sâmbătă, 11 martie 2023

Cele șapte sfaturi ale Sfântului Nectarie




Mor oameni trecuți prin COVID-19. Efecte de lungă durată ale acestui nenorocit de virus scăpat de sub control de chinezi.





Oare va fi descoperit , vreodată,  un vaccin ÎMPOTRIVA COVID-19? În timpul pandemiei lumea a fost prostită cu niște surogate, de marii profitori din producția de medicamente. A fost o cacealma pusă  la cale împotriva omenirii. Cea mai mare nenorocire este că  s-au vaccinat copiii! Vom trăi  și vom vedea!

Text preluat din Iuliana.ro:

"Mihai Gâdea este în doliu. Un prieten extrem de apropiat al tatălui său s-a stins din viață din cauza SARS-CoV-2. Prezentatorul de la Antena 3 a spus câteva detalii emoționante despre pierderea suferită și, ulterior, a făcut declarații fulminante la adresa Ralucăi Turcan.

Este doliu în familia lui Mihai Gâdea după ce un apropiat, stabilit în SUA, a fost răpus de noul coronavirus.

Mihai Gâdea este în doliu.“Era una dintre cele mai mari bucurii în copilărie”

În cadrul emisiunii “Sinteza Zilei”, pe care o prezinta la Antena3, i-a adus un ultim omagiu. Statele Unite ale Americii

este cel mai afectat stat din lume de pandemia de coronavirus; bilanțul bolnavilor de COVID-19 a ajuns la 9.038.030 de persoane, iar 232.084 de oameni și-au pierdut viața după ce au fost testați pozitiv.

“Într-o zi, sora mea cea mai mare îmi trimite o informație despre unul dintre cei mai buni prieteni ai tatălui meu care a murit infectat cu COVID. Eu nu-l mai văzusem de niște ani de zile – era una dintre cele mai mari bucurii în copilărie. Plecase în America și când venea după Revoluție… «Wow, venea Mircea» . Pentru noi, un om de care suntem extrem de legați. Și am întrebat ce s-a întâmplat cu el, dacă era cumva bolnav. Și sora mea îmi trimite o fotografie recentă cu el, arăta impecabil, arăta că un actor. Deci, eu știu oameni care au murit, dar vedeți dvs. una e una, alta e alta”, a mărturisit prezentatorul azi-noapte la “Sinteza Zilei”.

Mihai Gâdea, revoltat la adresa vicepremierului Raluca Turcan

Mihai Gâdea a dezvăluit că el nu își îmbrățișează părinții atunci când se vede cu ei și poartă pe tot parcursul întâlnirii

masca de protecție, pentru că nu își dorește să riște nicio secundă viața lor. Moderatorul a fost extrem de acid la adresa Ralucăi Turcan care a îndemnat oamenii să sesizeze Poliţia în cazul în care vecinii organizează evenimente private cu

participarea mai multor persoane decât prevăd reglementările guvernului pentru situația actuală de pandemie.

“Eu port mască oriunde mă duc, am grijă de mine, de cei dragi. Eu, când mă întâlnesc cu părinții mei, pe care aș vrea să-i

iau în brațe, stau cu mască pe gură și stau la un pic de distanță, pentru că eu am o expunere mai mare, pot să mă infectez și nu vreau să infectez pe nimeni. Eu respect toate lucrurile acestea și toți oamenii respectă lucrurile acestea, dar

ajunge cu bătaia de joc! Ajunge cu gradul de conformare! Ajunge cu Raluca Turcan care dă ordine să se toarne oamenii între ei!"

joi, 9 martie 2023

Tomiță



Articol din Republica

Între țară și președinte e o prăpastie de netrecut. Țara - săracă, pe pământ! Președintele ei - în nori, zburând cu un avion privat

Interior avion privat

Foto: Boardingpass/ Facebook

Vă mai amintiți de un prim-ministru, care a rămas în istoria țării pentru că a cumpărat vită kobe și unguent pentru hemoroizi din banii guvernului!?

Eu îmi amintesc. Îmi mai amintesc și stupoarea, și groaza pe care le-am simțit atunci; era în vreme de criză, era în vreme în care celor mulți li se cerea să strângă cureaua; când am aflat din presă că prim-ministrul se delectează cu vită kobe - cea mai scumpă carne de vită din lume - adusă tocmai din Japonia, că de!... obrazul subțire cu cheltuială se ține.

Ce am simțit pe vremea știrii cu vita kobe și unguentul pentru hemoroizi e de o mie de ori amplificat azi, la aflarea știrii că președintele, pentru vizita în Japonia, a închiriat un avion de la o companie privată luxemburgheza. E un avion pentru VIP cu sală de cinema, cu spații de relaxare și cină de lux. Și dacă tot l-a închiriat, a făcut și o mică escală la Sibiu să-și ia și consoarta la o plimbare. 

A fost pandemie! E război! Sunt refugiați! Și numai de voi vă pasă!?

A avea o funcție în stat nu înseamnă numai privilegii, mofturi și pretenții! În primul rând înseamnă să îți slujești țara! Să îi simți nevoile și necazurile! Să simți timpurile tulburi, pe care le trăiește și să nu poți dormi noaptea de grijă, că nu răspunzi doar pentru tine, ci și pentru destinul țării tale.

Între țară și președinte e o prăpastie de netrecut.

Țara - aici, săracă, pe pământ!

Președintele ei - în nori, zburând cu un avion privat...

Foto: Boardingpass/ Facebook

Țara asta e prea mică pentru pretențiile președintelui. Căutați-vă altă țară să aterizați la întoarcere. Una care vă poate ține.

României îi trebuie un președinte căruia nu-i cade rangul dacă merge din când în când și cu un avion de linie... 

marți, 7 martie 2023

Golești

„Băcănia Veche”, cârciuma sătească de secol XIX, mutată din „Mica Americă” la Muzeul Golești FOTO

Conceput ca un sat românesc din secolul al XIX-lea, Muzeul Etnografic de la Golești-Argeș, aflat la câțiva kilometri de Pitești, găzduiește peste 30 de gospodării țărănești din toate zonele României.

Celmai nou exponat de la Muzeul Golești este o casă adusă din județulBrașov și deschisă la finalul anului trecut, sub denumirea de Băcănia Veche cuexpoziții specifice unei băcănii și unei cârciumi sătești.

Estevorba de Casa Lascu din satul Paloș, comuna brașoveană Cața, o construcție specificăsecolului al XIX-lea, cu funcții multiple ale încăperilor -social, economic și comercial. La începutul lunii martie, în Băcănia Veche , mutată la Muzeul Golești, au fost filmate maimulte scene din viitorul film Moromeții 3 , regizat de cătreStere Gulea.

CasaLascu a fost o locuință țărănească reprezentativă pentrucategoria băcănie - cârciumă, cu spații de depozitare, devânzare și de locuire. Casaa fost construită din bârne din lemn, fasonate la bardă și prinsela colțuri în stâlpi. Are un plan atipic, formele construcțieiurmând linia drumului și vecinătățile , precizează IustinDejanu, directorul Muzeului Golești.

Casaare trei camere, două cu vedere la drum: băcănia cu tejgheaua deservit și sala pentru cârciumă; și o cameră cu vedere sprecurte: casa de dormit - separată de un hol de celelalte douăîncăperi. Sub camerele de la drum se află beciul pentrudepozitatul proviziilor. Casa este tencuită atât la interior,cât și la exterior cu pământ cu paie și stuf, și văruită,inițial în alb, mai târziu în galben-ocru. Acoperișul casei estedin țiglă cu vârf/țiglă ascuțită specifică regiunii.

Lacârciuma lui Lascu se vorbeaamericana, deoarece mulți locuitoriai satului emigraseră în America, la sfârșitul secolului XIX -început de secol XX, lucrând în diverse domenii, în special înagricultură și păstorit, fiind nevoiți să învețe limbaengleză. Păloșenii erau cunoscuți și ca buni lucrători înconstrucția de căi ferate și de tuneluri. Lasfârșitul secolului XIX, a început emigrația economică alocuitorilor din Paloș spre America. Satul se mai numea și MicaAmerică. Satul s-a dezvoltat mult, cu case impunătoare, rivalizândcu cele săsești din zonă. Păloșenii aveau dolari și arboraudeseori steagul american, alături de cel românesc, la nunțile sausărbătorile lor tradiționale , adaugă Iustin Dejanu.

Până în 1989,legăturile locuitorilor din satul Paloș cu America erau puternice:existau pensii de urmaș, în dolari, pentru soțiile celor plecațiși decedați pe pământ american. La crâșma Lascu din sat sevorbea deseori englezește, iar copiii celor rămași în StateleUnite petreceau vacanțele de vară la bunici. Toată lumea aveamăcar o rudă stabilită în America.

Conformdatelor de pe site-ul Primăriei Cața, satulPaloș are o frumoasă istorie și legendă. Satul își are origineaca așezare a vetrei satului încă din anii 101 - 105, din timpulrăzboaielor dacice. Conform legendei, un anume dac pe numele săuClaie Gurie ar fi întemeiat o famile și a construit o casă pentruel și pentru copiii lui - un fecior și două fete - înainte deanul 100. Tot conform legendei, feciorul și ginerele lui Gurie auparticipat la războaiele dintre Traian și Decebal. Și povestealegată de numele satului este interesantă.

Legenda spune căîntr-o zi a sosit o ceată mare cu un prinț rănit, care a șimurit pe aceste locuri și că l-au înhumat formând o movilă înapropiere, cunoscută astăzi sub denumirea de Gorgănel. Prințul afost îngropat cu lancea în mâna stângă, iar în dreapta cubuzduganul, pe mormânt au înfipt paloșul prințului, de unde vinesi numele satului Paloș , spun reprezentanții Primăriei Cața.

Muzeulde la Golești-Argeș, ce include și ansamblul medieval, valorificătradițiile și obiceiurile legate de practicarea viticulturii șipomiculturii, prin expunerea în aer liber a gospodăriilor șiinstalațiilor tehnice țărănești, fiind întâiul muzeu dedicatacestor ocupații străvechi ale românilor.

Pe o suprafață de10 de hectare au fost remontate, începând cu anul 1966, peste 30 degospodării din principalele zone viticole și pomicole ale României.O vizită prin secția în aer liber din Muzeul Golești este oexperiență de neuitat și în mod cert reprezintă o unică șifascinantă călătorie prin civilizația rurală românească dinsecolul al XIX-lea. Fiecare gospodărie în parte poate ficonsiderată ca fiind expresia civilizației țărănești, auniversului tradițional care a dat identitate diferitelor zoneetnografice ale spațiului românesc. Gospodăriile sunt grupate pezone etnografice, fiecare dintre acestea însumând toateconstrucțiile: casa, anexele, instrumentarul pomi-viticol, precum șipiesele de interior și de port specifice zonelor de proveniență",se precizează pe site-ul instituției.

Articol din Adevărul.ro 

A venit primăvara în curtea noastră







ICE

 U.S. Immigration and Customs Enforcement (ICE) I - **What is ICE?**  ICE is a federal law enforcement agency under the U.S. Department of H...