I shall not have wasted my time in writing this blog, and more importantly you will not have wasted your time in reading it. All Things Work Together for Good. Nu ceda, nu renunța. Con rumbo propio. Disfruta de la vida sin estrés. Le temps ne respecte, dit-on, que les œuvres auxquelles il collabore.
sâmbătă, 5 iulie 2025
vineri, 4 iulie 2025
Vară călduroasă, tropicală.
M-am trezit dis de dimineață. Repede mi-am luat bibliile moderne, telefonul și tableta. M-am plantat în camera de la stradă. Eu îi zic biroul Comandantului. Așa cum v-am mai dezvăluit, aici în timpul WAR II( Al Doilea Război Mondial) era sediul Comandamentului German din zonă. Punctul strategic o reprezenta calea ferată spre Ploiesti și conductele petroliere.
Noi am remobilat interiorul cu ce am găsit prin casă atunci când am cumparat-o, în urmă cu peste 20 de ani. Trec anii!
Pe patul, recondiționat de mine, batrânilor care au locuit o viață în iatac, cum îi zic eu acum, am întins o cuvertură din fir de lână, țesută în razboiul manual de nașa noastră de cununie, Boiangiu, fie-le țărâna ușoară, rude ale bunicilor dinspre mamă .
Cum am deschis tableta Duolingo mă îmbia să-mi fac lecția. De aproape doi ani de zile, zi de zi, exersez diverse limbi străine, engleză, rusă, spaniolă, germană, franceză. Este o îndeletnicire rămasă din copilărie pe care am transmis-o și nepoților. Ei vorbesc engleza cursiv. Deh, alte vremuri, alte posibilitati de acces la informații! Acum cinzeci de ani fără cărți, casete audio, caști nu era posibil să dezleg tainele limbilor străine.
N-am ascultat îndemnul programului Android și am urmărit pe Youtube un vlog al lui Cosmin Avram despre Los Angeles și orașele satelit, Santa Monica, Hollywood..Ghidul lui Avram a fost un român, stabilit in zonă de 15 ani. Am văzut și am aflat multe informații care m-au făcut să înțeleg mult mai bine spiritul american, spiritul lor antreprenorial, viața homeless-ilor, diferența dintre downtown si periferii în orașele americane, mândria cetățeanului de a se numi american, stilul lor, consumerism etc.
A crăpat de ziuă. Ies afară in ranch-ul nostru românesc cu aerul respirabil al dimineții. O sa am timp pe la prânz sa-mi continui divagațiile.
O zi bună, dragilor! ... si cateva poze din camera Comandametului..
Răsărit de soare la " moșie"
Serviciile de informații germane și olandeze avertizează: Rusia intensifică utilizarea armelor chimice în Ucraina
Serviciile de informații din Germania și Țările de Jos au declarat vineri că Rusia își intensifică utilizarea armelor chimice în Ucraina.
Serviciile de informații germane și olandeze avertizează: Rusia intensifică utilizarea armelor chimice în Ucraina
Sursa foto: Hepta
O fi, n-o fi așa! Este o primă sursă.
Stăpânirea își înobilează sluga. Noi, PP.
Lui Nicușor tocmai i s-au virat în contul personal 135.000 de euro pentru campania de la Primăria București, din 2024.
Tot lui Nicușor, statul român, prin AEP, trebuie să îi mai vireze, tot în contul personal, 12,2 milioane de euro (!!!). Da, fix 12,2 milioane de euro. El, cu mânuța lui, a depus cerere de rambursare pentru suma de 60.881.409,07 lei, deși stie că sunt din banii noștri, îl doare la bască de noi toți.
Nu știm cine i-a donat în campanie banii ăștia. Nu vrea să ne spună, deși ne-a promis că va face publice numele principalilor sponsori. Banii de la sponsorii ăștia secreți, 12 milioane de euro, i se întorc lui în cont, în calitate de candidat independent. Din banii noștri, că doar de-aia muncim.
Hei, dar Nicușor "merită" cu vârf și îndesat toti banii, pentru că și el prestează cum trebuie pentru sistem. Se fac lucruri care, pe vremea lui Iohannis (așa cum era el), nu a avut nimeni tupeul să le facă.
In numai o lună nu a redus nicio cheltuială publică, așa cum a promis, cum sa taie banii ălora care l-au făcut președinte?
În schimb:
⛔️ A crescut cheltuielile militare de la 2% la 5% din PIB.
⛔️ Ne-a angajat să cumpărăm de la francezi, de 2 miliarde de euro, niște rachete de umăr pentru ținte aflate la 500 de metri.
⛔️ Dăm 2 miliarde de euro israelienilor (al doilea cel mai mare contract de armament din istoria Israelului) pentru un sistem de rachete tot cu rază scurtă de acțiune.
Mai avem să le dăm israelienilor vreo 3 miliarde pe 41 de lansatoare de rachete din sistemul Iron Dome, ăla prin care au trecut acum iranienii ca prin brânză.
Deci 5 miliarde la israelieni, bașca banii de logistică, întreținere, asistență post-livrare și alte costuri asociate. Alți bani, altă distracție.
Între timp, „grație” CCR:
✅️ Nu mai avem acces la nicio declarație de avere a niciunei persoane plătite din banii noștri, practic e liber la furat fără să mai fie deranjați de niciun curios persoană privată, că instituțiile statului nu îi deranjau nici până acum.
✅️ Lui Băsescu i se dau înapoi, tot din banii noștri: casa, birou, secretar, consilier, mașină, SPP-iști și pensie specială, plus 120.000 de euro – banii din urmă, de când i s-au retras drepturile de fost președinte pentru că a primit decizie definitivă și irevocabilă că fusese sifon la Securitatea ceaușistă.
Păi ce credeați, că Băse i-a făcut degeaba campanie lui Nicușor? Cum să nu aibă Nicușor acum grijă de foștii securiști?
✅️Pentru asta, cei 3 judecători CCR care ies la pensie specială de mii de euro lunar per cap de… ce dracu’ or fi ei (că judecători nu sunt), vor primi, pe lângă pensiile nesimțite, care nu le sunt de ajuns, o primă de pensionare de 35.000 de euro fiecare.
Din ce bani se vor face toate cheltuielile astea?
Cum, nu știți? Păi din banii noștri, că de-aia se vor mări de la 1 august toate taxele și impozitele.
În schimb, primim promisiuni că se vor face reduceri de cheltuieli publice, dar care nu sunt cuprinse în programul de reforma fiscală trimis la Comisia europeană. Promisiuni, cum au fost toate celelalte ale lui Nicușor: și cu declarația de avere, și cu publicarea sponsorilor din campanie, și cu desecretizarea ședinței CSAT prin care ni s-au anulat alegerile, și cu necreșterea TVA-ului.
Mai e vreun prost care încă mai crede că Nicușor nu e omul sistemului?
În timp ce noi trebuie să strângem 12 milioane de euro numai pentru Nicușor (deși are plângere penală pe numele lui, depusă de BEC în 23 aprilie 2025, fix pentru fraude electorale), Călin Georgescu are mai multe dosare penale pentru că nu a cerut niciun leu de la poporul român.
Nu știe nimeni nici acum de ce s-au anulat niște alegeri perfect legal desfășurate, chiar în timpul procesului de vot care ne-au costat 280 de milioane de euro. Tot din banii noștri.
Ca să știti pentru ce munciți și strângeți cureaua de acum înainte și unde vi se vor duce banii!
Preluare Prof.dr Popescu
‼️BREAKING NEWS: ‼️
🛑 Cuplul BoloDan anunță creșteri de taxe, tăierea burselor elevilor și studenților, înghețarea salariilor, a pensiilor, precum și alte măsuri dure de austeritate. 🛑În același timp, Armata Română tocmai a decis să semneze un contract de 5 MILIARDE DE DOLARI(!) cu Rafael, compania israeliană producătoare de....ați ghicit, ARMAMENT!
🛑Știrea sună astfel:
„MAPN a finalizat licitaţia pentru 17 sisteme antiaeriene SHORAD/VSHORAD, în valoare de 1,9 miliarde euro, cu sistemul Spyder. De asemenea, România a decis să achiziționeze și 24 de unități Iron Dome, valoarea totală a contractului cu Rafael fiind de peste 5 MILIARDE $.
🛑Astfel, după semnarea achiziției celor 41 de sisteme Spyder și Iron Dome, contractul cu România va reprezenta cel mai mare acord de export de armament din istoria Israelului(!), pe locul doi aflându-se acordul cu Germania, care în 2023 a achiziționat sistemul Arrow 3 pentru 3,5 miliarde de dolari”.
🛑 Practic, după ce în ultimii ani guvernele ce s-au perindat pe la Palatul Victoria au comandat deja armament în valoare de peste 30 de MILIARDE (tancuri Abrams, avioane F16 și F35, submarine, fregate, rachete Patriot - inclusiv cel dat pe daiboj Ucrainei)......în ultima săptămână am aflat că, deși economic vorbind România se află în faliment, cu deficitul și inflația la cifre record în UE, cu datoria publică la aproape 60% din PIB și ratingul de țară în anticamera JUNK, se mai găsesc totuși bani pentru niște comenzi de rachete Mistral (produse de Franța, contract de aproape un miliard de euro) și, iată, 5 miliarde pentru rachetele israeliene!
🛑 Interesant (și problematic) e că oferta făcută de firma israeliană, deși câștigătoare, depășește cu aproximativ 10% bugetul prevăzut de MAPN în cadrul licitației. Iar aici începe distracția! Pentru a reuși totuși să obțină contractul uriaș, Rafael a apelat la un tertip.
🛑Pentru a se încadra în costuri, oferta israeliană nu a inclus radarele de top ale companiei, a căror eficiență a fost testată în conflict, ci...o soluție alternativă de la compania poloneză PGZ. Găselnița israelienilor e similară cu situația în care ai cumpăra un Mercedes, dar motorul ar fi reciclat de pe un Daewoo Matiz.
🛑Dincolo de acest aspect, specialiștii afirmă că problematică va fi și integrarea sistemelor de comandă și control pentru cele două tipuri de rachete, Derby și Python, ceea ce va genera costuri suplimentare substanțiale. Fiindcă, în România, achizițiile publice se fac fie din servilism dus pe culmile abjecției, fie conform miorticului principiu „las' că merge ș-așa”. Mai țineți minte când au achiziționat garnituri noi de metrou, apoi au descoperit că erau prea late pentru stațiile din București, nu? 😄
🛑În fine, ce voiam să întreb e asta:
Ați înțeles acum DE CE trebuie să fim SOLIDARI și să strângem cureaua, da?
🛑Pentru ca encomiaștii lideri ai coaliției antiromânești să aibă resurse pentru a satisface pe deplin poftele hrăpăreților oligarhi americani, francezi și israelieni din industria de armament - trăiască Complexul Militar-Industrial! -, aruncând, iată, alte miliarde de euro din banii pe care românii îi plătesc volens-nolens statului pe fiare.....în detrimentul investițiilor în Educație, Infrastructură, Sănătate, Cercetare și Dezvoltare, Agricultură și Industrie, producție de Energie și valorificarea resurselor strategice - ce constituie unica formă autentică de apărare eficientă a unui stat, singura formă de investiție în viitorul unei națiuni.
🛑Arme DA, educație BA! Tancuri DA, sănătate BA! Rachete DA, alocații și pensii decente BA („specialele” se exclud). Arme DA, leacuri BA! Iată prioritățile Guvernului României. Și, ia spuneți, vă simțiți apărați acum!?
🛑Hai, nu fiți supărați! Fiți solidari, cum ne-am înțeles! Ce, nu era firesc ca, după lozinca „ne vaccinăm și scăpăm”, să urmeze propaganda „ne înarmăm și scăpăm”!? Păi nu scăpăm noi? Scăpăm de ultimii noștri bani cu celeritatea cu care Ciolacu a escamotat „decât” 13 miliarde de euro din fondul de rezervă al Guvernului (destinat pentru urgențe!) într-un singur an electoral!
🛑Totuși, e și o parte bună în asta: imaginați-vă ce nopți albe are Putin văzând marele fâsss....pardon, „program de înzestrare a Armatei Române”, cum cu grandilocvență îl numesc generalii cu stele pe umeri, shaorme în burdihan și ceasuri de lux prin seifuri. Eu vă zic, dictatoru' e plin de draci, e aproape de apoplexie!.....Păi, cum adică (vorba lu' Ciolacu)? El s-a pregătit de zor în toți anii ăștia să atace România cu toată puterea ursului, domnule (cum ne-au tot avertizat generalii și ANALiștii militari prin studiourile tv că se va întâmpla...cândva), iar, când colo, România a decis să se autosaboteze, să ajungă în faliment, practic să se autodistrugă. Epuvantabil!
🛑Faliment, da, dar hey, măcar vom avea avioane de luptă, tancuri și rachete frumoase, noi-nouțe (sau mai puțin)! Și știți care e cireașa de pe tort? Echipamentele astea militare pe care le-a comandat România în ultimii ani sub pretextul că, astfel, „descurajăm războiul, ne apăram de o eventuală agresiune a Rusiei”, știați sunt leite, IDENTICE, băi, cu.....cele pe care rușii le pot admira la expoziția cu arme occidentale deschisă în aer liber în...Moscova, unde au ajuns după ce au fost confiscate de pe frontul din Ucraina (acolo tot pentru „apărare” fuseseră trimise).
‼️În concluzie, după o lună și jumătate cu Nicușor Dan la Cotroceni și o săptămână de când Bolojan e premier, bilanțul arată astfel:
🛑Crește TVA-ul, cresc accizele, se dublează prețul la energie, crește RCA-ul, cresc ratele, crește prețul alimentelor, scad salariile, alocațiile și pensiile rămân înghețate sine die, sunt eliminate bursele pentru copii și studenți;
🛑Crește contribuția la „taxa de protecție” a NATO (de la 2 la 5% din PIB) și, la prima strigare, plătim un miliard francezilor și 5 miliarde Israelui pentru arme. Va urma...
Viitorul sună bine! Pardon, care viitor?
Noapte bună, România! 🇷🇴
Distribuiți.
(Sursa Facebook, pagina jurnalistului Dinu Popescu)
Și eu, pensionar militar cu o pensie neactualizată de 10 ani, gândesc la fel ca acest amărât pe viață - cel care a scris cele de mai jos.
⚠️Nu, domnule Bolojan, nu suntem proștii nimănui. Nici ai dumneavoastră.
Am urmărit cu atenție conferința dumneavoastră de presă în care, cu aerul omului rațional și responsabil, ne anunțați că românii trebuie să strângă cureaua. Că suntem în deficit. Că urmează o perioadă grea. Că trebuie „să înțelegem”.
Nu, domnule Bolojan. Eu nu înțeleg. Și nu accept.Nu am studiat în Franța, nu sunt absolvent de Harvard,sunt doar un cetățean român care trăiește, muncește, plătește taxe și suportă din plin fiecare prostie și fiecare trădare politică. Nu mai pun botul la discursuri tehnocrate cu iz de plan cincinal.
România nu e în colaps pentru că românii ar trăi peste posibilități, ci pentru că sunteți incapabili să tăiați de unde trebuie:
– de la salariile obscene din vârful instituțiilor de stat,
– de la pensiile speciale care sfidează orice urmă de moralitate,
– de la fondurile fără fund aruncate spre Ucraina și Republica Moldova,
– de la achizițiile de armament second-hand făcute la ordinul „partenerilor strategici”,
– de la contractele cu dedicație și furtul organizat din banul public.
Ne cereți nouă să plătim TVA mai mare, taxe mai mari, impozite crescute, în timp ce ne râdeți în față cu portofelele voastre burdușite? România a ajuns o colonie docilă, iar dumneavoastră, un administrator supus, care dă vina pe popor pentru dezastrul făcut de alții.
Nu, domnule Bolojan. Nu sunt de acord cu nimic din ce ați spus. Nici cu tonul, nici cu minciuna, nici cu aroganța.
Această „austeritate” nu e pentru România. E doar pentru fraierii care n-au protecție politică. Nu pentru generalii cu pensii de 30.000 de lei. Nu pentru directorii de companii de stat care fac concedii în Seychelles. Nu pentru sinecurile plantate politic în toate instituțiile.
Pentru noi e sărăcie. Pentru voi, continuitate. Pentru noi e jug. Pentru voi, scaunul cald și limba scoasă spre Bruxelles !
×××
Domnule Bolojan,
Scriu un adagio la aceste cuvinte:
Țara mea își tratează militarii activi și pensionarii militari cu FUNDUL. Îi disprețuiește. De ce? De ce?
Mulți dintre noi am luptat în primele rânduri pentru asigurarea siguranței naționale, apărarea integrității statului, integrare europeană etc.,.... Frontului Nevăzut....De ce mai marii statului au o atitudine fățiș dușmănoasă la adresa militarilor?
Lt.Col (ret) A. M.
joi, 3 iulie 2025
Efectul nociv al medicamentelor
Mă apropii de mijlocul nopții. Nepoții, cred că dorm. Nevasta mi-a urat demult noapte bună, eu ca ciocănitoarea Woody bat la tastatura tabletei.
In ultima sută de ani s-au inventat, cercetat, pus pe piață mii și mii de formule medicamentoase, verificate mai mult sau mai puțin pe oameni. De multe ori profitul Big- Pharma a predominat ceea ce a dus la sute de mii de decese. Nu o spun eu, o spun statisticile.
A numi medicina modernă un miracol științific nu este o exagerare. Antibioticele, tehnicile medicale, vezi implanturile la nivelul ininimi, tratamentele pentru infertilitate etc. sunt minuni care au prelungit viața omului, nu exagerez, cu 20-30 ani.
Și totuși, folosirea intensivă a medicamentelor nu reprezintă cea mai bună metodă de a-ți menține sănătatea corpului. Știu cazuri cand cunoscuți ai mei iau 20-25 de pastile, casete, capsule, frumos ambalate cu prospecte care mai de care mai detaliate. Eu am avut curiozitatea sa le măsor. Am găsit unele și de un metru lungime unde contraindicațiile reprezentau 60-70 % din text. Nu dau nume. Prețul era pe Măsură. Sute de lei pe o cutie de pastile. 30 erau în cutie.
Dau cazul meu personal. De zeci de ani mă tratez pentru hipertensiune. Am consultat mulți medici. Rău am făcut. Ba unii chiar au murit de stop cardiac, mari specialiști la Institutul de Boli Cardiovasculare, Fundeni, I.C.C Iliescu.
De ce am făcut rău?
Fiecare medic după controale, analize detaliate, ba îmi schimba tratamentul, ba mai adauga noi pilule. Am ajuns la 7 (șapte) substanțe active. De trei ori era să dau ortul popii, aproape stop cardiac. Unele medicamente erau la concentrație maximă cu preț pe măsură. Am zis, bravo Big-Pharma! Era să mă dovedești. Așa mi s-a întâmplat pe vremea COVID-19. Nu m-am vaccinat. Știam din spusele unor mari medici și specialiști elvețieni că a produce un vaccin implică un efort financiar și științific extraordinar dar și mult timp. Emulii Ursulei și USR-ului erau sa mă dovedească.
Dumnezeu m-a blagoslovit. M-a dus în diverse domenii științifice, de cercetare, cercurile oamenilor de afaceri, politicieni de rang înalt, diplomați de carieră, șefi de stat, miliardari etc., eu un neica nimeni, fiu de țărani și muncitori cu un respect deosebit pentru cultul muncii, oamenilor din jurul lor. Hai că o iau razna!
Ce vreau să transmit: voi sunteți stăpânii corpului vostru. Voi decideți asupra pilulelor pe care le îngurgitați. Nu uitați de medicina naturista! Si aici sunt multe interese dar la preturi mai mici decât în Big - Pharma.
Seară bună!
P.S.
Mi-am stabilit singur un număr mininim de medicamente (două), la concentrații minime și totul decurge excelent. Aviz celor care vor să mă creadă!
Recitiți o postare a mea anterioară cu lucruri minime pentru a vă păstra sănătatea!
E miezul nopții. Nu mă abțin să nu adaug. Am ieșit în curte. Cerul este înstelat. Miros puternic de paie și praf. Undeva în depărtare se aud secerătorile. Grîu, grîu... mult. Producții record. Camioanele străinătății trecură azi prin fata porții noastre. Exportăm totul. Unele erau încărcate cu baloți de paie. Ei drace! Ne iau și paiele! Noi rămânem cu PP și importăm cocă congelată.
Pe înserate angajații austriecilor de la una din rafinăriile Ploieștiului au purjat o instalație. Miros puternic de hidrogen sulfurat. Ce bine! Rămânem și noi cu ceva.
Abonați-vă la:
Comentarii (Atom)
Salbă moale, Vonicer
Euonymus europaeus, cunoscut în limba română sub numele de Salbă moale sau Vonicer, este un arbust sau arbore de talie mică, n...
-
⚠️ Nu, domnule Bolojan, nu suntem proștii nimănui. Nici ai dumneavoastră. Am urmărit cu atenție conferința dumneavoastră de pres...
-
Un articol publicat recent de cotidianul francez Le Monde (pe 3 februarie 2026), semnat de jurnalista Marine Leduc. Titlul articolului, trad...
-
"Au spus că nu sunt demnă de încredere. Șaptesprezece ani mai târziu, am intrat la nunta fratelui meu purtând uniforma de gală. Iar în ...








