vineri, 9 august 2024

Nu va vine să urlați? Ia auziți ce sporăvăiesc bulibașii de la Societatea Română de Terapie Intensivă !

Noi detalii din dosarul de la Sf. Pantelimon. Una dintre doctorițele arestate era poreclită „doamna cu coasa”

Apar noi detalii din dosarul procurorilor care anchetează morțile pacienților din secția ATI a Spitalului Sf. Pantelimon din București. Una dintre doctorițele acuzate de omor cu premeditare era numită „doamna cu coasa". Pacienții erau evaluați încă din momentul în care ajungeau în secție și unora li se punea o etichetă simbolică: „de lăsat".

Potrivit referatului procurorilor, pe baza căruia judecătorii au hotărât arestarea prevenitivă a celor două doctorițe de la ATI, una dintre ele era poreclită „doamna cu coasa".

Potrivit procurorilor, aceasta a implementat, încă din octombrie-noiembrie 2023, un mecanism de „eficientizare" a activității în secția ATI, prin reducerea dozei de noradrenalină.

Procurorii susțin că acesta era un plan pus la punct, de acolo și acuzațiile de crimă cu premeditare. În referat este explicat și modul în care se desfășurau lucrurile.

„Inculpata a venit pe salonul martorei (una dintre asistente, n.r.) și a modificat rata de noradrenalină pe injectomatul pacientului, de la 15 ml pe ora la 1 ml pe oră și i-a transmis că este „de lăsat", totodată făcând mențiunea ca martora să treacă în foaia de observație valoarea de 15 ml/oră.

Procurorii au descoperit la audierii inclusiv faptul că doctorii le certau pe asistentele care îi resuscitau pe pacienții care se zbăteau între viață și moarte.

Anchetatorii spun că asistentele știau de practica scăderii de noradrenalină, așa că injectau pe ascuns necesarul, astfel încât să îi mai țină în viață pe pacienți.

Într-o discuție cu un alt medic, una dintre doctorițele arestate spune că injectarea de noradrenalină este în zadar, că nu prelungește viața, ci doar suferința, iar celălalt medic este de acord, și îi spune că numai Dumnezeu decide cât trăiește un om.În același document, procurorii spun că medicii legiști au găsit o legatură între moartea pacienților și scăderea dozei de noradrenalină.

Când a izbugnit scandalul, pe internet a apărut inclusiv o discuție dintre una dintre asistente și fosta directoare de îngrijire medicale, care a fost dată afară după ce a început dosarul, în care vorbesc despre morțile suspecte de la ATI.

Pe de altă parte, Societatea Română de Terapie Intensivă a respins într-un comunicat acuzațiile procurorilor față de cele două doctorițe.

„Din datele puse la dispoziție de Parchet rezultă clar că este vorba despre o cunoaștere incompletă a laturii medicale a cazului și că de fapt era vorba de un pacient profund hipotensiv (TAM 33-45 mm.Hg) cu șoc refractar aflat sub doze mamut de NA (15-20 ml / oră!) la care s-a revenit la o doză recomandată (1 ml/oră). Deci în nici un caz NU poate fi vorba de crimă / omor cu premeditare", spune SARTI, făcând referire la pacientul de 54 de ani care a murit pe secția de ATI de la Sf. Pantelimon după ce i-ar fi fost scăzută doza de noradrenalină.

M.B.

joi, 8 august 2024

Adevărul.ro despre sărăcia românilor. Cell mai sărac stat din UE.

O spune un economist bine  documentat, nu toți neica nimeni care își dau cu părerea.

Trăim mai bine ca în Elveția sau suntem săracii Europei? Un economist tranșează dilema: „Problema e fetișizarea PIB-ului” INTERVIU

Un raport recent al CIA susține că România ar fi peste Elveția la paritatea puterii de cumpărare, în timp ce cifrele Eurostat arată că românii sunt cei mai săraci europeni. Economistul Radu Crăciun explică, pentru „Adevărul", care e adevărata față a României.

Pensiile și salariile românilor sunt printre cele mai mici din UE. FOTO: Mediafax

Un raport CIA arată că România s-ar afla pe locul 8 în Europa la PIB-ul real (paritatea puterii de cumpărare), mai mult decât Elveția și Belgia. Acest raport pare să le dea dreptate guvernanților, care s-au lăudat că România ar fi depășit țări ca Grecia, Croația, Ungaria și Portugalia. Nu întâmplător, ultimii premieri ai României, începând cu Florin Cîțu, au scos în față un raport al Eurostat, ulterior updatat, care arăta că România a ajuns în 2021 la nivelul Ungariei, iar apoi a depășit-o, la capitolul PIB per capita in purchasing power parity, cu 0,1 procente. Și tot la acest capitol, România e la un pas de Polonia și spulberă Bulgaria.

Ulterior, alt fost premier, Nicolae Ciucă scotea în față alte cifre interesante. El se lăuda că PIB-ul României a atins 1.600 miliarde de lei în 2023, cel mai înalt nivel din istorie, ceea ce înseamnă că țara noastră a ajuns, în viziunea sa, a douăsprezecea putere economică din Europa, după Danemarca şi înaintea Cehiei, Finlandei sau Portugaliei. Practic, în 2023 România a avut un buget de aproximativ 320 de miliarde de euro, urmând ca în 2024, conform prognozelor, să ajungă la 350 miliarde de lei.

În schimb, alte date publicate de Eurostat arată că populația României nu o duce deloc bine. Potrivit sursei citate, românii sunt europenii cei mai expuși riscului de sărăcie și deprivare materială din Uniunea Europeană. Cifrele arată groaznic: peste 30% (32%) dintre locuitorii României se confruntă cu sărăcia, mai mulți ca în Bulgaria (30%), Spania ( 27%) şi Grecia (26%).

De asemenea, cifrele GfK Purchasing Power Europe 2023 arată complet diferit de cele ale americanilor. Astfel, conform acestei surse, în România puterea de cumpărare pe cap de locuitor ar fi de 7.738 de euro. Asta înseamnă că românii sunt cu 56% sub media europeană. Aici, România e dată pe locul 33 la nivel european, iar țări ca Ungaria, unde puterea de cumpărare pe cap de locuitor este 10.834 de euro, ne privesc de sus. Nu în ultimul rând, cifrele Băncii Mondiale arată nu doar că nu putem rivaliza cu elvețienii și cu belgienii, dar ne aflăm sub polonezi, cehi sau unguri.

În sfârșit, în discuție este și percepția populației, iar aici lucrurile sunt clare. Oamenii trăiesc greu, inflația mușcă din puterea de cumpărare de la o lună la alta, iar românii trăiesc tot mai greu.

Întrebarea firească este care e adevărata Românie: cea mai săracă țară din UE, așa cum arată unele date, sau o țară prosperă, cu cetățeni cu venituri ridicate și cu un nivel de trai peste cel al Elveției sau Belgiei.

Profesor asociat la Facultatea de Administrație și Afaceri ASEBUSS și președinte al Asociației pentru Pensiile Administrate Private din România, fost președinte al Asociației Analiștilor Financiar Bancari din România, economistul Radu Crăciun a discutat pe această temă cu „Adevărul".

În opinia sa, România nu este o țară care să se compare cu Vestul Europei.

„Marea problemă a acestui gen de abordare este, din punctul meu de vedere, fetișizarea PIB-ului, așa ca un panaceu al soluționării tuturor problemelor pe care o țară le are. Ceea ce este fals, este greșit să credem că transformând creșterea PIB-ului într-o religie dintr-odată lucrurile vor arăta mai bine", spune Crăciun.

Radu Crăciun

El are și un foarte bun contraexemplu la îndemână. Potrivit FMI și a Băncii Mondiale, economia Federației Ruse crește de la an la an, iar cifrele ar trebui să facă invidioasă orice economie dezvoltată din Occident. În realitate, nivelul de trai în Rusia este, cu excepția Moscovei și a Sankt Petersburgului, chiar sub cel din România.

"Economia Rusiei crește foarte bine. Credeți că oamenii ăia trăiesc mai bine, că mor mai puțin, că în orașe se trăiește mai bine? Despre asta vorbim. PIB-ul e o condiție necesară, dar nu și suficientă. Pentru că până la urmă PIB-ul este o medie a unei țări care include și Bucureștiul și orașe dezvoltate ca și Cluj, dar care include și satele acelea de secol 19 pe care încă le avem. Ori cred că obiectivul oricărei elite economice și politice a unei țări ar trebui să fie bunăstarea populației, în ce măsură populația trăiește cu adevărat mai bine în țara respectivă. Ăsta ar trebui să fie obiectivul, nu ca PIB-ul să fie cât al Austriei sau al Franței câtă vreme la sate oamenii continuă să meargă prin mocirlă", punctează profesorul.

Că România nu poate fi comparată sub nicio formă cu Elveția o arată toți indicatorii. Calitatea vieții, nivelul de trai, toate cifrele arată o diferență de la cer la pământ. Iar România este corigentă la o mulțime de capitole, începând cu infrastructura și continuând cu deficitele gemene și raportul de colectare a taxelor la buget.

„Ceea ce iarăși se ignoră este faptul că genul ăcesta de bunăstare a populației nu o atingi doar cu PIB-ul. Străzile nu se asfaltează din PIB, străzile se asfaltează din buget, din cheltuieli bugetare. Deci dacă mâine am anula taxele și impozitele și PIB-ul ar crește nemăsurat, în lipsa unor investiții publice n-ar mai exista spitale publice, educație publică, n-ar mai exista infrastructură publică, n-ar avea cine să le facă. Dincolo de PIB, nevoia noastră este să avem un buget capabil să finanțeze dezvoltarea țării", punctează el.

Și chiar dacă în România există zone în care nivelul de trai a crescut odată cu investițiile străine, modelul aplicat de București, Cluj, Brașov sau Timișoara este departe de a fi replicat la nivel național. Iar soluția, spune el, nu este ca aceste orașe să plătească un tribut al prosperității lor, care să fie dirijat la nesfârșit spre zonele sărace.

Aici nu trebuie nimeni să dea nimic. Asta este marea eroare care se face. Până la urmă dezvoltarea Clujului, a Timișoarei, nimeni nu a dat nimic acolo ca să se dezvolte. Acolo au existat doar niște oportunități, iar dacă mediul privat din alte zone va avea oportunități similare va profita de pe urma lor. Toate companiile care s-au așezat în vestul României s-au așezat pentru oportunitățile oferite de apropierea de graniță, o forță de muncă educată, centre universitare și așa mai departe", explică Crăciun.

Statul român nu ar trebui să redistribuie banii, ci să găsească soluții și să asigure oportunități pentru fiecare zonă a țării. Ceea ce până acum nu a știut sau nu a fost capabil să facă.

„Statul român nu trebuie să ia dintr-un loc și să dea în altul. Statul român trebuie doar să creeze niște condiții favorabile mediului de afaceri: coridoare rutiere care să traverseze munții, universități care să fie finanțate, sisteme medicale bune, proiecte de infrastructură și așa mai departe. Și mai departe mediul privat va veni și va dezvolta acele zone", mai spune profesorul Radu Crăciun.

miercuri, 7 august 2024

Piaţa maşinilor electrice s-a prăbuşit. Tăierea tichetului Rabla Plus şi costurile la revânzare sau reparaţii, printre motive

Preturi cât casa! Burgezia proletară a ajuns în rai.

Piaţa maşinilor electrice se prăbuşeşte. Vânzările de autovehicule electrice au scăzut dramatic în ultimul an, iar principalul motiv este reducerea la jumătate a valorii tichetului în programul Rabla Plus. Decizia a tăiat radical apetitul românilor pentru această categorie de vehicule. 

de Mădălina Chiţac

la 07.08.2024 , 21:54

De câte ori porneşte la drum, Vişinel Bălan are o mare grijă: trebuie să verifice dacă pe traseu sunt staţii de încărcare pentru maşinile electrice. 

Şi mai sunt şi alte probleme mult mai costisitoare.

"Mi-a zgâriat cineva maşina şi în momentul în care mi-a venit devizul, norocul mei că aveam casco. 3.000 de euro nişte zgârieturi", spune Vişinel Bălan, proprietarul unei maşini electrice.

Vezi și

Maşina şi-a cumpărat-o în urmă cu un an, prin programul Rabla Plus. 

"Am primit din partea Guvenului 10.000 de euro, plus am adus eu contribuţia mea, vreo 32.000. Dacă nu aş fi avut acest suport din partea Guvenului, nu m-aş fi riscat", mai spune Vişinel Bălan, proprietarul unei maşini electrice.

Numai că valoarea tichetului Rabla Plus a fost redusă la jumătate. Efectul? 

"Cu siguranţă acest lucru a impactat piaţa maşinilor full electrice în România. Această scădere trebuie făcută gradual. Este normal să diminuăm valoarea de 11.000 de euro pe care o aveam în trecut, dar această scădere a fost făcută mult prea brusc şi acest lucru a impactat decizia de cumpărare", spune Alexandru Budeanu, Membru al Consiliului Director APIA.

"Oarecum inexplicabilă această reducere, pentru că statul se aştepta ca de la 17 mii de maşini pe an, să creştem la 40.000 de maşini electrice. Ceea ce era total nerealist", zice Ciprian Cherciu, jurnalist auto.

Autoturismele "elec­trifi­ca­te" au o scădere de 17% şi au ajuns la o cotă de piaţă de 24%. La maşinile pur electrice, situaţia e şi mai rea. 

Dacă în iulie 2023, maşinile full electrice deţineau o cotă din piaţă de 15%, în 2024 vorbim despre o scădere dramatică pentru această categorie de vehicule. Cota de piaţă a ajuns la sub 5%. 

Numărul de înmatriculări de maşini electrice a tot scăzut. În ultima lună, cea mai vândută mașină electrică a fost Tesla Model 3. Dacia Spring, care a dominat piața în ultimii doi ani, se află pe locul doi, iar Hyundai Kona s-a clasat pe locul 3. 

"E şi un moment de relaş al cererii pentru maşinile electrice. Oarecum oamenii şi-au făcut plinul în zona asta şi aşteaptă noi modele, noi oferte. Sunt români care renunţă la maşina electrică", spune Cristian Preoteasa, director executiv dealer auto.

O dată cumpărat, valoarea vehiculului electric scade brusc.

"Impactul major al maşinii e preţul de revânzare. În momentul ăsta, o maşină electrică suferă o devalorizare majoră. Scăderi de până la 50%", mai spune Cristian Preoteasa, director executiv dealer auto.

Din cauza cereri scăzute pentru maşinile electrice, mai multe companii care realizau componente auto şi-au restrâns activitatea sau au concediat din angajaţi. 

Ți-a plăcut acest articol?

Like
Întrebarea zilei Credeţi că Tribunalul de Arbitraj Sportiv va decide în favoarea sportivelor noastre?

Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰

Ştiri economice Volkswagen ia în calcul în premieră închiderea uzinelor Audi de la Bruxelles. Cerere scăzută de electrice şi costuri logistice mari Ştiri economice Publicat 10.07.2024

Ştiri externe China investighează "barierele comerciale'' impuse de UE companiilor chineze. Cum vrea să se răzbune Beijingul  Ştiri externe Publicat 10.07.2024

Medici criminali. Halucinant. Jos cu mafia din domeniul medical!


La Colectiv, Bănicioiu şi Arafat spuneau că totul e ok, că nu există nosocomiale şi arşii grav nu au de ce să plece din ţară. Şi arşii au murit, unii în ţară, unii trimişi prea tîrziu în afară.

În urmă cu doar cîteva săptămîni, Colegiul Medicilor şi Corpul de Control al lui Rafila ne spuneau că la Pantelimon totul a fost ok şi e doar o răzbunare a unora scandalul iscat. Mai mult, fosta şefă a ATI a fost destituită fiindcă a încurajat asistentele să spună adevărul. Procurorii astăzi au săltat astăzi doi medici şi o asistentă cu acuzaţia de omor calificat.

Au existat probabil zeci de mii de cazuri de-a lungul timpului în care Colegiul Medicilor a spălat fără excepţii toate cadrele medicale acuzate de malpraxis şi a muşamalizat situaţii inclusiv cu morţi suspecte, o parte mică dintre aceste cazuri traspirînd în presă, inutil însă, fiindcă acest Colegiul al Medicilor este stat în stat, cu organizare tipică de clan mafiot.

Să ne amintim, bunăoară, că în pandemie, rata de mortalitate din ATIuri a fost uriaşă, cea mai mare din Europa, şi tot atunci medici ticăloşi, în timpul cărora pacienţii închişi cu cheia în saloane au ars de vii, au fost consideraţi de presa oligofrenă eroi, deşi trebuiau să fie acum în puşcărie.

Da, România are medici criminali. Are asistente criminale. Are infirmieri criminali. La propriu criminali. Mulţi. Nu doar ăştia trei săltaţi acum. Şi pînă ce nu vom vedea această realitate crudă şi cruntă, România va continua să aibă criminali în halate albe care fac pipi cu jet de jurămîntul medical şi pe pacienţii ajunşi în grija lor din simplul motiv că pot.

Iar dacă cineva îşi imaginează că ăştia trei săltaţi acum au inventat apa caldă şi reducerea dozei de noradrenalină, atunci îi urez sănătate multă dacă doamne fereşte va ajunge vreodată la terapie intensivă.

PS - Mă aştept ca Rafila să demisioneze zilele următoare. Asta nu înseamnă că se va schimba ceva în sistemul medical românesc.

Text Facebook: Dana Iuliana TOBĂ

Staţiunea în care turiştii iau masa cu 28 de lei. "Aici îmi place mie cel mai mult"

E loc sub soare pentru toată lumea la malul mării. Cine vrea să se distreze, alege staţiuni recunoscute pentru viaţa de noapte efervescentă, iar familiştii ştiu exact unde găsesc preţuri bune şi plaje la îndemână. Iată cum se despart apele pe litoral.  

În Eforie Nord, turiştii au făcut baie de mulţime. Nu au avut loc să respire nici pe nisip, nici în apă. Cu toate că staţiunea este aglomerată, mulţi o preferă pentru că are preţuri mai mici faţă de restul litoralului.

Cei care vor să mânce pe plajă se pot duce la autoserviri, unde preţul unui meniu nu face gaură în buget.

Vezi și

"Meniul zilei cu 28 de lei si doi mici pe langa. In total am dat 43 de lei. Este statiunea mea de suflet, aici imi place mie cel mai mult", spune un turist.

Din Sud, înotăm spre Nord, la Mamaia, punctul zero al distracţiei

Vara aceasta, mulţi turişti au preferat să închirieze un apartament decât să stea la hotel. 

"Mai ieftin decat la hotel. Am gasit cu 550 de lei la hotel, iar cu 350 la apartament", spune o turistă.

Unii aleg, fără ezitare, confortul total. O gradina cu flori viu colorate, foisor, dar si locuri de joaca pentru copii. Sunt avantaje de care turistii se pot bucura fara costuri suplimentare.

Pentru o noapte de cazare în Mamaia, turiştii plătesc în jur de 600 de lei, iar în Eforie Sud preţul porneşte de la 250 de lei. 

Întrebarea zilei Credeţi că Tribunalul de Arbitraj Sportiv va decide în favoarea sportivelor noastre?

Din ştirile Observator.

Evenimente Plajele exclusiviste din România. Clienţii au la intrare valet parking, apoi pot consuma creveţi Black Tiger şi midii de Noua Zeelandă Evenimente Publicat 24.07.2024

Situații inavuabile

Citesc, descifrez, fie ce scriu marii clasici ai literaturii, filozofiei, sociologiei, științelor exacte, ba chiar din domeniul muzicii, unule ziceri ale unor colegi care apar pe Facebook și constat multe situații  inavuabile:


 Cat despre politicieni, nu am cuvinte.

Seara bună, de pe plaiuri prahovene!

marți, 6 august 2024

Șimon, Brașov

Satul din România care a devenit una dintre destinațiile preferate ale turiștilor europeni. Un loc unde "timpul pare să se fi oprit"

Acum 8 minute 175 citiri

Turistii sunt impresionati de specificul local păstrat FOTO captura video Euronews Italia

Satul Șimon din județul Brașov, situat la doar 6 kilometri de Bran, a devenit un adevărat magnet pentru turiștii străini care caută să descopere frumusețea autentică a României. Jurnaliștii de la Euronews Italia i-au dedicat un reportaj, fascinați de autenticitatea păstrată de localnici.

Ascuns la poalele Munților Bucegi, acest sat pitoresc oferă o combinație unică de peisaje naturale, tradiții bine păstrate și ospitalitatea caldă a localnicilor.

Vizitat recent de jurnaliștii de la Euronews Italia, satul Șimon a fost descris ca un loc unde „timpul pare să se fi oprit". Acest sentiment este accentuat de casele vechi de peste o sută de ani, pe care localnicii le-au renovat cu grijă, păstrându-le însă elementele arhitecturale tradiționale.

„Această tradiție specifică oferă oricărui turist o mare intimitate. Odată ce turiștii intră pe poartă, pot simți că au toată intimitatea de care au nevoie, o intimitate romantică și confortabilă. Dacă vor să meargă să bea o cafea în pijama, o pot face în propria curte. Dacă vor să facă plajă, să se plimbe în grădină, să facă un grătar sau să vorbească în hambar, pot face ce vor", a explicat Luminița Cherebetu, proprietara uneia dintre aceste case, pentru jurnaliștii italieni.

Această combinație de autenticitate și intimitate atrage tot mai mulți turiști dornici să experimenteze viața rurală într-un cadru liniștit și rustic, departe de agitația urbană. Satul Șimon devine astfel o destinație ideală pentru cei care vor să închirieze o casă tradițională și să se bucure de o vacanță plină de liniște și relaxare.

Marc Rich, acum 35 de ani. Ce vremuri taică! Din seria: L-am cunoscut.


 

Așa, DA!

Marcel Ciolacu protestează și nu va participa la ceremonia de închidere a Olimpiadei de la Paris

Premierul Marcel Ciolacu a anunțat că nu va participa la ceremonia de închidere a Olimpiadei de la Paris, după ce gimnastei Ana Maria Bărbosu i s-a retras medalia de bronz.

Marcel Ciolacu nu va participa la ceremonia de închidere a Olimpiadei de la Paris FOTO Arhivă

„Am decis să nu particip la ceremonia de închidere a Olimpiadei de la Paris, după situația scandaloasă de la gimnastică, unde sportivele noastre au fost tratate într-un mod absolut dezonorant. Să retragi o medalie obținută pe muncă cinstită pe baza unei contestații, pe care nici antrenorii și nici tehnicienii de top nu o înțeleg, este total inacceptabil!" a scris premierul pe pagina sa de Facebook.

Acesta a adăugat că este „inadmisibil ca, într-o competiție de asemenea anvergură, care promovează valori precum respectul, înțelegerea și excelența, o copilă care își câștigase onest medalia să fie privată cu brutalitate de un rezultatul muncii sale de patru ani!"

„Îmi amintesc foarte bine cum, în comunism, rușii ne furau la Olimpiade, iar noi încercam să ne certam cu ei fără a avea mari șanse de câștig. Eu nu vreau să mă cert astăzi cu nimeni, ci doar aleg să protestez prin gestul meu față de o nedreptate flagrantă la adresa unor românce care și-au probat din plin valoarea! Sabrina și Ana Maria, aveți alături o întreagă națiune pentru care munca și lacrimile voastre sunt mai de preț decât orice medalie, indiferent din ce metal prețios ar fi! Și vă asigur că statul român vă va trata, inclusiv în ceea ce privește premiile, ca pe niște medaliate olimpice. Pentru ca asta sunteți pentru noi toți", a concluzionat premierul.

luni, 5 august 2024

"Pretinii" ne vor fura și cenușa din vatră.

România strigă hoții la Paris: Sabrina Voinea, declarații disperate, cu lacrimi în ochi

Gimnasta Sabrina Maneca-Voinea a declarat că se simte nedreptăţită pentru nota primită în finala de la sol, luni, la Jocurile Olimpice de la Paris, deoarece ştia că merita o notă mai mare.

Sabrina Voinea, extrem de tristă după ce i s-a întâmplat la JO 2024. CAPTURA TV

''După cum aţi văzut, la bârnă am mers puţin mai slab, dar după aia m-am adunat foarte bine la sol, mi-am făcut solul cât am putut eu de bine, mi-au ieşit liniile acrobatice, mi-a ieşit artistica. A fost cel mai bun sol, a fost mai bun ca la Europene şi ca la Mondialele de anul trecut. Dar nici nu ştiu exact să vă spun ce s-a întâmplat. Da, mă simt nedreptăţită, pentru că ştiam că meritam o notă mult mai mare'', a declarat Sabrina Maneca-Voinea plângând, potrivit Agerpres.

''Nu ştiu ce s-a întâmplat cu contestaţia, şi americanca a contestat şi ei i-a mărit nota. Şi am făcut exerciţiul cât am putut eu de bine, nu am ieşit afară din covor. Nu ştiu să vă spun, de ce nu s-a modificat. Eu nu am auzit nimic să mi spună că m-au penalizat acolo sau dincolo. Eu ştiu foarte bine cum am făcut solul, ştiu foarte bine că nu am ieşit afară din covor, ştiu că liniile acrobatice mi-au ieşit destul de bine, artistica am făcut-o destul de bine...'', a mai spus gimnasta română.

Ana Maria Bărbosu s-a clasat pe locul patru la sol, luni, în concursul de gimnastică artistică din cadrul Jocurilor Olimpice de la Paris, în timp ce Sabrina Maneca-Voinea s-a clasat pe cinci.

Bărbosu a fost pentru câteva zeci de secunde medaliată cu bronz, însă americanca Jordan Chiles a depus contestaţie şi i s-a mărit nota, de la 13,666 la 13,766 astfel că a terminat pe poziţia a treia.

Sabrina Maneca-Voinea a făcut şi ea contestaţie pentru nota primită (13,700), dar aceasta a fost respinsă.

Medalia de aur a fost cucerită de brazilianca Rebeca Andrade, notată cu 14,166, în timp ce argintul a revenit americancei Simone Biles (14,133).

România nu a mai obţinut o medalie olimpică la gimnastică artistică din 2012 (Londra), când Sandra Izbaşa câştiga aurul la sărituri, Cătălina Ponor cucerea argintul la sol, iar echipa feminină a României lua bronz.

Echipa feminină de gimnastică a României a revenit după 12 ani la Jocurile Olimpice cu prilejul acestei ediţii. Gimnastele noastre s-au clasat pe locul 7 în finala pe echipe, Ana Maria Bărbosu pe 17, iar Amalia Ghigoarţă pe 22 la individual compus, Sabrina Maneca-Voinea pe 8 la bârnă şi pe 5 la sol, iar Ana Bărbosu pe 4 la sol.

Iată bogăția mea!