duminică, 4 iunie 2023
Rusaliile 2023 - ce simbolizează sărbătoarea pentru creștini ortodocși
Creştinii ortodocşi şi greco-catolici sărbătoresc Rusaliile 2023 luni, pe data de 5 iunie. Cincizecimea sau Pogorârarea Sfantului Duh, după cum mai este denumită, este una dintre cele mai vechi sărbători creștine, alături de cea a Paștilor. De Rusalii, enoriașii își amintesc că Duhul Sfânt a venit în lume şi s-a pogorât peste Sfinţii Apostoli, iar la Ierusalim s-a întemeiat Biserica lui Hristos. Anul acesta, românii care lucrează la stat se bucură de o minivacanță de Rusalii, pentru că se face punte între zilele libere legal 1 iunie - Ziua Copilului, și 5 iunie - Rusalii.
Sărbătoarea Cincizecimii, care are loc la 50 de zile după Învierea lui Hristos şi la 10 zile de la Înălţarea Sa la ceruri, a fost anunţată în Vechiul Testament de profeţii mesianici, fiind denumită și „capătul sărbătorilor", adică evenimentul cu care se încheie istoria mântuirii realizată de Hristos. În 2023, Rusaliile pică luni, pe data de 5 iunie.
Această sărbătoare este cunoscută în popor și ca „Duminica Mare", pentru că odată cu ea, se încheie ciclul pascal: Învierea, Înălţarea şi Pogorârea Duhului Sfânt. Întrucât Tatăl, Fiul şi Sfântul Duh sunt într-o legătură nemijlocită, lunea de după duminica Rusaliilor este consacrată proslăvirii Sfintei Treimi.
Duhul Sfânt s-a pogorât peste Sfinţii Apostoli duminică dimineaţa, în ziua Cincizecimii, în chip de limbi de foc, nu în chip de porumbel ca la Botezul Domnului, spune arhimandritul Ilie Cleopa.
Venirea Sfântului Duh peste Apostoli, care se găseau în foişorul Cinei de Taină, de pe muntele Sion, este descrisă astfel: „Când a sosit ziua Cincizecimii, erau toţi împreună în acelaşi loc. Şi din cer, fără de veste, s-a făcut un vuiet, ca de suflare de vânt ce vine repede, şi a umplut toată casa unde şedeau ei. Şi li s-au arătat, împărţite, limbi ca de foc şi au şezut pe fiecare dintre ei. Şi s-au umplut toţi de Duhul Sfânt şi au început să vorbească în alte limbi, precum le dădea lor Duhul a grăi (...) Şi toţi erau uimiţi şi nu se dumireau, zicând unul către altul: Ce va să fie aceasta?" (Fapte 2, 1-13).
E totodată sărbătoarea întemeierii Bisericii creştine, căci în aceeaşi zi, în urmă cuvântării însufleţite a Sfântului Apostol Petru, s-au convertit la creştinism circa 3.000 de suflete, care au alcătuit cea dintâi comunitate creştină din Ierusalim (Fapte II, 41), nucleul Bisericii de mai târziu.
Duhul Sfânt, a treia persoană a Sfintei Treimi (dogma despre Treimea dumnezeirii este fundamentală şi are implicaţii asupra întregii învăţături creştine), care a fost dăruit comunităţii apostolice primare, a înzestrat Biserica cu tot ceea ce era necesar organismului creştin: propovăduirea Evangheliei, Sfintele Tainele, harismele, diaconia.
Existenţa istorică şi orice acţiune sacramentală a Bisericii depind acum de invocarea Duhului Sfânt. După ce Sfinţii Apostoli au primit Duhul Sfânt, trăgând sorţi, s-au dus în toate părţile pământului să vestească Evanghelia mântuirii şi credinţa în Iisus Hristos, începând de la Ierusalim. Iar prin Sfinţii Apostoli, Duhul Sfânt a fost transmis în lume tuturor celor ce cred în Hristos, prin Sfintele Taine ce se săvârşesc în Biserică de către preoţi şi episcopi.
Semnificaţia Cincizecimii constă în aceea că de acum Duhul Sfânt pătrunde definitiv în istorie neexistând timp şi spaţiu fără prezenţa personală, venirea reală şi lucrarea efectivă a lui Dumnezeu. Întrucât Tatăl, Fiul şi Sfântul Duh sunt într-o legătură nemijlocită, lunea de după duminica Rusaliilor este consacrată proslăvirii Sfintei Treimi.
Tradiţii şi obiceiuri de Rusalii De Rusalii, se leagă şi alte tradiţii şi obiceiuri, care diferă de la o regiune la alta. În unele zone, oamenii îşi împdobesc casele şi gospodăriile cu ramuri de tei, nuc, plop sau stejar, pentru a alunga răul şi bolile. Ramurile de tei au o simbolistică aparte în această sărbătoare: se crede că teiul fereşte gospodăriile de grindină sau de duhurile rele ale zânelor. Flăcăii le aduc din păduri, după care se sfinţesc la biserică, iar credincioşii le iau acasă şi le pun la icoane. Ramuri de tei vindecătoare Ramurile de tei, soc sau mure sfinţite de Rusalii se folosesc ca leacuri tot restul anului.
În tradiţia populară se spune că numai până la Sânziene plantele au puteri vindecătoare. În unele zone, femeile fac descântece pentru alungarea Ielelor, iar uşile se ung cu usturoi, pentru că se crede că aşa va fi păzită casa de rele şi ghinion tot restul anului. Spiritele rele se mai alungă prin ritualuri gălăgioase şi pocnituri cu ramuri de tei. În unele gospodării se prepară unsori care se dau pe ugerele vacilor, pentru a le spori laptele. Udatul nevestelor Tot de Rusalii, în Ardeal există obiceiul cunoscut ca „udatul nevestelor", când femeile sunt stropite cu apă pentru a fi sănătoase şi frumoase tot restul anului.
„Udatul nevestelor" în râul Gurghiu, un obicei unic în România, pe care localnicii din comuna Hodac îl păstrează cu sfinţenie din moşi-strămoşi în a doua zi de Rusalii, a fost anulat anul trecut din cauza pandemiei. „Udatul nevestelor" de la Hodac şi din satul aparţinător Toaca este un obicei dedicat tinerelor soţii, care s-au căsătorit în ultimul an, după Rusaliile de anul trecut și până acum, şi are ca scop fertilitatea şi norocul femeii. În anumite zone se spune că dacă de Rusalii este timp frumos atunci toată vara va fi frumoasă şi rodnică.
Legendele spun că Ielele sau Rusaliile sunt fiinţe fantastice, care umblă prin văzduh şi pot lua minţile oamenilor dacă nu respectă ziua de sărbătoare.
Rusaliile, cunoscute sub diferite nume - iele, zâne, şoimane, împărătesele-văzduhului, ursoaice - umblă îmbrăcate în alb, iar locurile în care dansează rămân arse şi neroditoare. Se spune că Rusaliile răpesc uneori un tânăr frumos ca să joace cu el, apoi îl eliberează, dar acesta nu trebuie să spună ce a văzut, pentru că altfel ar putea fi pedepsit.
În unele sate, oamenii cred că în zilele de Rusalii nu este bine să mergi la câmp, pentru că te prind şi te pedepsesc Ielele. De Rusalii, oamenii nu trebuie să intre în vie sau să meargă în locuri pustii, pentru că s-ar putea întâlni cu spiritele rele.
În unele zone se spune că cine nu respectă sărbătoarea Rusaliilor, va fi pedepsit de Iele, care provoacă boala denumită popular „luat din Rusalii". De asemenea, nu este bine să te cerţi cu cineva în ziua de Rusalii, pentru că vei fi „luat din Rusalii". În Duminica Rusaliilor nu e bine să te urci în copaci sau în locuri înalte și nici să călătorești departe de casă. La poartă și în casă se pun flori, frunze de tei sau de nuc.
Lunea Rusaliilor este zi nelucrătoare în România, Austria, Belgia, Cipru, Danemarca, Estonia, Franţa, Germania, Grecia, Islanda, Luxemburg, Ţările de Jos, în unele cantoane din Elveţia, în Madagascar, Norvegia, Portugalia, Senegal, Ungaria şi Togo.
minivacanțăC.L.B.sâmbătă, 3 iunie 2023
În drum spre cea mai mica comuna din România...Bătrâna, locul de deasupr...
Comuna din România cu cei mai puțini locuitori, înfloritoare în anii '70. Cum trăiau pădurenii VIDEO
Comuna Bătrâna din Hunedoara (video) este printre cele mai mici comune din România, ca număr de locuitori. Pentru câțiva ani, așezarea din Munții Poiana Ruscă a putut fi considerată una înfloritoare.
Comuna Bătrâna din Hunedoara. Foto Daniel Guță
Mai puțin de 90 de oameni trăiesc în comuna Bătrâna din Hunedoara, cea mai mică din România, ca număr al locuitorilor. Lucrurile nu au stat tot timpul astfel, pentru comuna cu un sat (Bătrâna) și trei cătune (Răchițaua, Fața Roșie și Piatra) aproape pustii din Ținutul Pădurenilor.
În urmă cu jumătate de secol, comuna Bătrâna din Hunedoara se afla printre cele câteva sate de munte din Hunedoara considerate înfloritoare. Fusese electrificată în anii ’70, iar un drum forestier care o lega de comuna Dobra, aflată la 30 de kilometri, în vale, i-a scos pe oameni din izolare.
Bătrâna avea peste 500 de locuitori, iar aproape un sfert din ei lucrau în minele și exploatările forestiere din Ținutul Pădurenilor. Cei mai mulți își munceau însă pământurile pe care cultivau cartofi, porumb și grâu, ori creșteau oi și porci.
„De la Bătrâna, 90 de oameni lucrează la Exploatarea Minieră Muncel, la sectorul forestier Dobra sau în alte locuri. Tot de aici, 30 de elevi învață la Dobra. Unii pleacă în alte locuri, se califică în diverse meserii, dar nu își uită satul", arăta, în 1976, ziarul local Drumul Socialismului, din județul Hunedoara.
Satele comunei din Munții Poiana Ruscă aveau școli primare, cu biblioteci, iar un cămin cultural cu 150 de locuri fusese inaugurat în comună.
Asfaltul și rețeaua de apă aveau să ajungă abia jumătate de secol mai târziu, doar pe ulițele satului Bătrâna, în timp ce cătunele comunei nu au mai beneficiat de astfel de investiții.
În anii ’80, comuna Bătrâna din Hunedoara, lăudată în trecut, părea să aibă soarta pecetluită. A fost desființată administrativ pentru câțiva ani, când au fost puse în aplicare planurile de sistematizare întocmite de regimul Ceauşescu care vizau desfiinţarea a peste 3.000 de sate considerate „neviabile" pentru economia României. Satele sale au fost alipite comunei Dobra, până la începutul anilor ’90, când comuna a fost reînființată.
Imaginea 1/32: Piatra Comuna Bătrâna Foto Daniel Guță JPG
În lipsa investițiilor în infrastructură (ultimii 30 de kilometri ai drumului spre Bătrâna sunt de pământ și pietriș), de oportunități financiare pentru localnici, comuna din Munții Poiana Ruscă s-a depopulat. Un sfert din localnici au vârste de peste 80 de ani.
„Populaţia este destul de îmbătrânită. Nici nu au mai rămas oameni, mai ales prin cătunele învecinate satului Bătrâna, pentru că nu au curent, iar atunci oamenii în vârstă se trag de acolo mai înspre copiii lor care locuiesc mai jos în localităţile unde au în apropiere dispensare medicale sau farmacii, unde le este şi lor mai uşor", relata primarul Radu Herciu.
Unii au lucrat în minele metalice din zonă, închise în anii ’90 și spun că sunt mulțumiți cu pensiile de miner. Alții încearcă să supraviețuiască, având venituri mai mici, după ce s-au ocupat cu creșterea animalelor și cu agricultură, în zona neprielnică de munte, de la peste 1.000 de metri altitudine.
.Rusaliile in București
Weekend trending în București - ce poți să faci pe 3-4 iunie în Capitală, când toată lumea e plecată la mare sau la munte
În acest weekend trebuia să aibă loc festivalul Summer in the City, cu Robbie Williams cap de afiș și multe alte trupe renumite, dar n-a fost să fie și, din diverse motive, totul s-a amânat pentru luna august. O amânare un pic cam controversată, dar să sperăm că asta nu înseamnă că festivalul va avea probleme și pentru data la care a fost reprogramat.
În orice caz, Bucureștiul va fi aproape gol în perioada 1-5 iunie, pentru că s-a făcut din nou de o punte între Ziua Copilului, care e liberă, weekend și Rusalii, când e din nou liber. Deci, vor fi cinci zile libere din care bucureștenii vor petrece două în traficul de pe DN1 sau Autostrada Soarelui.
Cei care aleg să rămână în oraș au ce face, sunt câteva evenimente interesante, piese de teatru, filme, dar și locuri nou deschise de ieșit în oraș.
Începem, așa cum deja e tradiția, cu cafeaua de specialitate. Pentru asta ne întoarcem în Cotroceni, la Zissou Coffee Shop (Dr. Joseph Lister 1). Este probabil cea mai mică cafenea de specialitate din oraș, dar are un farmec aparte, iar clienții și-au făcut deja un obicei din a rămâne în fața cafenelei la povești, mai ales că există niște scaune pe care le poți muta pe trotuar după cum pică umbra.
Cafeaua de aici vine din Amsterdam, de la prăjitoria Friedhats, așa că merită să o încerci, dacă nu ai făcut-o până acum.
Dacă tot suntem în Cotroceni, e bine de știut că hotelul Marriot (13 Septembrie 90) și-a deschis brutărie artizanală: JW Bakery. E o treabă foarte recentă, dar cei de aici promit pâine proaspătă în fiecare zi, produse de panificație deosebite, tot felul de deserturi pe care să-ți dorești să le iei acasă și, dacă nu te-ai săturat cu o cafea, încă una la to go de aici.
Plantology (Hristo Botev 10) este o altă cafenea nou deschisă în oraș. Mă rog, cafenea e puțin spus, pentru că e și un loc de happeninguri. S-au întâmplat până acum degustări de preparate vegane și vinuri, târguri de haine cool, dar și party-uri cu dj care se lungesc până după lăsarea întunericului. Bineînțeles, denumirea locului sugerează că ar fi foarte multe plante aici, așa că așteptările nu-ți vor fi înșelate.
Le Manoir - Gourmet Market (Nicolae Caramfil 74) este o nouă băcănie de lux, unde ești așteptat să faci shopping de produse gourmet, care vor satisface cele mai exigente gusturi.
Găsești aici lucruri care nu se mai întâlnesc prin alte locuri din oraș: carne de vită Luismi, Jamon iberico Joselito, pui de Bresse, Empanadas des Wagyu, Vita Kobe, Miel de Lozere, Vitel de Correze și multe alte lucruri deosebite, dar cu prețuri foarte piperate. Se poate lua și masa aici și cu siguranță va fi o experiență unică, dar care te va arde la buzunar.

Le Manoir. FOTO: Le Manoir/ Pagina de Facebook
Dacă tot n-ai plecat în weekendul ăsta la mare, poți să dai o fugă până la Kostas Mansion (Sfântul Ștefan 21) și să mănânci pește și fructe de mare mai bine decât orice turist de pe litoral.
Restaurantul cu specific grecesc, fructe de mare și pește are deja o vechime de 11 ani în București, dar s-a mutat de pe la începutul anului în casă nouă și arată acum extraordinar, iar prețurile sunt decente.
h2:Evenimente
De pe 1 și până pe 5 iunie, are loc Art Safari Kids Edition (Palatul Dacia-Romania, Lipscani 18-20). Asta înseamnă: expoziții de jocuri și jucării vintage, costume, păpuși, filme și spectacole de la cele mai iubite teatre pentru copii: Țăndărică, Ion Creangă, Opera Comică pentru Copii, dar și ateliere de desen și pictură alcătuiesc programul de artă și distracție.
Părinții și bunicii se pot bucura de o călătorie în timp. Toți copiii intră gratis în expoziții, iar accesul adulților, dar și la cursurile de artă se face în baza unui bilet. Biletele se pot achiziționa online de pe site-ul Art Safari sau direct de la intrare, în timpul programului cu publicul.
Dacă ești pasionat de benzile desenate, trebuie să știi că anul acesta luna iunie se transformă în luna Free Comic Book la Red Goblin (Știrbei Vodă 4). Asta înseamnă că în fiecare sâmbătă din luna iunie (începând cu 3 iunie), poți participa la Free Comic Book Day, la Red Goblin, de unde să-ți alegi revistele tale preferate din cele pregătite special pentru acest eveniment.
Fiecare participant poate alege gratis două benzi desenate din variantele oferite.

Sâmbătă, 3 iunie, timișorenii de la Implant Pentru Refuz vor oferi un concert senzațional în Quantic (Șoseaua Grozăvești 82), sensibil și energic, cu invitați surpriză care vor completa deliciul serii. IPR a crescut de-a lungul celor peste 27 de ani de existență printr-un sunet mereu proaspăt și versuri atent conectate la realitate.
Cu o muzică deopotrivă sensibilă și plină de energie, Implant Pentru Refuz scrie o poveste complexă în cultura muzicii contemporane din țara noastră. Biletele costă între 55 și 80 de lei.
Și o recomandare pentru publicul mainstream, Carla’s Dreams va susține un concert pe 3 iunie pe "cea mai mare plajă urbană din Europa" - la Therme, de la 18:30.
Va fi cu siguranță un show plin de energie și mister alături de artistul care a scris istorie în topurile muzicale românești. "Sub pielea mea", "Imperfect" și "N-aud" sunt doar câteva din hit-urile Carla’s pe care vei putea dansa până la apus, pe singura plajă din România cu palmieri, nisip fin și piscină tropicală. Concertul este inclus în prețul biletului de acces la Therme.
h2:Teatru & filme
Sâmbătă, la Teatrul Mic are loc un spectacol care aduce în prim plan ideea de asumare a deciziilor și a responsabilităților cu care ne confruntăm, în contextul politic, social și cultural actual, marcat de incoerență.
Conduși de prejudecăți și sentimente personale, uneori contradictorii, cu greu ne putem obiectiva și lua atitudine pentru a discerne între bine și rău. În ce măsură și când anume începem să fim vinovați/ nevinovați în raport cu celălalt? Este doar una dintre interogațiile pe care producția "VINOVAT.NEVINOVAT" le lansează publicului spectator. Prețul unui bilet - 50 de lei.
Duminică seara, Florin Piersic Jr. te așteaptă la POINT (Eremia Grigorescu 10) cu un one man show memorabil: "O mie de motive" - un spectacol despre cât suntem dispuși să facem pentru cei pe care îi iubim. Piesa e adaptată după "Every Brilliant Thing" de Duncan Macmillan, iar regia îi aparține lui Horia Suru. Biletele costă 95 de lei.
"Tatăl" - duminică, 19:00 (Bulandra, sala Liviu Ciulei) - este ultima piesă în care mai ai ocazia să-l vezi pe genialul Victor Rebengiuc jucând (preț bilet 40-80 lei).
În ceea ce privește marele ecran, avem trei premiere care merită toată atenția devoratorilor de popcorn.
"Spider-Man: Across the Spider-Verse", mult așteptata continuare a celei mai bune animații din 2019 (câștigătoare a Premiului Oscar), le va arăta fanilor mai mult din ceea ce și-au dorit să vadă în prima parte, adică alte universuri care n-au fost suficient dezvoltate sau prezentate în "Into the Spider-Verse".
Astfel, vom avea ocazia să vedem șase universuri diferite în noul film, fiecare cu propriul stil artistic distinct, în timp ce Miles și banda sa de Spideys interdimensionali fac echipă pentru a înfrunta o nouă amenințare.
Dincolo însă de asemănările și deosebirile cu ceilalți Oameni Păianjeni, Miles trebuie să-și redefinească rolul de erou urban și să-și găsească propria cale pentru a-și salva apropiații; deși este doar un adolescent, riscă să schimbe definitiv viața tuturor din multivers.
Filmele de acțiune cu Gerard Butler, chiar și atunci când sunt de categorie B, au un farmec aparte. În "Kandahar", după ce sabotează un reactor nuclear iranian, agentul CIA sub acoperire Tom Harris (Gerard Butler) descoperă că fotografia sa a fost răspândită în toată presa, când un turnător dezvăluie implicarea lui în distrugerea reactorului.
Dar reporterul care a primit informațiile despre Harris este arestat de Garda Revoluționară a Iranului, așa că Harris are la dispoziție 30 de ore pentru a găsi o cale de scăpare.
Pentru iubitorii de filme horror, există în acest weekend "The Boogeyman", un film venit din mintea lui Stephen King și al cărui sinopsis sună așa: Încă suferind după moartea recentă a mamei lor, o adolescentă și sora ei mai mică încep să fie terorizate în propria casă de o prezență sadică. Lipsite de ajutor, cele două fete trebuie să-și scoată tatăl din letargia provocată de pierderea suferită de familia lor înainte de-a fi prea târziu.
vineri, 2 iunie 2023
joi, 1 iunie 2023
Scriitorul Radu Vancu: De 1 iunie, Ciucă & Iohannis au dat o ordonanță împotriva profesorilor
Scriitorul Radu Vancu: De 1 iunie, Ciucă & Iohannis au dat o ordonanță împotriva profesorilor – care e, de fapt, o ordonanță împotriva copiilor. Și care arată ce e “România educată”: cea mai sistematică distrugere a educației
Reacție dură a scriitorului și profesorului Radu Vancu la ordonanța de urgență a Guvernului prin care se măresc cu câteva sute de lei salariile profesorilor de la 1 iunie, deși aceștia, prin reprezentanții lor, nu au acceptat această propunere a Executivului, în contextul celei mai ample greve din ultimii 18 ani. „Ordonanța abuzivă e o bătaie de joc. O umilință suplimentară administrată întregului sistem de educație. Profesorii sunt și mai îndreptățiți să continue greva", scrie Vancu, într-o postare pe Facebook, critic și la adresa președintelui Klaus Iohannis, cadru didactic de profesie, despre care spune că „Nu așa trebuie să arate un profesor (…) Adevărații profesori sunt solidari cu viitorul vostru", notează Edupedu.
În textul său, Radu Vancu, conferențiar universitar doctor la Facultatea de Litere a Universității Lucian Blaga din Sibiu, susține că „ieșirea dură a președintelui Iohannis împotriva profesorilor aflați în grevă arată, fără putință de dubiu, că este principalul susținător al ordonanței abuzive. A fost dată cu acordul lui deplin. Vede în profesorii aflați în grevă niște “crizatori", cu cuvântul inventat de el. Îi disprețuiește, îl irită, a vrut neapărat să-i umilească".
- Mesajul său integral, redat mai jos.
„De 1 iunie, Ciucă & Iohannis au dat o ordonanță împotriva profesorilor – care e, de fapt, o ordonanță împotriva copiilor. Și care arată ce e “România educată": cea mai sistematică distrugere a educației. Cu profesori umiliți, față de care președintele Iohannis se comportă ca un vechil cu șerbii de pe moșia lui. Cu elevi pe care nu-i ascultă nimeni. Cu o finanțare de 2 ori, aproape de 3 ori mai mică decât prevede legea. Un președinte care jignește sute de mii de profesori jignește, de fapt, milioane de copii. Și milioane de părinți. Și o țară întreagă", scrie Vancu.
„Îmi e rușine că președintele acesta e profesor. Nu așa trebuie să arate un profesor, dragi eleve & elevi. Un profesor, fie el chiar și președinte de țară, nu umilește alți profesori, nu-i amenință din poziții de putere, nu vorbește despre “proiectul meu România educată" cu sentimentul că e o proprietate personală a lui, și nu un serviciu public pe care a eșuat în a-l oferi. Un profesor nu numește plagiatori în poziții de putere – de la prim-miniștri la miniștri ai Educației sau ai Internelor. Un profesor nu subfinanțează Educația. Un profesor nu minte, cerând votul pentru un lucru – ca să facă apoi cu nerușinare exact opusul. Un profesor nu mimează negocierea, susținând ordonanțe de urgență refuzate de ceilalți profesori – și pretinzând apoi că le-a oferit exact ceea ce au cerut", mai notează Vancu.
3 EUR 5 EUR 10 EUR 25 EUR 50 EUR
-
Aur, aur, aur! Barca de 8 plus 1 aduce al treilea succes al României la Jocurile Olimpice, după 20 de ani După 4 medalii la Jocurile Olimpic...
-
România strigă hoții la Paris: Sabrina Voinea, declarații disperate, cu lacrimi în ochi Gimnasta Sabrina Maneca-Voinea a declarat că se simt...
-
Biserica Ortodoxă, reacție virulentă, după imaginile revoltătoare de la Jocurile Olimpice: Este de natură demonică! Purtătorul de cuvânt al ...