vineri, 2 octombrie 2020

Un mesaj pentru orice tânăr din România

Cine este studentul de 25 de ani care a devenit primar în Cenad. L-a învins pe edilul aflat la al patrulea mandat consecutiv


"Eu îmi doresc să le spun tinerilor să facă același pas pe care l-am făcut și eu, să se implice indiferent cum consideră ei că este bine, dar să se implice!"



Unul dintre cei mai tineri primari din România este în judeţul Timiş, la Cenad. Andrei Tiţa are numai 25 de ani şi este încă student la a doua facultate. La scrutinul de duminică a reuşit să îşi învingă contracandidatul cu un număr dublu de voturi, cu toate că vechiul edil avea patru mandate consecutive la activ.

Andrei Tița s-a născut în localitatea de frontieră Cenad. I-a plăcut să muncească încă de mic şi își ajuta familia în agricultură sau la treburile din gospodărie. Şi-a dorit apoi să ajute întreaga comunitate din care face parte aşa că s-a înscris în cursa pentru primărie.

Andrei Tița, primarul ales din Cenad, din partea USR-PLUS: „Am stat cred că suficient deoparte, cred că toți, hai să spunem tineretul chiar și nu numai, din Cenad şi vrem să ne implicăm ca să producem o schimbare în bine în comuna noastră."

Noul primar ales este absolvent al Facultății de Drept și a urmat un master la specializarea Contencios Administrativ. S-a apucat acum de o a doua facultate, agricultura.

Andrei Tița: „Acum lucrez într-o primărie ca inspector în achiziții publice, m-am descurcat până acum, a fost bine, sesiunea nu a fost o problemă, am ajuns la examene cu bine. Cred că nici anul următor nu va fi nicio problemă."

Harnic, mereu cu zâmbetul pe buze, dar și un bun ascultător, Andrei a reușit astfel să ajungă repede la inima alegătorilor.

Localnică: E tânăr, are echipă bună, are și școală foarte multă, are și facultate. Și respectă oamenii, vorbește cu toată lumea frumos.

Localnic: Îmi place, trebuie o schimbare neapărat, nu numai la comune, peste tot. Eu am luat ziarul ăla al lui cu toți consilierii... și după un an de zile îl arăt, dacă face sau nu face. Dacă face nu-i arăt, dacă nu face, mă duc cu ziarul la el.

Turismul, infrastructura şi iluminatul stradal sunt doar câteva dintre punctele pe care le conține planul său.

Localnic: Aici nu se poate sta. Deci apa asta toată din stradă vine și degeaba e stație. Îi dorim succes și să fie tare.

Tânărul a fost ales cu peste 700 de voturi și are un mesaj pentru generaţia sa:

Andrei Tița, primarul ales din Cenad: „Cred că este de datoria noastră pentru că rămânem aici în țară și până la urmă noi suntem români, adică plecăm în Germania, plecăm în Austria, dar de ce să nu încercăm să ne implicăm mai mult? Eu îmi doresc să le spun tinerilor să facă același pas pe care l-am făcut și eu, să se implice indiferent cum consideră ei că este bine, dar să se implice!"

Groparii PSD-lui


Firea si Ciolacu, atacuri furibunde: Cer sesizarea „instituțiilor internaționale” pentru imaginile de la A3 si RTV cu sacii de voturi / Clotilde Armand: În secție era și șeful BES1, procurorul Sprîncu Nicolae

„Iohannis girează un sistem mafiot! Iohannis, nici omologii tăi din Africa nu ar face așa ceva!!! Să vezi cum useriștii fură voturile ca-n codru, cu jandarmii la ușă, dar tu să dai vina pe alții!!! În fapt, în fața camerelor useriștii au făcut circ și istericale, iar pe la spate fugeau în cârcă cu sacii cu voturi! INIMAGINABIL pentru o țară membră a Uniunii Europene! Toți acești hoți trebuie arestați urgent! Demisia VELA pentru că ți-ai pus interlopii în uniformă de jandarm să păzească hoții! PNL este părtaș la acest furt și trebuie să răspundă pentru că Guvernul lor de incompetenți și hoți a organizat alegerile! Vă asigur că lucrurile nu rămân așa! Toți veți ajunge la pușcărie! Vom sesiza toate instituțiile internaționale! Europa trebuie să știe cine sunteți, hoților!!! Alegerile au fost în mod evident fraudate și trebuie anulate!”, a scris pe Facebook Marcel Ciolacu.

De asemenea, Gabriela Firea a scris pe rețeaua de socializare că „Membri USR-Plus cotrobaie in sala cu sacii plini cu voturi” și că „alegerile trebuie repetate”:

„Noaptea ca hotii! Imagini socante! Frauda dovedita! Membri USR-Plus cotrobaie in sala cu sacii plini cu voturi. Si chiar iau saci si îi scot din sala. Daca organizam noi alegerile de o asemenea maniera penala, era toata lumea in strada! Lucrurile nu pot ramane asa! Trebuie informate toate organismele internationale! Alegerile trebuie repetate!!”.

Pe de cealaltă parte, Clotilde Armand, noul primar ales al Sectorului 1, spune că nu a existat nicio fraudă și că în imaginile prezentate apare și președintele Biroului Electoral Sector 1, procurorul Sprâncu Nicolae, totul fiind o „manipulare ordinară orchestrată de PSD prin A3”:

Gata! Azi se termină cu zăngăneaua PSD-eilor de tip firuțe.

Biroul Electoral Central anunță azi rezultatele finale ale alegerilor din București

Suntem la un pas de încheierea alegerilor de duminică și a scandalurilor apărute în ultimele zile. Biroul Electoral Central este așteptat să anunțe vineri rezultatele finale ale scrutinului din Capitală. 

Joi seară, cererea PSD de reluare a alegerilor la Sectorul 1 a fost respinsă. Solicitarea privind reluarea alegerilor la Sectorul 1 fusese adresată BEC de PSD, iar între argumentele pe care se baza cererea era și înregistrarea din sala unde erau sacii de vot, apărută în spațiul public.

Voturile nu vor fi renumărate nici în sectoarele 2 și 5 și nici în județul Călărași, pentru că nu sunt îndeplinite criteriile procedurale în acest sens.

Biroul Electoral Central a emis joi o circulară pentru aplicarea unitară a legii în procesul de reverificare a datelor înscrise în procesele-verbale privind consemnarea rezultatelor votării la alegerile locale din 27 septembrie, ca urmare a numeroaselor cereri de renumărare a buletinelor.

În document se arată că, în cazul în care birourile electorale de circumscripţie hotărăsc reverificarea datelor înscrise în procesele-verbale privind consemnarea rezultatelor votării, această procedură va fi efectuată cu respectarea strictă a prevederilor Hotărârii Biroului Electoral Central nr. 98/15.09.2020, ţinând cont de mai multe reguli.

* În cazul încărcării în SIMPV a fotografiei unui proces-verbal care conţine neconcordanţe, corecturile datelor înscrise în acesta vor fi realizate de către preşedintele biroului electoral al secţiei de votare, numai în baza hotărârii biroului electoral de circumscripţie comunală, orăşenească, municipală sau de sector al municipiului Bucureşti, la sediul acestora;

* Orice alte modificări ale proceselor-verbale vor fi făcute numai în baza hotărârilor pronunţate ca urmare a soluţionării contestaţiilor (...), de către biroul electoral de circumscripţie comunală, orăşenească, municipală sau de sector al municipiului Bucureşti, după caz, acestea urmând a fi asumate prin semnătura preşedintelui şi ştampila biroului electoral care a adoptat hotărârea;

* Birourile electorale de circumscripţie comunală, orăşenească, municipală şi de sector al municipiului Bucureşti verifică toate cele patru tipuri de procese-verbale privind consemnarea rezultatelor votării întocmite la nivelul unei secţii de votare în vederea asigurării coerenţei şi a întocmirii corecte a acestora.

Potrivit BEC, verificarea anterior menţionată trebuie să asigure:

- respectarea cheilor de control, înscrise în procesele-verbale privind consemnarea rezultatelor votării;

- ca numărul alegătorilor înscrişi în listele electorale, respectiv cel al alegătorilor prezenţi la urne, atât cel total, cât şi cel din fiecare tip de listă electorală în parte, să fie identic în toate cele patru tipuri de procese-verbale întocmite la o secţie de votare.

* Verificarea proceselor-verbale se realizează în prezenţa preşedinţilor birourilor electorale ale secţiilor de votare, precum şi a celorlalţi membri ai acestora şi a operatorilor de calculator care îi însoţesc. Eventualele neconcordanţe între datele înscrise în procesele-verbale se vor rezolva de către preşedinţii birourilor electorale ale secţiilor de votare pe baza materialelor utilizate în procesul electoral, se precizează în circulară.

* Totodată, pot fi făcute corecţii ale cifrelor care atestă voturile valabil exprimate obţinute de partidele politice, alianţele politice, alianţele electorale, organizaţiile cetăţenilor aparţinând minorităţilor naţionale şi candidaţii independenţi numai ca urmare a hotărârilor biroului electoral de circumscripţie pentru soluţionarea unor contestaţii referitoare la valabilitatea unor voturi exprimate, care au fost stabilite, la nivelul secţiei de votare, ca fiind voturi nule.

* Este interzis să se efectueze alte tipuri de corecţii ale cifrelor ce atestă voturile valabil exprimate obţinute de partidele politice, alianţele politice, alianţele electorale, organizaţiile cetăţenilor aparţinând minorităţilor naţionale şi candidaţii independenţi, mai arată BEC.

 

Editor : Luana Pavaluca

joi, 1 octombrie 2020

Sa fie așa? Au înnebunit unii români?

În mod absolut surprinzător, în Măgurele au votat cu UDMR, pentru CJ, 152 de cetățeni

 

Foto Inquam Photos/Octav Ganea

O situație absolut incredibilă în orașul MăgureleIlfov la secția de votare nr 38 din grădinița nr.2. Conform datelor încărcate în sistemul informatic al Autorității Electorale Permanente, aici au votat 908 alegători din 1387 înscriși pe liste. Votul pentru actualul primar în funcție este explicabil pentru că locuitorii orașului sunt mulțumiți de activitatea lui. Având în vedere că este reprezentantul PNL în localitate se explică și votul masiv pentru partid pe celelalte buletine de vot. Este de înțeles și votul pentru PSD, care a candidat ca Alianța Social Liberală și bineînțeles, conform tendinței naționale, înțeleg și votul pentru USR PLUS. Pentru simplificare, vă prezint doar cele trei formațiuni politice și reprezentanții lor. La primar, în respectiva secție de votare, câștigă primarul în funcție, Narcis Constantin, cu 609 voturi, urmat de ASL 207 voturi și USR PLUS 38 de voturi. La Consiliul Local, PNL 579, ASL 167, USR PLUS 57. La președinte Consiliu Județean, PNL 560, ASL 172 și USR PLUS 74. La Consiliul Județean, și acum țineți-vă bine, primele trei poziții: PRO România 530 de voturi, UDMR - 152 de voturi și Hurduc Marian 63 de voturi, asta în timp ce pe aceeași listă PNL are 22 de voturi, ASL 12 voturi, USR PLUS 28 de voturi.

De aici se înțelege că un grup de 152 de votanți din Măgurele au susținut UDMR-ul în orașul ilfovean, după ce votaseră cu PNL, ASL sau USR. Valabil și pentru partidul PRO România, care a încasat nu mai puțin de 530 de voturi în mod inexplicabil.

Procesele verbale încărcate au semnăturile tuturor reprezentanților, pe ultima pagină, și conțin aceste cifre.

Ne-am săturat de minciuni!

Mândri că bem lapte românesc… din Ungaria. Patriotismul cu orice preț și reclamele mincinoase de la TV

Foto: Guliver Getty Images

În centrul Transilvaniei, pe drumul european dinspre Cluj spre Alba Iulia, vezi zilnic mașini cisterne din Ungaria cu inscripția „Tej" (lapte) ce transportă lapte spre celebra fabrică de lactate „Albalact". Acest aspect contrazice o reclamă prezentată la mai multe posturi TV al cărei mesaj sugerează faptul că laptele de la Albalact provine în mod nesmintit din Munții Apuseni, reclamă prezentată de un batrân cu barbă albă (un actor, de altfel, travestit într-un țăran din Munții Apuseni) care toarnă laptele autohton într-o găleată de lemn inscripționată Albalact.

Este vorba, în fond, de o reclamă mincinoasă, ca atâtea altele, care încearcă dintr-o perversă mândrie națională să introducă în opinia și gustul românilor un predus alimentar neaoș, autohton, curat, ecologic, adică o minciună producătoare de bani cu orice preț, dar mai ales cu prețul siluirii sentimentelor patriotice, manipulate de astădată, nu electoral, ci comercial. Este în fapt etalarea unui patriotism cu orice preț, chiar cu prețul unei minciuni masive, dar productive. 

Este îndeobște cunoscut că astăzi în UE există un comerț fără graniță, fără restricții, într-un „sistem generalizat de preferințe", duty free, adică fără taxe vamale, în care laptele din Ungaria este importat în România fiind mai ieftin și mai eficient în prelucrarea lui, probabil datorită unor subvenții sau a unei productivități mai mari. Acest aspect însă nu trebuie să producă reclame mincinoase care să seducă românii cu bună știință, este doar o înșelăciune că am consuma lapte din Munții Apuseni.

Tot pe aceeași șosea din centrul centrului istoric și simbolic reprezentat de Alba Iulia, mai întâlnești două reclame afișate pe două panouri supradimensionate care fac reclamă altor două produse alimentare din localitatea Sântimbru. Este vorba de „Vestita pită de Sântimbru", ce transmite în mod indirect același mesaj cu sentimente autohtoniste și patriotice, precum și o altă reclamă cum că în această localitate poți găsi „Cel mai neaoș ciolan cu păsulă din Ardeal". Ambele asamblează trăiri îmbățoșate de pe vremea PUNR și a Vetrei Românești, când autohtonismul și patriotismul cu orice preț au manipulat preferințele electorale ale românilor. Pe de altă parte, poate fi vorba de o benignă mândrie locală, un patriotism domestic, dar strident și contrazis de produsele importate care intră în componența pâinii și a păsulei din Sântimbru. În primul caz, este vorba de făina „Hajdú Búza finomliszt" (Făină de grâu gustoasă din Hajdu, Ungaria). În cel de al doilea caz, este vorba de ciolanul de porc afumat, provenit de la porcii importați din Ungaria, Germania sau Polonia. Oare ne putem aștepta ca și Transavia, producătoarea locală de carne de pui, să-și internaționalizeze produsele cu pui crescuți în ... Albania? Și această firmă dispune de o reclamă pe măsură, în care mesajul în spirit tradițional este supradimensionat.

Comerțul și lumea comercială se pare că nu au frontiere, dar în schimb, minciuna provocată prin aceste reclame direcționează și construiește o altă realitate. Oare aceste reclame nu pot fi cenzurate sau penalizate? Pentru că altfel, pe această șosea spre Alba Iulia, centrul istoric al românismului, te amplasezi, paradoxal, într-o falsă și mincinoasă realitate turistico-comercială.

Terorism mediatic

Articol publicat în Adevărul.ro 


Antena 3, acuzată de „terorism mediatic”. Emisiunile lui Mihai Gâdea din campania electorală, sancţionate de CNA

Şedinţa de astăzi a Consiliului Naţional al Audiovizualului a avut în vedere emisiunile din a doua jumătate a lunii septembrie realizate de Mihai Gâdea la Antena 3. Mai exact, au fost vizate ediţiile din 15 septembrie, 20 septembrie, 21 septembrie, 22 septembrie şi 24 septembrie.

Membrul CNA Dorina Rusu este una dintre persoanele care a făcut anumite sesizări legate de ediţiile menţionate mai sus. „Ce se întâmplă în perioada asta este o lovitură la adresa meseriei de jurnalist. Pot să-l numesc chiar terorism mediatic!", a spus ea, citată de Pagina de Media.

În ediţiile menţionate, invitaţi în platoul „Sinteza Zilei" au fost Dana Budeanu, Gabriela Firea şi videochatista Oana Lovin. Ultima emisiune dinaintea alegerilor a avut şi un personaj „anonim", demascat ulterior de Rise Project ca fiind Valentin Daniel Bololoi, un individ arestat în 2002 pentru tâlhărie.

Dorina Rusu a fost revoltată de emisiunile realizate de Mihai Gâdea, spunând în şedinţa CNA următoarele: „Cred că toate poveştile astea au un scenariu clar şi am fost minţiţi şi pe banii noştri. Am fost minţiţi zi de zi pe banii noştri, ai bucureştenilor!

Mie mi se pare că ce s-a întâmplat în perioada asta este o lovitură la adresa meseriei de jurnalist. Pot să-l numesc chiar terorism mediatic! Nu este jurnalism în adevăratul sens al cuvântului."

Rusu a propus amenda maximă pentru Antena 3, de 200.000 de lei, însă articolele invocate din Lege şi Cod nu au permis decât 100.000 de lei. Mai mult, această amendă a fost susţinută doar de Cristina Pocora şi nu a trecut.

Şi Radu Herjeu a fost deranjat de ediţiile „Sinteza Zilei" din campania electorală: „Chiar nu era nevoie din multe lucrurile care s-au întâmplat în campania electorală. Amestecul între dezvăluirile de pe internet, filmuleţe venite de oriunde, preluate de televiziune, cred că trebuiau tratat cu mai multă grijă. Dacă pe internet nu există prea mult resposabilitate, la televiziune ar trebui să există mai multă.

Cred că, spre deosebire de Dana Budeanu, Mihai Gâdea trebuia să fie jurnalist. El nu e vlogger, el e un jurnalist. Nu o putea lăsa pe Dana Budeanu să se desfăşoare ca şi cum ar fi ea pe vlog. Gâdea nu are nicio reacţie atunci când Dana Budeanu vorbeşte despre trafic de influenţă."

Amenda propusă de Herjeu, de 15.000 de lei, a trecut, fiind susţinută de alţi 5 membri CNA.

Printre derapajele comise de Antena 3 în campania electorală se numără:

  • o conversaţie a lui Mihai Gâdea cu Gabriela Firea în care realizatorul spune că fratele lui Nicuşor Dan a ameninţat-o cu mesaje pe aceasta din urmă;
  • acuzaţii la adresa lui Nicuşor Dan conform cărora acesta ar face trafic de influenţă
  • Imagini preluat de la România TV care vorbesc despre o legătură dintre Ciprian Ciucu (la acea vreme candidat al PNL la Primăria Sectorului 6) şi diverşi interlopi, precum Al Capone sau Fane Spoitoru. Una dintre burtierele acestui segment a fost „Câine şi Capone, împreună pentru Nicuşor şi Nicu".

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:

Na, am văzut-o și pe asta la alegerile locale! Profeție.




Ce vă place: opulența sau modestia împletită cu bunul gust?

      
       Alegerile, de orice fel, au început să scoată la iveală intelectualii adevărați, șefi de promoție, olimpici naționali și internaționali, absolvenți în universități de renume, cu doctorate luate pe bune. 

       Ca fost olimpic, am o mare speranță că șuvoiul guralivilor, neica- nimenilor va fi cât mai limitat în funcțiile de stat. Să fie oare o dorință deșartă?




Poate citiți și articolul despre Clotilde Armand!



De actualitate


Nostradamus a fost mic copil pe lângă uriașul actor român , plecat cu traista-n gât de la Vaslui să cucerească Bucureștiul. Iată o poezioară care parcă a fost scrisă ieri. După mai bine de optzeci de ani, fiecare strofă, fiecare vers e de o actualitate dezarmantă.

DE CE PLEACĂ ANGAJAȚII.



      Angajatii nu parasesc COMPANII, ci isi parasesc SUPERIORII. COMPANIA e doar o ENTITATE FISCALA. Succesul ei este dat de oamenii care o conduc. Daca mentalitatea celor de la conducere este una sanatoasa, compania are toate sansele sa ajunga in top. Ca lider trebuie sa intelegi ca nu ai cum sa ai succes de unul singur, iar daca oamenii din subordinea ta nu se simt apreciati, te vor parasi fara regrete pentru un loc de munca unde aud macar un "bravo, Georgica!". 

     In Romania 99% dintre oamenii de afaceri sunt bolnavi de patronism. Expresia "ca tine mai asteapta 100 la poarta" e cea mai uzitata atunci cand angajatul, dupa cativa ani de eforturi, indrazneste sa solicite o renegociere salariala. Dar te-ai gandit tu, patroane, ce implica angajarea unui incepator? Iti place sa fii Manole? Fii! Numai ca in ziua de astazi e foarte greu sa mai gasesti o Ana de zidit. Pentru ca Ana a evoluat, nu mai merge sa o amagesti cu o punga de sticksuri. Asadar e posibil sa realizezi ca nepasarea ta cu privire la nemultumirile sau dorinta de mai bine a unuia dintre angajati sa iti aduca mai multe deservicii decat avantaje. Invata ca a investi in oamenii care te ajuta sa iti ridici afacerea inseamna a-i tine aproape. Nu te baza niciodata pe faptul ca vor sta de foame, ca si cainele rupe lantul daca e batut. Investitia in oamenii tai incepe cu ascultarea activa. Nu ii privi condescendent si plictisit atunci cand vin sa iti comunice ce ar dori. Incearca pentru cateva momente sa te pui in locul lor si arata-le ca esti OM, nu sef. Incurajeaza-i macar verbal atunci cand au rezultate, chiar daca nu sunt dintre cele de top. Imagineaza-ti evolutia angajatului tau precum un film alcatuit din frameuri. Tu esti fotograful. Tu apesi pe buton. Surprinde si complimenteaza fiecare fragment pe care il consideri bun in alcatuirea unei scene. Nici nu ai idee cat de mult conteaza sa apreciezi efortul unui om si sa il faci sa simta asta, fara teama ca si-o va lua in cap. Pentru ca daca se intampla asa, tu nu ai pierdut nimic. Nu ai ce sa iti reprosezi. E despre el, angajatul tau ingrat, care nu a apreciat ajutorul si suportul tau.
In viata invatam multe, dar uitam ca cel mai important e sa fim OAMENI.

Iată bogăția mea!