Seminţele distrugerii Debenhams - mai simplu spus Debs, un business îndrăgit de britanici - au fost semănate cu mulţi ani în urmă, scrie Sky News. Debs, ale cărui rădăcini pot fi urmărite până la un magazin de draperii deschis în West End din Londra în 1778 şi care a fost apoi redenumit în urma unei investiţii primite de la William Debenham în 1813, a fost deţinut de o familie în primii 150 de ani de viaţă.
A fost listat pe bursa de acţiuni în 1928 şi a continuat să se tranzacţioneze profitabil zeci de ani după aceea. Ultimele decenii ale Debenhams îl au ca actor principal pe Sir Ralph Halpern, director executiv al Burton Group, unul dintre cei mai mari retaileri din Marea Britanie şi totodată unul dintre cele mai mari grupuri de companii care, în mod ironic, reprezintă acum grosul imperiului Arcadia, al lui Sir Philip Green, prăbuşit şi el.
Sir Ralph, una dintre cele mai colorate figuri ale scenei de business din vremurile recente, s-a alăturat companiei Habitat-Mothercare a lui Sir Terence Conran pentru a lansa o ofertă de preluare pentru Debs în mai 1985.
A urmat o bătălie acerbă în care rivala House of Fraser, deţinută atunci de controversaţii fraţi Mohamed şi Ali Al Fayed, a încercat să saboteze înţelegerea.
Sir Ralph a triumfat în cele din urmă cu o preluare de 566 milioane de lire sterline, iar Debs a devenit parte a Burton Group la sfârşitul anului 1985.
Preluarea, investigată ulterior de Departamentul pentru Comerţ şi Industrie, nu a fost un succes – sorţii grupului Burton extins schimbându-se în rău din câteva motive.
La sfârşitul anului 1986, salariile demne de nişte regi plătite managerilor superiori ai Burton au început să atragă comentarii negative de la acţionari, în special milionul de lire sterline plătit lui Sir Ralph – acum o sumă banală pentru membrii consiliilor de conducere, însă în acele zile ceva exagerat de mult.
Apoi, în ianuarie 1987, News of the World a dezvăluit că Sir Ralph, care atunci avea 48 de ani, avea o aventură cu un model în vârstă de 19 ani pe nume Fiona Wright.
Poveştile ei îndrăzneţe despre cât de priceput îi este iubitul în dormitor, „talent" care i-a atras acestuia renumele de a fi „de cinci ori cavaler", l-au catapultat pe milionar din paginile de afaceri pe primele pagini ale tabloidelor.
Ambele rezultate au zguduit încrederea în Sir Ralph şi i-au iritat pe investitori. Răul avea să vină.
Sir Ralph a lansat un program de 200 de milioane de lire sterline - scump chiar şi atunci - pentru recondiţionarea magazinelor Debenhams.
A fost nevoie de timp pentru ca roadele să apară şi, când valorile activelor de pe piaţa imobiliară au început să scadă în 1988, Burton s-a trezit împovărat cu prea multe datorii.
Lui Sir Ralph i s-a arătat uşa în noiembrie 1990, iar Burton a fost lăsat să se chinuie să-şi reducă gradul de îndatorare.
Lanţul de magazine de lux Harvey Nichols, care făcea parte din Debenhams din 1919, i-a fost vândut lui Dickson Poon, un om de afaceri din Hong Kong, pentru 60 de milioane de lire sterline în 1991.
În anii care au urmat, o nouă echipă de conducere, care-l includea pe Stuart Rose - devenit ulterior preşedinte şi director executiv al Marks & Spencer – a consolidat fundaţiile pe care stătea Burton, Debenhams transformându-se în cea mai profitabilă parte a afacerii datorită iniţiativelor precum conceptul „Designers at Debenhams" – considerat una dintre cele mai de succes colaborări exclusive între designeri şi retaileri.
A fost, prin urmare, o surpriză când, în 1997, Burton a anunţat că se va separa de Debenhams.
John Hoerner, un specialist în retail american recrutat de Sir Ralph pentru a conduce Debenhams, dar care între timp ajunsese să conducă grupul Burton lărgit, a optat să rămână cu acesta din urmă.
Burton a fost redenumit Arcadia şi a păstrat concesiuni la magazinele Debenhams - o decizie care, după 23 de ani, a lăsat întrepătrunşi sorţii celor două afaceri.
Ca o afacere independentă sub Terry Green, Debenhams, recent separată de Burton, a anunţat planuri de extindere grandioase şi a deschis mai mult de o duzină de magazine noi.
Însă după numai doi ani, Green a dat o lovitură companiei renunţând la ea pentru a se alătura British Home Stores, care tocmai fusese cumpărată (în 2000) de un personaj cu acelaşi nume, Philip Green. Cei doi nu sunt rude. Philip Green şi-a continuat vânătoarea de trofee cumpărând în 2002, cu 840 de milioane de lire, Arcadia.
În locul lui Terry Green a venit Belinda Earl, care a lucrat la Debenhams, în Plymouth, încă din adolescenţă. Sub conducerea ei, afacerea a înflorit.
Industria private equity n-a putut să nu observe.
Doamna Earl şi directorul său financiar Matthew Roberts au ajutat în mod controversat firma de investiţii Permira să lanseze o ofertă de preluare de 1,54 miliarde de lire sterline în iulie 2003.
Au pierdut concursul mai târziu în acel an în faţa Baroness Retail, un consorţiu rival format din CVC Capital, Texas Pacific Group şi Merrill Lynch Global Private Equity, care în cele din urmă a triumfat cu un knock-out de 1,7 miliarde de lire sterline.
Doamna Earl pleacă, iar în locul dânsei vine o echipă de directori care şi-au făcut anterior un nume cu repunerea pe picioare a lanţului de magazine de bricolaj Homebase.
La scurt timp după aceea, echipa a încercat să facă rost de bani punând la bătaie activele imobiliare ale companiei pentru ca în februarie 2005 să strângă 450 milioane de lire sterline printr-un acord de vânzare şi închiriere care implica toate proprietăţile aparţinând doar Debenhams, inclusiv magazinul emblematic de pe Oxford Street din Londra.
Aceasta a însemnat că, alături de alte măsuri precum reducerea cheltuielilor de capital şi presarea furnizorilor, noii proprietari ai Debenhams şi-au triplat investiţia în mai puţin de trei ani.
Doar că, după cum s-a dovedit, acest efort a fost făcut în detrimentul creşterii viitoare şi al profiturilor.
Tranzacţiile de vânzare şi închiriere au împovărat Debs cu cheltuieli generale şi chirii pentru magazine care se întindeau pe 30 de ani în viitor în timp ce devenea tot mai evidentă tendinţa consumatorilor de a prefera achiziţiile online.
Când Debs s-a întors pe piaţa bursieră în mai 2006, cu o evaluare de 1,675 miliarde de lire sterline, era doar o umbră a ceea ce fusese compania cu trei ani în urmă.
Diverşi directori executivi, în primul rând Michael Sharp, un veteran, şi apoi fostul şef de modă al Amazon Sergio Bucher, au încercat în zadar să redreseze afacerea împotriva acestor vânturi puternice. Chiriile masive plătite pentru magazine şi dobânzile datoriilor au absorbit cea mai mare parte a profiturilor şi au privat Debenhams de capital de lucru.
Fostul preşedinte, Sir Ian Cheshire, este încrezător că există un nucleu de aproximativ 70 de magazine şi un site web foarte bun care ar putea atrage interes.
De aceea, este perfect posibil ca în pofida colapsului companiei - în insolvenţă de mai multe luni, dar în proces de închidere de câteva zile - numele Debenhams, care a numărat-o pe regina Victoria printre clienţii săi, să poată trăi în continuare. Interesant este că Debs şi-a anunţat închiderea la câteva ore după ce Arcadia şi-a cerut falimentul. Nici Sir Philip Green, patronul emblematicelor magazine de la bulevard, din yachtul său cât o vilă, numit „Inimă de leu" şi ancorat în paradisul (fiscal) Monaco, nu a conştientizat la timp pericolul comerţului online. Pentru Larry Elliott, comentator la The Guardian, prăbuşirea Arcadia sub autointitulatul „Cavaler al bulevardelor", care a preferat îmbogăţirea rapidă în locul investirii în viitor şi adaptării la schimbări, este o poveste moralizatoare pentru capitalismul britanic. Cât despre schimbări, după cum a descoperit Royal Society for Arts, ponderea comerţului online în Marea Britanie a crescut de la 20% înainte de pandemie la 27%. Arcadia şi Debs au împreună circa 25.000 de angajaţi, iar lanţurile lor de aprovizionare se întind de-a lungul şi de-a latul lumii, din Europa de Est şi până în Asia. Acolo, scrie The Guardian, Philip Green lasă în urmă datorii enorme către muncitori exloataţi pentru patru lire pe zi.
În SUA, apocalipsa retailului a închis 5.800 de magazine în 2018, peste 9.300 anul trecut, iar anul acesta, din ianuarie până în octombrie, peste 8.000.
În Germania, o asociaţie de lobby a industriei de profil estima în aprilie că unul din şase retaileri, adică 50.000 de firme, ar putea da faliment din cauza pandemiei.
Pixuri pentru cei care termină școala online
