Casa muzeu Rembrandt

O vizitatoare a casei Rembrandt a scris in site-ul www.amfostacolo.ro. cuvinte frumoase despre acest muzeu. Le aveți mai jos. Eu adaug numai imaginile care completează bine descrierea vizitatoarei. Am admirat si fotografiat în tihnă aceasta admirabilă casă muzeu. Am ascultat la cască poveștile specialiștilor. M-am transferat cu gândul in lumea lui Rembrandt. A fost o vizită minunată. Când treceți prin Amsterdam nu pregetati sa îi acordați atenție acestei case muzeu.


Casa muzeu Rembrandt – Rembrandthuis.nl, zilnic, orele 10-18





Rembrandt e la apogeul creației sale artistice atunci când va cumpăra în 1639, cu o pungă grea de 13000 de florini o casă cu trei etaje, pe bază de credit ipotecar.





Actuala casă-muzeu a fost ridicată în 1606-1607, chiar în anul nașterii lui Rembrandt, artistul o va cumpăra imediat, atras fiind de vecinătatea cartierului evreiesc.





E o casă cu o fațadă somptuoasă, cu ferestre zăbrelite după moda epocii de aur, înveselită de niște obloane roșii. Casa nu s-a strâmbat de bătrânețe, ea reprezintă o carte de vizită a bogaților olandezi ce au trăit în acest cartier.





Rembrandt se uită la mine din sferele înalte, dumnezeiesti și colorate ale artei, e trecut de ora prânzului și mă chinuie dorul de pictor și foamea artistică.





Revăd casa după 18 ani, ea se află chiar în marginea cartierului evreiesc, Rembrandt a fost fascinat de cultura ebraică, el a găsit aici sursa de inspirație pentru personajele sale pe care le întâlnea în zonă, portretele biblice din gravurile sale stau drept mărturie .





Aproape de casa cumpărată trăia și profesorul lui Rembrandt și o serie de negustori de artă, cărora pictorul le vindea tablourile.





După 300 de ani de la nașterea pictorului, un pictor din secolul 20 a avut ideea genială de a transforma casa în muzeu. Au trecut secolele, atelierul lui Rembrandt a fost uitat, amenintat cu demolarea până în 1906 când opinia publică intră în alertă.





Astazi eu sunt din nou curioasă, măcinată de dorul pictorului după ultima mea vizită în muzeul Maurithuis de la Haga în 2016, unde am văzut în premieră Lecția de Anatomie, bat la ușa de stejar de culoare verde a casei și simt nevoia să retrăiesc atmosfera epocii de aur, casa a devenit muzeu doar în 1910 și a fost inaugurată în 1911 de regina Wilhelmina.





Cete de turiști contemporani au invadat holul de la intrare, regret dar nu se produce între mine și ei nici o magică osmoză, aici e și magazinul cu suveniruri, nu plătesc cei 13.50 euro, intru rapid pe bază de museum card anual, constat ca prețul de intrare a crescut cu 3 euro față de anul precedent.





Initial urc cu liftul la ulltimul etaj trezindu-mă într-un atelier cu demonstratii practice de gravură, cobor iar la parter și o iau cu mare amărăciune claustrofobică pe scările înguste întunecate, spiralate pentru a ajunge în camerele clasice, uitate de mine în sertarele memoriei prăfuite.





Scara de lemn scărțâie parcă de bătrânețe, cu greu mi-l imaginez pe Rembrandt urcând lipa lipa în papuci, urc greu de tot, cu o mână sprjinită de o frânghie groasă, în fața mea e o englezoaică ce înjură de mama focului, nu e spațiu decât pentru o persoană, o trupă de turiști e deja în spatele meu și prind curaj.





Casa pictorului a fost redecorată cu mobilier de secol 17 și refăcută printr-o muncă elaborioasă prin inventariul epocii, care a ajutat la reconstrucția fidelă a vechii locuințe... nu este vorba de un muzeu cu picturi originale ale lui Rembrandt, interesant e faptul că ai ocazia să descoperi ca turist, o imagine de epocă și un model tipic de casă a cetățenilor din acele vremuri.





Cele mai importante camere ale casei sunt dormitorul cu un pat mic, studioul și cabinetul de curiozităti, ultima oprire fiind bucătăria, de aici o ușă dădea spre o curte interioară, unde se crede că pictorul a realizat Rondul de noapte.





In holul impozant de la intrare Rembrandt își primea oaspeții, alături era anticamera unde el făcea negoț cu arta. Aici pictorul încheia tranzacții fericite și le sărbătorea cu familia mai târziu.





In acest imobil Rembrandt a trăit ore fericite, a fost iubit si flatat de negustorii de artă, a cunoscut prosperitatea, dar a cunoscut și tristețea si umilința când a ajuns falit și bunurile i-au fost scoase la licitație la 52 de ani.





Rembrandt s-a căsătorit cu Saskia chiar în această casă veche, au avut împreună patru copii, la moartea ei el va definitiva Rondul de Noapte.





Intru în Sala Mare sau Salonul , cu ochii pe patul ce seamănă cu un dulap deschis, e probabil locul unde a murit Saskia, uimire, sprăncene ridicate la vederea acestuia... acest salon era și cameră de zi, pereții lui sunt împodobiti cu lucrări ale profesorului lui Rembrandt, Pieter Lestman.





Cert e că vizita e un prilej de a cunoaste personalitatea pictorului, vizitând piesa de rezistență care este Studioul .





Acesta ocupă cea mai spațioasă cameră, simți aievea mirosul vopselelor, pigmenților si cu putin nas artistic, miroși pe Rembrandt în sala în care el a creat capodoperele.





Adulmec mirosul de cărbune ce iese din șemineu, e iarnă, e frig afară, Rembrandt și ucenicii lui pun mâinile pe sobă să se încălzească... Rembrandt a avut în acestă casă circa 50 de elevi de toate vârstele, pe care i-a initiat în arta picturii și gravurii.





Intr-un colț e șevaletul marelui artist, cu vederea spre ferestrele ce au obloanele trase, pentru a lăsa să intre lumina.





In atelierul unde Rembrandt a creat 300 de capodopere artistul se picta uneori pe el, în diverse ipostaze, amuzat, fericit, ironic, mulțumit sau îmbătrânit –am avut ocazia să-i văd autoportretele prin marile muzee olandeze.





In atelierul lui vor veni și archebuzierii să-i pozeze pe rând în vederea realizării Rondului de noapte, pentru a deveni nemuritori.





Rembrandt - colecționar de artă





Camera cu curiozităti contine o colecție cu obiecte și cărti ale lui Rembrandt, artistului i-a plăcut prea mult să se înconjoare cu piese rare, scumpe, ce l-au lăsat falit pe finalul vieții. Pictorul ținea permanent legătura cu 20 de colecționari de artă din Amsterdam, îi plăcea să vâneze obiecte exotice prin magazinele de antichităti.





Cabinetul său era plin de rarităti, cumpăra obiecte asiatice, vase venetiene, sculpturi, monezi, medalioane, păsări împăiate, scoici, instrumente muzicale, arme și albume cu desene si tipărituri ale artiștilor străini.





La subsol e bucătăria dotată cu un șemineu generos, aceasta era cea mai călduroasă cameră a casei, ea avea rol și de sufragerie.





In 1657/1658 casa și inventarul ei e scoasă la vînzare, nu se obțin prea multi bani, pictorul se mută pe Rosengracht în 1660 în cartierul vestic Jordaan, într-o nouă locuință, care astăzi nu mai există.





Rembrandt îl va pierde și fiul, pe Titus dar și pe servitoarea ce-i devenise amantă, Hendrickje Stoffels, care îl dă în judecată fiindcă artistul îi promisese că o va lua în căsătorie.n





In 1998 casei muzeu i se va adăuga o aripă nouă cu două galerii de artă și un centru de informare Rembrandt.





Rembrandt a fost cel mai popular pictor al secolului de aur olandez, a murit la 63 de ani, prea bogat și prea sărac

Imprejurimile Amsterdamului

Azi am hotărât sa vizităm localitățile din jurul Amsterdamului. Sunt multe.


Un bilet de o zi pe rețeaua de autobuze EBS de 10 euro ne dă posibilitatea să facem cate calatorii vrem prin localitățile vecine capitalei Olandei. Și nu sunt putine. Timp să avem. Primul obiectiv, localitatea Edam.


Incepem cu o asteptare de 64 minute până când se opreste ploaia. Biletul este disponibil in gara Amsterdam Centraal sau in autobuzele 314 sau 316. Autobuzele au culoarea rosie si inscriptia Rnet, vezi fotografie. Plouă.

Ce spune un turist despre zona unde asteptam ca ploaia să se oprească.

"Nu este un orasel ci mai mult un sat, am inteles ca acum 2-300 de ani, oamenii instariti din Amsterfdam, negustorii, etc, au inceput sa isi faca aici case. Si bine au facut... Este greu sa va descriu cat de frumos, cat de liniste este. si eu am fost intr-o zi friguroasa de decembrie. Abia astept sa mai merg cand totul este inverzit si inflorit... Voi pune cateva poze, dar va recomand sa cautati pe google imagini din primavara-vara.

Urmatoarea oprire a fost Volendam. Acesta este deja un orasel turistic, despre care s-a mai scris aici, asa ca nu voi insista. Casele sunt adorabile si majoritatea au perdelele trase, astfel incat si fara sa vrei te uiti pe geam.

Am ajuns acolo in jurul orei 12 si ce m-a impresionat cel mai mult este faptul ca aproape toti oamenii stateau pe canapele sau in fotolii si citeau sau cantau la diverse instrumente. Cativa gateau si unul singur se uita la TV."

Primăria Edam

Un negustor al Edamului cu câteva sute de ani în urmă. Avea peste doua sute de kilograme. Trăia pe picior mare

Muzeul istoric al Edamului este impresionant. Asa trăia olandezul de rând. 

Emblema orașului Edam

Muzeul Edam. O construcție veche în Piața centrală a satului

Brânza, o mândrie națională 

Volendam

    "Oricine vrea să vadă adevărata frumusețe a Olandei, să meargă în Volendam’’ (căntec olandez)

Vă propun astazi căteva clipe de reverie cu o lume nebună de turiști, la 20 de km de Amsterdam, în vestitul Volendam, considerat perla Olandei de Nord, e un sat vechi de pescari cu dialect propriu, care a știut să-și păstreze autenticitatea de-a lungul a șase secole de istorie și l-a vrăjit chiar pe Picasso și Renoir prin frumusețea așezării, într-o mică enclavă geografică.

Volendam îmi cănta lung prin urechi, stătea ca fantomă cu măna ridicată de 16 ani, ascultam de ani buni la postul de radio olandez căntecul superb interpretat de BZN despre portul unde :’’I feel free where once the fishermen sailed out to fight the sea. ’’

Am sperat în adăncul inimii că voi întălni un Volendam idilic cu pescari la maginea ,,mării interioare’’, dar m-am înșelat, am întălnit doar trei statui de bronz cu pescari ce au rămas fără vorbă, m-am consolat în schimb cu un dulău ce se juca în apă cu stăpănul, la ora cănd soarele dădea în toropeală.

Da, am ajuns în Volendam, să caut frumusețea și poezia locului lăudată de reclamele turistice, am vrut să văd plase de pește întinse la uscat, am vrut să aud un clopot de biserică să sperie cerul, dar biserica era încuiată, am găsit însă chestii, ,,osebite’’ în felul lor și vă spun că nu prea m-am săturat, căci inima de turist în cazul meu, nu are minte.

Orășelul turistic e foarte fotogenic, e plin de atmosferă, e vesel, e colorat cu unele case ca în povești, are un port ce zumzăie cu bărci tradiționale, are căteva canale și poduri, o Marinapark și își spală zilnic ochii în oglinda lacului Ijsselmeer, punănd în buzunarul lui turistic toate clișeele olandeze cunoscute"

          În Volendam m-am conversat cu o olandeză de 70 ani. Câtă frumusețe sufletească! Olandezul tipic, deschis, vorbăreț, inteligent, etc. Ce mult mi-a plăcut să discut cu ea. Mă simțeam undeva în satul meu natal vorbind cu o vecină. De 35 ani își conducea magazinul cu produse turistice, amintiri cumpărate de vizitatorii Valendamului. I-am cerut un sfat despre un loc, restaurant, unde sa luăm prânzul. Într - adevăr locul indicat, în apropierea magazinului ei, a fost nemaipomenit. Produse de pescărie de toate felurile. Totul proaspăt. Preturile au fost la jumătate față de toate restaurantele vecine, erau cu zecile. Am mâncat o porție bună și gustoasă de calamari, prepară-ți in cinci minute, cu un sos excelent. 

           Și să nu uit! Locul este un punct forte pentru ghizii turistici olandezi care veneau cu hoardele străine la degustare. Patroana magazinului, că de fapt era un magazin de vânzare cu patru mese pentru înfometați ca noi, apărea repede cu un platou cu diverse produse la degustare. Aparatele de fotografiat, blițurile scânteiau. Mă uitam siderat. Oare unde ori să stea? Degustau și plecau. Marketing în toată regula. 

           O zi de vacanță excepțională! Oamenii, locurile, poveștile, discuțiile cu localnicii ne-au încântat. Asta-i Olanda care ne va rămâne în minte și nu olandezul care ne-a pângărit și omorât, cu ceva timp în urmă, româncuța noastră!

          La întoarcere la pensiune, vifornița cu picături mari și reci ne-a întors de câteva ori umbrelele. Norocul meu că mi-am cumpărat în Volendam o umbrelă, altfel mă făcea ciuciulete. 

Giethoorn

_






















"Venetia  nordului"

Patru ore ne-au luat sa ajungem la Giethoorn, o minunație pe care sotia vroia să o atingem in excursia noastra prin Olanda. Am folosit șapte trenuri in total, patru la ducere si trei la întoarcere. Apoi un traseu scurt, parcurs cu autobuzul.

Plimbarea prin sat am inceput-o cu un pranz, de data asta in sudul localitatii, la  restaurantul Smit.


Giethoorn este satul fara strazi, strabatut de un canal, traversat de punți din lemn, care leaga de fapt casele vecinilor sau te duc spre un restaurant cu meniu traditional, cu mancare home-made, ca la mama acasa,  cu specific mai mult pescaresc. Barca ce aluneca lin pe canale sau bicicleta care se strecoara mai timida pe aleile stramte, sunt singurele mijloace de transport in Giethoorn.


Cand am ajuns in Giethoorn, am simtit ca parasesc lumea reala si patrund intr-o alta lume, pe un taram de basm.

Undeva, aparent rupt de lume si civilizatie, in mijlocul naturii, pe unde se strecoara mai discret sau la vedere canale pline cu apa dulce, se ridica o mica asezare omeneasca. Numita si „Mica Venetie a Nordului”, Giethoorn este, fara indoiala un loc deosebit de pitoresc si linistit. Eu nu i-as da aceasta titulatura pentru ca deja o mai au si alte orase, precum Brugge. Dupa parerea mea, mi se pare mai potrivita denumirea de „Venetia Olandei”…asta daca tot vrem sa punem etichete unor locuri mai speciale. Totusi, mie-mi place sa ii spun simplu Giethoorn. Aici am intalnit acea liniste si frumusete simpla, in esenta pura, fara fasoane si pompoane, acea liniste ancestrala si frumusete naturala aproape ireala, atat de diferita de toate locurile pe care le-am vizitat pana acum. Intr-adevar, Giethoorn este un loc foarte diferit! Diferit nu doar pentru splendoarea naturala a locului in sine ci si prin simplitatea unui mod de viata extrem de firesc, de placut si civilizat al locuitorilor sai, intr-o comuniune perfecta cu mediul inconjurator.
Intemeierea satului patrunde mult in istoria seculara, primii locuitori fiind niste fugari veniti de pe tarmul Marii Mediterane, care s-au stabilit aici in prima jumatate a sec. 13. Denumirea localitatii are si ea legenda ei. Se zice ca atunci cand au venit primii locuitori, acestia au gasit aici un peisaj terifiant: in fata ochilor se intindea o campie de coarne de capre salbatice, probabil victime ale puternicului potop din anul 1170. Acest tablou inspaimantator si trist i-a inspirat pe localnici, dand locului numele Geytenhorn, ce in traducere inseamna „coarne de capra”. In timp, denumirea localitatii a devenit cea de astazi, Giethoorn.

La final, o observație : Olanda va deveni curând o provincie chinezească!!! N-am văzut nicăieri în lume unde am fost atâtea înscrisuri, indicatoare, stațiile de autobuze au orarele în olandeză și chineză, cete de chinezi mărșăluiesc prin Amsterdam și Giethoorn. 

Olanda

Olanda, țara lalelelor, canalelor, muncii unui popor harnic. Un punct de atracție este Begijnhof, încărcat de istorie, o mică Olanda cu una din cele două case din lemn care se mai păstrează în această țară, locul unde în 1346 a fost construit un adăpost pentru Begijnen, un grup de femei necăsătorite care formau o comunitate religioasă, dar nu depunea jurămintele de călăgurie, dedicându-se îngrijirii săracilor și bolnavilor. Clădirile azilului înconjoară o grădină liniștită cu alei pietruite, dominată de Begijnkerk, o biserică construită în 1419. Această biserică a fost inițial catolică, ulterior protestantă. Acum I se zice biserica engleză. 

Pentru noi excursia în Olanda a început cu un sushi la restaurantul Sushi din gara Centraal, Amsterdam. 

Vraiştea din economia României. Criza economică ce bate la ușă va clătina rău România.

„De ce nu vorbesc candidații la prezidențiale despre economie?”

3 octombrie 2019 Cosmin Pam Matei 




Dincolo de creșterea economică din ultimii ani, România este mai vulnerabilă ca oricând în fața unei potențiale crize, cu dezechilibre majore și fără niciun fel de măsuri de protecție, afirmă experții de la compania de consultanță Frames și Agenția de consultanță pentru dezvoltarea afacerilor (ACDA). ,,De ce nu vorbesc candidații la prezidențiale despre economie?’’, se întreabă aceștia, într-o radiografie privind evoluția macroeconomică a României din ultimii ani și perspectivele business-ului în intervalul 2019-2022.

Sezonul electoral 2019-2020 a debutat fără niciun fel de discuție despre soarta economiei, despre strategia și bugetul pe 2020, într-o perioadă în care, la nivel internațional, provocările și temerile investitorilor au atins un nivel ridicat.

Măsurile protecționiste luate de SUA și China, Brexit-ul, problemele economice din Germania – principalul nostru partener comercial, încetinirea ritmului de creștere al comerțului mondial, provocările din piața resurselor și cea valutară, opiniile investitorilor – toate reprezintă semnalele unei potențiale crize economice.

În fața acestor perspective nefavorabile, România se prezintă mai rău ca la precedenta criză, din 2010, cu o economie bazată în principal pe consum, cu dezechilibre majore, cu o datorie externă care crește fulminant, cu firme slab capitalizate și cu un cadru economic lipsit de atractivitate pentru investitorii interesați de business-uri de tip greenfield, cu dezvoltare pe orizontală.

În plus, România are o rată de absorbţie a fondurilor UE de 32% în actuala perioadă de programare 2014-2020, ceea ce situează ţara noastră sub media europeană.

Potrivit analiștilor, anul electoral 2020 ar putea aduce o accentuare a dezechilibrelor macro-economice.

,,Creșterea salariilor și a pensiilor peste limitele bugetare, împrumuturile fără limite ale statului, distribuirea discreționară a fondurilor în perspectiva alegerilor locale & parlamentare, focusul pe măsurile cu caracter electoral, toate acestea reprezintă măsuri care, dacă vor fi puse în practică, vor accentua și mai mult deficitele statului român, iar efectele se vor resimți în toată economia, și așa extrem de fragilă. O depreciere semnificativă a leului în următoarele luni, însoțită de o scumpire a resurselor, mărfurilor și serviciilor, creșterea inflației – sunt elemente care vor accentua și mai mult dezechilibrele economice. Accentuarea blocajului financiar, limitarea accesului la finanțare, închiderea afacerilor și disponibilizările de personal vor fi în prim-plan. Pentru investitorii străini, România va continua să fie o țară nefrecventabilă’’, arată analiza.

Experții susțin că, în aceste condiții, dezbaterea economică, identificarea unor soluții viabile pentru susținerea business-ului trebuie să se afle în prim-plan. Iar primul pas trebuie făcut de acum, de la alegerile prezidențiale.

,,Dincolo de justiție, de probleme de corupție, de zgomotul politic electoral, de interesele partidelor, așteptăm să vedem care sunt planurile economice ale prezindențiabililor. Indiferent cine va merge la Cotroceni este necesar să vină cu o viziune concretă privind economia, să ofere soluții pentru eliminarea dezechilibrelor și pentru susținerea mediului de afaceri’’, afirmă Adrian Negrescu, managerul companiei de consultanță Frames.

,,Se împlinesc 30 de ani de capitalism în România și țara noastră continuă să aibă o economie vulnerabilă, bazată pe consum, slab capitalizată, cu un Cod Fiscal care se schimbă mai ceva ca prognozele meteo. Este de datoria politicienilor să vină cu soluții care să pună economia pe făgașul normal, să ofere cadrul investițional propice atragerii de investitori.’’, afirmă acesta.

Toate semnalele economice din ultima perioadă, inclusiv cele privind evoluția PIB, indică faptul că economia începe să piardă din turație.
,,Din economie vin semnale îngrijorătoare. Printre altele, inflaţia în România este de trei ori mai mare decât media europeană, producția industrială este în scădere față de anul precedent, iar datoria externă a României a crescut în primele 6 luni cu 9,26%, la 103 miliarde de euro, deficitul de cont curent ajungând la 5,135 miliarde de euro, de la începutul anului, în creştere cu 38,15%’’, se arată în analiză.

Statul a pus gaz pe foc în această situație, cu majorarea salariilor și pensiilor într-un ritm nesustenabil. În ultimii patru ani, de exemplu, cheltuielile cu salariile s-au dublat, de la 25,1 miliarde lei, în 2015, la 50,9 miliarde lei în prezent.

,,Cheltuielile de personal, cu salariile bugetare, au crescut cu 23%, față de anul trecut, cele cu bunurile și serviciile au urcat cu 13%, iar cele cu asistența socială, în principal cele cu pensiile, au avansat cu 11%. Astfel am ajuns la un deficit bugetar de aproximativ 20 de miliarde în condițiile în care, la nivelul întregului an nu ar trebui să depășească 30 de miliarde. În esență, statul cheltuie mai mult decât încasează din taxe și impozite și, pentru a avea bani, se împrumută cu un ritm mai accelerat ca oricând’’, arată analiza Frames & ACDA.

Potrivit experților, sunt câteva măsuri esențiale care ar trebui puse în practică în cel mai scurt termen: reducerea și eficientizarea aparatului de stat, investiții majore în infrastructură, cu impact economic major – drumuri, cale ferată, transport naval și aerian, un cadru fiscal predictibil, o legislație stabilă, programe sectoriale care să incurajeze inițiativa privată, sectorul IMM-urilor.

România se află, în prezent, pe ultimul loc la nivel european în ceea ce priveşte numărul de companii la mia de locuitori – 29, faţă de 57 media din UE. Valoarea adăugată generată de IMM-urile din România este de 51,3%, al treilea cel mai scăzut nivel din UE.

Potrivit analiștilor, în ceea ce privește programele de stimulare a capitalului autohton, ar trebui să ne inspirăm din exemplul Poloniei. O țară cu o strategie care pune accentul pe dezvoltarea antreprenoriatului, stimulând inteligent evoluția IMM-urilor. Polonia are și un Minister al Antreprenoriatului și Inovației și multe programe și măsuri fiscale de stimulare a dezvoltării IMM-urilor.

,,Drept dovadă, Polonia are peste 1200 de companii prezente în România. Unele ocupa cote de piață importante, pe care antreprenorii români nu au reușit să le păstreze. În sens invers, doar 28 de companii românești sunt prezente în Polonia. În timp ce polonezii au peste 1200 de firme cu filiale în alte țări, România are în jur de 300’’, se spune în analiză.

,,Într-o economie fragilă, cum este cea românească, cu peste 90% din business-uri slab capitalizate, dezvoltarea unor mecanisme de susținere a antreprenoriatului este esențială. Programul Start-up Nation are un rol bun, dar un impact prea mic, este prea coercitiv și prea puțin focusat pe inovație, singurul element care poate aduce în timp un plus de competitivitate României. Să luăm exemplu Germania, unde 95% din PIB este generat de sectorul IMM’’, afirmă Cristian Lungu, directorul Agenției de Consultanță pentru Dezvoltarea Afacerilor, ACDA.
Economia mondială trece la nivelul următor, la Industry 4.0, la roboți, computere cuantice, IOT și digitalizare masivă. Experții spun că, din această perspectivă, trebuie să urmăm exemplul Israelului sau al Estoniei, țări care au înțeles că tehnologia joacă un rol determinant în economie și în administrație.

Analiștii spun că statul trebuie să ducă relația cu antreprenorii, cu contribuabilii, la un nivel optim, rapid, similar interacțiunii cu o aplicație de smartphone.

,,Accesul trebuie să fie extrem de simplu, intuitiv. Taxele, impozitele, aprobările de cereri, eliberările de documente, înființările de firme, avizele etc., toate trebuie să treacă într-un unic punct de acces, online sau fizic, dacă ne dorim o Românie performantă în viitor’’, spune Cristian Lungu.

,,Campania electorală pentru prezidențiale trebuie să fie primul pas către o armonizare a deciziei politice cu așteptările economiei, să creeze platforma
necesară pentru identificarea și punerea în practică a măsurilor necesare dezvoltării economiei românești, mai ales a celor investiționale și fiscale, o asumare a rolului pozitiv, stimulativ pe care statul trebuie să îl joace în economie’’, arată concluziile analizei.

Cruciatul Ion ILIESCU

Ion Iliescu, a permis pe data de 3 februarie 1990 să dispară din conturi întreaga rezervă valutară a țării. Iata cum!


Pe timpurile lui Iliescu, aproape 3 miliarde de dolari, au fost convertiți în lei la cursul de 14 lei/1 dolar. Acești bani au fost agonisiți de părinții noștri, după care au fost vânduți de bișnițarii noștri la colțul străzii cu un preț de 4-5 ori mai mare.

Apoi acei bani erau puși în bagajele mașinilor acestor trădători. După care acele sume enorme erau păstrate pentru etapa privatizării MEBO.

Conturile uzinelor și fabricilor din România erau pline, dar acești bani erau păstrați pentru alte scopuri. Erau destinați pentru reutilarea și retehnologizarea uzinelor și a mijoacelor de producție.

Destinați acestor sume au fost denaturate din sume care trebuiau să fie pentru dezvoltare, în profituri nete destinate pentru plata dividentelor.

De fapt era posibilitatea de apune mâna pe dividentele care erau la fabrică. Cea mai mare infracțiune economică cu față legală a fost privatizarea MEBO.

Printr-o singură privatizare a fost furată toată truda și munca părinților noștri de ani de zile și anume banii proveniți din devalizarea rezervelor valutare ale României.

Pe parcursul a 24 de ani am fost furați și jefuiți încetul cu încetul de toată truda părinților noștri. Deja au întrecut orice limită și vor să ne lipsească și de darurile naturii.

Ne vom trezi că nu vom mai avea nimic.