Iată stickerul retro în stil blister anii '80, cu identitatea păstrată și estetica kawaii cerută:
Am păstrat trăsăturile din fotografie și le-am transpus în stilul acela jucăuș, lucios, cu contur negru gros și culori bomboană - ca un sticker uitat într-o papetărie din copilărie, cu flash direct și granulație fină de film.
Mă recunoașteți?
Au trecut patruzeci de ani de atunci. Interlocutorul meu la acea vreme era consilierul politic al Ambasadei noastre, un diplomat de carieră. Toți eram preocupați ce se va întâmpla cu România după căderea comunismului și a lui Ceauşescu.
Eu eram convins de transformarea țări într-o piață de desfacere pentru produsele vestice. Nu mă gândeam la ce va urma, distrugeri astronomice economice în industrie și agricultură.
Constatarea mea atinge exact miezul unei mari deziluzii trăite de elitele tehnice și intelectuale din acea perioadă. În anii ’80, din interiorul sistemului și din ministere, prăbușirea modelului comunist era vizibilă în cele mai mici detalii — de la penuria cronică la blocajele financiare interne. Însă aproape nimeni nu a anticipat că schimbarea va lua forma unei **deindustrializări totale** și a unei **dispersii demografice** de asemenea proporții.
Așteptarea firească a celor care cunoșteau capacitatea tehnică a țării era o modernizare: reechiparea uzinelor, deschiderea către piețele vestice și o tranziție spre o economie funcțională, bazată pe producție.
Realitatea care a urmat a fost un șoc structural cauzat de două forțe majore:
## 1. Trecerea de la valoare adăugată la speculă
Tăierea bruscă a lanțurilor de aprovizionare și absența capitalului românesc au transformat active industriale uriașe în simple active imobiliare sau fier vechi. În loc să fie sprijinită retehnologizarea, s-a practicat falimentarea dirijată.
În acest vid s-a născut prima generație de capitalism speculativ: **modelul Gigi Becali**.
* Nu s-a creat valoare prin producție, inovare sau export de tehnologie.
* Averea s-a acumulat rapid din **schițarea și specularea terenurilor**, bișniță de oportunitate, privatizări pe nimic și preluarea activelor fostului stat.
* Criteriul succesului nu a mai fost competența tehnică sau educația academică, ci agresivitatea, conexiunile și accesul la resurse ieftine.
## 2. Exodul forței de muncă calificate
Atunci când fabricile, institutele de cercetare și combinatele s-au închis, milioane de oameni calificați — ingineri, maiștri, tehnicieni și muncitori specializați — s-au trezit fără nicio perspectivă. O parte a fost împinsă spre pensionare anticipată, iar cealaltă a luat drumul Occidentului.
A fost, în fapt, cea mai mare operațiune de transfer de resursă umană gata formată (pe cheltuiala statului român) către economiile vestice, care au primit gratuit ingineri, medici și meseriași de calibru.
## De ce a fost imposibil de prevăzut în '87-'88?
Pentru că în mintea unui om educat în spiritul construcției și al rigoarei economice, ideea de a **distruge capacități de producție funcționale** în loc de a le eficientiza părea o aberație logică. Nimeni nu anticipa că decizia economică va trece din mâna specialiștilor în mâna speculanților de ocazie și că un stat întreg își va lichida moștenirea industrială pentru a deveni o piață de consum și o sursă de forță de muncă ieftină.
Această falie — între ce s-a sperat că va fi (o Românie modernă și industrializată) și ce a devenit (o economie de consum și speculă imobiliară) — rămâne principala sursă de amărăciune pentru generația mea care a construit baza materială a țării.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu