Baraba!

M-am trezit speriat din somn. Strigam, în timpul somnului, - Baraba!  Subconștientul lucra cu noțiuni ascunse în sertarele memoriei. Ba chiar interpretam în somn chiar și sensul cuvântului.






Umblă o glumă pe Facebook: „Pilat a întrebat: 'Pe cine eliberez?' Iar poporul a strigat: 'Pe Baraba, hoţul!' Au trecut 2.000 de ani și poporul continuă să aleagă hoţi.” Lăsând gluma la o parte, tragedia realităţii corupţiei din ţară ne obligă să luăm o atitudine.


Alegerile din România ar putea fi un studiu de caz pentru creștini. Înregistrările care au apărut pe internet, în care preoţi ortodocşi în funcţii înalte le spun oamenilor să voteze cu acel candidat care este ortodox, iar preoţilor li se cere ca duminică, pe 16 noiembrie, după slujbă să se pună în fruntea enoriașilor şi să-i conducă de mână până în cabina de vot, mă duc cu gândul, toate, la condamnarea lui Iisus.


La acel eveniment au participat „preoţii cei mai de seamă, fruntașii și norodul”, strânși de Pilat, care nu Îl găsise vinovat pe Iisus de „niciunul din lucrurile de care-L pârâţi”. În capitolul 23 din Evanghelia după Luca scrie: „…Iată că Omul acesta n-a făcut nimic vrednic de moarte. Eu deci, după ce voi pune să-L bată, îi voi da drumul.” Pilat avea de gând să se folosească de Praznicul Paștelui, ocazie în care avea obiceiul să elibereze un deţinut.


Pilat știa ce doreau preoţii cei mai de seamă, dar se baza pe faptul că, pus să aleagă între Iisus și Baraba – un bărbat ce fusese condamnat pentru omor –, poporul Îl va alege pe Iisus fără probleme. Nu degeaba fusese Baraba ales de Pilat drept contracandidat pentru Iisus. Și cu toate acestea, „Ei au strigat cu toţii într-un glas: «La moarte cu Omul acesta și sloboade-ne pe Baraba!»” De trei ori a încercat Pilat să raţioneze cu oamenii din mulţime, „dar ei strigau în gura mare și cereau de zor să fie răstignit. Și strigătele lor și ale preoţilor celor mai de seamă au biruit”.


Aș vrea să ne oprim cu paralela dintre cele două situaţii – observând cum, 2.000 de ani mai târziu, se pun în practică aceleași strategii de manipulare a enoriașilor – și să nu mergem mai departe, încercând poate să facem o paralelă şi între cei doi candidaţi și cele două personaje istorice! Mai important de notat este, deci, că se pun în practică aceleași strategii, cel mai probabil cu același rezultat. Dacă acesta este cazul, nu am putea decât să observăm că, în ciuda istoriei și a tuturor consecinţelor negative suportate în propria viaţă, la nivel de mentalitate a societăţii nu am evoluat deloc. Dreptul nostru de a alege liber valorează tot 2 lei și suntem la fel de influenţabili de către figurile autoritare (în special, cele sfinte) ale comunităţii în care trăim, cum au fost evreii acum 2.000 de ani.


Suntem săraci, slabi și corupţi și nu știm care năpastă a venit peste noi prima. Știm că o corupţie generalizată are „darul” de a sărăci o societate, dar suntem săraci pentru că suntem corupţi sau mai întâi am fost săraci și slabi și ne-am corupt pentru o sticlă de ulei? Dar, și mai important, cine este de vină, vânzătorul de corupţie sau cumpărătorul? Acestea nu sunt întrebări retorice, ci sunt întrebări esenţiale pentru un popor care spune că își dorește reformă. Aici intervine veșnica problemă: de unde începe reforma, de la cap sau de la coadă?


Am văzut în istorie ce înseamnă pentru o ţară un președinte reformator și, conform opiniei publice, și noi, românii, ne dorim unul. Însă în democraţie treaba merge aşa: reformatorul trebuie mai întâi pus în funcţie de către popor, apoi trebuie sprijinit în acţiuni de către o majoritate a sistemului și trebuie sancţionat în spaţiul public atunci când greșește, lucru care pare să funcţioneze, dacă ne luăm după ce s-a întâmplat în ultimele zile.


Ce vor face românii? Nu este destul să fim acei necorupţi, neimplicaţi, care urmăresc jocurile de pe margine, iar la sfârșit se plâng că alţii nu l-au votat pe cel care trebuia. Iisus le-a spus femeilor care „se tânguiau după El”: „Fiice ale Ierusalimului, nu Mă plângeţi pe Mine, ci plângeţi-vă pe voi înșivă și pe copiii voștri” (Luca 23:28). Înţeleg așteptarea ca un candidat să ne convingă, însă ce facem dacă nu ne convinge? Nu vom face nimic?


Aș crede că știm mai bine de-atât, pentru că neștiinţa ne doare în viaţa de zi cu zi. Pasiunile obsedante care se nasc pentru candidaţi nu au justificare, însă cu toţii ar trebui să fim preocupaţi pasional de viitorul nostru și al copiilor noștri, pentru că în asta are sens să investim energie. Nu trebuie și nu are sens să fim soldaţi pentru vreunul dintre candidaţi, dar trebui să fim soldaţii reformei pe care vrem să o vedem. Faptul că „împărăţia noastră nu este din această lume” nu înseamnă, în niciun caz, că trebuie să fim nepăsători faţă de lumea aceasta și să nu facem binele pe care îl putem face, chiar dintr-o poziţie lipsită de semnificaţie în societate. Binele e acolo unde îl creăm.