joi, 31 iulie 2025

O țară jefuită de resurse ajunge la mila Domnului!





Iată ce se întâmplă când munții noștri au fost jefuți de toate națiile pământului, vezi inundațiile din județul Suceava, zone defrișate total, când suntem conduși de sfertodocți, ba aș spune trădători de țară care fug de poporul lor. Ei, actualii conducători ne furnizează imagini de budoar, cum îi închide rochia nevestei, cum își plimbă concubina pe la colonialiști, cum își îndestulează ibovnica la restaurant. 

Să- mi fie scuzate cuvintele dacă vi se par dure!

În perioada 2001- 2006 am bătut zona afectată acum de inundații. Gaterele secerau lemnul munților. Multe afaceri erau frauduloase. Totul se realiza cu geanta de bani. Am făcut câteva operațiuni de export cherestea. M- am îngrozit de ce am putut să văd și să aud pe tot arcul carpatic estic unde am negociat cantitați de lemn pentru export.

Cum să am încredere că României îi va fi bine când de mâine începe un atac concertat la buzunarul cetațeanlui român!

Cum să nu plece tinerii din țară!

Avem parte numai de conducători fără pic de empatie față de supuși.


miercuri, 30 iulie 2025

Funcțiile autonome ale corpului uman


Funcțiile autonome ale corpului uman sunt procesele involuntare controlate de sistemul nervos autonom (SNA), care reglează funcțiile esențiale pentru supraviețuire, fără implicarea conștientă.

Acestea sunt împărțite în funcții ale sistemului nervos simpatic și parasimpatic, care lucrează în echilibru pentru a menține homeostazia. Iată principalele funcții autonome:

1. **Reglarea ritmului cardiac**: SNA controlează frecvența și forța bătăilor inimii. Sistemul simpatic accelerează ritmul cardiac în situații de stres, iar cel parasimpatic îl încetinește în repaus.

2. **Respirația**: Deși poate fi controlată conștient temporar, respirația este reglată automat de centrul respirator din trunchiul cerebral, care ajustează frecvența și profunzimea în funcție de nivelul de dioxid de carbon și oxigen din sânge.

3. **Digestia**: SNA reglează motilitatea intestinală, secreția de enzime digestive și absorbția nutrienților. Sistemul parasimpatic stimulează digestia, în timp ce simpaticul o inhibă în situații de stres.

4. **Reglarea temperaturii corpului**: Prin mecanisme precum transpirația (pentru răcire) sau vasoconstricția și frisoanele (pentru încălzire), SNA menține temperatura corpului la aproximativ 37°C.

5. **Controlul tensiunii arteriale**: SNA ajustează diametrul vaselor de sânge (vasoconstricție sau vasodilatație) și ritmul cardiac pentru a menține tensiunea arterială în limite normale.

6. **Secreția glandulară**: Include controlul glandelor sudoripare, salivare și suprarenale. De exemplu, sistemul simpatic stimulează eliberarea adrenalinei în situații de „luptă sau fugi”.


7. **Funcțiile pupilare**: SNA reglează dimensiunea pupilei în funcție de lumină (mioză în lumină puternică, midriază în întuneric) și focalizarea lentilei pentru vederea de aproape sau de departe.

8. **Controlul vezicii urinare și al sfincterelor**: SNA coordonează umplerea și golirea vezicii urinare, precum și funcțiile sfincterelor pentru digestie și eliminare.

9. **Răspunsul la stres**: Sistemul simpatic pregătește corpul pentru reacții rapide prin creșterea ritmului cardiac, dilatarea căilor respiratorii și redirecționarea sângelui către mușchi.

Aceste funcții sunt esențiale pentru menținerea vieții și se desfășoară fără intervenție conștientă, fiind coordonate de interacțiunea dintre sistemul nervos central, periferic și organele interne. Dacă dorești detalii despre o funcție specifică, te pot aprofunda!


marți, 29 iulie 2025

Dacă în anii trecuți culegeam cu coșul, anul acesta împușcăm castravetele

Din producția noastră după dezastrul meteorologic din urmă cu o lună.



În fața omului deștept mă închin. Am ce învăța de la el!

Terminasem facultatea. Era anul 1975. Apăruse primul copil. Toată averea mea încăpea într-un geamantan. Cărțile, multele tratate, le lăsasem în podul casei părinților. Urma să le aducem dacă ne chiverniseam și noi. 

Familie tânără, abia sosită de pe băncile facultăților. Nu cunoscusem răutățile vieții, cele dure. Acum deschideam ochii.

Mi-am continuat inițiativa de student, traduceri pentru studenții din anii terminali prin noi idei antreprenoriale. Am câștigat bani frumoși  ca student. 

Am găsit o nișă antreprenorială, acceptată de comuniști. Meditațiile. Am avut  copii din familii înstărite. Am început să-i instruiesc, chimie, fizică, matematică.

Mi-am cumpărat primul ceas de mână din banii încasați. Era economie la negru. Da, am fentat fiscul cel inexistent într-o Românie anchilozată în comunism. Așa am astupat unele găuri din bugetul familial.

Prima lecție predată copiilor era despre realitatea înconjurătoare. Relativitatea. Totul depinde la ce te raportezi. Asta si cu articolul de mai jos. 

Citesc multe cifre sforăitoare despre dezvoltarea României. Da, aveți dreptate Tineri, frumoși și liberi! Datorie externă de sute de miliarde de Euro, industrie la pământ, preturi galopante, guvern de habarniști. Conducători bolnavi psihic.

Așa si cu emigrarea românilor! În cifre absolute a scăzut. De ce?

 În realitate în cifre relative a crescut.

Citiți cu atenție articolul din Ziare. com!

România este după Siria cea mai depopulată tară prin emigrație!



Mitul că tinerii nu mai fug din România, departe de realitate. De ce ne bucurăm degeaba când ne uităm pe cifre. Sociolog: „Nu e vorba că și-ar vedea viitorul aici”



Tânără la aeroport

Potrivit datelor Eurostat putem vedea un fenomen surprinzător, și anume faptul că, în cifre absolute, tot mai puțini tineri s-ar muta din România. În 2022, numărul de emigranți români din grupa de vârstă 15–29 ani a fost de 52.345 de persoane. În 2023, acesta a scăzut la 48.612 persoane, marcând o reducere de aproximativ 7 % față de anul precedent. Iar datele preliminare pentru 2024 indică o nouă scădere, la circa 45.200 de tineri, ceea ce confirmă continuarea trendului.

Totodată, în 2022, România a înregistrat pentru prima dată o creștere a populației ca urmare a fenomenului de imigrare. Iar un raport INS actualizat în iunie 2024 arată că, pentru prima dată după aderarea la UE (2007), numărul de români reveniți în țară (imigranți rezidenți) a depășit numărul celor care au emigrat permanent. O mare parte dintre cei care au revenit sunt tineri sub 40 de ani care s-au reîntors acasă pentru muncă sau pentru a-și deschide afaceri.

Asta ne-a făcut pe mulți optimiști că, în urma gradului de dezvoltare datorat intrării în Uniunea Europeană, tinerii români preferă în sfârșit mai degrabă să rămână în țară, decât să plece.

Cu toate acestea, sociologul Raluca Popescu a explicat pentru Ziare.com de ce ne putem lăsa duși de nas dacă mergem pe această ipoteză, uitându-ne doar la cifrele absolute de emigrare ale tinerilor.

Dacă în 1990, pe cifrele INS, observăm că 314.746 de copii s-au născut în țara noastră, trendul a urmat o scădere drastică, iar în 2004 am înregistrat doar 216.261 de nou-născuți, cu aproximativ o treime mai puțin.

Prin urmare, potrivit Ralucăi Popescu, profesoară la Facultatea de Sociologie și Asistență Socială din cadrul Universității București, specializată în Sociologia familiei, numărul total al tinerilor care emigrează poate fi descendent din simplul motiv că avem mai puțini tineri născuți în România.

„Noi avem din ce în ce mai puține generații de tineri. Așadar, dacă ne uităm la numere absolute, nu putem trage o concluzie validă. Dacă avem rata migrației pe grupe de vârstă, nu-mi spune nimic un număr care e cu câteva mii mai mic anual, pentru că sunt mai puțini tineri din care să plece. Înțelegeți? Nu e vorba că și-ar vedea viitorul aici. E o problemă… de acum încolo, cel puțin pentru următorii 30 de ani, vom avea din ce în ce mai puțini tineri, tot mai puțini. Ne putem păcăli dacă mergem pe considerentul că pleacă mai puțini din țară pentru că ne-am fi dezvoltat foarte mult.

Realitatea arată că, pur și simplu, după Revoluție, s-au născut foarte puțini copii, deci, dacă cifrele celor care pleacă sunt mai mici, asta nu înseamnă că fenomenul emigrării s-a redus, ci doar că tinerii sunt tot mai puțini. Dar rata procentuală a celor care pleacă ar putea rămâne la fel sau ar putea fi chiar în creștere fără să sesizăm. Este un efect demografic care apare, de obicei, după aproximativ 10 ani. La noi e o problemă demografică, iar abia acum își arată colții", a explicat Raluca Popescu.

Sociologul a mai explicat că exact aceleași confuzii le realizează publicațiile de știri atunci când titrează că foarte puțini tineri sunt interesați de vot. Potrivit Ralucăi Popescu, din moment ce natalitatea e în scădere, mereu vom vedea mai puțini tineri la urne, dar, dacă analizăm votanții pe segmente de vârstă, vedem că tinerii ies la vot în mod similar cu media totală de prezență.

„La fel e și cu percepția că tinerii nu vor să își exercite dreptul de vot. Dacă mi-ar calcula votul din procentul celor de 18-25 de ani, de exemplu, prezența e pe la 50%, adică similară cu media totală. E irelevant că doar 10% din votanții unui anumit candidat sunt tineri. Evident că sunt puțini, pentru că din punct de vedere demografic ei sunt mai puțini", a continuat aceasta.

Totodată, profesoara universitară a declarat că nu a observat nici în rândul studenților vreun apetit în scădere pentru o eventuală plecare în străinătate, tinerii români înscriși la licență în România preferând să plece peste hotare adesea pentru doctorate.

„Nu mi se pare neapărat o tendință clară. La facultate mereu am văzut studenți care au ales România, chiar dacă poate ar fi avut opțiunea de a studia afară. Nu am avut niciodată foarte mulți dintre absolvenți care să plece imediat după licență. Cei care pleacă de obicei o fac pentru doctorat, adesea cu bursă, pentru că doctoratul costă mai mult decât un master.

Eu am înțeles că există firme specializate care preiau dosare ale elevilor din clasa a X-a sau a XI-a pentru a-i pregăti pentru studiul în străinătate: le întocmesc admiterea, îi învață ce să spună la interviu, cum să redacteze scrisoarea de motivație, etc. Sunt destui elevi de la licee de top – Sava, Lazăr, Coșbuc –, unde chiar jumătate de clasă și-ar dori să plece, nu cred că acolo se înregistrează scăderi, dacă mă întrebați, iar fenomenul e vizibil încă de dinaintea pandemiei", a conchis aceasta.

Articol din Ziare.com

Prototip de idiot

Am învațat foarte bine, am fost medaliat olimpic national în timpul liceului, de mai multe ori, am terminat cu o medie foarte mare facultatea, am lucrat într-un Combinat chimic, într-un Institut National de Cercetări, în MCECEI, o ambasadă a României iar după lovitura de stat din '89 la firme de stat si prívate, MI de unde m-am pensionat și m-am retras într-o casă veche țărănească, acum. Sunt, deci, prototipul idiotului lui ȚUȚEA.

O țuică, sarmale calde și o mămăligă ca la mama acasă.



Somnul

Frumusețea mușcă!


Bonjour !

Șerpii au ieșit la drumul mare!

Pe majoritatea conturilor "rezistilor" circula indemnuri la un "referendum privind pensiile speciale", usr-istii afirmand ca: "Cifrele sunt greu de contrazis. Peste 300.000 de persoane primesc pensii speciale, cu un cost anual de 3,5 miliarde de euro, adică 1% din PIB. ". Mai nou a aparut si o campanie pe site-ul Declic, care strange semnaturi pentru a le trimite lui Nicusor Dan.
Din cate anunta INS, sunt cam 6500 de fosti magistrati pensionari, si cam tot atatia (adunati bineinteles): fosti piloti, functionari de la Curtea de Conturi, grefieri, vreo 400 de fosti diplomati etc.
Deci, cam 10-11.000 in total.
Restul, se pare ca sunt militarii, care in vesnica imbecilitatea usr-ista au pensii speciale, caci doar ei au introdus pensiile de serviciu ale militarilor drept "speciale" in PNRR.
Noua gaselnita cu "referendum" este o "minge la fileu" pentru ca presedintele "lor" sa poata convoca un referendum, care daca ar trece ar face obligatorie "reformarea" pensiilor militare dupa "visul si dorinta" usr-istilor.
Este un subiect de urmarit, pentru ca ticalosia acestor neo-bolsevici nu cunoaste limite !

Un tembel trădător de țară! Vă place, nu vă place, altul mama nu mai face!

Am fost OLIMPIC în vremea liceului, "pe bune" , acum peste cincizeci de ani. Am muncit pe brânci pentru premiile naționale câștiga...