Casa muzeu Rembrandt

O vizitatoare a casei Rembrandt a scris in site-ul www.amfostacolo.ro. cuvinte frumoase despre acest muzeu. Le aveți mai jos. Eu adaug numai imaginile care completează bine descrierea vizitatoarei. Am admirat si fotografiat în tihnă aceasta admirabilă casă muzeu. Am ascultat la cască poveștile specialiștilor. M-am transferat cu gândul in lumea lui Rembrandt. A fost o vizită minunată. Când treceți prin Amsterdam nu pregetati sa îi acordați atenție acestei case muzeu.


Casa muzeu Rembrandt – Rembrandthuis.nl, zilnic, orele 10-18





Rembrandt e la apogeul creației sale artistice atunci când va cumpăra în 1639, cu o pungă grea de 13000 de florini o casă cu trei etaje, pe bază de credit ipotecar.





Actuala casă-muzeu a fost ridicată în 1606-1607, chiar în anul nașterii lui Rembrandt, artistul o va cumpăra imediat, atras fiind de vecinătatea cartierului evreiesc.





E o casă cu o fațadă somptuoasă, cu ferestre zăbrelite după moda epocii de aur, înveselită de niște obloane roșii. Casa nu s-a strâmbat de bătrânețe, ea reprezintă o carte de vizită a bogaților olandezi ce au trăit în acest cartier.





Rembrandt se uită la mine din sferele înalte, dumnezeiesti și colorate ale artei, e trecut de ora prânzului și mă chinuie dorul de pictor și foamea artistică.





Revăd casa după 18 ani, ea se află chiar în marginea cartierului evreiesc, Rembrandt a fost fascinat de cultura ebraică, el a găsit aici sursa de inspirație pentru personajele sale pe care le întâlnea în zonă, portretele biblice din gravurile sale stau drept mărturie .





Aproape de casa cumpărată trăia și profesorul lui Rembrandt și o serie de negustori de artă, cărora pictorul le vindea tablourile.





După 300 de ani de la nașterea pictorului, un pictor din secolul 20 a avut ideea genială de a transforma casa în muzeu. Au trecut secolele, atelierul lui Rembrandt a fost uitat, amenintat cu demolarea până în 1906 când opinia publică intră în alertă.





Astazi eu sunt din nou curioasă, măcinată de dorul pictorului după ultima mea vizită în muzeul Maurithuis de la Haga în 2016, unde am văzut în premieră Lecția de Anatomie, bat la ușa de stejar de culoare verde a casei și simt nevoia să retrăiesc atmosfera epocii de aur, casa a devenit muzeu doar în 1910 și a fost inaugurată în 1911 de regina Wilhelmina.





Cete de turiști contemporani au invadat holul de la intrare, regret dar nu se produce între mine și ei nici o magică osmoză, aici e și magazinul cu suveniruri, nu plătesc cei 13.50 euro, intru rapid pe bază de museum card anual, constat ca prețul de intrare a crescut cu 3 euro față de anul precedent.





Initial urc cu liftul la ulltimul etaj trezindu-mă într-un atelier cu demonstratii practice de gravură, cobor iar la parter și o iau cu mare amărăciune claustrofobică pe scările înguste întunecate, spiralate pentru a ajunge în camerele clasice, uitate de mine în sertarele memoriei prăfuite.





Scara de lemn scărțâie parcă de bătrânețe, cu greu mi-l imaginez pe Rembrandt urcând lipa lipa în papuci, urc greu de tot, cu o mână sprjinită de o frânghie groasă, în fața mea e o englezoaică ce înjură de mama focului, nu e spațiu decât pentru o persoană, o trupă de turiști e deja în spatele meu și prind curaj.





Casa pictorului a fost redecorată cu mobilier de secol 17 și refăcută printr-o muncă elaborioasă prin inventariul epocii, care a ajutat la reconstrucția fidelă a vechii locuințe... nu este vorba de un muzeu cu picturi originale ale lui Rembrandt, interesant e faptul că ai ocazia să descoperi ca turist, o imagine de epocă și un model tipic de casă a cetățenilor din acele vremuri.





Cele mai importante camere ale casei sunt dormitorul cu un pat mic, studioul și cabinetul de curiozităti, ultima oprire fiind bucătăria, de aici o ușă dădea spre o curte interioară, unde se crede că pictorul a realizat Rondul de noapte.





In holul impozant de la intrare Rembrandt își primea oaspeții, alături era anticamera unde el făcea negoț cu arta. Aici pictorul încheia tranzacții fericite și le sărbătorea cu familia mai târziu.





In acest imobil Rembrandt a trăit ore fericite, a fost iubit si flatat de negustorii de artă, a cunoscut prosperitatea, dar a cunoscut și tristețea si umilința când a ajuns falit și bunurile i-au fost scoase la licitație la 52 de ani.





Rembrandt s-a căsătorit cu Saskia chiar în această casă veche, au avut împreună patru copii, la moartea ei el va definitiva Rondul de Noapte.





Intru în Sala Mare sau Salonul , cu ochii pe patul ce seamănă cu un dulap deschis, e probabil locul unde a murit Saskia, uimire, sprăncene ridicate la vederea acestuia... acest salon era și cameră de zi, pereții lui sunt împodobiti cu lucrări ale profesorului lui Rembrandt, Pieter Lestman.





Cert e că vizita e un prilej de a cunoaste personalitatea pictorului, vizitând piesa de rezistență care este Studioul .





Acesta ocupă cea mai spațioasă cameră, simți aievea mirosul vopselelor, pigmenților si cu putin nas artistic, miroși pe Rembrandt în sala în care el a creat capodoperele.





Adulmec mirosul de cărbune ce iese din șemineu, e iarnă, e frig afară, Rembrandt și ucenicii lui pun mâinile pe sobă să se încălzească... Rembrandt a avut în acestă casă circa 50 de elevi de toate vârstele, pe care i-a initiat în arta picturii și gravurii.





Intr-un colț e șevaletul marelui artist, cu vederea spre ferestrele ce au obloanele trase, pentru a lăsa să intre lumina.





In atelierul unde Rembrandt a creat 300 de capodopere artistul se picta uneori pe el, în diverse ipostaze, amuzat, fericit, ironic, mulțumit sau îmbătrânit –am avut ocazia să-i văd autoportretele prin marile muzee olandeze.





In atelierul lui vor veni și archebuzierii să-i pozeze pe rând în vederea realizării Rondului de noapte, pentru a deveni nemuritori.





Rembrandt - colecționar de artă





Camera cu curiozităti contine o colecție cu obiecte și cărti ale lui Rembrandt, artistului i-a plăcut prea mult să se înconjoare cu piese rare, scumpe, ce l-au lăsat falit pe finalul vieții. Pictorul ținea permanent legătura cu 20 de colecționari de artă din Amsterdam, îi plăcea să vâneze obiecte exotice prin magazinele de antichităti.





Cabinetul său era plin de rarităti, cumpăra obiecte asiatice, vase venetiene, sculpturi, monezi, medalioane, păsări împăiate, scoici, instrumente muzicale, arme și albume cu desene si tipărituri ale artiștilor străini.





La subsol e bucătăria dotată cu un șemineu generos, aceasta era cea mai călduroasă cameră a casei, ea avea rol și de sufragerie.





In 1657/1658 casa și inventarul ei e scoasă la vînzare, nu se obțin prea multi bani, pictorul se mută pe Rosengracht în 1660 în cartierul vestic Jordaan, într-o nouă locuință, care astăzi nu mai există.





Rembrandt îl va pierde și fiul, pe Titus dar și pe servitoarea ce-i devenise amantă, Hendrickje Stoffels, care îl dă în judecată fiindcă artistul îi promisese că o va lua în căsătorie.n





In 1998 casei muzeu i se va adăuga o aripă nouă cu două galerii de artă și un centru de informare Rembrandt.





Rembrandt a fost cel mai popular pictor al secolului de aur olandez, a murit la 63 de ani, prea bogat și prea sărac