuat, pentru prima dată, o vizită oficială în Israel – unde a fost primit cu cele mai înalte onoruri (19 noiembrie 1977).
Preşedintele Anwar El Sadat a ajuns din nou România în perioada 11-12 februarie 1978, la invitaţia lui Nicolae Ceauşescu. Două luni mai târziu, politicianul comunist român a efectuat o vizită oficială de stat în S.U.A. şi preşedintele Jimmy Carter a menţionat cu acel prilej faptul că „influenţa dumneavoastră (a lui Nicolae Ceauşescu – nota P. Opriş) în ceea ce priveşte întâlnirea dintre primul ministru [israelian Menachem] Begin şi [Anwar El] Sadat a fost extrem de importantă pentru a pregăti o pace, pentru a trece la o comunicare directă între ei”.
La rândul său, Nicolae Ceauşescu a recunoscut la 12 aprilie 1978 „rolul pe care dumneavoastră (preşedintele Jimmy Carter – nota P. Opriş) l-aţi jucat, în Statele Unite, în a determina întâlnirea dintre preşedintele Sadat, vizita sa istorică la Ierusalim şi întâlnirea cu premierul Begin”.
Una dintre persoanele importante, aflate în imediata apropiere a lui Nicolae Ceauşescu şi care a fost implicată în organizarea şi desfăşurarea vizitei oficiale în S.U.A. a liderului comunist român, a fost generalul-locotenent Ion Mihai Pacepa. Concomitent, acesta avea diverse contacte cu conducătorii politici şi militari palestinieni, ca urmare a ordinelor date de Nicolae Ceauşescu în anii anteriori şi, după ce a dezertat şi a fugit în S.U.A., la sfârşitul lunii iulie 1978, a avut posibilitatea să ofere celor care l-au interogat detalii despre diferite persoane care proveneau din Orientul Mijlociu şi care au discutat cu generalul Ion Mihai Pacepa despre diverse acţiuni politice, diplomatice, militare sau de altă natură.
Coincidenţa cronologică ne determină să semnalăm un amănunt foarte important, în opinia noastră. La 24 iulie 1978, Nicolae Ceauşescu a discutat la Bucureşti cu Averell Harriman, ambasador cu însărcinări speciale al S.U.A. Printre chestiunile abordate a fost şi situaţia spionilor sovietici şi americani, prinşi de autorităţile de la Washington, respectiv de cele de la Moscova. Scandalul era în desfăşurare, în momentul vizitei lui Averell Harriman la Bucureşti şi ambii politicieni au susţinut ideea ca problemele respective „să nu fie discutate în public” (Ceauşescu) şi „să fie ţinute la tăcere” (Harriman).
Întâmplător sau nu, generalul-locotenent Ion Mihai Pacepa a plecat la Viena cu un avion al companiei „Austrian Airlines” în aceeaşi zi de 24 iulie 1978. De acolo a zburat mai departe pentru a ajunge la Düsseldorf şi, apoi, s-a deplasat la Bonn – unde a avut o întâlnire cu secretarul de Stat Martin Grüner, din cadrul Ministerului vest-german al Economiei. Cinci zile mai târziu, reprezentanţii autorităţilor române din Republica Federală Germania au intrat în alertă după ce au constatat dispariţia generalului de Securitate Ion Mihai Pacepa.
Conform relatărilor apărute după dezertarea şi transferul său aerian realizat din R.F.G. în S.U.A. la 29 iulie 1978, Ion Mihai Pacepa a reuşit să scape din ţara în care s-a născut şi a primit azil politic în S.U.A. A fost un eveniment cu totul neobişnuit pentru autorităţile de la Bucureşti şi consecinţele sale au fost foarte grave pentru membrii serviciilor române de informaţii şi contrainformaţii.
Revenind la discuţia din 24 iulie 1978 dintre Nicolae Ceauşescu şi Averell Harriman, ne-a surprins dialogul acestora pe tema spionajului şi faptul că ambasadorul american părea să anticipeze dezertarea şi fuga lui Ion Mihai Pacepa în S.U.A., fără însă a dezvălui acest lucru politicianului comunist român:
„Averell Harriman: Să fie ţinute la tăcere (problemele de spionaj – nota P. Opriş). Se face prea multă publicitate. Însă preşedintele Carter din nefericire a promis că tot ceea ce va face va face public, în faţa opiniei publice. Îl cunoaşteţi pe preşedintele Carter ce fel de om este. Sunt convins că dumneavoastră veţi menţine relaţii bune cu dânsul. Este un om foarte deschis şi franc.
Nicolae Ceauşescu: Am stabilit relaţii prieteneşti. Însă trebuie să vedem că sunt probleme care ar fi mai bine să nu fie puse public.
Averell Harriman: I-aţi spus aceasta?
Nicolae Ceauşescu: Am discutat pe alte probleme. Atunci (în aprilie 1978, la Washington – nota P. Opriş) nu erau aceste cazuri. În fond sovieticii au activitate de spionaj şi au şi Statele Unite. Este evident faptul că Şevcenko a fost până la urmă, să spun aşa, reţinut în Statele Unite [şi] nu a creat deloc o atmosferă bună.
Averell Harriman: Fără îndoială că nu a creat o impresie favorabilă.
Nicolae Ceauşescu: Mai cu seamă că el făcea şi alte activităţi şi Statele Unite au reuşit să afle nişte lucruri care nu sunt deloc plăcute.
Averell Harriman: Cu zece zile în urmă am discutat cu Cyrus Vance (Secretarul de Stat al S.U.A. – nota P. Opriş) la Geneva. I-am subliniat că el şi Gromîko (ministrul Afacerilor Externe al U.R.S.S. – nota P. Opriş) trebuie să ajungă la un respect profund. Probabil că ei vor putea să găsească o ieşire din astfel de impasuri.
Astfel de situaţii au fost create din greşeala de a mânui faptele, de către ambele părţi. Aceste fapte sunt de relativ mică importanţă sau chiar lipsite de importanţă faţă de problemele majore actuale.
Din nefericire, lucrurile se complică şi mai mult datorită faptului că Şaşaranski (care a spionat în favoarea S.U.A. – nota P. Opriş) este evreu. De aceea, este un caz greu şi dificil de mânuit. În ce vă priveşte, nu aveţi probleme de a trata cu Congresul, în timp ce preşedintele nostru are o mare bătaie de cap cu Congresul (subl.n.)”.
Pornind de la discuţia respectivă, se poate afirma cu certitudine faptul că ideea lui Averell Harriman privind evitarea deteriorării relaţiilor dintre state din motive de spionaj a găsit un interlocutor care gândea în acelaşi mod: Nicolae Ceauşescu. De aceea, probabil, procesul de pace început în Orientul Mijlociu de preşedintele Anwar El Sadat şi prim-ministrul Menachem Begin, la îndemnul preşedinţilor Jimmy Carter şi Nicolae Ceauşescu, nu a fost afectat de dezertarea generalului Ion Mihai Pacepa şi fuga acestuia în S.U.A. Astfel, la 17 septembrie 1978 au fost semnate la Casa Albă două acorduri-cadru pentru stabilirea păcii în Orientul Mijlociu, negociate de preşedintele Anwar El Sadat şi prim-ministrul Menachem Begin timp de 13 zile la reşedinţa de vară de la Camp David a preşedintelui S.U.A.
Succesul diplomatic respectiv a fost anunţat lui Nicolae Ceauşescu de preşedintele Jimmy Carter printr-o scrisoare expediată în aceeaşi zi la Bucureşti. Liderul comunist român a răspuns la acel mesaj tot printr-o scrisoare, trimisă la Washington la 23 septembrie 1978. Cazul generalului de Securitate exista în continuare, însă problemele omenirii erau mult mai importante şi nu stăteau să aştepte o rezolvare convenabilă pentru ambele părţi a situaţiei fugarului român.
Raportul trimis lui Nicolae Ceauşescu de generalul de armată Ion Ioniţă, la 5 martie 1976, privind desfăşurarea unor tratative între R.S. România şi „Organizaţia Arabă pentru Industrializare”, referitoare la exportul de tehnică militară românească şi acordarea de asistenţă tehnică în Republică Arabă Egipt.
REPUBLICA SOCIALISTĂ ROMÂNIA SECRET
MINISTERUL APĂRĂRII NAŢIONALE Exemplar nr. 1
Ministrul
Nr. M. 01063 din 05.03.1976
[Consemnare manu:] 1014 / 5.3.1976
Tovarăşului NICOLAE CEAUŞESCU
SECRETAR GENERAL AL PARTIDULUI COMUNIST ROMÂN
PREŞEDINTELE REPUBLICII SOCIALISTE ROMÂNIA
În perioada 17-24 februarie 1976, Direcţia comerţ exterior din Ministerul Apărării Naţionale, împreună cu organe de resort din Ministerul Industriei Construcţiilor de Maşini, a purtat tratative comerciale şi a semnat următoarele documente cu delegaţia Organizaţiei arabe pentru industrializare (organizaţie formată din reprezentanţi ai R.A. Egipt, Arabiei Saudite, Uniunii Emiratelor Arabe şi Qatarului):
1. Contractul RAO-1/76, care prevede un export de tehnică militară în R.A. Egipt în valoare de 10.947.637 $ devize libere, din care în acest an se vor livra mărfuri în valoare de 6.882.820 $ şi în anul 1977 de 4.064.817 $.
Cursul de revenire realizat la exportul mărfurilor din acest contract este de 12,54 lei/$.
2. Contractul RAO-2/76, care prevede exportul de tehnică militară în R.A. Egipt în valoare de 11.374.800 $ devize libere. Acest contract urmează să intre în vigoare după confirmarea lui de către autorităţile militare egiptene.
Cursul de revenire realizat la exportul mărfurilor din acest contract este de 14,31 lei/$.
3. Protocolul nr. 1 privind nevoile de reparaţii de avioane şi motoare ale părţii arabe şi posibilităţile de execuţie ale Grupului aeronautic Bucureşti.
Pe timpul tratativelor, delegaţia arabă a solicitat următoarele:
– să se trimită în R.A. Egipt, pe baza unui contract ce se va încheia în aproximativ 30 de zile, două aruncătoare româneşti de proiectile reactive calibru 122 mm, împreună cu 100 de lovituri aferente acestora, pentru a fi prezentate şi experimentate prin trageri, de către specialiştii români, în faţa militarilor egipteni;
– să se trimită în ţările Organizaţiei arabe pentru industrializare o grupă de specialişti români care să se consulte cu specialiştii egipteni asupra posibilităţilor de proiectare în comun şi montare a aruncătorului românesc de proiectile reactive calibru 122 mm pe una din maşinile importate de Organizaţie din S.U.A., R.F. Germania sau alte ţări;
– să li se transmită condiţiile în care ar putea să fie primiţi în R.S. România câţiva specialişti egipteni, pe o perioadă de 3-4 săptămâni, pentru a studia procesul de montaj şi de încercare a loviturilor a[nti].t[anc]. PG-7 M şi loviturilor reactive cal. 122 mm ce le importă din România, precum şi condiţiile în care ar putea fi trimisă o grupă de specialişti români în Egipt pentru acordarea de asistenţă tehnică în aceeaşi problemă;
– avioanele şi motoarele reparate în R.S. România să fie recepţionate la sol şi în aer şi predate părţii egiptene în R.A. Egipt, de către o grupă de piloţi şi tehnicieni români, partenerul menţionând că va asigura transportul acestora, dus şi întors, în formă demontată, cu mijloace proprii.
De comun acord cu Ministerul Industriei Construcţiilor de Maşini, propun a aproba:
– să se trimită în R.A. Egipt două aruncătoare de proiectile reactive calibru 122 mm, cu 100 [de] lovituri, precum şi 10 specialişti care să prezinte, pregătească şi execute trageri demonstrative în faţa ofiţerilor egipteni;
– să se trimită în ţările Organizaţiei o grupă de specialişti români care, împreună cu specialiştii egipteni, să studieze posibilităţile de proiectare în comun şi de montare a aruncătorului românesc de proiectile reactive calibru 122 mm pe maşini importate de către ţările Organizaţiei din alte ţări;
– să se trateze condiţiile de primire în ţara noastră a unor specialişti egipteni şi trimiterea în R.A. Egipt a unei grupe de specialişti români pentru însuşirea procesului de montaj şi de încercare a loviturilor PG-7 M şi loviturilor de 122 mm reactive;
– să se continue tratativele pentru contractarea reparaţiilor de avioane şi să se accepte propunerile egiptene privind recepţia acestora.
MINISTRUL APĂRĂRII NAŢIONALE
General de armată
(ss.) Ion Ioniţă
[Pe verso:] R.D. 412/2873/27.02.1976
- A.N.I.C., fond C.C. al P.C.R. – Secţia Administrativ-Politică, dosar nr. 2/1976, f. 55-56.
Raportul trimis la 8 aprilie 1976 lui Nicolae Ceauşescu, de către generalul de armată Ion Ioniţă, referitor la tratativele desfăşurate în luna martie 1976 între reprezentanţii României şi cei ai Republicii Arabe Egipt, în scopul exportării de tehnică militară românească şi acordării de asistenţă tehnică de specialitate.
REPUBLICA SOCIALISTĂ ROMÂNIA SECRET
MINISTERUL APĂRĂRII NAŢIONALE Exemplarul nr. 1
Ministrul
Nr. M. 01647 din 08.04.1976
[Consemnare manu:] 1750 / 8.4.1976
[Rezoluţie:] Da. ss. Nicolae Ceauşescu
Tovarăşului NICOLAE CEAUŞESCU
SECRETAR GENERAL AL PARTIDULUI COMUNIST ROMÂN
PREŞEDINTELE REPUBLICII SOCIALISTE ROMÂNIA
În luna martie 1976, a fost semnat un contract de export de tehnică militară în R.A. Egipt pentru perioada 1976-1980, cuprinzând componente pentru pistolul-mitralieră calibrul 7,62 mm. tip AKM, în valoare de 4.031.510 dolari SUA, liber convertibili.
Cursul de revenire ce se va realiza la exportul mărfurilor din acest contract este de 14,17 lei/$.
Pe timpul tratativelor, delegaţia egipteană a solicitat următoarele:
– să li se transmită condiţiile în care ar putea să fie primite în R.S. România trei grupe de specialişti egipteni, pentru a studia procesul de montaj şi încercare a pistoalelor mitralieră calibrul 7,62 mm. tip AKM, a puştilor mitralieră calibrul 7,62 mm. tip RPK şi a puştilor semiautomate cu lunetă calibrul 7,62 mm, precum şi condiţiile în care ar putea fi trimişi specialişti români în R.A. Egipt pentru acordarea de asistenţă tehnică în aceleaşi probleme;
– să li se transmită documentaţia de fabricaţie a celor trei produse sus-menţionate şi părţi componente ale acestora, în vederea montării lor în R.A. Egipt;
Având în vedere cele de mai sus, propun a aproba:
– să fie primite în ţara noastră, pe baze contractuale, trei grupe de specialişti egipteni, pentru 3-4 săptămâni fiecare grupă, pentru a studia procesul de montaj şi încercare a pistoalelor mitralieră tip AKM, puştilor mitralieră tip RPK şi puştilor semiautomate cu lunetă; să se acorde părţii egiptene asistenţă tehnică, în aceleaşi probleme, prin trimiterea în R.A. Egipt a unor specialişti români din cadrul Ministerului Industriei Construcţiilor de Maşini şi prin transmiterea datelor de montaj şi încercare a celor trei produse;
– să fie continuate acţiunile pentru exportul de componente ale celor trei produse în R.A. Egipt.
Ministerul Industriei Construcţiilor de Maşini este de acord cu aceste propuneri.
MINISTRUL APĂRĂRII NAŢIONALE
General de armată
(ss.) Ion Ioniţă
ss. Emil Bobu
R.D. 311/M/1522 din 06.04.[19]76
- A.N.I.C., fond C.C. al P.C.R. – Secţia Administrativ-Politică, dosar nr. 3/1976, f. 50.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu