miercuri, 10 mai 2023
marți, 9 mai 2023
Inimă de țarăn
Lucian Blaga
Cum a încercat Securitatea să-l compromită pe Lucian Blaga, acuzându-l că e legionar. Comuniștii i-au refuzat Premiul Nobel
Publicat: 09.05.2023 09:02
Considerat una dintre personalitățile culturale ale României, Lucian Blaga a avut de suferit în toate epocile pe care le-a trăit. A fost acuzat că este fascist și legionar, iar comuniștii i-au refuzat Nobelul.
Lucian Blaga
Lucian Blaga s-a născut în urmă cu 128 de ani în Lancrăm, lângă Sebeș, într-o familie de preot cu nouă copii, el fiind cel mai mic. Tatăl lui a vrut ca toți copiii săi să poarte nume care să înceapă cu litera L, ceea ce s-a și întâmplat. Deși mezinul nu a vorbit deloc până la vârsta de patru ani, dragostea de carte a moștenit-o de la mama sa care îi citea seară de seară.
A studiat la Facultatea de Teologie din Sibiu, unde s-a înscris pentru a evita înrolarea în armata austro-ungară, iar apoi a mers în Austria pentru a urma cursurile de filosofie și biologie de la Universitatea din Viena, acolo unde a obținut și titlul de doctor în filosofie. Ulterior a intrat în diplomaţie, fiind numit pe rând ataşat cultural al ambasadelor româneşti din Varşovia, Berna, Viena și Praga, conform România Actualități.
La numai 15 ani a debutat în ziarele arădene “Tribuna" cu poezia “Pe țărm" iar de-alungul carierei sale literare a publicat multe volume de versuri precum "În marea trecere", "Lauda somnului" , "La cumpăna apelor" și "La curţile dorului". A scris importante eseuri şi studii filosofice, dar și piese de teatru, printre cele mai cunoscute fiind "Tulburarea apelor", "Daria", "Meşterul Manole" sau "Avram Iancu".
În 1949, Academia Română i-a încredințat redactarea a două capitole din ''Istoria filosofiei româneşti'', iar împreună cu poetul Hermann Hauswirth a întocmit o "Antologie de poezie populară românească".
După 23 august 1944, acuzaţia că Blaga ar fi fost fascist sau legionar a fost întreţinută de mai multe voci puternice ale vremii respective, ideologi şi activişti ai regimului socialist din România, precum Lucreţiu Pătrăşcanu, Nestor I. Ignat şi inclusiv fostul lui doctorand, Pavel Apostol. Toţi susţineau vinovăţia politică a filosofului, deşi în toată opera lui şi în biografie nu există nicio urmă de simpatii politice pentru o mişcare sau alta.
În preajma declanșării și în perioada celui de-al Doilea Război Mondial, fostele structuri de informații, S.S.I. și Direcția Poliției de Siguranță nu au făcut decât anumite semnalări despre Lucian Blaga, legate de siguranța internă și externă a statului, uneori preluate chiar din presa vremii, scrie Raluca Nicoleta Spiridon în „Radiografia rezistenței interioare sau Lucian Blaga în atenția Securității (1953-1961)“.
Proaspăt ministru de interne – 20 mai 1952 – Alexandru Drăghici emite o serie de ordine cu rol în eficientizarea activității informative. Pe de o parte, legăturile de prietenie pe care Lucian Blaga le-a avut cu familia preotului Florea Mureșan, fost legionar, trimis la canal, familie la care Lucian Blaga asculta postul de radio „Vocea Americii" a făcut ca el să figureze într-un dosar comun cu aceștia, sărac însă în informații (în principal cele trei note informative, datate 30 octombrie 1952, 27 mai 1953 și 30 octombrie 1953 repetă informația despre credința scriitorului în Venirea Americanilor).
În contextul sus-menționat intervine deschiderea unei prime acțiuni de urmărire informativă individuală asupra lui Lucian Blaga la 3 ianuarie 1953, întrucât: „înainte de 23 august 1944 a primit mai multe misiuni diplomatice [și a fost] ministru adjunct al afacerilor externe; toate lucrările pe care le-a scris reflectă disprețul față de masele largi populare zugrăvind concepții mistice și metafizice; a înființat în 1942 Cercul Literar de la Sibiu, condus apoi de studenții lui, în cadrul căruia se citea literatura sa; scrie o serie de lucrări literare pe care nu le publică; întreține legături cu unele elemente cunoscute ca elemente dușmănoase: Pamfil Gabriel, fost comandant legionar în străinătate, în prezent farmacist în Oradea, Lucian Valea, fost în conducerea P.N.Ț. pe fostul județ Cluj, în prezent redactor la ESPLA, Sbârcea Gh. care a intenționat să creeze o organizație subversivă, în prezent profesor la Timișoara, Petre Țuțea, fost legionar, București. De asemenea are legături cu Cornel Regman, fost P.N.Ț.-ist, Monica Lazăr, Eugen Tudoran și alții“.
„Asasinatul moral" – așa cum l-a denumit însuși Lucian Blaga - avea să fie executat de Mihai Beniuc, mai întâi în paginile revistei „Gazeta Literară" din 16 iulie 1959, unde scriitorul este atacat direct și nevoalat în articolul „Marele Anonim" apoi prin includerea acestuia în romanul care se dorea autobiografic „Pe muchie de cuțit".
Considerându-și amenințată însăși condiția umană, întrucât (se temea că-și va pierde inclusiv pensia de la Uniunea Scriitorilor) și vizibil afectat de injustiția lipsei unei relatări autentice a evenimentelor, Lucian Blaga a trimis la C.C. al P.M.R. un lung memoriu în legătură cu afirmațiile lui Mihai Beniuc și, la scurt timp a fost primit de Athanase Joja. Sub raportul decelării anumitor contradicții, într-adevăr documentele întocmite de fosta Securitate oferă un neașteptat sprijin.
Are posibilitatea să scrie și să publice articole în care subliniază acele părți din realizările pe tărâm cultural ale regimului, cu care e de acord, și i se vor publica – deocamdată în reviste, acele poezii pe care exigența critică a regimului le acceptă.
Nici viaţa privată nu i-a fost ocolită, ci din contră – a fost supravegheat de Securitate, iar prietenii şi cunoscuţii lui au fost arestaţi, în timp ce deţinuţii politici care îl cunoşteau au fost anchetaţi în încercarea de a se obţine de la ei informaţii compromiţătoare despre filosof. Oamenii regimului încercau să obţină de el, prin diferite mijloace, o oarecare dovadă care să stea la baza arestării lui.
Astfel, filosoful s-a regăsit de multe ori, în propria casă, în prezenţa spionilor care raportau Securităţii discuţiile cu el, iar telefonul îi era ascultat.
Fiica filosofului, Dorli Blaga, mărturisea într-un interviu pentru „Weekend Adevărul“ din 2013, faptul că tatăl ei figura pe lista lui Gheorghe Gheorghiu-Dej de a fi închis, dar „l-a salvat istoricul Constantin Daicoviciu, care a negociat cu Dej salvarea lui. Nu ştiu ce-au vorbit, la ce-a renunţat Daicoviciu ca să-l salveze pe Blaga sau ce a făcut pe gustul lui Dej. Se întâmpla în anii ’50. I-au organizat şi percheziţii, îi căutau manuscrisele la Biblioteca Academiei. El scria la birou, dar nu lăsa niciodată manuscrisul la serviciu“.
O încercare de scoatere a lui Blaga din „marginea intelectualităţii româneşti“ ar fi fost în toamna lui 1956, prin recomandarea pentru Premiul Nobel, făcută de istoricul Basil Munteanu, care trăia în Franţa, şi profesoara italiană Rosa Del Conte, alături de un grup de universitari italieni. Chiar şi fiica filosofului, în volumul „Lucian Blaga. Corespondenţă de familie“, notează faptul că „Blaga a fost propus pentru Premiul Nobel. Statul român nu şi-a dat însă asentimentul“.
Lucian Blaga a murit pe 6 mai 1961, în Cluj-Napoca, ca „un autor interzis“, aşa cum mărturisea Dorli Blaga că i-a transmis profesoara Rosa del Conte, cea care l-a recomandat pentru Premiul Nobel
Articol din Adevărul.ro
luni, 8 mai 2023
Un gușat care trebuie să dispară din atenția românilor
Ce riscă Daniel Horodniceanu după ce a încercat să intimideze polițiștii care l-au oprit în trafic VIDEO
Publicat: 09.05.2023 06:33
Daniel Horodniceanu riscă să rămână fără funcția de conducere din CSM și chiar să piardă mandatul de membru al Consiliului dacă raportul Inspecției Judiciare va arăta că a comis o abatere disciplinară.
Inspecția Judiciară s-a autosesizat și a demarat verificări privind o eventuală abatere disciplinară, după ce Daniel Horodniceanu, vicepreședinte al CSM, a fost înregistrat în timp ce încerca să intimideze doi agenți de poliție care l-au oprit în trafic.
Inspectorul care face verificările va stabili dacă Daniel Horodniceanu a comis o abatere disciplinară, iar ulterior, pe baza unui raport, Secția pentru Procurori în materie disciplinară a CSM va decide sancțiunea, dacă este cazul. Pedepsele pentru abateri disciplinare variază de la avertisment, diminuarea salariului pe o anumită perioadă, retrogradarea din gradul profesional deținut până la excluderea din magistratură. Decizia finală aparține însă instanței de contencios, în acest caz fiind vorba despre Înalta Curte de Casație și Justiție.
În ceea ce privește funcția de vicepreședinte al CSM, revocarea se poate aplica în caz de neîndeplinire sau îndeplinire defectuoasă a atribuţiilor, la propunerea unei treimi din numărul membrilor CSM și prin votul majorității plenului, în prezenţa a cel puţin 2/3 dintre membrii săi. Până la închiderea ediției, plenul CSM nu a dezbătut acest subiect în ceea ce îl privește pe Daniel Horodniceanu, potrivit informațiilor „Adevărul“.
Totodată, legea dă posibilitatea ca un magistrat să poată fi suspendat din funcție pe durata verificărilor, ceea ce ar atrage automat și suspendarea din funcția de membru al CSM în acest caz. Nu în ultimul rând, cea mai dură sancțiune care s-ar putea aplica în cazul fostului șef al DIICOT ar fi excluderea din magistratură.
De altfel, Sindicatul Național al Polițiștilor a cerut demiterea lui Horodniceanu de la CSM, abordarea acestuia în discuția cu polițiștii fiind catalogată drept greșită și de ministrul Justiției, Cătălin Predoiu.
Daniel Horodniceau a fost oprit de poliţişti după ce ar fi făcut o depăşire fără a da semnal. În momentul în care i s-a solicitat să se legitimeze, acesta le-a oferit legitimaţia de procuror şi s-a arătat intrigat că nu este recunoscut, menţionând că va discuta cu şeful Inspectoratului de Poliţie, potrivit unei înregistrări video publicată de jurnalist.ro.
„Nu văd cum aţi putea să aveţi tupeul ăsta cu un procuror care a condus structura de crimă organizată. (…) Eu sunt în măsură să fac orice, din cauza mea aveti un 15% la salariu, în favoarea dvs, eu am vorbit cu ministrul Oprea în 2016 şi dvs aţi luat 15%“, a continuat magistratul, nemulţumit de atitudinea poliţiştilor şi exprimându-şi aprecierea pentru oamenii legii care „sunt respectuoşi, ştiu să vorbească cu oamenii şi, mai ales, cu procurorii“.
Ulterior, magistratul a transmis că a fost oprit de polițiști fără să fi încălcat legea, catalogând acțiunea acestora drept „o scenetă bine pusă la punct". Procurorul susţine că a fost provocat să reacţioneze astfel de faptul că poliţiştii pretindeau că nu îl cunosc, dar menționează și anumite probleme personale.
„Dacă s-ar trece dincolo de reacția mea, pe care, fie ea și provocată, o regret sincer, subiectul conține și tema mai largă a faptului că polițiștii pot opri fără niciun motiv șoferii în trafic pretinzând încălcări ale legii a căror falsitate este imposibil de probat pentru șofer“, a afirmat fostul şef al DIICOT, pentru Digi24.
EvenimenteRoinița. O ciorbă de cuvinte.
Uses & Effectiveness ?
Possibly Effective for
- Depression. Taking lemon balm by mouth might help to improve symptoms of depression in adults with depression and/or anxiety.
- Cold sores (herpes labialis). Applying a lotion containing a lemon balm extract (LomaHerpan by Infectopharm) to cold sores right after they appear seems to shorten healing time and reduce symptoms.
- Stress. Taking lemon balm by mouth increases calmness, memory, and alertness in adults under mental stress. Taking lemon balm along with other ingredients might also reduce stress.
Side Effects
When applied to the skin: Lemon balm is possibly safe for most adults. It may cause skin irritation
Special Precautions and Warnings
When applied to the skin: Lemon balm is possibly safe for most adults. It may cause skin irritation. Pregnancy and breast-feeding: There isn't enough reliable information to know if lemon balm is safe to use when pregnant or breast-feeding. Stay on the safe side and avoid use.
Children: Lemon balm is possibly safe when taken by mouth by children for about one month.
Surgery: Lemon balm might cause too much drowsiness if combined with medications used during and after surgery. Stop using lemon balm at least 2 weeks before a scheduled surgery.
Thyroid disease: Lemon balm may change thyroid function, reduce thyroid hormone levels, and interfere with thyroid hormone replacement therapy. Avoid lemon balm if you have thyroid disease
Interactions ?
Sedative medications (CNS depressants) interacts with LEMON BALM
Lemon balm might cause sleepiness and slowed breathing. Some medications, called sedatives, can also cause sleepiness and slowed breathing. Taking lemon balm with sedative medications might cause breathing problems and/or too much sleepiness.
Thyroid hormone interacts with LEMON BALM
Taking lemon balm seems to decrease how well thyroid hormone works in the body. Taking lemon balm with thyroid hormone might decrease the effects of the thyroid hormone
Moderate Interaction
Be cautious with this combination
Dosing
Lemon balm is available in many forms, including supplements, combination products, lotions, ointments, massage oils, and others. There isn't enough reliable information to know what an appropriate dose of lemon balm might be. Keep in mind that natural products are not always necessarily safe and dosages can be important. Be sure to follow relevant directions on product labels and consult a healthcare professional before using

Prof. univ. dr. Gheorghe DOLGU (1929 - 2017),RECTORUL ASE în perioada 1971-1980
• Comunitatea academică a ASE anunţă cu profund regret dispariţia distinsului intelectual, prof. univ. dr. GHEORGHE DOLGU, Rectorul universităţii noastre în perioada 1971 - 1980 şi îşi exprimă omagiul său pios şi îndurerat în legătură cu această pierdere.
După o exemplară carieră universitară şi o întreagă viaţa dedicată valorilor definitorii pentru învăţământul românesc de economie şi afaceri internaţionale, la data de 21 septembrie 2017 a plecat dintre noi unul dintre cei mai valoroşi membri ai comunităţii noastre universitare, Prof. Univ. Dr. Gheorghe DOLGU.
Născut la data de 2 Aprilie1929 la Bucureşti, Profesorul Gheorghe DOLGU a parcurs toate etapele sistemului naţional de învăţământ, fiind permanent primul în formaţiile de studii din care a făcut parte. După absolvirea Liceului Militar Nicolae Filipescu de la Mânăstirea Deal şi-a continuat devenirea profesională şi ştiinţifică la Facultatea de Economie Generală din cadrul Academiei de Studii Comerciale şi Industriale, pe care a absolvit-o în anul 1953 cu Diploma de Merit. Până în anul 1960 a lucrat, în paralel, în presa economică şi în învăţământul universitar, colaborând cu mai multe instituţii româneşti de învăţământ superior. În anul 1971 a devenit membru al comunităţii universitare a Academiei de Studii Economice din Bucureşti, unde s-a transferat de la Universitatea din Bucureşti la catedra de Economie Mondială şi Tehnici de Comerţ Exterior.
În anul 1972 a obţinut titlul de doctor în economie şi a fost ales şef al catedrei de Relaţii economice. Spirit enciclopedic şi intelectual de cea mai rafinată substanţă, Prof. Univ. Dr. Gheorghe DOLGU a efectuat numeroase stagii de specializare la cele mai prestigioase universităţi din lume (Cambridge University, Glasgow University, London School of Economics, New York University, MIT, Stanford University, Berkley University of California).
Prodigioasa sa carieră academică şi abilităţile manageriale incontestabile l-au calificat pentru funcţia de Rector al Academiei de Studii Economice din Bucureşti, pe care a îndeplinit-o în perioada 1971 - 1980. Rigurozitatea ştiinţifică, excelenţa analitică şi îndrăzneala abordărilor au fost permanent calităţi pe care domnia sa le-a promovat în tot ce a făcut şi le-a insuflat celor cu care a colaborat în lunga sa carieră universitară.
Dedicat carierei universitare în întreaga sa complexitate, profesorul Gheorghe DOLGU a avut şi o prestigioasă activitate diplomatică, fiind expert consultant al Secretariatului General al ONU (1970 - 1977, 1980), Şef adjunct al delegaţiei române la sesiunile UNCTAD (1972, 1976, 1984, 1988), Reprezentant permanent al României pe lângă Oficiul ONU de la Geneva, Ambasador al României în Elveţia, Ministru adjunct al Afacerilor Externe (1984-1986).
Prin vasta sa cultură economică, coroborată cu un impresionant diapazon lingvistic şi o capacitate de comunicare greu egalabilă, profesorul Gheorghe DOLGU a fascinat numeroase generaţii de studenţi şi a contribuit la diseminarea către mediul intelectual naţional şi internaţional a valorilor definitorii pentru ştiinţa economică românească. Marele dispărut a publicat un număr impresionant de lucrări de specialitate şi studii, legate îndeosebi de domeniul economiei internaţionale.
Cariera exemplară a Profesorului Gheorghe DOLGU a fost apreciată prin dobândirea a numeroase ordine şi medalii (Ordinul Verdienstkreutz am Bande - RFG, 1969; Ordinul Serviciul Credincios - 2003; Diploma Meritul Academic - Academia Română, 2009; Diploma Virgil Madgearu cu medalia de aur - 2009; Diploma "Omnia" a Academiei de Studii Economice "pentru întreaga activitate în domeniul cercetării economice").
Recunoaşterea excelenţei sale profesionale şi ştiinţifice a fost consacrată şi prin dobândirea în anul 2006 a calităţii de Membru de Onoare al Academiei Române.
Dumnezeu să-l odihnească în pace!
Rămas bun, Domnule Rector Gheorghe DOLGU!
Comunitatea academică vă aduce un ultim şi profund omagiu, cu tot respectul"
Xxx: Într-o cămăruță am o sobiță ieftină de 5 KW, vorba francezilor:
Alors que les prix du gaz et de l’électricité n’ont jamais été aussi élevés, de plus en plus de Français font le choix du poêle à bois pour se chauffer. Plus pratiques que les cheminées traditionnelles, ils montent rapidement en température et diffusent une chaleur homogène dans toute la pièce. Si la plupart des appareils fonctionnent avec du bois de chauffage, certains modèles sont également compatibles avec les pellets, les coques de fruits secs ou les noyaux d’olive.
Poate subiectul prezintă interes:
https://amateescu.blogspot.com/2021/06/imbatrinesc.html
Nu mâncați roșii coapte forțat cu Ethrel sau 2,4 D!
Cum recunoaștem roșiile coapte forțat. Trei indicii care arată că au fost folosiți stimulatori
Publicat: 08.05.2023 21:24
Goana după profituri mari şi rapide îi împinge pe unii legumicultori să recurgă la soluţii pentru forţarea culturilor şi grăbirea recoltei. Horticultorii avertizează că aceste metode, dacă se bazează pe folosirea unor chimicale, au ca efect deprecierea legumelor.
Roşii despre care specialiştii cred că au fost „accelerate“. FOTO Iulian Bunilă
Deși perioada naturală de coacere a tomatelor româneşti este luna iunie, la tarabe au apărut „roşii româneşti" încă din mai, chiar aprilie.
O analiză atentă a aspectului ne poate ajuta să ne dăm seama dacă roșiile pe care le cumpărăm au fost sau nu forțate. Pe lângă mucronul pronunțat, roșiile stimulate prezintă și alte trăsături care ar trebui să ne convingă să nu le consumăm: roșiile care au fost coapte forțat au o pulpă lemnoasă, cu părți verzi, dar și semințe în aceeași culoare, semne care indică, în primul rând, că nu au ajuns la maturitate., potrivit Antena 1.
Amintim că specialiştii în horticultură au uneori motive întemeiate să creadă că cele mai multe roşii cu această trăsătură provin din solariile sau grădinile unor legumicultori care recurg pentru grăbirea coacerii la substanţe controversate, precum Ethrel sau 2,4D, interzise cândva tocmai pentru că erau folosite excesiv.
„Trebuie ştiut că cele care au un ţugui foarte pronunţat au primit stimulatori, fie de polenizare, fie de maturare forţată a fructelor. Putem vorbi de stimulatori aprobaţi, pe care pot să-i utilizeze cultivatorii, dar şi interzişi, care sunt mult mai concentraţi. Aceştia provoacă formarea acelui mucron foarte dezvoltat. Se folosea în trecut şi încă se mai foloseşte, din păcate, 2,4D, un erbicid care a fost folosit mult timp ca stimulent pentru polenizare, chiar pentru maturare forţată a fructelor", explica, în „Adevărul", Costel Vânătoru, cercetător la SCDL Buzău.
duminică, 7 mai 2023
Bogăția, veniturile mari nu l-a făcut pe multimiliardarul Elon Musk să-și piardă uzul rațiunii.
Spiraea
Spiraea este un arbust răspândit pe tot globul, fiind folosit în special pentru decorarea parcurilor fie izolat, fie în garduri vii. Prezintă o varietate largă de culori, având flori simple sau duble ce înfloresc abundent, în lunile mai-iunie sau iulie-august. Vegetează excelent în spațiile însorite, dar dă rezultate bune și în semiumbră. Spiraea suportă bine tunderea, planta neavând alte pretenții față de sol și climă; este tolerantă chiar și față de noxe. În lume se întâlnesc în jur de 80-100 de varietăți
-
Aur, aur, aur! Barca de 8 plus 1 aduce al treilea succes al României la Jocurile Olimpice, după 20 de ani După 4 medalii la Jocurile Olimpic...
-
România strigă hoții la Paris: Sabrina Voinea, declarații disperate, cu lacrimi în ochi Gimnasta Sabrina Maneca-Voinea a declarat că se simt...
-
Biserica Ortodoxă, reacție virulentă, după imaginile revoltătoare de la Jocurile Olimpice: Este de natură demonică! Purtătorul de cuvânt al ...