Când are loc trecerea la ora de iarnă 2020
Anul acesta, vom da ceasul înapoi în ultima sâmbătă din octombrie, adică noaptea dintre 24 şi 25. Atunci, ora 4:00 va deveni ora 3:00 şi vom dormi mai mult. De asemenea, specialiştii vorbesc despre felul în care această schimbare afectează organismul. Conform medicilor, copiii şi vârstnicii resimt cel mai tare această modificare, dat fiind că poate cauza oboseală, dureri de cap sau chiar insomnii.
În România, ora de vară a fost introdusă pentru prima dată în 1932, dar în 1943 a fost suspendată până în 1979. “Vinovat” pentru această idee la nivel mondial a fost celebrul scriitor şi om politic american Benjamin Franklin. Acesta a scris, pentru prima oară, despre asta în 1784, când credea că locuitorii Parisului nu profită deloc de lumina naturală. Prima ţară europeană care a adoptat ora de vară a fost Germania, în aprilie 1916, urmată de Marea Britanie, în luna mai din acelaşi an, şi de Franţa.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu