sâmbătă, 21 septembrie 2019

Analfabetismul în România. Groparii învățământului. Miniștrii, guriști la TV.

PORTRET Cum i-a învăţat carte Spiru Haret pe români: „Cele ce se spun în şcoală nu sunt decât vorbe cari sboară“

În România, există zeci de universităţi, private şi de stat. Anual, pe porţile lor ies sute de mii de absolvenţi. Totuşi, statisticile pictează un tablou sumbru: în 2016, numai 19,2% din populaţia salariată a ţării avea studii superioare – România clasându-se pe ultimul loc în UE, unde media era de 33%. Ştirile despre aceşti absolvenţi adaugă încă o tuşă de îngrijorare. Şirul aşa-numitelor „fabrici de diplome“, care cuprinde atât universităţi de stat, cât şi particulare, a dus în derizoriu ideea de a încheia un ciclu superior de învăţământ. Scandalul care a deschis cutia Pandorei universitare a implicat Universitatea „Spiru Haret“ din Bucureşti, care în 2009 ajunsese la 300.000 de studenţi în numai cinci ani de când lăsase deoparte educaţia şi se lansase în industria de tipărit adeverinţe şi certificate de absolvire. Zece ani mai târziu, se discută despre analfabetismul funcţional aproape ca despre o ameninţare la adresa securităţii statului – ceea ce poate că şi este. România este ţara cu cea mai mare rată de analfabetism funcţional din UE, cu 42% din elevi incapabili să înţeleagă un text citit la prima vedere, conform studiului prezidenţial România Educată, realizat în 2018.

Aceasta este numai o schiţă sumară a situaţiei învăţământului românesc. Arată, totuşi, silueta unui sistem sluţit de reforme promise, neterminate, iluzorii. În urma lui, mult mai puţin discutat, rămâne acest mic aspect: numele lui Spiru Haret – omul care a pus pe picioare sistemul educaţional din România în urmă cu mai bine de un secol – a fost luat în deşert şi a ajuns să nu mai amintească de figura istorică, ci doar să ridice sprâncene a indignare. Învăţământul contemporan nu mai arată aşa cum şi l-a imaginat el, după cum nici miniştrii ce i-au urmat nu l-au avut drept model (decât, probabil, în discursuri demagogice). Ce poate fi mai revelator decât acest detaliu: în 2015, casa memorială Spiru Haret, aflată pe strada Gheorghe Manu 7, a fost demolată pentru a face loc unor apartamente de lux, cu autorizaţia doctorului Oprescu, primar general al Capitalei.

Elevul Spiru, autodidact

Spiru Haret s-a născut la Iaşi, pe 15 februarie 1851, într-o familie de armeni. Comisul Costache Haret şi Smaranda Ştefanovici, căsătoriţi în 1850, au avut cinci copii: Spiru, Alexandru, Mihai, Pulheria şi Ana. Detaliile biografice sunt destul de precare – se cunoaşte, în schimb, că micul Spiru a fost susţinut de timpuriu în şcoală de către o mătuşă din Bucureşti.

Despre educaţia primită a povestit chiar fostul ministru, în articolul „Amintiri din viaţa de şcoală“, apărut în „Gazeta matematică“: „Învăţătura primară am început-o în casă, am urmat-o câtva timp la şcoala primară din Dorohoi, pe urmă la cea din Sărărie din Iaşi; am apucat vreo două luni şi la cea din Verde din Bucureşti. Era tocmai în vremea prefacerilor de pe la începutul domniei lui Cuza. La Dorohoi, se învăţa încă cu litere chirilice modernizate; ba încă veniseră odată peste noi la şcoală nişte elevi ai unei şcoale de cântăreţi bisericeşti, cu bărbile până la brâu, cari nu cunoşteau decât vechile litere slavone. La Iaşi, am găsit introduse literele latine; în clasa III şi IV se învăţa şi latineşte, ultimul rest, care a şi dispărut în anii aceia, din vechea organizare a lui Laurian (n.r. – August Treboniu Laurian). La Bucureşti, bieţii copii merseseră şi mai departe, şi-şi băteau capul să înveţe ortografia etimologică, care-i făcea să scrie Stellatina în loc de Slatina“.

Din toamna lui 1862, a continuat cursurile la Liceul „Sf. Sava“, unde a cunoscut şi mai mult neajunsurile sistemului de învăţământ. Povestea în acelaşi articol: „În acea casă mică, veche, umedă, cu clasele înşirate în jurul curţii, în nişte încăperi clădite la întâmplare, unele într-o stare de infecţie de nedescris, am petrecut şapte ani din viaţa mea, ani de veselie, de cântece şi de jocuri, întrerupte din când în când de iuţi supărări pe care ni le pricinuia o lecţie prea mare, ori dimensiile prea de tot reduse ale porţiilor pe cari ni le servia economul ţigan al internatului“. Îşi amintea cum, în această perioadă, s-a zbătut să înţeleagă matematica de la profesorul Al. Borănescu: „Carte nu aveam. Textul cursului îl redigeam noi, după notele din clasă: se poate închipui cum“. A învăţat, până la urmă, pentru că s-a străduit. Iar la maturitate credea că tocmai acest chin de a învăţa de unul singur l-a ajutat cel mai mult. În liceu a decis că avea să studieze la facultate matematica.

Rareori se puteau termina cursurile. Pregătirea neîndestulătoare a studenţilor veniţi din licee pe de o parte, iar pe de alta încărcarea excesivă a profesorilor, făceau că părţi întregi din materie rămâneau neatinse în curs. În trei ani cât am fost eu în Universitate, nu ştiu să se fi făcut măcar o lecţie de botanică. Marin era silit să scurteze chimia organică, Bacaloglu optica, Petrescu geometria în spaţiu, Lahovari mecanica.

Spiru Haret, în „Gazeta matematică“

Universitate mică, posibilităţi şi mai mici

„Am terminat liceul în 1869, în mod cam prematur, pentru că, deşi urmasem regulat cursul clasei VII, am trecut bacalaureatul la Maiu, înainte cu două luni de terminarea anului şcolar. Cei mai mulţi din camarazii mei bursieri au trecut odată cu mine. La bacalaureat, am avut o decepţie, deoarece tocmai la matematice, la care mă credeam bine înarmat, am căpătat o notă mai mică de cât speram. Din norocire la alte materii, la cari nu mă ştiam grozav de învăţat, am luat notă mare, aşa că clasificarea mea nu a fost întru nimic compromisă“, scria Spiru Haret. În acelaşi an, a fost admis la Universitatea din Bucureşti, la specializarea fizică-matematică, alături de alţi cinci studenţi – în anul II şi III mai erau câte unul. Atât, şapte studenţi în toată facultatea.

Amintirile din studenţie au fost marcate tot de lipsurile pe care le-a descoperit în Universitate. Nu existau laboratoare pentru experimente, profesorii nu aveau cele necesare şi personalul nu era numeros – nici calificat, de altfel: „Cu mare greutate şi cu minuni de chibzuială şi economie, Bacaloglu reuşise a reuni aparatele cele mai indispensabile pentru demonstraţiile sale, Marin ceva material pentru experienţe, Ştefănescu câteva probe de minerale şi roce. Esarcu nu avea nici măcar un microscop. De lucrări ale studenţilor în laboratorii, nici vorbă nu era“. Îşi amintea de doi bătrâni, care-l ajutau pe profesorul Marin: unul lucra la cabinetul de chimie, i se zicea Domnul Ioniţă, dar băieţii îl strigau, scurt: „Doniţă“; celălalt, Stoian, era un „servitor“, pe care tot studenţii îl învăţaseră conjugările. „Îl auziai din când în când, repetând rar şi scandând silabele: «eu bri-ceag, dum-nea-ta bri-ceag, dum-nea-lui bri-ceag».“

Alte critici pe care Spiru Haret le-a adus sistemului universitar au fost legate de faptul că materia era grea, dar cursurile nu se ţineau ca la carte, să existe o legătură între ele. În plus, studenţii săraci erau nevoiţi să-şi găsească munci încă din timpul facultăţii, ceea ce îi distrăgea de la învăţătură. Astfel, examenele se întârziau adesea. Şi Spiru a fost nevoit să-şi dea licenţa cu întârziere. Fusese şi el nevoit să se angajeze profesor, la seminarul „Nifon Mitropolitul“, de unde a demisionat în 1872.

Foto: Spiru Haret, alături de soţia sa, Ana; sursa: arhitectura1906.ro

Haret, pe faţa nevăzută a Lunii

După ce a absolvit Universitatea din Bucureşti, s-a ivit ocazia unei burse în străinătate. Cu ajutorul lui Titu Maiorescu, ministru al Instrucţiei Publice, a reuşit să ajungă la Sorbonna, unde şi-a completat studiile cu o licenţă în matematică (1875) şi una în fizică (1876). Lucrarea de doctorat a terminat-o în 1878. Disertaţia „Despre invariabilitatea axelor mari ale orbitelor planetare“ a făcut din Spiru Haret primul român care a obţinut titlul de doctor în mecanică cerească la Paris. Aprecierile venite din partea comunităţii ştiinţifice pariziene, în special din partea lui Henri Poincaré, i-au deschis larg uşile universităţilor franceze. Însă Spiru Haret avea de gând să revină în slujba statului român. Pe 1 aprilie 1878, era deja profesor de Mecanică la Facultatea de Ştiinţe din Bucureşti. În anii următori, a deţinut catedre şi la Şcoala de Artilerie şi Geniu (1881-1886), şi la Şcoala de Poduri (1881-1910).

Şi-a continuat toată viaţa cercetările, publicând mai multe studii şi susţinând comunicări ştiinţifice. Din 1892, a devenit membru al Academiei Române. A murit pe 17 decembrie 1912, la vârsta de 61 de ani, din cauza unui cancer intestinal operat prea târziu. A fost înmormântat cu funeralii naţionale, la Cimitirul Bellu. În 1976, când se împlineau 125 de ani de la naşterea lui, Uniunea Internaţională a Astronomilor a hotărât să dea numele Haret unui crater de pe faţa invizibilă a Lunii.

 

Spiru Haret (în stânga, pe scaun), alături de mai mulţi liberali, printre care Ion I.C. Brătianu, Emil Costinescu, Mişu Pherekide şi V. Morţun; Sursa imagoromaniae.ro

Influenţa lui Spiru Haret asupra sistemului educaţional românesc de la sfârşitul secolului XIX şi începutul secolului XX a fost covârşitoare, astfel că toate iniţiativele lui pentru răspândirea culturii în întreaga societate s-au cumulat sub umbrela unei doctrine sociale, în toată puterea cuvântului. Haretismul, la început, era un sistem care susţinea în principal ţărănimea – care reprezenta populaţia majoritară şi care se confrunta masiv cu analfabetismul şi sărăcia. Principiile haretismului au fost trasate chiar de la începutul carierei lui pe lângă Ministerul Instrucţiunii Publice.

La puţin timp după întoarcerea de la Paris, Haret a fost numit membru al Consiliului permanent al Instrucţiunii şi, ulterior, în 1883, inspector general. Din această calitate, a dorit să afle exact, la faţa locului, starea sistemului. După o lungă serie de vizite în şcoli, de analize a activităţilor din şcoală şi de discuţii cu corpul didactic, a redactat „Raportul general asupra învăţământului secundar“ din 1884. Raportul era, de fapt, o radiografie a învăţământului românesc, ce cuprindea şi detalii precum împărţirea orelor şi materiilor pe clase sau problemele financiare ale ministerului, dar şi modalităţile prin care aceste probleme puteau fi ameliorate.

„Un foarte grav defect al întregului nostru învăţământ, fără excepţiune, este de a nu se ocupa decât de instrucţiune, şi nicidecum de educaţiunea tinerimii. Tot ce se face, tot ce se plănueşte este numai pentru programe, material didactic şi alte lucruri ce au scop de a introduce în mintea copiilor cea mai mare doză posibilă de cunoştinţe. (...) Am văzut de multe ori şcolari spunându-şi lecţia de filosofie sau de catehism, pe care o recitau cu exactitate; însă convingerea lipseşte întotdeauna. Cele ce se spun în şcoală, oricum s-ar face, tot nu sunt decât vorbe cari sboară, şi urma ce vor lăsa în spiritul şi inima copiilor va fi trecătoare, dacă chiar şcoala nu va da exemple vii de ceeace în clasă se spune numai din gură“, scria Haret în raport, criticând metoda demult încetăţenită a memorării lecţiilor pe dinafară. Or, el voia ca elevul să aibă spirit critic, să poată discerne ce e bine şi ce nu, să se adapteze situaţiilor. Să nu fie analfabet funcţional, s-ar putea spune.

Toate problemele identificate în Raport au fost abordate de Spiru Haret din momentul în care a devenit ministru al Cultelor şi Instrucţiunii Publice. A avut trei mandate, toate în guverne liberale: 1897-1899; 1901-1904 şi 1907-1910. A ajuns la guvernare, de fiecare dată, în situaţii critice pentru ţară – fie că a fost vorba despre crize economice sau sociale. Dar de fiecare dată a reuşit să găsească soluţiile potrivite – cea mai cunoscută astfel de măsură fiind „curba lui Haret“, o bază de calcul pentru micşorarea salariilor, care s-a impus din cauza crizei economice grave în care se afla România la 1901.

Una dintre cele mai importante legi semnate de Haret a fost legea învăţământului profesional (1899), prin care a susţinut dezvoltarea reţelei de şcoli profesionale, convins că „ocupaţiile manuale sunt tot atât de nobile ca şi cele curat intelectuale“ şi că „nu este normal ca toată tinerimea unei ţări să urmeze o singură direcţiune de învăţământ, nu este normal, nu este regulat, este contra intereselor ţării ca toţi copiii care au terminat cursul primar să nu poată îmbrăţişa alte cariere decât carierele liberale“. O altă măsură importantă a fost luată prin legea învăţământului secundar şi superior, prin care a decis reducerea anilor de liceu la trei şi desfiinţarea Bacalaureatului. În schimb, a introdus examenul de admitere la facultate.

Să presupunem, de exemplu, că o clasă restrânsă de cetăţeni ar fi izbutit să-şi creeze un privilegiu, luând asupră-şi exclusiv dreptul la învăţătură, aşa încât partea cea mai numeroasă a societăţii să fie condamnată la ignoranţă. Fiind dat că ignoranţa este cea mai mare dintre nenorociri, datoria legislatorului este să sfărâme monopolul clasei privilegiate. Făcând aşa, el lucrează în interesul corpului social, căci suma de foloase cari vor decurge pentru acest corp dintr-o aşa dispoziţie este mult mai mare decât a foloaselor pierdute de partea atinsă.

Spiru Haret, ministru al Instrucţiunii Publice

Plan de şcoală de la 1893

Cele mai importante măsuri luate de Spiru Haret au vizat, însă, mediul rural. A început, în primul mandat, cu ridicarea de clădiri de şcoală în toată ţara. Contextul i-a fost favorabil, pentru că în 1896 fusese înfiinţată Casa Şcoalelor, o instituţie al cărei scop era chiar construirea de clădiri de şcoli. Finanţarea era asigurată din fondurile Casei, dar şi din donaţii – pe lângă dările modeste ale comunităţilor locale, cele mai mari sume de bani veneau din buzunarele boierilor filantropi, printre care s-au numărat Ion Ghica, Alexandru Marghiloman, I.G. Lahovary, Mihail Sturdza, G.Gr. Cantacuzino, Paul Catargi şi V.I. Brătianu.

Proiectul Casei Şcoalelor venea în întâmpinarea unei alte iniţiative. Pe 21 septembrie 1893, regele Carol I aprobase o lege care indica precis felul în care aveau să fie construite şcolile: şcoala de cătun avea o singură clasă; şcoala inferioară avea o singură clasă, dar cuprindea şi locuinţa învăţătorului; iar şcoala rurală superioară avea două sau trei săli şi locuinţa învăţătorului. Se preciza că vestibulul şcolii trebuia să servească şi ca vestiar „şi se va proceda cu o firidă lungă pentru punerea merindelor copiilor şi cu nişte apă de băut şi lemne de foc tăiate“. Unele şcoli trebuiau să aibă, de asemenea, şi clasă de lucru manual. Detaliile de construcţie, prevăzute de lege, mergeau mai departe: sobele erau din cărămidă, pentru a înlătura pericolul ca elevii să se rănească într-una de fontă. Iarna, temperatura în clasă trebuia să fie de 14-16 grade. Mobilierul necesar în fiecare clasă cuprindea pupitre, catedră, dulapuri, tablă, Biblie, icoana lui Iisus sau a Fecioarei Maria, portretele suveranilor şi alte obiecte necesare învăţării, precum şi menţinerii curăţeniei.

Educaţia, mai mult decât învăţare

Odată cu ridicarea şcolilor rurale, o importanţă sporită în comunitate au avut-o învăţătorii şi preoţii. Sub conducerea acestora, vor lua amploare activităţile extraşcolare, considerate esenţiale de Spiru Haret pentru răspândirea culturii şi către populaţia adultă. Astfel, au fost create cercurile culturale, bibliotecile săteşti, şezătorile săteşti şi chiar teatrul sătesc. Toate activităţile întreprinse în cadrul lor s-au înscris în ideea educaţiei permanente, prin mici infuzii de cultură în satele româneşti – astăzi, conceptul este mai larg dezvoltat sub noţiunea de învăţare sau formare continuă, pentru care se organizează workshop-uri, discursuri motivaţionale, broşuri, grupuri de iniţiativă.

Ţăranii aveau o situaţie defavorizată în acei ani – însă ţărăncile trăiau în chingi mult mai strânse. Pentru ele, au fost create şcolile rurale de femei, unde acestea puteau învăţa despre agricultură şi creşterea animalelor, despre igienă şi îngrijirea copiilor, dar puteau opta şi pentru cursuri mai avansate, de creşterea viermilor de mătase, de apicultură sau de croitorie. Nu le ofereau o emancipare adevărată, dar a fost un pas către luminarea minţii şi o oarecare independenţă în gospodărie.

Un alt tip de şcoli înfiinţate de Spiru Haret, care au contribuit semnificativ la reducerea analfabetismului, au fost şcolile de adulţi. Erau organizate, bineînţeles, în funcţie de nivelul de educaţie: de curs primar; pentru a completa cultura generală; şi pentru ucenicii din fabrici, prăvălii şi ateliere. Legea şcolilor de adulţi a fost dată în 1904, iar patru ani mai târziu, în anul şcolar 1908-1909, deja se ţineau 1.403 cursuri, la care participau 56.678 de oameni.

Rezultatele efortului depus de Spiru Haret s-au văzut în aproximativ un deceniu – dacă în 1899, 78% din români erau analfabeţi, iar dintre aceştia 84% trăiau la sat, în anul 1912 procentul a scăzut la 61%.

„D. Haret şi ţăranii“ este un articol apărut în 1907, la Bucureşti şi semnat de „un ţăran din Vintileanca, judeţul Buzău“. În anul răscoalei ţăranilor, autorul nu se teme să scrie acid împotriva boierilor şi a ziarului „Epoca“ – înfiinţat de conservatorul Nicolae Filipescu. În acest articol, ţăranul ajunge să-şi exprime şi părerea cu privire la reformele pe care le-a facut Spiru Haret în învăţământul rural: „Se jeleşte «Epoca» că li s-a insuflat (învăţătorilor şi preoţilor) «dorinţa de un trai mai bun» şi-i pericol pentru ţară. Nu vă e ruşine?! Să muncească bietul învăţător din zi până-n noapte – unul singur cu elevii din cinci clase – pentru 80 lei pe lună şi când cer şi ei – ceea-ce d-voastră luaţi necerut – să li se adauge câţiva franci la această leafă şi pentru această muncă, ale cărei greutăţi d-voastră nu le puteţi gusta niciodată, strigaţi că-i «pericol pentru ţară!». Ruşine. Ne trebuie multe şcoli rurale, avem nevoe ca-n fiecare cătun s-avem câte-o şcoală, ia vă rog, pe d-tră, «patrioţilor» spuneţi ce şcoli rurale făcurăţi cât stăturăţi la guvern şi numărul celor existente de drept şi desfiinţate de fapt – zic numărul acestor şcoli îl puteţi preciza? Şcoalele rurale sunt interesele vitale ale neamului nostru şi acolo-i viitorul ţărănimii, al ţării şi al neamului. Campania ce o duceţi contra d-lui Haret e campanie dusă contra ţărănimei, contra ţării şi a întregului neam românesc şi nu vă vom lăsa, că nu d-voastră sunteţi poporul cu care ameninţaţi pe d. Haret, ci noi“.

În zilele noastre, deşi figura lui Spiru Haret nu mai spune nimic majorităţii oamenilor, acesta rămâne cel care a reuşit o reformă a educaţiei coerentă, adaptată realităţii româneşti de la cumpăna secolelor XIX-XX. Am putea spune  că miniştrii acestei perioade au fost ultimii mari reformatori ai învăţământului românesc, comunismul şi postdecembrismul aducând unele schimbări care nu au făcut decât să dea peste cap o ordine care începuse să se stabilească. Înzestrat cu o personalitate puternică, Spiru Haret a încercat să se ocupe de tot ce presupune un sistem de învăţământ funcţional, de la pregătirea profesorilor, la accesul cât mai multor elevi la manuale şi până la construcţia de şcoli profesionale. Pedagogul-matematician a avut de partea sa şi un context favorabil, după cum a explicat, într-un interviu pentru „Weekend Adevărul“, Nicolae Negrea (foto), profesor de istorie la „Colegiul Naţional George Coşbuc“ din Motru, judeţul Gorj. Înaintea lui Haret, la conducerea Ministerului Instrucţiei Publice nu s-au aflat neapărat indivizi slab pregătiţi, dar „după câştigarea independenţei de stat în 1877 şi recunoaşterea din 1878, România şi-a găsit cadenţa pentru a adopta nişte reforme puternice privind dezvoltarea industriei“.

„Weekend Adevărul“: Care era situaţia învăţământului românesc când a ajuns Spiru Haret ministru?

Nicolae Negrea: Era dezastruoasă. Haret, în calitate de ministru al Cultelor şi Instrucţiunii Publice, este cel care a pus, de fapt, bazele învăţământului românesc, atât al învăţământului gimnazial, cât şi al celui liceal. Cu învăţământul primar se începuse încă din timpul lui Alexandru Ioan Cuza, odată cu legea instrucţiunii publice din 1864, prin care acesta devenea obligatoriu şi gratuit. Adevărata reformă a învăţământului românesc a fost făcută de Haret. Nu numai că a făcut o reformă în ceea ce priveşte ciclurile de învăţământ, dar este şi cel care a creat un sistem de învăţământ coerent. Şi în prezent există această denumire: „sistemul Haret“, care poate fi considerat un brand.

 

Ce înseamă „sistemul Haret“, pe scurt?

Se vorbeşte astăzi de tot felul de sisteme de învăţământ. La noi, adesea, este adus în discuţie cel finlandez, în care accentul se pune mai puţin pe informaţie, baza fiind mai degrabă pe formarea de deprinderi, pe activităţi practice. Însă sistemul Haret se bazează mai mult pe partea de acumulare de informaţie şi sunt foarte multe voci care consideră că ar fi chiar cel mai bun sistem.

 

În reformarea învăţământului românesc, a avut vreun model?

Cred că inspiraţia lui a fost învăţământul francez, mai ales că el a şi învăţat în Franţa.

 

Moştenirea lui Haret

Credeţi că a greşit undeva în reforma sa?

La o astfel de întrebare am putea să răspundem numai dacă am verifica discursurile parlamentare din perioada respectivă, dacă am găsi vreo interpelare a vreunui parlamentar, deputat sau senator, ca să vedem cum erau identificate anumite greşeli în propunerile făcute de Spiru Haret. Dar altfel, în documente sau în ceea ce se scrie despre el, de regulă sunt lucruri pozitive. Nu am identificat, din ce am citit eu, ceva greşit. A făcut cum spune Arghezi, în „Testament“: „Din bube, mucegaiuri şi noroi/ Iscat-am frumuseţi şi preţuri noi“. Faptul că a scos din noroi o populaţie care nu avea acces la învăţământ e enorm. Sunt foarte multe şcoli acum în România care au fost construite în perioada în care a fost el ministru.

 

A făcut cum spune Arghezi, în „Testament“: „Din bube, mucegaiuri şi noroi/ Iscat-am frumuseţi şi preţuri noi“. Faptul că a scos din noroi o populaţie care nu avea acces la învăţământ e enorm.

 

Aşadar, accentul pe care l-a pus de învăţământul profesional a venit dintr-o raportare realistă la situaţia ţării.

Da, a oferit o altenativă, dar alternativa lui era legată de politica guvernului. În 1887 a fost adoptată o primă lege pentru încurajarea industriei naţionale – în 1912, avea să fie adoptată o a doua. În 1899, a adoptat o lege privind învăţământul de meserii. Aş putea spune că este inţiatorul şi promotorul învăţământului profesional în România antebelică. Observăm, deci, că exista o corelaţie între învăţământ şi domeniile economice. O politică coerentă a guvernului, nu ca acum, când piaţa muncii nu prea bate cu specializările. Ministerul Educaţiei de-abia acum şi-a dat seama că trebuie să refacem învăţământul profesional, pe meserii, în momentul în care ne-am trezit fără muncitori calificaţi. Dar atunci se năştea o industrie.

 

Cum se face că figura lui Haret s-a delimitat atât de bine de a altor miniştri ai perioadei?

În acele vremuri, de regulă, miniştrii erau foarte bine pregătiţi. Nici înaintea lui Haret nu au fost miniştri slabi, însă trebuie să ne legăm puţin şi de ce putea să ofere statul român în perioada respectivă. După câştigarea independenţei de stat în 1877 şi recunoaşterea din 1878, România şi-a găsit cadenţa pentru a adopta nişte reforme puternice privind dezvoltarea industriei, reforme care aduceau şi anumite schimbări în mentalitatea colectivă. Toate aceste schimbări în plan economic se reflectau şi în planul educaţiei. Pentru că o economie slabă, cu baza în agricultură, dădea un învăţământ slab. Pe un asemenea fond, acest ministru al Instrucţiunii Publice trebuia să rezolve în special problema construcţiei de şcoli, mai ales în mediul rural, problema pregătirii profesorilor, a unui corp didactic coerent – dar să aibă în vedere şi situaţia financiară a elevilor. În acest sens, a avut o iniţiativă privind tipărirea de manuale şcolare de către editura ministerului, care să nu aibă preţuri ridicate, pentru ca astfel să poată fi cumpărate de toţi copiii. Vorbim de resursele pe care trebuia să le primească pentru aceste iniţiative, resurse care nici atunci nu erau prea multe. Haret a avut o personalitate puternică şi a reuşit să convingă să fie adoptate aceste reforme foarte importante, care reprezintă un model pentru tot ceea ce am avut în învăţământul românesc.

 

Ce părere aveţi despre faptul că astăzi nu se mai discută despre reformele lui Spiru Haret, uneori nici măcar în şcoli?

Elevii nu mai ştiu multe. De ce nu ştiu? Sigur, sunt şi unii dezinteresaţi de partea culturală, dar pe de altă parte, cred că lipseşte şi promovarea personalităţilor româneşti. Profesorii ar trebui să se ocupe mai mult în
acest sens, să le dea nişte repere.

 

Sistemul Haret se bazează mai mult pe partea de acumulare de informaţie şi sunt foarte multe voci care consideră că ar fi chiar cel mai bun sistem.

Mulţi dintre miniştrii care au ocupat în postdecembrism fotoliul de la Educaţie au părut de multe ori desprinşi de realitatea cu care se confruntă profesorii şi elevii. Nu au luat modelul lui Spiru Haret, care cunoştea bine corpul profesoral, cu nevoile şi provocările lui. De ce s-a pierdut acest model? Mai poate fi oare recuperat?

Modelul nu s-a pierdut neapărat, dar toţi miniştrii care au venit după 1989 au încercat să copieze diferite sisteme în reformarea învăţământului românesc. Până la urmă, aceste schimbări făcute de fiecare ministru au bulversat sistemul în întregime. Noi nu mergem pe ideea de a găsi defectele dintr-un sistem de învăţământ pentru ca apoi să ne debarasăm de ele, noi schimbăm. În momentul în care faci brusc schimbări radicale dai totul peste cap. Câte modificări nu au fost în ultimii 30 de ani! Gândeşte-te numai la notarea în învăţământul primar. S-a trecut de la note la calificative, iar acum deja se pune problema să schimbăm şi calificativele. La fel stau lucrurile în privinţa disciplinelor şcolare. Unele au un umăr mult mai mare de ore, iar altele foarte puţine. Unele nu se fac deloc. Nu există un echilibru. S-a tot pus problema că programele şcolare sunt foarte încărcate – că din perioada comunistă erau încărcate –, dar în loc să se ajungă la o decongestionare a lor, au rămas la fel, poate chiar mai încărcate decât în comunism. Şi-atunci, sistemul este foarte criticat de toată lumea, şi de părinţi, şi de specialiştii în educaţie. Totuşi, are şi părţile lui bune, în sensul că în continuare se păstrează un învăţământ de calitate, în marile colegii se face carte. Încă nu s-a oferit o alternativă elevilor care nu sunt atât de preocupaţi de partea de cultură generală, de acumularea de informaţii. Iată că acum se pune problemea reînfiinţării şcolilor profesionale.

 

Ce părere aveţi despre decizia recentă a Ministerului Educaţiei de a transfera elevii care nu iau nota 5 la Evaluarea Naţională la şcolile profesionale?

Am vorbit cu profesori care spun că ar fi o discriminare, că nu-i acorzi elevului o şansă. Dar, mergând pe o anumită logică, cred că şcoala profesională poate să-i ofere elevului şi cunoştinţe teoretice, doar se continuă pregătirea teoretică, chiar dacă accentul se pune mai puţin pe această parte. Dar cei mai mulţi învaţă o meserie. Nu toţi elevii au dezvoltate aptitutidinile de reţinere de informaţii şi atunci poţi să le oferi această alternativă .

 

Noi nu mergem pe ideea de a găsi defectele dintr-un sistem de învăţământ, pentru ca apoi să ne debarasăm de ele, noi schimbăm.

 

Discuţiile pornesc şi de la faptul că ideea de şcoală profesională e văzută prost.

În societatea românească, după 1989 şi după ce fostul ministru al Educaţiei Ecaterina Andronescu a desfiinţat şcolile de arte şi meserii, s-a creat această idee că orice elev poate să înveţe la liceu. Dar nu s-a pus problema că poate unii au probleme în învăţare şi atunci de ce să nu-i oferi o alternativă? Pierde poate o calificare pentru care ar fi potrivit. Trebuie să existe informări făcute la nivel de comunităţi locale, în care părinţilor şi elevilor să li se prezinte oferte. Asta trebuie să fie tot o politică a guvernului, prin inspectoratele şcolare şi prin unităţile de învăţământ. Mai mult, un liceu tehnologic care oferă patru-cinci clase de şcoală profesională ar trebui să-şi trimită profesorii pentru a-i convinge pe părinţi să-şi înscrie copiii. Ar trebui să existe o legătură între şcolile profesionale şi piaţa muncii, între ele şi agenţii economici. Altfel, ajungem la „forme fără fond“, după cum spunea Maiorescu. De pildă, în zona Ardealului a prins mai bine ideea de şcoală profesională, dar în special prin intervenţia marilor firme care se implică pentru formarea de specialişti. Pe de altă parte, în Oltenia şi Muntenia încă există o reticenţă, mergându-se pe ideea: „Copilul meu nu e prost, trebuie să-l dau la liceu“. Oamenii trebuie să fie convinşi că o meserie este o şansă atât pentru educaţie, cât şi pentru bunăstare. Problema învăţământului românesc este că încă este elitist. Vizibile sunt colegiile naţionale, dar problemele mari sunt la marea masă.

 

Locatarul de la Casa Albă în corzi

Biden exige que soit dévoilé un appel téléphonique de Trump
http://www.lefigaro.fr/international/biden-exige-que-soit-devoile-un-appel-telephonique-de-trump-20190921?utm_source=app&utm_medium=sms&utm_campaign=fr.playsoft.lefigarov3

Le favori démocrate pour la présidentielle américaine, Joe Biden, a exigé vendredi que Donald Trump rende publique la retranscription d'un appel téléphonique au cours duquel le président américain est suspecté d'avoir demandé à son homologue ukrainien d'enquêter sur la famille de son rival politique et ancien vice-président des Etats-Unis.


vineri, 20 septembrie 2019

Trăim în țara în care minciuna este regină

Alexandru Cumpănașu, decizie surpriză în cazul Caracal: Voi forța DIICOT să spună adevărul

Alexandru Cumpănașu, decizie surpriză în cazul Caracal: Voi forța DIICOT să spună adevărul

Răsturnare de situație privind cazul Caracal. Alexandru Cumpănașu vine cu noi dezvăluiri în privința lui Gheorghe Dincă. Ce spune unchiul Alexandrei despre butoiul folosit de criminal.


Alexandru Cumpănașu, unchiul Alexandrei Măceșanu, fata de 15 ani din Caracal ucisă de Gheorghe Dincă, continuă lupta cu autoritățile. Cumpănașu a explicat că poate răsturna ipoteza de lucru a anchetatorilor care dau drept sigură uciderea Alexandrei Măceșanu și a Luizei Melencu. Proaspătul candidat la prezidențiale consideră că poate proba că anchetatorii s-au înșelat când le-au declarat pe cele două fete moarte printr-o expertiză care să dateze vechimea oaselor despre care se afirmă că ar aparține Alexandrei Măceșanu. Mai mult, Cumpănașu a pornit o investigație pe cont propriu, prin care vrea să scoată la lumină întreaga filieră pe care dispar zeci de mii de tinere din România și Republica Moldova.

„Batalia pentru ADEVAR continua!!! Pe langa investigatia internationala extrem de ampla pe care am inceput-o, continui demersurile de aflare a ADEVARULUI si in Romania. Procurorii DIICOT vor sa ne bage pe gat moartea Alexandrei in butoi. Pana la momentul in care investigatia MEA va demonstra ce s-a intamplat de fapt cu Alexandra si cu zeci de mii de fete din Europa de Est (inclusiv Romania si Republica Moldova) voi forta DIICOT sa spuna singuri adevarul. Astazi am depus la DIICOT solicitarea unei expertize pentru constatarea vechimii ramasitelor atribuite Alexandrei!!!

P.S.: Solicitam ca expertiza sa fie realizata la Institutul National de Criminalistica de la MAI!.

P.P.S.: Prietenii stiu de ce:)”, a scris Alexandru Cumpănașu, pe pagina de Facebook.

Mai mult, părinții Alexandrei Măceșanu au transmis deja un document Institutului de Criminalistică din cadrul Inspectoratului General al Poliției Române, prin care cer să fie efectuate o serie de noi expertize.

In atenția comunistoizilor români. Articol din Euro News.







20 Sep. 2019

By Sandor Zsiros


One of Romania best-known anti-corruption chiefs has been speaking to Euronews after being backed to be the EU’s first public prosecutor.

Laura Kovesi, who was sacked as the head of the country’s National Anticorruption Directorate (DNA) last year, was backed by a majority of EU ambassadors in a secret ballot on Thursday.

Romania’s ruling Social Democrats (PSD) forced her out of the DNA post and Prime Minister Viorica Dăncilă made it clear the government did not support Kovesi’s candidacy to head up the newly established European Public Prosecutor’s Office.

Kovesi dedicated the support received from EU ambassadors to Romania’s justice system and all the people who support the fight against corruption.

“This decision is recognition of activities of the whole Romanian justice system,” she said.

“But also, in my view, it is equally the success of all the Romanians who in the recent years have supported the fight against corruption, defended the rule of law and the European values in difficult times despite the challenges and risks they had to take."

European Council

Kovesi has received the backing of MEPs and now EU ambassadors. The European Council is expected to confirm her in the post in the coming weeks.

“I don't think it's correct to make any comments before the final decision,” she added. “Yesterday was an important step, but it's not finalised."

She was also asked about suggestions Romania’s EU ambassador had voted against her.

"It's very difficult to comment on this moment as I do not have any official information, only the news I saw in the newspapers,” she said.

“I don't know how the Romanian ambassador voted. I am not sure, so I can not comment.

“For me, it was not so important, because I had the support of thousands and thousands of Romanian citizens. So I can say that Romania supported me. Romania is not just a vote of an ambassador."

Brussels says the European Public Prosecutor’s Office (EPPO) will be able to investigate, prosecute and bring to judgment crimes against the EU budget, such as fraud, corruption or serious cross-border VAT fraud.

Crime-fighting

The agency, which aims to be up-and-running by next year, seeks to address shortcomings of the EU’s other crime-fighting agencies.

There is already the European Anti-Fraud Office (OLAF), which is the only agency that can independently investigate corruption involving EU money. But OLAF cannot launch prosecutions, it can only recommend national authorities to do so.

Twenty-two countries have signed up to the EPPO: Austria, Belgium, Bulgaria, Croatia, Cyprus, Czech Republic, Estonia, Germany, Greece, Spain, Finland, France, Italy, Latvia, Lithuania, Luxembourg, Malta, The Netherlands, Portugal, Romania, Slovenia and Slovakia.

Kovesi won plaudits in other European capitals for her work at the DNA, which secured convictions against ministers, mayors and MPs.

One of Romania’s most high-profile politicians, Liviu Dragnea, who was head of PSD when Kovesi was forced out, was jailed in May for three-and-a-half years for corruption.


Comunismul, prosovietismul, socialismul, fructele dulci ale Veoricăi

Când îți urăști țara, neamul, faci totul pentru denigrarea lor. 



Rușine prim-ministrului prostovan! 


Culise. Care sunt cele cinci state care ar fi votat împotriva Laurei Codruţa Kovesi: guverne socialiste şi populiste

Cele cinci state care ar fi votat împotrivă: Spania, Portugalia şi Slovacia, toate trei conduse de guverne socialiste, aflate în relaţii strânse cu premierul Viorica Dăncilă, care a încercat să blocheze alegerea Laurei Codruţa Kovesi în funcţia de procuror-şef european. De asemenea, Italia (guvern format din socialişti şi populişti) şi Cehia, unde la putere este tot un guvern populist, condus de Andrej Babis, contestat în stradă de mii de persoane, care i-au cerut demisia după ce a fost acuzat de fraudă cu fonduri europene. Aşadar, Babis ar putea fi unul dintre „clienţii“ Laurei Codruţa Kovesi.

Luminiţa Odobescu, ambasadorul României la UE, a votat pentru Laura Codruţa Kovesi, deşi premierul Viorica Dăncilă i-a cerut să voteze împotrivă. Surse diplomatice susţin pentru Adevărul că Odobescu nu a primit mandat scris din partea MAE, aşa cum cere procedura, prin urmare a votat în favoarea Codruţei Kovesi. A contat şi telefonul pe care Odobescu l-a primit de la preşedintele Klaus Iohannis în dimineaţa votului.

„Am comunicat doamnei ambasador Odobescu opinia mea: eu, preşedintele României, sunt pentru doamna Kovesi în funcţia de şef al Parchetului European“, a explicat preşdintele Klaus Iohannis, vineri, după ce şi-a depus candidatura la BEC pentru al doilea mandat.

Întrebată dacă ambasadorul României a votat în favoarea Laurei Codruţa Kovesi, în ciuda recomandărilor Guvernului, Viorica Dăncilă a mai spus: „Este o informaţie încă neverificată. Vom vedea pe urmă cum a votat".

 Premierul a vorbit despre "prezumţia de vinovăţie", încercând să explice de ce nu a susţinut Guvernul candidatura Laurei Codruţa Kovesi pentru funcţia de procuror-şef european.

„Am vorbit despre un prejudiciu de imagine. Eu îmi doresc - există prezumţia de vinovăţie - nu vreau să se înţeleagă că o acuz de ceva pe doamna Laura Codruţa Kovesi sau că mă implic în justiţie, cred că justiţia trebuie să fie independentă - dar, dacă se adevereşte una din acuzaţii, atunci este clar că imaginea României va avea de suferit", a mai spus premierul.


Einstein-ul nostru, ororile nazismului maghiar

Femeia de geniu din România căsătorită cu fiul lui Albert Einstein. Cum a ajuns fiica rabinului din Orăştie printre marile personalităţi ale ştiinţei

Orăştie a fost locul unde s-a născut şi a copilărit una dintre cele mai faimoase femei din lumea ştiinţei, însă puţini români îi cunosc povestea. Elisabeta Roboz Einstein (1904 – 2003), fiica unui rabin din Orăştie, a fost celebră pentru descoperirile sale în biochimie, dar şi pentru povestea de dragoste trăită cu fiul cel mare al lui Albert Einstein (1879 - 1955) – una dintre marile personalităţi din istoria omenirii. Adevarul.ro i-a aflat povestea.

Elisabeta s-a căsătorit în 1959 cu profesorul Hans Albert Einstein (1904 - 1973), iar cei doi oameni de ştiinţă au rămas împreună până în 1973, când Hans a decedat. Au trăit în Califorina (Statele Unite ale Americii) şi nu au avut moştenitori, însă au purtat de grija fiilor lui Hans, proveniţi din prima căsătorie a acestuia cu Frieda, prima soţie a acestuia care murise în 1958.

Elisabeta Roboz s-a născut în 1904 la Orăştie, oraşul transilvan cosmopolit cu 7.000 de locuitori la acea vreme, care făcea parte din Imperiul Austro-Ungar. La vârsta de 10 ani, tatăl ei, profesor şi rabin şef al comunităţii evreieşti din Orăştie, a murit. După o copilărie petrecută în oraşul de pe Valea Mureşului, Elisabeta s-a mutat cu mama sa şi cu cei cinci fraţi în oraşul Nyiregyháza (Mestecăneşti) din nord-estul Ungariei. Şi-a continuat studiile la Universitatea din Viena, unde în 1928 a obţinut un doctorat în chimie organică, summa cum laude. În 1940, Elisabeta a emigrat din Ungaria în Statele Unite ale Americii. În timpul războiului, mama şi trei dintre fraţii ei au murit, cei din urmă fiind ucişi de naziştii maghiari. Celalţi doi fraţi au reuşit să emigreze în SUA.

În anii ’40, tânăra cercetătoare devenise deja cunoscută în Statele Unite ale Americii, unde a înfiinţat un laborator de nutriţie a plantelor în Stockton, California, şi era expertă în tehnologia alimentaţiei.



Mai târziu, s-a dedicat carierei academice şi cercetării sistemului nervos uman. A devenit asociat la Institutul de Tehnologie din California (Caltech), apoi profesor de chimie la Universitatea din Wyoming, profesor la Universitatea Stanford, şi profesor asociat de biochimie la Universitatea din Georgetown. În 1958, Elisabeta a revenit la Universitatea Stanford, ca profesor asociat de neurologie şi microbiologie medicală şi a condus laboratorul de Neurochimie. În vara anului 1959, după o prietenie îndelungată cu fiul cel mare al lui Albert Einstein, la acea vreme profesor la Universitatea din California, cei doi s-au căsătorit. Luna de miere şi-au petrecut-o pe malul unui lac, în Canada.

„Sunt două lucruri pe care le-aş face exact la fel din nou: munca mea şi mariajul meu. Poate altfel aş vrea să fiu mai înaltă sau mai suplă, însă aceste două lucruri sunt exact cum îmi doresc", relata Elisabeta, într-un articol publicat în 1966 în SUA, cu titlul „Ştiinţa este plăcere".

Soţia lui Hans Einstein a avut o carieră ştiinţifică prolifică şi a primit numeroase premii şi onoruri. A descoperit proteina bazică de mielină şi a lăsat posterităţii cercetări prţioase dedicate sclerozei multiple. Potrivit biografiei ei, Elisabeta Einstein a izolat şi a purificat una dintre componentele centrale ale mielinei, proteina de bază a mielinei (MBP), şi a investigat rolul potenţial al acesteia în scleroza multiplă (MS) a bolii neurodegenerative, caracterizată prin descompunerea mielinei. Pe lângă investigarea bolilor sistemului nervos, a efectuat cercetări pentru a încerca să înţeleagă mai bine dezvoltarea normală a sistemului nervos, inclusiv modul în care hormonii tiroidieni influenţează formarea acoperirii mielinei.

Elisabeta Einstein a murit în 2003, în Berkley, California. „Omul şi destinul său trebuie întotdeauna să rămână în centrul eforturilor ştiinţei", scria aceasta.

Elisabeta Roboz a publicat în 1991 o carte despre Albert Hans Einstein, numită „Reminiscenţe ale vieţii sale şi ale vieţii noastre împreună".

Vă recomandăm să citiţi şi:

Secretul celui mai enigmatic monument antic: marele templu din Sarmizegetusa Regia. Calendar sau altar dacic?

Povestea neştiută a lui Eduard, mezinul lui Albert Einstein. Cum a sfârşit fiul marelui om de ştiinţă

Oamenii geniali care au schimbat istoria lumii prin creaţiile lor: „Educaţia este cea mai bună asigurare pentru bătrâneţe“

Articol: Adevărul 

Muzeul vaginului

Primul muzeu al vaginului va fi deschis la Londra în noiembrie

Florence Schechter, fondatoarea muzeului, l-a descris drept primul muzeu dedicat în întregime vaginului, care încearcă să educe şi să crească gradul de conştientizare faţă de problemele de sănătatea ale vaginului, precum şi să lupte împotriva diferitelor stigme sociale. 


Muzeul va fi gazda mai multor tipuri de activităţi, de la expoziţii de artă la piese de teatru şi serii de stand-up comedy, toate dedicate vaginului. 


Decizia lui Schechter de a înfiinţa un astfel de muzeu a venit după ce, în 2017, a descoperit că un muzeu din Islanda, dedicat penisului, nu avea un echivalent pentru vagin. „Scopul muzeului este eradicarea stigmei care înconjoară corpului şi anatomia feminină pentru toată lumea, indiferent de rasă, sex sau gen", a explicat aceasta.


Schechter a mai declarat că muzeul se va implică şi în programe în colaborare cu diferite asociaţii de părinţi şi cu şcoli, observând este important că cei mici să se simtă confortabili de la vârste fragede în discuţiile despre propriul corp.


„Atunci când sunt ruşinaţi de propriul corp devine foarte greu să vorbească despre diferite lucruri", a spus fondatoarea muzeului. „E vorba de un efort de ridicare a stigmei care înconjoară această parte a trupului, fiind ceva ce trebuie sărbătorit. Muzeul acesta e doar o modalitate de a răspândi mesajul conform căruia vaginul nu este ceva ruşinos sau ofensator."


Muzeul a început deja o colaborare cu Colegiul Regal al Obstetricienilor şi Ginecologilor pentru ridicarea gradului de conştientizarea a mai multor tabuuri care există atunci când vine vorba de sănătatea femeilor.


Articol din Adevărul 

Murături

Reţeta murăturilor delicioase. Câtă sare şi ce condimente adaugi ca să le ţină tari şi cum le păstrezi ca să nu facă mucegai

 

Principii de bază:

 

În general, orice fel de murătură cere:  ţelină cu frunze, usturoi, morcovi, arpagic, mere tari de toamnă plus: tulpini de mărar uscat (1-2 legături la borcan de 10-15 litri), 3-4 legături de cimbru uscat la borcan, hrean, 3-5 rădăcini la borcan, crenguţe vişin verde – 3-4 la borcan plus (pentru zeama ce va fierbe): sare 1-2 linguri la 1 litru lichid, oţet – dacă e în oţet murătura – 3-5 litri la 10-15 litri lichid, piper – cca 20 g la borcan 10 litri, foi dafin – cca 10-15 foi per borcan 10 litri, boabe muştar – cca 2 linguri la borcan 10 litri, aspirinã – 1 pastilă per litru, conservant 10-20 g la litru.

 

Aceste legume, zarzavaturi şi mirodenii dau aromă şi mai ales păstrează tari şi proaspete legumele murate. Tăiate ornamental şi puse cu un anume dichis, la vedere, dau borcanului de murături şi un aer decorativ, de bibelou gospodăresc, bucurând bine ochiul înaintea gurii.  Oricum, când plecaţi la piaţă după murături luaţi în calcul toate cele de mai sus plus (eventual):  miere, chimen, ardei iute. Orice se poate pune la murat, după aceleaşi reţete, de la gutui şi praz, ceapă şi pepeni verzi, varză roşie şi albă, ardei, gogoşari, conopidă, castraveţi, sfeclă, gogonele, pere, mere, morcovi, ţelină, prune, fasole verde până la struguri şi ciuperci. 

 

Saramură

 

Cea mai ieftină şi mai lesne de făcut: nu se fierbe; face legumele sec acrişoare; de cele mai multe ori fermentează dând un anume ce zvăpăiat castraveciorilor şi gogonelelor. Există însă un risc – mucegaiul. De aceea, e preferabil – cum fac de secole ţăranii din Bărăgan şi Moldova – să puneţi totul la butoi (capacul coboară odată cu zeama, izolând legumele de aer) în pivniţă, unde e rece constant, şi să vânturaţi zeama, din când în când, până dă frigul.

 

Proporţii (la un litru de zeamă):  

 

2 linguri de sare (50-60 g) 1 litru apă

20 g conservant (adaos citadin recent, pentru siguranţă)

 

Taină: orăşencele fac aşa: pun şi 1 litru oţet la 9 litri apă, să fie sigure. Legume şi fructe: (aici nu contează proporţiile – faceţi după gust: din fiecare sau numai castraveţi, sau pepeni cu gutui, gogonele (chiar şi din cele înrozite) , castraveciori, pepeni mici, verzi (magnifici!!), gogoşari, conopidă (tăiată cu un pic de frunză), fasole verde, ridichi negre, varză albă, ceapă, gulioare, praz,  usturo, ţelină (cu frunze neapărat) ,morcovi , mere, gutui.

 

Altele de ajutor:  tulpini mărar uscat,  crenguţe vişin, cimbru uscat, hrean,  ardei iute, leuştean şi pătrunjel uscat (atenţie, sfeclă roşie şi varză roşie dacă puneţi, colorează tot) . Se spală bine, în mai multe ape, toate „ingredientele“. Se curăţă ridichile, ţelina, gulioarele, morcovul, hreanul, usturoiul, ceapa, prazul. Se taie varza şi prazul în bucăţi mai mici cât să încapă într-o farfurioară. Se pun în butoi, toate amestecate, să ia gust una de la alta; din strat în strat, se potrivesc felii de măr şi gutuie, hrean, ardei iute, arpagic, cãţei de usturoi, morcovi, ţelin. Când s-a umplut butoiul se aşază ca un capac frunze de ţelină, rădăcină de hrean, câteva crengi de vişin şi tulpini de mărar uscat. Se toarnă saramura până acoperă legumele. Se pune un capac de lemn mai gros, eventual îngreunat cu o gresie, să ţină afundate murăturile. O dată pe săptămână se vântură (pritoceşte) zeama, să nu ia miros.

 

Gazetarul, îndrăgostit de bucătărie

 

În cei 57 de ani de viaţă, Radu Anton Roman, gazetar, scriitor, realizator TV, vânător şi pescar sportiv, a publicat poezii, însemnări de călătorie, romane şi eseuri, fiind implicat în mai multe proiecte de televiziune şi publicaţii, dedicându-se din anul 1997 şi domeniului gastronomic.

În 1998, Radu Anton Roman a publicat una dintre cele mai importante lucrări recente ale gastronomiei româneşti “Bucate, vinuri şi obiceiuri româneşti" (Editura Paideia).

 

Articol din Adevărul 

Sică Mandolină, ironizat de unii, va da atac la buzunarele magistraților și polițiștilor

Reforma PNL: magistraţii nu mai primesc pensii speciale şi poliţiştii nu se mai pot pensiona la 40 de ani

Întrebat, la Adevarul Live, dacă magistraţii ar trebui să beneficieze în continuare de pensii speciale, liderul PNL Ludovic Orban a spus: „În condiţiile în care le-ai acordat un regim preferenţial în materie de salarizare, nu poţi să dai două avantaje. Şi avantaje legate de salarizare şi avantaje legate de sistemul de pensionare. Eu cred că e de bun simţ. La actualul sistem de salarizare pentru magistraţi ies nişte pensii decente“. 

Ludovic Orban susţine ridicarea vârstei de pensionare pentru poliţişti şi interzicerea cumulării pensiei cu salariul de la stat. 

„În zona Poliţiei, foarte mulţi poliţişti s-au pensionat la 41, 43, 45 de ani. Sunt persoane active şi foarte mulţi dintre ei şi-au găsit de muncă tot în sistemul public. Nu-i normal să cumulezi aceste venituri, să împedici angajarea unor oameni care n-au venit cum au ei, din pensia respectivă, e anormal. Dacă vor să lucreze, să lucreze în privat. Şi aici trebuie umblat, la vârsta de pensionare. Nu mai poţi să accepţi să se pensioneze oameni la 45 de ani, e de neacceptat aşa ceva. Trebuie să ne uităm în toate ţările pentru că nu există nicăieri aşa ceva“, a mai spus Ludovic Orban. 

Preşedintele PNL, Ludovic Orban, a explicat, la Adevarul Live, când vor depune liberalii moţiunea de cenzură, cum decurg negocierile cu restul partidelor de Opoziţie şi cine va prelua guvernarea în cazul în care  Executivul Dăncilă va fi dat jos. Liderul PNL a anunţat că liberalii se vor abţine de la votul pentru Rovana Plumb în Parlamentul European.


Curățați, curățați Poliția, și nu numai!

Cât era şpaga la Permise Auto Giurgiu. Procurorii DNA l-au reţinut pe comisarul şef al serviciului şi pe un primar

Procurorii din cadrul Direcţiei Naţionale Anticorupţie – Secţia de combatere a infracţiunilor asimilate infracţiunilor de corupţie au dispus punerea în mişcare a acţiunii penale şi reţinerea pentru 24 de ore, începând cu data de 20 septembrie 2019, a inculpaţilor VĂDUVA MITICĂ, comisar de poliţie, şef al Serviciului Public Comunitar Regim Permise de Conducere şi Înmatricularea Vehiculelor (SPCRPCIV) Giurgiu, sub aspectul săvârşirii a 10 infracţiuni de luare de mită şi MOTOTOLEA MARIN, primar al comunei Valea Dragului, judeţul Giurgiu, sub aspectul săvârşirii a patru infracţiuni de complicitate la luare de mită.

Procurorii spun că „în perioada 13 mai 2019 – 24 iulie 2019, inculpatul Văduva Mitică, în calitatea sus menţionată, ar fi pretins şi primit de la mai multe persoane (intermediari şi candidaţi) diverse sume de bani pentru promovarea unor candidaţi la proba practică din cadrul examenului pentru obţinerea permisului de conducere, programarea „peste rând" a candidaţilor la proba practică din cadrul examenului pentru obţinerea permisului de conducere (art. 8 alin. 5 din Ordinul nr. 268/2010 privind procedura de examinare pentru obţinerea permisului de conducere, prevede că programarea la proba practică se face în limita locurilor disponibile şi în ordinea solicitării), înmatricularea cu prioritate a unor autoturisme."

În cazul a patru astfel de programări, ofiţerul de poliţie ar fi primit banii de la inculpatul Mototolea Marin.

„Din probe a rezultat faptul că inculpatul Văduva Mitică ar fi perceput în mod uzual de la persoanele care făceau intervenţii la el următoarele sume de bani: 50 de euro pentru a programa cu prioritate candidaţi la proba practică, 300 de Euro pentru promovarea probei practice, 100 euro pentru înmatricularea “în regim de urgenţă" a autoturismelor", mai spun procurorii.

În cauză, se desfăşoară acte de urmărire penală şi faţă de alte 11 persoane.

Comisarul şef şi primarul vor fi prezentaţi astăzi în faţa magistraţilor Tribunalului Bucureşti cu propunere de arestare preventivă pentru 30 de zile.

În seara de vineri, 19 septembrie, ca urmare a obţinerii autorizărilor legale de la instanţa competentă, au fost efectuate percheziţii domiciliare în 26 locaţii, situate în judeţul Giurgiu, dintre care una s-a desfăşurat la sediul Serviciului Public Comunitar Regim Permise de Conducere şi Înmatricularea Vehiculelor (S.P.C.R.P.C.I.V.) Giurgiu.

Pe aceeaşi temă:

Şeful de la Permise auto din Giurgiu şi un primar din judeţ, reţinuţi în cazul obţinerii de permise de conducere în mod fraudulos

Şase angajaţi ai MAI şi şapte instructori auto, audiaţi după percheziţiile de la Serviciul Regim Permise de Conducere şi Înmatriculare a Vehiculelor Giurgiu

 

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:

Ariciul

Zile acestea chiar m-am întrebat de ce nu ne mai vizitează  aricii. Astă-seară Cornelia  a venit cu vestea : Un arici este sub buxusul de pe...