vineri, 15 aprilie 2022

Ajunul Floriilor la Poienarii-Rali, 15 aprilie, 2022


Mahonia Aquifolium este o plantă clasică, ușor de cultivat, care se poate transforma într-o adevarat bijuterie dacă primește ce are nevoie. Poate servi ca un arbust frumos și foarte rezistent dacă este crescut și păstrat în condiții bune. Este o plantă veșnic verde, cu frunzele de un verde închis, foarte lucioase, cu aspect de piele, cu margini zimțate. Are flori frumoase ce înfloresc în profunzime în aprilie. Chiar dacă vremea nu este prielnică în această perioadă, nu sunt afectate florile, care vor apărea chiar și de sub un strat zăpadă. Sunt galben-aurii și au un parfum puternic, dar plăcut.  Sunt urmate de fructe mici, ovale, albastru deschis, în toamnă. Acestea nu sunt otrăvitoare, dar pot crea disconfort persoanelor mai sensibile dacă sunt ingerate. Preferă locuri semi-umbrite sau chiar însorite, dacă este bine protejată la rădăcini pentru a păstra umezeala la sol. Oferiți un sol acid și bine drenat, se poate fertiliza o data la 2-3 ani, iar planta va arăta în cea mai buna formă. Tunderea este posibilă după înflorire. Complet rezistent până la -29 grade Celsius.









În urmă cu mai mulți ani am cumpărat un plic cu semințe de Bănuței. Acum ne încântă ochii în fiecare primăvară. S-au răspândit pe șanțul din fața porții de intrare în curtea noastră, pe aleea din fața casei și undeva în spatele "Fânăriei". 

Banutei – Bellis Perennis

Banutei – Bellis Perennis – Planta bienala indragita, infloreste primavara, are posibilitati largi de utilizare: pentru acoperirea terenului, borduri, stancarii, lazi de balcon.









Forsythia este unul dintre primii arbusti care infloresc primava. Se spune despre Forsythia, copacul de aur ca este plin de flori, mereu, in ziua echinoctiului de primavara si ca ziua in care infloreste este ziua incepand din care temeperaturile nu ma scad sub zero. Copacul de aur este unul dintre cei mai populari arbusti ornamentali de gradină. Supranumit liliacul galben sau ploaia de aur, Forsythia este un arbust rezistent, cu crestere rapida, extrem de decorativ si prolific.

Afla cateva detalii pe care nu le stiai despre Forsythia, copacul de aur.

♦ Forsythia este un hotar în calendarul gradinarilor existand lucrari de gradinarit care se fac inainte ca Forsythia sa infloreasca si lucrari care se fac numai dupa ce infloreste Forsythia.

♦ Se spune ca dupa ce copacul de aur infloreste in cel mult zece zile vin randunelele.

♦ In lume exista in jur de 11 specii de Forsythia, cele mai multe originare din Asia de Est. Denumirea plantei provine de la numele unui celebru botanist scotian, William Forsyth.

♦ Copacul de aur infloreste bogat numai daca are parte de soare, cel putin sase ore pe zi. Iubeste lumina soarelui si de soare depinde si productia de flori. Arbustul trebuie plantat in locuri expuse intens la soare, aceasta fiind si unca pretentie a acestuia. Solul si calitatea acestuia sunt perfect tolerate. Are nevoie d eumezeala, dar rareori sufere din cazua lipsei apei.

♦ Forsytia, copacul de aur se inmulteste extrem de usor. Daca vrei acest arbust in gradina ta, tot ceea ce trebuie sa faci este sa iei lastari, dintr-o tufa mai batrana de un an, dupa ce florile au trecut si au aparut primele frunze. Lastarii trebuie sa fie vigurosi si de cel putin 30-40 de centimetri. Taie lastarii din tufa mama cu o lama, oblic. Fa o gaura adanca in pamant cu o teava lunga si subtire, pune lastarul si indeasa bine solul, apoi uda abundent cateva zile la rand, dimineata. lastarii s eprind in 90% din situatii si vor prolifera foarte frumos. Daca au conditii bune, in primavara viitoare vei avea primele flori.

copacul de aur

♦Sursa foto: pixabay.com

 In medicina traditionala chineza, fructele de Forsythia sunt folosite pentru detoxifierea organismului, pentru tratarea gripei si a febrei, precum si pentru tratarea migrenelor. Studii recente fac din arbust o veritabila planta medicinala cu puterei miraculoase in lupta impotriva unor afectiuni maligne si a unor boli infectioase.

♦ In medicina naturista chineza este considerata una din cele 50 de ierburi fundamentale si este folosita de peste 4000 de ani ca planta medicinala.

♦ Copacul de au este unul din putinii arbusti cu flori care rezitsa foarte bine in zonele urbane aglomerate si poluate, fiind capabila sa se rdezvolte spectaculos daca are un petec de pamant si mult soare.

♦  Daca vrei ca arbustul sa infloreasca spectaculos si foarte bogat, trebuie tuns cu atentie. Tunderea se face numai dupa trecerea perioadei de inflorire. Trebuie tunsi lastarii foarte vigurosi pentru ca acestia nu produc flori si sunt foarte lacomi. Tunderea se mai face o data toamna sau vara tarziu, dat oricum inainte ca arbustul sa-si piarda frunzele. Peste iarna se vor lasa doar ramurile tinere aparute in urma tunderii aplicate dupa inflorire, acestea fiind ramurile ce vor da flori anul urmator. Se vor tunde ramurile prea dese sau uscate.

♦ Copacul de aur poate fi lasat sa se dezvolte in voie, fara taieri, daca este intr-un loc luminat unde nu afecteaza prin dezvoltarea sa alte plante. Liber, arbustul poate creste pana la trei-patru metri inaltime, iar tulpina principala poate afinge la un diametru coroanei poate sa depaseasca patru-cinci metri. Lastarii arcuiti pot imbraca garduri sau arcade, desi planta nu are tendinte cataratoare.








Unul din motanii noștri, de fapt un venetic. El este "Domnul". Are multe calități de adevărat domn. Îi lasă pe toți ceilalți mârtani și celălalte mâțe să se înfrunte ei mai întâi din mâncare și apoi își ostoiește și el foamea. După ce s-a săturat pleacă, de obicei, la stăpânii lui. Este unul din prietenii noştri și nepoților noștri. Acum se odihnește lângă tufe de zambile muscari. 

Vezi:
https://www.horticultorul.ro/flori-de-apartament-gradina/zambila-struguras-muscari-armeniacum/


miercuri, 13 aprilie 2022

Cine-i mincinosul? L-ați identificat?

Tensiuni Ucraina-Germania: Zelenski neagă faptul că ar fi refuzat vizita președintelui Steinmeier

Președintele Ucrainei, Volodimir Zelenski, a declarat că nu a fost abordat în legătură cu o întâlnire cu președintele german Frank-Walter Steinmeier, în urma unor informații potrivit cărora acesta a refuzat să se întâlnească cu Steinmeier, relatează Reuters.

În timpul unei conferințe de presă de astăzi despre întâlnirea sa cu lideri din Polonia și țările baltice, Zelenskiy a declarat: „Nu am fost contactați oficial de președintele german sau de biroul președintelui german pentru această vizită.”

Steinmeier, un susținător al reconcilierii Ucrainei cu Rusia, a declarat anterior că oficialii ucraineni au refuzat să se întâlnească cu el.

Ulterior, un oficial ucrainean a negat că Zelenski ar fi refuzat o vizită din partea lui Steinmeier.

Militari, polițiști susțineți acțiunile sindicatelor!

Se anunță protest la sediul PNL! Angajații din poliție, penitenciare și armată solicită respectarea legilor

În data de 19.04.2022, începând cu ora 12:00, angajații din poliție și din penitenciare, reprezentați de Federația Sindicatelor din Administrația Națională a Penitenciarelor (FSANP) și de Sindicatului Polițiștilor - SIDEPOL, declanșează proteste în fața sediului central al Partidului Național Liberal (PNL) situat în Aleea Modrogan, nr. 1, Sector 1, București.

Angajații din poliție și din penitenciare cer:

• aplicarea în integralitate a legii salarizării unitare (Legea nr. 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice);

• actualizarea pensiilor militare conform prevederilor Legii nr. 223/2015 privind pensiile militare de stat, așa cum a fost adoptată în forma ei inițială;

• îmbunătățirea condițiilor de muncă și eficientizarea activităților profesionale necesare asigurării apărarii ordinii de drept, a liniştii publice şi siguranţei cetăţeanului, precum şi a drepturilor şi libertăţilor românilor.

Angajații din poliție, penitenciare și armată nu solicită majorări de salarii sau pensii, ci solicită respectarea legilor, așa cum au fost adoptate în Parlament, de către aceleași partide politice care formează actuala coaliție de guvernare (PSD-PSD-UDMR). Practic, politicienii trebuie să-și respecte deciziile și să elimine arbitrariul și discriminarea în ceea ce privește aplicarea legii salarizării și pe cea a pensiilor militare.

Federația Sindicatelor din Administrația Națională a Penitenciarelor (FSANP) și Sindicatul Polițiștilor - SIDEPOL consideră că mesajul transmis de membrii Guvernului CIUCĂ în dialogul cu partenerii sociali este unul ambiguu, neclar și incert în ceea ce privește aplicarea integrală a legii salarizării unitare și cea a pensiilor militare de stat.

Federația Sindicatelor din Administrația Națională a Penitenciarelor (FSANP) și Sindicatul Polițiștilor - SIDEPOL atrag atenția tuturor polițiștilor, militarilor și polițiștilor de penitenciare cu privire la importanța sancționării oricărei forme de manipulare din partea clasei politice, deoarece onoarea și principiile care guvernează aceste profesii obligă la sancționează oricărei încălcări a legii.

Sindicaliștii din poliție și din penitenciare protestează în fața sediului central al Partidului Național Liberal (PNL), întrucât acest partid politic este principalul vinovat pentru înghețarea salariilor și pensiilor românilor în contextul majorării prețurilor și al facturilor la energie electrică și gaze naturale.

Flori sunt. Să vedem și fructele.





marți, 12 aprilie 2022

Doleanțele unui român



Războiul știrilor false, minciunilor și dintr-o parte, și din alta.

Alexandr Lukașenko susține că masacrul de la Bucha a fost o „operațiune psihologică specială” a Marii Britanii

Liderul Belarusului Alexandr Lukașenko a declarat marți că masacrul de la Bucha care a șocat opinia publică internațională a fost rezultatul unei "operațiuni psihologice speciale a Marii Britanii", relatează Ukrayinska Pravda.

"(...) Este ca în Bucha, toată lumea țipă. A fost necesar să se introducă un alt pachet (n.r. de sancțiuni). Astăzi am discutat în detaliu această operațiune psihologică specială a lor, care a fost efectuată de britanici", a spus Lukașenko, citat de agenția Interfax.

"Dacă aveți nevoie de adrese, parole, prezențe, numere de mașini, mărci de mașini, pe care au ajuns în Bucha și cum au făcut-o, FSB-ul Rusiei vă poate furniza aceste material", a adugat el la o conferință de presă susținută alături de Vladimir Putin în timpul unei vizite a celor doi în Orientul Îndepărtat Rus.

În cadrul aceleiași vizite ocazionate de sărbătorirea Zilei Cosmonauticii în Rusia Vladimir Putin a anunțat că Rusia își va lansa programul lunar alături de Belarus.

h2: Lukașenko vorbește de o "operațiune britanică" la Bucha, Vladimir Putin de un "fals"

Întrebat despre masacrarea civililor în oraşul ucrainean Bucha de către forțele armate ruse, Putin a respins acuzațiile.

Președintele Rusiei a comparat situația cu acuzaţii privind folosirea armamentului chimic de către regimul lui Bashar al-Assad în Siria.

"Avem acelaşi fake (fals) la Bucha", a declarat el scurt.

În schimb, el a lăudat "curajul și eficiența" soldaților ruși din Ucraina, despre care a spus că folosesc cele mai moderne arme.

Putin a mai afirmat că în Ucraina are loc o tragedie dar că Rusia "nu a avut de ales" în ceea ce privește declanșarea "operațiunii militare speciale".

Singura întrebare a fost când va începe. Asta e tot", a afirmat Vladimir Putin.

Urmărește ultimele evoluții din a 48-a zi a războiului din Ucraina LIVETEXT pe HOTNEWS.RO.

Este vremea urzicilor




Este doisprezece aprilie, 2022.

Mă așteptam la temperaturi mai ridicate. Vremea are drumul ei. Zile însorite, urmate de zile reci cu vânturi puternice care aduc răcoarea zăpezilor, așternute pe munții din apropiere.

Au fost maximum 14 °C. Am stat mai mult în casă după câteva drumuri cu mașina prin centrul comunal, satul nostru și un sat din apropiere pentru a mă aproviziona fie cu de-ale gurii, fie cu unele produse de strictă necesitate, o butelie cu gaz butan/izobutan, vizitarea unui depozit de lemne, gata pregătite, tăiate la dimensiune potrivită, crăpate, numai bune de băgat în sobă după ce le lași peste vară sa se usuce bine. Știți cam cât pierde din greutate lemnul prin uscare? Circa 30 %.


Prețurile au luat-o razna, rău.

Painea de un kilogram a sărit bine față de anul trecut, s- a dublat. Aici, la țară, ajunge la 5 lei. La oraș este 10 lei. Sunt și prețuri mai mari. Aud că noii guvernanți vor să dea vouchere celor cu pensii și salarii mici ca să cumpere faină, ulei, zahăr și alte câteva produse pline de carbohidrați, glucide și grăsimi. Băi, guvernanți, vă bateți joc de popor? Vreți să-l aduceți în sapă de lemn! Și asa obezitatea este la ea acasă în România!

O butelie, umplută cu gaz butan - 12l, o cumpăram anul trecut cu 50-60 lei. Acum este 90 lei. Metrul cub de lemne de foc era anul trecut 4-500 lei. Acum ajunge și la 900 lei, depinde de esența de lemn. Marii șmenari din distribuția de gaz metan au lăsat în cutiile poștale ale locuitorilor satului meu contracte cu 10 lei pe metru cub. Nu v-ar fi rușine! Obidiți oamenii. La un consum mediu de 200 mc în perioada de iarnă o să avem locuințe sub forma de castele de ghiață.

În fruntea guvernului este un militar plagiator, ba este și președinte de partid. De-ai știi ce te înjură pensionarii militari. Din 2017 nu s-a făcut nicio actualizare a pensiilor de când Olpuța a dat legi și ordonanțe de castrare pentru militarii în rezervă sau în retragere. Țuțerii de lângă el ling blide, funcții grase în țară și în străinătate și propun vouchere pentru poporul sărac. Aud că marele țuțăr va pleca la NATO. Drum bun, cale bătută!

Este vremea urzicilor. Nu uitați de ciorba de urzici! Am dat rețeta ei într-un articol, anterior.

Lavanda


Lavanda – beneficii pentru sănătate

Lavanda – planta cu proprietăţi extraordinare

Lavanda sau levănţica (Lavandula angustifolia) este o plantă din familia Lamiaceae despre care se cunoaște că a fost utilizată încă din cele mai vechi timpuri.

Cu peste 2500 de ani în urma, egiptenii, fenicienii și popoarele arabe foloseau lavanda și extrase de lavandă pentru prepararea de parfumuri și produse cosmetice sau chiar în procesul de mumificare.

Grecii și romanii adăugau flori de lavanda apei de baie pentru a o parfuma și pentru a-și purifica trupul și spiritul. Se consideră că de la acest obicei vine și numele plantei – în latina “lavo” – “a spală”. Probabil că primii cultivatori ai lavandei au fost popoarele arabe, prin intermediul cărora planta a ajuns în Grecia pentru a se răspândi, treptat, în toata Europa și, odată cu trecerea timpului, în toata lumea.

Se cunosc în jur de 30 de specii de lavandă, cea mai cultivată fiind Lavandula angustifolia. Speciile de lavandă se cultivă în funcție de utilizarea lor finală, astfel nu aceleași specii se cultivă pentru utilizări terapeutice și pentru industria cosmetica sau a detergenților.

Folosirea lavandei în scopuri terapeutice

În scopuri terapeutice se folosesc florile de lavanda. Acestea se detașează de pe axul inflorescenței înainte de deschiderea totală a corolei.

Aroma caracteristică de lavandă, cea care o face atât de căutata în parfumerie și industria cosmetică, este dată de uleiurile volatile extrase din inflorescențe.

  • Constituenți principali: acetat de linalil, linalol, acetat de lavandulil
  • Origine: zona mediteraneeană, cultivată îndeosebi in Bulgaria si Franța
  • Aromă: dulce, florală, de iarbă
  • Culoare: incoloră până la galben pal
  • Principalele proprietăți și indicații: antiseptic, curativ, antidepresiv, calmant, echilibrant
    Uleiuri esentiale in stomatologie - Essentialdent.ro

Cum utilizăm lavanda?

Lavanda se folosește în mai multe forme, inclusiv sub formă de ulei. Uleiul esențial de lavandă este inițiatorul revoluției aromoterapiei moderne și puteți folosi uleiul esențial de levănțica pentru a va reîntineri și relaxa trupul și mintea parfumând aerul din încăpere.

Ca tratament, s-au cunoscut efectele sale atunci când un om de știința și-a ars, mână în mod accidental în laboratorul sau, iar după ce și-a răcorit rana într-un recipient cu levănțică a constatat că rana sa se vindecă remarcabil de repede.

Se pare că acest ulei are și capacitatea de sinergie sau de potențare a efectelor altor uleiuri esențiale atunci când sunt folosite în combinație. Putem întâlni pulberi, tincturi sau capsule cu ulei de lavandă.

Se cunosc și numeroase utilizări ale lavandei în arta culinara, mai ales în zona mediteraneeană. Condiment fin și delicat, lavanda face casă bună cu gelateria și cofetăria. Vom întâlni lavanda și în salate sau antreuri, în preparate cu carne, mai ales vânat sau pur și simplu ca element de decor.

Este una dintre cele mai puternice plante de leac din lume, care oferă alinare atât fizică cât și psihică ameliorând diverse probleme, cum ar fi arsuri, afte bucale, migrene, insomnii, mușcături de insecte, afecțiuni ale pielii, infecții, stres sau tensiune nervoasa. Își datorează acest uimitor spectru de vindecare conținutului sau chimic foarte complex.

Lavanda este o plantă adaptogenă, care ajută corpul uman să se adapteze la stres sau la anumite dezechilibre. Este de un real ajutor pentru relaxare și ajută foarte mult la instalarea somnului, dar cu toate acestea are și proprietăți de restabilirea a echilibrului organismului și astfel îl va stimula energetic. Iar aspectul unui buchețel sau a unei coronițe din lavanda este absolut mirific!

Uleiul esențial de lavandă are acțiune sedativă, relaxantă muscular, antiinflamatoare, analgezică, cicatrizantă, scade tensiunea sangvină, reduce manifestările stresului.

Lavanda in stomatologie

Este recomandat pentru orice tip de durere sau inflamație. În stomatologie se pot utiliza picăturile de ulei de lavandă pe leziune a mucoasei bucale (aftă, herpes) pentru reducerea durerii, inflamației și grăbirea cicatrizării. Calmează și liniștește spiritul.
Folosirea uleiurilor esentiale in stomatologie - Essentialdent.ro

Aromaterapia in medicina dentară este un ajutor in terapia problemelor dumneavoastră, nu un înlocuitor al medicului dentist.

Beneficiile lavandei asupra altor sisteme:

Sistemul circulator

  • Excelent pentru a reduce presiunea sanguină, palpitațiile și toate celelalte boli cardiace provocate de stres.

Sistemul digestiv

  • Bun remediu pentru toate bolile digestive, în special cele ale copiilor, cum ar fi colicile și diareea.
  • Folositor pentru remedierea digestiei dificile și dureroase, diminuarea flatulenței, indigestiei, stării de greață și a senzației de vomă.

Sistemul urogenital

  • Adjuvant în tratamentul cistitei, supurărilor și retenției de lichide.
  • Uleiul de levănțică grăbește nașterea, având rolul de a calma pacienta, dar și de a purifica aerul.
  • Reduce manifestările sindromului premenstrual, durerea menstruală și problemele specifice menopauzei.

Mușchi/Articulații

  • Reduce durerile musculare, deoarece această plantă calmează durerea și spasmele și reduce inflamațiile.
  • Recomandată pentru a combate artrita reumatismul și tensiunea musculară, precum și luxațiile.

Sistemul nervos

  • Echilibrează sistemul nervos
  • Reduce manifestările stresului la nivel emoțional și anxietatea
  • Combate depresia.
  • Un remediu excelent pentru migrene, dureri de cap și insomnie

Sistemul respirator

  • Revigorează sistemul imunitar și este recomandat pentru protecția pe care o oferă împotriva infecțiilor.
  • Eficient în combaterea virusurilor, răcelilor, tusei, gripei, bronșitei, astmului și infecțiilor gâtului.

Piele

  • Recomandat pentru îngrijirea tuturor tipurilor de piele, datorită puterii de reîntinerire și proprietăților sale antiseptice, antifun-gice, calmante, curative și echilibrante.
  • Adjuvant în vindecarea vânătăilor, arsurilor (și a celor din cauza soarelui), acneei, abcesului, eczemei, micozelor și psoriazisului.
  • Eficientă în tratamentul bolilor infecțioase ale pielii, cum ar fi scabia și varicela (vărsatul de vânt).
  • Vindecă rănile și ameliorează durerile.
  • Tratează înțepăturile de insecte (aplicat în stare pură).

Efecte asupra spiritului

  • Calmează și liniștește spiritul.
  • Ajută la regăsirea echilibrului existențial.

Precauții speciale

  • Niciuna. Levănțica este folosită frecvent pentru bebeluși si copii.

Autor: Dr. Corina Gabriela Dinca

  • Medic primar stomatologie generala
  • Specialist protetica dentara
  • Competenta apiterapie, fitoterapie, aromaterapie
  • Competenta implantologie
Xxx

 Din grădina cumnatei și fratelui meu am transplantat în curtea noastră două soiuri de lavandă. Avem, acum, trei tufe ce tronează lângă alte plante înmiresmate, multe dintre ele folosite la prepararea ceaiurilor, obținerea unor extracții de uleiuri esențiale, asezonarea ciorbelor și mâncărurilor.

Uleiul de lavandă are în compoziția lui compuși chimici foarte interesanți ce duc la multe beneficii pentru om, multe dintre ele enumerate de doamna doctor mai sus.

Am mai scris despre lavandă. 

Anual îmi îmbogățesc extracțiile de uleiuri esențiale. La loc de cinste stau semințele de lavandă, obținute prin uscare, la umbră, pe podina din lemn de la intrarea în podul casei, folosit de vechii proprietari ca pătul pentru cereale. 

Două treimi dintr-un borcan se umple cu semințe de lavandă. Peste ele se adaugă ulei de măsline. Borcanul, închis cu capac, se depozitează la un loc întunecos câteva săptămâni. Uleiul de măsline extrage uleiurile esențiale din semințe, în principal beta- pinen. Extractul, singur sau în combinație cu alte extracte din plante aromatice, este un excelent unguent pe care îl aplic în cantități mici pe piele prin frecții. Beneficiile sunt descrise mai sus. 

Compoziție ulei lavandă : beta-pinen,dipenten(limonen),alpha-pinen,1,8-cineol etc. 

Beta- pinen








Un articol foarte interesant despre beta-pinen:





Continuare la adresa:

https://www.ncbi.nlm.nih.gov/pmc/articles/PMC6920849/




Iată bogăția mea!