miercuri, 1 decembrie 2021

Mason, mason dar să o știm și noi!

CV-ul oficial al lui Adrian Câciu - ministrul Finanțelor/ UPDATE Cu ce se ocupau firmele pentru care a lucrat

Noul ministru al Finanțelor, Adrian Câciu, și-a publicat CV-ul pe site-ul instituției pe care o conduce. A omis totuși câteva lucruri: faptul că a fost mason (Asociația “Marea Lojă Națională din România" și Asociația de Administrare a Ritului Scoțian) și două firme cu care a colaborat, respectiv Ava Policy, deținută de Daniel Botănoiu, și Rising Power SRL (despre care nu am găsit informații la ONRC). Despre aceste lucruri HotNews.ro a scris pe 22 noiembrie.

CV Adrian Câciu - click pentru a deschide

În CV-ul publicat pe site-ul Ministerului Finanțelor scrie că a fost "sale adviser" la Dima Prima SRL în perioada 1993-1998 și administrator la Intermad Impex SRL (1998-2001).

După 2001 a fost șef corp control la Agenția Domeniilor Statului, până în 2005, după care tot acolo a devenit inspector de specialitate. În 2007 a ajuns la Ministerul Agriculturii, unde a lucrat la corpul de control și a revenit din 2010 la ADS.

Din septembrie 2010 până în mai 2012 a fost membru în CA la ADS, iar în septembrie 2011- mai 2012, director la corpul de control al Ministerului Agriculurii.

A fost pe diferite funcții în cele două instituții până în noiembrie 2020, când a ajuns consilier personal primar la Primăria Municipiului Buzău și tot de atunci a devenit consilier pe probleme economice și fiscal-bugetare.

Potrivit CV-ului, este economist, licențiat în Relații Comerciale și Financiar Bancare Interne și Internaționale (ASE), cu un master în Managementul proiectelor de dezvoltare rurală şi regională.

Vorbește două limbi: engleză (avansat) și italiană (intermediar).


Cu ce se ocupau cele două firme și de cine erau deținute


Dima Prima Impex (click pentru a deschide) radiată din 2014, avea un capital social de 4.930 lei. Era deținută în proporție de 99,8% de un italian, din Bisceglien, pe nume Pinto Mauro, aportul său la capital fiind de 4.920 lei. Restul de 0,2% din acțiuni aparțineau româncei Dima Aurica din Sibiu.

Activitatea principală a firmei era comerțul cu ridicată nespecializat de produse alimentare, băuturi și tutun.

Avea și activități secundare, precum cultivarea cerealelor, orezului, legumelor și pepenilor, trestiei de zahăr, tutunului etc. Numărul de coduri CAEN este foarte mare, se încheie cu coafură și pompe funebre.

Cealaltă este Intermad Impex, dar singura firmă cu nume asemănător de pe ONRC este Intermad Comimpex. Problema este că aceasta a fost înființată în 2009, iar Adrian Câciu a scris în CV că a lucrat în 1998-2001.


Așadar, dacă este cum ne-a spus, nu ar fi vorba despre Intermad Comimpex despre care am scris:

Intermad Comimpex (click pentru a deschide) a fost radiată tot în 2014 și avea un capital social de 10.200 lei. Era deținută de Stan N. Petrișor, din Giurgiu, în proporție de 100%.

Activitatea principală a firmei era de transport mărfuri rutiere.

Ca activități secundare, pornește de la fabricarea lactatelor și se termină la coafură și alte activități de înfrumusețare

Decembrie


Decembre - George Bacovia

Te uită cum ninge decembre...
Spre geamuri, iubito, priveşte -
Mai spune s-aducă jăratec
Şi focul s-aud cum trosneşte.

Şi mână fotoliul spre sobă,
La horn să ascult vijelia,
Sau zilele mele - totuna -
Aş vrea să le-nvăţ simfonia.

Mai spune s-aducă şi ceaiul,
Şi vino şi tu mai aproape, -
Citeşte-mi ceva de la poluri,
Şi ningă... zăpada ne-ngroape.

Ce cald e aicea la tine,
Şi toate din casă mi-s sfinte, -
Te uită cum ninge decembre...
Nu râde... citeşte nainte.

E ziuă şi ce întuneric...
Mai spune s-aducă şi lampa -
Te uită, zăpada-i cât gardul,
Şi-a prins promoroacă şi clampa.

Eu nu mă mai duc azi acasă...
Potop e-napoi şi nainte,
Te uită cum ninge decembre...
Nu râde... citeşte nainte.

"..idioții care ne conduc.."



Reportaj Libertatea.ro la aeroport, de 1 Decembrie. România părinților rămași acasă: „Merg câțiva ani afară și dup-aia, nostalgia îi omoară”

Sub scara rulantă de la Plecări, două doamne se sfătuiesc, în timp că tatăl și fiul mută haine dintr-un bagaj în altul. Au o greutate prea mare și nu știu cum să o distribuie și la ce să renunțe. La bunătățile gătite de mama, la niște haine? Cumpănesc bine, se uită la ceas.

„Noi suntem aicea două rânduri de părinți, ne conducem copiii care pleacă să lucreze la Dublin și suntem puțin emoționați, pentru că n-o să-i vedem o perioadă", face pe ghidul grupului Luminița Cojocar. Fiul ei și cu prietena lui sunt plecați de zece ani din țară. Acum lucrează în IT în Dublin. Mama își amintește că cel mai greu i-a fost când fiul ei a stat doi ani în SUA, dar în Europa e mai bine, se pot vedea mai des.

Luminița Cojocar este profesoară de informatică și are mulți elevi care visează să plece

„Ei au zis că vor să fie de 1 Decembrie și din timp ne-am unit cu toții, am sărbătorit azi, chiar dacă avionul pleacă în curând. Acasă e tot România", spune femeia, care este profesoară de informatică la un liceu din Constanța. Și elevii ei sunt cu gândul să plece și asta parcă normalizează și plecarea fiului său. „Din păcate, foarte mulți tineri pleacă în afară, elevi de-ai mei se gândesc la o altfel de viață, mai bună, la alte oportunități", mai spune profesoara. Ea speră că fiul ei se va întoarce la un moment dat.

„Acum se concentrează pe carieră, dar aici suntem noi, părinții, bunicii, eu cred că se vor întoarce. Acasă e tot România!" Se gândește poate naiv că într-o zi, România va fi reîntregită, nu cu granițele, cum doreau cei de acum 103 ani, ci ca număr. Și acel „plus unu" ar putea fi adăugat de fiul său.

Pe o bancă, între două bagaje, stă un alt părinte din Buzău, Ionel Fodulu. Așteaptă zborul spre Edinburgh, unde locuiesc cei doi fii ai lui, de 27 și 30 de ani. Au plecat acum trei ani și i-au spus deja tatălui că ei nu mai vor să se întoarcă. „Nu mi-a picat bine, dar ce pot eu să fac?"

Ionel Fodulu merge să-și viziteze fiii care locuiesc în Scoția de trei ani

Se bucură că băieții lui au o casă în Scoția, un loc de muncă bun în curierat, sunt căsătoriți și au copii. Până la urmă, plecatul este pentru cei tineri, crede Ionel. „Mie îmi place aici la Românica noastră. Acolo trebuie să înveți limba, m-aș simți străin acolo, aici mă simt acasă. Mie îmi place în țara mea. Asta, amărâtă cum este ea, dar e țara noastră."

A aterizat cursa dinspre Istanbul. Alin și Mihaela Goga s-au întors dintr-o scurtă vacanță pe care și-o doreau de mai mulți ani. „Eu sunt măritat și trebuie să-mi ascult soția. Ea mi-a spus s-o aduc acasă de 1 decembrie că ne așteaptă fasolea cu ciolan să sărbătorim", glumește bărbatul.

Alin și Mihaela Goga nu se pot împăca cu gândul că fiica lor nu se va mai întoarce din Olanda

Fiica lor este studentă în Olanda și simpla amintire a plecării ei îi aduce lacrimi în ochi. Veselia se curmă brusc. „Nu cred că se mai întoarce…", spune cu emoție Mihaela. Alin crede că cea mai mare problemă a României astăzi, de care trebuie vorbit mai ales la ceas festiv, este migrația tinerilor. „Este un subiect care ar trebui să ne doară pe toți pentru că știți că pleacă un oraș mediu în fiecare an din România. Iar idioții ăștia care ne conduc se gândesc doar la voturi în loc să se gândească la români", spune nervos. Alin se îneacă de revoltă, lacrimile iar pornesc, așa că se depărtează spunând un „la mulți ani" gâtuit.

O statistică arată că 200 de mii de români pleacă în fiecare an, adică în jur de 550 în fiecare zi. Cu alte cuvinte, din totalul pasagerilor care trec prin Aeroportul Otopeni zilnic, 2% dintre ei sunt cei care pleacă definitiv.

Și Laura a fost cu prietenii la Istanbul. O mini-vacanță binemeritată, după doi ani de școală în pandemie. Este educatoare și de mâine va da piept cu nebunia testării copiilor. „De multe ori m-am gândit să plec din țară. Și acum dacă mi se oferă o oportunitate, aș pleca din cauza sistemului de sănătate, de învățământ, a salariilor care sunt cum sunt", spune tânăra.

Laura este educatoare și ar vrea să plece din țară, dacă ar avea oportunitatea

După o croazieră pe Nil, câteva excursii, inclusiv la piramide, Petru Nemeș e suficient de relaxat să nu-i mai pese că mai are încă un zbor de făcut până acasă, la Baia Mare. Inginerul este ieșit la pensie, dar încă mai lucrează pentru firma sa. Profită să lanseze un apel pentru tinerii care se gândesc să plece din țară. „Dacă vor să muncească, eu îi angajez. Nici nu trebuie să aibă cine știe ce specializări, cea mai bună pregătire se face la locul de muncă", spune bărbatul.

Petru Nemeș este inginer și vrea să angajeze tineri români la firma sa

Pensionarea i-a oferit mai mult timp, așa că merge des în alte țări. Anul ăsta a vizitat Franța, Austria, Germania și Italia unde a întâlnit, de fiecare dată români. După discuțiile cu ei, și-a format o părere fermă: „Plecarea din țară e o Fata Morgana!"

„Nu e mai bine afară decât la noi, nu. Plus siguranța pe care o ai la tine acasă, prietenii, familia, locurile natale, astea nu sunt de lăsat și de pierdut. Mai ales că merg câțiva ani afară și dup-aia nostalgia îi omoară și tot aicea ajung", crede bărbatul.

Italia, de pildă, țara în care sunt peste un milion de români, se confruntă cu probleme similare cu ale noastre. O confirmă și Edin, un italian venit în București pentru câteva zile. „Italienii pleacă din țară din cauza locurilor de muncă și nu că își caută un loc de trai mai bun, ci alte oportunități. Cred că poate ar fi mai bine să rămână să lucreze aici", spune tânărul.

Edin este italian și crede că tinerii ar putea să încerce o carieră și acasă

Edin a văzut concertul fanfarei Jandarmeriei de Ziua Națională și i-a plăcut. Ține să amintească de legăturile noastre istorice: „Românii sunt până la urmă frați cu italienii, de la Imperiul Roman încoace, că romanii au venit să cucerească Dacia".

Astăzi, noi și italienii mai avem ceva în comun: și diaspora noastră și a lor numără în jur de 5 milioane de oameni. Numai că a noastră înseamnă 20% din populația țării, a lor sub 8%.


Vaccinul care omoară. Slovenia,

Adevărul.ro:

Femeia a murit în urma unei hemoragii cerebrale şi a cheagurilor de sânge la câteva zile după ce a primit doza, potrivit Agerpres. 

Un comitet de experţi a confirmat într-un raport că tânăra a decedat din cauza unei trombocitopeniei imune protrombotice, cauzată de distrugerea autoimună a trombocitelor, o complicaţie rară indusă de vaccin.

„Suspendarea temporară a vaccinărilor cu (serul) Janssen, în vigoare în prezent, va deveni permanentă", a declarat ministrul într-o conferinţă de presă după publicarea rezultatelor.

Vaccinările cu AstraZeneca, care utilizează aceeaşi tehnologie a „vectorului viral" ca şi Johnson & Johnson şi, de asemenea, considerat răspunzător pentru câteva cazuri rare de tromboză din cauza cheagurilor de sânge, vor fi „foarte probabil" abandonate, a spus Bojana Beovic, şeful grupului de specialişti care consiliază guvernul cu privire la vaccinări.

Acest deces a fost al doilea caz cunoscut în ţară după cel al soţiei unui diplomat sloven în misiune la Paris, decedată în mai după ce a primit o doză de Johnson & Johnson.

Să ne bucurăm?! Kafka, trăiește!


Industrie rasă, agricultură sub genunchiul broaștei, datorii cât carul, importuri superexcesive, un sfert din populație emigrată, ......

Avem arme de ultima generație, sigle cu steagul nostru...

Pensionari militari, o știre care dă speranțe celor care au fost sub drapel, actuali rezervisti sau în retragere.


https://www.facebook.com/watch/?v=409932390836118

Generația Unirii. Fraților, sa nu ne uităm istoria!

Poze cu puscariasi? NU , sunt artizanii Unirii din 1918. Au sfarsit in inchisorile comuniste.

 Ion Nistor, istoric și militant unionist bucovinean, membru al comitetului de organizare a Adunării Naționale de la Cernăuți, care a hotărât unirea Basarabiei cu România, în cadrul căruia a redactat „Actul Unirii”.Arestat la 5/6 mai 1950, în așa-zisa „noapte a demnitarilor”, a fost internat la închisoarea Sighet pe timp de 24 luni, încadrat ulterior prin Decizia M.A.I. nr.334/1951; pedeapsă i-a fost majorată cu 60 luni.


Iuliu Hosu , a fost cel care a citit la 1 decembrie 1918 din însărcinarea Marelui Sfat Național Român, mulțimilor adunate la Marea Adunare Naționale de la Alba Iulia, proclamația de unire a Transilvaniei cu Regatul României. A murit la la Mănăstirea Căldărușani unde a stat cu domiciliu obligatoriu până la sfârșitul vieții,


Iuliu Maniu s-a numărat între organizatorii Marii Adunări de la Alba Iulia, din 1 decembrie 1918, unde s-a decis unirea Transilvaniei cu Regatul României. În cuvântarea pe care a ținut-o cu ocazia Adunării naționale de la Alba Iulia, Maniu a spus: „Privim în înfăptuirea unității noastre naționale ca la un triumf al libertății românești”.S-a stins din viață la 5 februarie 1953 la Sighet, în vârstă de 80 de ani, cadavrul său fiind aruncat într-o groapă din Cimitirul Săracilor.


IULIU MANIU

ION NISTOR


IULIU HOSU



Iată bogăția mea!