"Din câte cunosc eu, dimpotrivă, a fost o apreciere personală, probabil că a intervenit un interes politic (...) Nu are logică ce se întâmplă", a declarat ministrul Educației, Sorin Cîmpeanu, întrebat la B1 TV dacă este certat cu Dacian Cioloș, potrivit Mediafax.
Cîmpeanu a mai spus că senatorul Ștefan Pălărie de la USR-PLUS "era o variantă foarte bună" dacă portofoliul Ministerului Educației mergea la USR-PLUS.
Reacția vine după ce s-ar fi spus, în Alianță, că senatorul Ștefan Pălărie de la USR PLUS ar fi fost mai bun la Educație.
"Ștefan Pălărie vă confirm și eu, este o variantă foarte-foarte bună, este un om cu competență în educație, este un om civilizat, care atunci când afirmă ceva, afirmă cu argumente. Da, dacă mergea la USR PLUS (Ministerul Educației - n.r.) era o variantă foarte bună, dar nu mă exprim eu cu privire la opțiunile USR PLUS, după cum ar fi bine să nu se exprime nici colegii din coaliție cu privire la alegerile PNL", a spus mai Cîmpeanu.
De altfel, și Ștefan Pălărie, membru PLUS, a reacționat la propunerea PNL-ului în persoana lui Sorin Cîmpeanu.
"Personal nu reușesc să înțeleg resorturile care au dus la această nominalizare. Zona de control și cea de influență asupra desemnărilor realizate de celelalte partide din coaliție au fost foarte mici. Ceea ce pot face însă din acest moment este să pun și să punem presiune pe instituția Ministerului Educației către un parteneriat real și pe implementarea angajamentelor din Programul de Guvernare. Opinia publică va fi cu ochii pe toate măsurile luate de acest minister. Nu este despre opinia publică. Nu este despre a fi "urmărit". Este despre reforma necesară de 30 de ani în domeniul care este cea mai bună investiție a oricărui stat: educația", a scris pe Facebook Ștefan Pălărie.
Dacian Cioloș a spus că îl cunoaște pe Sorin Cîmpeanu și are o nemulțumire în privința prezenței sale în Guvernul Florin Cîțu.
"La fel ca o mare parte a societății civile, și eu, personal, am o nemulțumire cu privire la prezența lui Sorin Câmpeanu în Guvern – și, la fel, mulți colegi ai mei. Îl cunosc de multă vreme, dar felul în care a acționat politic și profesional în ultimii ani e departe de ceea ce cred că ar trebui să fie un parcurs politic decent și o referință pentru educația din România. Din păcate, am putut acționa în structura guvernului doar proporțional cu voturile primite. Nu am avut control pentru desemnările de miniștri ale partenerilor, așa cum nici partenerii nu au avut pe cele ale USR PLUS", scrie, pe Facebook, Dacian Cioloș, copreședintele USR PLUS.
Acesta afirmă că USR PLUS nu va accepta "derapaje de la program, de la angajamentele luate împreună, mai ales în Educație, un domeniu-cheie de care depinde viitorul tuturor
Datele şi informaţiile deţinute de Serviciile Secrete ale ţării noastre dovedesc penetrarea de catre Serviciile de Informaţii ale Ungariei a structurilor de decizie româneşti, la toate nivelurile. Acţiunile acestora sunt subsecvente planului de integrare treptată a Transilvaniei în Ungaria, prin acţiuni lente, dar ferme, în toate domeniile, dar în special cel economic, pe care îl consideră fundamental în realizarea ţintei vizate. Informaţiile obţinute de Serviciile Secrete româneşti în urmã cu câţiva ani, după vizita incognito efectuată în România de şeful Serviciilor Secrete maghiare de la acea dată, atestau faptul ca Ungaria, prin concernul MOL, spre exemplu, pregătea o politică agresivă, în vederea dobândirii unei poziţii dominante pe piaţa carburanţilor din România, prin înfiinţarea a peste 200 de staţii de distribuţie în principalele oraşe ale ţării şi pe traseele şi în zonele considerate strategice.
De altfel, informaţii şi date despre activitatea Serviciilor de Informaţii (de spionaj) maghiare îndreptate împotriva intereselor politice, economice şi militare româneşti s-au deţinut cu mult înainte de 1990 şi toate aveau ca punct de pornire Consulatul ungar din Cluj. Documentarea lor a necesitat o activitate intensă din partea organelor de contraspionaj româneşti, iar munca acestora s-a concretizat în cursul anului 1988, când Ceauşescu, pus în faţa unor probe indubitabile, a ordonat desfiinţarea oficinei de spionaj respective. Dupa 1990, acţiunile spionajului maghiar au fost reluate cu şi mai mare forţă şi, favorizate de inacţiunea Serviciilor Speciale româneşti, determinată de complicitatea factorului politic, au reuşit să penetreze structurile de decizie ale Statului Român, atât la nivel de Guvern, cât şi la nivel de Preşedinţie. Într-un singur caz, contraspionajul românesc şi-a mai spus cuvântul, în anul 1993, când fostul ministru de Externe în Guvernul Văcăroiu, Teodor Meleşcanu, i-a prezentat omologului său ungar, Gyula Horn, date despre activitatea de spionaj a unui cadru activ al serviciilor maghiare. De atunci, cu toate că acţiunile au luat amploare o dată cu cooptarea la guvernare a UDMR în Guvernul CDR, orice date, informaţii, acţiuni ale spionajului maghiar au fost trecute sub tăcere de către factorii politici, ceea ce a facilitat desfăşurarea de forţe ostile maghiare în toate domeniile de activitate şi de decizie ale Statului Român.
În timpul guvernarii CDR-iste, la nivelul unităţii româneşti de contraspionaj economic, începuseră să fie de notorietate acţiunile cadrelor de spionaj maghiare de la ambasadă, care acţionau pe faţă pentru culegerea de informaţii cu caracter economic care să-i ajute să obţină evidente avantaje materiale pentru ţara lor de origine, mai ales în domeniul privatizărilor. Cazul cel mai relevant a fost cel legat de vicepreşedintele FPS la acea dată, Victor Eros, evreu maghiar, care, fără nici o teamã, începuse să furnizeze date despre intenţiile de privatizare ale guvernanţilor români, atât telefonic, cât şi prin intermediul secretarei şi al şoferului său chiar direct, consilierului economic al Ambasadei Ungariei la Bucureşti. Erau folosiţi în acest timp ca „prieteni” în afaceri fraţii Andrei şi Sorin Dimitriu, stimulaţi cu diverse atenţii, inclusiv concedii şi petreceri în Ungaria, zona Lacului Balaton. Acelaşi tratament l-au aplicat şi succesorului acestuia la fotoliul de preşedinte al FPS, clujeanul Radu Sârbu, momit să intre în afaceri de Zoltan Arpad Paszkany. Acest Paszkany a devenit, într-un interval extrem de scurt, din dealer de maşini second hand, un prosper om de afaceri, care deţine reprezentanţele locale ale firmelor Opel si Chevrolet, precum si cel mai important imobil de birouri din Cluj, Sigma Center, este administratorul companiei Polus şi reprezentant în România al holdingului TriGranit Feijlesztesi RT din Budapesta. La Cluj, Paszkany este unul dintre cei mai tari jucători din domeniul imobiliar, ca urmare a asocierii dintre Consiliul Local si Polus. Afacerea POLUS a intrat în atenţia organelor speciale române încă din 1998, atunci când un teren proprietate publică a statului, de 34 hectare, aflat în imediata apropiere a Municipiului Cluj-Napoca, a intrat în posesia firmei respective prin contribuţia directă a fostului prefect de Cluj, Alexandru Farcaş, şi a lui Radu Sârbu. Afacerea POLUS a început în timpul Regimului Constantinescu, care, de altfel, a primit vizita celebrului congresman american de origine maghiaro-evreiasca Tom Lantos, anume venit în vizită pentru a uşura investiţia lui Paszkany, Polus Center. După Cluj, Firma Polus vizează pătrunderea în Bucureşti si în câteva dintre oraşele mari ale României, intenţionând implementarea a 7 mari investitii, de peste 2,5 miliarde de euro. Corporaţia pe care o reprezintă Arpad Paszkany este TriGranit, cu baza în Canada – un centru al iredentismului maghiar, care este şi o sursă de finanţare a Serviciului de Informaţii ungar AVO – şi subsidiare în Marea Britanie, Ungaria si România şi ale cărei investiţii vizează Ungaria şi ţările din jur, cu minorităţi maghiare semnificative. TriGranit are, printre acţionari, Fondul de Investiţii Immoeast, un puternic investitor pe piaţa imobiliară românească, precum şi pe Nathaniel Rothschild, copreşedinte al Fondului de Investiţii Atticus Capital, descendent al cunoscutei familii de bancheri evrei din Marea Britanie. De altfel, Paszkany şi-a creat imperiul financiar prin infuzii dubioase de capital din Ungaria şi SUA, provenite de la lobby-ul maghiar, antiromânesc prin definiţie. Este foarte interesant cum acest Paszkany, cercetat în mai multe dosare penale, între care şi unul pentru instigare la şantaj şi sprijinire a unui grup infracţional organizat, el fiind un cunoscut cadru activ al spionajului maghiar în România, este lăsat liber, să-şi desfăşoare în linişte afacerile, să-şi organizeze şi să-şi dirijeze reţeaua pe teritoriul ţării, fără măcar sa fie cât de puţin deranjat. Nimeni nu se întreabă cum de este posibil ca acesta să finanţeze, nestingherit, cu banii spionajului maghiar de la Budapesta, echipa de fotbal CFR Cluj. Potrivit apropiaţilor, el are la dispoziţie sute de milioane de euro, din care, în urmatorii ani, în CFR Cluj se vor investi aproximativ 100 milioane de euro. Fugit şi revenit în ţara atunci când i s-a promis că nu va păţi nimic, acest spion are ca sarcina să câştige Campionatul în România tocmai pentru a influenţa mai puternic zona de nord a ţării, acolo unde, în lipsa altor echipe competitive, echipa clujeană este percepută ca una fanion. Preluarea de către Zoltan Arpad Paszkany a celui mai vechi club de fotbal din România, CFR Cluj, nu a fost însa întâmplătoare. Întemeiată în anul 1907, în Cluj, echipa era perceputa ca fiind a maghiarilor, în timp ce Universitatea Cluj, întemeiata în anul 1919, era considerată a românilor. Această delimitare provine din anul 1940, cand nord-vestul Transilvaniei a fost cedat Ungariei horthyste prin Diktatul de la Viena, iar Universitatea din Cluj s-a refugiat la Sibiu şi, o dată cu ea, şi echipa de fotbal a studenţilor. CFR Cluj a rămas în oraş şi chiar s-a înscris în campionatul de fotbal al Ungariei în perioada 1940-1944, act considerat de români o trădare făţişă. Prin echipa de fotbal „ungurească” din Ardeal, Paszkany vizează un control simbolic al zonei, deoarece el controlează şi un „grup regionalist” – „Eureka”, acesta acţionând sub comanda Budapestei şi având ca obiectiv regionalizarea României. Membrii acestui grup au relaţii inclusiv în Poliţie şi în Serviciile Secrete. Liviu Man, unul dintre oamenii de încredere ai omului de afaceri maghiar, este apropiat de Vladimir Tismăneanu, ca şi de alţi membri de vârf ai GDS-ului, promotori ai tezelor Budapestei, pe filiera Soros. Grupul „Eureka” este, oficial, o organizaţie „non profit”, care se ocupă însă şi de afaceri (prin societăţile Group Eureka SRL si Eureka Media SRL) şi al cărei lider politic, la vedere, este fostul ministru al Comunicaţiilor, Zsolt Nagy. Liderul informal al grupului „Eureka” este tot Paszkany, iar organizaţia sa, conectată puternic la mediul de afaceri maghiar din Transilvania, susţine financiar UDMR-ul. Prin acelaşi Zsolt Nagy, echipa de fotbal CFR Cluj a beneficiat de un contract de publicitate cu Poşta Română, companie căreia Paszkany i-a mai vândut, fără licitaţie, 8 autoturisme, prin firma Ecomax General Investments SRL. Numitul Paszkany este şi principalul sponsor, cu sume uriaşe, al campaniei electorale din iunie 2004 a lui Emil Boc pentru câştigarea Primăriei Clujului, ca şi al Alianţei DA în judeţul Cluj. Tot el este personajul pe care şeful statului, Traian Băsescu, l-a dat ca exemplu de civism în şedinţa de bilanţ a Ministerului Public din 6 martie 2007, afirmând că a primit un memoriu de la „un om de afaceri clujean”, în care se face referire la fapte grave de corupţie ale unor oameni politici şi de afaceri. Pe Paszkany îl regăsim şi alături de premierul Tăriceanu şi de Dinu Patriciu, asociaţi, printre alţii, în selecta lojă a Clubului Vinului SRL, înfiinţat în 11 noiembrie 2004 de avocaţii Ernest Popovici, Florian Niţu şi Sorin Alazăroaie, de la Casa „Popovici&Asociaţii”. La nici o lună de la constituire, în Club au intrat 31 de noi asociaţi, printre care Tăriceanu şi Patriciu.
Un alt nume strâns legat de cel al lui Călin Popescu-Tăriceanu este Rudas Erno, fost şef al agenturii maghiare în România. Cunoscut drept spion, diplomat, dar şi om de afaceri de succes în România, Rudas Erno are legături si în Voivodina, unde se află o semnificativă minoritate maghiară, ca şi în Croaţia si în Transcarpatia, în spaţiul ucrainian. Rudas Erno a intrat în atenţia Securităţii încã din 1982, când folosea valiza diplomatică pentru a introduce în România materiale antiromâneşti pentru o revistă coordonată de Laszlo Tokes si Szocs Geza. În 1988 a fost retras de la post, pentru a nu fi expulzat. În 1989 a fost retrimis în România ca să coordoneze implicarea Ungariei în „revoluţie”, prilej perfect pentru scopurile sale revizioniste. A coordonat difuzarea de manifeste în Bucureşti, o maşină a Ambasadei Ungariei fiind reţinută de către organele de Miliţie în timp ce împrăştia pe raza Capitalei materiale cu conţinut antiromânesc. După 1990, pentru meritele sale deosebite, este repus în funcţia de ambasador al Ungariei la Bucureşti, continuându-şi activitatea de spionaj. Chiar dacă în 1993 a fost retras din funcţie ca urmare a înţelegerii dintre miniştrii de Externe român, Teodor Meleşcanu, şi cel maghiar, Gyula Horn, Rudas Erno a continuat să-şi exercite calitatea de spion, de data aceasta sub acoperire comercială. În noua postură de om de afaceri, în baza informaţiilor obţinute, Rudas Erno s-a îndreptat spre Călin Popescu-Tăriceanu, un candidat cu mari şanse la fotoliul de premier. Este posibil ca Tăriceanu să fi intrat în atenţia Serviciului de Spionaj ungar şi prin prisma faptului că tatăl său adoptiv, Dan Amedeo Lăzărescu, cunoscut mason, beneficiind de contacte la nivel internaţional, fusese angrenat de fostul DSS (Departamentul Securităţii Statului) în supravegherea activităţilor iredentiste maghiare. Ca în multe alte cazuri, a apărut suspiciunea că bătrânul ar fi putut fi „întors”, adică transformat în agent dublu, iar fiul său adoptiv n-ar face decât să-i urmeze calea. De fapt, Lăzărescu scria în 1990 în ziarul „Liberalul” că „federalismul este unicul drum pe care România trebuie sa meargă”, aceasta fiind, după cum se ştie, una dintre temele predilecte ale discursului public al UDMR. Cert este că, speculând pasiunea lui Tăriceanu pentru motociclete, în 2003 Rudas Erno i-a propus o asociere, şi astfel a luat naştere, în septembrie acelaşi an, firma H-D Clasic Motorcycles SRL. Potrivit Registrului Comerţului, obiectul de activitate este „comerţ cu motociclete, piese şi accesorii aferente; întretinerea şi repararea motocicletelor”, iar acţionari ai societăţii sunt cetăţeanul ungar Rudas Erno (50% din capitalul social) şi Automotive Trading Services SRL – ATS (50%), firma care îi aparţine lui Călin Popescu-Tăriceanu, în proporţie de 90%, conform propriei Declaraţii de Avere. Rod al „apropierii” continue a premierului Tăriceanu de Budapesta, perioada 2005-2006 a fost marcata de o efervescenţă în „colaborarea” româno-ungară la nivel guvernamental – şedinţa comună a guvernelor român şi ungar la Bucureşti, în luna octombrie 2005, consultări regulate, realizarea unor „proiecte comune”, între care deschiderea Consulatului maghiar de la Miercurea Ciuc, inaugurarea cursei aeriene directe între Târgu Mureş şi Budapesta, înfiinţarea Camerei de Comerţ româno-ungare –, susţinute şi promovate, evident, de premierul Tăriceanu şi omologul său Ferenc Gyurcsony. Folosindu-se de „bunăvoinţa” lui Tãriceanu, spionajul maghiar a reuşit să planteze în domenii-cheie ale guvernului său la agenţii aflate în subordinea acestuia personaje cu ajutorul cărora obţine informaţii de o importanţă excepţională privind siguranţa naţională a României şi dirijează, totodată, anumite decizii ale Executivului de la Bucureşti în favoarea ţării de origine.
Unul dintre acestea este Dezsi Iosif Zoltan, preşedintele Administraţiei Naţionale a Rezervelor de Stat (ANRS), organism aflat în subordinea Ministerului Internelor şi Reformei Administrative. În această instituţie se concentrează secrete de stat de o importanţă excepţională atât pe timp de pace, cât şi pe timp de război, despre rezervele de stat şi strategia cu privire la acestea, ca resursă internă de securitate, prin constituirea stocurilor de produse şi bunuri de strictă necesitate necesare intervenţiilor operative pentru protecţia populaţiei, a economiei şi siguranţei naţionale în situaţii excepţionale, determinate de calamităţi naturale, epidemii, epizootii, accidente industriale sau nucleare, fenomene sociale sau economice, conjuncturi externe sau acţiuni asimetrice nepremeditate. Prin numirea acestui evreu maghiar în fruntea ANRS s-a realizat cea mai „legală” formă de transmitere de informaţii clasificate către o putere străină. Un alt punct sensibil îl reprezintă Ministerul Comunicaţiilor şi Tehnologiei Informaţiilor, a cărui misiune este asigurarea condiţiilor de trecere la societatea informaţională, care presupune implementarea coerentă şi generalizată de sisteme informatice integrate. Faptul că organizaţiile, oricare ar fi ele, depind de reţelele de comunicaţii electronice şi de sistemele si serviciile informatice face ca acestea să fie mult mai vulnerabile la ameninţările de securitate, astfel că sunt evidente importanţa şi sensibilitatea acestui domeniu în ecuaţia siguranţei naţionale. Cu toate acestea, prin algoritm politic, el a fost atribuit UDMR-ului, astfel că lui Zsolt Nagy i-au urmat la şefia ministerului Iuliu Winkler şi apoi Borbely Karoly, fost consilier parlamentar al lui Iuliu Winkler între 2000 si 2002 şi angajat al Societăţii Ungare de Interes Public pentru Promovarea Investiţiilor şi Comerţului în intervalul 2002-2005. Un alt domeniu strategic în care s-a infiltrat agentura maghiară este cel al pădurilor, domeniu folosit pentru acumularea de resurse financiare necesare alimentării unor activităţi specifice. Cu alte cuvinte, prin politica pe care o promovează în subramura economică respectivă, din informaţiile deţinute pînă în prezent se evidenţiază faptul că secretarul de Stat din Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale Istvan Toke nu reprezintă interesele României, ci interesele unui grup economic condus de Verestoy Atilla, care acţionează la comanda Budapestei. Pentru a sprijini afacerile derulate de acest grup pe spaţiul maghiar cu lemnul exploatat din pădurile judeţelor Covasna şi Harghita este folosit Istvan Toke, care a repartizat prin HG nr.1262/2007, numai la nivelul unui singur judeţ din cele douã, 15% din volumul total de lemn pe picior aprobat spre recoltare în anul 2008, ceea ce înseamnă o suplimentare cu 30% a cantităţilor aprobate în anii precedenţi. În acest mod, după judeţul Suceava, care primeşte de drept cea mai mare cantitate de masă lemnoasă pe picior ce trebuie exploatată, calculată în funcţie de suprafaţa de teren împădurită, judeţul Harghita se situează pe locul doi la repartiţie, înaintea altor judeţe cu suprafeţe împădurite mult mai mari, cum este Caraş-Severin. În concluzie, Istvan Toke favorizează afacerile colegului său de formaţiune, care astfel va suplimenta exporturile de material lemnos pe spaţiul Ungaria, exportând, practic, venit naţional din România către Ungaria, în conformitate cu obligaţia unanim cunoscută a oricărui Serviciu Special al unei ţări de a contribui la alimentarea bugetului acesteia prin aşa-numitul aport valutar special. Se afirma, îndeobşte, că orice Minister de Externe reprezintă principala centrală de spionaj a unei ţări, fiind de la sine înţeles ce înseamnă implantarea unui cadru de informaţii al altui stat în propriul tău fief informativ. De aceea, analiştii Serviciilor Speciale române apreciază că un fapt de o gravitate excepţională, numirea cu bună-ştiinţă a unui cadru sau agent, dovedit sau suspectat, al unor Servicii de Informaţii străine în Ministerul Afacerilor Externe al ţării tale. Cu toate acestea, ascuns sub umbrela unui nume românesc, Anton Niculescu, fost purtător de cuvânt al UDMR, desfăşoară o intensă activitate informativă din poziţia de secretar de Stat în ministerul menţionat. Născut la Târgu Mureş, la 6 mai 1964, are o fişă profesională de invidiat, care-i relevă pregătirea sub auspiciile uneia dintre cele mai bune şcoli de spionaj din lume, CIA. Astfel, deşi a studiat şi a obţinut o licenţă în Chimie Industrială în 1991, el nu a profesat nici un moment în acest domeniu, îndreptându-se încă din 1990-1991 către zona mass-media, ca redactor la săptămânalul „Valosag” din Bucureşti şi corespondent al postului Europa Liberă, în 1992. De aici a intrat direct în sfera politicului, începând cu decembrie 1991, ocupând succesiv sau concomitent posturi de consilier politic (la Fundaţia „Friedrich Naumann”, Bucureşti, 1991-1993, şi la cabinetul preşedintelui UDMR 1993-1997), expert parlamentar (aprilie 1995-mai 1997) şi guvernamental (mai-iunie 1997) pentru care a fost pregătit intens printr-o serie de cursuri şi programe speciale: Seminarul „Introducere în drepturile omului”, Academia Internacional Liberdade Desenvolvimento – Lisbon Youth Meeting, Sintra, iulie/august 1992; Programul PHARE Democracy în Marea Britanie (partide politice, administraţie locală, Parlament), Belgia (NATO, Parlamentul European), Germania (Parlament), aprilie 1994; „Managementul conflictelor inter-etnice” la Centrul Berghof, Berlin, iulie/august 1994; „Administraţiile locale şi de stat” în SUA, iunie/iulie 1995, la Agenţia de Informaţii a SUA (USIA); „Administraţii publice locale”, Belgia, Spania şi Danemarca, martie 1997, în cadrul European Union Visitors Programme; Eisenhower Fellowship, SUA, februarie-mai 1999. Pregătirea i-a fost desăvârşită în intervalul mai 1999-iunie 2001 în cadrul Ambasadei SUA la Bucureşti, unde a fost încadrat ca „specialist politic”, după care a mai urmat un stagiu ca director de program pentru integrare europeană al Fundaţiei pentru o Societate Deschisă (iunie 2001-ianuarie 2002).
În paralel, începând din 1997, a fost plasat in funcţii în interiorul Executivului român, ca secretar general adjunct, aprilie 1997-mai 1998, apoi ca secretar de Stat la Departamentul pentru integrare europeană, mai 1998-februarie 1999. În intervalul 2000-2004, la intervenţia Serviciilor Speciale române, a fost ţinut în afara sferei Executivului, dar a revenit în forţă odată cu intrarea la guvernare a UDMR-ului alături de PNL, ca secretar de Stat pentru afaceri globale şi relaţii interinstituţionale în Ministerul de Externe, din iulie 2005. Dacă se mai adaugă şi faptul că actualul director al Serviciului de Informaţii Externe şi fost ministru al Afacerilor Externe, Mihai Razvan Ungureanu, a fost semnalat, la rândul lui, de contraspionajul românesc cu legături suspecte în mediul Serviciilor Speciale de la Budapesta, avem tabloul complet al penetrărilor care s-au produs la nivelul sistemului decizional românesc. Specialişti în munca de contraspionaj apreciază că asocierea în afaceri a unor politicieni cu putere de decizie cu cadre sau agenţi ai Serviciilor de Informaţii sub acoperire diplomatică sau comercială s-a dovedit a fi o cale fără întoarcere pentru cei dintâi.
TRECUTUL CATRE PREZENT SAU CAPITANUL DOGARU MIRCEA, ISTORIC MILITAR, CATRE LOCOTENENTUL DE INFANTERIE NICOLAE IONEL CIUCA
Domnule locotenent,
In Mesajul nr. 400/17.12.2020, abordati comemorativ, ca amator, evenimentele din Decembrie, inscrise in Constitutia Romaniei ca ”Revolutia din decembrie 1989” (Art. 1, Al. 3), si care, ”la 31 de ani”, cu tot bagajul de FAPTE SI IMPLICATII REALE, sunt de competenta mea, ca cercetator stiintific abilitat sa investigheze Trecutul! Cerebral, pe baza de izvoare certe, necontrafacute, si nu emotional! Pentru ca, dupa 31 de ani de manipulare in dauna intereselor nationale, romanii, in frunte cu cei ramasi ”cu rani deschise, lacrimi neuscate, suferinte nealinate”, vor si merita ADEVARUL! Or, ca prim sfat pe care imi ingadui sa vi-l dau, tinere domn, este acela de a accepta ca un recurs la Istorie si la Adevar, motivat emotional, in scop politicianist, nu va putea niciodata taia ”Nodul Gordian”.
Vedeti dvs., cercetarea istorica are regulile ei iar istoricul niste arme cumplite, in fata carora esueaza si cel mai diabolic plan politic – intrebari de tipul ”Cine?”,”De ce?”, ”In ce scop?”, ”Cum?” etc. Sunt de acord ca ”fiecare institutie” implicata in evenimente trebuie investigata, dar nu pentru perioada 16-22 decembrie 1989, pentru ca este neprofesionist sa afirmi ca Revolutia s-a terminat pe 22 Decembrie, la orele 12.10 ”trecute fix”, ci pentru perioada 16 decembrie 1989 – 8 decembrie 1991, ziua intrarii in vigoare a noii Constitutii. Pentru ca o revolutie se termina atunci cand un sistem juridic lamentabil este inlocuit cu altul, poate si mai lamentabil! Cat despre institutii, pana la cele romanesti – complice, de mana a saptea, ar trebui investigate cele direct implicate, care detin Adevarul: KGB, CIA, FBI, BND, MI-6, MOSSAD, AVO, KEOD etc.
Cine erau cei peste 100.000 de ”turisti”, luptatori profesionisti, strecurati in Romania, la recunoastere de obiectiv si al caror ultim esalon ar fi parasit-o, dupa declaratiile lui Petre Roman, abia in decembrie 1990 (Cazul ”Air Antares”?)? Chiar apartineau 57.000 dintre ei exclusiv SPETZNATZ si OMON, potrivit declaratiei televizate a sefului contrainformatiilor militare de atunci? Cine au fost ”eroii” cazuti ”in revolutia din Romania” carora li s-a ridicat un monument in curtea unei unitati militare din Seghedin, cine au fost cei antrenati si instruiti la Debretin pe macheta Transilvaniei, cine sunt cei condusi de un transfug roman, ulterior activist civic, de-a lungul fostei frontiere romano-austro-ungare si ce armate NATO aveau si au in dotare asa-zisa munitie ”cu cap vidia”? Cine au fost ranitii lichidati/rapiti din spitalele Timisoarei pentru ca delirau in limba lui Petofi sau cei extrasi de la Bals, proveniti din cele 72 de masini LADA, spulberate de tunurile lt.col. Dumitru Cioflina si care aiurau in limba lui Puskin? Cine erau ”ziaristii fara frontiere” dusi de mine, cpt. Dogaru Mircea, de la Otopeni la Hotelul Flora si care, fara sa se cazeze, au plecat imediat, in seara zilei de 22 decembrie, sa ocupe pozitii in toate locurile din Capitala, in care avea sa se traga? Ce cauta, pe 19 decembrie 1989, lt.col. Vladimir Putin la Hotelul Athenee Palace si George Soros la brateta cu Silviu Brucan (Saul Brukner) la Universitate, in fata Facultatii de Istorie, pastorita atunci, in numele PCR, de regretata Zoe Petre si ”demitizatorul” Lucian Boia, pe atunci specialist in ”Programul PCR”? De ce tip erau cele 10 elicoptere ridicate ”de pe Dunare, de pe vase inscriptionate RSS Ucraina” (Gheorghe Trosca dixit) care si-au batut joc de noi la Alexeni, Boteni si Otopeni? Cui apartin sutele de cruci, fara nume, aparute atunci in cimitirele Patriei? Etc., etc., etc... Sunt intrebari ridicate in presa vremii si ramase fara raspuns.
Numai dupa investigarea ”institutiilor” mentionate ne vom putea apropia de Adevar! Altfel, vom cauta acari Paun, batand apa in piua, prin restrangerea cercetarii doar la ”fiecare dintre actiunile personalului M.Ap.N. (De ce nu si ale Militiei si Directiilor Securitatii statului? - nn), soldate, in decembrie 1989, cu pierderi de vieti sau in urma carora au fost raniti oameni”. Pentru ca, altfel, excluzand decisiva implicatie externa si adevaratele personalitati cu ”rol determinant”, gen George Bush si Mihail Gorbaciov, vom oferi viitoarelor generatii de romani, imaginea unei armate de idioti care s-au impuscat singuri, intre ei (dar profesionist, intre ochi, pe sub casca), deoarece afirmati ca vorbiti ”in numele celor peste 1.000 de oameni cazuti din sete de libertate”, intre care ”cei aproximativ 275 (nu 275,2 ? - nn) de militari si salariati civili ai ministerului”!
De acord, domnule locotenent, ca trebuie sa ne cerem iertare victimelor, militari si civili, dar nu pentru vina de de a-i fi ucis, ci pentru vina de a nu-i fi aparat! (se vede clar la ora actuala ca ARMATA nu este capabila sa se apere pe ea din cauza celor care o conduc prost!)Si de a fi lasat Tara pe mana profitorilor straini si a tradatorilor! Pentru ca, loviti si noi, profesionist, in stomac, in anii, 1985-1989, ai ”pregatirii de artilerie” a ”revolutiei spontane”, mai rau decat civili (fiindca nu aveam voie nici macar sa ne asezam la cozi, in uniforma), am fost suficient de naivi sa topaim in strada, alaturi de fratii nostri civili, strigand ”Libertate!” in timp ce Romania ni se scurgea printre degete!
Iar eu, ca istoric militar, am avut o vina majora, pentru ca trebuia sa recurg la arma noastra secreta, intrebarea ”Cui prodest?”. Mi-e si frica sa ma intreb astazi, la 31 de ani, cui a folosit, pentru ca: 65% din pamantul tarii, cu ape cu tot, e proprietate straina; industria concurentiala ne-a fost facuta praf iar cea de astazi isi trimite, ca si comertul si bancile, profiturile, in strainatate; padurile noastre au luat tot drumul strainatatii, bogatiile subsolului si toate domeniile strategice sunt in mana strainilor, noi devenind simpli consumatori de mana a doua, platiti la subzistenta, obligati sa cumparam, inclusiv in domeniul militar, la pret de specula, gunoaiele altora si sa ne prefacem ca ne alegem ”democratic” liderii!
Sa nu disperam, insa, pentru ca exista o ciclicitate in Istorie. Bunicii nostri au fost ostasi liberi ai Tarii, inrosind cu sangele lor, pentru Tara, harta Europei, intre Stalingrad si Viena. Parintii nostri au ajuns slugile ocupantului sovietic, dar s-au eliberat in, mod inteligent, in anii 1958-1968, cand au construit Armata, politia si serviciile nationale. Noi am fost, pana in deceniul trecut, ostasi liberi ai Tarii, pentru care am renuntat, prin juramant, la aproape toate drepturile omului si cetateanului. In ceea ce-i priveste pe urmasii nostri, insa...numai Istoria va putea sa-i defineasca pe cei ce-si lasa oasele, pentru mesaje despre ”freedom and democracy” pe niste coclauri pe unde numai stramosul nostru trac Alexandru Macedon si ostasii sai si le-au lasat! Dar ceea ce stim cu certitudine este ca nicaieri si niciodata un militar nu si-a cerut si nu-si cere scuze pentru executarea ordinului, a carui ignorare, in stare de razboi declarata, se pedepseste cu glontul. Politicienii, insa, adica cei vinovati si de starea respectiva si de aparitia ordinului...DA! Intr-o singura situatie, noi, militarii suntem moral, obligati, sa ne cerem iertare poporului...atunci cand nu ne-am facut datoria fata de Neam si Tara! Cu sau fara voia noastra! Ca mine si ca toti cei care v-am pastorit in urma cu trei decenii, ca dascali sau comandanti!
Ca ultima observatie... Si noi si revolutionarii am fost batuti pe umar, ovationati, gadilati sub barba si laudati, pana cand am fost disponibilizati, noi, si trecuti in somaj, prin distrugerea industriei, civilii. Ne-au promis, prin legi organice, marea cu sarea, apoi, considerand ca ne-am bosorogit si unii si altii si nu mai suntem apti de riposta, ne-au retras, insultandu-ne si supunandu-ne oprobiului public, toate drepturile. Mai nou, ne-am trezit si cu COVID-19, aparut, parca, pentru ca generatia noastra sa paraseasca mai repede, ”pe cale naturala, sistemul”! Atentie, insa, ca Istoria se repeta, atunci cand aceleasi conditii se reintrunesc si aceleasi interese extern-interne isi dau mana!
Cine e Florin Cîţu, desemnat pentru a doua oară premier: Ţinta preferată a social-democraţilor. Studii de economie în SUA şi Germania
Florin Vasile Cîţu s-a născut la 1 aprilie 1972 în judeţul Vâlcea, unde şi-a petrecut copilăria şi adolescenţa.
CV-ul oficial al premierului desemnat – document postat pe portalul web al Ministerului Finanţelor Publice şi pe cel al Senatului României – începe, la capitolul „Educaţie şi formare", cu anul 1992, în perioada în care actualul ministru al Finanţelor avea 20 de ani şi îşi începea studiile în Statele Unite ale Americii, la Grinnell College, Iowa, unde, după patru ani de studii, Florin Cîţu a obţinut o diplomă de licenţă în economie şi matematică.
Educaţia lui Cîţu a continuat, după absolvirea Grinnell College, cu un masterat, între 1997 şi 1999, tot în Statele Unite ale Americii, la Iowa Sate University în domeniului politicii monetare aplicate, macroeconomie, econometrie, iar între anii 1999 şi 2002 premierul desemnat urmând un program doctoral completat, însă fără a susţine lucrarea de disertaţie, la aceeaşi universitate din Iowa unde a făcut şi studii de masterat. Conform CV-ului oficial, Florin Vasile Cîţu a obţinut, în anul 2003, o diplomă de studii de la Center for Financial Studies in Frankfurt, pe tema „Metode empirice pentru construirea modelelor macroeconomice".
Din CV-ul oficial al premierului desemnat lipseşte perioada liceului. Numele lui Cîţu apare însă ca absolvent al Colegiului Tehnic Energetic din Râmnicu Vâlcea (Fostul Liceu Energetic Râmnicu Vâlcea), la capitolul „elevi care au studiat în străinătate", pe site-ul unităţii de învăţământ..
„FLORIN CITU- absolvent al Colegiului Grinnell, Iowa, S.U.A. A activat ca economist la Banca Natională a Australiei. În prezent este vicepresedinte ING-BANK, Bucuresti" este prezentarea, în mod evident neactualizată, a absolventului Cîţu.
Conform site-ului web al liceului vâlcean, actualul ministru al Finanţelor este singurul absolvent al acelui liceu care a reuşit performanţa de a face studii în afara ţării, liceul se mai laudă cu cinci absolvenţi care au devenit profesori de engleză, trei care au devenit jurnalişti şi 17 foşti elevi care au promovat examenul Cambridge.
Cariera profesională l-a purtat pe viitorul prim ministru în toate colţurile lumii. Florin Cîţu a început să lucreze ca economist la Banca Naţională a Noii Zeelande unde, în perioada ianuarie 2002 - octombrie 2003 s-a ocupat conform CV-ului, de analiza si dezvoltarea de modele aplicate în strânsă legătură cu responsabilităţile/deciziile de politică monetară. În această calitate, Florin Cîţu a participat, pentru şase luni, la Comitetul de Politică Monetară şi în grupul de decizie a ratei de politică monetară fiind secretar şi consilier în legătură cu mecanismul de transmitere a politicii monetare.
În noiembrie 2003 Florin Cîţu a revenit în Europa unde s-a angajat ca economist la Banca Europeană de Investiţii (BEI), în Luxemburg. El s-a ocupat de pregătirea discursurilor preşedintelui şi vicepreşedinţilor instituţiei, conform datelor trecute în CV, dar şi de realizarea de „rapoarte şi analize empirice publicate săptămânal pentru board-ul BEI despre: rolul EURO ca valuta de rezerva internaţională, politica monetară şi preţul activelor, datoria sectorului privat, interpretarea rapoartelor FMI FSAP". Activitatea lui Cîţu la BEI s-a încheiat în decembrie 2004.
Întreg anul 2005 Cîţu a lucrat în domeniul consultanţei pentru companii private din sistemul financiar-bancar, iar în ianuarie 2006 a devenit economist şef al ING Bank România. În ianuarie 2007 a avansat, în cadrul băncii, în funcţia de director al departamenului Pieţe Financiare, fiind responsabil cu rezultatele financiare pentru departamentele de arbitraj pe rata dobanzii si rata de schimb, responsabil cu administrarea lichidităţii băncii, responsabil cu rezultatele departamentelor de vânzare a produselor financiare către clienţii companii mari, mici si mijlocii, precum şi responsabil peste departamentul de cercetare.
În martie 2011, Florin Cîţu a fost concediat de ING, iar la acel momente declara, pentru Hotnews.ro, că decisese să acţioneze banca în judecată din acest motiv. Parcursul profesional al lui Florin Cîţu a continuat, începând cu aprilie 2011, în domeniul consultanţei şi analizei economice pentru companii cu capital privat şi instituţii publice pe probleme de administrarea riscului de curs valutar şi de dobândă, politică macroeconomică, produse financiar bancare, precizează CV-ul ministrului. Din decembrie 2016 Florin Cîţu este senator, a fost vicepreşedinte şi apoi preşedinte al Comisiei de buget-finanţe din Senatul României, precum şi liderul grupului senatorilor liberali.
CV-ul lui Florin Cîţu postat pe site-urile Senatului şi Ministerului Finanţelor Publice omite unele aspecte surprinse într-un CV din 2011, redactat în limba engleză şi publicat în acel an de Hotnews.ro. în acel document se preciza că Florin Cîţu a fost lector la Iowa State University, a lucrat la compania americană Young&Rubicam. Documentul din 2011 preciza că actualul ministru cunoaşte, la niveluri de înţelegere vorbire şi scriere, limbile engleză franceză şi italiană, din CV-ul actualizat fiind omisă limba italiană.
Florin Cîţu are, de asemenea, mai multe articole publicate.
În ceea ce priveşte viaţa personală, premierul desemnat este foarte discret la acest capitol. CV-ul din 2011 consemna că la acel moment era căsătorit. În cea mai recentă declaraţie de avere a ministrului, completată în 2020, nu apar venituri realizate de soţie.
Florin Cîţu a mai fost desenat pentru funcţia de prim ministru în luna martie a acestui an, însă s-a retras, depunându-şi mandatul. La acel moment, el a fost acuzat de către adversarii politici că „a fugit din Parlament".
Cîţu explica, în martie 2020, că desemnarea de către Klaus Iohannis l-a onorat, însă preciza că opinia sa e acea că preşedintele PNL trebuie să fie şi prim ministru, pentru ca partidul să aibă succes la alegeri.
"Un mesaj important pentru români. Astăzi am luat decizia să-mi depun mandatul de Prim-Ministru desemnat Preşedintelui României. Gestul meu trebuie interpretat în contextul prin care trece astăzi România. Sunt un om de partid şi înţeleg să fiu alături de partid şi de Preşedintele lui în momentele dificile. Cred cu tărie că pentru avea succes, în alegerile care vin, Preşedintele partidului trebuie să fie şi Prim-Ministru", a scris Cîţu pe Facebook, în 12 martie.
Florin Cîţu s-a făcut remarcat şi prin disputele verbale cu predecesorul său la Ministerul Finanţelor, social-democratul Eugen Orlando Teodorovici. În calitate de senator şi expert în economie şi finanţe, Cîţu a criticat frecvent decizii ale fostului ministru de Finanţe din guvernul PSD.
În martie 2019, Eugen Teodorovici, la acel moment titular al portofoliului Finanţelor Publice, l-a insultat, la dezbaterea bugetului pe 2019 în Comisiile de buget-finanţe, pe Florin Cîţu, strigându-i: "Eşti frumos! Chiparosule! După ce că eşti urât, mai eşti şi prost".
PNL a cerut atunci demiterea lui Eugen Teodorovici, catalogând drept „atacuri suburbane, mizerabile, sub orice limită de bun simţ şi comportament civilizat" ieşirile acestuia şi acuzându-l pe Teodorovici de golănie şi obrăznicie".
Jumătate de an mai târziu, după ce guvernul PSD a căzut prin moţiune de cenzură. Eugen Teodorovici a fost extrem de critic la audierea din Parlament a lui Florin Cîţu, înainte ca acesta să primească portofoliul Finanţelor Publice. “Nu poţi să vorbeşti cinci minute liber? Ca ministru de Finanţe?", i-a strigat Teodorovici lui Cîţu, imediat ce acesta a terminat de prezentat planul pentru minister.
La a doua sa desemnare pentru funcţia de prim ministru, Florin Vasile Cîţu a mulţumit coaliţiei formate din PNL, USR-PLUS şi UDMR „pentru încrederea acordată".
"Împreună dezvoltăm România!" a scris Cîţu pe Facebook.
Conform declaraţiei de avere completată în luna aprilie a acestui an, ministrul Florin Cîţu deţine jumătate dintr-un teren agricol de un hectar în comuna Goleşti din judeţul Vâlcea, jumătate dintr-un teren forestier de 75 de hectare în localitatea Voineasa, judeţul Vâlcea. Ambele terenuri au fost donate de către părinţi lui Florin şi lui George Cîţu.
Ministrul Finanţelor este de asemenea proprietar al unui apartament cumpărat în anul 2007, prin credit, în sectorul 2 din Bucureşti şi co-proprietar al unei case în comuna Goleşti.
Cîţu are un cont curent de 350.000 de lei şi de recuperat o datorie de 30.600 de euro acordată în nume personal unei persoane fizice. Ministrul a declarat de asemenea o datorie de 303.000 de euro contractată în 2007 la ING Bank. Pentru anul 2019, Florin Cîţu a încasat venituri ca ministru şi parlamentar.
Pentru prima dată în istoria Bisericii Ortodoxe Române, un arhiereu este trimis în judecată pentru viol. Altă premieră: O episcopie este chemată în instanță să răspundă pentru presupusele agresiuni sexuale
Episcopul ortodox retras Cornel Onilă a fost trimis în judecată de Parchetul Curții de Apel Iași, care-l acuză de viol și agresiune sexuală asupra unui băiat care-i era elev la Seminarul Teologic Ioan Gură de Aur din Huși.
Dosarul a apărut pe portalul instanțelor sub numărul 647/45/2020 și a fost înregistrat luni, 21 decembrie.
Alături de Onilă va fi judecat și fostul călugăr arhimandrit Sebastian Jitaru, acuzat că l-a violat la rândul său pe același elev abuzat și de Preasfințitul Corneliu. Monahul Jitaru ar mai fi violat alți doi seminariști, pe unul de cel puțin nouă ori într-un an, iar pe celălalt timp de aproape doi ani, uneori și de două ori pe săptămână.
Onilă și Jitaru își acopereau unul altuia faptele infracționale, într-un joc de putere clericală care a viciat viața bisericească din Episcopia Hușilor vreme de mai bine de un deceniu.
Cele trei victime ale abuzurilor sexuale comise în tandem de episcopul și arhimandritul BOR le cer agresorilor daune însumând 500.000 de euro. Jitaru nu are proprietăți, iar Onilă – al cărui statut clerical reclamă încă titulatura de Preasfințit – a apucat să-și retragă aproximativ 270.000 de euro din conturi după ce un sechestru asupra conturilor sale instituit de procurori a fost ridicat de judecători, așa cum reiese din dosarele judecate la instanțele din Iași.
Pentru a se asigura că daunele solicitate în procesul penal vor fi acoperite, procurorii au introdus în dosar, la cererea victimelor, conform procedurii, Episcopia Hușilor și Seminarul Teologic Ioan Gură de Aur din Huși, în calitate de părți responsabile civilmente.
O eventuală sentință de condamnare ar consfinți practic, din punct de vedere legal, răspunderea în solidar cu inculpații a instituțiilor bisericești care au găzduit, tolerat și ascuns abuzurile sexuale.
Lucram la MCECEI. La Universitate, la "coada calului".
Cu o zi înainte mă învoisem să plec în provincie să particip la sacrificarea porcului pentru sărbătoarea ce urma să vină, Sfântul Crăciun. În dimineața zilei de douăzeci și unu, eram undeva pe la podul Metalurgiei. Coloanele de demonstranți aflueau către CC, unde urma Marele miting.
Steagurile erau în bernă, semn remarcat de soție. Oameni, tăcuți și încruntați. Mișcările de mase de la Timișoara fuseseră anihilate.
Informațiile circulau cu viteza sunetului. Fusese prăpăd la Timișoara. Mulți morți.
Întrebări, întrebări. Fusese intervenție străină sau altceva?
Zi începută cu sânge, sacrificarea porcului, seara, reîntoarcerea la București prin Alexandria. Era să omor un pui de țigan. Mi-a apărut de nicăieri în fața autoturismului.
Au urmat zile teribile. Sânge, sânge și mulți morți. De ce Doamne ne-ai adus în această stare?
București, ora 22.00. Vecinul disperat. Se anunțau primii morți la Universitate.
Ora 4.30, 22 Septembrie, 1989. Am plecat pe jos la serviciu. Am trecut pe lângă sediul fostei Securități. Devastat. Aveam sa lucrez în Democrație, aici, la MI. La MCECEI, jale mare. Colegul, fost ofițer de serviciu pe Direcția Occidentală, era împietrit. Văzuse totul. Atacul asupra Baricadei de la Intercontinental. Morți, morți,.. Două fete, scăpate de el din incercuire. Le-a ascuns în minister. Veniseră doi gealați, probabil securiști, să le casapească. Nu le-au găsit. Colegul înjura partidul comunist ca la ușa cortului. Au apărut și alți colegi. Cu unul din ei am mers la Universitate. Pompierii spălau sângele demonstranților. Jale, jale mare. Incercuire militară a zonei.
Am văzut în direct totul. Plecarea trupelor. Venirea primelor coloane de demonstranți. Fuga Ceaușeștilor, constituirea în direct a noului guvern revoluționar. Am întrat în prima coloană de demonstranți. Scandau: Și voi aveți copii! N-am întrat în CC. Am văzut ce înseamnă revoluție.
La lăsarea serii m-am întors acasă. La întrebarea sotiei: - Dunde vii? Raspuns: - De la revoluție. S-a terminat.
Nu, nu, nu se terminase. Începuse canonada. Se trăgea ca la balamuc. Focuri de mitraliera, arme, sirene, Televiziunea transmitea, în direct. Am înregistrat pe casete video toată transmisia TV. Pe casete am scris:LOVITURA DE STAT. În toiul nopții am fost în zona Operei. Se distribuia primul ziar Libertatea. Cineva mi-a dat doua ziare și mi-a zis să fug acasă.
Au urmat zile de coșmar. Colegi morți, împușcați. În rest multe se știu, altele se presupun, se fac scenarii, se scriu cărți... dar adevărul stă ascuns.
Intervenția sovietica, ungureasca și sarbeasca este clara, pentru unii.
Azi facem alegeri democratice. De ce? Să știm cu cine va guverna UDMR-ul. Câtă scârboșenie?
