Un român printre români

ENERGIA ROMÂNIEI, PE ÎNȚELESUL TUTUROR

Am stat mult timp pe gânduri dacă să scriu acest articol. Nu îmi place să intru în polemici. Românii sunt oricum sătui oricum până peste cap. Am crezut întotdeauna că faptele vorbesc de la sine, că rezultatele contează mai mult decât declarațiile publice și că munca bine făcută nu are nevoie de justificări.

Dar când vezi că adevărul este ascuns sau distorsionat, când vezi că ani de muncă și rezultate concrete sunt fie ignorate, fie atribuite altora, iar România riscă să piardă sute de milioane de euro din cauza inacțiunii, tăcerea nu mai este o opțiune. Pentru că devine complicitate. 

Urmează un text lung. Nu e pentru cei superficiali, nici pentru cei deja convinși de adevărul lor. Dacă vă încadrați aici, puteți să vă opriți acum. 

Acest demers nu este despre mine. Urăsc deopotrivă sindromul „foștilor miniștri”, care cred că au fost fără greșeală și sindromul „miniștrilor în funcție”, care dau vina pe greaua moștenire. Nu este un text nici măcar pentru echipa cu care am lucrat și fără de care nimic nu ar fi fost posibil, oameni care au sacrificat totul și cărora le datorez enorm.

 

Am fost ministru al energiei timp de doi ani, din iunie 2023 până în iunie 2025. Am lucrat într-un ritm infernal, într-un minister extrem de greu – ultra tehnic, greu de urnit, aproape imposibil de comunicat pe înțelesul tuturor. Nu am venit „din sistem”. Și am destule defecte, dar am, probabil, și o calitate: caut opiniile specialiștilor și le pun în practică împreună cu ei. Nu mă consider atotștiutor. Și muncesc – îmi place să învăț lucruri noi și să devin mai bun, prin a coopta oameni mai buni ca mine.

Sunt câteva lucruri pe care le-am făcut și vreau să le notez de la bun început. Realizări reale, verificabile, documentate. Nu povești, nu declarații politice. 

• Am adoptat prima Strategie Energetică Națională după 17 ani de blocaje. Acum avem o viziune, știm ce avem de făcut. 

• Am atras 14 miliarde de euro în fonduri nerambursabile pentru investiții, iar România a devenit campioană europeană la banii obținuți din Fondul pentru Modernizare. 

• Am conectat la rețea peste 1.800 MW capacități noi de producție — mai mult decât s-a făcut într-un întreg deceniu anterior. Pentru că singura soluție pentru a reduce facturile românilor sunt investițiile.

• Nu am închis niciun grup, pe întreg mandatul meu – 0MW. Între 2009 și mai 2023, din păcate, România a închis peste 7000MW. Dar nu pe conștiința mea, pentru că mereu am spus că nu poți închide capacități de producție în bandă fără să pui grupuri echivalente în loc. 

• Am deblocat hidrocentralele în lucru, începute de zeci de ani și înțepenite în birocrație. M-am luptat cu 2-3 ONG-uri, specializate în sabotarea proiectelor energetice strategice, fără să-mi pese de amenințările lor și campaniile plătite de denigrare. 

• Am semnat contractul pentru Unitățile 3 și 4 de la Cernavodă, cel mai important proiect energetic al ultimelor decenii. 

• Am semnat ultimul contract necesar pentru retehnologizarea Unității 1, unde a început recent șantierul. Iar din 2029 vom avea încă 30 de ani de exploatare.

• Am susținut proiectul Neptun Deep pentru exploatarea gazelor românești din Marea Neagră. Investiția va aduce peste 20 de miliarde EUR la bugetul de stat și va dubla producția de gaz românesc începând cu 2027. În mandatul meu a început forajul. 

• Am obținut 361 milioane EUR fonduri nerambursabile pentru modernizarea masivă a celor trei CET-uri din București, după 60 de ani de exploatare: Grozăvești, Progresu și Sud. Când vor fi gata, aceste proiecte pot scădea la jumătate factura bucureștenilor la întreținere.

• Am dus România în prima linie a securității energetice europene și m-am luptat la Bruxelles pentru eliminarea dependenței europene față de șantajul energetic rusesc și pentru dezvoltarea interconexiunilor cu Estul Europei, pentru a avea și noi acces egal cu alți europeni la energia ieftină produsă în Vest. 

• Și da, am ținut sub control facturile românilor și companiilor românești prin schema de compensare-plafonare. În cei doi ani, pe datele Eurostat, România a avut al patrulea cel mai mic preț la gaz și al cincilea cel mai mic preț la energie electrică pentru consumatorii casnici. Oare cum ar fi fost alegerile de anul trecut și de anul acesta în lipsa acestei măsuri? Oare câți înțeleg că schema a adus de două ori mai mulți bani la bugetul de stat decât a costat, tocmai prin impozitarea veniturilor mai mari ale producătorilor și traderilor de energie? 

Bilanțul complet este aici. Sunt peste 150 de pagini, pentru că mi s-a părut normal să dau seamă pentru ce am făcut într-o funcție publică. 

Așadar, acest articol este pentru români. Pentru cei care plătesc factura la energie. Pentru cei care muncesc în termocentrale și cariere. Pentru cei care vor să înțeleagă ce s-a întâmplat cu energia României în ultimii ani. Pentru viitor. Și l-am scris din convingerea că există încă destui români care merită și vor să afle adevărul. Să începem.

1. INVESTIȚII: În 2 ani cât în 10

Hai să vorbim despre cifre concrete. Nu despre promisiuni, ci despre bani europeni transformați în capacități de producție. 14 miliarde de euro în fonduri nerambursabile. Aproximativ 70 de miliarde de lei, iar asta e doar partea de fonduri nerambursabile, la care se adaugă contribuțiile beneficiarilor. Deci proiecte de peste 130 de miliarde de lei pentru energia României – energie mai sigură, mai ieftină și mai curată, deci facturi mai mici în 2-3 ani, locuri de muncă, dezvoltare. 130 de miliarde de lei este un nivel fără precedent după 1989, echivalentul a ceea ce România ar fi trebuit să investească din bugetul propriu în zeci de ani.

Cum am reușit? Prin muncă. Apeluri de proiecte pregătite, proiecte evaluate, contracte semnate, proiecte monitorizate. Negocieri constante la Bruxelles. Presiune pe companiile de stat să-și facă treaba. Transformarea Ministerului Energiei dintr-o instituție care așteaptă lucrurile să se întâmple într-una care le face să se întâmple.

România este campioană europeană la atragerea de fonduri din Fondul pentru Modernizare. Nu pentru că am avut noroc. Ci pentru că am avut strategie și pentru că am muncit.

Capacități noi: cifrele nu mint

În 2024: am conectat 1.251 MW capacități noi la Sistemul Energetic Național. Să punem asta în perspectivă: între 2016 și 2023 (în opt ani de zile!) s-au conectat la rețea mai puține capacități decât am conectat noi doar în 12 luni. Până la 31 mai 2025: încă 594 MW puși în funcțiune. Total: peste 1.800 MW în doi ani.

Nu sunt cifre teoretice. Sunt parcuri fotovoltaice finalizate, care produc energie chiar acum (de ex., Teiuș – 60MW plus stocare, Sărmășag – 50MW). Turbine eoliene care se învârt (Romcim – Medgidia – 30MW, primul parc eolian finalizat după mulți ani de pauză în România). Centrale care alimentează rețeaua în timp ce citiți acest text: grupuri pe cărbune (Rovinari V), hidroagregate (Bicaz), baterii (despre stocare, pe larg, mai jos). 

Și acum, să facem o comparație onestă:

Perioada 2009 - mai 2023 (14 ani):

• Capacități ÎNCHISE: 7.166 MW (pe gaz și cărbune)

• Investiții: puține, preponderent proiecte private regenerabile 2011-2013

• Proiecte strategice: stagnare completă

• Rezultat: România a importat vulnerabilitate în loc să exporte siguranță

Iunie 2023 - Iunie 2025 (2 ani):

• Capacități ÎNCHISE: 0 MW

• Capacități noi conectate: Peste 1.800 MW

• Fonduri atrase: 14 miliarde EUR

• Proiecte strategice deblocate: Cernavodă 3&4, CET-uri București, hidrocentrale, Rovinari

• Rezultat: România pe drumul corect

Să repetăm: pe mandatul meu, nu am închis niciun grup. 0MW închiși. Zero. Și am făcut în 2 ani cât alții în 10. Diferența nu e despre partide sau despre un ministru sau altul. E despre atitudine: pasivitate versus acțiune. Așteptare versus execuție. Rezultate versus povești.

2. NUCLEAR: De la discuții eterne la contracte semnate

„Pe nuclear nu s-a făcut nimic.” Aud asta din când în când și mă minunez. Hai să clarificăm ce înseamnă „nimic”. Pe 15 noiembrie 2024, a fost semnat contractul cel mai important pentru Unitățile 3 și 4 de la Cernavodă: 3,2 miliarde de euro. Visul energetic românesc din ultimele decenii.  

Pentru cei care nu lucrează în energie: Cernavodă nu e doar o centrală printre altele. E 20% din energia electrică a României. E siguranță. E independență. E energie fără emisii, produsă 24/7, indiferent de vânt sau soare, indiferent de temperatură sau sezon.

Unitățile 3 și 4 vor adăuga peste 1.400 MW la capacitatea națională. În 2032-2033, România va avea patru reactoare nucleare operaționale. Nu două. Patru. Fără emisii. Stabil. Sigur.

Dar contractul nu s-a semnat singur. Nu a căzut din cer după 20 de ani de discuții sterile. Au fost ani de pregătire tehnică, luni de negocieri complexe cu Comisia Europeană, mii de ore de muncă. Parteneriat strategic cu SUA, Canada și Italia (7 miliarde EUR finanțare obținută). Colaborare cu canadienii pentru tehnologia CANDU (aceeași de la primele două reactoare) și cu italienii de la Ansaldo pentru turbine (aceleași de la unitățile 1 și 2). Certificări de securitate. Evaluări de impact. Aprobări internaționale.

Am preluat acest proiect în infinitul birocrației și al discuțiilor fără finalitate. Am reluat și finalizat negocierile cu patru dintre cele mai mari companii din domeniu. Am obținut aprobările necesare de la Comisia Europeană. Am consolidat parteneriatul cu SUA. Am asigurat finanțarea. Reactoarele 3 și 4 se vor face, sunt acum pe un drum fără întoarcere. În 2033, când se vor finaliza lucrările, alții vor tăia panglica – dar asta chiar nu contează.  

Cernavodă nu înseamnă doar construcție de capacități noi. Înseamnă și păstrarea celor existente. Unitatea 1 a fost pusă în funcțiune în 1996. Tehnologia CANDU are o durată de viață de aproximativ 30 de ani. Fără intervenție, România ar fi pierdut jumătate din capacitatea nucleară actuală în anii următori.

Am semnat ultimul contract necesar pentru retehnologizarea Unității 1. Lucrările se finalizează în 2029. Rezultat: încă 30 de ani de exploatare. Încă 700 MW garantați pentru sistem. Energie fără emisii. Stabilitate pe termen lung. Șantierul a început deja. Nu e proiect pe hârtie. E realitate. Muncitori pe teren. Echipamente instalate. Termene clare.

Hai să fim foarte clari: fără energie nucleară, România nu poate atinge neutralitatea climatică. Punct. Sursele regenerabile (solare și eoliene) sunt esențiale și trebuie dezvoltate masiv. Dar sunt intermitente. Soarele nu strălucește noaptea. Vântul nu bate constant. Ai nevoie de capacități de backup sau de stocare masivă (care costă enorm și nu sunt încă la scară suficientă).

Energia nucleară oferă energie stabilă, fără emisii, 24/7, 365 zile pe an. E complementul perfect pentru regenerabile. Nu concurează cu ele. Le susține. Le face posibile la scară largă. Cei doi ani de mandat au transformat discuțiile repetate de 20 de ani despre Cernavodă în contracte semnate, șantiere active, termene clare, bani alocați. Termene respectate. Cei care spun că nu s-a făcut nimic ar trebui să răspundă: ce se putea face mai mult? 

3. HIDROCENTRALELE

Acum toată lumea vorbește despre hidrocentrale. Toată lumea a descoperit subiectul. Dar unde erau în ultimii 20-30 de ani, când proiectele mureau în dosare și litigii?

Am preluat un portofoliu de proiecte hidroenergetice începute de zeci de ani și înțepenite la 70-80-90-98% din stadiul de finalizare. Proiecte blocate în contestații, în avalanșe de adrese contradictorii, în birocrație kafkaiană, în litigii cu ONG-uri.

Imaginează-ți: ai un proiect finalizat în proporție de 95-98%. Investiția e făcută aproape complet. Turbinele sunt acolo. Infrastructura e acolo. Barajul e acolo. Totul funcțional din punct de vedere tehnic. 

Dar proiectul nu produce niciun MW pentru că lipsește o autorizație, un aviz, un acord care stă de ani (uneori decenii) blocat într-un sertar, într-o instanță, într-un ping-pong între instituții.

Asta am găsit. Proiecte în agonie birocratică. Bani publici irosiți. Potențial energetic mort. 700MW aproape gata, miliarde de euro investite deja din banii românilor. 

Și aici trebuie să fiu direct, pentru că altfel nu se înțelege gravitatea situației. Am avut de luptat cu 2-3 ONG-uri care s-au specializat în sabotarea proiectelor energetice strategice. Nu vorbesc despre organizații care apără cu bună-credință mediul. Vorbesc despre entități care contestă orice proiect energetic (indiferent de impactul real, indiferent de necesitatea națională, indiferent de rapoartele de mediu favorabile) și care folosesc toate pârghiile legale (și nu numai) pentru a bloca.

Au orchestrat campanii de denigrare, plătite cu bani grei, direcționați în proporție de 99,98% din afara României (cazul Greenpeace, chiar din raportul lor public). M-au amenințat. Au încercat să mă prezinte drept „dușmanul poporului” pentru că am vrut să finalizez proiecte deja începute, cu impact de mediu minim și beneficiu maxim pentru sistem.

Nu m-am lăsat intimidat. Am continuat. Pentru că interesul național vine înaintea agendelor ideologice și pentru că securitatea energetică a României nu este negociabilă. 

Recent, Parlamentul a adoptat un proiect de lege privind deblocarea hidrocentralelor. Unii spun că asta „rezolvă problema” și se reiau lucrările ca prin vrajă. Din păcate, nu este adevărat. Și veți vedea, nu se va întâmpla nimic dacă nu facem lucruri în plus.  

În mandatul meu am pregătit un proiect mult mai amplu și mai solid, pe care l-am prezentat chiar în CSAT, când Ilie Bolojan era președinte interimar. CSAT a avizat proiectul de principiu.

Acel proiect stabilea un cadru complet pentru finalizarea rapidă a tuturor hidrocentralelor în lucru, prin declararea lor ca obiective de securitate națională. O să vin cu acest proiect în Parlament în săptămânile următoare și sper să fie susținut real de o majoritate. Pentru că România nu are timp să mai piardă zeci de ani cu 95-98% din investiție făcută și 0 MW produși.

4. STOCAREA: Scheme de sute de milioane EUR 

Aici devine interesant. Stocarea energiei este viitorul sistemului energetic. Cu cât produci mai multă energie din surse regenerabile intermitente (solare, eoliene), cu atât ai mai mare nevoie de capacități de stocare pentru a echilibra sistemul când soarele nu strălucește și vântul nu bate. Este deranjant să aud, și aici, că „nu s-a făcut mai nimic pentru stocarea energiei”. 

Am spus din primele săptămâni de mandat, în iunie 2023, că stocarea este prioritatea zero a mandatului meu. Și nu doar am spus. Am crescut de 25 de ori capacitatea disponibilă de stocare în baterii, într-un singur an, de la 14 MWh la 404,9 MWh. 

Am modificat legea prin OUG și am eliminat dubla taxare a operatorilor de capacități de stocare. Asta stimulează masiv investițiile în baterii și în hidrocentrale cu acumulare prin pompaj. 

În plus, am inițiat proiecte noi, cu finanțare din fonduri europene, care vor crește de încă 10-15 de ori capacitatea de stocare în baterii. Prin aceste investiții, în 2-3 ani, vom ajunge la peste 7000MWh, acoperind aproape toată nevoia de stocare a României de azi. 

Am finalizat scheme concrete, cu bugete alocate, cu criterii de eligibilitate, cu proceduri de evaluare. 

A. PNRR: Investiția nr. 1 (Regenerabile + Stocare)

• 723 proiecte evaluate

• 446 proiecte aprobate spre finanțare

• 306 contracte de finanțare semnate

• Valoare: 592,7 milioane euro

• Capacitate de stocare integrată: 728,42 MW

o 39 proiecte mari (peste 1 MW): 601,20 MW

o 205 proiecte mici (sub 1 MW): 127,22 MW

• Status actual: În implementare, finalizare 30 iunie 2025

• Progres la 1 octombrie 2025: 231 proiecte finalizate tehnic, 1.015,50 MW deja în funcțiune

B. PNRR: Investiția nr. 4.3 (doar Baterii)

• 122 proiecte evaluate

• 38 admise, 11 contracte de finanțare semnate

• Valoare: 78,4 milioane euro

• Capacitate de stocare: 1.546,16 MWh

• Status actual: În implementare, 5 beneficiari cu achiziții finalizate (697,45 MWh deja instalate)

C. Fondul pentru Modernizare: Program-cheie 1 (Behind the meter - Entități private)

• Apel lansat 19 noiembrie 2024 – 17 februarie 2025

• 134 proiecte depuse

• Buget alocat: 150 milioane euro

• Capacitate estimată din cererile depuse: 2.361 MWh

• Status la 1 octombrie 2025: În evaluare. Ministerul trebuie să urgenteze masiv procedurile și să contracteze aceste proiecte. 

D. Fondul pentru Modernizare: Stocare standalone pentru entități private

• Schemă pregătită complet în iunie 2025

• Buget alocat: 149 milioane euro

• Capacitate estimată: 2.000-3.000 MWh

• Observații primite de la DEN (Transelectrica) și ANRE

• Status octombrie 2025: Schema a fost lăsată la cheie de echipa mea, încă din iunie a.c. Înțeleg că „s-a renunțat” la ea, deși unii și alții deplâng lipsa capacităților de stocare. 

E. Fondul pentru Modernizare: Stocare pentru entități publice

• Schemă pregătită complet în iunie 2025

• Buget alocat: 150 milioane euro

• Gata să fie solicitată la finanțare în octombrie 2025

F. Fondul pentru Modernizare: Regenerabile + Stocare pentru entități publice

• Schemă pregătită complet în iunie 2025

• Buget alocat: 500 milioane euro

• Gata să fie solicitată la finanțare în octombrie 2025

TOTAL CAPACITĂȚI DE STOCARE susținute prin toate aceste scheme: peste 7.000 MWh până în 2029. Repetă cifra: 7.000 MWh. Asta înseamnă capacitatea de a stoca energie pentru aproximativ 7 milioane de gospodării pentru o oră, doar din baterii. Iar dacă la vârfurile de consum importăm 2000 MWh, am putea acoperi liniștiți din baterii această nevoie și să mai și exportăm. Asta înseamnă flexibilitate pentru sistem. Asta înseamnă viitor. Asta înseamnă energie ieftină și curată, produsă din soare și vânt, și stocată pentru când avem nevoie de ea.

5. CĂRBUNELE: Deocamdată, nu se poate fără!

Prelungirea termenului de exploatare a centralelor pe cărbune nu e o favoare de la Bruxelles. Nu e un cadou. E rezultatul logicii, al argumentelor solide și al muncii intense. Este un drept firesc al României, recunoscut după doi ani de discuții, tensiune, efort diplomatic și tehnic din partea multor oameni care au apărat interesul național.

De ce este dreptul României? Pentru că în PNRR grupurile pe cărbune trebuiau înlocuite cu grupuri pe gaz. Prețul turbinelor pe gaz a explodat la nivel global – interesant, mai ales din cauza cererii enorme pentru centre de date. Asta nu e vina României. Fix din cauza asta, nu au fost ofertanți la licitațiile organizate la Ișalnița sau Craiova. 

Iar legat de Craiova, pentru adevărul istoric: în iunie 2023, am găsit un proiect megaloman de 300 MW, cu finanțare din PNRR (pe hârtie). Am semnat contractul de finanțare din PNRR în a doua săptămână de mandat (nici măcar acest pas nu fusese făcut). Aveam două opțiuni mai departe: refacerea proiectării (minim 12 luni, cu tot cu achiziții) sau să dăm înainte și să vedem dacă avem ofertanți la licitație, având în vedere că mai erau doar trei ani din PNRR, deci proiectul trebuia finalizat în august 2026 cel mai târziu. Cei care au astăzi probleme de memorie ar trebui să explice de ce până în iunie 2023 nu fusese derulată nicio achiziție, când o centrală de 300 MW durează 2-3 ani doar în stadiul de execuție? Într-adevăr, nu au fost ofertanți (oricum, banii nu ajungeau, pentru că prețul la turbinele pe gaz crescuse cu peste 50% la nivel global, așa cum am arătat) și proiectul a fost scos din PNRR, pentru că nu mai era timp fizic de finalizare a investiției. 

Un stat responsabil nu poate închide capacități de producție fără să pună ceva comparabil în loc. Nu fără sacrificii economice și sociale care nu se justifică. România a mai făcut greșeala asta în trecut. Între 2009 și mai 2023, predecesorii mei au închis 7.166 MW pe gaz și cărbune. Rezultat? Dependență crescută de import. Vulnerabilitate. Prețuri mai mari.

În mandatul meu am depus eforturi supraomenești pentru a atrage investițiile necesare și a relansa marile proiecte care să umple golul lăsat de alții. Dar investițiile durează. Până atunci, ai nevoie de capacități care funcționează acum.

Un documentar de excepție. Independent news

Greșelile istorice ale președinților SUA de dinaintea lui Trump care au permis ascensiunea Chinei | DOCUMENTAR

Furnizarea de arme Ucrainei, țintirea cartelurilor de droguri din Venezuela, oprirea transporturilor de fentanil și sprijinirea aliaților din America Latină pentru a se opune ferm invaziei chineze fac parte din campania lui Trump împotriva axei de influență a Beijingului în aceeași măsură ca și tarifele lui Trump.

La scurt timp după 7 octombrie 2023, forțele israeliene care recuperau trupurile neînsiflețite ale celor 1.200 de persoane, ucise în timpul celui mai sângeros atac asupra Israelului de la războiul Yom Kippur din 1973, au recuperat drone pe care Hamas și iranienii le-au folosit pentru a ataca civili israelieni. Oficialii au descoperit că dronele fără pilot conțineau componente electronice de origine americană, iar investigațiile ulterioare au arătat că aceste piese fuseseră achiziționate de firme chineze, apoi transferate către companii paravan iraniene, care, la rândul lor, le-au transmis către Hamas. Iranienii au distribuit tehnologia fabricată în SUA și cumpărată de chinezi și către alți aliați, inclusiv rebelii Houthi, care le-au folosit pentru a ataca navele americane și ale aliaților, scrie „The Tablet”.

Deși oamenii nu fac imediat legătura, acest episod din Orientul Mijlociu scoate în evidență natura competiției de putere dintre SUA și China. Într-adevăr, deși observatorii preferă să încadreze politica președintelui Donald Trump față de China, în mod restrictiv, ca un război comercial, tarifele și alte măsuri economice sunt pur și simplu instrumente pe care Casa Albă le folosește într-un război mai amplu împotriva axei Chinei.

Este un conflict purtat atât pe plan intern, cât și extern, care are ramificații asupra politicii externe și interne a SUA. Aprovizionarea Ucrainei pentru a se putea apăra împotriva Rusiei face parte din campania lui Trump împotriva axei Chinei. Țintirea cartelurilor de droguri din Venezuela, oprirea transporturilor de fentanil și sprijinirea aliaților, precum președintele Argentinei, Javier Milei, pentru a se opune ferm invaziei chineze în America Latină fac parte din campanie la fel de mult ca tarifele impuse de Trump Chinei.

Campaniile împotriva Chinei, Rusiei, Venezuelei, Iranului și aliaților acestora au dominat știrile din SUA în ultimul an, deoarece administrația Trump consideră axa Chinei ca fiind cea mai periculoasă amenințare la adresa securității noastre naționale. Totul se reduce la China.

Din păcate, anumite grupuri de americani, inclusiv mulți sub 30 de ani, nu pot percepe acest lucru – dintr-un motiv foarte bun: politicile externe imprudente și dezrădăcinate ale ultimelor administrații au făcut imposibilă înțelegerea de către americani a scopului politicii externe – inclusiv, în mod semnificativ, a naturii sistemului american de alianțe – deoarece administrațiile dedinaintea lui Trump au subminat interesul național, recompensând adversarii SUA în detrimentul nu numai al aliaților Americii, ci și al Americii însăși. De fapt, această eroare a devenit o caracteristică a sistemului pe care Trump încearcă să îl repare.

Aceasta este adevărata bază a relației dintre SUA și China: timp de jumătate de secol, Washingtonul a consolidat Beijingul în detrimentul păcii și prosperității americane.

Greșeala primordială

Confuzia datează de mult înainte de greșeala lui Bill Clinton de a introduce China în Organizația Mondială a Comerțului, de agenda eșuată a lui George W. Bush pentru libertate în Orientul Mijlociu și de acordul distructiv al lui Barack Obama cu Iranul.

De fapt, ea începe odată cu relația dintre SUA și China, când Richard Nixon și Henry Kissinger au făcut călătoria lor istorică în februarie 1972 în capitala numită pe atunci Peking. Istoricii perioadei și experții în politică au salutat „deschiderea către China” ca pe o mișcare strategică genială, cei doi bărbați de stat folosind puterea comunistă mai slabă ca pârghie împotriva Uniunii Sovietice, considerabil mai puternică. Jurnaliștii din acea perioadă au numit politica lui Nixon și Kissinger „jocul cu cartea Chinei”.

Este una dintre puținele realizări atribuite unuia dintre cei mai controversați președinți ai Americii și l-a făcut pe Kissinger cel mai celebrat diplomat al Americii postbelice.

Dar deschiderea către China a fost unul dintre cele mai proaste pariuri pe care le-au făcut vreodată oamenii de stat americani.

Și totuși, criticii politicii lui Nixon și Kissinger față de China nu merg mai departe de a afirma că, deși integrarea Chinei în ordinea internațională s-a dovedit ulterior problematică, mișcarea de deschidere a fost un gambit strategic genial. Dar asta este o acoperire. Și nu așa vede Trump lucrurile.

„Cel mai grav lucru pe care l-a făcut Nixon nu a fost Watergate”, i-a spus președintele lui Lee Smith pentru cartea sa „The China Matrix”. „A fost faptul că a permis Chinei să profite de această țară. El și Kissinger sunt cei care au deschis China. Și a fost o greșeală teribilă. Nu trebuia să fie așa.”

Trump consideră că sistemul de alianțe al SUA este crucial pentru promovarea interesului național. Structura sa esențială a fost concepută acum 80 de ani cu scopul de a consolida o superputere postbelică, ale cărei interese se întind de la America Latină la Europa și Africa până la Asia, cu căi navigabile strategice între ele, precum Golful Persic și estul Mediteranei.

Cel mai cunoscut aspect al acestei arhitecturi de securitate globală este NATO, Organizația Tratatului Atlanticului de Nord. Trump este cunoscut pentru criticile sale la adresa NATO – mai mult pentru faptul că membrii Tratatului s-au obișnuit să nu-și plătească partea care le revine pentru apărarea reciprocă, decât pentru utilitatea acestuia. Într-adevăr, după ani în care experții în politică s-au întrebat dacă NATO și-a depășit scopul, accentul pus de Trump pe axa Chinei a făcut ca o alianță al cărei scop principal este de a descuraja ambițiile Rusiei în Europa să fie mai relevantă decât a fost de la căderea Zidului Berlinului.

Războiul Rece

În timpul Războiului Rece, situația era inversă, iar sovieticii erau principala amenințare pentru America. China era importantă pentru Nixon deoarece două campanii americane în Asia, Coreea și Vietnam, menite să țină comunismul sub control, au arătat că acest continent devenise o regiune vitală pentru interesele SUA. De asemenea, el dorea să ajungă în China comunistă și să se așeze la masa negocierilor cu Mao pentru a câștiga aprecierea mass mediei și a elitelor de pe coastă pe care le disprețuia. Kissinger era impresarul politicii externe, omul cu ideile, iar pentru el China juca un rol central în conceptul său de echilibru al puterii, care, în viziunea sa, era cheia stabilității globale.

Sursa gândirii lui Kissinger în materie de politică externă este foarte diferită de cea a lui Trump. Al 47-lea președinte al Americii este cea mai fidelă întruchipare a supremației americane de la Ronald Reagan încoace. Kissinger, pe de altă parte, era un apostol al ordinii globale, și nu fără motiv. Spre deosebire de grupul efeminat și lipicios de la Davos pe care l-a inspirat, mintea lui a fost modelată de deplasările violente ale secolului XX: ca refugiat evreu german și ofițer de contrainformații al SUA care a luptat în al Doilea Război Mondial, a fost martor la ceea ce se întâmplă când lumea se înrăutățește brusc. Din perspectiva lui, fără ordine globală, lumea intră în război.

Nu este deloc surprinzător că, la mai puțin de un sfert de secol după sfârșitul celui de-al Doilea Război Mondial, Kissinger a vrut să evite confruntarea directă cu sovieticii prin implementarea unei politici de destindere, adică o relaxare a relațiilor cu Moscova prin angajarea în probleme specifice de interes aparent pentru ambele părți, cum ar fi controlul armamentului. Totuși, pentru Kissinger, o ordine mondială dominată de doi rivali înarmați nuclear era inerent instabilă, așa că a căutat un al treilea pilon pentru a stabili ceea ce Barack Obama avea să numească mai târziu „echilibru geopolitic”.

Concertul european 

Modelul lui Kissinger pentru echilibrul puterii era Congresul de la Viena (1814-1815) și acordurile încheiate de statele europene care au menținut pacea pe continent după războaiele napoleoniene. Acest lucru a devenit cunoscut sub numele de concertul european, un aranjament multipolar în care toate puterile, potrivit lui Kissinger, au convenit să-și urmărească interesele cu moderație. Acesta a fost subiectul tezei sale de doctorat la Harvard.

„Ordinea stabilită la Congresul de la Viena a fost cea mai apropiată de guvernarea universală pe care Europa a avut-o de la prăbușirea imperiului lui Charlemagne”, a scris el mult după anii de studii. „A produs un consens că evoluțiile pașnice în cadrul ordinii existente erau preferabile alternativelor; că păstrarea sistemului era mai importantă decât orice dispută care ar putea apărea în cadrul acestuia; că diferențele ar trebui soluționate prin consultare, mai degrabă decât prin război.”

Kissinger credea că acest sistem concertat, în care puterile europene se angajau să respecte reciproc granițele și sferele de influență, a inaugurat una dintre epocile de aur ale istoriei, când lumea civilizată era unită sub o singură ordine. El considera echilibrul de putere aproape ca un concept mistic și imagina un sistem concertat modern ca fundament al unei noi ordini globale. El și președintele pe care îl servea doreau să exploateze ruptura crescândă dintre cei doi giganți comuniști. Dar, pe parcurs, și-au pierdut concentrarea.

Kissinger însuși era confuz în privința a ceea ce înțelegea prin echilibru de putere. Uneori credea că echilibrul de putere înseamnă folosirea unui rival împotriva altuia. Dar, alteori, îl vedea așa cum îl descria Nixon în revista „Time”. Echilibrul de putere, scria Kissinger, este „un angajament informal al fiecăruia de a-și urmări interesele cu moderație”. Deci, Kissinger voia să impună un echilibru de putere folosind China împotriva Rusiei pentru a spori puterea, bogăția și prestigiul Americii, sau voia să includă SUA într-un sistem concertat care ar forța America, precum și rivalii săi, să concureze pe picior de egalitate?

Confuzie strategică

Kissinger înțelesese greșit propriul model istoric. Scopul Congresului de la Viena nu era acela de a construi o ordine internațională. Mai degrabă, acordurile dintre puterile europene din secolul al XIX-lea au formalizat ceea ce fusese deja decis pe câmpul de luptă – continentul ajunsese la un impas. Sistemul concertului nu exprima curtoazie, ci epuizare și refuzul sau incapacitatea de a reveni la conflictul armat.

Kissinger a interpretat greșit și sovieticii și chinezii. El a presupus că, la fel ca SUA, aceștia nu erau dispuși să riște un conflict între superputeri în era nucleară. Dar nici Moscova, nici Beijingul nu vedeau lucrurile așa cum le vedea Casa Albă a lui Nixon. Într-adevăr, după ce în martie 1969 conflictele de la granița sino-sovietică au luat o turnură gravă, diplomații sovietici i-au întrebat pe omologii lor americani cum ar reacționa Washingtonul dacă URSS ar lansa un atac nuclear asupra instalațiilor nucleare chineze sau a altor obiective. Americanii au fost îngroziți.

Potrivit lui Kissinger, „un atac sovietic asupra Chinei nu putea fi ignorat de noi. Ar fi perturbat echilibrul global al puterii”. Dar chinezii au fost surprinși că americanii nu vedeau beneficiile unui astfel de atac. Potrivit unei note trimise ulterior de Kissinger lui Nixon: „Mao a mers chiar până la a sugera că am putea dori să vedem rușii împotmoliți într-un atac asupra Chinei; după ce s-ar fi epuizat timp de câțiva ani, am fi „înțepat cu degetul” Moscova pe la spate. I-am răspuns că noi credem că un război între cei doi giganți comuniști ar fi probabil incontrolabil și ar avea consecințe nefericite pentru toată lumea. Prin urmare, doream să prevenim un astfel de conflict, nu să profităm de el”.

Mao a înțeles clar ce l-a derutat pe Kissinger: a-ți pune dușmanii unul împotriva celuilalt sau pur și simplu a nu-i opri să se lupte este esența politicii puterii. În schimb, a intra într-un echilibru de putere cu rivalii înseamnă a te slăbi, ceea ce le aduce beneficii rivalilor tăi. Și nimeni nu se angajează să se abțină în mod unilateral, cu excepția cazului în care intenționează să se predea.

Sprijinirea Chinei a dăunat Americii

Politica Chinei a lui Nixon și Kissinger este o raritate în istoria artei guvernării. Pentru că, în matematica rece și clară a geopoliticii, încercând să creeze un echilibru de putere care să includă țara pe care o reprezentau, precum și adversarii săi chinezi și sovietici, ei slăbeau America. În loc să folosească China împotriva URSS pentru a o forța să intre într-un impas în avantajul SUA, Nixon și Kissinger intenționau să convingă rivalii SUA prin exemplu că căutarea dominației în era nucleară ar perturba ordinea globală fragilă. În viziunea lui Kissinger, singura cale de urmat era ca toți să se angajeze să-și urmărească interesele cu moderație.

Dar dacă nu ar fi făcut-o? Dacă, de exemplu, chinezii ar fi profitat de America, pretinzând că respectă marea strategie a lui Kissinger pentru paritatea globală?

Și exact asta au făcut. Iată adevărata bază a relației dintre SUA și China: timp de jumătate de secol, Washingtonul a consolidat Beijingul în detrimentul păcii și prosperității americane.

Bill Clinton a fost cel care a insistat pentru aderarea Chinei la OMC, dar această mișcare a fost salutată și de republicani, inclusiv de predecesorul său George H.W. Bush și de succesorul său George W. Bush. Aderarea Chinei la OMC a deschis calea pentru ca gigantul comunist să preia controlul asupra sectorului manufacturier american, să elimine milioane de locuri de muncă din clasa de mijloc americană și să domine comerțul global, inclusiv industrii strategice precum farmaceutica și mineralele rare. Nu ar fi trebuit ca acest fiasco să-i determine pe președinții SUA să respecte mai strict interesul național? Da, dar în schimb, ei s-au îndepărtat și mai mult de acesta. Bush a risipit mii de vieți americane și trilioane de dolari în urma atentatelor din 11 septembrie pentru a da Iranului controlul asupra Irakului, pe care regimul terorist l-a folosit pentru a lansa atacuri asupra soldaților și diplomaților americani; iar apoi Barack Obama și-a dedicat al doilea mandat încheierii unui acord nuclear cu Iranul, care a legalizat programul de arme nucleare al regimului anti-american.

Banii și patronajul american au întărit regimul revoluționar al Chinei, iar cu sutele de miliarde de dolari pe care le-a investit în fondul de război al Iranului, Obama, la fel ca Kissinger, a slăbit America și a dezlănțuit un monstru.

Originile globalismului

Într-adevăr, viziunea lui Kissinger asupra echilibrului de putere a constituit cadrul intelectual care a dat naștere globalismului – o ordine de cooperare internațională și, relativ, de coexistență pașnică în care, la fel ca în versiunea lui Kissinger a sistemului concertului, toți sunt bineveniți să-și satisfacă apetitul, cu moderație. Cel puțin aceasta a fost versiunea americană a evenimentelor; Beijingul nu a aderat niciodată la versiunea ahistorică și denaturată a lui Kissinger privind echilibrul de putere. Dar președinții americani au făcut-o. De fapt, în afară de Reagan, care a renunțat la destindere în favoarea unui efort agresiv de a răsturna Uniunea Sovietică, toți au făcut-o.

Noua ordine internațională generată de conceptul lui Kissinger privind echilibrul puterilor a fost un proiect specific american conceput într-un moment istoric particular, și totuși elitele americane vorbeau despre el ca și cum ar fi fost parte a creației lui Dumnezeu. „Globalizarea este asemănătoare unei forțe a naturii”, a declarat Robert Zoellick, înalt funcționar al administrației George W. Bush, în fața unui public din Beijing, în 2002. „Ea poate înlătura obiceiurile, instituțiile și modurile de gândire învechite și disfuncționale. Nu este ceva ce poate fi oprit de un lider sau de o națiune fără a suporta costuri inacceptabile.”

La 11 decembrie 2001, la trei luni după atacurile asupra World Trade Center, China a fost admisă în Organizația Mondială a Comerțului, regimul comercial global care trebuia să transforme un regim comunist într-un actor important al ordinii internaționale liberale. Disponibilitatea administrației Clinton de a trece cu vederea jafurile Beijingului împotriva propriului popor și comploturile sale împotriva SUA – cum ar fi spionarea instalațiilor nucleare americane – pentru a sprijini admiterea Chinei în OMC era similară cu agenda de libertate a administrației Bush în Orientul Mijlociu. Ambele idei proveneau din aceeași parte a psihicului elitei americane: convingerea, susținută cu o credință cvasi-evanghelică, că asigurarea păcii și prosperității americane ne obligă să îi determinăm pe străini să acționeze ca americanii.

Oficialii administrației Bush credeau că cauza principală a atentatelor din 11 septembrie era lipsa democrației în Orientul Mijlociu și că, odată ce regimurile despotice precum cel al lui Saddam Hussein vor fi răsturnate, energiile liberale în devenire ale maselor arabe vor transforma inexorabil societatea lor dintr-una tirannică într-una reprezentativă, ca a noastră. În același mod, comerțul ar fi obligat în cele din urmă China, condusă de un partid comunist care împingea pe piețele globale produse fabricate de sclavi, să adopte norme politice liberale, ca ale noastre.

Niciuna dintre aceste idei nu servea direct interesului național al SUA, ambele fiind mai degrabă speranțe formulate la modul condițional: Dacă arabii ar adopta procese democratice, și-ar epuiza energiile politice contestându-se reciproc în sistemele lor parlamentare, în loc să arunce în aer americani; dacă chinezii ar respecta reglementările comerciale internaționale, un regim liberal ar înlocui invariabil Partidul Comunist aflat la putere și ne-ar scuti de costurile și panica unui alt Război Rece. Ambele idei mari erau pur și simplu pariuri riscante.

Dar politica comercială și războiul sunt instrumente contondente. Succesul înseamnă promovarea intereselor proprii. OMC și agenda libertății au arătat că factorii de decizie din SUA au considerat comerțul și războiul ca mijloace de a modela rezultatele în rândul străinilor, stimulând dispunerea regimurilor represive ale căror priorități birocrații de la Washington nu le puteau înțelege.

Obama și Iranul

Influența lui Kissinger a fost și mai pronunțată în timpul administrației Obama, deoarece inițiativa cheie de politică externă a celui de-al 44-lea președinte a fost modelată după deschiderea către China. Așa cum Nixon și Kissinger au scos China din izolare, Obama a intenționat să facă același lucru pentru Republica Islamică Iran. Conceptul său era un sistem concertat pentru Orientul Mijlociu, care să echilibreze Iranul și Israelul, forțele dominante din regiune, pentru a favoriza un echilibru geopolitic.

Dar, întrucât Israelul este un pilon al puterii SUA în regiune, forțarea Israelului să intre într-un echilibru de putere cu un adversar american însemna slăbirea poziției regionale a Americii. Adică, așa cum Kissinger a impus un echilibru de putere asupra Americii, la fel a făcut și Obama, prin intermediul aliatului nostru Israel. În ciuda a ceea ce Obama și susținătorii săi au afirmat despre acordul cu Iranul – că acesta era menit să împiedice Iranul să obțină bomba – adevărul este că Obama voia ca Iranul să aibă bomba. În schema lui Obama, inspirată de Kissinger, Iranul avea nevoie de bombă pentru a echilibra puterea nucleară pe care el o percepea ca fiind cea mai perturbatoare forță din regiune – Israelul.

Așa cum Nixon și Kissinger au ridicat China în scopul aparent de a echilibra puterea sovietică, Obama a susținut Iranul pentru a descuraja Israelul. Banii și patronajul american au întărit regimul revoluționar chinez, iar cu sutele de miliarde de dolari pe care Obama le-a investit în fondul de război al Iranului pentru a alimenta ambițiile regimului revoluționar, Obama, la fel ca Kissinger, a slăbit America și a dezlănțuit un monstru.

Trump a respins axa Chinei

Prin această lentilă ar trebui înțelese evenimentele din ultimul an. Operațiunea Midnight Hammer, atacurile administrației Trump în coordonare cu Israelul pentru a distruge instalațiile nucleare iraniene în iunie, a fost efortul său cel mai public de a destrăma axa Chinei. De atunci, China a ajutat Iranul să-și reconstruiască programul de rachete balistice în schimbul petrolului la preț redus.

China este principalul consumator de petrol iranian, cumpărând peste 90% din petrolul exportat, ceea ce ajută la menținerea pe linia de plutire a industriei energetice puternic sancționate. Iranul este vital pentru strategia anti-americană a Chinei în Orientul Mijlociu, unde obiectivul este de a minimiza puterea americană într-o parte strategică vitală a lumii. Când Trump s-a alăturat Israelului pentru a distruge instalațiile nucleare ale regimului iranian, el a respins axa Chinei și a readus la realitate politica externă a SUA, care rătăcise în întuneric timp de decenii.

O hartă a Orientului Mijlociu arată ce este în joc. Golful Persic, Marea Roșie și estul Mediteranei sunt toate rute comerciale importante. Douăzeci la sută din energia mondială trece prin Golf, iar un punct de strangulare iranian acolo, împreună cu dominația Houthi asupra Mării Roșii, precum și controlul Hezbollah și Hamas asupra coastei estice a Mediteranei, ar face din China, patronul Iranului, puterea dominantă într-o regiune în care SUA și-a exercitat hegemonia încă din al Doilea Război Mondial.

„Trădarea” EAU

Având în vedere acest lucru, administrația Trump a adăugat companiile chineze care furnizează tehnologie pentru drone Iranului pe lista entităților implicate în activități dăunătoare securității naționale a SUA și a impus cerințe suplimentare de control al exporturilor. De aceea, lupta împotriva aliaților Chinei în Orientul Mijlociu face din Israel un aliat important al lui Trump.

În schimb, alți parteneri regionali ai SUA sunt mai puțin de încredere. În 2022, potrivit unui articol recent din Financial Times, Emiratele Arabe Unite au furnizat companiei chineze Huawei informații tehnice care au contribuit la extinderea razei de acțiune a rachetelor aer-aer ale Armatei Populare de Eliberare, oferind avioanelor de vânătoare chineze un avantaj față de omoloagele lor americane.

EAU este un client important pentru sistemele de apărare americane, cu contracte active în valoare de peste 29 de miliarde de dolari, dar este un stat client care plătește tribut Americii pentru apărarea sa. Astfel, deși Abu Dhabi probabil că își evalua opțiunile în contextul politicii timide a administrației Biden față de China, care lăsa aliații SUA expuși, emiratezii și-au trădat superputerea protectoare.

Acest episod ajută la clarificarea adevăratei naturi a alianței Americii cu Israelul, o relație pe care mulți susținători ai relației SUA-Israel, precum și criticii acesteia, o înțeleg greșit – America nu cere tributuri de sute de miliarde de dolari pentru a apăra Israelul, așa cum face cu clienții bogați din Orientul Mijlociu, precum EAU, Arabia Saudită și Qatar, ci mai degrabă îl plătește și îl înarmează pentru a ajuta la apărarea intereselor SUA în regiune. Dacă pentru mulți americani, chiar și pentru susținătorii lui Trump, este greu să înțeleagă rolul Israelului în promovarea intereselor americane, acest lucru se datorează în parte emoției care caracterizează relația dintre SUA și Israel – mulți republicani, în special evanghelicii, consideră că sprijinirea Israelului este o datorie sacră, în timp ce o facțiune din ce în ce mai numeroasă și mai vocală susține că Ierusalimul este un blestem pentru Washington.

Această dezbatere este acum intensificată de o campanie agresivă pe rețelele sociale, pe TikTok, o operațiune de influență chineză, precum și pe X, unde influențatori apropiați de MAGA sunt stimulați financiar să submineze alianța dintre SUA și Israel. Acest lucru este benefic pentru China, care profită nu numai de pe urma distanțării SUA și Israelului pentru a slăbi poziția SUA în Orientul Mijlociu, ci și de pe urma divizării bazei de susținere a singurului președinte american care s-a opus vreodată Partidului Comunist Chinez. Beijingul consideră că fracturarea mișcării MAGA va elibera terenul pentru următorul președinte – fie el democrat sau chiar republican – pentru a restabili status quo-ul pro-China și a lega soarta celei mai vechi democrații din lume de un regim comunist prădător.

România renaște

 Vecinii octogenari, nonagenari au trecut la cele sfinte. Vin tinerii cu  idei noi, cu dorințe și putere   de muncă. Își construiesc case noi, trainice, cu utilități, apă, gaze, curent, băi spațioase, livinguri mari, dormitoare occidentale.

O Românie ce se reconstruiește iară și iară de la zero. Am avut mii de fabrici, uzine și combinate. O țară ce a fost scoasă din cenușa evului mediu  și adusă, la un moment dat, în  epoca comunismului constructorilor de tot felul, industriali, agricoli, în cercetare etc.

Acum construim. Ce? Case, vile, noi palate pentru noi îmbogățiți de tip capitalist. Apar și autostrăzi pentru transportatorii mărfurilor Occidentului, Orientului Îndepărtat, cel Apropriat sau Mijlociu. Chinezisme și turcisme găsim la tot pasul.

Forța de muncă tânără pleacă. Vin tamilii, indienii, srilankezii și alte nații la care suta de dolari este o avere.

Nu-i nimic. Rămân moșii și babele.

Noapte bună, românași!

Ce se întâmplă cu corpul tău atunci când mănânci varză murată în fiecare zi

Varză murată 

Pentru unii, varza murată este garnitura ideală pentru carne, cartofi și chiar legume. Dar ce este, de fapt, varza murată?

Pentru cei neinițiați: „Varza murată este varză fermentată, obținută doar din sare și timp. Procesul de fermentare îi oferă o aromă acrișoară, ușor acidulată, pe care mulți o adoră — mai ales ca topping sau garnitură", explică Dr. Chris Mohr, Ph.D., RD**, specialist în fitness și nutriție. „Adaugă textură crocantă și aciditate, echilibrând mâncărurile mai bogate sau grele."

Dar este varza murată chiar atât de benefică pentru sănătate? Cuvântul „fermentat" te-ar putea face să spui automat „da". Până la urmă, alimentele fermentate au câștigat popularitate, mai ales pe măsură ce ne concentrăm tot mai mult pe sănătatea intestinală.

Nutriționiștii autorizați sunt de acord că varza murată poate fi o adiție sănătoasă într-o dietă echilibrată. Totuși, ca în orice caz, există și dezavantaje — mai ales dacă o consumi în exces.

Iată ce se întâmplă cu corpul tău atunci când mănânci varză murată în fiecare zi (sau cel puțin în mod regulat).

O cană de varză murată conține aproximativ:

Calorii: 27

Grăsimi: 0,2 g

Carbohidrați: 6,1 g

Fibre: 4,1 g

Proteine: 1,3 g

Sodiu: 939 mg

Vitamina C: 20,9 mg

Vitamina K (filochinonă): 18,5 µg

Dr. Mohr adaugă că procesul de fermentare prin care trece varza murată o face o sursă bună de probiotice.

Nutriționiștii spun că persoanele care consumă zilnic varză murată pot experimenta beneficii precum o sănătate intestinală și cardiovasculară mai bună. Totuși, este important să fii atent la conținutul de sodiu.

Una dintre nutriționiste, Michelle Routhenstein, specialistă în cardiologie preventivă, subliniază importanța de a înțelege motivele din spatele alimentelor pe care le alegem:

„Explicarea motivului pentru care anumite alimente sunt benefice nu doar îi ajută pe clienții mei să facă alegeri mai inteligente pentru sănătatea intestinului, inimii, oaselor, imunității și stării generale, ci și reduce dezinformarea", spune ea.

Așadar, iată ce spun nutriționiștii despre beneficiile și riscurile consumului zilnic de varză murată:

Deoarece varza murată este un aliment fermentat din varză și sare, trebuie să începem de la sănătatea intestinului.

„Varza murată este varză tăiată fin, fermentată de bacteriile lactice care apar în mod natural", explică Routhenstein. Aceasta conține prebiotice și probiotice vii, care hrănesc și echilibrează flora intestinală, susținând un microbiom sănătos.

De asemenea, procesul produce așa-numiții postbiotici, un instrument mai puțin cunoscut, dar important, pentru o digestie optimă.

„Postbioticele sunt compuși benefici care reduc inflamația, sprijină funcția barierei intestinale și îmbunătățesc digestia și absorbția nutrienților", adaugă Routhenstein.

Poate că nu asociezi varza murată cu un sistem imunitar puternic, așa cum o faci cu fructele citrice. Totuși, nutriționiștii și studiile arată că poate ajuta la întărirea imunității.

„Un intestin sănătos sprijină un sistem imunitar sănătos", explică Dr. Mohr.

Asta nu înseamnă că nu vei mai răci niciodată, dar cercetările sugerează că alimentele fermentate pot reduce riscul de infecții respiratorii și pot accelera recuperarea.

În plus, varza murată conține vitamina C (aproximativ 20,9 mg per cană) — un nutrient esențial în combaterea infecțiilor.

Majoritatea oamenilor nu consumă suficiente fibre. Prin includerea regulată a verzei murate, te poți apropia de aportul zilnic recomandat.

„Fiind o sursă de fibre, varza murată ajută la menținerea tranzitului intestinal regulat și contribuie la echilibrarea glicemiei și a senzației de sațietate", spune nutriționista Kathleen Benson.

Varza murată conține în special fibre insolubile, care nu se dizolvă în apă, dar ajută la prevenirea constipației și la reglarea digestiei.

Mâncarea nu este doar „combustibil" — este și plăcere. Iar satisfacția alimentară are efecte benefice în lanț asupra organismului.

„Gustul puternic, acrișor, oferă varietate senzorială și face mesele echilibrate mai plăcute, contribuind la sațietate și la menținerea obiectivelor de sănătate", explică Benson.

Surpriză: varza murată conține sodiu.

„Deși este adesea văzut ca un dezavantaj, un aport moderat de sodiu poate fi util pentru sportivi sau pentru persoanele care transpiră mult, ajutând la menținerea echilibrului hidric", spune Benson.

Unele cercetări sugerează că varza murată poate ajuta și la reducerea retenției de apă, însă aceste efecte sunt observate în special în contexte clinice. Este recomandat să discuți cu un medic sau nutriționist despre nevoile tale specifice.

Dr. Mohr afirmă că alimentele fermentate, inclusiv varza murată, pot contribui la scăderea tensiunii arteriale și a colesterolului atunci când fac parte dintr-o dietă echilibrată.

Routhenstein adaugă că varza murată aduce beneficii și oaselor, datorită conținutului de vitamina K2:

„Vitamina K2 ajută la direcționarea calciului spre oase, împiedicând depunerea acestuia pe artere."

Cercetările arată că alimentele fermentate pot avea efecte pozitive asupra sănătății mentale și cognitive.

„Consumul de alimente benefice pentru intestin, precum varza murată, sprijină axa intestin-creier și poate ajuta la îmbunătățirea stării de spirit și la reducerea stresului", explică Routhenstein.

Deși sodiul are rolul lui, excesul poate deveni problematic.

„Porțiile frecvente sau prea mari pot contribui la un aport excesiv de sodiu, ceea ce, pentru unele persoane, poate duce la creșterea tensiunii arteriale sau la retenție de apă", avertizează Benson.

Asociația Americană a Inimii recomandă limitarea aportului zilnic de sodiu la 2.300 mg, ideal fiind sub 1.500 mg.

Dacă introduci varza murată pentru beneficiile ei intestinale, s-ar putea să ai o surpriză neplăcută. Pentru unii, varza murată poate cauza balonare, gaze sau crampe abdominale.

„Persoanele care nu sunt obișnuite cu alimente fermentate sau care au un sistem digestiv sensibil pot resimți disconfort dacă mănâncă prea multă varză murată", explică Dr. Mohr.

„Da, este posibil, mai ales pentru cei sensibili la sodiu sau cu probleme gastrointestinale", avertizează Benson.

Semnele că varza murată nu îți priește pot include:

disconfort abdominal, balonare, crampe

retenție de apă

dureri de cap, înroșirea pielii sau mâncărimi (semn de sensibilitate la histamină)

creșterea tensiunii arteriale

Dacă ești la început, nutriționiștii recomandă să începi cu 1/4 – 1/3 cană pe zi.

Dacă vrei să te bucuri de beneficiile ei fără excese, iată trei idei simple recomandate de nutriționiști:

Tacos cu pește. „Varza murată adaugă o notă acrișoară și crocantă, iar păstrată rece își menține probioticele", spune Routhenstein.

Toast cu avocado. Dr. Mohr recunoaște că adoră să adauge varză murată peste avocado pentru un plus de gust și probiotice.

Boluri cu orez și legume. „Îmi place să o includ într-un bol cu orez, carne tocată și legume — oferă aromă și textură", adaugă Benson.

Concluzie:

Varza murată poate fi un aliat serios al sănătății intestinale, imunității și oaselor, dar cheia este moderația. Beneficiile se resimt cel mai bine atunci când o consumi regulat, în cantități moderate, ca parte a unei diete echilibrate, scrie parade.com.

Ziare.com

Păduchele doi sare la înaintare!

Alexandru Muraru îl atacă dur pe George Simion după ce acesta a cerut protecția statului: „Un huligan care vrea să fie tratat ca un demnitar”

Deputatul PNL Alexandru Muraru cere public CSAT să respingă solicitarea liderului AUR, George Simion, de a primi pază de stat. Muraru îl acuză pe Simion de violență repetată și ipocrizie, afirmând că „un huligan care s-a comportat ca un intimidator politic vrea, deodată, să fie tratat ca un demnitar aflat în pericol".

Alexandru Muraru cere CSAT să respingă solicitarea lui Simion de a primi pază de stat FOTO: Arhivă

Alexandru Muraru, deputat PNL, critică dur cererea liderului AUR, George Simion, de a primi protecție din partea statului român, susținând că aceasta este „o cerere scandaloasă" și un precedent periculos. „După ce ani la rând a instigat la ură, a împins oameni la violență, a jignit, a bruscat și a agresat politicieni, George Simion se plânge că ar fi victimă și cere protecție de la statul român, pe banii românilor. Simion solicită mașini blindate și gărzi de corp plătite din bani publici, exact ca un nomenclaturist nerușinat, rupt complet de realitate", a scris Muraru într-o postare pe Facebook.

Deputatul a subliniat că, de-a lungul timpului, el și alți parlamentari au fost ținta amenințărilor și agresiunilor venite din partea simpatizanților AUR, inclusiv a lui George Simion, dar nu au cerut niciodată privilegii sau paza statului. „Am avut încredere în lege, în poliție, în instituțiile statului, fără să ne transformăm în victime de spectacol", a explicat Muraru.

El a amintit de mai multe incidente violente în care a fost implicat Simion: agresiunea asupra fostului ministru Virgil Popescu în Parlament, intrarea brutală a unui grup de peste 20 de membri și simpatizanți AUR în sediul Primăriei Timișoara, agresiuni asupra jurnaliștilor și cazul tinerei abuzate la școala de vară AUR.

Muraru a mai adăugat: „Simion, însă, se plânge de discriminare politică și vrea ca SPP să îi asigure siguranța personală, a familiei și a conducerii partidului său. O cerere aberantă, făcută cu nonșalanță, ca și cum ar fi o chestiune de drept personal, nu un privilegiu rezervat funcțiilor de stat".

Deputatul PNL consideră că liderul AUR ar putea să își angajeze pază privată, pe propriile cheltuieli. „Dacă Simion se simte într-adevăr amenințat, are libertatea să-și angajeze pază privată, pe banii lui. Poate apela la mercenarii cu care cochetează ideologic, la fel ca fratele său de gândire extremistă, Călin Georgescu. Dar să nu aibă pretenția ca cetățenii români, care plătesc taxe și impozite, să finanțeze protecția unui agitator politic care și-a construit întreaga carieră pe violență și ură", a mai spus Muraru.

În încheiere, deputatul a subliniat că România „nu are nevoie de spectacolul grotesc al unui huligan care pozează în victimă și cere privilegii de stat. România are nevoie de decență, de oameni responsabili și de politicieni care respectă legea, nu o folosesc ca scut pentru propriile derapaje. George Simion este imaginea unui curent politic care confundă bădărănia cu curajul și scandalul cu patriotismul".

George Simion și-a motivat cererea de protecție prin incidente recente în care au fost vandalizate bannere AUR lângă sediul partidului. Potrivit liderului AUR, „faţada sediului central al partidului a fost distrusă de indivizi care s-au semnat ca fiind parte din gruparea Antifa… Până în acest moment, poliţia nu a identificat făptaşii, deşi există imagini video detaliate cu întreaga operaţiune de vandalizare".

Un indiciu suprem de sănătate: modul cum respirați

Bolile omului pot fi limitate dacă toate cele patru organe funcționează bine: plămâni, piele, intestine și rinichi. Acestea sunt porțile de eliminare a rezidurilor vătămătoare unui organism. Acumulările îmbolnăvesc grav omul. 

Iată ce spunea eruditul german Louis Kuhne, acum aproape două sute de ani. Cum caracteriza el respirația și 

Voici ce qui arrive quand les poumons sont sains. 

Un individu aux poumons sains respire par le nez, la bouche fermée; la respiration par la bouche ouverte est indice de maladie. L’état du nez est facilement constatable. 

On peut donc ainsi, d’après la façon de respire, juger d’une manière infaillible de l’état des poumons. Si, en marchant d’un pas régulier, la respiration s’effectue par le nez, il n’y a rien à craindre, il en est de même si l’on dort la bouche 

fermée. Au contraire, si l’on respire la bouche ouverte plus ou moins grande, on peut juger du degré de la maladie.

Les vieillards marchent presque toujours la bouche fermée parce qu’ils sont arrivés à la vieillesse en raison de leur excellent état pulmonaire, dès qu’ils commencent à se plaindre de leur respiration, leurs jours sont comptés.

Il ne faut pas croire, que respirer la bouche ouverte soit seulement une mauvaise habitude: c’est toujours un symptôme de maladie et c’est seulement quand celle-ci disparaît que l’on recommence à respirer la bouche fermée sans faire d’effort.

Ce symptôme permet dans tous les cas, de déterminer si une jeune fille pourra remplir son devoir d’épouse et de mère en allaitant ses enfants ou si elle devra accepter avant le mariage, de suivre une cure radicale, car les fem-mes dont l’état pulmonaire est mauvais ne peuvent que très rarement nourrir au sein leurs enfants, même si la maladie est encore à l’état latent.

Les conclusions tirées de cet exposé sont d’une im-portance fondamentale pour les traitements des malades:

TOUTES LES MALADIES INTERNES 

(à l’exception des lésions et des blessures)

N’ONT QU’UNE SEULE CAUSE COMMUNE 

ET À PROPREMENT PARLER IL N’EXISTE

QU’UNE SEULE MALADIE QUI SE MANIFESTE

SOUS DES FORMES DIFFÉRENTES.

O zi bună! 

Nu uitați ca zilnic să vă plimbați în aer curat!

Eu zilnic parcurg peste 10 km prin grădina noastră ce are aproape o jumătate de hectar.

Viața bate filmul! Minciunile autorităților contrazise de ANM, Dna Mateescu.

Temperaturi de vară în noiembrie. Urmează un weekend cu până la 24 de grade. ANM: „Valori cu mult peste normal”

Ne așteaptă un final de săptămână cu temperaturi de vară, de până la 24 de grade Celsius în mai multe zone ale țării. Directorul ANM, Elena Mateescu, a afirmat la Antena 3 CNN, că luna noiembrie aduce valori mai mari decât cele normale pentru data din calendar.

Elena Mateescu, director ANM: Ieri am înregistrat 25° la Călărași, pragul unei zile de vară, și 23° în Capitală. Astăzi, ultima zi a lunii octombrie, va fi caracterizată de un ecar la scara întregii țări în ceea ce privește limitele valorilor maxime, între 16 până la 24°, cu 21-22° în Capitală. 

Chiar și luna noiembrie, ultima lună a toamnei, va fi caracterizată de temperaturi mai mari pentru primă decadă a unei luni noiembrie în țara noastră. Vorbim de temperaturi maxime de la 14° în nordul Moldovei până la 22-23° în Crișana, Banat, Oltenia, în sudul Moldovei, în capitală, 20-21° și este posibil ca cel puțin până spre finalul primei decade a lunii noiembrie, să vorbim de temperaturi cu mult peste normalul datei din calendar, cu mici variații de la o zi la alta, acestea încadrându-se între 14 până la 22-24°.

Minime negative doar în depresiuni, spre minus 3 - minus 4°C, în timp ce pe litoral sau în Dealurile de Vest vorbim de minime pozitive 11-14. Chiar și în Capitală, minime între 4 până la 8-9°C. 

Ceața va fi de interes pe parcursul dimineților, astfel încât norii joși, responsabili de ceea ce înseamnă fenomenul de ceață din această perioadă, să fie, de asemenea, elementul meteorologic ce va fi de interes și va caracteriza cel puțin următoarea perioadă.

Top patru destinații călduroase pentru final de toamnă. Unde se ajunge ușor și ieftin din România

 Top patru destinații călduroase pentru final de toamnă. Unde se ajunge ușor și ieftin din România 

 Cipru 

"Europa este locul de pe Pământ care are, în general, patru anotimpuri. Însă luna noiembrie, ultima lună de toamnă, este o perioadă de tranziție și există țări calde în Europa care merită o vacanță.

Cei care sunt în căutare de destinații cu vreme perfectă în noiembrie, fără căldură sufocantă, dar totuși vremea plăcută și bună pentru plajă au câteva variante.

Temperatura medie pe timpul zilei: 22 grade

Temperatura mării: 21 grade

Ore medii de soare pe zi: 7

Chiar dacă majoritatea turiștilor români au ales Grecia, Bulgaria sau Turcia pe timp de vară, Cipru este de preferat să fie vizitat în toamnă.

Cipru este una dintre cele mai calde destinații europene în noiembrie. Chiar dacă e sfârșit de toamnă, vremea rămâne blândă și plăcută pentru plimbări, explorări culturale și chiar pentru o baie rapidă în mare, dacă ești curajos. Insula combină peisaje mediteraneene spectaculoase, situri arheologice și mâncare excelentă, fiind perfectă pentru o vacanță relaxantă de toamnă târzie.

Cipru este o insulă. Este important de menționat că țara este divizată în două părți: partea de nord a Ciprului se află sub ocupație turcă, însă nu este recunoscută internațional ca stat.

Între cele două zone există o graniță oficială, pe care se poate trece în anumite puncte de frontieră, dar este bine să fii informat înainte de a călători în nordul insulei.

Partea controlată de guvernul cipriot se află în jumătatea sudică a insulei, acolo unde se găsesc cele mai frumoase plaje și cea mai bună vreme. Cipru este una dintre cele mai calde țări din Europa în noiembrie, o alegere cu care nu poți da greș.

Zborul din România durează aproximativ două ore și sunt mai multe companii low-cost care operează în Paphos și Larnaca. Biletele dus-întors pentru noiembrie sunt până la 200 de euro de persoană. Luate din timp, costă și mai puțin de 100 de euro.

Temperatura medie în timpul zilei: 21 grade

Temperatura mării: 22 grade

Ore medii de soare pe zi: 6

Malta este un dintre cele mai frumoase țări din Marea Mediterană datorită poziției sale geografice, la intersecția dintre nordul Africii și sudul Europei. Insula are o istorie bogată și variată, la care se adaugă și numeroase influențe moderne.

Malta este un loc unde trecutul se împletește perfect cu prezentul: orașe fortificate, temple antice, străzi înguste pline de culoare, dar și restaurante moderne, baruri și o viață de noapte animată. Clima blândă o face ideală pentru o vacanță relaxantă în noiembrie, când poți explora insula fără aglomerația verii, bucurându-te în continuare de soare și temperaturi plăcute.

În noiembrie, Malta înseamnă timp perfect de plajă. Însă, ca în toate aceste țări calde din Europa în noiembrie, poți avea și ghinion cu vremea, dar de cele mai multe ori este cald.

Cel mai important lucru de știut despre aceste destinații europene, unde este încă cald sau măcar blând în noiembrie, este că ziua e însorită și călduroasă, dar noaptea se poate răcori puțin.

În Malta, ziua e vreme de sandale, iar seara ai nevoie de un strat în plus de haine.

Un echilibru perfect între vară și toamnă, care face insula ideală pentru o escapadă relaxată înainte de iarnă.

Sicilia, cea mai mare insulă din Marea Mediterană, este o adevărată destinație pentru și pentru gurmanzi, nu doar pentru cei care caută căldură în extra-sezon.

Chiar și în afara sezonului turistic, restaurantele tradiționale, piețele locale pline de produse proaspete, patiseriile cu dulciuri siciliene și vinurile locale fac din această insulă o experiență memorabilă.

Sicilia rămâne o alegere excelentă chiar și în noiembrie, când insula este mai liniștită și mai autentică.

Cu zboruri în Palermo sau Catania, cu plecare din București, biletele costă sub o sută de euro pe segment. Dacă sunt luate din timp pot fi un adevărat chilipir.

Temperatura medie ziua: 21 grade

Temperatura mării: 22 grade

Ore medii de soare pe zi: 6

Madeira este o destinație destul de aglomerată în tot timpul anului. Totuși, merită pe deplin călătoria. Turiștii se pot bucura de vibrația unei eterne primăveri, fructe tropicale și peisaje montane spectaculoase, care duc în ocean.

Insula oferă o combinație unică de natură bogată, climă blândă și priveliști impresionante, făcând-o o alegere perfectă pentru o escapadă de noiembrie în Europa, chiar și în sezonul mai aglomerat.

Din România nu sunt zboruri directe. Este nevoie de cel puțin o escală. Dacă biletele de avion sunt luate din timp, pot costa sub 200 de euro pe segment. Cel mai des se face escală în Lisabona, Frankfurt sau Paris.

Ziare.com"

Pentru urmăritori. Mi-am îndestulat rețeaua. Am strâns 72+ de informatori și colaboratori. Membrilor de partid nu le-am deschis dosar. 😁😁

Digestia. Constatări, recomandări.

Postul intermitent, 8 ore puteți mânca orice, 16 ore nu vă atingeți de nimic.

Am verificat pe propria piele. 

Am ales perioada de luat mesele între orele 8.00- 16.00. Mesele sunt numai două, consistente cu multe verdețuri și fructe.

 Ceaiul cald nu lipsește dimineața. Diversele plante, culese din curtea noastră, fac deliciul savuros al acestuia. Ceainicul de fontă păstrează caldura licoarei infuziilor lor pe toată durata mesei.

 Am respectat acest program. Corpul mi-a intrat într-un regim regulat de însănătoșire. A dispărut refluxul gastric. Glicemia, tensiunea arterială dau semne de stabilizare la valori normale.

Un renumit savant german Kuhne m-a convins prin scrierile lui, numeroase, că noi suntem medicii noștri.

O bucățică din ideile lui :

"Quand les organes digestifs sont tous sains et que toutes les fonctions s’effectuent normalement jusqu’au bout, les évacuations sont régulières et normales. Or, le rectum possède à son extrémité un mécanisme si par-fait que toute souillure du corps peut être évitée, et si les évacuations n’arrivent pas au rectum dans une élaboration convenable, c’est qu’il existe un désordre certain dans l’appareil digestif.

Les évacuations normales et quotidiennes des animaux vivant à l’air libre permettent de juger de leur état de santé. La même chose doit se passer pour l’homme. Une personne saine n’a pas besoin de papier pour éviter que le 

corps ou le linge ne se salissent et quand les matières sont bien formées, bien moulées, la quantité et le nombre des selles deviennent superflus, tout se règle de façon parfaite. Cela a été prouvé par de multiples observations chez les adultes comme chez les enfants et il ne trompe jamais.

Par conséquent, une personne dont la digestion s’effectue parfaitement bien peu soutenir qu’elle jouit d’une bonne santé, puisque son organisme est complète-ment sain, car toute maladie, si légère soit-elle, exerce une influence sur la digestion et celui qui jouit d’une excellente santé mène une vie rationnelle et naturelle."

"Les maladies chroniques ou celles qui sont longues à guérir provoquent des altérations perceptibles dans tout le corps puisque tous les organes fonctionnent au ralenti. 

Le visage, siège de la ramification de nombreux nerfs, permet de percevoir facilement ces altérations, de sorte que l’expression du visage révèle l’existence d’une maladie grave ou aiguë. S’il est plus difficile de déceler le début des maladies lentes, ce n’est cependant pas impossible."