Din ce în ce mai mulți tineri îi urăsc pe bătrâni
POSTED AUGUST 26, 2016 ADAM S. Q. DAVID

Sincer, a început să-mi fie scârbă de agresivitatea feroce cu care se lovește în bătrânii României în ultima perioadă. Comentarii pline de ură, filmulețe din anii 90 de la mitinguri pro-iliescu postate ostentativ, limbaj înjositor împotriva lor. Oamenii au găsit un țap ispășitor pentru toate problemele României. Bătrânii. Nu hoții împuțiți care au jefuit țara ca hoardele barbare când treceau printr-un cătun (și care furau oricum, fie că ieșea iliescu, fie că nu). Nu javrele de politicieni corupți (din toate partidele). Nu. Bătrânii…
E adevărat că cei mai mulți dintre cei care spun că „înainte era mai bine” sunt trecuți de 50 de ani. Dar dacă aprofundăm un pic, e logic ca ei să gândească așa. Pe lângă faptul că și-au trăit copilăria, adolescența și o parte din tinerețe cu sloganuri zilnice anti-capitaliste, ajungând la o iubire anormală pentru comunism, de tip sindromul stockholm, ei au și motive obiective să le fie dor de acei ani.

Sigur că nu existau libertăți, nu aveai drepturi, nu aveai unde și cum să te distrezi, nu puteai să ieși din țară și era mai bine să nu ai idei. Dar statul avea grijă de tine dacă erai „cuminte” prin a-ți oferi un loc de muncă, un salariu, casă și masă (cel puțin până la colapsul anilor ’80).

Poate așa înțeleg și hipsterii corporatiști, care-i înjură zilnic pe cei în vârstă că „le fură viitorul”, de ce bătrânii fac alegerile pe care le fac. Nu pentru că sunt proști sau rău voitori cu tinerii, ci pentru că, obiectiv, în comunism au trăit mai bine.

Comunicarea cu ei v-ar face să-i înțelegeți mai bine și chiar să ajungeți să-i respectați. O să vă schimbați pe voi și o să-i schimbați și pe ei. Iar ăsta ar putea fi un prim pas către o societate puternică și frumoasă. Nu prin vot și nu așteptând de la politicieni să-i ajute. Ci prin voi. Comunicând cu cei în vârstă. Respectându-i.
Să nu uităm, că într-o zi, când ei nu vor mai fi, noi le vom lua locul și nu cred că ne-am dori să trăim într-o țară care-și bate joc de bătrâni…
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu