miercuri, 30 decembrie 2020

Mulți romani au plecat afară, noi ne-am pricopsit. „Ion Cristoiu: „Fenomenul AUR este foarte interesant. Sunt foarte citiți”” pe YouTube

Transhumanța la romani

Românii au plecat din România, masiv, în fluxuri intense sau mai puţin intense, încă din anii 1990, însă exilul începuse ceva mai devreme, încă sub regimul Ceauşescu, când oamenii nu mai sperau că ceva se va schimba vreodată semnificativ în bine în România. Senzaţia aceasta a rămas şi determină mulţi români să ia drumul emigrării.

Emigraţia continuă, în valuri succesive, în numere mari, a unor categorii de cetăţeni activi, care ar fi putut contribui la dezvoltarea României, reprezintă, oricum am privi datele statistice, o pierdere semnificativă, cu consecinţe imprevizibile pe termen lung.

CLAUDIA POSTELNICESCU face o analiza profesinistă:

Am să încerc să identific, punctual, câteva posibile cauze ale emigraţiei româneşti din ultimii ani, însă dintr-o perspectivă politică, în context românesc şi european, nefiind antropolog sau sociolog ca să pot analiza în parametri ştiinţifici o pondere a unui motiv determinant sau altul, mai ales că discutăm despre mai multe tipuri de emigranţi, de la studenţi, la „căpşunari”, intelectuali şi cei care aveau deja rude în alte ţări (comunităţile de evrei, maghiari şi germani).

Anii 1990

Primul val de emigranţi români a pornit imediat după revoluţia din 1989, însă semnificative pentru majoritatea celor care au plecat în anii 1990 au fost evenimentele din Piaţa Universităţii şi represiunea brutală a studenţilor de către minerii chemaţi de Ion Iliescu, evenimentele de la Târgu-Mureş, care au îndurerat prin nivelul de sălbăticie şi lipsa totală de empatie dintre o comunitate şi alta, urii adânc sădite în anii comunismului, dar ţinută în frâu de represiunea comună; nu în ultimul rând, senzaţia de instalare confortabilă a unui regim comunist de tip nou, sub preşedinţia lui Ion Iliescu, un tovarăş tipic sovietic, în limbaj, stil şi abordare i-a făcut pe cei lucizi să ia drumul altor ţări.

Procesul de anihilare rapidă a tuturor vocilor dizidente din România acelor ani şi perpetuarea unor non-modele sau a unor modele agreate de regim, care nu s-au sfiit să facă toate compromisurile posibile, în timp ce voci lucide, dar marginale, abia se mai auzeau sau erau prezentate astfel încât să fie discreditate ca fiind persoane nerezonabile. Spaţiul public a ajuns să fie dominat de către oamenii afiliaţi sau fideli noului regim instalat, un ansamblu de foşti comunişti şi, evident, oportuniştii zilei, care au ştiut să nu fie atinşi de febra ieşitului pe străzi şi s-au remarcat bine acolo unde era mai important pentru popor: la televizor.

Aşadar prima dezamăgire radicală privind regimul politic din România şi viitorul ţării pe termen lung i-a determinat pe mulţi dintre cei prezenţi în acele zile istorice în Piaţa Universităţii (studenţi şi intelectuali) să ia calea exilului. Căi existau: bursele SOROS apărute, orice oportunitate de a te conecta cu o universitate internaţională sau profesori, sau oameni care să dea o mână de ajutor acestor rebeli dezamăgiţi. În anul 1990 s-a înregistrat un număr enorm de emigranţi[i], 96.929 de oameni, parţial datorită deschiderii graniţelor, puteau, în sfârşit românii să călătorească aproximativ liber, dar, mai ales datorită factorilor enumeraţi mai sus, senzaţia persistentă că va urma o tranziţie îndelungată, dacă nu chiar o revenire la un regim comunist cu o faţă aşa-zis „umană”, cu mici libertăţi controlate de regim. Partea extrem de negativă a acestui prim val de emigrare masivă o constituie faptul că au plecat preponderent oamenii cu studii superioare, intelectualii, astfel cum vedem în studiul sociologic citat[ii], şi anume medici, ingineri, arhitecţi, economişti, profesori, artişti. În marea lor majoritate, aceşti oameni nu s-au mai întors în România niciodată.

Numărul românilor care pleacă din ţară peste hotare a crescut anual cu peste 7% din 2000 până în 2015, arată datele ONU. Singura ţară care a avut o creştere mai mare a migraţiei a fost Siria, unde are loc un război civil.

Anii 2000-2012

Un al doilea val migraţionist a apărut pe fondul unei creşteri economice globale şi a unei prosperităţi vizibile în ţările occidentale. Contextul politic era precar, din nou, în România. În timp ce alte ţări est şi central-europene erau angajate deja în negocieri avansate pentru aderarea la Uniunea Europeană, în România procesul de aderare era constant sabotat de reţelele foştilor nomenclaturişti şi securişti, iar ţara era prizoniera unui sistem bine pus la punct de fraudare şi prăduire a resurselor publice, începând cu banii publici, fostele companii de stat şi pădurile în care se defrişa ilegal, îmbogăţindu-se diverşi oameni afiliaţi puterii. Erau anii în care Ion Iliescu era la al treilea mandat prezidenţial, iar şef al guvernului era Adrian Năstase, perioadă care a rămas în istorie prin intimidări violente şi brutale la adresa jurnaliştilor. Foşti demnitari sau oameni politici din acea serioasă sunt astăzi anchetaţi de DNA sau deja condamnaţi penal, inclusiv fostul premier şi ministru Adrian Năstase.

Începutul anilor 2000 se caracterizează, pe de o parte, de un boom economic, resimţit mai ales de elita politico-financiară sau de oameni de afaceri care contractau cu statul sau direct cu partidul, dar şi de un aer ceva mai respirabil decât în anii precedenţi. Românii simţeau că se pot apropia de Europa şi exista o elită nevăzută care aspira extrem de puternic către un stil de viaţă şi valori europene. Ei sunt cei care au plecat cu burse de studii, mulţi dintre ei au rămas, dar alţii s-au întors, sperând că vor contribui la schimbarea la faţă a României, dintr-o ţară subjugată de prea lunga şi atroce perioadă comunistă, de o tranziţie artificial menţinută, care punea România în coada statelor europene aspirante şi pregătite pentru integrarea în Uniunea Europeană; cum bine ştim, România a ratat accesul o dată cu celelalte ţări est-europene în 2004, în mod precis din cauza mafiei instituţionalizate şi a corupţiei rampante din acei ani, precum şi a lipsei de interes a clasei politice de a fi parte dintr-o structură rigidă, birocratică şi care cerea responsabilitate.

Într-un raport asupra migraţiei internaţionale a românilor[iii] se arată că, la data de 1 ianuarie 2013, populaţia rezidentă a ţării era aproape la acelaşi nivel cu cea a anului 1969, aproximativ 20 de milioane de locuitori, în perioada imediat după revoluţie (1990) şi 2012, România având 3 milioane de emigranţi. Din păcate, populaţia rezidentă a României continuă să scadă cu aproape 104,2 mii de persoane pe an, cei mai mulţi în grupa de vârstă 25-64 de ani. Din 2000 în 2012, numărul emigranţilor a crescut proporţional de la an la an, cu un boom în anul aderării la Uniunea Europeană, în 2007.

Anii recenţi

Efectele emigraţiei puternice din anii 1990 şi 2000 au început să se vadă recent, în ultimii 4-5 ani, când România se confruntă cu o penurie a forţei de muncă în diverse domenii în care se cere calificare, cum sunt medicii, asistentele sau farmaciştii (primii care au plecat), economiştii, profesorii, arhitecţii, antreprenorii, dar şi tehnicieni din diverse domenii. România a început să importe forţă de muncă din ţări aflate în curs de dezvoltare, însă piaţa ar avea nevoie de mult mai multă. În mod paradoxal, românii rezidenţi nu agreează imigranţii, deşi România se află printre primele cinci state membre din Europa, ca ţară de origine a migraţiei intra-europene[iv], alături de polonezi, italieni, portughezi şi britanici. Un raport al Băncii Mondiale[v] arată că, la finalul anului 2015, emigraseră definitiv în alte state 4 milioane de români.

Deşi emigraţia a scăzut în ultimii ani, în continuare românii vin şi pleacă în mod constant, pentru perioade temporare. Nu avem datele necesare pentru a şti dacă, similar valurilor anterioare, ne aflăm acum, în 2017, în preajma unui nou val migraţionist, deseori determinat de percepţia asupra situaţiei politice şi economice pe termen mediu şi lung şi a speranţei într-o aşezare (mai) solidă a societăţii pe fundaţiile valorilor europene.

Datele ONU arată că anul trecut locuiau peste hotare 3,4 milioane de cetăţeni români.

Consecinţe

Consecinţele emigrării românilor sunt devastatoare pe termen lung pentru România, pe mai multe planuri. Dincolo de impactul economic, asupra forţei de muncă, asupra îmbătrânirii populaţiei, asupra capacităţii statului de a susţine un număr mare de pensionari raportat la numărul populaţiei rezidente rămase active, suntem deja în faţa unui fenomen social cu impact profund la nivelul familiei şi a relaţiilor în familie şi comunitate. Avem un număr îngrijorător de copii abandonaţi de către părinţi, de sinucideri în rândurile minorilor, de abuz de alcool şi violenţă domestică, agresiuni sexuale cu minori, abandon şcolar, marginalizare şi sărăcire, traume emoţionale care afectează dezvoltarea acestor copii abandonaţi de părinţi şi capacitatea lor de a creşte şi a se dezvolta în adulţi funcţionali, integraţi în comunitate şi responsabili. Aceşti copii, fără politici adecvate, vor fi marginalizaţi şi pierduţi pentru societate, sunt –şi ar trebui să fie – grup vulnerabil protejat de către stat în mod prioritar. Din nefericire, statul român nu a prioritizat niciodată sănătatea mentală şi nu a alocat fonduri suficiente pentru grupurile vulnerabile, în cazul copiilor de pe întreg teritoriul României fiind nevoie de angajarea unor asistenţi sociali bine pregătiţi şi de existenţa unor centre de preluare a acestor copii măcar în timpul zilei, într-o formă de monitorizare şi supraveghere care să nu constituie instutuţionalizare. Un studiu Salvaţi Copiii arată că peste 200.000 de copii sunt vulnerabili, fiind abandonaţi de către unul sau ambii părinţi, iar unii dintre aceştia nu sunt în grija sau supravegherea niciunui adult, iar statul român nu asigură absolut nicio formă de protecţie pentru aceşti copii[vi].

Revenirea emigranţilor în România, deşi posibilă, este puţin probabilă. Studiile şi statisticile consultate ne arată că marea majoritate a celor plecaţi emigrează definitiv. În consecinţă, politici necesare pentru a suplini acest drenaj de forţă de muncă şi creiere ar trebui să apară neîntârziat, iar preluarea unor imigranţi calificaţi din alte ţări este o soluţie, la fel cum asimilarea pe piaţa muncii occidentale a românilor a fost o soluţie pentru ţări ca Franţa, Spania, Italia, Marea Britanie şi Germania.

Concluzii

Am putea spune că ceea ce rămâne o cauză constantă a emigraţiei româneşti este situaţia politică şi economică a ţării şi totala inadecvare dintre elita politică, reprezentanţii aleşi şi aşteptările cetăţenilor. Discrepanţa dintre aşteptări şi realitate este în continuare uriaşă; nu avem încă suficiente date sociologice, însă emigrarea continuă îşi menţine din caracteristicile iniţiale – pleacă cei cu studii superioare sau cei care deţin studii tehnice, pe care le pot folosi în orice altă ţară. Principala dezamăgire a acestor români este eşecul construcţiei unui stat de drept puternic, cu respectarea drepturilor şi libertăţilor, a demnităţii umane şi liber de corupţie şi corupţi. Ceea ce vedem şi auzim zilnic în mass-media românească adânceşte un sentiment al ratării, deziluziei şi eşecului: pseudo-intelectuali, pseudo-jurnalişti şi pseudo-specialişti inundă televizoarele şi capetele românilor rămaşi (care votează) cu teorii ale conspiraţiei şi ode aduse foştilor securişti sau nostalgii despre foştii tovarăşi şi umanitatea regimului comunist, care asigura un loc de muncă, o locuinţă şi un autoturism fiecăruia.

Confuzia de valori este aproape ireversibilă, relativismul moral este la ordinea zilei, ceea ce facilitează menţinerea la putere a unei clase politice ostile transparenţei, meritocraţei, valorilor şi standardelor europene. Înapoierea faţă de nivelul oricărui alt stat european, mai puţin Bulgaria, la nivel de mentalităţi, standard economic, nivel de trai, infrastructură şi oportunităţi de educaţie este evidentă şi există un interes în a menţine acest decalaj, întrucât clasa politică actuală reflectă exact acest sistem închis, de răsturnare valorică, în care experţii autentici şi oamenii valoroşi potenţial sunt marginalizaţi sau obligaţi să emigreze. În acelaşi timp, ceilalţi, nenumăraţi muncitori sau tehnicieni care au adus plus valoare în alte state europene nu sunt încurajaţi prin politici constructive de antreprenoriat sau start-up, iar aceşti oameni au renunţat să îşi mai trimită veniturile în România. În acest fel s-au format comunităţi largi de români în alte state europene, preponderent în Italia şi Spania, cei plecaţi la muncă temporară reuşind să se stabilizeze şi să-şi aducă familiile.

Emigraţia continuă, în valuri succesive, în numere mari, a unor categorii de cetăţeni activi, care ar fi putut contribui la dezvoltarea României, reprezintă, oricum am privi datele statistice, o pierdere semnificativă, cu consecinţe imprevizibile pe termen lung. Previzibil, România rămâne mult în urma potenţialului său real datorită acestui exod, care slăbeşte capitalul social critic oricărei ţări care are nevoie să crească; cu cât masa critică de cetăţeni activi, informaţi, implicaţi civic este mai mică, cu atât şansele de schimbare pe termen lung a unei clase politice corupte şi mediocre se diminuează. Lipsa de transparenţă şi lipsa de acces în viaţa politică a unor cetăţeni care nu vin din foste structuri vor menţine un nivel de cultură civică şi politică redus. Lipsa de predictibilitate a legislaţiei, de atragere a investiţiilor şi de susţinere a iniţiativelor antreprenoriale îi îndepărtează pe cei cu spirit întreprinzător, pro-activi, care doresc mai puţină birocraţie şi mai multe oportunităţi, în condiţii de fair play şi reguli clare, stabile şi predictibile. Nu există politici ale statului pentru a facilita şi a face atractivă economic şi social întoarcerea în România, mai degrabă apar iniţiative private în zona antreprenoriatului, prin suscitarea unui patriotism economic şi a unor interese locale, însă nu avem date pentru a evalua câţi români s-au întors sau au manifestat vreun interes în relocarea în România, după ani de emigraţie, aşadar fenomenul emigrării definitive se menţine, chiar dacă a s-a echilibrat numărul celor care pleacă. Primul val al anilor 90, apoi al doilea val în 2007 şi anii imediat următori s-a echilibrat acum, fără a mai exista un vârf cu o creştere subită şi considerabilă a numărului celor care pleacă.

Produsul Intern Brut din 2014 ar fi fost cu 50 de miliarde de euro mai mare dacă românii din străinătate ar fi lucrat în ţară în aceleaşi sectoare în care sunt angajaţi peste hotare arata o estimare a direcţiei de statistică din cadrul BNR.

În pofida statutului de stat membru al Uniunii Europene, România nu a reuşit să iasă dintr-o eternă tranziţie, în care mafioţi, foşti oameni ai serviciilor secrete, foşti nomenclaturişti şi sicofanţi ai regimului comunist domină viaţa politică, economică şi mass-media. Protestele din Piaţa Victoriei declanşate de corupţia afişată fără ruşine de noul guvern la finalul lunii ianuarie 2017, deruta privind lipsa de perspectivă sau de speranţă într-un stat puternic, cu o justiţie funcţională, angajată pe o cale ireversibilă către Europa, au inoculat, din nou, o stare de incertitudine şi apatie, epuizare şi stres existenţial, care este posibil să alimenteze un nou val migraţionist, probabil ultimul, întrucât vorbim despre o generaţie care a înţeles de unde vine şi încotro vrea să meargă, iar eşecul unei schimbări de anvergură în mentalităţi şi identitate colectivă îi va aliena pe foarte mulţi dintre aceştia, într-un exil exterior sau interior.

Text de Claudia Postelnicescu

Și în România se poate fără să furi!

https://www.facebook.com/100000003812823/posts/5444260678917339/?sfnsn=mo

"Mâine la 11 Adita este programată să se vaccineze. Prin definiție medicii sunt mai educați și de cele mai multe ori mai curajoși, astfel că poate este un pic nedrept ca noi "muritorii de rând" sa aflam daca vaccinul Pfizer are efecte secundare prin sacrificiul lor și nu este un cuvânt mare. Poate suna un pic bizar, dar în ciuda a cca 2 luni când am fost cam căzut, pentru mine anul 2020 a fost al doilea cel mai bun an din ultimii douăzeci, primul 2019. Poate am învățat după multă vreme cum să găsesc binele in marea de rău și să îl folosesc in favoarea noastră. Nu va pierdeți speranța! Un an 2021 mai bun, nici nu e greu!"

Cu stimă, domnule general. Țurcanele, Orbanii, Câțele dau atac la cei ce și - au servit țara sub drapel

Semnează,

Un coleg și un prieten, fost combatant sub arme

Țurcana a produs prima căcărează

Ministrul Muncii a anunţat cum se vor achita pensiile în 2021. Turcan: „Să nu existe întârzieri“

Ministrul Raluca Turcan a stabilit, miercuri, cu reprezentanţii Casei Naţionale de Pensii Publice, Ministerului Finanţelor şi Companiei Naţionale Poşta Română, instituţiile care colaborează pentru plata pensiilor la domiciliul beneficiarilor, un calendar care să asigure urgentarea procedurilor pentru a plăti pensiile la timp în luna ianuarie, chiar dacă instituţiile funcţionează cu program redus de sărbători, se arată într-un comunicat de presă al Ministerului Muncii.

"Astfel, ministrul a adresat Ministerului Finanţelor solicitarea de a transmite în regim de urgenţă dispoziţiile bugetare privind repartizarea creditelor bugetare reprezentând drepturile de pensie aferente lunii ianuarie 2021 pe data de 4 ianuarie, din Trezoreria Municipiului Bucureşti către trezoreriile teritoriale, astfel încât creditele să poată fi înregistrate în conturile caselor judeţene de pensii în aceeaşi zi. De asemenea, Casa Naţională de Pensii Publice s-a angajat să întocmească tot în regim de urgenţă toate ordinele de plată către Poşta Română, pentru a evita eventuale întârzieri. Conform calendarului stabilit, Poşta Română va primi în data de 4 ianuarie 2021 ordinele de plată pentru pensii, urmând a se face distribuirea la domiciliu", scrie în comunicat.

De asemenea, Companiei Naţionale Poşta Română i s-a solicitat să facă toate eforturile necesare, conform convenţiei încheiate cu Ministerul Muncii, pentru ca pensiile să fie distribuite la timp către beneficiari.

"Intervalul de plată pentru pensii în 2021 va fi 1-15 al fiecărei luni şi am cerut instituţiilor implicate să depună toate eforturile pentru a nu exista întârzieri în prima lună a anului viitor", a afirmat ministrul Raluca Turcan, într-o postare pe Facebook.

Știe cineva unde se află pungașul regal căruia i s-au pregătit câțiva ani de zeghe pe tronul de la închisoarea Jilava?

Prinţesa” Lia face dezvăluiri după fuga din ţară a soţului său: „Paul este nevinovat. Ar vrea să ceară azil politic”

„Prinţesa" Lia a susţinut, în cadrul unui interviu acordat la Antena 3, că nu ştie în ce ţară se află soţul său după ce a fugit din ţară în urma condamnării la trei ani şi patru luni de închisoare cu executare pentru cumpărare de influenţă şi complicitate la abuz în serviciu contra intereselor publice în dosarul Ferma Băneasa, transmite Gândul.ro.

„Prinţul Paul al României se consideră victima unui proces politic" „Paul este şi s-a considerat nevinovat. Vom folosi toate căile legale care ne stau la dispoziţie pentru a demonstra acest lucru. Prinţul Paul al României se consideră victima unui proces politic. E inadmisibil, ca drepturile lui să nu fie recunoscute nici acum. El nu a fugit din ţară în urma condamnării, ci a plecat în Portugalia, unde a deschis un proces de succesiune (…)", a declarat „prinţesa" Lia în cursul zilei de miercuri, 30 decembrie, conform sursei citate.

Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a dat luna aceasta verdictul final în dosarul Ferma Băneasa: omul de afaceri Remus Truică a fost condamnat la şapte ani de închisoare (condamnare iniţială patru ani de închisoare pentru trafic de influenţă şi spălare de bani), israelienii Benyamin Steinmetz şi Tal Silberstein au primit câte cinci ani de închisoare, Prinţul Paul – trei ani şi patru luni (condamnare iniţială trei ani de închisoare cu suspendare), avocatul Robert Mihăiţă Roşu - cinci ani, iar Nela Ignatenko (fostă Păvăloiu)– cinci ani.

Alte şapte persoane au fost condamnate la 4 ani de închisoare cu executare. Este vorba de Ioan Stoian, Apostol Muşat, Nicolae Jecu, Caterina Popa, Niculae Dima, Gheorghe Olteanu şi Valentin Delcea. În fine, cinci persoane, printre care şi jurnalistul Dan Andronic, au fost condamnate la pedepse de închisoare cu suspendare. ÎCCJ i-a obligat pe cei condamnaţi la plata mai multor sume de bani şi a decis că terenurile din Pădurea Snagov şi Ferma Regală Băneasa revin statului român.

Dintr-un salariu de nabab (cca 30.000 euroi/ luna) răspopitul evanghelist, azi vânzător de gulgute, nu și-a permis o vilă. Stă într-un apartament confort 3.

Mihai Gâdea trăiește într-un adevărat lux. Imaginile au fost făcute publice

Ioana Bucur / 30.12.2020, 15:53

7 POZE
VEZI GALERIA FOTO »

Mihai Gâdea nu se uită la bani când vine vorba despre confortul și fericirea familiei sale. Vedeta Antena 3 trăiește într-un adevărat lux, într-una dintre cele mai cunoscute zone din București. A cheltuit o sumă uriașă: „Am hotărât că aici va fi acasă!”

Mihai Gâdea, apartament spectaculos într-un complex rezidențial de lux

În urmă cu ceva timp, Mihai Gâdea a cheltuit o sumă uriașă pentru a-și muta familia într-un complex rezidențial de lux din zona Grozăvești. Moderatorul Sinteza Zilei a devenit proprietarul unui apartament de trei camere, ce are o suprafață de aproape 200 de metri pătrați. Confortul a venit cu un preț pe măsură, omul de televizune plătind aproximativ 250.000 de euro. Mai mult, soția sa, Agatha, a închiriat un spațiu în același complex, pentru un afterschool.

Se pare că Mihai Gâdea a fost mai mult decât încântat de condițiile oferite în complexul rezidențial din Grozăvești, iar mărturiile sale au fost folosite de dezvoltatorul imobiliar pentru a atrage noi cumpărători :

IMPACT.RO

Imagini în premieră cu LUXUL în care locuiește Mihai Gâdea! Imaginile au scăpat pe internet

IMPACT.RO

Românii care și-au cumpărat acest tip de mașini nu pot să le mai înmatriculeze! BOMBĂ...

„Pentru mine, acasă înseamnă un loc în care să mă pot odihni și relaxa. Când am venit pentru prima dată, m-a surprins cât de liniște este. Am hotărât că aici va fi acasă.”

Cum arată complexul rezidențial în care Mihai Gâdea a cumpărat un apartament de lux

Mihai Gâdea și Agatha Kuri, unul dintre cele mai discrete cupluri din showbiz

Mihai Gâdea este una dintre cele mai iubite vedete ale postului Antena 3. Este prezent, aproape zilnic, în fața publicului postului TV de ani buni, însă, când vine vorba despre viața familiei sale, a preferat mereu să păstreze discreția.

Agatha Kuri, soția lui Mihai Gâdea, își face rar apariția la evenimentele mondene. Este fiica unui pastor adventist, a absolvit Universitatea de Vest din Timișoara în anul 2004 și este căsătorită cu omul de televiziune de mai bine de 17 ani. Conform Redacția.ro, soția lui Mihai Gâdea este pasionată de sport, având numeroase participări la competiții de triatlon, ce presupun probe de înot, atletism și ciclism. De profesie sociolog, ea ar lucra la o grădiniță pe care o deține împreună cu sora ei, scrie aceeași sursă.

Un tată mândru

Dacă soția lui Mihai Gâdea este o apariție rară pe conturile de social media ale prezentatorului Antena 3, fiica lor, Karina Maisha, apare de multe ori alături de tatăl ei. Adolescenta este pasionată de muzică, fotografie și cochetează și cu muzica. Un cover interpretat de ea și postat pe canalul său de YouTube a strâns peste 263 de mii de vizualizări.

„Era să mor…am fost la un pas de moarte!”

O provocare primită de la nimeni alții decât Nadia Comâneci și soțul acesteia, Bart Conner, i-a dat emoții mari lui Mihai Gâdea. Moderatorul a mărturisit chiar la Antena 3 că experiența l-a făcut să se simtă „la un pas de moarte”. Cele două legende ale sportului l-au convins să execute un element simplu din gimnastică: statul în mâini.

„Nadia, Bart, e momentul să vă răspund provocării. Mă antrenez de câteva luni de zile. Voi sta în mâini, conform provocării voastre, va fi un moment în care lumea se va întoarce cu susul în jos”, a fost mesajul transmis de Mihai Gâdea, cu câteva clipe înainte de a sta în mâini, rezemat de un perete. „Într-o țară în care toate sunt cu susul în jos, iată-mă și pe mine că mă văd mai bine”, a spus Gâdea, când și-a dat seama că exercițiul i-a reușit. La final, prezentatorul Antena 3 a dezvăluit, glumind, că „Era să mor, am fost la un pas de moarte”.

Țepari: - Ce ați făcut cu cele douăzeci de miliarde euro împrumutați? Zeghea se vede pe voi?

Marcel Ciolacu pune tunurile pe PNL şi USR-PLUS: Nu credeam că sunteţi atât de josnici încât să minţiţi milioane de copii. Le-aţi dat o ţeapă cu dedicaţie

„Am înţeles că nu daţi doi bani pe ideea de a creşte salariile românilor - nici a celor plătiţi cu lefuri mici, în sectorul privat şi nicidecum a bugetarilor! Am înţeles că nu vă interesează să le daţi pensionarilor măcar şansa de a-şi păstra nivelul de trai, amânând la nesfârşit majorările de pensii. Însă nu credeam că veţi avea atâta josnicie să minţiţi privind în ochii a milioane de copii! Înaintea alegerilor aţi promis că le dublaţi alocaţiile - nu în toamna acestui an, cum propusese PSD şi votase Parlamentul- ci în tranşe semestriale de câte 20%, până în 2022. Azi, aţi arătat ţării că şi dublarea alocaţiilor a fost o farsă sinistră!", a declarat preşedintele PSD, Marcel Ciolacu.

Liderul PSD a subliniat că liberalii au dat mai multe ţepe copiilor. „În #Guvernul Ţepelor, PNL i-a păcălit cu cinism pe copiii ţării cu alocaţiile, aşa cum USR-PLUS i-a minţit pe părinţii lor cu sloganul TaxeZero pe salariul minim! Sunteţi mici la suflet şi lipsiţi de omenie! Sunteţi #Guvernarea Anti-Alocaţie, în care până şi copii primesc ţeapă cu dedicaţie!", a completat Marcel Ciolacu.

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:

Se întorc spionii acasă

După 30 de ani de închisoare, fostul spion Jonathan Pollard a ajuns în Israel VIDEO

Încarcerat timp de 30 de ani în SUA pentru spionaj în favoarea statului israelian, americanul Jonathan Pollard a ajuns în noaptea de marţi spre miercuri în Israel, pe aeroportul Ben Gurion, în apropiere de Tel Aviv, unde a fost întâmpinat de premierul israelian Benjamin Netanyahu, transmit agenţiile internaţionale de ştiri citate de Agerpres.

"Acum puteţi începe o viaţă nouă, liberă şi fericită. Aţi ajuns acasă", le-a spus Netanyahu fostului spion şi soţiei sale Esther, cărora le-a înmânat cărţi de identitate israeliene.

De origine evreiască şi devenit cetăţean al statului Israel în 1995, când se afla în închisoare, Pollard, fost analist al Marinei americane, acum în vârstă de 66 de ani, a executat 30 de ani de închisoare în SUA pentru că a transmis documente militare americane considerate secrete.

El a fost eliberat în noiembrie 2015, cu obligaţia de a purta o brăţară electronică şi de a respecta interdicţia de a părăsi teritoriul american timp de cinci ani, în pofida presiunilor israeliene pentru ca fostul spion să poată pleca.

În cele din urmă, Ministerul Justiţiei din SUA a ridicat interdicţiile în luna noiembrie a acestui an. Într-o înregistrare video difuzată miercuri dimineaţa de biroul premierului israelian, Pollard şi soţia sa pot fi văzuţi coborând pe scara unui avion şi îndreptându-se către Netanyahu, care ridică mâna în semn de salut. Pollard îşi scoate masca de protecţie, apoi îngenunchează şi sărută pământul, iar soţia lui face la fel. Apoi, Pollard şi Netanyahu schimbă câteva cuvinte.

"Suntem încântaţi să fim în sfârşit acasă, după 35 de ani, şi mulţumim poporului şi premierului israelian că ne-au adus acasă. Nimeni nu ar putea fi mai mândru de această ţară sau de acest lider decât noi şi sperăm să ne transformăm în cetăţeni productivi cât mai repede cu putinţă şi să ne continuăm aici viaţa", a declarat la sosire Pollard, considerat un erou în Israel, stat pe care l-a descris drept "o ţară minunată", cu un "viitor uriaş, viitorul poporului evreu".

În Israel începe duminică cea de-a treia carantină din cauza pandemiei de coronavirus, ceea ce presupune printre altele că persoanele care sosesc din străinătate să intre în autoizolare cel puţin 10 zile.

Potrivit declaraţiilor făcute de Nitsana Darshan-Leitner, avocată israeliană care l-a reprezentant pe fostul spion, Jonathan şi Esther Pollard se află în prezent în carantină şi vor locui ulterior la Ierusalim.

Cuplul a călătorit la bordul unui avion privat aparţinând miliardarului american Sheldon Adelson. Aparatul, care a decolat de pe aeroportul Newark din New Jersey, a aterizat cu puţin înainte de ora locală 03:00. Sosirea celor doi a fost percepută ca un eveniment marcant în Israel, unde preşedintele Reuven Rivlin le-a urat bun venit, de pe contul său de Twitter.

Prime Minister Benjamin Netanyahu welcomed Jonathan and Esther Pollard upon their arrival in Israel, early this morning. The Prime Minister was moved to meet them on the tarmac next to the plane where they recited the Shehecheyanu blessing together.https://t.co/jfZ4WseH3g pic.twitter.com/6Xno3yJPdY
— PM of Israel (@IsraeliPM) December 30, 2020

La 21 noiembrie, Netanyahu salutase "ridicarea restricţiilor referitoare la Jonathan Pollard" şi îşi exprimase dorinţa ca acesta să ajungă "în Israel cât mai repede". Potrivit unui comunicat, premierul israelian "se angajase să obţină eliberarea (lui Pollard) de câţiva ani" şi acţionase "fără răgaz" pentru a-l aduce în Israel.

La mijlocul anilor 1980, Pollard, evreu american, a intrat în contact cu un colonel israelian la New York şi a început să furnizeze statului israelian secrete ale SUA, în schimbul a zeci de mii de dolari. În total, el a transferat mii de documente israeliene.

Arestat în 1985, Pollard a fost condamnat doi ani mai târziu la închisoare pe viaţă, după ce a pledat vinovat. Dosarul său a provocat una dintre rarele tensiuni în relaţiile dintre SUA şi Israel.

Înalţi responsabili ai Pentagonului sau ai Agenţiei de Informaţii a SUA (CIA) nu i-au iertat niciodată lui Pollard cantitatea uriaşă de informaţii clasificate americane livrate în schimbul banilor, în plin război rece, aliatului strategic israelian al SUA.

Potrivit unor documente ale CIA declasificate în 2012, Pollard ar fi ajutat Israelul să bombardeze în 1985 cartierul general al Organizaţiei pentru Eliberarea Palestinei (OLP), pe atunci în exil în Tunisia - atac soldat cu circa 60 de morţi - şi să-l asasineze pe numărul doi al OLP, Abou Jihad, la Tunis, în 1988.

Toţi şefii de guvern israelieni, începând cu Yitzhak Rabin (1992-1995), au cerut în repetate rânduri eliberarea lui Pollard, iar Netanyahu l-a vizitat de mai multe ori în puşcărie. Israelul i-a cerut scuze aliatului său american pentru recrutarea lui Pollard.

Alexandru Mateescu