sâmbătă, 4 ianuarie 2025

Maturitatea



Ca fost Taliban al PNL-lui stau într-o rână și cuget.

Un bun prieten, Prof. Dr. Av. Popescu mă informează pe WhatsApp:

SCHELETUL LUI ILIE BOLOJAN, salvatore de la PNL, în dulapul serviciilor și al Poliției din 3 state

●In timp ce practica meseria de profesor la o școală ajutătoare din Tileagd-Bihor, Ilie Bolojan a fost si șofer pe un camion de marfă în orășelul german Birken. Nu vi se pare cunoscut modelul de succes în PNL? Tot așa, unul care era profesor de fizică și vindea copii, a ajuns în fruntea trebii, de unde nu se mai dă dus.

●Și într-o zi n-a mai cărat marfă în Birken și plecat cu camionul la Oradea, unde a continuat să facă ce făcea și în Germania. Numai că firma de asigurări a constatat că acel camion condus de Ilie Bolojan a dispărut din Germania și, ca atare, l-a dat în urmărire prin Interpol. După un timp de la dispariția camionului de la Birken, Ilie Bolojan a plecat în Italia, dar, surpriză!

●A fost arestat de autoritățile italiene pentru dispariția camionului din Germania și expulzat în România. Cei din România, care s-au ocupat de acest caz, știu foarte bine cum a decurs extrădarea. Atunci Ilie Bolojan a stat ceva timp pe la beciul domnesc și, ulterior acestei „performanțe”, surprinzător, a ajuns prefect de Bihor, secretar general al Guvernului, primar al Oradei și președinte al CJ Bihor.

●Cam toate aceste omisiuni din CV-ul lui Ilie Bolojan și ascensiunea sa au avut loc la scurt timp după ce Vasile Blaga nu mai era prefectul județului Bihor, adică prin anul 1993. 
Să fie oare întâmplător că după aceste „performanțe” ale lui Ilie Bolojan, Austria a plantat pe lângă el (la fel ca în cazul sasului, prietenul drujbarilor de la Schweighoffer) anul trecut, un ofițer operativ la Oradea?

sursa: SSIM Depart. 0

PS: ne mira că nimeni nu i-a scotocit până acum în cv-ul salvatorului PNL!
Un lucru e cert. Bolojan trebuie să explice!

Speranța de viață prin lume

Cea mai bătrână persoană din lume a murit la 116 ani. Japoneza a trecut prin războaie, pandemii şi revoluţii tehnologice

Cea mai bătrână persoană din lume, japoneza Tomiko Itooka, a murit la vârsta de 116 ani, a anunţat sâmbătă administraţia municipiului Ashiya (sudul Japoniei) unde locuia femeia, scrie News.ro. Femeia avea patru copii şi cinci nepoţi și a murit pe 29 decembrie în azilul de bătrâni în care locuia din 2019, a precizat primarul orașului într-un comunicat.

„Doamna Itooka ne-a dat curaj şi speranţă de-a lungul vieţii sale lungi", a comentat primarul Ashiya, Ryosuke Takashima. „Îi mulţumim pentru acest lucru", a adăugat edilul, potrivit sursei citate.

Născută la 23 mai 1908 în Osaka, nu departe de Ashiya, ea fusese identificată drept decana umanităţii după moartea în august 2024 a spaniolei Maria Branyas Morera la 117 ani. Japoneza jucătoare de volei în tinereţe, ea a trecut prin războaie, pandemii şi revoluţii tehnologice.

Femeii îi plăceau bananele şi Calpis, o băutură din fermenţi lactici foarte populară în Japonia, potrivit comunicatului de presă al primăriei.

Japonia se confruntă în prezent cu o criză demografică, cu o populaţie în vârstă în creştere şi o populaţie activă în scădere, care finanţează creşterea cheltuielilor medicale şi sociale. În septembrie, în Japonia existau peste 95.000 de persoane care au depășit vârsta de 100 de ani, dintre care 88% erau femei.

Aproape o treime din cei 124 de milioane de locuitori ai ţării au 65 de ani sau mai mult.

 cel mai bătrân bărbat din lume

Familia sa a declarat că ultima zi a lui Tinniswood a fost „înconjurată de muzică și dragoste". Alfred Tinniswood, care s-a născut în același an în care s-a scufundat Titanicul, la 26 august 1912, a devenit cel mai în vârstă bărbat din Regatul Unit în 2020. El a fost recunoscut de Cartea Recordurilor Guinness drept cel mai în vârstă bărbat din lume în aprilie 2024.

Iulia Bălăianu

vineri, 3 ianuarie 2025

De modă veche



Statul finanțează indirect răspândirea de dezinformare în rândul credincioșilor, ai căror lideri spirituali fac jocuri politice. Bugetul pentru Culte a crescut cu 60% în ultimii ani

Bianca Felseghi

Senior Editor

Guvernul a suplimentat printr-o Hotărâre din 7 noiembrie 2024 - cu 16 zile înainte de primul tur al alegerilor prezidențiale - bugetul Secretariatului de Stat pentru Culte cu 195 de milioane de lei (aproximativ 39 milioane de euro). Banii au fost dați din Fondul de rezervă bugetară aflat la dispoziția executivului și lăsați în voia Cultelor să le folosească cum consideră de cuviință, fiind alocați la capitolul „Alte cheltuieli în vederea sprijinirii financiare a cultelor religioase."

Nu a fost prima dată când bugetul pentru Culte a primit bani în plus față de bugetul votat și tot din Fondul de rezervă. Precedentele Hotărâri de Guvern în acest sens sunt din lunile octombrie și decembrie 2023. 

  • Secretarul de Stat Ciprian Olinici, cel care conduce Secretariatul de Stat pentru Culte, spune că banii din Fondul de rezervă au o trasabilitate mai bună și că acesta este motivul pentru care Guvernul a optat pentru o astfel de măsură pentru a suplimenta bugetul Cultelor.
  • Pe de altă parte, cu un deficit bugetar de peste 8% din PIB și după ce și-a cheltuit tot bugetul public pe 2024 până în data de 24 octombrie 2024, România încheie anul numai din împrumuturi pentru a-și putea îndeplini obligațiile de plată față de contribuabili și sistemul public.

Suplimentul din Fondul de rezervă s-a dat cu toate că, în luna octombrie 2024, bugetul de stat a operat ultima rectificare bugetară, prin care parohii din întreaga țară au primit fonduri pentru a-și acoperi în parte nevoile salariale prin intermediul Consiliilor județene.

O parte din liderii religioși ai cultelor s-au implicat direct în campania electorală care a trecut și chiar s-au poziționat în susținerea unuia sau altuia dintre candidații înscriși în cursă. Fiind urmăriți și respectați de comunități vaste de credincioși, mesajele transmise de aceștia au funcționat pe modelul influencerilor, care le recomandau urmăritorilor lor o anumită conduită în timpul alegerilor. Diferența o face faptul că liderii spirituali primesc, în parte, bani publici de la bugetul de stat, iar Patriarhia recomandă neutralitatea politică a personalului clerical remunerat

Să pornim de la un caz concret, cel al preotului Ciprian Mega, paroh al unei biserici din Oradea, Biserica Sfântul Spiridon. Preotul are o activitate bogată extra-clericală. Face filme și a ajuns în vizorul public după ce în aprilie 2024 și-a lansat la Festivalul de la Moscova cel de-al treilea lungmetraj, fiind fotografiat pe covorul roșu cu Maria Zaharova, portavocea lui Putin. 

Acest film se numește „21 de rubini". Pagina de Facebook a filmului, întreținută de preot și de compania de producție a soției sale, tocmai a fost identificată ca fiind parte dintr-o rețea de site-uri care a plătit propagarea în social media de mesaje de dezinformare, provenite dintr-o serie de pagini de internet care produc conținut pentru partidul suveranist AUR, menite să polarizeze votanții români.

Pagina filmului, regizat de un preot, a plătit reclame pe Facebook cu conținut de pe platformele 4media.info, 60m.ro și anchetatorii.ro în valoare de 500-700 de euro. De altfel, preotul Mega a fost foarte vocal în timpul perioadei electorale și chiar a încercat să își înregistreze propria candidatură la prezidențiale, însă dosarul lui nu a fost validat.

Ciprian Mega la Moscova, alături de Maria Zaharova

Într-un video subsecvent pe care l-a postat pe propriul canal de Youtube, susținea că n-ar fi primit girul serviciilor secrete, care ar avea ultimul cuvânt cu privire la o candidatură sau alta. După turul întâi de scrutin, Ciprian Mega a înregistrat un video de circa 40 de minute care începe cu concluzia „suntem nevoiți să-l votăm pe Călin Georgescu."

Se încheie un an ca o cursă cu obstacole. A fost o competiție inechitabilă, cu reguli schimbate în timpul jocului, în care fiecare din noi a concurat împotriva propriei frici, a propriilor neajunsuri și prejudecăți.

Pe 24 decembrie 1989, Mirea era locotenent-major la unitatea militară 01404, situată pe strada Caracal, vizavi de un ansamblu de blocuri de 10 etaje. Tăcut și lacom, glonțul a sosit pe furiș: nimeni nu a auzit zgomotul împușcăturii. Dosarul Revoluției este cea mai urâtă pată rămasă neștearsă din istoria României moderne.

PressOne a scris pe larg aici despre cariera filmografică a preotului din Oradea, despre temele abordate și despre misterioasele finanțări cu ajutorul cărora și-a produs filmele și a ridicat în timp record o biserică într-un vechi cartier muncitoresc.

Pe 7 decembrie 2024, pe același canal de Youtube, a încărcat un interviu în care vorbește cu Mitropolitul Neofit de Morfou, un prelat cipriot, care îndemna credincioșii în 2020 să se opună administrării vaccinului anti-Covid pe motiv că e un plan al „lucifericilor" din „Noua Ordine Mondială". Mitropolitul de Morfou e o figură centrală a Bisericii Ortodoxe din Cipru: antivaccinist, conspiraționist și foarte dedicat în discursuri și declarații publice pe tema nevoii Rusiei de a apăra valorile ortodoxe tradiționale, pe care le consideră amenințate de influențele secularizării și ale globalizării.

În discuția cu preotul Mega, mitropolitul cipriot vorbește despre UE ca despre o putere colonizatoare, care și-a adus sclavi din Africa, Asia și America de Sud, „care e plină de vrăjitorie".

Revista Pressei

Un newsletter pentru cititori curioși și inteligenți.

Sunt curios

„Lumea întreagă înțelege că Europa se destramă. Și e nevoie ca frații români să înțeleagă acest lucru și să nu investească mult în Europa și în general în lumea apuseană, care este o lume care conversează cu Lucifer, cu satanismul. Lumea aceasta a dovedit-o, atât cu vaccinurile, cu ușurința cu care s-a vaccinat cu un vaccin care nu a fost testat de către știință. Iar acum efectele secundare au umplut lumea de boli și de morți subite" - mitropolitul Neofit de Morfou din Cipru în dialog cu preotul român Ciprian Mega.

Din context deducem că interviul a fost făcut cândva în luna august, dar în el Mitropolitul cipriot prevestește că „mâine-poimâine" ar urma să înceapă cel de-al treilea Război Mondial, planul lui Dumnezeu de a reseta relele acumulate în lume, care ar trebui să fie purificate numai prin violență. 

„Acum paradisul vostru devine iad. Și haos. Și se apropie marele război. Am investit într-un vis greșit. Macron a spus: nu ne pasă de voi, creștinii! Noi asta vrem: bărbații să se căsătorească între ei. Femeile între ele, să nu facă copii mulți, să ne intereseze doar schimbările climatice, hrana, să mâncați și viermi dacă este posibil, să vă aruncați în râul promiscuității omenești. Ne interesează mizeria. Ne interesează sodomia. Dar ce legătură au toate acestea cu Ortodoxia? Să plece! (...) Românii trebuie să înțeleagă că Moscova de astăzi nu este Uniunea Sovietică. Cred că aici aveți voi o problemă. Problema voastră nu e orientarea spre vest. Ci este orientarea spre est", este de părere Mitropolitul Neofit de Morfou. 

Preotul Ciprian Mega este remunerat pentru activitatea sa inclusiv prin bani publici care vin de la Secretariatul de Stat pentru Culte. Episcopia Ortodoxă a Oradiei spune că Parohia Sfântul Spiridon, unde slujește preotul în cauză, dispune de 3 posturi clericale, beneficiind pentru ele, în prezent, de 3 contribuții sub formă de sprijin, conform grilelor de salarizare aplicabile la nivelul Patriarhiei Române. Salarizarea este completată din fondurile proprii ale unității de cult, iar sprijinul de la stat nu se acordă în funcție de dimensiunea parohiei (numărul de credincioși păstoriți), ci în concordanță cu vechimea, nivelul de studii și gradele profesionale ale clericilor. 

„Este cât se poate de limpede că situarea preotului Ciprian-Romeo Mega este, întâi de toate, personală și asumată, în deliberat răspăr cu efortul admirabil și firesc al Patriarhiei Române. Îndemnurile și avertismentele comunicate pe diferite căi către cel în cauză de către Episcopul Oradiei au fost numeroase, părintești și cordiale, fiind transmise de multă vreme, nu doar în timpurile tulburi în care ne aflăm.

De fiecare dată, răspunsul venit, inclusiv în zilele noastre, a fost unul neadecvat și insolent, în același duh de răzvrătire și anarhie, plasându-se mereu în conul de umbră al victimizării, al «bullying-ului eclezial» la care este supus de către «boierimea coruptă și tiranică» a ierarhiei Bisericii, a «sistemului» care sufocă «mințile sclipitoare» ce pot reforma din temelii Biserica lui Hristos; pe alocuri, dacă nu în întregime, chiar mai bine decât Însuși Hristos, iar maniera legionară este privită ca fiind cea mai eficace" - fragment dintr-un răspuns al Episcopul Oradiei la solicitarea PressOne, 13 decembrie 2024.

Analizând bugetul pus la dispoziție de Guvern pentru Secretariatul de Stat pentru Culte, vedem că finanțarea a crescut anual începând cu 2021. Fondurile pentru salarizarea personalului clerical și neclerical al cultelor de pe teritoriul României și din afara granițelor au crescut, de la 750 de milioane lei în 2022, la peste 1 miliard lei în 2023, și respectiv de la 28 de milioane de lei la 33,6 milioane de lei. 

Anul acesta, pentru sprijinirea aşezămintelor religioase din afara graniţelor s-au cheltuit 517.200 euro/lună pentru „activităţi deosebite în vederea menţinerii identităţii lingvistice, culturale şi religioase„ a românilor din diaspora. 

An / Buget Culte

2021 - 903 milioane de lei 

2022 - 1,207 miliarde lei

2023 - 1,546 miliarde lei

2024 -  1,244 miliarde lei (suma votată în buget, fără rectificare și respectiv alocările suplimentare din octombrie și noiembrie 2024)

Bugetul Secretariatului de Stat pentru Culte a început să fie suplimentat de la Fondul de Rezervă odată cu venirea la conducere a lui Ciprian Olinici, în iunie 2023, despre care publicația G4Media scria că este un apropiat al Patriarhiei Române, fiind directorul trustului Trinitas. 

Hotărârea Guvernului nr. 1252/2023 din 14 decembrie 2023 aloca 30 de milioane de lei (6 milioane de euro) pentru Secretariatul de Stat pentru Culte, iar Hotărârea Guvernului nr. 992/2023 din 20 octombrie 2023 distribuia alți 333.314.000 lei (66 milioane de euro) din care circa 310.000 lei cheltuieli de personal tot pentru  „alte cheltuieli„ survenite în cursul anului preelectoral. 

Toate aceste fonduri au fost suplimentate în condițiile în care sprijinul financiar pentru salarizarea personalului de cult și construcții, acordat de la bugetul de stat, prin bugetul Secretariatului de Stat pentru Culte în 2024, fusese oricum suplimentat cu 19% față de anul precedent, ajungând la peste 1,2 miliarde de lei.

Împreună cu ultima tranșă de bani venită din Fondul de rezervă în urmă cu câteva săptămâni, bugetul ajunge aproape de cel de anul trecut, în jur de 1,5 miliarde de lei.

Față de 2021, bugetul Cultelor a crescut cu 60% în 2023-2024. Printr-un OUG din decembrie 2023, în categoria personalului neclerical salarizat a fost inclusă și funcția de cantor sau cântăreț bisericesc.

Contactat de PressOne, Ciprian Olinici a explicat că cea mai mare parte din cei 195 de milioane de lei dați prin HG-ul din 7 noiembrie, respectiv 110 milioane de lei, aveau ca destinație finalizarea lucrărilor la Catedrala Națională care trebuie „inaugurată" în 2025, potrivit calendarului Patriarhiei.

Suma rămasă nu a fost încă alocată, a mai spus Olinici, tocmai ca să nu existe discuții în perioada electorală și urmează să fie repartizată în această săptămână cu destinație devize lucrări în curs de execuție sau proiecte sociale ale bisericilor. Sunt peste 1.700 de cereri, dintre care circa 300 vor primi finanțare din această tranșă.

Mulți ne citesc, puțini ne susțin. Asta e realitatea. Dar jurnalismul independent și de serviciu public nu se face cu aer, nici cu încurajări, și mai ales nici cu bani de la partide, politicieni sau industriile care creează dependență. Se face, în primul rând, cu bani de la cititori, adică de cei care sunt informați corect, cu mari eforturi, de puținii jurnaliști corecți care au mai rămas în România.

Press One



Călin, file de poveste în America

Călin Georgescu, interviu de colecție pentru influencerul american Jackson Hinkle: „Eu sunt total împotriva sistemului oligarhic, anti mișcarea “woke”, anti LGBT”


În cadrul interviului, Călin Georgescu a subliniat importanța bătăliei spirituale pe care o percepe în societatea contemporană. El a evidențiat că această luptă nu este doar una ideologică, ci una fundamentală între forțele divine și cele malefice, afirmând cu tărie iubirea sa pentru Dumnezeu și pentru patria română.

Georgescu a exprimat clar că perspectivele celor care nu împărtășesc aceste valori sunt incompatibile cu viziunea sa și că, în fața unei agende oligarhice și a mișcărilor sociale moderne, el se poziționează ca un apărător al tradițiilor și credințelor românești.

„Mulțumesc, Jackson! Pentru că m-ai invitat și pentru introducerea pe care mi-ai făcut-o. Într-adevăr este o mare încărcătură spirituală, este o luptă între Divinitate și Diavol. Este cât se poate de clar, fără niciun dubiu! Noi, românii, îl iubim pe Dumnezeu și ne iubim patria. Punct! Desigur, acești indivizi nu pot înțelege pentru că ei nu îl iubesc pe Dumnezeu, ei nu iubesc țara noastră și desigur că sunt contra mea!

Da, eu sunt total împotriva sistemului oligarhic, anti mișcarea “woke", anti LGBT. Acesta este punctul meu de vedere și eu sunt alături de popor, pentru popor și doar pentru români! Dar ce nu înțeleg ei este că schimbarea a început, este un val de mare resetare peste tot, nu numai în România. Ați văzut ce se întâmplă în Africa, în Asia, în SUA, chiar și în Europa- în Germania, în Franța- peste tot.

🚨🇷🇴 NEW: THE CǍLIN GEORGESCU INTERVIEW

On today's episode of Legitimate Targets, Jackson Hinkle speaks with COUPED ROMANIAN Presidential Candidate Cǎlin Georgescu (@CG_Romania) about his fight for Romania's sovereignty & why he wants PEACE with RUSSIA. pic.twitter.com/pTkyV7OPJL

— Legitimate Targets (@LegitTargets) January 3, 2025
Și nu înțeleg acești indivizi oligarhi că s-a încheiat epoca lor! Iar noi vrem să fim liberi așa cum ne-a lăsat Dumnezeu din prima secundă!", a spus Călin Georgescu.

Extras din Realitatea

Pontilicul gregar, mincinos vrea președinte în Romanistan.

Documentarul care îi spulberă candidatura lui Victor Ponta. Cum a sters din pix datoria KazMunaiGaz de 600 de milioane de euro

Așteptările oamenilor, fie din popor, fie ale celor care l-au format ca om politic, au căzut greu pe umerii săi. În cei aproape 4 ani de mandat, Victor Ponta a adunat o listă lungă de decizii controversate și a contribuit major la o stare conflictuală în aparatul de conducere al țării.

Mandatul de premier al lui Victor Ponta a fost marcat de proteste în stradă, deciziile sale punând în mișcare masele.

În 2013, după un an în funcția de premier al României, Victor Ponta anunța reluarea proiectului de exploatare auriferă la Roșia Montană, care data din 1997.

Planul nu a primit niciodată autorizație de mediu – exploatarea producând riscuri de contaminare a apelor din regiune cu cianuri, însă Victor Ponta era decis să bată palma cu Roșia Montană Gold Corporation, făcând un puternic lobby în acest sens. Negocierile au fost făcute cu ușile închise, dar informațiile venite din surse oficiale erau că firma străină vrea să investească în România 10 miliarde de euro. La schimb pentru extragerea a 300 de tone de aur și 1.600 de tone de argint, pe o perioadă de 20 de ani, din mina Roşia Montană unde se estimează că se află cele mai mari depozite de aur din Uniunea Europeană. Peste 3.000 de locuri de muncă erau promise românilor.

Detaliul hilar din așa-zisa poză cu Ponta și Trump care dă de gol un mare FAKE NEWS. Ce anume trădează amestecul inteligenței artificiale

Localnicii din Roșia Montană nu au fost impresionați de sumă și de promisiunile creșterii nivelului de trai, cu atât mai mult cu cât viețile lor și ale copiilor lor ar fi fost puse în pericol.

Li s-au alăturat mai mulți activiști de mediu și în scurt timp, piața Victoriei era din nou plină de protestatari.

Furia românilor l-a urmărit pe premier chiar și peste granițe. Mai mulți protestatari l-au așteptat la Londra, unde se afla într-o vizită oficială, și i-au înmânat o diplomă de merit pentru „revoltarea poporului".

Haosul a devenit complet în momentul în care au apărut grupuri de protestatari care militau pentru exploatarea zonei aurifere de la Roșia Montană, generând astfel noi conflicte.

Ponta: Am ajuns din întâmplare la Trump. Fostul premier ezită să prezinte dovezile întâlnirii

Ponta continua negocierile în tot acest timp și căuta soluții. Firma cu acțiuni majoritare în Roșia Montană Gold Corporation, Gabriel Resources, care deține licența de exploatare din 1999, a cerut despăgubiri de peste 4,4 miliarde de dolari statului român pentru blocarea proiectului.

În favoarea RMGC, Ponta a decis iniţierea unui proiect de lege, „Legea Roșia Montană", prin care RMGC primea automat toate avizele de mediu necesare. Dar, pe fondul protestelor din toamna anului 2013, ea a fost respinsă în Senat, apoi, în 2014, a "căzut" şi în Camera Deputaţilor.

Ulterior, Ponta a găsit o altă portiţă, prin modificarea Legii Minelor. Astfel, tot în 2013, Guvernul a încercat să ofere o nouă şansă RMGC prin schimbarea radicală a legii.


Au votat pentru modificarea legii 109 deputaţi PSD şi 45 PNL, însă nici așa nu a fost întrunit numărul necesar de voturi pentru a fi adoptată în noua formulă.

În fața jurnaliștilor, Ponta se ferea de întrebările incomode prin aroganță.

„- În acest moment v-ați schimbat punctul de vedere? Ați vota Roșia Montana? Sunteți pro sau contra?
- Nu mi l-am schimbat niciodată.
- Deci Ponta, Roșia Montana, da? Categoric?
- Am explicat foarte clar aseară, știu că dvs de la Realitatea vă uitați la Antena 3 și ați văzut explicația mea", le răspundea Ponta jurnalitilor.

O altă negociere controversată a premierului Ponta a fost în cazul exploatării gazelor de șist.

Potrivit unui raport al Agenţiei Americane pentru Energie, România are rezerve de gaze de şist de circa 1.400 de miliarde de metri cubi.

Ponta, atac dur către candidații la prezidențiale: „Sunt dispuși să fie pe post de marionetă". Fostul premier ia apărarea votanților lui Călin Georgescu

Gigantul american Chevron și-a anunțat oficial intenţia de a exploata, iar premierul Ponta a bătut palma. Explorarea gazelor de șist a fost stabilită în trei perimetre din Vaslui, iar obţinerea avizelor a fost în timp record, potrivit Ministerului Mediului.

Fracturarea hidraulică, metoda prin care se scot la suprafaţă gazele de şist, este considerată foarte poluantă. Lucrurile s-au mișcat atât de rapid încât protestatarii nu au mai avut timp să schimbe ceva.

Tot în șirul deciziilor politice controversate luate de Victor Ponta apare și semnarea memorandumului cu KazMunayGaz în ianuarie 2014.

EurActiv.ro a dezvăluit că Victor Ponta a fost luat în vizor de procurorii anticorupție, în 2016, după ce a semnat o hotărâre de guvern prin care a fost adoptată o înţelegere cu cei de la KazMunayGas, deși Curtea Constituţională s-a opus validării prin lege a memorandumului.

Procurorii au considerat suspecte vizitele dese ale lui Ponta în Turcia, dar și faptul că fostul premier folosea, în timpul acestor vizite, o cartelă telefonică turcească pentru convorbiri private, potrivit Euractiv.ro.
Memorandumul este consecința unor decizii politice în lanț, luate încă din anul 2000. Dinu Patriciu cumpăra rafinăria Petromidia de la stat cu bani puțini, cu condiția să răscumpere o datorie de peste 600 de milioane de dolari.

Între timp, Guvernul Năstase transformă creanța în obligațiuni, afacerea Rompetrol este preluată de KazMunaIGas, iar statul nu mai recuperează decât 70 de milioane de dolari. Guvernul Ponta închide procesul început de stat pentru recuperarea banilor, chiar prin semnătura premierului.

Schimbare de plan. Victor Ponta se urcă pe valul de simpatie al românilor pentru Călin Georgescu

Cărarea bătătorită la sediul DNA l-a făcut pe fostul premier să dezvăluie, la trei ani de la finalizarea mandatului său de premier, că el a pus-o în funcția de procuror general pe Laura Codruța Kovesi. Despre Ponta presa a dezvăluit că a participat la numeroase chefuri alături de procurorul general al României.

Legat de relația lui Ponta cu Kovesi a vorbit chiar și mentorul său, Adrian Năstase. Dar nu în termeni laudativi, așa cum obișnuia să se exprime în anii de debut politic ai micului Titulescu.

„Între prima condamnare din 2012 si a doua condamnatre, deci dupa iesirea de la Jilava si cea din ianuarie 2014, constat ca colegii mei de partid petreceau sărbătorile cu reprezentantii statului paralel și că organizau viitoarea structura a parchetelor, independent de ceea ce eu credeam ca ii afecteaza. Lucrul acesta mi se pare dureros. ... Rezultă că Ponta era unul dintre participanții la acest proces. Adevărul e că nu-l mai recunosc în ultima vreme. Poate că nu l-am cunoscut suficient", spunea Năstase în cadrul interviului.

După eșecul de la alegerile locale din 2020, cu noul său partid PRO România, Victor Ponta a anunțat că se retrage din viața politică. Nu a reușit să treacă nici măcar de pragul de 5%.
Acum s-a întors în PSD și visează să ajungă președinte din nou, deși a fost înfrânt crunt la ultimele alegeri.

Victor Ponta, TOPUL momentelor controversate. Cum l-a pus la colț Băsescu: "E ca un pisicuț"

Articol din Realitatea 

Beția și bețiveala

Concluziile unui bărbat care a renunțat la băutură timp de o lună: "Nu eram pregătit pentru efectul dramatic pe care l-a avut asupra corpului meu"


Persoană care refuză un pahar cu alcool FOTO Unsplash

Multe persoane și-au propus să renunțe la alcool timp de o lună, la începutul anului pentru binele sănătății lor.

Participanții ar putea observa schimbări semnificative în corpul lor, conform experienței unui bărbat care a trecut deja prin această provocare.

YouTuber-ul american Jordan LoNigro a renunțat complet la alcool timp de 30 de zile, după ce a observat că bea mai mult decât de obicei, inclusiv având o „mah­mureală de 48 de ore". Într-un videoclip în care a documentat experiența sa, el a spus că una dintre schimbările „minunate" pe care le-a observat a fost pierderea a 4,5 kg într-o singură lună.

„Am slăbit oficial 4,5 kg doar renunțând la alcool timp de o lună", a spus el în documentar, care a adunat 1,8 milioane de vizualizări.

El a adăugat că absența alcoolului i-a oferit mult mai multă energie și i-a oferit timp pentru hobby-uri precum cântatul, exercițiile fizice și cititul.

„Simt că am ceva mai multă energie, mă simt mult mai puțin apatic decât de obicei," a spus el.

„Am fost mai creativ, evident că nu m-am mai trezit mahmur în weekenduri, așa că mi-am folosit timpul în avantajul meu și am fost mai productiv în general."

Lipsa mahmurelii i-a plăcut în mod deosebit.

„Când beau prea mult, am mahmureli foarte, foarte urâte, care vin la pachet cu o anxietate groaznică," a spus el.

„Mă fac să mă simt mizerabil și anxios toată ziua, fără să vreau să ies din casă."

Un alt beneficiu evident pe care l-a subliniat a fost economisirea de bani.

„E destul de simplu: dacă ieși la masă și chiar dacă îți comanzi doar o bere, asta adaugă cinci sau șase dolari la nota ta de plată, iar dacă renunți la asta timp de o lună, economisești bani," a spus el.

Totuși, a adăugat că renunțarea la alcool nu a fost lipsită de provocări.

„Cea mai mare provocare pentru mine în această lună a fost viața socială", a spus el.

„Când elimini alcoolul și activitățile care implică băut, nu mai vrei să te pui în astfel de medii, așa că stai acasă, te relaxezi și nu prea mai ieși cu oamenii", a spus el.

El a menționat ocaziile speciale, cum ar fi aniversările și vizitele la familie, pline de „băutură după băutură", drept momente deosebit de dificile în cele 30 de zile.

LoNigro a adăugat că, deși nu va elimina alcoolul complet din viața sa pe viitor, va fi „puțin mai conștient de când și cât bea."

Se recomandă ca oamenii să nu consume mai mult de echivalentul a șase halbe de bere sau șase pahare medii de vin pe săptămână - distribuite pe cel puțin trei zile.

Totuși, aproximativ unul din patru adulți din Anglia raportează un consum peste acest nivel, scrie dailymail.com.

Britanicii sunt, de asemenea, printre cei mai mari consumatori de alcool din Europa, clasându-se pe locul trei în topul consumului de alcool.

Femeile britanice, în mod specific, s-au clasat pe locul doi la capitolul consum excesiv într-un timp scurt, cu un sfert dintre ele practicând acest obicei, fiind întrecute doar de cele daneze.

În contrast, bărbații britanici s-au clasat pe locul cinci în Europa, 45% dintre ei raportând episoade de consum excesiv, conform datelor din 2022.

miercuri, 1 ianuarie 2025

Turcia se oferă să reconstruiască armata Siriei, după prăbușirea regimului Assad. Oare, or fi proști sirienii?


Turcia a făcut un pas surprinzător, oferindu-se să ajute la reconstruirea armatei siriene, grav afectată de căderea regimului lui Bashar al-Assad și de atacurile aeriene israeliene. Acest gest ar putea umple, de asemenea, un gol lăsat de forțele ruse aflate într-o continuă retragere din regiune, scrie Business Insider.


Recept Erdogan, președintele Turcia/ FOTO:EPA/EFE

În ciuda resurselor limitate ale Turciei, care se concentrează în principal pe susținerea grupării islamiste Hayat Tahrir al-Sham din Siria, se pare că Ankara va avea nevoie de sprijin financiar extern pentru a sprijini reconstrucția militară pe termen lung, care i-ar putea conferi un rol dominant în Siria. Potrivit unor experți în domeniul politicii regionale, Turcia are șansa de a deveni o putere majoră în Siria, în cazul în care va reuși să sprijine un guvern stabil care să-i recunoască influența.

„Turcia va încerca probabil să preia rolul pe care Rusia l-a avut până acum, inclusiv în relațiile cu Israelul", afirmă Aron Lund, analist în Orientul Mijlociu la Century International. „Un contingent turc pe Înălțimile Golan sau o prezență militară directă ar putea sprijini misiunile ONU și ar putea acționa ca un tampon între liderii israelieni și cei sirieni", adaugă el.

Rusia și fostele republici sovietice au fost principalele surse de armament pentru Siria sub conducerea lui Bashar al-Assad și a tatălui său, Hafez. Cu toate acestea, o mare parte din stocurile armatei siriene au fost distruse în urma atacurilor israeliene, în special în decembrie anul trecut.

Cu toate că Turcia ar putea juca un rol esențial în furnizarea de echipamente militare, specialiștii nu consideră că aceasta va deveni principalul furnizor al noii armate siriene. Suleyman Ozeren, expert în domeniul politicii internaționale, explică faptul că Siria va trebui să își diversifice sursele de armament, având în vedere refuzul Occidentului de a sprijini grupările armate islamiste și capacitățile limitate ale Turciei. Astfel, este posibil ca Siria să se îndrepte spre țările din Golf, precum Arabia Saudită, Qatar sau Emiratele Arabe Unite, care sunt preocupate de influența Iranului în regiune.

Liderul grupării HTS, Ahmed al-Sharaa, a declarat recent că ar putea dura până la patru ani pentru organizarea alegerilor în Siria, ceea ce oferă Turciei o oportunitate de a-și extinde influența. Se preconizează că nevoile imediate ale unui guvern viitor vor fi concentrate pe achiziționarea de arme, vehicule și drone pentru consolidarea controlului intern.

„Siria este plină de arme, dar nu există o bază economică solidă pentru menținerea unei armate eficiente", explică Lund. „Noul guvern va avea nevoie de sprijin și echipamente pentru a supraviețui în fața amenințărilor interne și externe", adaugă el.

Deși Turcia are una dintre cele mai mari armate din NATO și o industrie militară destul de puternică, reconstruirea unei armate convenționale în Siria ar putea fi o provocare considerabilă. În trecut, Turcia a oferit echipamente militare guvernului din Libia, inclusiv drone și vehicule blindate, după căderea regimului Gaddafi.

Totuși, în Siria, obiectivul nu va fi crearea unei mari armate convenționale, ci mai degrabă consolidarea controlului intern și asigurarea unei stabilități politice fragile. „Noul guvern va avea nevoie de echipamente pentru a păstra ordinea și a combate grupurile extremiste, nu pentru a purta războaie majore", explică Lund.

Turcia ar putea contribui la instruirea noii armate siriene, organizând cursuri pentru ofițeri și exerciții comune, ceea ce ar putea deschide drumul pentru o colaborare mai strânsă. Însă reconstrucția unei armate într-o țară devastată de război și instabilitate economică reprezintă o provocare majoră.

„Este o diferență semnificativă între susținerea unei forțe proxy și crearea unei armate naționale capabile să funcționeze pe termen lung", concluzionează Ozeren.

Ordonanța "Trenuleț". Dan Negru, prezentator TV.





„A apărut ‘ordonanța trenuleț’ și eu nu știu cum să le explic copiilor mei de ce, în unele țări, cum sunt Emiratele Arabe, oamenii nu plătesc impozite pe salarii, pe venituri personale, pe dividende…”, a scris el luni dimineață, într-un scurt mesaj publicat pe pagina lui de Facebook.

„Dar știu cum să le explic cum e la noi: o pun pe fiica mea să facă curat prin casă și îi dau 100 de lei. Pe urmă îi iau 70% din bani și îi dau lui frate-său, care n-a făcut nimic”, a conchis, în mod vizibil ironic, prezentatorul tv.

Iată bogăția mea!