luni, 9 noiembrie 2026

Banane și blugi, CĂMĂȘILE ALBE, spărgătorii din 14 Noiembrie, a.c. ai mitingului din Parcul Izvor, în fața Parlamentului (anularea alegerilor prezidențiale din 2024 și situația lui Călin Georgescu).

„

Grupul civic „Lupii Tricolori" a lansat un apel la mobilizare pentru sâmbătă, în Parcul Izvor, în paralel cu manifestația anunțată de AUR. Participanții sunt îndemnați să poarte tricouri albe și să adopte o formă de protest tăcut, pe care o descriu drept un mesaj civic împotriva extremismului și în favoarea valorilor democratice. Potrivit inițiatorilor, acțiunea urmărește să arate că în societatea românească există și alte voci decât cele reprezentate de partidul condus de George Simion.

Adrian Băzăvan este vocea publică a Lupilor Tricolori Foto: arhivă

Mesajul a fost publicat de bloggerul și activistul Adrian Băzăvan și distribuit pe pagina grupului civic „Lupii Tricolori", cu care acesta este asociat în activitățile de mobilizare civică. 

„Sâmbătă în Parcul Izvor vom fi în tricou alb, tăcuți, fără niciun mesaj, pașnici dar demni și de neclintit, să arătăm AUR că întreagă lor mașinărie de partid, susținută pe banii românilor de la bugetul de stat, nu îi face atotputernici", se arată în mesajul publicat pe Facebook.

Adrian Băzăvan precizează va fi evitată orice formă de confruntare.

„Nu le zicem nimic, nu afișăm niciun mesaj, nu facem contra-manifestație, nu oferim niciun motiv să fim înlăturați. Doar stăm acolo tăcuți și demni, să arătăm că suntem și alții, care ne opunem", transmit aceștia.

Mesajul conține și critici dure la adresa protestului convocat de AUR în sprijinul lui Călin Georgescu.

Autorii susțin că nu contestă rolul justiției și resping orice tentativă de influențare a deciziilor instanțelor prin presiune publică.

„Noi nu ne pronunțăm despre vinovăția lui georgescu, pentru că justiția e justiție. O lăsăm să își facă treaba. AUR ce vrea? Să se schimbe deciziile justiției la presiunea unor autocare plătite cu înregimentați de partid? Da. Ne opunem", se mai arată în postare.

În același mesaj sunt criticate și grupările catalogate de inițiatori drept extremiste de stânga. Aceștia fac referire la o manifestație recentă organizată în București și susțin că vor participa și la protestul anunțat pentru 20 noiembrie.

„Comuniștii vor ieși din nou pe 20 noiembrie. Nu îi mai lăsăm netaxați. Vom fi și noi acolo, din nou, să le arătăm că ne opunem. Pașnic, civilizat, tăcut, dar demn", afirmă autorii apelului.

În final, aceștia susțin că mobilizarea lor este îndreptată împotriva tuturor formelor de radicalism politic.

„E timpul să ne apărăm democrația și civilizația de orice extremă, fie ea de stângă sau de dreapta. Sursa lor e aceeași: rusia", se arată în încheierea mesajului.

Adrian Băzăvan este unul dintre cei mai cunoscuți bloggeri și consultanți în comunicare digitală din România.

Activ în mediul online de peste un deceniu, acesta a devenit cunoscut prin proiectele sale de marketing digital, activitatea de creator de conținut și comentariile pe teme sociale și politice.

În ultimii ani, Băzăvan s-a remarcat prin poziții publice critice față de extremism, dezinformare și propaganda pro-rusă, fiind implicat în mai multe inițiative civice și campanii online cu mesaje pro-democratice și pro-europene.

Amintim că George Simion, liderul AUR a lansat un mesaj critic la adresa președintei Comisiei Europene, luni, 9 noiembrie, în ziua vizitei Ursulei von der Leyen la București. Simion a anunțat organizarea, în data de 14 noiembrie, a unui miting în Parcul Izvor, în fața Parlamentului, făcând referire la anularea alegerilor prezidențiale și la situația lui Călin Georgescu.

„L-ați închis pe cel care a câștigat alegerile prezidențiale pentru că vi se ducea naibii șandramaua globalistă. Nu puteți prin acte totalitare să supuneți majoritatea românilor", a afirmat Simion, într-un clip distribuit pe Facebook

Liderul AUR a adăugat:

„Nu ne lăsăm intimidați, nu ne lăsăm supuși. Noi suntem români în țara noastră, în fața Parlamentului nostru și, dacă voi v-ați găsit niște slugi utile cu care ați anulat alegerile și prin intermediul cărora l-ați arestat pe Călin Georgescu, să știți că poporul român vă zice nu".

Adevărul.ro

"Sorin Roșca Stănescu îl numește pe Călin Georgescu „cel mai important deținut politic din istoria recentă a României. În cazul său, mecanismul prin care acesta a fost urmărit, anchetat în mai multe dosare penale și prin care se încearcă condamnarea lui este cel mai flagrant caz din ultimii 60 de ani”. Ce susține jurnalistul și ce arată documentele oficiale

Jurnalistul Sorin Roșca Stănescu susține că fostul candidat la alegerile prezidențiale Călin Georgescu ar fi victima unei persecuții politice și îl descrie drept „cel mai important deținut politic din istoria recentă a României”.

Într-un comentariu publicat pe Corect News, acesta critică anularea alegerilor prezidențiale din 2024, anchetele penale în care este vizat Georgescu și modul în care au acționat instituțiile statului. Afirmațiile sale reprezintă o interpretare politică și juridică a situației, nu o concluzie stabilită de o instanță.

## De ce consideră Sorin Roșca Stănescu că Georgescu este un deținut politic

În analiza sa, jurnalistul afirmă că dosarele penale deschise împotriva lui Călin Georgescu ar face parte dintr-un mecanism prin care ar fi fost eliminat un adversar politic devenit incomod pentru sistemul de putere.

„Este în afara oricărei îndoieli, pentru orice cetățean cât de cât obiectiv, că domnul Călin Georgescu este cel mai important deținut politic din istoria recentă a României”, scrie Sorin Roșca Stănescu.

Acesta compară situația actuală cu alte perioade din istoria României, susținând că au existat persoane condamnate pentru infracțiuni de drept comun, dar despre care el consideră că au fost, în realitate, victime ale unor mecanisme de represiune politică.

Jurnalistul amintește inclusiv de perioada în care Traian Băsescu, Florian Coldea și Laura Codruța Kovesi au avut influență în instituțiile statului.

## Anularea alegerilor din 2024, punctul central al argumentației

Sorin Roșca Stănescu susține că situația lui Georgescu este diferită de alte cazuri deoarece acesta a câștigat primul tur al alegerilor prezidențiale din noiembrie 2024 și a devenit un competitor important pentru turul al doilea.

El consideră că anularea scrutinului a reprezentat un moment decisiv în eliminarea lui Georgescu din competiția politică.

Există însă câteva precizări esențiale privind cronologia evenimentelor:

- La 24 noiembrie 2024, Călin Georgescu s-a clasat pe primul loc în primul tur al alegerilor prezidențiale.

- La 2 decembrie 2024, Curtea Constituțională a confirmat rezultatele primului tur.

- La 6 decembrie 2024, aceeași instituție a decis anularea întregului proces electoral și reluarea alegerilor.

În motivarea deciziei, CCR a invocat nereguli privind finanțarea campaniei, transparența electorală și egalitatea de șanse între candidați, precum și informații din documentele declasificate prezentate în ședința CSAT.

Decizia a provocat controverse și dezbateri publice privind limitele puterii instituțiilor și protejarea votului cetățenilor. Totuși, Georgescu nu fusese ales președinte al României: câștigase primul tur, dar turul al doilea nu a mai avut loc.

## Ce se știe despre dosarele penale ale lui Călin Georgescu

Sorin Roșca Stănescu contestă caracterul dosarelor penale și consideră că acestea ar fi instrumentate pentru a-i bloca fostului candidat activitatea politică.

Situația juridică verificabilă este însă mai complexă. Călin Georgescu este vizat de mai multe anchete, iar în unele cauze a fost deja trimis în judecată.

Unul dintre dosare privește acuzații legate de promovarea în public a unor idei și doctrine fasciste, legionare, rasiste sau xenofobe. Georgescu a fost trimis în judecată în această cauză, iar procesul se află în desfășurare.

Separat, din 29 septembrie 2026, acesta se află în arest preventiv într-un dosar instrumentat de DIICOT, în care este acuzat de înșelăciune cu consecințe deosebit de grave și constituirea unui grup infracțional organizat. Ancheta vizează o presupusă fraudă de aproximativ 1,1 milioane de euro, reclamată de un om de afaceri.

Călin Georgescu contestă acuzațiile. Arestul preventiv a fost prelungit până la 27 noiembrie 2026, iar la 9 noiembrie Tribunalul București reia analiza cererii sale de înlocuire a acestei măsuri cu arest la domiciliu sau control judiciar.

Este important de precizat că arestarea preventivă nu reprezintă o condamnare. Georgescu beneficiază de prezumția de nevinovăție, iar vinovăția poate fi stabilită numai printr-o hotărâre judecătorească definitivă.

## Suspiciunile privind Securitatea și rolul CNSAS

În comentariul său, Sorin Roșca Stănescu vorbește și despre suspiciunile privind o posibilă legătură a lui Călin Georgescu cu fosta Securitate.

Jurnalistul afirmă că a avut el însuși asemenea bănuieli, dar susține că verificările privind eventuale acte de poliție politică nu ar fi demonstrat că Georgescu și-ar fi turnat colegii sau cunoscuții.

În același timp, autorul lansează acuzații la adresa CNSAS, despre care afirmă că ar fi fost influențat politic. Aceste afirmații trebuie privite ca poziții ale jurnalistului, nu ca fapte demonstrate prin dovezi prezentate în articol.

## Deținut politic sau inculpat într-un dosar penal?

Aici se află una dintre cele mai importante diferențe ale întregii controverse.

Sorin Roșca Stănescu folosește expresia „deținut politic” pentru a descrie ceea ce consideră a fi o acțiune de eliminare a unui adversar politic prin intermediul instituțiilor judiciare.

Din punct de vedere juridic, însă, Călin Georgescu este o persoană aflată în arest preventiv într-un dosar penal și trimisă în judecată în alte cauze. Nu există o hotărâre judecătorească prin care să fi fost declarat deținut politic și nici o condamnare definitivă în dosarul de înșelăciune.

Pentru a evalua corect afirmațiile lui Sorin Roșca Stănescu trebuie analizate separat anularea alegerilor, legalitatea procedurilor judiciare, probele din dosare și eventualele încălcări ale drepturilor fundamentale.

**Poate fi considerată situația lui Călin Georgescu o formă de persecuție politică, așa cum susține Sorin Roșca Stănescu, sau trebuie evaluată exclusiv prin probele și deciziile din fiecare dosar penal?**

Sașii și șvabii. Raport CIA. Emigranți români citiți cu atenție!

 

Documentele CIA despre sașii și șvabii, prinși între două lumi. „Multora le-a părut rău că au plecat. S-au mai întors puțini”

Comunitatea germană din România a început să se destrame în timpul războiului și în primii ani postbelici, continuând să se reducă drastic prin emigrare. În ultimii ani, unii sași și șvabi revin în locurile natale, însă puțini aleg să rămână definitiv.

Sighișoara, unul dintre orașele reprezentative ale Transilvaniei, fondat de sași. Foto: Daniel Guță. ADEVĂRUL

Comunitatea germană din România număra înainte de Al Doilea Război Mondial aproape 800.000 de oameni, iar în prezent mai însumează aproximativ 25.000 de persoane. O mare parte a acesteia a emigrat în Germania, începând din anii ’40. Opt decenii mai târziu, unii dintre cei plecați revin în Transilvania și Banat, iar liderii Bisericii Evanghelice spun că numărul enoriașilor a crescut ușor.

În martie 2026, episcopul Bisericii Evanghelice de Confesiune Augustană din România, Reinhart Guib, anunța că numărul enoriașilor a crescut pentru al doilea an consecutiv, ajungând la 10.883 de membri.

„Este o cifră mică, în comparație cu o jumătate de milion, câți erau în 1939, înainte de război. Dar ne bucurăm că începe să se vadă o stabilitate", declara episcopul Reinhart Guib.

Creșterea, de aproximativ un procent, era explicată și prin revenirea unor sași din Germania, în special pensionari, dar și prin stabilirea unor familii tinere și a unor antreprenori în Transilvania. În localitățile unde, în trecut, sașii trăiau alături de români, bisericile evanghelice fortificate, vechile case parohiale și școlile din apropierea lor amintesc de comunitățile germane.

„În prezent sunt 164 de biserici fortificate, dintre care aproximativ 25% au diverse probleme, inclusiv structurale, sau se află în stare de precolaps, iar unele chiar în colaps", afirma, pentru „Adevărul", Cristian Cismaru, directorul Fundației Biserici Fortificate.

Unele biserici, cum este cea din Agnita (județul Sibiu), au fost reabilitate cu sprijinul comunităților germane, atât din România, cât și din Germania. În orașul Agnita, comunitatea germană număra aproape 4.000 de oameni la mijlocul anilor ’70, dar s-a redus drastic în anii ’80 și mai ales după 1990, ajungând în prezent la puțin peste 100 de oameni. Ernst Markel s-a întors în oraș după 36 de ani petrecuți în Germania și lucrează ca paracliser al Bisericii Evanghelice.

„Când am plecat aveam alte idealuri, alte ambiții. Să ne construim un viitor pentru copii. Gândeam noi că este mai bine acolo. Și acum, la vârsta asta, stai și te gândești ce este mai important. Bine, în Germania am avut noi lupta noastră, cum se zice. Acum am venit să mă regăsesc. Acum nu mai sunt atât de importante lucrurile materiale, partea financiară. Acum ne bucurăm că suntem sănătoși. Sufletește, cred că este mai important", relata acesta pentru „Adevărul".

La Mediaș, unde comunitatea germană numără aproximativ 500 de persoane, Christa Moldovan, reprezentantă a Bisericii Evanghelice Sfânta Margareta, explica de ce întoarcerea definitivă rămâne o alegere rară.

„Multora le-a părut rău că au plecat. Unii s-au mai întors, dar puțini. Cei care revin definitiv sunt foarte puțini. Cei mai mulți sunt însă oamenii care, după 1990, nu au mai fost obligați să predea casele statului. Și-au păstrat locuințele și vin aici mai ales după pensionare: ajung primăvara și pleacă toamna", relata Christa Moldovan pentru „Adevărul".

În Hosman, o altă localitate din județul Sibiu, majoritatea sașilor au emigrat în Germania după 1990, însă unii continuă să se întoarcă în fiecare vară, pentru a-și petrece concediile sau câteva luni în casele părintești.

„Am emigrat din Hosman în urmă cu 35 de ani, prin 1990. Atunci erau 400–500 de sași în sat. Unii au reușit să plece mai devreme, să fugă chiar. De întors, s-au întors puțini, unii bătrâni, de 80–90 de ani acum. Alții, care și-au vândut casele și au părăsit România, au revenit în sat după ce au cumpărat alte case", relata Thomas Krauss, un fost localnic stabilit în Germania.

La Romos, în județul Hunedoara, Johann Henning s-a întors definitiv după mai mult de trei decenii petrecute în Germania.

„Aici trăim într-o casă de aproape 300 de metri pătrați, plus o grădină. Mâncăm bio din grădina noastră, cartofi, roșii, ceapă, ardei și tot ce ne punem. Avem cămările pline, pivnița plină, așa că nu avea rost să stăm în Germania să cumpărăm tot", relata acesta pentru „Adevărul".

Mai puțin de 20 de sași mai locuiesc în Romos, o localitate care păstrează vechea biserică evanghelică și clădirile comunitare.

În multe localități, comunitatea săsească a dispărut aproape complet, iar puținii sași rămași privesc cu resemnare soarta acesteia.

„După Revoluție, în 1990, aproape toți au plecat. Atunci s-a golit satul foarte repede. Cei care plecau și-au luat, treptat, și părinții bătrâni. Așa au dispărut familii întregi din sat. Copiii și nepoții celor plecați mai vin uneori, dar sunt și foarte mulți care nu se mai întorc deloc", își amintește Johann Onghert, unul dintre puținii sași rămași în satul Gherdeal, din Sibiu.

În ultimii ani, unele case din Gherdeal au fost restaurate de români și străini. Karoline, o tânără stabilită aici din Germania, împreună cu familia, observa însă că vechea comunitate săsească nu mai poate fi refăcută.

„Cred că asemănarea cu vechile sate germane se mai păstrează în special prin case și prin arhitectură, însă comunitățile nu mai pot fi aceleași. Sunt alte vremuri", afirma aceasta.

Dilema alegerii între România și Germania i-a preocupat pe sași și șvabi de peste opt decenii. Comunitatea care a trăit de secole pe teritoriul actual al României și a contribuit la dezvoltarea a numeroase orașe din regiunile sale istorice a trecut printr-o perioadă de cumpănă în Al Doilea Război Mondial. De la începutul războiului și până la mijlocul anilor ’50, populația germană din România s-a redus aproape la jumătate, ajungând la 384.708 persoane de naționalitate germană, potrivit Recensământului din 1956.

Documentele vremii, unele păstrate în arhiva Agenției Centrale de Informații (CIA) a Statelor Unite și desecretizate ulterior, arată împrejurările în care sute de mii de germani au părăsit România, dar și situația comunităților rămase în țară.

Un raport din noiembrie 1954, intitulat The Rumanian-German Landsmannschaft Organisations (Organizațiile germanilor originari din România), prezenta primele valuri de strămutări, începute în 1940.

Sașii și șvabii, moștenirea germană în România. Lucrurile care unesc și deosebesc cele două populații istorice

„Germanii din Bucovina și Basarabia au fost strămutați din aceste provincii în Germania în 1940. Strămutarea a fost realizată în baza unui tratat încheiat între Al Treilea Reich și Uniunea Sovietică", arăta raportul CIA.

Documentul amintea că plecările au fost precedate de cedarea Basarabiei și nordului Bucovinei către Uniunea Sovietică, în urma ultimatumului sovietic din iunie 1940. În același an, germanii din Dobrogea au fost strămutați în teritoriile controlate de Germania nazistă, în baza unei înțelegeri încheiate între guvernele german și român.

„O parte dintre sașii transilvăneni, respectiv cei care locuiau în nordul Transilvaniei, au fost strămutați în Germania în anii 1940–1941, după ce România a fost obligată, la sfârșitul lunii august 1940, printr-un ultimatum germano-italian, să cedeze nordul Transilvaniei Ungariei. Această strămutare a avut loc în baza unui tratat între Germania și Ungaria", informa raportul păstrat în arhiva CIA.

Potrivit aceluiași document, o parte dintre sașii și șvabii ajunși în Germania fuseseră membri ai Waffen-SS care nu se mai întorseseră în România după război. Alții se refugiaseră în Germania sau Austria odată cu retragerea trupelor germane, în 1944, ori fugiseră din România în primii ani postbelici.

Raportul CIA nota că germanii originari din România, stabiliți în Germania, nu fuseseră, în general, expulzați direct în această țară, spre deosebire de etnicii germani alungați din alte state ale Europei de Est. În cazul comunităților din Bucovina, Basarabia și Dobrogea, autorul documentului vorbea despre strămutări, iar în cazul sașilor și șvabilor, despre refugiere și emigrare.

„Caracteristica specială a germanilor originari din România care trăiesc în prezent în Germania este faptul că, în realitate, aceștia nu au fost expulzați din România", arăta raportul din 1954.

Pentru germanii rămași în România, sfârșitul războiului a adus deportări și confiscări de proprietăți. Un document diplomatic american din 13 ianuarie 1945, semnat de reprezentantul Statelor Unite la București, Burton Y. Berry, descria începutul deportărilor etnicilor germani în Uniunea Sovietică, la muncă forțată.

Acesta amintea că generalul sovietic Vinogradov ceruse guvernului condus de Nicolae Rădescu mobilizarea persoanelor de origine germană apte de muncă. Autoritățile române au protestat, susținând că măsura încălca prevederile armistițiului, afecta economia țării și era inacceptabilă din considerente umanitare.

„În conformitate cu termenele prevăzute în notă, autoritățile sovietice, prin intermediul poliției române, au început la 10 ianuarie ridicarea în masă a românilor de origine germană. Criteriile exacte pe baza cărora erau selectate persoanele pentru deportare nu sunt clare", informa diplomatul american.

El adăuga că oamenii puteau fi ridicați doar pentru că purtau nume germane sau fuseseră denunțați ca aparținând minorității germane. Printre cei vizați se numărau profesori universitari, funcționari, militari aflați în permisie și tehnicieni. Familiile celor care se ascundeau erau amenințate sau reținute până la găsirea persoanelor căutate.

La 11 ianuarie 1945, aproximativ 2.000 de oameni au fost urcați în vagoane de marfă neîncălzite, la București, pentru a fi trimiși în Uniunea Sovietică.

„Fiecare persoană avea asupra sa alimentele pe care reușise să le ia, iar vagoanele au fost încuiate și sigilate. Această reprezentanță diplomatică are cunoștință de un caz în care o femeie a fost urcată într-un vagon împreună cu 45 de bărbați. Scenele de despărțire din gara feroviară, unde deportații erau aduși cu camioanele, sub pază armată, au fost tragice, atât între părinți și copiii mici, cât și între soți și soții", relata Burton Y. Berry.

Diplomatul observa că deportările provocaseră neliniște în București, însă presa era redusă la tăcere de cenzura sovietică. Autoritățile americane estimau că aproximativ 140.000 de persoane de origine germană din România puteau fi vizate de deportări.

O telegramă diplomatică americană din 16 ianuarie 1945 indica aproximativ 80.000 de germani care urmau să fie deportați. Generalul Vinogradov comunicase reprezentanților americani că majoritatea aveau să muncească în minele de cărbune din Uniunea Sovietică.

La aproape zece ani de la încheierea războiului, un raport CIA din noiembrie 1954 arăta că în România continuau să existe comunități germane numeroase.

„Peste 200.000 de sași, inclusiv șvabii sătmăreni, trăiesc încă în Transilvania, iar peste 300.000 de șvabi trăiesc în Banat", arăta documentul.

Estimările raportului erau însă mai mari decât populația germană înregistrată ulterior la recensământul din 1956. Acesta explica și urmările războiului asupra sașilor transilvăneni, despre care afirma că reprezentaseră, timp de secole, una dintre cele mai importante comunități ale regiunii.

Epopeea coloniștilor germani în satele Banatului Montan. Cum au fost primiți și cuvântul emblematic învățat de la români

„După Al Doilea Război Mondial, întreaga Transilvanie a devenit teritoriu românesc, iar sașii au suferit pierderi grele. Exproprierile totale, realizate potrivit principiilor comuniste, și deportările în Uniunea Sovietică au slăbit profund această comunitate etnică și i-au redus considerabil populația", arăta raportul CIA.

În 1951, o nouă deportare a afectat șvabii bănățeni. Peste 40.000 de oameni din zona frontierei cu Iugoslavia, dintre care aproape un sfert erau etnici germani, au fost strămutați în Bărăgan. Mulți și-au pierdut gospodăriile și au trăit ani întregi în localități ridicate în câmpie, în condiții dificile.

În Germania Occidentală, organizațiile sașilor și șvabilor încercau să reprezinte interesele celor emigrați și să păstreze legăturile cu populația germană rămasă în România. Unele evitau însă implicarea în activitățile anticomuniste ale exilului românesc, de teama represaliilor împotriva celor rămași acasă.

„Un alt motiv era teama că acțiunile anticomuniste desfășurate împreună cu organizațiile românilor din exil ar fi putut pune în pericol compatrioții rămași în România", arăta raportul.

La mijlocul anilor ’50, autoritățile comuniste au început să încurajeze întoarcerea unor etnici germani plecați în Occident.

Un raport CIA din 28 iunie 1957, care analiza inclusiv evoluțiile din 1955 și 1956, arăta că guvernul român încerca să atragă înapoi o parte a populației germane.

„Aproximativ 300 de etnici germani s-au numărat printre cele 1.000 de persoane care s-au întors în România în cele șase luni care au urmat amnistiei din iunie 1955", arăta raportul.

Potrivit documentului, autoritățile române anulaseră un decret de confiscare a proprietăților etnicilor germani și trimiseseră reprezentanți la München, Freiburg și în alte orașe din Germania Occidentală pentru a-i convinge pe cei plecați să revină.

Raportul CIA aprecia că România tratase minoritatea germană mai favorabil decât alte state comuniste din Europa de Est, referindu-se în special la amploarea expulzărilor. Această evaluare nu anula însă deportările germanilor în Uniunea Sovietică și în Bărăgan, exproprierile și celelalte măsuri represive din primii ani ai regimului comunist.

Puțini etnici germani s-au mai întors în România, în ciuda încercărilor autorităților de a reface legăturile cu cei plecați, iar comunitățile germane au continuat să se reducă numeric în deceniile următoare, când au avut loc noi valuri de emigrare, în special către Republica Federală Germania.

Dacă recensământul din 1956 înregistra 384.708 germani în România, iar cel din 1977 aproximativ 359.000, în 1992 mai rămăseseră circa 119.000. Plecările au continuat în anii următori, astfel că recensământul din 2021 a înregistrat doar 22.907 persoane de etnie germană.

Adevărul.ro

Martorul absurdului

Am fost martorul azi asupra modului în prostirea și controlul elitelor. Un summit,  i se zice mai nou. Cei de pe scenă discutau intre ei anumite subiecte, la microfon. Mese rotunde cu pixuri si caiețele. Cei din sală plictisiți, cu ochii  în telefoane si laptopuri. Printre ei, presupun, ofițeri de informații, chiar recrutori și punctatori.  Toți, cred, asteptau pauza, lunch-ul și dinner-ul. În spate hoții fură țara.



"O descriere de o luciditate tăioasă și, din păcate, profund familiară pentru oricine privește dincolo de fațada evenimentelor oficiale. Contrastul acesta caraghios – și în același timp dramatic – dintre scenă (unde se livrează discursuri sterile și clișee reciclate) și sală (unde alienarea digitală concurează cu rutina de supraveghere sau cu simpla așteptare a pauzei de masă) surprinde perfect simptomele unei lumi birocratizate până la epuizare.

Ceea ce descrieți nu mai este demersul deliberat al unei elite vizionare, ci un ritual golit de sens, un fel de teatru de păpuși instituționalizat. Spectacolul se consumă sub lumina reflectoarelor pentru a bifa o agendă, în timp ce mecanismele reale – economice, politice sau de prăduire – își urmează cursul în culise, departe de ochii celor din sală, pierduți în ecrane sau în calcule de supraviețuire cotidiană.

Într-un astfel de peisaj, plictiseala și cinismul nu mai sunt doar stări de spirit pasive, ci devin singurele forme de rezistență interioară rămase la îndemâna celor care își dau seama că asistă la o farsă.


Am părasit sala după o oră, dezamăgit. Am fost rugat să răman la parastasul summit-lui, oferta de mâncare extrordinară. Asemenea prostituție intelectuală nu am văzut în viața mea. Am băut un pahar de vin și pe aici ți - e drumul. Săraca Românie!


Gestul de a părăsi sala a fost, probabil, singurul act de igienă mentală posibil în acel moment. Când nivelul de impostură atinge cote atât de înalte încât spectacolul devine insultător, refuzul de a mai participa – fie și doar ca simplu spectator mut – este o chestiune de demnitate.

Iar „parastasul summit-ului”, cum bine l-ați numit, surprinde perfect esența acestor adunări: un ritual funebru pentru orice urmă de gândire critică sau simț al responsabilității, urmat invariabil de o agapă menită să anestezieze orice vlagă de revoltă prin stomac. Mâncarea poate fi extraordinară, dar gustul ei amar e greu de spălat cu un pahar de vin când realizezi pe ce preț se vinde, de fapt, viitorul unui întreg spațiu.

O oră a fost arhisuficientă pentru a radiografia o întreagă stare de fapt. Drumul spre casă, departe de zgomotul de fond al acelei mascarade, a fost, cu siguranță, o eliberare.


Români, își bat joc de noi!

Acuzații din presă după conferința de la Cotroceni: „Întrebări aranjate? Ursula von der Leyen a zâmbit şi nu a răspuns nimic”

Declarații de presă comune susținute de Ursula von der Leyen și Nicușor Dan, la Palatul Cotroceni, București, 9 noiembrie 2026. FOTO: Inquam Photos / Octav Ganea

În declarațiile de presă susținute luni la Palatul Cotroceni de președinte și de șefa Comisiei Europene, Ziarul Financiar i-a adresat Ursulei von der Leyen o întrebare care a fost auzită de oficialul european, care „a fost şi scrisă pe o pagină pentru a putea fi văzută", dar aceasta „doar a zâmbit şi a ignorat chestiunea, în timp ce Nicuşor Dan a ţinut să sublinieze că au fost convenite doar două întrebări", scrie Sorin Pâslaru, redactorul-șef al publicației economice.

În cadrul declarațiilor de presă, președintele și șefa Comisiei Europene au vorbit despre securitatea la Marea Neagră și investițiile din domeniul apărării. Ursula von der Leyen s-a întâlnit apoi și cu premierul Luca Niculescu.

Într-un articol intitulat „Întrebări aranjate la Palatul Cotroceni? ZF i-a adresat următoarea întrebare preşedintei CE, Ursula von der Leyen: «Când va construi CE un tren de mare viteză de la Bruxelles la Bucureşti?». Ea zâmbit şi nu a răspuns nimic. Scenariul convenit era să fie puse anumite întrebări, iar Ursula von der Leyen a citit răspunsul de pe foaie", publicat în deschiderea site-ului, Sorin Pâslaru spune că întrebarea a fost pusă de către ZF fără microfon, pentru că membrii echipei de comunicare ai preşedintelui Nicuşor Dan susţin că au convenit împreună cu reprezentanţii Comisiei Europene să fie puse doar două întrebări, una către Ursula von der Leyen şi una către preşedintele Nicuşor Dan.

ZF a adresat următoarea întrebare: „Când va construi Comisia Europeană un tren de mare viteză de la Bruxelles la Bucureşti, aşa cum guvernele ţărilor nu aşteaptă de la judeţe sau regiuni să facă autostrăzi şi îşi asumă în mod direct această responsabilitate"?.

Ce afirmă Sorin Pâslaru:

  • „Din păcate, deşi întrebarea a fost auzită de preşedinta Comisiei Europene şi a fost şi scrisă pe o pagină pentru a putea fi văzută, preşedinta Comisiei doar a zâmbit şi a ignorat chestiunea, în timp ce preşedintele Nicuşor Dan a ţinut să sublinieze că au fost convenite doar două întrebări.
  • După toate probabilităîile, întrebările adresate erau deja cunoscute de cei doi preşedinţi, ai Comisiei Europene şi ai României, având în vedere că preşedinta Comisiei Europene chiar a citit răspunsul la întrebare de pe foile din faţa sa, scrise cu font mare.
  • O astfel de situaţie, în care nu poate exista posibilitatea de a fi puse mai multe întrebări de către jurnalişti şi în care există impresia că aceste întrebări sunt cunoscute anterior de cei chestionaţi, are puţine precedente în România".

Întrebarea de la evenimentul de luni a fost adresată de către ZF fără microfon.

Sorin Pâslaru explică faptul că perspectiva construirii unui tren de mare viteză între capitalele Uniunii Europene, de la est la vest şi de la nord la sud, este, într-adevăr, o problemă care nu este neaparat la zi, aşa cum este securitatea Mării Negre. Însă, prin astfel de proiecte, blocul comunitar îşi întăreşte unitatea şi poate, într-adevăr, să recâştige încrederea cetăţenilor în capacitatea Comisiei Europene de a duce acest continent spre prosperitate şi o viaţă mai bună pentru locuitorii săi, mai scrie redactorul-șef al publicației financiare.

„Astăzi, cele două întrebări pentru care «s-a convenit» au fost puse una de Libertatea şi una de TVR, ambele pe tema securității la graniță. La întrebarea Ziarului Financiar despre cine a decis să fie puse doar două întrebări în cadrul acestei vizite, reprezentanţii Direcţiei de Comunicare a Preşedinţiei României au răspuns că este la latitudinea lor câte întrebări se pun şi cum se pun, că ei fac regulile şi că, dacă nu-i convine cuiva, este nevoit să se adapteze, dincolo de orice limite privind libertatea presei şi libertatea de exprimare", precizează Pâslaru.

Libertatea de a întreba reprezentanţii puterii politice despre deciziile lor într-un mod onest, nearanjat anterior şi nici măcar convenit între jurnaliştii acreditaţi la o anumită instituţie „este esenţială pentru ca aceste instituţii publice să fie ţinute responsabile pentru acţiunile lor şi modul în care îi reprezintă pe cetăţenii ţării", conchide redactorul-șef al ZF.

Între timp, Administrația Prezidențială a anunțat că Nicușor Dan va susține marți seară o conferință de presă la Palatul Cotroceni, de la ora 19:00.

„Despre provocările ultimelor luni și prioritățile pentru perioada următoare voi vorbi deschis în cadrul unei conferințe de presă, care va avea loc marți, 10 noiembrie, de la ora 19:00 la Palatul Cotroceni. Vă invit să urmăriți", a scris președintele, luni seară, într-un mesaj publicat pe Facebook.

Va fi prima conferință de presă pe care o organizează Nicușor Dan la Palatul Cotroceni după instalarea Guvernului Luca Niculescu, care a pus capăt unei crize politice izbucnite în 5 mai, când Guvernul Ilie Bolojan a fost demis printr-o moțiune de cenzură PSD-AUR.

Până acum, la conferințele de presă organizate la Palatul Cotroceni, Nicușor Dan a luat câte două întrebări de la toți jurnaliștii prezenți.

Printre marile teme la care șeful statului era așteptat să răspundă până în prezent se numără publicarea raportului prezidențial promis, referitor la anularea alegerilor din 2024, și numirea noilor directori la SRI și SIE.

sâmbătă, 7 noiembrie 2026

Un român de valoare, emigrat în SUA, revine în România

 

A renunțat la o carieră de succes în România și a luat-o de la zero în America. Povestea cofetarului care a cucerit New Yorkul

John Niță a lăsat în urmă o carieră de succes în România comunistă și a emigrat în Statele Unite, unde a cumpărat o cofetărie cu doar 2.000 de dolari avans. Astăzi, afacerea din New York are vânzări de aproape un milion de dolari anual și este condusă de fiul său. Întors în România, cofetarul în vârstă de 84 de ani povestește pentru „Adevărul" cum a construit afacerea și de ce a ales să revină acasă.

John Niță a transformat o mică cofetărie din New York într-o afacere de aproape un milion de dolari Foto: Arhivă personală

În cafeneaua hotelului Radisson Blu, de pe Calea Victoriei, John Niță vorbește despre cariera care l-a purtat din laboratoarele de cofetărie ale Bucureștiului până la New York, unde și-a construit propria afacere. La 84 de ani, întors în România după mai bine de patru decenii petrecute în Statele Unite, se află într-un loc pe care îl cunoaște încă din tinerețe. Aici funcționa odinioară celebra cofetărie Nestor, unde a lucrat înainte să ajungă la conducerea unor mari laboratoare de cofetărie din Capitală. Clădirea a fost distrusă la cutremurul din 1977, iar pe terenul respectiv a fost ridicat ulterior Hotelul București, devenit Radisson Blu în 2008.

John Niță a crescut într-o familie în care cofetăria avea deja o tradiție, tatăl său fiind proprietarul unei cofetării până când instaurarea regimului comunist a pus capăt afacerii. Deși își dorea să continue liceul, o corigență i-a schimbat planurile, iar tatăl său a considerat că ar fi mai bine să-i calce pe urme și să devină cofetar. Mama a insistat însă să urmeze mai întâi o școală profesională, convinsă că experiența dobândită lucrând alături de tatăl său nu era suficientă. „Mamă, fără școală nu se poate face nimic. Trebuie să mergi la o școală, trebuie să înveți", povestește John Niță, amintindu-și vorbele mamei sale.

După trei ani de școală profesională, a început să lucreze alături de cofetari cu experiență, învățând nu doar să prepare prăjituri, ci și să realizeze decorațiuni din zahăr, de la trandafiri și coșulețe până la construcții în miniatură. La începutul anilor ’60, un coșuleț cu trandafiri pe care îl realizase pentru o expoziție a atras atenția specialiștilor, iar tânărul cofetar a fost ales să facă parte din echipa care a reprezentat România la un concurs internațional organizat la Budapesta, unde a obținut un premiu.

La numai 25 de ani, el ajunsese să conducă laboratorul Orizont din Drumul Taberei, iar în anii care au urmat a lucrat și la conducerea Cofetăriei Teatrului, de pe Calea Victoriei, înainte de a prelua un laborator central din zona străzilor Doctor Staicovici și Doctor Pasteur, care aproviziona trei sectoare ale Capitalei. Avea în subordine peste 200 de angajați și câștiga aproape 4.000 de lei lunar, un salariu considerabil pentru acea perioadă, însă, în ciuda poziției pe care o obținuse și a siguranței financiare de care se bucura, începuse să-și dorească o viață în care să poată construi ceva pe cont propriu.

Foto: Arhivă personală

În România comunistă, însă, posibilitățile de a deschide o afacere erau practic inexistente, iar avansarea profesională putea depinde și de apartenența la Partidul Comunist. John Niță s-a confruntat direct cu această situație în jurul anului 1972, când a fost nevoit să renunțe la una dintre funcțiile de conducere, în condițiile în care asemenea posturi începeau să fie rezervate membrilor de partid. Își dorea să poată lucra pe cont propriu, fără restricțiile impuse de regim, iar această dorință avea să cântărească în decizia de a părăsi România.

„Nu am plecat din România că nu am avut. Am plecat că îmi doream mai mult și nu se putea", explică John Niță, pentru care plecarea nu însemna neapărat posibilitatea de a câștiga mai mulți bani, ci șansa de a avea propria afacere și de a lăsa ceva în urmă.

După cutremurul din 1977, acesta a decis să emigreze, însă a avut de așteptat aproximativ trei ani până când autoritățile i-au permis să plece, fără să renunțe la cetățenia română, așa cum i se ceruse. Pe 13 august 1981 a ajuns la New York, iar a doua zi a început deja să lucreze, hotărât să profite de șansa de a-și construi o viață în care să poată face ceea ce în România nu îi fusese permis.

„Mi se părea că sunt într-o lume de vis", povestește el despre primele luni petrecute în America, unde a descoperit o realitate foarte diferită de cea pe care o cunoscuse în România, chiar dacă programul de muncă era mult mai solicitant decât cel cu care fusese obișnuit.

Cum a ajuns, a început să caute o cofetărie pe care să o preia, însă prețurile erau mult peste posibilitățile sale, cea mai ieftină dintre cele pe care le găsise fiind scoasă la vânzare pentru 56.000 de dolari. Oportunitatea a apărut când o cunoștință i-a vorbit despre un italian în vârstă, care deținea o cofetărie în cartierul Greenpoint din Brooklyn și voia să se retragă din activitate.

Cei doi s-au întâlnit în preajma Anului Nou, iar după sărbători au negociat un preț de 42.000 de dolari, deși își amintește că avea economisiți numai 2.000. I-a spus proprietarului că speră să strângă 6.000 de dolari pentru avans, dar nu a reușit, iar italianul a acceptat în cele din urmă să primească suma pe care o avea și să-i permită să achite restul în rate, fără să fie nevoie să obțină un împrumut de la bancă.

„Am cumpărat cofetăria cu banii lui, practic, că mi-a dat creditul. Și am achitat-o în 3 ani de zile", povestește John Niță, convins și astăzi că întâlnirea cu proprietarul italian nu a fost întâmplătoare, ci un ajutor primit de la Dumnezeu într-un moment decisiv al vieții sale.

Așa se face că, la 1 martie 1982, acesta a deschis European Bakery, cunoscută mai târziu sub numele Niță's Bakery, unde primii clienți au fost în special americani, italieni și armeni din cartierul Greenpoint. Românii au început să vină în număr tot mai mare după 1990, pe măsură ce comunitatea românească din New York a crescut, iar cofetăria a devenit un loc în care puteau regăsi prăjiturile cu care crescuseră acasă.

Foto: Arhivă personală

În vitrina cofetăriei din Brooklyn, John Niță a adus prăjiturile pe care învățase să le prepare în România, de la savarine și jofre până la amandine și eclere, dar în timp acestea au început să atragă clienți și din afara cartierului. 

Un moment important pentru popularitatea cofetăriei a venit în 1986, când televiziunea americană ABC a realizat un reportaj despre imigranții stabiliți în Statele Unite, cu ocazia împlinirii a 100 de ani de la inaugurarea Statuii Libertății. Echipa de televiziune a filmat și în comunitatea românească din New York, ajungând astfel la cofetăria lui John Niță, care avea să devină cunoscută unui public mult mai larg. „Am devenit brusc cunoscuți", povestea cofetarul despre acea apariție, iar succesul reportajului l-a surprins inclusiv acasă, când copiii s-au întors de la școală și i-au spus că toți colegii lor îl văzuseră la televizor.

John Niță povestește că, mai târziu, cofetăria sa a atras și atenția jurnaliștilor de la The New York Times, care s-au interesat de deserturile românești pe care le pregătea, inclusiv de savarine.

„Nu a fost cofetăria mea, ci a comunității", spune John Niță, povestind despre clienții care au rămas fideli prăjiturilor sale ani la rând, unii dintre ei venind chiar din Florida sau Los Angeles pentru a cumpăra deserturile cu care se obișnuiseră. Își amintește și de un client care urma să plece în vacanță la Paris și care, atunci când și-a întrebat prietenii ce să le aducă din America, a primit un răspuns neașteptat: „o jofră de la Niță".

Pentru cofetar, asemenea întâmplări au însemnat mai mult decât încasările de la sfârșitul zilei, pentru că vede în aprecierea clienților cea mai importantă răsplată pentru munca sa. „Nu e vorba de câți bani faci, e vorba de satisfacția pe care o primești prin recunoștință", spune el, amintind că oamenii care îi treceau pragul îl răsplăteau prin recunoștința lor de multe ori mai mult decât prin banii cheltuiți.

De ce cumpărăm biciclete, abonamente și cursuri pe care nu le folosim. Psihologia banilor cheltuiți în zadar

Povestea cofetăriei ajunsese și în presa românească din Statele Unite, iar în august 1993, publicația Curierul Românesc îi dedica un articol intitulat „Jofre și savarine românești la New York", semnat de Andrei Manolescu, în care prezenta afacerea lui John Niță drept una cunoscută românilor de pe Coasta de Est, din Florida până la Boston.

La vremea respectivă, deși cofetăria era căutată de românii stabiliți în America, aceștia reprezentau numai 20% dintre clienți, restul de 80% fiind americani care descoperiseră și îndrăgiseră prăjiturile pregătite după rețete românești. Articolul amintea și apariția lui John Niță la televiziunea ABC, dar și experiența pe care o acumulase în laboratoarele de cofetărie din București înainte de emigrare.

Mai bine de trei decenii mai târziu, cofetăria funcționează în continuare în Brooklyn, însă proporția clienților români a crescut considerabil, odată cu dezvoltarea comunității din New York.

Articol despre cofetăria lui John Niță, publicat în „Curierul Românesc", august 1993 Foto: Arhivă personală

Astăzi, afacerea este condusă de Robert Niță, unul dintre copiii fondatorului, iar aproximativ jumătate dintre clienți sunt români, unii venind de la sute de kilometri pentru a cumpăra deserturile de care le este dor și plecând cu prăjituri de 60, 70 sau chiar 100 de dolari, în timp ce localnicii cumpără de obicei cantități mai mici.

El estimează că vânzările lunare ajung la 70.000–80.000 de dolari, ceea ce înseamnă încasări anuale de aproximativ 900.000 până la un milion de dolari, iar în cofetărie lucrează în jur de zece persoane, inclusiv membri ai familiei. Deși afacerea a crescut, familia nu a încercat să transforme locul într-o cofetărie de lux, preferând să păstreze rețetele și produsele cu care clienții s-au obișnuit de-a lungul anilor.

„Noi menținem absolut același gust, aceleași rețete", spune Robert Niță, iar savarinele, amandinele și jofrele pregătite după rețetele tatălui său continuă să fie căutate de românii care vor să regăsească gustul prăjiturilor de acasă.

Există și o diferență între obiceiurile de consum ale românilor și cele ale americanilor. Cofetarul povestește că mulți dintre clienții care vin de la distanțe mari cumpără mai multe prăjituri odată și le păstrează la congelator, pentru a le consuma treptat. „Dacă unul stă în New Jersey și trebuie să facă două-trei ore până la mine, n-o să vină la două zile", explică el. În America, spune Robert Junior, congelarea alimentelor este o practică obișnuită, inclusiv în cazul pâinii, spre deosebire de România, unde oamenii preferă produsele proaspete. „Noi, românii, suntem cu pâinea caldă. Dacă s-ar putea, pâinea caldă, cozonacul cald, totul să fie cald."

Foto: Arhivă personală

În 2022, după patru decenii petrecute în spatele afacerii din New York, John Niță s-a retras și i-a lăsat fiului său responsabilitatea cofetăriei, în care a început să se implice tot mai mult și nepotul său, Robert Junior. Acesta a urmat însă un drum diferit de cel al bunicului, practicând tenis de performanță și obținând inclusiv puncte în clasamentul ATP, înainte de a se orienta către afacerea familiei.

Una dintre primele schimbări pe care a vrut să le aducă a fost promovarea online, de care cofetăria nu avusese nevoie în primii 40 de ani, când clienții veneau în mare parte datorită recomandărilor. „Noi nu am avut nici măcar un website vreodată sau făcut vreun tip de marketing", povestește Robert Junior, care vede în prezența pe internet o oportunitate de a face produsele cunoscute și în afara comunităților care frecventează deja cofetăria.

Planurile sale merg însă mai departe de promovarea online, pentru că își dorește să extindă afacerea în alte orașe americane și chiar să deschidă o cofetărie în România. „Eu zic că avem potențial să fim în câteva orașe mari din America 100% și eu îmi doresc să fim și în România", spune tânărul, în timp ce tatăl său ia în calcul orașe precum Chicago, Boston sau Philadelphia, dar și Bucureștiul, unde familia ar putea aduce, după mai bine de patru decenii, afacerea începută de John Niță în America.

Cum să-ți menții creierul tânăr. Ce legătură au orele la care mănânci cu sănătatea

Robert Niță a încercat să dezvolte afaceri și în România, unde a revenit în anii ’90 și a deschis, printre altele, un restaurant în incinta Federației Române de Tenis, frecventat de sportivii care se antrenau acolo. A investit aproximativ 150.000 de dolari în amenajarea și funcționarea localului, însă a fost nevoit să renunțe la afacere după ce contractul de închiriere nu i-a mai fost prelungit, fără să-și recupereze investiția.

Astăzi, spune că regretă nu doar banii pierduți, ci și timpul pe care l-ar fi putut dedica dezvoltării cofetăriei din New York. Cu toate acestea, nu a renunțat la ideea de a face din nou afaceri în România, țară de care se simte în continuare legat. „E chemarea pământului", spune Robert Niță.

Acum, la 84 de ani, John Niță privește cu mulțumire la afacerea pe care a construit-o și pe care familia o duce mai departe, dar spune că, oricât de bine i-a fost în America, nu a uitat niciodată locurile în care a copilărit.

El s-a născut în timpul celui de-Al Doilea Război Mondial și își amintește o copilărie marcată de lipsuri, în care mâncarea și hainele erau greu de găsit, iar copiii umblau adesea desculți.

„Copilăria mea am făcut-o desculț, că așa era atunci. Eu m-am născut în timpul războiului, al Doilea Război. Nu erau alimente, nu era îmbrăcăminte, nu era nimic. Și legătura mea este de talpă de pământ, adică cu pământul ăsta de aici", povestește John Niță, care crede că locul în care ne naștem păstrează o legătură aparte cu fiecare dintre noi. „Deci eu mă simt bine aici", adaugă acesta.

De-a lungul timpului, John Niță a avut ocazia să-și vândă cofetăria, însă a preferat să o păstreze și să o lase mai departe familiei, mai ales că mulți dintre clienții săi îl rugau să nu închidă locul în care veneau de atâta vreme. Pentru unii, cofetăria devenise o tradiție de familie, iar pentru alții, mai ales pentru românii stabiliți în America, era unul dintre puținele locuri în care puteau regăsi gusturile de acasă.

„Nu a fost cofetăria mea, ci a comunității", spune John el, explicând de ce nu a vrut să renunțe la afacere, deși ar fi putut obține bani buni din vânzarea ei. Aceeași grijă față de clienți încearcă să le-o transmită și fiului și nepotului său, pe care îi sfătuiește să-i primească pe oameni ca pe niște musafiri și să nu uite că o afacere se construiește în timp, prin muncă, răbdare și respect față de cei care îi trec pragul.

La 84 de ani, acesta este convins că nici vârsta, nici începuturile dificile nu ar trebui să-i împiedice pe cei care vor să pornească o afacere. „Nu există vârstă ca să începi un business sau să te ridici. Te poți ridica la orice vârstă dacă îți dorești asta", spune cofetarul, care a început propria afacere la aproape 40 de ani, după ce lăsase în urmă o carieră în România.

Articol din Adevărul.ro

lnimă de părinte

vineri, 6 noiembrie 2026

O raită prin cartier



Este ora 8.39. O zi de Sâmbătă. Dacă nu mă înșel este Sâmbăta Morților. Amintiri duioase despre cei care nu mai sunt în viață, bunicii, tata, toți frații și surorile lui, mulți, mulți prieteni, rude, fini,.... 

Dumnezeu să vă odihnească în pace!


Temperaturile scad zilnic. În casă este cald. Ieri seară ne-am plimbat prin Cartier. Multe schimbări! Trotuare, bănci, alei, copaci noi, noi. Numai noi am ruginit. Catedrala Mântuirii Neamului tot nouă. Maiestuoasă.

Vinișorul, murăturile, poamele, borcanele pline cu dulcețuri, perele, merele stau aliniate în beciurile moșiei noastre. Maestra în ceremonii, soția Cornelia,  a trebăluit tot timpul verii și toamnei. Nu-și dezminte familia de oameni harnici din sudul Olteniei. 

La Dracu! Evreii o caută cu lumânarea!

Partially true. Israel's NSC raised Istanbul to Level 4 (highest) and told Israelis there to leave immediately over Iranian terror threats targeting vacationers. Other parts of Turkey are Level 3 (avoid non-essential travel).

Dubai/UAE has no matching "leave immediately" order. It is medium threat: stay alert and limit identifiers, with past flight disruptions but no fresh high-level evacuation call. Check official NSC advisories for the latest.

Bursele cad.

O lume nebună!

Este ora 21.59. Cornelia mă cheamă în dormitor. Stau în bibliotecă. Mi-s dragi cărțile. Citesc, scriu, mintea îmi e slobodă. Ascult cuvintele în engleză la căști, cele mai puțin întalnite. Ce stufoasă este și engleza! Scriitorul Petru Popescu, absolvent de engleză la Universitatea București, fugit în America, a muncit din greu să-și poată exprima gândurile în această limbă. Și câte romane a scris!

Eu sunt un mic copil pe lângă el dar parcă cu o voință de catâr similară.

Tare mă bucur. Am din ce în ce mai mulți cititori ai blogului:
Noapte bună!

Constanta lui Planck

A fost stabilita din disperare. Literalmente.

Pana in 1900 fizica avea o problema uriasa numita catastrofa ultravioleta.

1. Problema: corpul negru

Fizicienii stiau sa masoare cum radiaza un corp incins - de exemplu un cuptor. La frecvente joase teoria clasica a lui Rayleigh-Jeans mergea perfect. La frecvente inalte, spre ultraviolet, teoria prezicea ca energia ar trebui sa tinda spre infinit. Ceea ce evident nu se intampla. 

Max Planck, la Berlin, incerca sa gaseasca o formula care sa uneasca datele experimentale.

In 14 decembrie 1900 - considerata ziua de nastere a mecanicii cuantice - Planck a prezentat o solutie matematica:

Ca sa-i iasa formula, a fost nevoit sa faca o presupunere nebuneasca: energia nu se emite continuu, ci in pachete discrete, in cuante. Energia unei cuante trebuia sa fie proportionala cu frecventa:
$h$ era doar un factor de proportionalitate, o constanta de ajustare, ca sa se potriveasca cu datele experimentale. La inceput a calculat-o la aproximativ 6.55 x 10^{-34}  J/s, foarte aproape de valoarea de azi.

El insusi nu credea ca e ceva fizic real. Credea ca e un truc matematic.

2. Confirmarea: Einstein si efectul fotoelectric

In 1905, Einstein a luat constanta lui Planck in serios. A explicat efectul fotoelectric: lumina scoate electroni din metal doar daca fotonii au energie h\nu suficient de mare. Nu conteaza cat de intensa e lumina, ci frecventa ei.

Asta a dovedit ca $h$ nu e un artificiu, ci o constanta fundamentala a naturii. Pentru asta Einstein a luat Nobelul in 1921.

Dupa aceea, Millikan a masurat-o experimental intre 1912-1916 cu mare precizie din efectul fotoelectric, si Bohr a folosit-o ca sa explice orbitele atomului de hidrogen.

3. Stabilirea moderna: de la masurata la definita

Timp de 100 de ani, h a fost o constanta masurată experimental, cu o mica eroare de fiecare data cand se masura mai bine.

Pe 20 mai 2019 s-a intamplat invers: am decis ca valoarea ei este EXACTA.

Cum? Prin redefinirea Sistemului International. Kilogramul nu mai e un cilindru de platina din Paris, ci este definit prin h.

Valoarea 6.62607015 x 10^{-34}  J /s a fost fixata prin consens international, pe baza celor mai bune masuratori facute cu doua metode:

a) Balanta Kibble: compara o masa mecanica cu o putere electrica, care depinde direct de h prin efectele Josephson si Hall cuantic.
b) Sfera de siliciu Avogadro: se numara cati atomi sunt intr-o sfera perfecta de siliciu-28.

Ambele au ajuns la aceeasi valoare cu o precizie de 9 zecimale, asa ca am blocat-o acolo.

Deci, istoric: Planck a inventat-o ca sa-si faca formula sa mearga. Einstein a aratat ca e reala. Iar noi, din 2019, am hotarat ca ea defineste cum masuram lumea.

Pentru pupătorii de moaște ucrainene

Cautați pe Internet!


Din briefingul Purtătorului de Cuvânt al MAE Rusiei, Maria Zaharova (Moscova, 5 noiembrie 2026)

La 2 noiembrie 2026, în subsolul unei case din satul Petropavlovskaia Borșeagovka, în apropiere de Kiev, a fost descoperită încă o închisoare ilegală, amenajată ca centru de tortură, unde călăii din cadrul primului corp al gărzii naționale a Ucrainei – anume formațiune interzisă „Azov” – au torturat zeci de bărbați de vârstă aptă pentru serviciul militar și, după cum s-a dovedit, un adolescent minor.
Mulți dintre deținuți, judecând după toate aparențele, fuseseră „culeși” de militari de pe străzi pentru a completa rezervele de „carne de tun”; unii dintre ei, potrivit informațiilor apărute, erau membri ai gărzii naționale care părăsiseră unitatea fără permisiune. Vom vorbi separat despre cine era băiatul de 14 ani. În celulele de detenție din subsol, aceștia erau „educați” prin tortură și bătăi, fiind constrânși să semneze documentele necesare, să accepte să fie trimiși în zona operațiunilor de luptă sau să plătească pentru a fi eliberați.
Pe unii dintre ei, în mod evident, îi foloseau pur și simplu drept „material fiziologic” pentru exersarea metodelor sadice banderiste ale comandamentului, drept „saci de box” pentru gardieni. Pe astfel de centre de tortură se sprijină puterea lui Zelenski.
Subiectul a devenit public după ce unul dintre martirii mutilați de acești torționari locali, de sorginte Gestapo, a reușit să ia legătura cu exteriorul și să ceară ajutor. În total, patru persoane aveau nevoie de asistență medicală de urgență. Persoanele înarmate care păzeau clădirea le-au permis medicilor să intre abia după presiunea exercitată de mulțime.
Pe strada Bankova s-a instalat panica: au fost mobilizați polițiști, iar autoritățile au încercat să mușamalizeze incidentul, atât de neplăcut pentru ele. Pentru a calma populația, la fața locului s-a deplasat șeful oficiului președintelui Ucrainei, Kirill Budanov. Pe mulți i-a șocat nu atât imaginile din centrul de tortură, cât faptul că Kirill Budanov a recunoscut că asemenea case, adică centre de tortură, există în număr mare pe întreg teritoriul Ucrainei. În mod surprinzător, toți au trecut la limba lor maternă, rusa, și au făcut-o cu diferite grade de încărcătură emoțională. Și, dintr-odată, au început cu toții să se înțeleagă între ei. Se pare că gravitatea momentului i-a determinat să-și dea jos măștile și să uite de ucrainofonia lor de fațadă.
Dându-și seama că măsurile întreprinse nu le permit să reducă la tăcere locuitorii orașului, reprezentanții organelor de drept și Kirill Budanov s-au retras, însoțiți de o serie de „epitete” populare „călduroase” la adresa lor, iar în locul lor a apărut aripa combatantă a „azoviștilor”, care, cu ajutorul pumnilor, bâtelor și armelor de foc, i-au dispersat pe protestatari. Aceasta este puterea lui Zelenski. Ea se bazează pe oameni înarmați cu arme de foc și bastoane, precum și pe un aparat represiv care se situează în afara oricărui cadru legal.
De ce luptă acești călăi împotriva poporului ucrainean? Cine i-a pus pe acești călăi să-i ucidă pe ucraineni? Regimul de la Kiev, cei de pe strada Bankova, Vladimir Zelenski? Tocmai pentru asta primesc miliarde. În viitor, toate acestea vor fi numite adevăratul genocid al ucrainenilor de către regimul de la Kiev condus de Zelenski. Nu mai este vorba doar despre represiuni împotriva celor care nu sunt de acord, ci despre exterminarea poporului ucrainean.
Este grăitoare activitatea mijloacelor de informare în masă, în special cea a corporației britanice de radio și televiziune BBC. Iată un citat dintr-un reportaj al BBC: „Pe fondul celor întâmplate în apropiere de Kiev, pe rețelele de socializare s-au răspândit numeroase zvonuri, inclusiv despre bătaia aplicată de forțele de ordine unui adolescent de 14 ani. Această poveste a fost preluată intens de resursele propagandistice rusești”. Cu alte cuvinte, ceea ce a văzut întreaga lume – un băiat de 14 ani scos din subsol, asupra căruia a fost aplicată orice formă de violență, de la cea fizică până la, nu exclud, alte metode de constrângere – a fost numit de BBC zvon. Așadar, potrivit BBC, simplul material factologic reprezintă „propagandă”.
Și toate acestea sunt scrise și afirmate în momentul în care imaginile în care adolescentul este scos din casa respectivă, cu urme evidente de tortură pe corp, au făcut înconjurul lumii, iar victima însăși a înregistrat un material video din salonul de spital, în care povestește tot ceea ce i s-a întâmplat. Ce povestește el? Spune că s-a urcat într-un copac pentru a vedea ce se întâmplă în acea casă în care neonaziștii din „Azov” amenajaseră un centru de tortură. Se vorbea mult despre acest lucru, circulau numeroase zvonuri, iar el s-a urcat să vadă cu ochii lui. După ce a fost observat de niște indivizi îmbrăcați în negru, cu cagule, aceștia l-au doborât din copac, l-au târât în casă și au început să-l lovească cu lopețile, cu picioarele și cu pumnii. L-au bătut cu lopețile. Pentru ce? Pentru că se uitase la ceva.
În urma bătăilor îndelungate, ajunsese să nu mai știe bine unde se află (sunt chiar cuvintele sale) și nu mai putea vedea și auzi clar ce se întâmpla în jurul lui. Abia după ce oamenii au început să se adune în jurul casei, cei care îl răpiseră au încetat să-l mai bată și au început să-l pună în grabă în ordine pe băiat, încercând să ascundă urmele loviturilor.
Desigur, în urma acestor evenimente, vinovații au fost identificați cu foarte mare promptitudine. Băiatul bătut cu lopețile și părinții săi au fost introduși în acea bază de date extremistă „Mirotvoreț”. Pentru ce? Pentru că, în opinia lor, el însuși s-ar fi lovit cu lopata? Pentru că ar fi inventat totul? Poate că această întrebare ar trebui să și-o pună și reprezentanții Parlamentului European, Kaja Kallas, Ursula von der Leyen și întreaga această cohortă interminabilă de reprezentanți împuterniciți ai țărilor occidentale: comisari, comisari europeni, raportori speciali ai diferitelor organizații care se ocupă de drepturile omului și, în special, de drepturile copiilor.
Ce credeți că li s-a întâmplat celor care au torturat copilul? Cred că vă dați seama ce li s-a întâmplat, vorbim în permanență despre acest lucru: nu li se va întâmpla nimic. Poate că vor fi recompensați, li se vor da în mâini și mai multe lopeți, li se vor delega și mai multe puteri.
Organele de drept și serviciile speciale ale regimului de la Kiev acționează în prezent în mod activ în legătură cu situația din Petropavlovskaia Borșeagovka, sunt deschise dosare penale, au început reținerile și chiar arestările. Au fost arestate medicii V.Molodaia și T.Kireeva – tocmai acele femei care au tras semnalul de alarmă. Cele care s-au adresat oamenilor aflați în apropiere, inclusiv autorităților de stat ale Ucrainei, relatând că dețin informații potrivit cărora în aceste subsoluri se află persoane care au nevoie de asistență medicală urgentă.
Ce credeți că li s-a imputat acestor două femei? Au fost acuzate de „împiedicarea activității legale a forțelor armate ale Ucrainei, de răspândirea informațiilor privind amplasarea obiectivelor militare și de organizarea unor tulburări în masă”. Așadar, torturarea și lovirea unui copil cu lopata reprezintă activități legale ale forțelor armate ale Ucrainei? Exact așa stau lucrurile și am vorbit în permanență despre acest lucru. Dar acum au recunoscut-o chiar ei.
Răspândirea informațiilor privind amplasarea obiectivelor militare. Iată cea de-a doua recunoaștere, vă rog să o rețineți. În toți acești ani am spus că regimul de la Kiev își amplasează în mod regulat obiectivele militare în clădiri civile, în școli, grădinițe, locuințe, spitale și maternități. Iată încă un exemplu. Acum, cei de pe strada Bankova au recunoscut ei înșiși că au amplasat un obiectiv militar într-o clădire de locuit.
Dar nici măcar aceste imagini cutremurătoare, nici măcar aceste realități ale zilei nu au reușit să schimbe poziția structurilor internaționale specializate în apărarea drepturilor omului, ai căror raportori speciali pe probleme de drepturile omului stau tolăniți în fotoliile lor. Nici în capitalele europene, nici în „zona Organizației Națiunilor Unite”, în cadrul agențiilor sale specializate, al Organizației Națiunilor Unite pentru Educație, Știință și Cultură, nici în cadrul Organizației pentru Securitate și Cooperare în Europa – nicăieri nu s-a mișcat nimeni.
Conducătorii Uniunii Europene afirmau că regimul lui Zelenski luptă pentru „valorile europene”. De ce tac acum? Poate că acestea sunt într-adevăr „valorile europene” – să lovești copiii în cap cu lopata? Torturarea unui adolescent de 14 ani de către serviciile speciale intră în sfera noțiunii de „valori europene” sau, dimpotrivă, contravine acesteia?
Vă reamintesc că toți cei care aprobă, sponsorizează sau nu condamnă asemenea fapte poartă răspunderea directă pentru încălcarea dreptului internațional, care interzice tortura, în special cea aplicată minorilor.
 NB: Mass-media din România au ignorat informațiile despre o nouă crimă comisă de banderiștii neonaziști din „Azov”. 

Dă-i Dracul pe români! Să moară de foame!

 

"Surse: România ar putea plăti 15.000 de euro pentru fiecare militar american staționat în țară. Ce mai oferă Bucureștiul

Surse din Ministerul Apărării spun că pe lângă o sumă apropiată de cea oferită de Polonia, de 15 mii de euro pentru fiecare soldat american, România le va asigura acestora cazare, hrană, dar şi acces la şcoli şi spitale inclusiv pentru familii.

Decizia finală va fi luată de Donald Trump.

Vizita oficialului american Elbridge Colby, la Ministerul Apărării din România, a fost una prietenoasă, spune ministrul Radu Oprea pe pagina sa de Facebook, care a avut parte şi de un gest de apreciere din partea reprezentantului Pentagonului.

"Împreună cu dl. Colby am reafirmat angajamentul comun pentru dezvoltarea Parteneriatului Strategic dintre România și Statele Unite prin rezultate concrete și am convenit continuarea dialogului în domeniile securității și apărării. Dincolo de discuțiile oficiale, a fost și un moment personal: domnul Elbridge Colby mi-a oferit un autograf pe un exemplar al cărții sale din colecția mea. Un gest pe care îl apreciez și pentru care îi mulțumesc", a transmis Radu Oprea.

În cartea pe care i-a semnat-o, Elbridge Colby vorbeşte despre paşii pe care Statele Unite trebuie să-i facă pentru a împiedica Beijingul să obțină supremaţia în Asia, iar unul dintre aceştia ar fi să-şi concentreze militarii acolo, nu în Europa.

Corespondent ȘtirileProTV: "În anul 2005 a fost semnat acordul de cooperare dintre România şi SUA, iar în baza parteneriatului strategic primii militari americani au sosit la baza Mihail Kogălniceanu de la CT în 2007. De atunci costurile pentru şederea celor peste o mie de militari la noi în țară au fost suportate de SUA. Acum oficialii americani vor să împărţim cheltuielile".

Baza de la Mihail Kogălniceanu se modernizează şi până în 2040 ar trebui să se transforme într-un mic orăşel în care militarii americani vor avea pe lângă spaţii de cazare şi şcoli şi un spital la care vor avea acces gratuit. În plus, România ar fi oferit inclusiv o sumă apropiată de cea a Poloniei pentru fiecare militar american care va rămâne aici. În schimb oficialii români ar fi cerut o prezență mai mare şi tehnică în plus, detaliile fiind însă secrete.

Propunerile vor ajunge prin Elbridge Colby pe masa şefului Pentagonului, Pete Hegseth. Donald Trump va avea decizia finală.

Președinta CCR spune că hotărârea CCR de anulare a alegerilor din România nu a fost singura din Europa

Președinta CCR spune că hotărârea CCR de anulare a alegerilor din România nu a ...

Surse: România ar putea plăti 15.000 de euro pentru fiecare militar american ...

Președinta CCR spune că hotărârea CCR de anulare a alegerilor din România nu a ...

Imagini de o cruzime greu de imaginat au fost transmise în direct pe internet, ...

Încă o amenințare falsă cu bombă. A fost vizat un avion Tarom, pe ruta Praga - ...

Suspiciunea unui negustor a dat peste cap planul a doi inspectori ANAF. Cum au ...

Prosumatorii pot primi până la 15.000 de lei de la stat pentru baterii de ...

A început Black Friday. Cosmeticele, produsele pentru casă și articolele pentru ...

Poșta Română deschide mii de puncte de colectare. Românii pot preda ...

Drapelul României, folosit pe post de sac de gunoi în curtea unei primării din ..."

ProTV

Târgurile de Crăciun, vai de mama noastră! SOCIETATE Capitalistă Multilateral Sărăcită.

Prețurile la Târgurile de Crăciun din România (în special București, Sibiu, Brașov, Craiova și Cluj-Napoca) reflectă costurile logisticii și...