vineri, 21 iunie 2024

Când militarii se pronunță!

Avantajul pe termen lung al României după ce a donat sistemul Patriot Ucrainei. Explicațiile unui general în rezervă


Sistem Patriot FOTO Facebook/Nicolae Ciucă


Decizia Consiliului Suprem de Apărare a Țării (CSAT) de a dona un sistem Patriot Ucrainei, la rugămintea aliaților, ar putea aduce României avantaje pe termen lung, susține un general în rezervă, care o consideră „înțeleaptă". Țara noastră va beneficia pe viitor de sprijinul SUA, mai crede acesta.

CSAT a decis joi, 20 iunie, că va trimite în Ucraina unul dintre sistemele de rachete Patriot. Răspunsul la rugămintea aliaților ar putea să nu aibă efecte imediate, dar în timp România va beneficia de acest gest.

„Trebuie să fie un motiv de decizie înțeleaptă națională, dar această înțelepciune se va vedea când vom vedea și alte avantaje pe care România le are printr-un asemenea gest, mai ales din partea Statelor Unite", a explicat General (r) Virgil Bălăceanu, citat de ȘtirileProTV.

CSAT a anunțat ca necesară „identificarea unei soluții temporare de acoperire a vulnerabilității operaționale astfel create", după ce a decis să vină în ajutorul Ucrainei.

Negocierile cu aliații, în special SUA, au fost una dintre condițiile puse de CSAT. În primul rând este vorba de obținerea de către România a unui sistem identic sau similar.

Sistemul pe care România îl donează Ucrainei nu este unul dintre cele două care sunt operaționale în acest moment.

România a achiziționat șapte sisteme Patriot de la SUA, contra sumei de 4 miliarde de dolari. Următorul sistem de apărare anti-aeriană urma să devină operațional în 2025 și se pare că acesta este cel pe care îl va primi Ucraina.

 Articolul din Ziare.com 


Când vrei, orice este posibil! Apărăm Ucraina, ne apărăm pe noi!

Apărarea antiaeriană ucraineană are cu ce. A doborât toate rachetele pe care rușii le-au tras asupra Ucrainei joi noaptea

Acum 11 minute 249 citiri

Sistem antiaerian Patriot/ FOTO: defencenews.com

Tagul "audio" nu este suportat de browser-ul tău.

În noaptea de joi spre vineri, 21 iunie, rușii au atacat masiv Ucraina din avioane tactice cu rachete teleghidate X-59/X-69, informează canalul oficial Telegram al comandantului Forțelor Aeriene ale Ucrainei, general-locotenent Mikola Oleșciuk.

Toate rachetele au fost doborâte de apărarea antiaeriană din regiunile Kirovograd și Herson.

Începând cu ora 1 dimineața, rușii au atacat Ucraina cu rachete de croazieră și bombe, iar explozii s-au auzit în Kropivnitski și Krivoi Rog. De asemenea, alarma a răsunat în regiunea Herson, iar în jurul orei 2.30, a fost emisă o alertă de raid aerian în mai multe regiuni din estul Ucrainei, din cauza amenințării cu rachete balistice în est.

Purtătorul de cuvânt al Departamentului de Stat al SUA, Matthew Miller, a declarat că pe baza unor negocieri constante cu partea ucraineană s-a luat decizia de a consolida apărarea antiaeriană a Ucraineim scrie Ukrinform.

„Am vorbit cu guvernul ucrainean despre ceea ce au nevoie. Am văzut cum trupele ruse au bombardat orașele ucrainene, am văzut cum au bombardat infrastructura energetică și am demonstrat în mod clar că vor să-i lase pe ucrainenii fără electricitate și încălzire la iarnă", a subliniat Miller.

Reprezentantul Departamentului de Stat a subliniat că SUA au înțeles necesitatea de a lua măsuri pentru întărirea capacităților de apărare antiaeriană ale Ucrainei și a fost de acord cu aliații și partenerii asupra modalităților de a satisface aceste nevoi.

„Acest lucru include furnizarea de sisteme suplimentare din întreaga lume pentru a îmbunătăți apărarea antiaeriană a Ucrainei, precum și asigurarea funcționării sistemelor care au fost deja furnizate", a adăugat el.

Anterior, Statele Unite ale Americii au anunțat decizia de a suspenda furnizarea de sisteme de apărare antiaeriană Patriot către alți clienți pentru a furniza sistemele Ucrainei. Decizia SUA va consolida angajamentul președintelui Joe Biden față de Ucraina și va asigura că Kievul va primi sisteme Patriot.

Ziare.com

joi, 20 iunie 2024

Marcel vrea să fie președinte. Șmecherașul.

Marcel Ciolacu, ”radiografiat” de Recorder. Ce spun cei care au avut curajul să vorbească despre începuturile actualului premier: "Un șmecheraș"

Acum 6 minute 237 citiri

Marcel Ciolacu FOTO Șansa Buzoiană

Tagul "audio" nu este suportat de browser-ul tău.

Biografia premierului Marcel Ciolacu, probabil viitor candidat PSD la alegerile prezidențiale, stârnește interes în aceste zile, mai ales că există mari diferențe între informațiile postate pe site-ul Guvernului și ceea ce spun cei care l-au cunoscut și au avut curajul să vorbească.

Într-un amplu material realizat de jurnaliștii de la recorder.ro, care au luat la puricat viața premierului încă de pe băncile școlii, Marcel Ciolacu este prezentat ca un "șmecheraș" care făcea ce trebuie pentru a trece clasa și care ar fi profitat, apoi, de toți cei care i-au ieșit în cale pentru a urca mai repede treptele sociale.

România are, de un an, un premier cu aspirații de președinte, dar cu un CV mai mult decât subțire. Noutatea e că până și această biografie a sa, afișată pe site-ul Guvernului, e cosmetizată șmecherește pentru a se apropia, cât de puțin, de exigențele unor funcții atât de înalte, scrie sursa citată.

Articolul publicat de Recorder începe cu anul 1982, când mezinul familiei Ciolacu intră la liceu. În CV, la studiile liceale, premierul de azi indică Liceul de Filologie-Istorie "Mihai Eminescu" din Buzău și se oprește aici. Sugerează astfel că e absolventul unui liceu cu profil umanist. Ceea ce omite e că a XII-a F, clasa în care a terminat în 1986, era, în realitate, o clasă de mecanică.

"Am identificat peste 400 de absolvenți ai promoției lui Marcel Ciolacu. Dintre cei pe care i-am contactat, niciunul nu a fost de acord însă să vorbească deschis, într-un interviu înregistrat, despre actualul premier. Cei mai mulți abia și-l amintesc din acea perioadă. Sau se feresc să-l menționeze", scrie Recorder.

A vorbit, până la urmă, inginera Aurora Hoștiuc care i-a fost, timp de doi ani, profesoară de tehnologie, o disciplină la care clasele cu profil industrial dădeau teze trimestriale. Femeia și-l amintește pe Marcel Ciolacu, cel din 1984, mai degrabă ca pe un elev mediocru, care nu se remarca în vreun fel anume.

"Marcel nu a fost atât de isteț ca fratele lui, Daniel, pe care l-am avut elev înainte. Era un copil de mijloc, un șmecheraș, așa. Trecea clasa. Venea la ore, își vedea de treabă. Acum, că n-o fi fost de 10, o fi fost de 7 sau de 6, de 5 la teză… nu-mi mai aduc aminte notele. Dar în mod sigur a luat BAC-ul".

După terminarea liceului, Marcel Ciolacu a ratat intrarea la facultate și a fost încorporat la UM 01900 Otopeni. După terminarea armatei a stat pe bară aproape un an.

Anul 1989 îl găsește pe actualul premier pe statul de plată al unei cooperative meșteșugărești din Buzău. Tehnometal, desprinsă din Cooperativa "Prestarea", deschidea atunci un atelier de electronică. Coilacu, însă, nu avea nicio calificare ca electronist.

"Una dintre cele mai flagrante încercări de fardare a trecutului lui Marcel Ciolacu e falsul legat de primul loc de muncă. Aici, premierul susține public că ar fi lucrat într-o mare întreprindere bucureșteană. De fapt, în 1989, era muncitor necalificat la o cooperativă meșteșugărească din Buzău."

Singurul care și-a asumat, însă, deschis să spună povestea trecerii lui Marcel Ciolacu prin Tehnometal a fost mecanicul de utilaje de atunci al atelierului, Vasile Simion.

"A fost angajat ca necalificat. N-are nicio calificare ca electronist. Nu se pricepe la nimic la electronică. Era o figură ștearsă, îl trimitea șeful pe ici, pe colo, pe unde avea nevoie și atâta tot", s spus Simion.

În CV, Marcel Ciolacu și-a trecut în clar, ca angajator, Întreprinderea Electronica Industrială București, o importantă uzină comunistă de pe platforma Pipera, considerată un reper în electronica acelor vremuri. A făcut această mențiune, pentru prima dată, în iunie 2023, abia când a ajuns prim-ministru, după un șir lung de critici publice privind lacunele din biografia sa oficială. Și totuși, niciunul dintre angajații Tehnometal Buzău nu are scris, în cartea de muncă de atunci, altceva decât numele cooperativei meșteșugărești.

Tot Vasile Simion spune și care a fost, de fapt, legătura dintre Tehnometal Buzău și Întreprinderea Electronica Industrială București.

"Electronica Industrială era o întreprindere foarte mare la vremea respectivă. Iar noi ne-am dus acolo să cerșim ceva de muncă. Pur și simplu, ne-a dat și nouă de lucru. Dar funcționam ca un atelier separat al Tehnometal Buzău."

Apoi, Simion explică de ce crede că Marcel Ciolacu și-a trecut în CV Întreprinderea Electronica Industrială București și nu Tehnometal Buzău.

„Dă mai bine Electronica Industrială București. N-are nicio legătură, dar dă mai bine. Ciolacu se gândea că nu-l verifică nimeni", crede, după 30 de ani, Vasile Simion.

În 1990, însă, Tehnometal Buzău a pierdut contractul cu intreprinerea bucureșteană apoi s-a desființat, iar Marcel Ciolacu a rămas fără loc de muncă.

Până atunci, însă, au fost zilele Revoluției din 1989, iar actualul premier și-a făcut "așa-zisul debut eroic (...) într-o societate în schimbare. Despre îndoielnicele sale fapte de eroism, Recorder a mai scris, publicându-i integral dosarul de revoluționar. Merită însă făcută o întoarcere la Tehnometal, în ziua de 22 decembrie 1989, fie și numai pentru că atunci, dădea în scris Marcel Ciolacu, el însuși ar fi fost cel care și-a mobilizat colegii de muncă să iasă în stradă", scrie sursa citată.

"În dimineața zilei de 22 decembrie, cunoscând de la postul de radio Europa Liber ce se întâmplă în Timișoara și București, am plecat la servici unde am propus colegilor să mergem în fața sediului județean al PCR".

Vasile Simion a demontat, însă, după 30 de ani postea lui Ciolacu.

"În prima zi a Revoluției, pe 22, șeful ne-a încuiat acolo, în atelier, că nu știa ce-o să iasă. A închis ușa – Nu pleacă nimeni de aici!. Am stat până s-a terminat programul, până după-amiază. A doua zi, ne-am dus la muncă, dar nu s-a mai lucrat, nu mai avea nimeni chef de muncă. Și ne-am dus pe la Casa Albă (sediul Comitetului Județean de Partid din centrul Buzăului, n.red.), pe acolo. Pe Marcel Ciolacu nu l-am mai văzut. Din a doua zi, nu l-am mai văzut".

A rămas o necunoscută cu ce s-a ocupat exact Marcel Ciolacu imediat după 1990. Cert este că prăbușirea comunismului l-a transformat din muncitor necalificat la cooperativă în afacerist de tranziție, relatează aceeași sursă.

După ce a lucrat la un moment dat pentru o firmă din București, Ciolacu și-a înființat propria companie, la Buzău – MC VIDEO CLUB, care se ocupa de "import-export și intermedieri". Aceasta era, la vedere, un magazin de casete video piratate, de pe bulevardul Nicolae Bălcescu din Buzău. Nu a avut, însă, viață lungă pentru că tânărul antreprenor a găsit o nișă mai profitabilă.

Din zilele Revoluției, Marcel Ciolacu îl cunoștea deja pe Vasile Ion, devenit, din medic pediatru, omul politic cel mai de încredere al lui Ion Iliescu la Buzău. Așa avea să ajungă Ion senator, ambasador, prefect. Pe scurt, cel mai influent politician buzoian timp de două decenii. Încă din primele zile ale lui 1990, mezinul Ciolacu a fost omniprezent în umbra acestui nou lider al puterii locale.

"Îl vedeai și la întâlnirile oficiale, și la cele neoficiale. Îi ducea geanta lui Vasile Ion peste tot", a spus unul dintre politicienii de atunci. Sub protecția lui Vasile Ion, Marcel Ciolacu a primit, de altfel, printre primii, un brevet de luptător pentru victoria Revoluției din Decembrie 1989, semnat de președintele Ion Iliescu.

Profitând de relațiile politice, Marcel Ciolacu s-a transformat de-a lungul timpului dintr-un mic comerciant într-un afacerist de anvergură, cu câteva tranzacții la limita legii, după cum mai scrie Recorder. Apoi, începe să cocheteze și cu politica, nu doar prin prisma prieteniilor, iar în 2004 ajunge, la 37 de ani, prefect interimar în Guvernul Năstase, unul dintre cei mai tineri din țară.

Ascensiunea în trena lui Vasile Ion începuse, așadar, discret încă din anii ’90. Deși era doar un necunoscut cu o mezelărie în Piața Centrală, numele lui Marcel Ciolacu apare, la alegerile locale din 1996, pe lista finanțatorilor oficiali ai partidului, lângă cel al protectorului său politic. Într-un exercițiu de transparență, PDSR, predecesorul actualului PSD, își publică, în acel an, lista scurtă a sponsorilor politici într-un oficios local. Cu o contribuție de 500.000 de lei, Marcel Ciolacu e al șaptelea în topul declarat al buzoienilor generoși cu partidul.

Prezența sa în rândul sponsorilor politici e cu atât mai interesantă cu cât numele nu-i apare între candidaturile locale din acel an. Un detaliu care nu-l împiedică pe Marcel Ciolacu să se declare eronat, în CV-ul publicat în 2017 pe site-ul Camerei Deputaților, consilier local al municipiului Buzău încă din mandatul 1996-2000.

Și ascensiunea sa avea să continue. A plecat de la omul cu servieta, conform anchetei Recorder, și a continuat cu "omul cu magazinul de casete, omul cu mezelăria, omul cu benzinăria, omul cu pădurea de la stat, omul cu votul în comisii și consilii, omul cu relațiile, omul cu beneficiile de revoluționar."

Toate sunt ipostaze care vor să pară azi străine de omul din Guvern. "Sunt însă ale unuia și aceluiași Marcel Ciolacu", conchide sursa citată.

Ți-a plăcut articolul?

Vrem să producem mai multe, însă avem nevoie de susținerea ta. Orice donație contează pentru jurnalismul independent

Darul primit de Putin de la Kim Jong Un, după semnarea acordului de securitate dintre Rusia și Coreea de Nord


Câinii primiți cadou Foto: Captură video/X/ Rashad Moursi

În timpul vizitei istorice din Coreea de Nord, președintele rus Vladimir Putin a primit în dar de la Kim Jong Un 2 câini de vânătoare din rasa pungsan.

Putin a fost primit ca un adevărat împărat în Coreea de Nord, fiind întâmpinat personal de Kim Jong Un pe un covor roșu.

Pe parcursul vizitei, președintele rus nu s-a lăsat mai prejos și i-a dăruit și el lui Kim Jong Un o mașină Aurus, un set de ceai și un pumnal militar.

Spre finalul vizitei, Vladimir Putin a primit în dar de la liderul Coreei de Nord cei doi câini din rasa pungsan și de asemenea, mai multe lucrări de artă, conform observatornews.ro.

Amazing video;

N.K. leader presents Putin with a pair of rare Pongsan dogs, N. K. has registered the original Pongsan dog breed as an intangible cultural asset

Pyongyang designated the breed in 1956 as a natural monument, and the North's leader elevated its status to a national. pic.twitter.com/AKdUXvMON8— Rashad Moursi (@moursi_rashad) June 20, 2024

Acești câini din rasa pungsan sunt denumiți după o zonă a țării. Ei sunt recunoscuți pentru loialitatea pe care o oferă și pentru inteligență. Au o blană groasă și albă, ochi căprui și urechi ascuțite.

🇻🇳🇷🇺⚡️ Kim Jong Un presented Putin with Pungsan breed dogs

This breed was bred in North Korea from wolves and is almost unknown outside the country. It got its name from the mountains in the northern district of Pungsan. pic.twitter.com/R55i3aOCY2— South Today (@SouthToday5) June 20, 2024

În timpul vizitei de miercuri, 19 iunie, cei doi lideri au semnat la Phenian un acord de parteneriat strategic. Chiar dacă acest document nu a fost publicat oficial, presa rusească spune că actul prevede extinderea cooperării, unde este inclus și domeniul militar.

După ceremonie, cei doi lideri au schimbat copii ale actului și au ieșit din sală împreună. „Acesta este un document cu adevărat revoluţionar!", a spus Putin la conferinţa de presă de după semnarea documentului. „Acordul de parteneriat cuprinzător semnat astăzi prevede, printre altele, acordarea de asistență reciprocă în cazul unei agresiuni împotriva uneia dintre părți", a mai adăugat liderul Rusiei.

El a mai avertizat că „atât Rusia, cât şi Coreea (de Nord) urmăresc o politică externă independentă şi nu acceptă limbajul şantajului şi al diktatului".

Rusia nu exclude dezvoltarea cooperării tehnico-militare cu Coreea de Nord" a mai transmis Putin, fiind de părere că regimul de sancțiuni al Consiliului de Securitate al ONU împotriva Coreei de Nord lansat de SUA ar trebui să fie revizuit.

Ți-a plăcut articolul?

Vrem să producem mai multe, însă avem nevoie de susținerea ta. Orice donație contează pentru jurnalismul independent

marți, 18 iunie 2024

Atenție, la ce îngurgitați!

Alertă medicală. Mai multe medicamente pentru durere și febră, retrase din farmacii

Pastilele pentru combaterea durerii și febrei, care conțin metamizol, au intrat în vizorul Agenției Europene a Medicamentului, după ce ar fi produs reacții adverse rare în unele țări din Europa.

Medicamentele care conțin metamizol ar putea fi retrase de pe piață - Foto Arhiva

Medicamentele pentru febră sau durere care conțin metamizol ar putea fi retrase din mai multe țări europene. Printre ele se numără și Algocalminul, denumit și noraminofenazonă, cu denumirea comercială Algocalmin, utilizat sub formă de metamizol sodic. Toate aceste medicamente se află sub investigația Agenției Europene a Medicamentului.

Concret, sunt reevaluate mai multe produse care conțin metamizol, prezent în peste 15 produse farmaceutice comercializate şi în România, printre care algocalmin, piafen și algozone, conform TVR Info.

Motivul? Posibilitatea unei reacții adverse rare, care poate duce la o scădere rapidă a globulelor albe din sânge. Agenția Finlandeză a Medicamentului a tras un semnal de alarmă în acest sens.

Aceste medicamente rămân autorizate deocamdată și sunt  utilizate pentru tratarea febrei și durerii moderate până la severe. Monitorizarea atentă a pacienților este esențială pentru a detecta și gestiona orice efect advers potențial.

Agenția Română a Medicamentului a anunțat că va lua parte la investigația europeană, care se va încheia în luna septembrie. În urma acestei investigații, se vor face recomandări care pot duce, în funcție de rezultate, chiar și la retragerea metamizolului de pe piață. Până la finalizarea evaluării, ministrul Sănătății îndeamnă la menținerea calmului.

Metamizolul este un produs care se folosește de mai mult de 100 de ani, algocalmin. Agranulocitoza pe care o produce în anumite cazuri, foarte rar – între unu la 10 mii și unu la 100 de mii de cazuri – era cunoscută. Nu e o chestiune necunoscută. Apare în prospect.",a transmis Alexandru Rafila, ministrul Sănătății

Există preocupări că acest medicament ar putea fi asociat cu apariția agranulocitozei, o afecțiune gravă în care numărul celulelor albe din sânge scade brusc, punând pacienții în pericol de infecții severe și complicații mortale.

Medicii și autoritățile române au recunoscut câteva cazuri severe de agranulocitoză în legătură cu metamizolul, deși este un efect advers rar. În ciuda acestui risc, metamizolul rămâne un tratament eficient pentru febra rezistentă la alte antipiretice, au spus ei.

La nivelul statelor din nordul Europei incidența acestei afecțiuni de tip imuno-alergic este mult mai mare decât la statele din sud. Se ia în calcul numărul de reacții la nivelul fiecărui stat membru și se decide dacă este cazul sau nu să se considere că riscul este mai mare decât beneficiul.", a declarat Anca Crupariu, purtător de cuvânt, Colegiul Farmaciștilor din România, potrivit sursei citate.

În trecut, metamizolul a fost supus unei reevaluări în 2010 din cauza aceleiași probleme, după care a fost restricționat la eliberarea pe bază de rețetă, care trebuie reținută în farmacie.

Pacienții trebuie să fie conștienți de potențialul periculos al metamizolului și să consulte imediat un medic dacă prezintă febră imediat după administrare, pentru a evita riscurile asociate agranulocitozei.

luni, 17 iunie 2024

Dis de dimineață.

 


Hai, România!

Atmosfera făcută de aproape 40.000 de români pe stadionul Munchen Arena din Germania la meciul România-Ucraina 3-0 a fost senzațională, cu urale, aplauze și cântat aproape fără încetare.

Iar în minutul 80 ale meciului s-a produs momentul "piele de găină", când din toate colțurile stadionului s-au auzit imnul "Deșteaptă-te, române". A fost un moment fără precedent în istoria recentă a naționale României, un trecut recent marcat mai degrabă de eșecuri și meciuri amare.







În timp ce Ciolacu se filmează la meciul România-Ucraina pe Allianz Arena din Munchen, Ciucă își face selfie cu televizorul în spate, în birou. Tineretul este pe stadion.






Viitorii candidați în alegerile din septembrie a.c......la meci, pe stadion sau în fața  televizorului.

Voi cu cine  o să votați?

Eu? Cu tineretul.



Imnul de stat al României este alcătuit din unsprezece strofe.[8] La ocazii festive se interpretează strofele 1, 2, 4 și 11.

Deșteaptă-te, române, din somnul cel de moarte,
În care te-adânciră barbarii de tirani!
Acum ori niciodată, croiește-ți altă soarte,
La care să se-nchine și cruzii tăi dușmani.

Acum ori niciodată să dăm dovezi la lume
Că-n aste mâni mai curge un sânge de roman,
Și că-n a noastre piepturi păstrăm cu fală-un nume
Triumfător în lupte, un nume de Traian!
     
Înalță-ți lata frunte și caută-n giur de tine,
Cum stau ca brazi în munte voinici sute de mii;
Un glas ei mai așteaptă și sar ca lupi în stâne,
Bătrâni, bărbați, juni, tineri, din munți și din câmpii!
     
Priviți, mărețe umbre, Mihai, Ștefan, Corvine,
Româna națiune, ai voștri strănepoți,
Cu brațele armate, cu focul vostru-n vine,
"Viața-n libertate ori moarte!" strigă toți.

....................


Temă pentru acasă.  De rememorat:

Detalii despre documentarul „Hai, România! - Povestea Generației de Aur”

Documentarul spune povestea complexă a celei mai vii și intense perioade din fotbalul românesc: anii 1980-2000, o perioadă în care Echipa Națională a României a ajuns pe locul trei în lume în clasamentul FIFA și a reușit recordul a trei calificări consecutive la trei campionate mondiale (1990-1994-1998) și două calificări consecutive la două campionate europene de fotbal (1996 și 2000).






Cupolă de căldură în România. Meteorologii au emis un cod galben de caniculă, disconfort termic și nopți tropicale

Cupolă de căldură în România. Meteorologii au emis un cod galben de caniculă, disconfort termic și nopți tropicale https://www.digi24.ro/meteo/cupola-de-caldura-in-romania-meteorologii-au-emis-un-cod-galben-de-canicula-disconfort-termic-si-nopti-tropicale-2829607

Iată bogăția mea!